Traseele caselor tradiționale sălăjene: Casa Birăiții de la Iaz

Odată intrat în curtea familiei Bodea, vei da cu ochii de Casa Bunicii - casa despre care am scris într-un alt material. Aceasta este oarecum în contrast cu casa mare, modernă și cu celelalte dependințe ale familiei. Nimic nu lasă să se ghicească ce comoară se ascunde în grădină.

Dincolo de gard, trecând pe lângă un dulău cuminte în prezența stăpânilor, un drum bătătorit urcă trecând pe lângă un șopron plin de unelte agricole. Ceva mai sus, de o parte și de alta a drumului vei fi însoțit de câte un gard de nuiele. Parcă ai fi pe o uliță dintr-un sat, mai ales că peste garduri se văd case albastre sau alte dependințe. 

Pe partea dreaptă, o casă mnieruie atrage atenția. Gardul de nuiele ce o străjuiește este ”ornat” cu roți de car. Este un mod interesant de a expune roțile. O poartă mare, înaltă, cât să încapă un car încărcat cu fân, alături de o poartă mică, pentru oameni, dau în ceea ce vrea să fie curtea Casei Birăiții, o casă frumoasă, cu o prispă lungă, ce se întinde pe întreaga lungime a acesteia.

Este amplasată la limita dintre zonele etnografice Meseș și Sălaj, în subzona acoperită de Valea Barcăului (zonă foarte conservativă, probabil cea mai conservativă din Sălaj, cu influențe certe dinspre Bihor). Arealul este multicultural: români, maghiari și slovaci. Proprietar, Ligia Alexandra Bodea, colecționară, meșter popular.

Casa a fost construită de Dumitru Lupou la începutul anilor 1900 şi a fost înregistrată în Registrul Comunei Plopiş în anul 1918. Acesta a fost primar al comunei Plopiş timp de 25 de ani neîntrerupt, între 1910 şi 1935, adică atât în perioada Imperiului Austro-Ungar, cât şi după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, până la moartea sa, în anul 1935. În maghiară, primarului i se spune „birau“, românește preluat birău. După moartea primarului, casa a rămas soţiei acestuia, birăiţei / birăiții, de unde și numele casei.

 
În anul 1944, în această casă s-a instalat, pentru șase luni, comandamentul german, iar după război aici au locuit mulţi dintre intelectualii ce s-au perindat prin comuna Plopiş, profesori la școala din sat, doctori, ingineri. În anul 2012, casa Birăiţiidin Plopiş, cu nr. 180, a fost cumpărată de familia Bodea Alexandru din localitatea Iaz şi relocată la nr. 63, în perimetrul Muzeului Ligiei Alexandra Bodea.

Casa are o configurație tipică pentru casele de pe Valea Barcăului. Se intră în tindă  iar de aici în cele două camere. Ele sunt amenajate cu gust, în specificul local. Piesele de mobilier dar și elementele ce ornează pereții - icoane, blide, șterguri nu au aparținut casei, dar se integrează perfect în decor. Aici, la Casa Birăiții nu avem încărcătura aceea de obiecte, ca în Casa Bunicii. Asta și pentru că Ligia Alexandra Bodea a gândit această casă ca fiind una vie, în care mereu să se întâmple câte ceva. 

Casa a fost construită și cu scop turistic, cine dorește, poate locui aici, sunt create toate condițiile, inclusiv o toaletă modernă. E drept, la prima vedere, toaleta nu ar avea ce să caute într-o casă tradițională, dar e bine mascată astfel încât nu deranjează. Poate deranjează puțin prizele de plastic, dar a fost nevoie de acest compromis. Orice potențial turist din zilele noastre, nu s-ar descurca deloc într-o casă fără surse de energie și fără toaletă. În rest, casa oferă tot confortul și mai ales toată tihna după care tânjim astăzi. 

Povestea casei, spusă de deținătoarea acesteia: Ideea de a reloca această casă mi-a venit în anul 2012; fiind într-o plimbare împreună cu tatăl meu prin localitatea Plopiș, am zărit o casă care avea o arhitectură mai interesantă. Nu știam nimic despre ea, dacă locuiește cineva în ea.... mi-a fost dat să aflu că această casă urma să fie demolată, fiindu-i luat locul de o altă construcție, nouă.
 
Nu am stat pe gânduri și am ajuns cu proprietarii la înțelegerea de a cumpăra casa și de a o reloca în Iaz. Am angajat o echipă de meșteri care au demontat casa, ea fiind din bârne și lipită cu lut. Această casă a fost a primarului din Plopiș, Lupou Vasile, poreclit Vili, care a fost primar în perioada 1910-1935. În localitate la primar îi spuneau birău, iar după moartea acestuia, soției i-a revenit porecla de birăița, și astfel casa se numește acum casa birăiții.
 
Am folosit la reconstrucţie doar lut, paie, apă şi var, fără ciment, iar de jur-împrejurul casei am făcut un gard de nuiele. Am apelat pentru asta la un meşter din Iaz, care mi-a spus că nu mai făcuse asta de 40 de ani.

Și în Casa Birăiții, ca de altfel și în celelalte case ale Muzeului Etnografic ”Ligia Alexandra Bodea” se găsesc o parte din costumele populare. Desigur, nu lipsește zadia cu bocori sau minunatele cojoace colorate - specifice Văii Barcăului. Sunt de remarcat și celelalte obiecte, blidele de lut cu modele românești și maghiare, sunt deosebite, demne de orice colecție care se respectă. 

  

Casa Birăiții merită promovată intens! Poate așa turismul rural mai are o șansă. Este un exemplu de bună practică ce ar trebui multiplicat. O casă relocată și reconstruită de la zero, bârnă cu bârnă. Cu mult suflet, cu multă dragoste pentru frumos și autentic.