Sunt câteva zone în județul Sălaj foarte conservative când vine vorba despre tradiții și obiceiuri. Una dintre acestea este Valea Barcăului. Începând de la izvoare, continuând cu satele Tusa, Sârbi, Sîg, Fizeș, Lazuri, Valcău de Jos, Valcău de Sus, Sub Cetate, Iaz, Plopiș, Bozieș și până la Nușfalău, toată această zonă etnografică are un farmec aparte. Nicăieri nu vei găsi o mai mare concentrație de case vechi, tradiționale, unele încă destul de bine conservate. Desigur, e meritul indiscutabil al acelor ”păstrători de rost” care au decis să salveze casele și împreună cu ele piese de mobilier, obiecte de ceramică, costume populare și câte și mai câte. Despre o astfel de casă tradițională, salvată de la distrugere de către actualul proprietar, vom vorbi în cele ce urmează.
Am găsit cu greu casa bătrânească din Valcău de Sus, asta pentru că în lipsa unor indicatoare, ea se pierde printre gospodăriile și casele mari, moderne, semn al unei noi culturi importată din țările Europei, prin care au umblat tinerii satului, în căutarea unui trai mai bun. Asta e prima impresie când ajungi în cele două Valcăuri - de Jos și de Sus: că ai în față un melanj de autentic, tradițional ce coabitează cu modernismul de import. Desigur, nu e nimic de reproșat, până la urmă, ne place sau nu ne place, modernismul va învinge. Important este însă că acesta să nu șteargă de tot amintirea unei fostei civilizații rurale. Iar aici intervin oamenii providențiali care, se încăpățânează să păstreze, fie și sub forma unor case muzeu, zestrea moștenită de la strămoșii lor.
Casa Bătrânească din Valcău de Sus, se află pe proprietatea lui Ioan Crișan. Acesta a moștenit-o de la bunicii săi, care la rândul lor au primit-o de la străbunici. Practic, actualul proprietar, este la a patra generație.
Este amplasată la limita dintre zonele etnografice Meseș și Sălaj, în subzona acoperită de Valea Barcăului (zonă foarte conservativă, probabil cea mai conservativă din Sălaj, cu influențe certe dinspre Bihor). Arealul este multicultural: români, maghiari și slovaci. Proprietar, Ioan Crișan. Casa este construită imediat după 1880, acoperită cu țiglă veche (ciripuri), cu pereții din pământ bătut (tină cu pleavă); casă mare, bicelulară – cu două camere (casa mnică, casa bună, tindă și tărnaț).
Recunosc, mi-a plăcut mult această casă. Poate și pentru faptul că spre diferență de celelalte vizitate, aceasta pare a fi mai autentică. Adică proprietarul a păstrat-o așa cum era, fără să-i facă alte modificări. Casa are un târnaț lung ce se întinde pe întreaga fațadă a casei. Aici, pereții sunt tapetați cu blide de lut ornate cu șterguri, ce trădează slăbiciunea proprietarului pentru astfel de elemente de decor. Într-unul din capetele târnațului se vede o valiză de lemn, așa cum aveau tinerii care plecau în cătane.
Mi-a plăcut mult micul puiuț de geam de lângă ușă. E echivalentul vizorului din zilele noastre. Dacă îți bătea cineva la ușă, puteai să-l vezi pe acest ochi de sticlă. Sigur că pervazul acestei ferestre mici poate fi loc de depozitare a diferitelor obiecte. Crucea pusă aici nu poate avea decât un rol apotropaic.
În prima încăpere, numită aici tindă se afla cuptorul de lut, unde acum stau de-a valma diferite obiecte pe care actualul proprietar le-a colecționat de prin sat. Am remarcat și aici, dar și în cele două încăperi ce se deschid din tindă, o mulțime de icoane, semn că proprietarii casei au fost credincioși.
În camera dinspre ogradă, numită aici casa bună, te va surprinde bogăția de obiecte decorative din material țesut și cusut: șterguri decorate cu motive zoomorfe sau geometrice, fețe de pernă cu motive florale dar și zestrea de costume populare specifice zonei Valea Barcăului.
Sunt și multe blide de lut, unele extrem de valoroase, fie prin cromatică sau modelul reprezentat, fie prin apartenența la centre ceramice consacrate. De exemplu, ceramica de Wilhelmsburg sau Hollohaza - centre ceramice renumite din fostul Imperiu Austro-Ungar - este bine reprezentată aici.
Am văzut pentru a doua oară, în periplul meu pe la casele tradiționale sălăjene, un pat supraînălțat cu dublu rol: de a etala zestrea de perne dar și de a oferi un fel de culcuș ascunzătoare. Dacă la Bodia îi spune pat cu bină, aici, la Valcău de Sus se numește pat cu horneț.
În cealaltă cameră, numită impropriu casa mnică întrucât și aceasta e generoasă ca dimensiuni, parcă ai fi în altă lume, mai tânără cu un jumătate de veac. Mobilierul e ceva mai nou, credențul și lădoiul putând fi văzut până nu demult în mai toate casele de la țară. Am remarcat aici un element arhitectonic interesant: lângă fiteu peretele are două nișe unde gospodina casei putea să pună laptele la prins sau altceva la încălzit.
Și nu puteam să plec de la domnul Ioan Crișan, fără să văd fotografiile alb-negru de epocă. Într-una dintre ele sunt reprezentați bunicii, Crișan Petru și Floare, îmbrăcați în costume populare specifice zonei. Poate că cineva va dori să valorifice aceste fotografii vechi, realizând un album al Văii Barcăului.
Povestea casei, spusă de deținător: Casa îi cam din 1890, eu îs a patra generație; o fost a lui Crișan Nicolae, străbunicu meu și Barbura, străbunica. Străbunica o fost opt frați. Bunicu o mai avut două surori și on frate, una îi născută în 1889 și una în 1891 și amândouă s-o născut în casa asta, numa că nu este nicio inscripție undeva. Pă bunicu l-o chemat Crișan Petru, el o prins războiu, el o renovat-o on pic. O fost casă mare pă vremea aia, cu trii camere, că atunci nu pe erau numa casă cu tindă.
Casa asta îi mare, are tărnaț, și di pă tărnaț să intră într-o tindă mare și din tindă să intră în casa mnică și în casa bună, da amândouă îs camere mari. În casa mnică să stătea, acolo puneau războiu. Bunica o avut 16 ani când s-o măritat și bunicu 17, și o avut pământ mult. Demult încălzeau perinile pă cuptor și să înveleau cu țol de lână, mai târzâu o apărut dricaru din pene. În casa bună să făcea, așe cum îi și aiesta, pat cu horneț (vine di la țuguiet, rădicat). Acolo să mai culcau când erau obosâți. Deasupra, mai sus, erau pusă scânduri, iară păstă ele lipideauă faine și apoi perini multe. Ala așe era făcut tot timpu, patu ala, în casa bună. Perinile să mai coboreau și jos când să puneau în pat. Zâcea mama că dacă fata era bogtă trăbuie să aibă 12 perini, d-apoi să mai măritau și cu 8, și lipideauă cu alesătură sau fără alesătură. Lada de zestre îi a străbunicii, da i-o dat-o bunicii zestre, îi ladă de Preoteasa.
Bunica, Crișan Floare, s-o născut în 1914, iar mama ei o murit când o avut ie doi ani, că era epidemie de holeră și tata ei o murit în război. Pă ie u-o crescut o bunică și n-o știut dacă a avea bani să-i cumpere lădoi când s-a mărita, și i-o păstrat lada lui mă-sa. Mama mea o avut lădoi când s-o măritat, ea o murit la 50 de ani. Bunica o trăit 90 de ani și o locuit în casa asta până în 2004 când o murit. O-am înmormântat-o în poale și spăcel, laibăr de barșon cu on pic de model, zadie neagră și chischineu în cap.
În tindă mai stăteau vara și tăt acolo coceau pâine, iară iarna stăteau în casa mnică. Pă jos îi lut, să liptea des, o dată, de două ori pă săptămână. În meștergrinda asta să băga urzoii; are gaura rămasă și înt-on loc o ars di la lompă. Când urzea, cobora loampa cu on cârlig, da dacă o lăsai mai sus aprinsă, să aprindea grinda. Să împodobea de Crăciun cu hârtie creponată. Casa o fost acoperită cu șindilă și n-o țânut, u-o dat bătrânu jos și u-o acoperit cu ciripuri, că s-o înființat ciripăria di la Nușfalău, și de acolo o adus ciripuri de ciment și apoi i-am pus țiglă. Aici, pă Valea Barcăului, îs șterguri și lipideauă cu păsări, cu cocoși.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.