Localitățile din comuna Valcău de Jos, ca de altfel mai toate localitățile de pe Valea Barcăului, sunt mai conservative în comparație cu alte zone etnografice sălăjene. Aici, încă se mai păstrează o parte din tradițiile și obiceiurile moștenite din bătrâni. Și, ce este mai important, încă mai sunt case vechi, tradiționale, ce nu au fost demolate. Așa se face că acest proiect - Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene - nu avea cum să ocolească zona. Vom prezenta în cele ce urmează una din aceste case, situată în Valcău de Jos.
Am ajuns la Casa Rusoii - așa cum mai este denumită, ajutat de domnul Criste Anton, consilier local. Este un bun și harnic promotor al locurilor natale, așa că m-am lăsat pe mâna lui. Singur mi-ar fi fost greu să găsesc casa cu pricina. Deși am mai fost prin zonă de mai multe ori, întotdeauna mi-a fost greu să mă orientez pe ulițele celor două sate - Valcău de Jos și Valcău de Sus.
Am ajuns la proprietatea familiei Sabău, unde doamna Felicia Sabău ne-a așteptat cu drag. Ne-a condus la casa tradițională ce se află în grădina din spatele casei noi. De cum i-am văzut spatele mnieriu și bârnele închegate de la colțuri, am știut că voi vedea o casă autentică din zona Văii Barcăului. Este amplasată la limita dintre zonele etnografice Meseș și Sălaj, în subzona acoperită de Valea Barcăului (zonă foarte conservativă, probabil cea mai conservativă din Sălaj, cu influențe certe dinspre Bihor), Arealul este unui multicultural: români, maghiari și slovaci. Avem o casă din jurul anului 1930, acoperită cu țiglă veche (ciripuri), cu pereții din pământ bătut (tină cu pleavă); casă bicelulară – cu două camere (casa mare, casa de sărbătoare și talpă / tărnaț).
![]()
![]()
![]()
Îmi place locul ales pentru casă. Spațiul larg, fântâna cu cumpănă din colț, gardul de nadă, toate creează o imagine ce evocă copilăria celor care au crescut la sat. Și mai trădează ceva: intenția familiei Sabău de a crea aici un mic sat în miniatură, un muzeu etnografic. Deja au alchezît alte două case. Va fi, al doilea muzeu etnografic în aer liber, după cel al Ligiei Bodea de la Iaz.
Casa are un tărnaț ce se întinde pe toată lungimea ei. De aici se intră într-una din cele două camere. Camerele sunt amenajate cu gust, având obiecte de mobilier specifice zonei etnografice. Privirea îți va fi atrasă imediat de patul cu perini a căror față e decorată cu motive etnografice specifice Văii Barcăului.
Sunt și multe costume populare aici, unele fiind expuse pe manechine. Proprietara casei, doamna Felicia Sabău a reușit să adune o colecție impresionantă de costume. Predomină motivele florale iar culorile cusăturilor sunt vii. Totul a pornit de la zadia cu bocori a străbunii ei, aceasta fiind prima piesă de la care a pornit apoi colecția. A ținut să ne-o arate.
Pereții sunt decorați cu blide de lut și cu icoane ce au ștergare de pânză țesută în război cu motive florale sau geometrice. Am mai remarcat câteva peretare cu scene idilice și cu texte ce țin de morala căsniciei. icoanele centrale, situate pe peretele ce separă ferestrele mai păstrează tierul (ramura de tei) ce se pune la Rusalii.
Personal am fost plăcut impresionat de lăzile de zestre găsite aici. Sunt modele specifice centrului de lădari de la Preoteasa. Pe lângă ”clasicele” rozete solare (floarea cu șase petale) - motiv ce transcende spații culturale din cele mai diferite, aceste lăzi sunt decorate cu simbolul crucii.
Frumoasă este și soba mare, cu ler și cuptor de copt pâinea. Ca în orice casă, este piesa centrală ce asigură, prin mâinile pricepute ale gospodinei, hrana întregii familii.
Mi-a plăcut Casa Rusoaii din Valcău de Jos. Este amenajată simplu, cu gust. Este, dacă vreți, o casă ce poate fi locuită. Și din acest motiv, poate fi una din casele importante de pe Traseul Caselor Tradiționale Sălăjene. Rămâne doar ca familia Sabău, împreună cu membri comunității locale să găsească cele mai bune variante pentru a pune în valoare potențialul acesteia.
Poate v-ați întrebat de ce se numește Casa Rusoaiii. Ei bine, iată povestea acestei case relatată de deținătoarea ei:
Am început în ianuarie 2020, am tot căutat case vechi. Am tot adunat foarte multe costume tradiționale și lucruri vechi, uite, podul ăsta îi plin cu lucruri, iar acasă în garaj, îi la fel, și neavând unde le pune, că soțu chiar o vrut să mă scotă afară din casă cu ele, că nu mai avea unde să-și țină lucrurile, m-am gândit la o casă. A fost greu să le adun, am avut noroc cu clienții de la coaforul meu care îmi tot dădeau ponturi: vecina mea are două sumane, nu știu cine are altceva. Sunam, și așa reușeam să le adun. Fetele mele cântă în ansamblu și le tot adunam să aibă ele la spectacole pe viitor. Inițial, am vrut să amenajez o cameră în casa noastră, dar nu mi-au încăput nici hainele, ce să zic de celelalte lucruri. Am căutat prin zonă o casă veche și am găsit printr-un client inițial o casă veche la laz. Casa aparținea familiei Roșan. Copiii lui nu l-au lăsat să o vândă, că au spus că vor să și-o amenajeze ei.
Apoi am găsit-o pe asta la Valcău de Sus. Când am văzut-o, nu am mai putut renunța la ea. Casa era a lui Brisc Eugen, care a cumpărat-o de la niște bătrâni din sat. El își făcuse una nouă lângă ea, și pe asta vroiau să o demoleze. Am cumpărat casa cu o mie de euro și soțu i-o mai lucrat ceva la casa nouă, că el este constructor și are echipă cu care lucrează. De demontat și montat, și construit din nou aici unde este, s-a ocupat soțul cu echipa lui. Am mai avut on unchi, frate cu soacra, mai bătrân și priceput, și și el o fost câteva zâle: cu el am bătut lemnu. La acoperit o fost vecinii di pă uliță, tăți o vinit, s-o făcut clacă și le-am dat mâncare. La fundație am lucrat noi în familie, cu fetile; piatra o-am adus tătă di la casa unde o fost. Piatra o-am pus una lângă alta, pă lângă fir. Pământu care o fost în pereții casei l-am adus tăt, și după trii săptămâni l-am cernut, și ala l-o amestecat cu ceva nisip și apă și cu ala, puneam on rând de piatră și on rând de pământ de-ala. Tăt pământu care o fost în casă o fost cernut, amestecat cu paie, turmătă și niște nisip și ala tăt s-o pus în pereți. Casa asta îi făcută cu tăt ce o fost acolo. Păreții s-o făcut cu mâna, fiind bârnile foarte bine așezate. Casa îi din bârne și între bârne îi pământ bătut.
În februarie 2020 o început demontatul și în 20 septembrie am făcut bătucitu pământului; deja erau păreții ridicați, acoperișu, și am reprodus danțu care să făcea la dripălit. Casa n-o avut nimic înăuntru, mobilier. Am mobilat cu mobilă di la alte case vechi: paturile și masa îs din Valcău de Jos, lădoiu din Valcău de Sus, scaunile, două îs din Sâg, două din Fizeș, lada de zestre îi de la Tusa, da îi din centru di la Preuteasa.
Casa îi cu talpă înaltă cu gradiș. Di pă talpă să intră în casa mare în care să stătea și din ie să intră în ceie casă, adică camera de sărbătoare. Când o-am desfăcut, s-o văzut că la casa de sărbătoare di pă talpă, era ușe, și mi-o spus on bătrân că mai demult aveau ușă di pă talpă la ambele camere, atunci când stăteau tinerii cu bătrânii înt-o casă, să fie mai separați. Apoi, să nu le vină atâta frig în casă, o lăsat numa o ușă. Casa s-o înregistrat la primărie în 1939, de atunci s-o plătit pântu ie, da îi mai dinainte, îi pă undeva di la 1930. Îi acoperită cu ciripurile di la ie.
Urmează să luăm casa d-lui Roșan di la Iaz, până la urmă mi-o dat-o mnie, cu toate că am avut ceva rețineri că zâce că-i casa strâgoiului. D-na Roșan îi din Iaz, și când era ie bebeluș, nou născută, tata ei o fost omorât de doi tineri în hotar. El era avut, o avut animale multe, șepte vaci, cai, porci. După ce o murit, oaminii povesteau că să întorcea noaptea acasă și-și lua caii și-i prindea la căruță și-i ducea la păscut, și demineața caii erau tăți spumă în grajd și caru - plin de iarbă. Altă dată vinea și lua fata în brață și merea pă hotar și nevasta fujea după el și strâga: - Lasă fata jos! Tăt așe, câtva timp... și mama fetii s-o dus la popa din sat și i-o spus și s-o dus naoptea și l-o dezgropat și zâcea că stătea p-o parte și cu mâna su cap. I-o băgat ai pă gură și l-o întors cu fața în jos și după ace n-o mai vinit. Asta îi mai mare casa, cu talpă, două camere și tindă mare în mijloc, unde era și gaura di la cuptor. Asta o aducem amu, șaizăci de milioane ne-o costat și mai aducem una di la Valcău de Sus.
Era o femeie la Preoteasa, Ileana cea mnică, care o stat înt-o casă bătrână, pă aceie o trăbuit să o cumpăr, da n-o vrut coptiii ei. Noi vrem să salvăm casele, să mai rămână o frântură din trecut și lumea să vină să le vadă și să reconstituim niște obiceiuri. Poate și un punct gastronomic. Noi când eram copii, când cocea pita în cuptor, unde erau copii, lăsau on pic de aluat și fiecare își făce pupăza lui și o pune pă o frunză de curechi, tăți stăteu în gura cuptorului să să coacă mai repide și își mâncau pupăza.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica - București, implementează proiectul cultural „Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
