Prin proiectul ”Traseele Caselor Tradiționale Sălăjene” derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, în parteneriat cu Asociația Sinaptica București, cofinanțat prin Administrația Fondului Cultural Național, județul Sălaj are șansa de a valorifica din punct de vedere turistic o parte din casele tradiționale care au supraviețuit asaltului modernismului. Acestea sunt răsfirate prin câteva sate sălăjene, iar un prim demers în implementarea proiectului este acela de a le promova, aducându-le în atenția celor interesați, în primul rând al turiștilor. Urmând unul dintre traseele propuse prin proiect am ajuns la Bodia, sat din comuna Buciumi. Aici se află Casa Tradițională a familiei Pecea.
La casa familiei Pecea se ajunge ușor: cum ai intrat în sat, venind dinspre Agrij, se ia la stânga pe prima stradă. De fapt nu este o stradă propriu-zisă ci mai degrabă o fundătură. Lăsând pe partea stânga un atelier auto, urmează gospodăria numărul 101 ce aparține soților Pamfil și Eugenia Pecea. Ei bine, în acea gospodărie se află și casa tradițională pe care vrem să o prezentăm în cele ce urmează.
Casa poate fi datată în jurul anilor 1920 fiind o casă bicelulară - cu două camere (casă, camera mândră și talpa cu herede). Pereții sunt din structură de bârne de stejar cu pământ bătut, cu acoperiș cu țigle de Jimbolia fiind lipită pe jos cu pământ amestecat cu pleavă.
De la început, când dai cu ochii de casă, te întâmpină cununile de ceapă albă și roșie, puse la uscat pe o sârmă, întinsă între stâlpii ce sprijină acoperișul. Surprind traforajele în lemn, elemente arhitecturale cu rol decorativ, ce îmbină stâlpii cu grinda transversală. Ceapa întinsă la uscat și ghivecele cu mușcate multicolore denotă că avem de a face cu oameni gospodari. Doar plasticul alb al ghivecelor de flori strică puțin frumosul tălpii cu herede - așa cum i se spune aici târnațului și gardului din scânduri.
În ciuda faptului că această casă a fost locuită până târziu, pe la sfârșitul secolului XX, și elemente ce țin de modernism au fost adăugate treptat, s-a reușit păstrarea originalității. Astfel, tocul ușii și ferestrele sunt cele originale, s-a intervenit doar pe partea de conservare a acestora. De altfel, în partea dinspre drum a camerei mândre ferestrele au încă obloane de lemn.
Odată trecut pragul casei, intri direct în camera principală, numită simplu casă. Aici, proprietarii își petreceau cea mai mare parte a timpului. În colțul din stânga e o stelaje pe care se află expuse frumos, ca într-un muzeu, obiecte de uz gospodăresc: trei modele diferite de lămpi cu fotoghin (petrol), vase de ceramică, un ticlăzău (fier de călcat cu jar încins) dar și obiecte de lemn. Deasupra e o icoană cu celebra reproducere a Cinei de Taină a lui Leonardo da Vinci. Lângă stelaje e cuptorul ce are un mic undeț, folosit și el, după cum mărturisesc actualii proprietari. În rest, camera e mobilată în stilul anilor 50-60 ai secolului trecut: masă cu lădoi, canapea (care a înlocuit un pat cu paie), dulap de lemn cu vitrină. Până și televizorul scos din uz, aflat pe dulap, trădează anii mai recenți ai folosirii locuinței.
În schimb, camera mândră ce era folosită doar de sărbători sau cu ocazia diferitelor evenimente, arată într-adevăr ca o cameră tradițională. În fața ferestrelor cu obloane de lemn e lădoiul și masa. De o parte și de alta sunt două paturi tradiționale.
Unul dintre ele, atrage atenția, fiind supraînălțat. Proprietarul, domnul Pamfil Pecea mă lămurește: este vorba despre un pat cu bină. Cum nu am mai văzut așa ceva, mă ajută să mă lămuresc ridicând așternutul. Patul de jos are ”saltea” de strujac (paie puse într-un fel de husă de pânză țesută în război) și căpătâie normale, ca la orice pat. Bina este de fapt o structură de lemn supraînălțată față de strujac pe care se puteau etala perinile ca dovadă a faptului că familia era găzdacă, adică era înstărită. Acolo, în bină le plăcea copiilor sau tinerilor să doarmă, era ca un culcuș ascuns.
În această cameră mai sunt etalate câteva costume populare tradiționale ce au aparținut părinților și bunicilor domnului Pamfil Pecea. Sunt costume de vară sau de iarnă, specifice zonei etnografice în care ne găsim - Buciumi - Agrij.
Interesantă este și colecția de farfurii de lut, cu rol decorativ dar și funcțional, expuse pe unul dintre pereții camerei. De asemenea, alte blide sunt expuse și în jurul icoanelor, fiind ornate cu șterguri de pânză pe care se regăsesc modele tradiționale, preponderent geometrice.
Dar iată care este povestea casei, spusă de actualul proprietar:
Casa îi în Bodia, în capătu din jos în sat. Casa asta o fost a bunicilor mei. Îi cam din 1920. Apoi o stat și părinții mnei în ie. Io m-am născut tăt în casa asta. Casa o făcut bunicu, Pecea Vasile și Gafia, bunica. Casa are două camere și talpă. Din talpă să intră în camera unde să stătea și din ie în camera mândră și o avut pivniță în spate. Fundația îi făcută din piatră albă, adusă di pă Meseș, di la Hagău Vilului, cam 50 de cară de piatră trăbuie la o casă. Să aduceu cu dibolii. Tălpile îs făcute din ștejar, grinzile îs aduse din Preuteasa, din Călchiasa, din pădurea bisericii și din Neagra. Grinda cășii îi în pod, nu-i la vedere, ca în alte case. Ușile și jamurile îs tăt de atunci. Talpa are herede. În casa era cuptor cu ungheț, și în casa unde să stătea, și în casa mândră.Când eram mnic, țâi minte că dormeam tăți înt-o cameră, în casa în care stăteam: bunicii, mama și tata, io și soru-meaa. Avem strujac, pă care-l așternea sara pă jos și durmeam io cu soru-mea pă el, cu picioarile cătă sobă. Ala, păstă zî să punea în pat. Înainte o fost două paturi în camera asta. Am avut scaune mari cu spătar, da s-o distrus. În casă mai era o laviță, un lădoi și stelaje. Lădoiu îi adus de mama când s-o măritat. În camera mândră să făce pat cu bină, așe îi și amu. Acolo își afișau muierile tăt ce aveau mai de preț, mai fain. Ala să făcea mai mult la sărbătorile mari. În ala, dacă rădicai țolu, acolo să putea durmi, să făcea așe înalt și perinile puse deasupra, câte 9, 12 perini. În camera mândră nu să durmea, chiar dacă eram mulți în casă. La sărbători să mai făcea foc în sobă de cărămidă. Nu erau defel dulapuri, numa ce puneai în lădoi sau în lada de zestre.
Lângă casă o avut o cohe veche și cuptor de copt și lângă ie o fost grajdu, unde țânea bucatile. Pă jos îi cu pământ. De lipit, să liptea de sărbători, da în casa unde să stătea, să lipea mai des, că să mânca. Să lipea cu pământ arjilos și cu balegă de vacă, să hie așe, mai cleios. Să lipea cu mâna, avea pus apă înt-o videre și netezea așe, apoi dădea cu nisip să nu să leje pă piciore, să poată umbla mai repede. De lipit să lipea mai mult sara, sâmbătă sara, când să culcau, să să uște pă demineață. De văruit - să văruiea cu var, cu meseleu, și înlontru și pă dinafară. Să făceau prima dată crăpăturile tăt cu pământ cu balegă, lăsa să să uște și apoi să văruie cu meseleu cu var alb și apoi cu mnierâială.
Războiu de țăsut să punea tăt în casa în care să stătea, să muta masa on pic mai încolo și acoale să punea. În mnijlocu cășii să urzea. Și amu să vede urma în lemn, în grinda de sus. Era on lemn cu gaură care-l fixau în grindă și apoi tăt răsuceau. Care nu avea urzoi, urzea pă grapa cu care grăpa cu dibolii. Ciripurile di pă casă îs aduse de bunicu din Jimbolia, le-o adus cu caii, cu căruța, cu doi unchi. De atunci îs tăt alea pă casă, numa câteva le-o schimbat, care s-o spart. În pod să puneau porcii, după ce-i tăie. Îi țânea trii zâle pă paie cu sare și apoi îi suiea în pod, așe, întreji. Io am locuit cu nevasta în casă până în 1978 și ne-am mutat în Zalău, da vineam în fiecare săptămână. Casa asta face parte din tipul vechi de casă din zonă: casă cu două camere și târnaț în față. Apoi o apărut casăle cu două camere și tindă în mnijloc și târnaț. De sărbători să puneau pă păreți șterguri faine, da în rest erau roată blide, aici o fost 73 de blide în casă, puse pă tria rânduri. Blidile rămâneau, da numa la sărbători să puneau șterguri. Șterguri să puneau pă după tri blide.
