Poate am mai spus și cu alte ocazii: Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din localitatea sălăjeană Iaz, este un muzeu viu. În acest caz nu avem de a face doar cu un simplu muzeu, un depozit de obiecte. E mai mult decât atât, aici au loc frecvent diferite activități care nu fac altceva decât să pună în valoare bogatul material etnografic ce se află în colecția Ligiei. Așa s-a întâmplat recent, când am participat la o habă, ca pe Valea Barcăului.
![]()
Iazul aparține de zona etnografică Valea Barcăului, aflată și acesta sub influențe bihorene. Tocmai în asta a constat frumusețea evenimentului pe care Ligia Bodea l-a organizat la ea la muzeu, sâmbătă 6 februarie 2016. Cu o săptămâna mai devreme primisem un telefon de la Ligia prin care m-a invitat să particip la eveniment. Cum am mai colaborat cu ocazia diverselor proiecte (cel mai recent numindu-se ”Case vechi și rosturi bătrânești”) și am vizitat Iazul, împrejurimile și respectiv muzeul de mai multe ori, am fost tentat să refuz invitația. Mă bucur însă că n-am făcut-o, aș fi ratat astfel cel mai frumos eveniment etnografic la care am participat până acum.
Despre acest eveniment, despre haba de la Iaz vreau să povestesc în cele ce urmează. Întrucât am fost și eu direct implicat am să folosesc exprimarea la persoana I-a. Da, am fost implicat la eveniment în calitate de fotograf. Am profitat de prezența mea la Iaz pentru a extinde proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj”. Mi-am asumat prin acest proiect să cartografiez din punct de vedere fotografic localitățile județului Sălaj, abordând printre altele și fotografia etnografică. Așadar aveam un bun prilej de a experimenta acest gen de fotografie. Mai mult decât atât, am avut chiar onoarea de a lucra cu alți fotografi profesioniști veniți de la Oradea. Mă refer aici la Ovi D.Pop - artist al AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România) și la doamna Adela Rusu - artist A.FIAP (Artiste au Fédération internationale de l'Art Photographique).
![]()
Am ajuns la Iaz cu puțin timp înainte de începerea evenimentului. În curtea familiei Bodea zarvă mare: bunica Ligiei, doamna Viorica Pop își face de lucru pe o bancă cu o furcă de lână; domnul Alexandru Bodea - Sandu cum îi spune toată lumea e deja în costum popular și se pregătește să urce în grădină. Acolo în gradina casei, familia Bodea a adunat în ultimii ani o mulțime de obiecte de uz gospodăresc. Practic ceea ce alții încercau să arunce, să scape de ele, familia Bodea le cumpărau. Sunt cunoscuți ca mari colecționari de tot ce înseamnă artă populară sau obiecte gospodărești.
![]()
![]()
Dar marele câștig al familiei Bodea sunt cele trei case tradiționale. Da, ați citit bine. Aici în curtea familie sunt nu mai puțin de trei case vechi tradiționale. Prima este chiar la drum, a fost casa bătrânească a părinților lui Sandu Bodea, bunicii Ligiei. Se știe povestea prin care această casă a fost salvată de la distrugere și transformată în muzeu. Aici Ligia are poate cea mai mare colecției privată de artă populară din țară. Oricum, ca număr de piese și ca și valoare a acestora, cu siguranță muzeul ei poate figura într-un top 10 al muzeelor etnografice. Dar asta nu este totul. În timp, muzeul s-a extins prin relocarea a încă două case vechi tradiționale. Casa Birăiții - numită așa pentru că a aparținut soției primarului din Plopiș (care se numea în termeni locali birău - de la maghiarul biró) a fost cumpărată de familia Bodea, demontată bucată cu bucată și relocată în grădina lor din Iaz în anul 2012. A fost amenajată și mobilată exact ca acum 100 de ani. Recent, în anul 2015, o a treia casă a fost cumpărată și adusă să întregească Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”. De data aceasta este vorba despre o casă slovăcească, veche de 150 de ani care a aparținut lui Ioan Pisek din Făgetu. Numită ”Casa Cântărețului”, acesta a fost construită pentru prima dată între anii 1860-1865 în localitatea Halmășd de către Manyur Pavel socrul lui Pisek.
![]()
![]()
Evenimentul la care am fost invitat, a avut loc în Casa Birăiții. Când am intrat în casă am fost surprins de mulțimea adunată deja acolo. În camera din stânga erau deja adunați mai mulți săteni, bărbați, femei și copii, îmbrăcați toți în frumoase costume populare. În jurul lor roiau deja cei doi fotografi de la Oradea și o echipă de la Sălăjeanul TV. Numai eu nu mai lipseam din acestă mulțime. Însă mi-am făcut loc și după ce mi-am lăsat bagajele și mi-am pregătit echipamentele m-am apucat de lucru, adică de fotografiat.
![]()
![]()
![]()
![]()
Nu știam la ce să mă uit mai întâi: la femeia care țesea la război, la grupul de femei care stăteau pe lădoi în capătul mesei și fostuiau pene, la bunica Ligiei care s-a așezat cu furca și caierul de lână în spate lângă geam, la tinerele fete care-și făceau de lucru cu un braț de fâșii de stranțeîn poale. Parcă brusc m-am întors în timp, la șezătorile sau habele de altădată. Recunosc, atmosfera îmi era una familiară, asta pentru că pe majoritatea sătenilor i-am mai întâlnit în vara anului trecut tot aici la Iaz.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Am remarcat și figuri noi, ca de exemplu domnișoarele Șandru Teodora-Felicia și Venter Bianca venite tocmai de la Oradea. Teodora Șandru este studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj-Napoca iar prietena ei, Bianca Venter este elevă la C.N. ”Mihai Eminescu” din Oradea și membru al Ansamblului folcloric ”Bihorul” din Oradea. Fetele au venit la Iaz la invitația Ligiei și au fost pata de culoare a evenimentului, atât prin costumele lor populare - originale din Bihor cât și prin prestația lor. Dacă Teodora i-a încântat pe cei prezenți cu câteva melodii populare, Bianca a excelat la capitolul dansuri. Bianca Venter: ”Am venit la Iaz cu prietena mea Teodora care a scris un articol frumos despre Ligia. Știam că se va face habă, că vor fi mai multe femei din sat care ne vor învăța să țesem la război.”
![]()
![]()
Rând pe rând în casa Birăiții continuau să vină alți invitați. Fiecare avea costume populare care mai de care mai frumos. La un moment dat, și-au făcut apariția o doamnă însoțită de trei fete, toate îmbrăcate în costume populare extrem de frumoase. Poate cele mai frumoase. Impresionau prin cămășile viu colorate și prin pieptarele de pe care nu lipseau florile albastre și roșii. Sunt toate din Iaz și au același nume ca al Ligiei, fără să fie rudenii. Doamna Maria Bodea a venit însoțită de fetele ei, Ioana, Emilia și Paula. În timp ce mama lor cosea, fetele depănau gheme. Cum deja în prima cameră era imposibil să mai stai undeva, haba s-a extins și în cealaltă cameră, camera din dreapta. Așa că lădoiul și încă o bancă s-au umplut cu noii veniți. Aici, pe masă erau pregătite pancove dar și o carafă cu vin. Gazda, domnul Bodea, trecea când într-o cameră, când în cealaltă, îmbiindu-și musafirii cu plăcinte, pancove sau vin.
![]()
![]()
![]()
![]()
Ca la orice habă, lumea se aduna să socializeze în primul rând. Acest lucru se făcea prin intermediul jocurilor, a cântecelor și a dansului. Așa că și aici la Iaz, s-a glumit, s-a cântat și s-a dansat. Fără a neglija lucrul care-l aveau de făcut, grupurile din cele două camere au început să cânte. Atât de frumos încât nu mai știai pe care să le asculți. Atmosfera s-a încins la propriu odată cu venirea heghedușilor. Gale Daniel, acordeonistul este din Plopiș. L-am mai întâlnit la Iaz și cu alte ocazii. Ceilalți doi, care cântă la vioară cu goanăși respectiv la tobă sunt Ghiță și George Chiș și au venit tocmai din Valcău de Sus. Fără aportul lor, haba nu ar fi fost habă.
![]()
![]()
La un moment dat, cum toată lumea a avut chef de un danț, au ieșit cu toții afară în fața casei. O parte din bunici s-au mărginit să privească hora de pe prispa casei în timp ce altele s-au prins la joc. Perechile au jucat pe acordurile specifice zonei, spre deliciul tuturor, mai ales al nostru, al fotografilor. Deși e greu să faci poze bune când lumea este în mișcare, ne-am străduit fiecare să surprindem cele mai bune cadre. Efortul a meritat, am reușit să fac fotografii excepționale.
![]()
![]()
![]()
Cel mai mult m-a impresionat un băiat, pe care l-am mai fotografiat și în vară când am fost la Iaz cu proiectul ”Case vechi și rosturi bătrânești”. Dincolo de figura senină, inocentă, de privirea ce-i trădează inteligența, Alex Lupou are o relație specială cu acestă casă. Stră, stră bunicul lui Alex a fost primarul comunei Plopiș în perioada 1910-1935. Se numea Lupou Dumitru a Vilii - sau birăul cum îi spunea lumea în sat. Iată că Dumnezeu a făcut astfel încât casa primarului, casă birăului, să nu dispară ci să fie salvată peste mai bine de 100 de ani de familia Bodea, iar aici să se întâlnească stră, stră nepoții lui. Am schimbat cu Alex câteva vorbe. L-am rugat să mă lase să-l fotografiez. A acceptat cu plăcere, ba mi-a spus că mai are poze de aici, că el e cel acre apare între florile de pe prispa casei. Azi a venit la habă cu bunica lui și cu surioara lui de 6 luni.
![]()
După ce sătenii prezenți la habă au muncit, au dansat și cântat s-au așezat la masă. Nu înainte de a rosti un ”Tatăl Nostru”, așa după tradiția creștină. Bucatele pregătite de gazde au trezit imediat apetitul. Sarmale cu păsat - chioște cum le zice pe aici (de la piroște), pâine de casă coaptă în cuptor iar ca desert pancove. Cei mai curajoși, au băut mai întâi un pahar de pălincă mierită. Nu a lipsit nici vinul de casă. Ce mai, un ospăț în toată regula. Cele două camere ale Casei Bărăiții au fost pline de musafiri.
![]()
![]()
Mă gândeam că oricum aș descrie eu ce s-a întâmplat la Iaz, aș putea fi considerat că sunt subiectiv. Evident, am trecut totul prin prisma percepțiilor mele, a celui îndrăgostit de frumos, de vechi, de autentic. Am fost inspirat totuși să cer și câteva impresii ale celor participanți. Desigur, cei veniți din afară sunt în acest context mai credibili.
Am rugat-o și pe Teodora Șandru să-mi împărtășească din gândurile ei vis-a-vis de acest eveniment. A acceptat cu plăcere. Iată ce spune ea: ”Am cunoscut-o pe Ligia la finele anului trecut, când i-am luat un interviu. Atunci mi-a spus că dorește să organizeze o habă. M-a invitat și am acceptat. Pentru mine, haba de la Iaz a fost o experiență unică, un soi de întoarcere în timp. Încă din copilărie, când bunica îmi povestea despre șezătorile de altădată, despre războiul de țesut și despre tors, mi-am dorit să particip la o habă, însă până acum n-am avut ocazia. Cred că aceasta e cel mai frumos mod de a-ți petrece sâmbăta: înconjurat de înțelepciunea populară, ascultând acordurile viorii cu goarnă, într-o căsuță veche, dar plină cu povești. Am fost foarte bine primiți de familia Bodea, niște oameni extraordinari, care fac lucruri extraordinare! În fiecare bunicuță care a participat la șezătoare am regăsit câte ceva ce îmi amintește de bunica mea. M-am întors la Oradea cu sufletul plin de o bucurie nemărginită, parcă descoperisem o altă lume! Eram nerăbdătoare să le povestesc părinților ce lucruri minunate s-au petrecut la Iaz! Ma-am simțit atât de bine! Aștept cu nerăbdare invitația Ligiei la o a doua șezătoare!”
![]()
Și localnicii, cei care sunt obișnuiți cu astfel de evenimente au acceptat să-mi spună câteva cuvinte. De exemplu, Ioana Bodea, elevă la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei a declarat pentru blogul Foto-Travel: ”Haba care a avut loc la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, a fost un prilej de bucurie atât pentru mine cât și pentru familia mea. Au fost câteva ore de liniște sufletească în care ne-am desprins de grijile și problemele de zi cu zi, m cântat, am povestit, am jucat, am spus glume, dar mai ales fiecare a lucrat câte ceva. Prin acestă habă, Ligia a reușit să transmită mai departe obiceiurile, tradițiile, dar mai ales dragostea fașă de lucrurile autentice, care se regăsesc tot mai rar și care sunt uitate de multă lume. Stând la un loc cu atâția oameni frumoși simți cum pacea și veselia îți inundă sufletul și trupul și pur și simplu reușești să te scuturi de toate grijile. După acestă experiență îmi doresc foarte tare să mai particip la astfel de idei și de ce nu să învăț să lucrez și eu așa cum lucrau bunicile noastre acum zeci de ani. Îi mulțumesc Ligiei și familiei sale pentru acest prilej de a cunoaște mai bine meșteșugurile tradiționale.”
![]()
![]()
Ceea ce cred eu că este mai important la astfel de evenimente, este faptul că tradițiile se transmit din generație în generație. Prezența la Iaz a femeilor în vârstă care atunci când au fost tinere chiar au luat parte la habe, alături de prezența tinerilor și a copiilor este garanția că aici, pe Valea Barcăului, tradiția merge mai departe.
![]()
![]()
![]()
La final merită amintiți toți cei acre și-au adus aportul la reușita evenimentului. Căci nu-i așa, haba cu oameni se face. Mii de mulțumiri celor care au încântat ochiul cu costumele lor autentice, cu tradiții și obiceiuri puse în scenă: Bodea Ioan, Bodea maria, Bodea Ioana, Bodea Emilia, Bodea Florica, Rad Florica, Cuc Vioroca, Lupou Floare, Lupou Alex, Lupou Alexandra, Bodea Alexandru, Bodea Cornelia, Fiț Cristina, Bodea lavinia, Șandru Felicia Teodora, Venter Bianca, Lupou Georgiana, Silaghi Antonia, Chiș Ghiță, Chiș Floare, Pop Rareș, Pop Viorica, Gale Daniel, Gale Mariana, Gale Denis, Gale Alex, Gale Maria, Crișan Florica, Lupou Elena, Moisii Anuța, Pop Maria, Bodea Paula, Cristea Viorica și Cristea Viorel.
Iazul aparține de zona etnografică Valea Barcăului, aflată și acesta sub influențe bihorene. Tocmai în asta a constat frumusețea evenimentului pe care Ligia Bodea l-a organizat la ea la muzeu, sâmbătă 6 februarie 2016. Cu o săptămâna mai devreme primisem un telefon de la Ligia prin care m-a invitat să particip la eveniment. Cum am mai colaborat cu ocazia diverselor proiecte (cel mai recent numindu-se ”Case vechi și rosturi bătrânești”) și am vizitat Iazul, împrejurimile și respectiv muzeul de mai multe ori, am fost tentat să refuz invitația. Mă bucur însă că n-am făcut-o, aș fi ratat astfel cel mai frumos eveniment etnografic la care am participat până acum.
Despre acest eveniment, despre haba de la Iaz vreau să povestesc în cele ce urmează. Întrucât am fost și eu direct implicat am să folosesc exprimarea la persoana I-a. Da, am fost implicat la eveniment în calitate de fotograf. Am profitat de prezența mea la Iaz pentru a extinde proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj”. Mi-am asumat prin acest proiect să cartografiez din punct de vedere fotografic localitățile județului Sălaj, abordând printre altele și fotografia etnografică. Așadar aveam un bun prilej de a experimenta acest gen de fotografie. Mai mult decât atât, am avut chiar onoarea de a lucra cu alți fotografi profesioniști veniți de la Oradea. Mă refer aici la Ovi D.Pop - artist al AAFR (Asociația Artiștilor Fotografi din România) și la doamna Adela Rusu - artist A.FIAP (Artiste au Fédération internationale de l'Art Photographique).
Am ajuns la Iaz cu puțin timp înainte de începerea evenimentului. În curtea familiei Bodea zarvă mare: bunica Ligiei, doamna Viorica Pop își face de lucru pe o bancă cu o furcă de lână; domnul Alexandru Bodea - Sandu cum îi spune toată lumea e deja în costum popular și se pregătește să urce în grădină. Acolo în gradina casei, familia Bodea a adunat în ultimii ani o mulțime de obiecte de uz gospodăresc. Practic ceea ce alții încercau să arunce, să scape de ele, familia Bodea le cumpărau. Sunt cunoscuți ca mari colecționari de tot ce înseamnă artă populară sau obiecte gospodărești.
Dar marele câștig al familiei Bodea sunt cele trei case tradiționale. Da, ați citit bine. Aici în curtea familie sunt nu mai puțin de trei case vechi tradiționale. Prima este chiar la drum, a fost casa bătrânească a părinților lui Sandu Bodea, bunicii Ligiei. Se știe povestea prin care această casă a fost salvată de la distrugere și transformată în muzeu. Aici Ligia are poate cea mai mare colecției privată de artă populară din țară. Oricum, ca număr de piese și ca și valoare a acestora, cu siguranță muzeul ei poate figura într-un top 10 al muzeelor etnografice. Dar asta nu este totul. În timp, muzeul s-a extins prin relocarea a încă două case vechi tradiționale. Casa Birăiții - numită așa pentru că a aparținut soției primarului din Plopiș (care se numea în termeni locali birău - de la maghiarul biró) a fost cumpărată de familia Bodea, demontată bucată cu bucată și relocată în grădina lor din Iaz în anul 2012. A fost amenajată și mobilată exact ca acum 100 de ani. Recent, în anul 2015, o a treia casă a fost cumpărată și adusă să întregească Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”. De data aceasta este vorba despre o casă slovăcească, veche de 150 de ani care a aparținut lui Ioan Pisek din Făgetu. Numită ”Casa Cântărețului”, acesta a fost construită pentru prima dată între anii 1860-1865 în localitatea Halmășd de către Manyur Pavel socrul lui Pisek.
Evenimentul la care am fost invitat, a avut loc în Casa Birăiții. Când am intrat în casă am fost surprins de mulțimea adunată deja acolo. În camera din stânga erau deja adunați mai mulți săteni, bărbați, femei și copii, îmbrăcați toți în frumoase costume populare. În jurul lor roiau deja cei doi fotografi de la Oradea și o echipă de la Sălăjeanul TV. Numai eu nu mai lipseam din acestă mulțime. Însă mi-am făcut loc și după ce mi-am lăsat bagajele și mi-am pregătit echipamentele m-am apucat de lucru, adică de fotografiat.
Nu știam la ce să mă uit mai întâi: la femeia care țesea la război, la grupul de femei care stăteau pe lădoi în capătul mesei și fostuiau pene, la bunica Ligiei care s-a așezat cu furca și caierul de lână în spate lângă geam, la tinerele fete care-și făceau de lucru cu un braț de fâșii de stranțeîn poale. Parcă brusc m-am întors în timp, la șezătorile sau habele de altădată. Recunosc, atmosfera îmi era una familiară, asta pentru că pe majoritatea sătenilor i-am mai întâlnit în vara anului trecut tot aici la Iaz.
Rând pe rând în casa Birăiții continuau să vină alți invitați. Fiecare avea costume populare care mai de care mai frumos. La un moment dat, și-au făcut apariția o doamnă însoțită de trei fete, toate îmbrăcate în costume populare extrem de frumoase. Poate cele mai frumoase. Impresionau prin cămășile viu colorate și prin pieptarele de pe care nu lipseau florile albastre și roșii. Sunt toate din Iaz și au același nume ca al Ligiei, fără să fie rudenii. Doamna Maria Bodea a venit însoțită de fetele ei, Ioana, Emilia și Paula. În timp ce mama lor cosea, fetele depănau gheme. Cum deja în prima cameră era imposibil să mai stai undeva, haba s-a extins și în cealaltă cameră, camera din dreapta. Așa că lădoiul și încă o bancă s-au umplut cu noii veniți. Aici, pe masă erau pregătite pancove dar și o carafă cu vin. Gazda, domnul Bodea, trecea când într-o cameră, când în cealaltă, îmbiindu-și musafirii cu plăcinte, pancove sau vin.
La un moment dat, cum toată lumea a avut chef de un danț, au ieșit cu toții afară în fața casei. O parte din bunici s-au mărginit să privească hora de pe prispa casei în timp ce altele s-au prins la joc. Perechile au jucat pe acordurile specifice zonei, spre deliciul tuturor, mai ales al nostru, al fotografilor. Deși e greu să faci poze bune când lumea este în mișcare, ne-am străduit fiecare să surprindem cele mai bune cadre. Efortul a meritat, am reușit să fac fotografii excepționale.
Cel mai mult m-a impresionat un băiat, pe care l-am mai fotografiat și în vară când am fost la Iaz cu proiectul ”Case vechi și rosturi bătrânești”. Dincolo de figura senină, inocentă, de privirea ce-i trădează inteligența, Alex Lupou are o relație specială cu acestă casă. Stră, stră bunicul lui Alex a fost primarul comunei Plopiș în perioada 1910-1935. Se numea Lupou Dumitru a Vilii - sau birăul cum îi spunea lumea în sat. Iată că Dumnezeu a făcut astfel încât casa primarului, casă birăului, să nu dispară ci să fie salvată peste mai bine de 100 de ani de familia Bodea, iar aici să se întâlnească stră, stră nepoții lui. Am schimbat cu Alex câteva vorbe. L-am rugat să mă lase să-l fotografiez. A acceptat cu plăcere, ba mi-a spus că mai are poze de aici, că el e cel acre apare între florile de pe prispa casei. Azi a venit la habă cu bunica lui și cu surioara lui de 6 luni.
După ce sătenii prezenți la habă au muncit, au dansat și cântat s-au așezat la masă. Nu înainte de a rosti un ”Tatăl Nostru”, așa după tradiția creștină. Bucatele pregătite de gazde au trezit imediat apetitul. Sarmale cu păsat - chioște cum le zice pe aici (de la piroște), pâine de casă coaptă în cuptor iar ca desert pancove. Cei mai curajoși, au băut mai întâi un pahar de pălincă mierită. Nu a lipsit nici vinul de casă. Ce mai, un ospăț în toată regula. Cele două camere ale Casei Bărăiții au fost pline de musafiri.
Mă gândeam că oricum aș descrie eu ce s-a întâmplat la Iaz, aș putea fi considerat că sunt subiectiv. Evident, am trecut totul prin prisma percepțiilor mele, a celui îndrăgostit de frumos, de vechi, de autentic. Am fost inspirat totuși să cer și câteva impresii ale celor participanți. Desigur, cei veniți din afară sunt în acest context mai credibili.
Am rugat-o și pe Teodora Șandru să-mi împărtășească din gândurile ei vis-a-vis de acest eveniment. A acceptat cu plăcere. Iată ce spune ea: ”Am cunoscut-o pe Ligia la finele anului trecut, când i-am luat un interviu. Atunci mi-a spus că dorește să organizeze o habă. M-a invitat și am acceptat. Pentru mine, haba de la Iaz a fost o experiență unică, un soi de întoarcere în timp. Încă din copilărie, când bunica îmi povestea despre șezătorile de altădată, despre războiul de țesut și despre tors, mi-am dorit să particip la o habă, însă până acum n-am avut ocazia. Cred că aceasta e cel mai frumos mod de a-ți petrece sâmbăta: înconjurat de înțelepciunea populară, ascultând acordurile viorii cu goarnă, într-o căsuță veche, dar plină cu povești. Am fost foarte bine primiți de familia Bodea, niște oameni extraordinari, care fac lucruri extraordinare! În fiecare bunicuță care a participat la șezătoare am regăsit câte ceva ce îmi amintește de bunica mea. M-am întors la Oradea cu sufletul plin de o bucurie nemărginită, parcă descoperisem o altă lume! Eram nerăbdătoare să le povestesc părinților ce lucruri minunate s-au petrecut la Iaz! Ma-am simțit atât de bine! Aștept cu nerăbdare invitația Ligiei la o a doua șezătoare!”
Și localnicii, cei care sunt obișnuiți cu astfel de evenimente au acceptat să-mi spună câteva cuvinte. De exemplu, Ioana Bodea, elevă la Colegiul Național ”Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei a declarat pentru blogul Foto-Travel: ”Haba care a avut loc la Muzeul de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, a fost un prilej de bucurie atât pentru mine cât și pentru familia mea. Au fost câteva ore de liniște sufletească în care ne-am desprins de grijile și problemele de zi cu zi, m cântat, am povestit, am jucat, am spus glume, dar mai ales fiecare a lucrat câte ceva. Prin acestă habă, Ligia a reușit să transmită mai departe obiceiurile, tradițiile, dar mai ales dragostea fașă de lucrurile autentice, care se regăsesc tot mai rar și care sunt uitate de multă lume. Stând la un loc cu atâția oameni frumoși simți cum pacea și veselia îți inundă sufletul și trupul și pur și simplu reușești să te scuturi de toate grijile. După acestă experiență îmi doresc foarte tare să mai particip la astfel de idei și de ce nu să învăț să lucrez și eu așa cum lucrau bunicile noastre acum zeci de ani. Îi mulțumesc Ligiei și familiei sale pentru acest prilej de a cunoaște mai bine meșteșugurile tradiționale.”
