Sunt exact cinci luni de când Mirel Magop - alias Badea Cârțan a pășit pe pământ sud-american. Pe 1 septembrie 2016 ateriza la Rio de Janeiro, în Brazilia venind de la Madrid. Era pentru prima dată când părăsea continentul european. Cu rucsacul in spate, cu logo-ul sponsorului aventurii sale - compania LINDAB și cu tricolorul românesc pe care nu-l lasă niciodată de la el, Mirel avea Lumea Nouă în față. O lume pe care avea să o descopere în următoarele luni, care așa nouă cum era se deosebea mult de lumea veche de acasă. Căci orice s-ar spune, orice călător visează că la un moment dat va reveni acasă. M-am angajat voluntar să-l sprijin pe Mirel în demersul lui. Și nu știu să o fac mai bine decât fiind interfața între el și fanii săi, căci ca orice ”vedetă” Mirel are o droaie de fani, de prieteni. Așa că am încercat să descriu pas cu pas aventura sud-americană a globetrotter-ului prin intermediul unui serial pe care l-am intitulat simplu și sugestiv Sudamericana.
![]()
Sudamericana a însemnat pentru mine o revelație. Dincolo de locurile frumoase pe care le-am descoperit însoțindu-l virtual pe Mirel în călătoria sa, am ajuns să-l cunosc mai bine pe acesta. Paradoxal, deși ne-au despărțit mii de kilometri și încă un ocean, am trăit intens alături de el, l-am însoțit în această aventură. Nu știu dacă înțelegeți sentimentul acesta, dar e ca și cum ai citi o carte de aventuri, o carte care-ți place, care te captivează. Ajungi să te identifici cu personajele, ajungi să faci parte din poveste. Cam așa s-a întâmplat și în relația mea cu Mirel Magop.
Poate mulți se întreabă, cum și el s-a întrebat de câteva ori, cum de reușesc să scriu despre locuri pe care nu le-am văzut, despre experiențe pe care nu le-am trăit? Uneori era de ajuns o poză ca să-mi vină inspirația, alteori aveam nevoie de câteva indicii de la el, trimise fie prin e-mail fie prin chat-ul de pe Facebook. Iar rareori l-am văzut și auzit în direct prin Skype.
Recent, pe 5 februarie 2016, adică la 5 luni de la sosirea lui în America de Sud, am avut ocazia să-l ascult preț de două ore. Spun că doar l-am ascultat întrucât din motive tehnice eu n-am putut fi auzit și nici văzut. În schimb scriam, tastam întrebările sau comentam cele discutate. Știți cum se spune uneori: ”am vorbit atâta încât mă dor mâinile”. Ei pe mine mă dureau degetele de la atâta țăcănit pe tastele calculatorului. Vroiam să fiu parte din discuție, să nu fie doar un monolog de-al lui. Ceea ce până la urmă a și fost.
![]()
![]()
”Călătoriile te lasă fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor” - spunea atât de frumos Ibn Battuta. E o plăcere să-l asculți pe Mirel Magop. Dacă știi să-i deschizi ”sertarele potrivite” atunci nu poți să-l mai oprești din povesti. Le spune cu atâta har încât ai crede că darul cu care l-a înzestrat Dumnezeu este acela de a bate lumea-n lung și-n lat pentru ca apoi să aibă ce povesti.
Ca unul care-i urmăresc cu interes maxim aventura, am profitat de întâlnirea noastră virtuală și l-am întrebat despre fiecare din țările pe care le-a străbătut de când a trecut Atlanticul. A fost ca un joc: eu scriam numele unei țări (în ordinea în care le-a străbătut) iar el îmi povestea despre acea țară. Așadar iată părerea globetrotter-ului Mirel Magop despre țările Americii de Sud.
Brazilia:”Despre Brazilia nu am ce să spun. Toți au spus că e periculos așa că am plecat direct din Rio de Janeiro la Foz de Iguazu. Pe 1 septembrie am ajuns la Rio și pe 5 septembrie am intrat în Argentina. O noapte am dormit la Rio de Janeiro, mi-am pus cortul acolo că ploua. Îmi pare rău că n-am făcut o poză la locul acela...să arăt lumii că am pus cortul în cel mai periculos oraș din lume. A doua noapte am dormit în terminal (autogară), a treia noapte pe autobuz și a patra noapte la graniță.”
![]()
![]()
![]()
Argentina: ”Este țara în care am petrecut cel mai mult. M-ar fi dat afară, nu m-ar fi lăsat să intru în Argentina dacă eu n-aveam două pașapoarte. Mare parte din timpul petrecut în Argentina, până am trecut în Chile a fost pe pașaportul vechi. Am fentat 2 luni, oficial pe 6 noiembrie am intrat în Argentina. E foarte mare, nu aveam cum să o ratez.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Uruguay: ”În Uruguay n-am stat mult. În primul rând pentru că nu aveai ce vedea, numai câmpuri cu vaci. Uruguay-ul are 3.400.000 de locuitori din care 2.700.000 locuiesc în Montevideo și au 11.000.000 de vaci. Cam 3 vaci pe cap de locuitor. Pasc singure acolo. Bine, acolo pampas e umedă, au și ce să pască și de unde să bea apă. Apa, slavă Domnului, băltește. Montevideo a scos Uruguay-ul din anonimat. Într-adevăr un oraș vechi, port. În America de Sud s-au dezvoltat prima dată orașele care erau porturi. Acolo era activitate, exista creștere economică. Acolo s-a construit, s-a construit, sunt monumente istorice.”
![]()
![]()
Paraguay: ”Este cea mai urâtă țară. Seamănă cu Uruguay numai că era mai seacă. Bine, Paraguay-ul l-am parcurs pe o distanță mică. Unde e cea mai scurtă distanță spre Asuncion. Tot așa, câmpuri imense cu vaci. pe mine mă deranja faptul că nu prea aveam unde să pun cortul, era numai garduri. Mai găseam câte un copac. Seara când se întuneca îmi puneam cortul și dimineața mă trezeam înconjurat de vaci. Sunt curioase...Apoi m-am întâlnit cu mulți care mi-au spus că mai în nord, sunt păduri, că e verde.”
![]()
Chile: ”Chile este cea mai frumoasă țară, mai ales în sud, dar și deșertul. Are și deșertul frumusețile lui. Am avut noroc cu Mihai Lucian că m-a dus sute de kilometri. Singur nu ajungeam acolo, fie nu erau drumuri, fie nu mă lua nimeni.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Iar ca o concluzie a primei părți a aventurii sud-americane: ”Nu am cum să ajung peste tot. Ei bine, Argentina trebuia să o traversez, mergeam spre sud în Țara de Foc. la fel, Chile, l-am traversat de la sud la nord. În general, prin locurile astea neinteresante, dacă pot să caut o scurtătură, o caut. De Paraguay și Uruguay nu-mi pare rău, îmi pare rău de Brazilia.”
Cam atât despre țările tranzitate până acum, aflate pe continentul Sud American. Urmează și celelalte. De exemplu acum Mirel este în Peru. În cele câteva zile de când am vorbit cu el a parcurs pe jos Camino Inka - cel mai faimos traseu turistic ce leagă Cusco de Machu Pichu. Și câte nu mi-a mai povestit Mirel în cele două ore...Cât de mult te poate schimba o astfel de călătorie, câtă informație și experiență reușești să acumulezi!
Voi reveni la clasicul serial ”Sudamericana” care probabil se va transforma în ”Transamericana”. Sau cine știe în ce direcție o va lua acum Mirel. Am ținut însă să ies puțin din tipare pentru că am vrut să fructific cumva cele două ore de discuții. Sunt aspecte pe care n-am reușit să le surprind în episoadele de până acum. Și mai sunt sutele de poze pe care nu le-am postat nici eu, și nici el. Poze care singure spun mai mult decât o mie de cuvinte.
Sudamericana a însemnat pentru mine o revelație. Dincolo de locurile frumoase pe care le-am descoperit însoțindu-l virtual pe Mirel în călătoria sa, am ajuns să-l cunosc mai bine pe acesta. Paradoxal, deși ne-au despărțit mii de kilometri și încă un ocean, am trăit intens alături de el, l-am însoțit în această aventură. Nu știu dacă înțelegeți sentimentul acesta, dar e ca și cum ai citi o carte de aventuri, o carte care-ți place, care te captivează. Ajungi să te identifici cu personajele, ajungi să faci parte din poveste. Cam așa s-a întâmplat și în relația mea cu Mirel Magop.
Poate mulți se întreabă, cum și el s-a întrebat de câteva ori, cum de reușesc să scriu despre locuri pe care nu le-am văzut, despre experiențe pe care nu le-am trăit? Uneori era de ajuns o poză ca să-mi vină inspirația, alteori aveam nevoie de câteva indicii de la el, trimise fie prin e-mail fie prin chat-ul de pe Facebook. Iar rareori l-am văzut și auzit în direct prin Skype.
Recent, pe 5 februarie 2016, adică la 5 luni de la sosirea lui în America de Sud, am avut ocazia să-l ascult preț de două ore. Spun că doar l-am ascultat întrucât din motive tehnice eu n-am putut fi auzit și nici văzut. În schimb scriam, tastam întrebările sau comentam cele discutate. Știți cum se spune uneori: ”am vorbit atâta încât mă dor mâinile”. Ei pe mine mă dureau degetele de la atâta țăcănit pe tastele calculatorului. Vroiam să fiu parte din discuție, să nu fie doar un monolog de-al lui. Ceea ce până la urmă a și fost.
”Călătoriile te lasă fără cuvinte, apoi te transformă într-un povestitor” - spunea atât de frumos Ibn Battuta. E o plăcere să-l asculți pe Mirel Magop. Dacă știi să-i deschizi ”sertarele potrivite” atunci nu poți să-l mai oprești din povesti. Le spune cu atâta har încât ai crede că darul cu care l-a înzestrat Dumnezeu este acela de a bate lumea-n lung și-n lat pentru ca apoi să aibă ce povesti.
Ca unul care-i urmăresc cu interes maxim aventura, am profitat de întâlnirea noastră virtuală și l-am întrebat despre fiecare din țările pe care le-a străbătut de când a trecut Atlanticul. A fost ca un joc: eu scriam numele unei țări (în ordinea în care le-a străbătut) iar el îmi povestea despre acea țară. Așadar iată părerea globetrotter-ului Mirel Magop despre țările Americii de Sud.
Brazilia:”Despre Brazilia nu am ce să spun. Toți au spus că e periculos așa că am plecat direct din Rio de Janeiro la Foz de Iguazu. Pe 1 septembrie am ajuns la Rio și pe 5 septembrie am intrat în Argentina. O noapte am dormit la Rio de Janeiro, mi-am pus cortul acolo că ploua. Îmi pare rău că n-am făcut o poză la locul acela...să arăt lumii că am pus cortul în cel mai periculos oraș din lume. A doua noapte am dormit în terminal (autogară), a treia noapte pe autobuz și a patra noapte la graniță.”
Uruguay: ”În Uruguay n-am stat mult. În primul rând pentru că nu aveai ce vedea, numai câmpuri cu vaci. Uruguay-ul are 3.400.000 de locuitori din care 2.700.000 locuiesc în Montevideo și au 11.000.000 de vaci. Cam 3 vaci pe cap de locuitor. Pasc singure acolo. Bine, acolo pampas e umedă, au și ce să pască și de unde să bea apă. Apa, slavă Domnului, băltește. Montevideo a scos Uruguay-ul din anonimat. Într-adevăr un oraș vechi, port. În America de Sud s-au dezvoltat prima dată orașele care erau porturi. Acolo era activitate, exista creștere economică. Acolo s-a construit, s-a construit, sunt monumente istorice.”
Paraguay: ”Este cea mai urâtă țară. Seamănă cu Uruguay numai că era mai seacă. Bine, Paraguay-ul l-am parcurs pe o distanță mică. Unde e cea mai scurtă distanță spre Asuncion. Tot așa, câmpuri imense cu vaci. pe mine mă deranja faptul că nu prea aveam unde să pun cortul, era numai garduri. Mai găseam câte un copac. Seara când se întuneca îmi puneam cortul și dimineața mă trezeam înconjurat de vaci. Sunt curioase...Apoi m-am întâlnit cu mulți care mi-au spus că mai în nord, sunt păduri, că e verde.”
Chile: ”Chile este cea mai frumoasă țară, mai ales în sud, dar și deșertul. Are și deșertul frumusețile lui. Am avut noroc cu Mihai Lucian că m-a dus sute de kilometri. Singur nu ajungeam acolo, fie nu erau drumuri, fie nu mă lua nimeni.”
Iar ca o concluzie a primei părți a aventurii sud-americane: ”Nu am cum să ajung peste tot. Ei bine, Argentina trebuia să o traversez, mergeam spre sud în Țara de Foc. la fel, Chile, l-am traversat de la sud la nord. În general, prin locurile astea neinteresante, dacă pot să caut o scurtătură, o caut. De Paraguay și Uruguay nu-mi pare rău, îmi pare rău de Brazilia.”
Cam atât despre țările tranzitate până acum, aflate pe continentul Sud American. Urmează și celelalte. De exemplu acum Mirel este în Peru. În cele câteva zile de când am vorbit cu el a parcurs pe jos Camino Inka - cel mai faimos traseu turistic ce leagă Cusco de Machu Pichu. Și câte nu mi-a mai povestit Mirel în cele două ore...Cât de mult te poate schimba o astfel de călătorie, câtă informație și experiență reușești să acumulezi!
Voi reveni la clasicul serial ”Sudamericana” care probabil se va transforma în ”Transamericana”. Sau cine știe în ce direcție o va lua acum Mirel. Am ținut însă să ies puțin din tipare pentru că am vrut să fructific cumva cele două ore de discuții. Sunt aspecte pe care n-am reușit să le surprind în episoadele de până acum. Și mai sunt sutele de poze pe care nu le-am postat nici eu, și nici el. Poze care singure spun mai mult decât o mie de cuvinte.