Să-l ajutăm pe Mirel Magop să pornească la drum!

February 8, 2015, 1:28 am

≫ Next: Szilágy / Szilágyság - cel mai vechi ziar din Sălaj (2). 25 de ani de la reapariție.

≪ Previous: Szilágy / Szilágyság - cel mai vechi ziar din Sălaj (1)

$

0

0

Cine n-a auzit încă de globetrotterul român Mirel Magop, devenit cunoscut prin faptul că îi place ”să ia lumea la picior” la propriu, adică să călătorească altfel decât majoritatea dintre noi? Cum altfel? Pe jos! Da, Mirel este acel călător atipic, căruia îi place să-și organizeze călătoriile nu în funcție de confortul pe care poate ți-l dă un loc de cazare, ci ținând cont doar de frumusețea locurilor prin care trece. Este călătorul care are mereu rucsacul pregătit de drum, care pentru a porni într-o nouă aventură are nevoie doar de un imbold. Cum primăvara se apropie, Mirel e pe punctul de a porni din nou la drum. De data aceasta însă, are nevoie, mai mult ca niciodată de ajutorul nostru, al celor care iubim călătoriile și-i admirăm pe cei care știu să le facă altfel. 

L-am cunoscut pe Mirel Magop în toamna anului trecut, atunci când a ajuns și la Zalău. Din primul moment l-am admirat pentru ceea ce face, pentru stilul atipic de a călători, pentru că spre deosebire de noi toți ceilalți el călătorește doar de dragul călătoriei. Este omul care nu stă locului, care este născut pentru a porni mereu mai departe. Pentru cine nu-l cunoaște sau nu-i știe povestea iată pe scurt descrierea traseelor urmate de el până acum:

”Pe 11 aprilie 2011 am plecat de sub Turnul Eiffel spre Luxembourg. Apoi a urmat Bruxelles, Amsterdam, Copenhaga. Până aici am fost viteaz...am vrut să merg doar pe jos. Dar după două luni, am făcut un calcul și mi-a ieșit că am nevoie de cel puțin 40 de ani să trec prin toate capitalele lumii. De aici am început și autostopul. Și pentru că așteptatul după ocazie mi se pare timp pierdut din viața mea, eu fac semn la mașini mergând. Așa că se întâmplă zile întregi să merg doar. Am descoperit și binefacerile autostopului...pot vedea mai multe locuri din acea țară, socializez, mai aflu o părere, o idee, o poveste...De cele mai multe ori reușesc să cobor mai bogat decât am urcat.”

Sestriere, Italia. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Castilie şi Leon, Spania. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

La Praga. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Tot Mirel Magop continuă: ”De la Copenhaga am urcat spre Oslo, Stochholm, am fost pana la cercul polar de nord, in satul lui Mos Craciun...Apoi am coborat spre Helsinki...am trecut cu bacul in Estonia si apoi am vizitat centrul Europei...Am ajuns prin octombrie din nou la Paris , unde mi-am incarcat bateriile si buzunarele si am pornit spre Spania, Andorra si Portugalia. M-am întors pe Coasta de Azur, Monaco, apoi Roma, Vatican, San Marino, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Serbia...și pe 7 august 2012 am intrat în România. Aici aveam să pregătesc călătoria lui ”Badea Cârțan” la Roma...Între timp am reușit să ”dau o fugă” până la Kiev și Chișinău.”

Baritz, Franța. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Cannes, Franța. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Călătoria de care s-a legat cel mai mult a fost aceea prin care a reeditat celebra călătorie a lui Badea Cârțan, pe jos până la Roma. Și aidoma celebrului lui înaintaș, s-a îmbrăcat în costum popular, a luat opincile în picioare și desaga cu cărți pe umăr. A refăcut traseul, ajungând de 1 Decembrie 2013 la poalelel Columnei lui Traian! Iată cum povestește el această călătorie: ”Pe 7 august 2013 am plecat...Cîrţişoara, Sibiu, Sarmisegetusa, Timişoara, Szeged, Budapesta, Bratislava, Viena, Salzburg, Liechstenstein, Lugano, Milano, Torino, Genova, Parma, Florența, Bologna...Roma”.  Un articol despre această fascinantă călătorie poate fi citit aici. 

La Bâlea, pe Transfăgărășan. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

la Consulatul României din Bologna. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Badea Cârţan la ...Florenţa. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

A prins gustul călătoriei. N-a rezistat mult acasă și a pornit din nou la drum: ”După ce m-am întors în țară, nu am avut răbdare să aștept colțul ierbii...pe 28 ianuarie 2014 am plecat prin Serbia spre Sofia, Ankara, Atena, Tirana, Spokje, Pristina...M-am întors din nou acasă și am plecat pe 22 mai spre Nordkapp prin Ucraina, Slovacia, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia...apoi am coborât prin Suedia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța. Am trecut canalul Mânecii și am rotunjit la 45 numărul capitalelor vizitate...Londra, Edinburg, belfast, Dublin, Cardiff...Apoi m-am întors prin Franța...am mai vizitat o dată Mont Blanc și din Italia am primit un bilet cadou la Atlassib și am ajuns din nou în Romînia crezând că va urma proiectul cu bicicletele în doi...Nu s-a întâmplat (din motive independente de voința mea) așa că am revenit...sau voi reveni...la ceea ce mă pricep cel mai bine...mersul pe jos.”

În Austria. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

La Belgrad în Serbia. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Bosnia şi Herţegovina. Sursa foto: Colecţia personală Mirel Magop

Recent a împlinit 46 de ani, a ajuns ”la jumătatea vieții” cum îi place să spună. Încă este acasă, dacă la Timișoara se poate spune acasă. Asta pentru că a în această iarnă a muncit pentru a strânge bani pentru o nouă provocare, aceea de a face turul lumii pe bicicletă. A fost cât pe ce să dea mersul pe jos pe ”confortul” unei biciclete. Însă n-a fost să fie, partenerul său de drum a renunțat la proiect. Și cum Mirel nu poate sta locului, și-a pregătit din nou rucsacul. Va pleca cât de curând, însă bazându-se pe acel preconizat proiect a rămas cu cardurile goale. Banii n-au fost niciodată o problemă pentru el, a pornit la drum mai întotdeauna cu buzunarele goale bazându-se doar pe generozitatea localnicilor. Așa va face și acum, deși vremurile s-au schimbat și nimănui nu-i strică ceva mărunțiș pe card.

De data asta ambițiile sunt mai mari. Vrea să depășească granițele ”bătrânului continent” și să o ia spre Asia, Africa sau chiar America de Sud. Așa că a lansat o provocare: are patru idei de traseu pe care vrea să meargă. S-a decis să o ia în direcția indicată de donatorul lui cel mai generos. Pentru asta și-a deschis cont două conturi la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel

• cont în lei:    RO87BUCU1071033073369RON

• cont în euro: RO30BUCU1071110013674EUR

Cele trei trasee, din care va alege unul în funcție de preferințele donatorilor, sunt:

1) România - Minsk - Moscova - Mongolia

2) România - Sicilia - Malta - Africa

3) România - Turcia - Cipru - Israel - Asia

4) România - America de Sud

Datele de contact ale lui Mirel Magop, unde puteți să-i sugerați pe care dintre cele patru trasee să pornească sunt următoarele:

• telefon: 0755455303
• e-mail: torromirel@gmail.com

Dacă doriți, puteți lăsa și un comentariu la acest articol. Vă asigur că Mirel va afla despre sugestia voastră.

Nu ezitați să faceți o donație, oricât de mică ar fi ea. Putem împreună să-i facem lui Mirel Magop cel mai frumos cadou de ziua lui....să-i dăm șansa de a porni din nou la drum. Și el ne va mulțumi, alegând traseul sugerat de noi. 

---

Szilágy / Szilágyság - cel mai vechi ziar din Sălaj (2). 25 de ani de la reapariție.

February 10, 2015, 9:15 pm

≫ Next: Bordeaux, cea mai bună destinație europeană în 2015

≪ Previous: Să-l ajutăm pe Mirel Magop să pornească la drum!

$

0

0

Recent, săptămânalul Szilágyság care apare la Zalău – singurul ziar de limbă maghiară din Sălaj, a împlinit 25 de ani de la reapariția sa. Se întâmpla imediat după Revoluție, când în contextul politic și social creat odată cu răsturnarea regimului comunist, comunitatea maghiară din Sălaj a decis să editeze un ziar, care să continue tradiția presei maghiare sălăjene întrerupte după cel de Al Doilea Război Mondial, în 1944. Dacă în articolul anterior, am prezentat pe scurt istoria ziarului în perioada 1877-1944, vom continua cu istoria recentă a acestuia, cea din perioada 1990-2015.

Un ziar de limbă maghiară după 45 de ani

Revoluția din 1989 a adus și libertatea de exprimare. Comunitatea maghiară din județul Sălaj avea nevoie de un ziar în limba maternă. Primele încercări au fost sub forma unei pagini în limba maghiară inserate în ziarul ”Țara Silvaniei” care era continuatorul ziarului ”Năzuința” şi care îşi va schimba apoi numele în ”Graiul Sălajului”.

Această primă încercare, cu o pagină în limba maghiară inserată în ziarul românesc ”Țara Silvaniei” a fost una de compromis. Nu era firesc ca românii de la sate care erau abonaţi, să primească odată cu ziarul şi o pagină într-o limbă pe care n-o cunoșteau. Așa s-a decis înființarea unui ziar propriu de limbă maghiară. Primul număr al ziarului ”Szilágysági Szó” (Cuvânt Sălăjean) vedea lumina tiparului la data de 5 ianuarie 1990, avându-l ca redactor pe jurnalistul Fejér László. După mai bine de 45 de ani, comunitatea maghiară din Sălaj avea din nou un ziar în limba maternă. La vremea aceea, Fejér László era singurul ziarist de limbă maghiară din Sălaj. Între 1965-1968 a fost redactor la ziarul ”Ifjúmunkás” (”Tânăr muncitor”) iar din 1968 a fost corespondent pe Sălaj al publicației centrale ”Előre” (”Înainte”) - cotidianul în limba maghiară al PCR, care-și va schimba numele după 1989 în ”Romániai Magyar Szó” (”Cuvântul Maghiarilor din România”). Este fondatorul și redactorul-șef al publicației culturale ”Hepehupa” din 2002.Fejér László a fost redactor șef al nou înființatului ziar ”Szilágysági Szó”în perioada 1990-1992 când, a trebuit să decidă dacă rămâne ca și corespondent la ziarul central sau continuă să conducă ziarul local.

Jurnalistul Fejér László

Un rol important în istoria post-decembristă a ziarului l-a jucat Kui János profesor de limba maghiară la Școala Nr.6 din Zalău (actuala Școală Gimnazială ”Mihai Eminescu”). A preluat conducerea ziarului în aprilie 1990, atunci când Fejér László a fost constrâns să decidă la care ziar lucrează. Desigur, atât  Fejér László cât și Jozsá László – actualul redactor sau alții au contribuit la redactarea ziarului.  Printre cei care au pus umărul la acest proiect editorial trebuie amintiţi și Kovács Sándor, Kerekes Iréne, Lakó Éva sau Huszár Klára. Un interviu pe care Kui János l-a acordat lui Gáspár Attila poate fi citit (în limba maghiară) aici sau în lucrarea de licență a doamnei Király Renáta intitulată ”A Syilágyság cimű hetilap szerepe a magyar identitás megörzésében” apărută în 2010 în cadrul facultății Pázmany Péter Katolikus Egyetem din Ungaria. 

Kui János

Despre perioada de început a ziarului, își amintește încă foarte bine primul redactor șef al său, jurnalistul Fejér László: ”Primele numere au fost foarte greu de editat pentru că nu a primit nimeni niciun fel de salar. N-am avut absolut nimic. Hârtia am împrumutat-o de la Graiul Sălajului. Încă era valabilă repartiția hârtiei, de la centru. Primul trimestru, din reclame am reușit să intrăm pe făgaș normal, să returnăm hârtia împrumutată și să asigurăm necesarul pentru următoarele numere. Ne-am descurcat din vânzarea ziarului și din reclame. Menționez încă o dată că nimeni nu a primit salar. Între timp am avut un colaborator, Laszlo Ervin. Era inginer minier, a lucrat puțin și în presă dar avea simț practic. S-a dus cu camionul lângă Bacău și niciodată n-a venit fără hârtie. La început aveam sediu în clădirea Consiliului Județean, la parter. În vara anului 1990, am preluat ziarul după demisia lui Kui Janos și l-am condus până în 1992 la sfârșitul anului. Atunci, editorul ziarului a devenit UDMR-ul.” 

Actualul redactor al ziarului, Jozsá László

Primul număr al ziarului ”Szilágysági Szó”

Orice s-ar spune, istoria post-decembristă a ziarului ”Syilágyság” merge mână-n mână cu istoria Uniunii Democrate a Maghiarilor din România - UDMR. Odată ce legea partidelor parlamentare le interzicea acestora să desfășoare activități comerciale, editorul ziarului a devenit Szilágyság Kulturális Egyesület (Asociația Culturală Szilágyság). 

În acele zile fierbinți ale revoluției din decembrie 1989 și în primele zile ale anului 1990, se cristalizau structurile teritoriale și centrale ale UDMR-ului, ca de altfel și a celorlalte partide. 

Primul număr al ziarului, cel din 5 ianuarie 1990, avea o singură filă de format A3 și costa 50 de bani. Cu ajutorul actualului redactor Jozsá László am reușit să intru în posesia unei copii a primei pagini a ziarului. Întrucât acest prim număr este istorie, merită să-i amintim titlurile și conținuturile. Așa cum am precizat deja, ziarul se numea ”Szilágysági Szó” (”Cuvânt Sălăjean”), numele era marcat cu caractere mari pe prima pagină. Deasupra, de asemenea cu majuscule scria ”ÉLJEN A SZABAD ROMÁNIA!” (Să trăiască România liberă!). Ziarul se intitula încă de la primul număr, ”Demokratikus hetilap” (Săptămânal democratic). Pe coloana din stânga avea un articol intitulat ”Kedves olvasó!” în care Jozsá László făcea un apel către populația maghiară a județului să sprijine apariția ziarului prin abonamente. 

copia primului număr al ziarului Szilágysági Szó

În zona centrală a primei pagini, era reprodus apelul comitetului provizoriu de înființare a UDMR. Articolul ”A Romániai Magzar Demokrata Szövetség ideiglenes intéző bizottságának. Kiáltványa” apăruse în presa centrală la data de 25 decembrie 1989, sub semnătura lui Domokos Géza - primul președinte al UDMR. Și pe plan județean membri comunității maghiare au început să se organizeze. Pe 31 decembrie 1989, în Biserica Reformată din Zalău s-a constituit comitetul provizoriu de înființare a filialei județene a UDMR. Cu această ocazie, Vida Gyula contabil șef al întreprinderii de prelucrare a laptelui din Șimleu Silvaniei era desemnat președintele provizoriu al acestui comitet. Vicepreședinți erau desemnați Székely István și Jozsá László, iar secretariatul revenea doamnei Sajter Margit. Directorul MAT-ului, domnul Varga István era propus din partea comunității maghiare să facă parte din primul organism de conducere postdecembrist din Sălaj, CPUN - Comitetul Provizoriu de Uniune Națională. Componența acestuia apărea de asemenea pe prima pagină a nou înființatului ziar: Teodor Mănăilă - președinte (acesta îl înlocuise pe Nicolae Maier), Ghiurco Ioan și Székely István - vicepreședinți, Moldovan Ioan - secretar și respectiv Șildan Sergiu, Ștefănescu Mihai, Barabási István, Drama Valentin, Strețca Gheorghe - membri. 

Apelul comitetului provizoriu de înființare a UDMR

Componența primului CPUN din Sălaj și apelul de constituire a organizației județene a UDMR

Ziarul publica apelul în 6 puncte al comitetului provizoriu de înființare a organizației județene a UDMR-ului, prin care era adus la cunoștința cititorilor structura de conducere a acestuia. Articolul se intitula ”A Romániai Magzar Demokrata Szövetség Syilágy megyel szervező bizottságának. Közleménye”. Tot pe prima pagină, era semnalată constituirea organizațiilor UDMR din orașele Cehu Silvaniei (30 decembrie 1989), Zalău (31 decembrie 1989) și Jibou (1 ianuarie 1990). Într-un alt articol intitulat ”Lapzaárta”  (”la închiderea ediției”) cititorii erau informaţi de faptul că în 2 ianuarie 1990 o delegaţie a oraşului francez Marignane a vizitat Zalăul pe care l-a ales pentru a se înfrăți. De asemenea se amintea de înfrățirile dintre localitățile Berre L'Etang și Șimleu Silvaniei respectiv dintre Le Tholonet și Pusztarejtolcot (Răstolțu Deșert). Se mai vorbea despre vizita la Zalău a delegației orașului Szentendre din Ungaria și propunerea de înfrățire dintre Zalău și acesta. Interesant este faptul că doar înfrățirea cu orașul maghiar Szentendre s-a concretizat până la urmă, așa cum apare pe site-ul Primăriei Municipiului Zalău. 

Cenzura primelor numere

În contextul încă neclar al evenimentelor de după Revoluție, când precauția oficialităților locale era maximă, a existat un fel de cenzură, un fel de verificare a ziarului înaintea publicării acestuia. Fejér László își amintește: ”Procurorul Moldovan, secretarul CPUN-ului trebuia să vizeze articolele. Mergeam cu foaia la el și mă întreba: "ce scrie în titlul acesta? Tradu-mi". I-am tradus. Apoi zicea ”ce scrie în paragraful acesta”. Am mers timp de două, trei săptămâni, s-a plictisit. Încă erau acolo gărzile patriotice, la etajul I trebuia să merg să-mi pună ștampila.”

”Szilágysági Szó” devine ”Szilágyság”

În 5 iulie 1991, ziarul avea să revină la numele care l-a consacrat în 1910. Își schimbă denumirea din  ”Szilágysági Szó” în ”Szilágyság”, nume sub care apare și în prezent. Este oarecum o revenire la denumirea ziarului din perioada 1910-1940, actualul ziar revendicându-se a fi continuatorul vechiului Szilágy /Szilágyság. Chiar pe frontispiciul ziarului de astăzi apare textul ”Alapitási év 1883” (”Fondat în 1833”). În toată existența sa ziarul a rămas săptămânal. Și-a schimbat însă formatul, odată cu trecerea de la tipărirea pe rotativă în vechea tipografie din Zalău, la tipărirea la imprimantă în cadrul Tipografiei nou înființate Color Print. Acest lucru avea să se întâmple în 1994. Timp de 11 ani, până la data de 10 martie 2005, ziarul ”Szilágyság” avea 8 pagini format A4. Abia din 2005, odată cu evoluția tehnicii de calcul și implicit a tehnologiei imprimantelor laser, se revine la formatul A3, așa cum apare și astăzi. Treptat numărul de pagini a crescut, de la 8 la 12 și apoi la 16

Primul număr al ziarului din anul 1995

Din 1995, redactorul ziarului devine Jozsá László, care a pus umărul alături de Fejér László și Kui János încă de la primul număr. De fapt, primul număr al ziarului, din 5 ianuarie 1990 a fost redactat în apartamentul lui Jozsá László care a scris și articolul de fond. De 20 de ani este practic persoana cea mai importantă din spatele ziarului: este redactorul majorității articolelor, este cel care se ocupă de culegerea textului, de trimiterea acestuia la tipografie pentru ca apoi să se ocupe de distribuția ziarului. O muncă continuă, care-l ține mereu în priză.

Evoluția caracterelor cu care era scris titlul ziarului

Numere aniversare ale ziarului

În anul 2008, în ediția din 23 mai, ziarul ”Szilágyság”publică în paginile sale un articol ce amintește că se împlinesc 125 de ani de la anul înființării (în 1883) a ziarului. Dacă n-ar fi fost întreruperea dintre anii 1944-1990, ar fi fost anul în care s-ar fi marcat ziarul sălăjean cu cea mai lungă existență. Jurnalistul Józsa László semnează articolul intitulat simplu ”125 év” (”125 de ani”). Sunt rememorate momente importante din evoluția ziarului.

Și evoluția tirajului ziarului, cel puțin în perioada 1990-2015, este importantă. Dacă la început, în februarie 1990 existau nu mai puțin de 4.000 de abonamente, odată cu trecerea timpului și scăderea numărului populației de limbă maghiară, dar și ca efect al apariției publicațiilor electronice disponibile pentru oricine are acces la internet, tirajul a scăzut simțitor. În prezent, el se situează undeva între 1.000 – 1.200 exemplare săptămânal, dintre care mai bine de 80% sunt pe bază de abonament. Ziarul poate fi achiziționat și la vânzare liberă, în Zalău acesta găsindu-se în rețeaua de distribuție Damco, la librăria de limbă maghiară Tulipan sau la chioșcul de ziare din piață.

Articolul aniversar ”125 Év” apărut în ediția din 23 mai 2008

Cei care au condus ziarul de-a lungul timpului, au știut să marcheze momentele importante ale istoriei acestuia fie prin numere speciale, fie prin articole de fond. Așa s-a întâmplat și recent, în luna ianuarie 2015, când ziarul Szilágyság aniversează 25 de ani de la reapariție. În ediția din 9 ianuarie 2015, articolul de pe prima pagină, semnat de Józsa László se intitulează ”25 éves a Szilágyság hetilap”. (25 de ani a săptămânalului Szilágyság). Este de fapt un amplu interviu cu jurnalistul Fejér László în care sunt rememorate momentele importante din cei 25 de ani de la reapariție.

Numere apărute în ianuarie 2015

Ziarul ”Szilágyság” astăzi

Astăzi, ziarul de limbă maghiară ”Szilágyság” este un ziar modern, viu, care oglindește prin articolele sale viața politică, culturală sau sportivă a comunității maghiare din județ. Este editat de Szilágyság Kulturális Egyesület (Asociația Culturală Szilágyság). Se subintitulează ”Közéleti, közművelődési hetilap” (Săptămânal de informații culturale și sociale). Are 12 pagini A3 la care se adaugă încă două pagini cu programul principalelor posturi de televiziune, atât cele naționale în limba română cât mai ales posturile de limbă maghiară, regionale sau din Ungaria accesibile prin cablu.  Ca și structură, ziarul are pe prima pagină de regulă cea mai importantă știre a săptămânii din comunitățile maghiare din județ. Pagina a 2-a conține informări, pagina a 3-a este dedicată știrilor din viața comunităților. În funcție de momentul apariției sunt pagini dedicate învățământului sau culturii, sunt publicate interviuri sau dezbateri. Nu lipsesc paginile de umor sau cele de publicitate – atât de importantă în susținerea financiară a ziarului.  La începutul fiecărui an, ziarul publică și un calendar pentru cititorii săi. Dacă la început calendarul era o simplă foaie de ziar, în timp grafica acestuia a evoluat, până la calendare color. O arhivă electronică a ziarului, ce acoperă perioada 2008-2011 poate fi accesată aici. 

Calendarul pe anul 1999

Calendarul pe anul 2015

Articol aniversar la împlinirea a 25 de ani de la reapariție

Articol despre istoria imnului maghiar Himnusz

Mulțumesc pe acestă cale domnilor Jozsá László si Fejér László pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție o parte din materiale și pentru răbdarea de a citi acest material. 

Bordeaux, cea mai bună destinație europeană în 2015

February 13, 2015, 9:38 am

≫ Next: Cărțile de joc ungurești vs cărțile de joc secuiești

≪ Previous: Szilágy / Szilágyság - cel mai vechi ziar din Sălaj (2). 25 de ani de la reapariție.

$

0

0

Recent, organizația europeană ”European Best Destination” cu sediul în capitala Europei la Bruxelles, a cărei scop este promovarea turismului european, a dat publicității clasamentului celor mai bune destinații pentru anul 2015. Au fost propuse un număr de 20 de destinații aflate în topul preferințelor turiștilor, iar pe baza voturilor exprimate în cele trei săptămâni, a fost desemnată cea mai bună destinație europeană. S-a calificat pentru acest titlu, orașul francez Bordeaux.

Alegătorii din 113 țări (cu 6% mai mulți decât la ediția din anul trecut), au avut de ales dintre 20 de destinații europene: Amsterdam, Atena, Barcelona, Berlin, Bordeaux, Bruxelles, Innsbruck, Istanbul, Lisabona, Ljubljana, Londra, Madrid, Malta, Milano, Paris, Reykjavik, Riga, Roma, Viena și Zagreb. Cine a urmărit ediția din anul trecut, despre care am scris aici, poate observa că din lista propusă lipsește chiar câștigătorul ediției trecute, adică orașul Porto. De asemenea nu se regăsesc în listă destinații ca Zagreb (locul II anul trecut) sau Budapesta (locul V în clasamentul din 2014). În schimb, Amsterdam, Atena, Barcelona, Bordeaux, Ljubljana, Londra, Paris, Reykjavik și Riga sunt nou intrate pe lista nominalizărilor. La fel ca la ultimele ediții ale acestui clasament, nicio destinație românească nu a fost selectată în lista celor 20. De altfel, răsfoind lista tuturor celor 141 de destinații europene prezentate pe site-ul European Best Destination, găsim un singur oraș din România: Timișoara. Probabil că opinia publică din țară nu știe încă de acest clasament, iar blogosfera de travel n-a făcut suficientă promovare în acest sens. 

După ce au fost alese cele 20 de destinații, în data de 20 ianuarie 2015 a fost deschis votul online. S-a înregistrat o participare masivă pe parcursul celor 21 de zile: peste 244.000 de voturi. Orașele implicate, prin forurile oficiale, prin agenții de turism sau prin campanii susținute de presă, s-au duelat pentru prestigiosul titlu. Dintre votanți, 17,32% (42.396 de voturi) au ales orașul Bordeaux ca cea mai bună destinație europeană pentru acest an. 

copyright: Christophe Bouthe, Bordeaux Tourisme

Lista completă a clasamentului  ediției din 2015 arată astfel:

1. Bordeaux (Franța) 
2. Lisabona (Portugalia)
3. Atena (Grecia)
4. Valetta (Malta)
5. Riga ()
6. Zagreb (Croația)
7. Ljubljana (Slovenia)
8. Innsbruck (Austria)
9. Milano (Italia)
10. Bruxelles (Belgia)

Cele 10 finaliste ale ediției din 2015

Clasamentul continua cu:

11. Viena (Austria)
12. Roma (Italia)
13. Barcelona (Spania)
14. Istanbul (Turcia)
15. Madrid (Spania)

Reamintim că edițiile anterioare ale competiției, au fost adjudecate de Lisabona (2010), Copenhaga (2011), Porto (2012 și 2014) și Istanbul (2013). Un oraș care ajunge să câștige acest trofeu, are parte de o vizibilitate maximă, multe din publicațiile ce apar în Europa atât în format tipărit cât și în on-line preluând știrea. 

EBD realizează și alte clasamente cum ar fi Best Christmas Market, Best Ski Resort, sau Best Museum.

Cărțile de joc ungurești vs cărțile de joc secuiești

February 15, 2015, 12:02 am

≫ Next: Day 15 - un proiect de Capitală Europeană a Tineretului

≪ Previous: Bordeaux, cea mai bună destinație europeană în 2015

$

0

0

”Cruce”, ”21”, ”Filcăi”, ”66”...nume de jocuri diferite de cărți, foarte populare, indiferent de vârstă, mai ale în Transilvania dar cu siguranță și dincolo de Carpați. Sunt 32 de cărți, câte 8 din fiecare ”culoare”, de fapt pentru fiecare din cele 4 figuri grafice denumite în limbajul comun al jocului de cărți impropriu ”culori”: inimă roșie (cum ar putea fi altfel o inimă?) – sau Roșu, Ghindă (fructul stejarului), Dubă sau Bâtă (ceva ce seamănă cu un zurgalău, un fel de clopoţel sferic din aramă) și respectiv frunza de viță de vie căreia toți jucătorii îi spun simplu Verde. Așadar avem patru ”culori”: roșu, ghindă, dubă și verde, respectiv patru seturi de câte 8 cărți: patru dintre ele numerotate cu cifrele romane VI, VIII, IX și X iar alte patru nenumerotate dar a căror valoare este respectiv de 2, 3, 4 și 11  adică ”doiar”, ”treiar”, ”pătrar” și As. Aceste cărți de joc au desenate pe ele, dincolo de ”culori” și cifre, anumite personaje masculine și feminine dar și imagini ale unor castele, cetăți, sau locuri idilice. Pe unele apare și ceva text în limba maghiară. Ați ghicit, este vorba de cărțile de joc ungurești sau Magyar Kártya. De curând, acestea au un rival - dacă se poate spune așa - pentru că au apărut pe piață cărțile de joc secuiești sau Székely Kártya

Am și eu acasă o duzină de pachete de cărți de joc, mai mari sau mai mici, plasticate sau din hârtie cartonată simplă, noi sau uzate de atâta ”bătut”. Sunt ”confiscate” (pardon, împrumutate până la întâlnirea de 10 ani) de la elevii mei. Jocul de cărți în diferitele lui variante este atât de popular printre tineri, fiind catalogat de către aceștia ca un mod plăcut de a pierde vremea, de a-ți umple timpul și de ce nu, pentru a socializa. În urmă cu mai bine de 25 de ani, când nu existau telefoane inteligente, tablete, laptop-uri sau jocuri video, jocul de cărți era la mare căutare. Era ocupația principală a navetiștilor (obicei păstrat în mare parte și astăzi), era jucat de către adolescenți sau adulți deopotrivă. Țin minte cum în iernile lungi din copilăria mea, chiar și bunicul meu se aduna cu vecinii de vârsta lui în noaptea de Anul Nou sau în ajunul altor sărbători și jucau cărți, în special ”cruce”. Aveau cărți ungurești, numite așa și pentru a le deosebi de cărțile de joc americane de poker.

În orice mediu, fie că erau români sau maghiari, în Transilvania toți se jucau cu aceste cărți fără nicio problemă. De fapt, puțini știau ce reprezintă imaginile de pe cărți, cine erau regii sau ce reprezentau castelele. Nici nu conta acest aspect, cu atât mai puțin ce scria pe ele.

Descrierea cărților ungurești

Cărțile ungurești, Magyar Kártya, sunt așa cum am spus în număr de 32, câte 8 de fiecare culoare. Culorile sunt: Roșu (Piros), Dubă (Tök), Verde (Zőld) și respectiv Ghindă (Makk). Pentru fiecare ”culoare” avem 8 cărți. Dacă în cazul primelor patru (VII, VIII, IX, X) numărul scris cu caractere romane spune care este valoarea acestora, atestat și de existența a exact atâtor forme (fie că e vorba de inimi roșii, de frunze verzi, de ghinde sau de dube), pentru următoarele patru valoare lor este intuitivă. Avem astfel doiari – cărți cu valoare numerică 2. Pot fi recunoscute după poziția elementului ce dă ”culoarea” față de personaj, acesta este dedesubt / alsó. Treiarii, adică acele cărți cu valoarea 3, au elementul ce dă ”culoarea” deasupra / felső. Pătrarii sunt recunoscuți după faptul că personajele reprezintă regi și că aceștia sunt călare. Avem astfel de a face cu Regi / Király. În fine, cărțile cele mai valoroase, Asul / Ász are câte două elemente de o parte și de alta a personajului.

Mai trebuie menționat faptul că fiecare carte de joc din cele 32 din set, sunt în oglindă, adică imaginea este desenată pe jumătate din carte și reprodusă identic după o rotația cu 180 de grade.

Originea cărților de joc ungurești

S-a crezut până nu demult că originea cărților ungurești este atribuită celebrului vienez Ferdinand Piatnik, fondatorul unei  companii de succes ce activează și în zilele noastre. De fapt, fiecare set de cărți poartă sigla firmei, ce se regăsește pe șeptarul de dubă. Pe această carte apare efigia unul cal iar sub imagine scrie ”Trade mark. Ferd. Piatnik & Sohne. Vienna”. Pe unul din seturile pe care le am apare și un număr 05.097 (probabil seria setului) și adresa site-ului firmei www.piatnik.com. Și pe Nouarul de verde apare de asemenea numele firmei producătoare ”Ferd.Piatnik &Sohne. Wien XIV”. 

Ferdinand Piatnik (1819-1885)

Conform datelor de pe site-ul companiei, istoria acesteia se întinde pe 191 de ani. Anul trecut, s-au împlinit 190 de ani de când s-a deschis atelierul din Viena. Primul membru al familie cu numele Ferdinand Piatnik (1819-1885) s-a născut în Ofen (Budapesta de astăzi) în anul 1819. În 1843, Piatnik preia atelierul de pictură a lui Anton Moser din Viena și se căsătorește cu văduva acestuia. În 1882 cei trei fii ai săi se alătură companiei tatălui. La moartea lui Ferdinand Piatnik în 1885 văduva acestuia și fii săi continuă să gestioneze afacerea, șase ani mai târziu, în 1891 se construiește fabrica din Hütteldorfer Stasse. În 1899 compania achiziționează producătorul de cărți de joc din Praga  ”Ritter & Cie” pentru ca în 1939 să se transforme în ”Wiener Spielkartenfabrik Ferd.Piatnik &Söhne”. 

Cărți de joc ungurești apărute la New York în 1910

Firma introduce tipărirea offset color în 1951, pentru ca în 2001 întregul proces să fie automatizat și controlat de calculator. În ultimii 25 de ani au fost deschise filiale în America (1989), Germania, Ungaria și Cehia (1993). Compania a știut să se adapteze mereu, producând zeci de modele de seturi de cărți de joc, în afara celor ungurești găsindu-se în oferta firmei cărți de joc rusești, franceze, israeliene sau poloneze – fiecare cu specificul lor. Aici se produc nu numai cărți de joc ungurești ci și seturi de cărți de joc de tip poker, unele dintre ele personalizate fie cu flori, artă, muzică sau imagini din lumea largă.

Teoria conform căreia cărțile de joc ungurești au fost realizate de Piatnik, a fost demontată  în anul 1973. Cu ocazia unei licitații organizate în Anglia, a apărut setul original al primelor  cărți de joc ungureşti, purtând semnătura artistului Schneider József, care deținea prin anii 1830 un mic atelier de pictura la Budapesta. Cărțile de jocdatau din 1837, cu mult înaintea celor produse de Piatnik. Personajele și celelalte elemente grafice (castele, cetăți, peisaje) fac parte din celebra piesă de teatru Wilhelm Tell scrisă de Friedrich Schiller în 1804. Drama lui Schiller a fost prezentată pentru prima oară în public la Cluj în 1830. 

cărți de joc desenate de Schneider József la 1835. Sursa foto: boardgamegek.com

Legenda lui Wilhelm Tell

Pe cărțile de joc ungurești este desenată povestea eroului național al Elveției, care la începutul secolului al XIV-lea se opune Imperiului Habsburgic care stăpânea actualul teritoriu al Elveției de astăzi. În Țara Cantoanelor, aflată sub stăpânire habsburgică, libertatea era un vis de neatins. Asta până când Wilhelm Tell a refuzat să se supună ordinului pârcălabului Gessler de a se închina pălăriei acestuia atârnată într-un băț. Drept pedeapsă a fost condamnat să tragă cu arbaleta într-un măr  așezat pe capul fiului său. Wilhelm Tell a acceptat provocarea și sigur pe brațul său a tras nimerind mărul fără a-l atinge pe băiat. Săgeata trasă a fost primul pas spre eliberarea Elveției de sub jugul habsburgic. 

Wilhelm Tell și mărul de pe capul fiului său într-o reprezentare grafică din celebra Enciclopedie Britannica

Povestea poate fi ascultată într-o înregistrare a teatrului radiofonic. Mitul lui Wilhelm Tell este prezent peste tot în Elveția, fiind considerat fondatorul țării. În orașul Altdorf din cantonul Uri, aflat la 75 km sud de Zürich există chiar o statuie de bronz reprezentându-l pe Tell, în locul în care legenda spune că a țintit mărul, la 18 noiembrie 1307. Se numește Telldenkmal și este opera lui Richard Kissling (1848-1919) și a fost ridicată în 1895.   

Statuia lui Wilhelm Tell din Altdorf. Sursa foto: wikipedia

Richard Kisslingîn atelierul său lângă statuia lui Wilhelm Tell. Sursa foto: wikipedia

Există de asemenea emisiuni filatelice sau medalii comemorative cu efigia eroului Wilhelm Tell.

Wilhelm Tell pe moneda de 20 franci elvețieni din 1955

Fața și reversul monedei de 1 franc elvețian din 1990

Dar de ce a ales  Schneider József să ilustreze cărțile cu personaje și scene din opera lui Schiller?  Faptul că aceste cărți îl înfățișau pe Wilhelm Tell, un erou elvețian al luptei împotriva imperialismului habsburgic, a făcut ca acestea să devină de circulație internațională și să fie foarte răspândite mai ales în Europa Centrală și de Est. Dacă, în schimb, meșterul maghiar ar fi ales să picteze niște patrioți unguri, cenzura vremii ar fi oprit răspândirea cărților. Ele au devenit cu atât mai celebre cu cât în Ungaria de atunci exista un puternic curent anti-habsburgic și anti-imperialist, curent care avea să dea renaștere Revoluției ungare de la 1848.

Placă memorială din Budapesta amplasată în 1996. Sursa foto: blog.xfree.hu

Explicația desenelor de pe cărțile ungurești

Acum că știm ce e cu desenele de pe cărți, să vedem modul în care a ales József Schneider să le deseneze. Așii reprezintă personificări ale anotimpurilor. De fapt, acest lucru este evident și prin textul în limba maghiară. Astfel asul de roșu reprezintă Primăvara (Tavasz), asul de dubă reprezintă Vara (Nyár), cel de verde reprezintă Toamna (Ösz) și în sfârșit, asul de ghindă reprezintă Iarna (Tél).

Personificarea anotimpurilor pe cărțile de joc ungurești

Următoarele cărți valorice, pătrarii sau regii (Király) reprezintă patru regi călare cu coroana pe cap și sceptrul în mână. Treiarii (Felső) îi reprezintă în ordine pe pârcălabul Hermann Gessler (Geszler Hermann) reprezentat pe treiarul de roșu, Stüszi d.Flurschütz (Stüszi vadász) pe treiarul de dubă, Ulrich Ruden (Rudenz Ulrich) pe cel de verde și respectiv eroul nostru Wilhelm Tell (Tell Vilmos) pe cel de ghindă. Pe doiari (Alsó) artistul a ales să-i reprezinte pe Kuoni d. Hirt (Kuoni pásztor) pe cartea de roșu, pe Itell Reding (Reding Itell) pe cel de dubă, apoi pe Walter Fürst (Fürst Walter) – socrul lui Wilhelm Tell pe cel de verde și respectiv pe Rudolf Haras (Haras Rudolf) pe cel de ghindă.

Treiarul de roșu - pârcălabul Hermann Gessler și treiarul de ghindă - Wilhelm Tell

Wilhelm Tell (sau Tell Vilmos) - pe cărțile de joc ungurești

Wilhelm Tell așa cum apare pe unele cărți de joc

Personaje mai apar pe șeptarul de roșu - Hermann Gessler călare în urmărirea lui Wilhelm Tell, pe optarul de roșu – Wilhelm Tell vâslind barca și pe optarul de dubă – familia lui Wilhelm Tell reunită la sfârșitul poveștii.

Personajele principale ale poveștii: Hermann Gessler și Wilhelm Tell

Două castele ale principilor imperiali apar pe nouarul și zecica de roșu; casa lui Wilhelm Tell apare pe zecica de dubă; bățul cu pălăria lui Hermann Gessler apare pe nouarul de dubă; patru dintre cărți înfățișează scene pastorale din Elveția: șeptarul și optarul de verde, respectiv șeptarul și optarul de ghindă. De remarcat și faptul că nouarul și zecica de verde și de ghindă nu au nicio reprezentare grafică.

pe nouarul de dubă este ilustrat ”bățul lui Gessler”

Wilhelm Tell apare pe optarii de roșu și dubă

Hermann Gessler călare, pe șeptarul de roșu

Semnificația cărților ungurești (magyar kártya) am găsit-o pe internet, pe blogul FB Ronnie & ZumiElla.

Cărțile de joc secuiești

De curând am aflat, tot de undeva de pe internet, de existenţa unui set de cărţi de joc...secuieşti! Nu vă grăbiţi să faceţia firmaţii de genul ”păi secuii nu sunt unguri?” sau ”ce aduc în plus ceste cărți?”. Vă asigur că avem de a face cu un proiect interesant, cu o altfel de poveste.

Artistul căci despre un artist este vorba, se numește Gyöngyössy Jánoss-a născut la Odorheiul Secuiesc (Székelyudvarhely) și locuiește în Comănești (Homoródkémenyfalva) în județul Harghita. Deși este de profesie inginer chimist, pasiunea l-a împins spre artele plastice, remarcându-se prin ilustrarea mai multor cărți, printre care merită amintite ”Székely templomerődök” (Biserici fortificate secuiești) și manualul pentru clasa a VI-a și a VII-a de Istorie a Secuilor.

Gyöngyössy János desenând cărțile de joc secuiești

În ce privește cărțile de joc secuiești (székely kártya) ca o replică la celebrele cărți de joc ungurești (magyar kártya), Gyöngyössy János a ales nu să reproducă originalul ci pur și simplu să-i schimbe ilustrațiile, respectând însă culorile setului de cărți și implicit funcționalitatea acestuia. Elementul de noutate pe care-l aduce, dincolo de faptul că fiecare carte este realizată manual, constă în modul în care a ilustrat cărțile. Dacă în cazul cărților ungurești, personajele dramei lui Schiller sunt amestecate, personajele pozitive și cele negative ale poveștii se regăsesc de-a valma alături de castele și peisaje elvețiene, în cazul cărților secuiești autorul a decis să facă puțină ordine.

Doar așii și-au păstrat semnificația, alegoria anotimpurilor apărând și în cazul cărților de față, cu observația că Primăvara (Tavasz) și Toamna (Ősz) sunt personificări feminine iar Vara (Nyár) și Iarna (Tél) sunt personificări masculine. Toate cele patru personaje de pe aceste cărți sunt prezentate în actualul port popular secuiesc.

În rest toate celelalte cărți sunt ilustrate fie cu personaje istorice ce au legătură cu Ținutul Secuiesc, fie cu cetăți sau castele din secuime. Astfel, regii sau pătrarii (Király) sunt regi ai Ungariei din dinastia Arpadiană care au avut o contribuție importantă în stabilirea secuilor în teritoriul actualului Ținut Secuiesc undeva în secolele XII-XIII: Sf.Ladislau (I.Szent László)(1040-1095) – pe pătrarul de roșu, Ștefan al V-lea (1239-1272) – pătrarul de dubă, Béla al IV-lea (1206-1270) – pătrarul de verde și respectiv Ladislau al IV-lea (1262-1290).

Cărțile cu valoare de treiari / felső sunt ilustrate cu secui nobili, oameni de stat în perioada principatului: Székely Mózes – pe treiarul de roșu, Béldi Pál – pe treiarul de dubă, Petki János – pe cel de verde și Mikó Ferenc pe cel de ghindă.

Artistul Gyöngyössy János a ales să ilustreze doiarii / alsócu secuii care s-au răsculat de-a lungul istoriei: Dózsa György – doiarul de roșu, Nagy György – doiarul de dubă, Zöld Péter – este pe doiarul de verde și respectiv Andrássi Péter pe cel de ghindă.

Cărțile cu valoarea X sunt ilustrate cu fortificații din regiune după cum urmează: Székely Bánja vár (lângă Boroșneu, astăzi în județul Covasna)– pe zecica de roșu, Székely Támadt vár (Odorheiu Secuiesc)– pe zecica de dubă, Gyegyó-Szárhegy (cetatea Lăzarea)– zecica de verde și respectiv Marosvásárhely vártemplom (biserica fortificată din Târgu Mureș).

Nouarii au ilustrațiile a două dintre cetățile din secuime: Balvanyos vár (Băile Balvanyos) – pe cel de roșu și Tartod vára (Vărșag, județul Harghita) pe cel de dubă și două din stemele regiunii: blazonul nou al secuilor utilizat după 1437, pe nouarul de verde și stema mai veche pe nouarul de ghindă.

Doi dintre nouari au imagini ale stemelor Ținutului Secuiesc

Optarii conțin personalități istorice legate de revoluția antihabsburgică de la 1848. Astfel pe cel de roșu este portretul lui Tuzson János, pe cel de dubă se află desenat portretul lui Gábor Áron, generalul Gál Sándor se află pe optarul de verde și comandantul de călărie Mikes Kelemen pe cel de ghindă.

În fine, pe șeptari apar desenați soldați secui din diverse arme și perioade. Șeptarul de roșu are efigia unui mic nobil secui - Székely lófő, apoi pe septarul de dubă apare imaginea unui pușcas -Vörös darabont, pe cel de verde este desenat un nobil secui-Székely főember iar pe ultimul șeptar, cel de ghindă se află imaginea unui militar de infanterie secui-Közszékely.

Surprinzător, setul are o a 33-a carte, cea de rezervă în cazul pierderii uneia dintre cărți, pe care sunt trecute cele patru ”culori” precum și logo-ul firmei producătoare DTP Studioși pe cel al realizatorului cărților, artistul Gyöngyössy János. Setul este comercializat într-o cutie elegantă, întregul material este de cea mai bună calitate și cărțile sunt însoțite de un pliant explicativ în limba maghiară.

Despre cărțile secuiești, de vorbă cu  Gyöngyössy János

De cum am aflat de existența acestor cărți, am luat legăturar cu realizatorul acestora, cu domnul Gyöngyössy János. Deși nu cunosc limba maghiară, ne-am înțeles din prima și spre surprinderea mea am primit în câteva zile un colet cu trei seturi de cărți de joc secuiești. Le-am studiat, le-am întors pe toate fețele și încă mai am nelămuriri. Multe dintre ele rezultă din ignoranța mea și poate a multor români în legătură cu acest ținut pe care-l numim fără să-l înțelegem deloc ”Ținutul Secuiesc”. Nu-i cunoaștem istoria, nu-i cunoaștem cultura bogată, aportul adus la cultura Transilvaniei în general. Ne lăsăm ghidați din păcate doar de mass-media care ne prezintă zona așa cum nu este în realitate.

Proiectul demarat de artistul Gyöngyössy János este unul inedit. Este un mod simplu de a promova cultura și istoria unui ținut, a unei etnii, în cazul de față cea a secuilor. Gândiți-vă doar prin câte mâini vor trece aceste cărți, câte generații de tineri se vor juca cu ele. Proiectul a prins destul de bine pe piață, în presa scrisă de limba maghiară au apărut mai multe articole despre aceste cărți de joc. De asemenea, există și un documentar realizat de un post local de televiziune, ce poate fi vizualizat aici. Promovarea proiectului a fost realizată și prin intermediul unei pagini de facebook, creată special în acest sens. Este vorba de pagina Székely Kártya, acolo unde pot fi găsite mai multe informații despre personajele istorice ce apar desenate pe cărți. 

Vrând să aflu mai multe despre acest proiect, pe care personal îl consider unul salutar, inedit, l-am rugat pe realizatorul cărților de joc secuiești să ne răspundă la câteva întrebări.

Foto-Travel:În secuime sunteți destul de cunoscut, însă probabil comunitatea maghiară din România vă cunoaște mai puțin, iar românii aproape deloc. Vă rog să vă prezentați cititorilor blogului Foto-Travel.

Gyöngyössy János: M-am născut la Odorheiu Secuiesc în 1955. Am terminat Facultatea de Inginerie Chimică la București în anul 1980. Deși am fost atras de meseria aleasă, încă din anii studenției am fost pasionat și de istorie, apoi de arhitectură în special, având și anumite aptitudini pentru desen. Paralel cu studiile obligatorii din facultate, am ajuns să mă formez într-o nouă meserie paralelă, cea de istoric de artă în domeniul construcțiilor militare din Transilvania medievală. Primul domeniu vizat de mine a fost cel al bisericilor fortificate secuiești, un capitol mai puțin cercetat și prelucrat până atunci. Despre aceste monumente am editat două cărți la începutul anilor 90, volume care au ajuns să fie astăzi pricipalele surse bibliografice în acest domeniu pentru cercetători. Paralel cu această activitate mi-am încercat aptitudinile și ca ilustrator de cărți, iar în ultimul timp, asistat de o grupă de tineri arheologi mă ocup cu reconstrucțiile grafice ale unor cetăți, castele, biserici, și case vechi din Secuime. Tocmai în aceste zile pregătesc un material din lucrările mele efectuate în ultimele patru decenii, care vor fi expuse într-o expoziție organizată la Muzeul din orașul meu natal.

artistul Göngyössy János. Sursa foto: colecția personală Göngyössy János

Foto-Travel:Ca artist plastic, ca ilustrator de cărți, ați contribuit la realizarea unui manual de Istorie a Secuilor. A fost nevoie de un astfel de manual?

Gyöngyössy János: Ilustrarea acestui manual a reprezentat o adevărată incursiune  spirituală pentru mine. Motivația a fost uriașă: să fiu eu tocmai acel ”privilegiat”, căruia soarta îi oferă posibilitatea să fie ilustratorul primului volum de acest gen, consider că este un lucru extraordinar. Da, volumul în sine este foarte util. Este destinat în special elevilor din clasele VI și VII, dar și pentru toți cei interesați de această temă. Fiecare popor, națiune sau naționalitate are dreptul să cunoască tot ce au făcut –bine sau rău- înaintașii săi. Faptul că din prima ediție s-au epuizat deja câteva zeci de mii de exemplare, vorbește de la sine. Iar din acest succes editorial, conform recenziilor, o parte însemnată se datorează și ilustrațiilor mele de epocă. În momentul de față se pregătește o nouă ediție revizuită precum și o traducere în limba română.

Göngyössy János în cadrul unui eveniment de prezentare a cărţilor. Sursa foto:pagina de facebook Őszi Sokadalom

Foto-Travel:Ce ar trebui făcut ca populația românească minoritară în zonă, să nu se simtă amenințată din punctul de vedere al păstrării identității culturale?

Gyöngyössy János: Da, este o întrebare interesantă și importantă. Cazul minorității minorităților, care de fapt, global privind lucrurile , sunt majoritari în țara lor… Sunt convins că toate aceste probleme se vor rezolva cu timpul. Secuii trebuie să-și dea seama că orice minoritate locală care trăiește în mijlocul lor are aceleași drepturi ca și ei, ba chiar în multe privințe ei trebuie să beneficieze și de o anumită discriminare pozitivă pe plan local. Și nu pentru simplul fapt că ei reprezintă de fapt națiunea ”dominantă” din această țară. Știti la ce mă gândesc? Că aceste privilegii care trebuie să li se acorde românilor care locuiesc în această zonă este în primul rând o chestiune de politețe și de omenie care trebuie să se manifeste obligatoriu din partea majorității locale. Dacă vreți aceasta este o chestie de bun simț. În final pentru toți care văd în dezideratele de autonomie din Secuime un pericol iminent pentru integritatea teritorială a României, pot să spun că toate formele de autonomie teritorială care funcționează în momentul actual în Europa, au la bază tratate bine puse la punct între cei care solicită această forma de coexistență și statul care este dispus să acorde aceste prerogative. Iar aceste acte de bază conțin toate garanțiile pentru reprezentanții națiunii global majoritare.

Foto-Travel:De curând ați lansat pe piață o serie de cărți de joc, cărțile secuiești. Care ste povestea din spatele proiectului?

Gyöngyössy János: O simplă idee, care mi-a survenit în Ajunul Crăciunului anului 2013.

cărțile de joc secuiești. Sursa foto:pagina de facebook Őszi Sokadalom

Foto-Travel:Este acest set de cărți o replică la cărțile ungurești? Există vreo legătură între cele două povești?

Gyöngyössy János: Desigur, există o legătură strânsă, pentru că din punct de vedere funcțional nu este nici o deosebire între aceste două feluri de cărți de joc. Așa cum și secuii, chiar dacă au o istorie specifică, sunt parte integrantă a națiunii maghiare.

Foto-Travel:Din pleiada de regi ai regatului Ungariei ați ales doar patru. Nu pe cei mai cunoscuți. De ce aceștia și nu alții?

Gyöngyössy János: Cum niciun secui n-a ajuns să fie rege al Ungariei, dintre regii unguri i-am ales pe cei care au avut un rol important în stabilirea secuilor pe teritoriul actual al Ținutului Secuiesc. Cazul lui Ladislau cel Sfânt este puțin mai specific: figura lui s-a păstrat până în ziua de azi în amintirea colectivă a secuilor, el a reprezentat de fapt secole de-a rândul „cavalerul idol” al secuilor, el este înfățișat în majoritatea frescelor din bisericile medievale din Secuime.

Foto-Travel:Din punctul de vedere al conceptului, în cazul cărților de joc secuiești se observă o oarecare ordine. Cum au fost alese personajele care ilustrează cărțile?

Gyöngyössy János: De fapt toate personajele înfățișate de mine sunt rezultatul unei selecții personale, deci subiective, dar sunt ordonate totuși dupa rolul lor jucat în istorie, așa cum ați remarcat foarte corect și dumneavoastră.

Foto-Travel:Pe două dintre cărți, apare stema Ținutului Secuiesc. De ce această alegere?

Gyöngyössy János: Stema secuimii este înfățișată în mai multe biserici medievale, sub formă sculptată sau pictată pe pereți sau bolte, dar avem și multe exemple de sigilii cu aceste însemne. Stema reprezintă în sine întreaga națiune a secuilor precum și teritoriul locuit și administrat de ei. Cunoaștem două tipuri de astfel de steme, cea veche cu brațul armat și anexele lui, și cea nouă, de după 1437, înfățisând Soarele și Luna. Aceasta din urma ne-a fost atribuită de către regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg.

Foto-Travel:Care a fost impactul acestui proiect? Vor renunța secuii la cărțile ungurești și le vor prefera pe acestea?

Gyöngyössy János: Cele două tipuri de cărți nu reprezintă niciun fel de concurență una pentru alta. Din contră, se completează reciproc, dacă vreți sunt două fețe ale aceleiași culturi.

Foto-Travel:Pot contribui aceste cărți la o mai bună promovare a zonei?

Gyöngyössy János: Sunt convins că așa se întâmplă și acest lucru s-a simțit încă din momentul ce prima ediție a început să fie comercializată.

Foto-Travel:Se poate extinde proiectul la o regiune mai vastă, de exemplu la Transilvania?

Gyöngyössy János: Sigur că da. În acest sens văd posibilă și elaborarea unor ”cărți româneşti”, dar nu exclud posibilitatea apariției și a unor cărți de joc ale moților sau dacă vreți ale maramureșenilor… De ce nu? Ar fi și asta o aventură culturală interesantă, nu credeți? Cultura transilvană are o mulțime de culori care împreună la un loc dau o notă fantastică acestor meleaguri.

Foto-Travel:De unde se pot achiziționa cărțile? 

Gyöngyössy János: Cărțile pot fi achiziţionate în special în județele Harghita și Covasna, pentru că aici se resimte cea mai pronunțată cerință pentru acest tip de cărți. Pot să vă spun însă ca în sezonul de vară, datorită turismului, cerințele pentru aceste cărți se triplează.

Foto-Travel: Pe verso ați ales modele secuiești. Ce reprezintă ele?

Gyöngyössy János: Pe verso, în centru am înfățișat o cruce votivă pictata pe peretele unei biserici medievale din zona Homorod, iar în colțuri sunt reprezentate niște ornamente în relief realizate din tencuială de pe unele case vechi de piatră din satul Comănești. Sat în care locuiesc și care îmi dă inspirație pentru tot ceea ce doresc să duc la bun sfârșit.

Day 15 - un proiect de Capitală Europeană a Tineretului

February 16, 2015, 11:50 am

≫ Next: Oferte de primăvară la Târgul de turism Touristica

≪ Previous: Cărțile de joc ungurești vs cărțile de joc secuiești

$

0

0

Mă tot pregătesc de ceva vreme să scriu despre proiectul Cluj-Napoca Capitală Europeană a Tineretuluiînsă mi-a lipsit imboldul, evenimentul care să mă facă să mă pun în fața calculatorului. Poate n-am înțeles eu bine ce e cu acest proiect, poate așteptările mele au fost altele sau poate pur și simplu încă nu a avut loc un eveniment care să-mi atragă atenția. Nu vreau să fiu înțeles greșit, Clujul este un oraș viu din punct de vedere cultural și chiar dacă nu ar fi avut în acest an statutul de Capitală Europeană a Tineretului, tot ai fi găsit aproape zilnic ceva interesant. Pe 15 februarie 2015, am avut însă parte de o surpriză. La Cluj-Napoca a avut loc un eveniment care, fie și doar prin impactul vizual pe care l-a avut, merită să fie amintit. Cu atât mai mult cu cât, sub umbrela Cluj-Napoca 2015 European Youth Capital, se desfășoară în fiecare zi de 15 a fiecărei luni, activități reunite sub genericul Day 15. 

Clujul este în acest an Capitală Europeană de Tineret. Așa cum era de așteptat, pe întregul an sunt programate a se desfășura o mulțime de activități, care au ca scop promovarea culturală a orașului, implicarea tinerilor prin activități specifice (calendarul complet poate fi vizualizat aici). Se știe că întregul proiect este implementat de Federația SHARE Cluj-Napoca care reunește nu mai puțin de 36 de asociații și organizații de tineret ce activează în oraș.

Unul dintre proiectele asumate de Federația SHARE (mai sunt multe alte proiecte ale partenerilor), este cel intitulat simplu și sugestiv Day 15. Așa cum se arată în prezentarea acestuia, pe site-ul www.cluj2015.eu: ”scopul proiectului este de a derula 12 evenimente de implicare a comunității în acțiuni simple care transmit mesaje generale și care contribuie la sentimentul de apartenență față de Cluj-Napoca. Proiectul se derulează în cadrul programului Youth@Cluj-Napoca 2015 în fiecare zi 15 a lunilor din anul de referință 2015”. Și privind retrospectiv la cele două activități deja desfășurate, cea din 15 ianuarie și respectiv cea din 15 februarie, se poate spune că sunt activități care au avut un puternic impact la public. 

Day 15 - ianuarie: Literatura trăiește
Ambele activități au fost legate într-un fel de semnificația zilei respective în conștiința publică. Astfel, de exemplu, în data de 15 ianuarie 2015 când s-a aniversat împlinirea a 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale, organizatorii au reușit să-i surprindă pe clujenii care folosesc mijloacele de transport în comun. Aceștia au avut plăcuta surpriză să constate că pe geamurile autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor sunt lipite autocolante cu citate din autori clasici și contemporani, scrise în cele cinci limbi oficiale ale proiectului Cluj Capitală Europeană de Tineret: română, maghiară, germană, engleză sau franceză. Citatele respective au fost selectate la cererea echipei de proiect de către Centrul Cultural German, British Council, Institutul Francez respectiv filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Un scurt reportaj realizat de TVR pe această temă, poate fi vizualizat aici, iar un articol publicat de săptămânalul Transilvania Reporter poate fi citit on-line aici. Întrega listă cu cele 50 de citate, poate fi consultată pe site-ul oficial al proiectului Cluj Capitală Europeană de Tineret. Concomitent, voluntarii proiectului au împărțit 4500 de semne de carte (3000 cu aceleași citate și 1500 cu informații despre Cluj-Napoca) în mijloacele de transport în comun care au afișat citatele. 

Day 15 - februarie: Walls of Cluj-Napoca
Zidurile, prin definiție, sunt elemente ce simbolizează separare, izolare sau segregare. Zidurile pot să unească - vorbim de o comunitate cuprinsă între acestea, cu referire la rolul zidurilor unor fortificații medievale de exemplu. Zidurile pot să despartă - de cele mai multe ori se întâmplă așa, și este suficient să ne gândim la zidurile ghetourilor sau la celebrul Zid al Berlinului. Clujul are câteva ziduri care stau în picioare și amintesc de trecutul medieval al orașului. Tocmai aceste ziduri au fost vizate prin activitatea lunii februarie. Concret, au fost gândite și executate trei instalații constând din imagini realizate din mii de origami colorate (flori de lotus realizate prin tehnica origami). Zidurile vizate fiind cele de pe strada Constanța, strada Potaissa și zona Pieței Muzeului.

Concret pe cele trei ziduri au fost montate flori de lotus realizate prin tehnica origami, pentru a ”desena” o inimă (doar suntem în preajma zilei de 14 februarie!) pe zidul de pe strada Potaissa, un urs în zona pieței Muzeului și cel mai atractiv ”desen” - un chip uman văzut din profil ce pare să arunce ”cuvinte” ce se transformă într-un curcubeu multicolor de flori de lotus pe zidul de pe strada Constanța. 

Cele trei imagini comunică mesajele mișcării internaționale No Hate Speech într-un mod creativ și inedit. ”No Hate Speech” este mișcarea ce militează pentru drepturile omului, împotriva discriminării de orice fel și a discursului instigator. Este proiectul prin care Capitala Europeană a Tineretului a devenit partener oficial al Consiliului Europei. ”Am ales să aderăm la această mișcare în lumina evenimentelor din ultima perioadă (Franța, Africa etc) pentru a lua o poziție activă în calitate de Capitală Europeană a Tineretului 2015” este de părere Răzvan Luca - coordonator al proiectului Day 15 care a mai adăugat: ”ieșim în stradă cu o temă europeană în cel mai prietenos oraș față de străini din Europa. Ne vom alinia mișcării No Hate Speech prin manifestări artistice. Vom folosi ziduri din oraș, elemente ce simbolizează separare, izolare și segregare pentru a sparge barierele de comunicare și înțelegere”. De altfel, Federația SHARE apare la poziția 46 pe lista partenerilor mișcării.

Desigur, pentru realizarea celor trei instalații, au fost necesare zeci de mii de flori de lotus. Acestea au fost confecționate de voluntari: copii și elevi de la diverse grădinițe, școli și licee din oraș sau organizații de tineret. Au dat o mână de ajutor până și bunicii din centrul de zi pentru vârstnici. Cu toții, copii, adolescenți sau adulți s-au implicat pentru a realiza cele 15.000 de flori de lotus din care o parte au fost folosite pentru realizarea celor trei instalații iar altele au fost împărțite de voluntari clujenilor împreună cu materiale ale Consiliului Europei pentru susținerea mișcării ”No Hate Speech”. Pe rețelele de socializare a fost postat chiar și un tutorial care explică cum se ajunge la realizarea florii de lotus.

Impactul vizual al instalațiilor, mai ales a celei de pe strada Constanța a făcut ca mii de clujeni sau turiști aflați prin oraș să se fotografieze cu aceste superbe ”desene”, imaginile rezultate fiind share-uite pe rețelele de socializare. Chiar și site-ul Bored Panda, celebru pentru promovarea proiectelor de tip Street Art. Sub genericul ”origami invasion in Transylvania” sunt prezentate câteva din imaginile realizate cu aceste instalații. 

Paralel cu cele trei instalații montate pe zidurile Clujului, au avut loc alte două evenimente conexe ce se înscriu temei din luna februarie. La Casa TIFF elevii au discutat despre fenomenul bullying - atât de prezent printre tineri. Tot la Casa TIFF a rulat documentarul ”Valea Plângerii” ce descrie Holocaustul romilor, deportați de către regimul Antonescu în Transnistria între anii 1943-1945. 

Day 15 - lunile viitoare
Pe site-ul www.cluj2015.eu există un calendar al activităților ce urmează a se desfășura pe întreg parcursul anului în care Cluj-Napoca este Capitală Culturală de Tineret. Sunt activități asumate de Federația SHARE sau de instituțiile partenere. În calendar nu apar trecute celelalte activități din cadrul proiectului Day 15, asta pentru că încă nu sunt toate concretizate. 

L-am rugat pe domnul Răzvan Luca, coordonatorul proiectului, să ne dea mai multe amănunte legate de viitoarele activități. Dovedind deschidere în acest sens ne-a furnizat descrierea generală a evenimentelor. Data de desfășurare a acestora va fi legată de mijlocul fiecărei luni, însă ordinea în care se vor derula și durata acestora rămâne o surpriză. Oricum, pe pagina oficială de facebook vor fi postate din timp toate activitățile precum și reacții la acestea însoțite de imagini. 

Iată așadar câteva din activitățile viitoare:

• Light: prin lumină vor fi puse în evidență un spațiu public, o clădire și un spațiu interior cu potențial încă neexplorat din oraș;
• Multicultural Design: eveniment ce dorește să creeze un dialog intercultural prin intermediul designului. Vor fi organizate expoziții indoor și outdoor de design (design de produs, design vestimentar, grafică etc);
• Street-Art: lucrări de street-art vor fi presărate în întreg orașul dar care împreună vor forma un traseu turistic alternativ;
• Planting: prin organizarea unor campanii de plantare realizată de voluntari (elevi și studenți) care să contribuie la îmbunătățirea spațiului verde din oraș;
• Share The Sky: un concept în premieră națională, o zi întreagă de activități în Parcul central la 50 de metri în aer;
• Plaja Grigorescu: amenajarea unei plaje pe malul Someșului într-un cartier rezidențial ce se dorește a fi unul din elementele de coagulare a comunității;
• No Cars:închiderea circulației auto pe unele străzi principale și adiacente centrului istoric și realizarea unei simulări de weekend a unui centru istoric pietonal coerent;
• Harvest: activarea cartierelor orașelor cu activități de apropiere între oameni și de spargere a barierelor culturale, etnice și de vârstă. Demonstrații de gătit în aer liber;
• Share Space: spectacole de muzică, de dans sau de teatru în locuri din oraș în care n-am mai fost organizate până acum, în spații inedite și neconvenționale;
• Charity Fair: amenajarea unui spațiu de Crăciun în care orice entitate ce va derula proiecte și evenimente sociale și caritabile cu ocazia sărbătorilor de iarnă vor putea să-și desfășoare activitatea în spațiul gândit de organizatori.

Trebuie precizat faptul că întregul proiect Day 15 este finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România. 

Așadar se anunță evenimente interesante la Cluj-Napoca. În măsura în care timpul vă permite, încercați să ajungeți în Capitala Europeană a Tineretului la mijlocul fiecărei luni. Iar dacă nu puteți, dați cel puțin un SHARE acestui articol, sigur va interesa pe cineva!

Toate imaginile care însoțesc acest material sunt preluate de pe pagina de facebook Day 15, cu acordul administratorilor acesteia. Mulțumesc!

Oferte de primăvară la Târgul de turism Touristica

February 18, 2015, 12:38 am

≫ Next: Plic filatelic lansat la Zalău, cu ocazia aniversării revistei ”Caiete Silvane”

≪ Previous: Day 15 - un proiect de Capitală Europeană a Tineretului

$

0

0

Poți merge în vacanțe și cu bani puțini!  Se anunță reduceri de 35% la vacanțe la Târgul de Turism TOURISTICA! În perioada 20-22 martie 2015 va avea loc cea de-a  12-a ediție a Târgului de Turism Touristica la Polus Center, (intrarea 4) Cluj-Napoca. Te invităm să îți achiziționezi sejururi de vară, exotice, luna de miere la cele mai bune și mici prețuri cu reduceri de până la 35% sau mai mari, în funcție de ofertele agențiilor.

De ce să participi la târguri de turism? Iată câteva avantaje: 

În primul rând pentru că găsești în același loc o gamă largă de oferte. În al doilea rând pentru că există discounturi generoase oferite de către expozanți pe perioada târgului. În al treilea rând agențiile îţi oferă posibilitate de a-ţi cumpăra vacanța din timp și în regim de early booking. În al patrulea rând poți participa la tombole, evenimente conexe care te ajută să cunoști mai bine diferite aspecte ale unor destinații. Acestea sunt doar câteva aspecte, dacă ați beneficiat și de alte avantaje, ne puteți transmite și nouă. 

Touristica 2014

Fie că au în vedere destinaţii deja cunoscute, precum Bulgaria, Turcia, Grecia, zone din România, Predeal, Maramureş şi Valea Prahovei, sau destinații exotice precum Republica Dominicană, Dubai, Cuba, Mauritius vizitatorii vor avea din ce alege.

Dintre oferte menționăm:

• Grecia - cazare la 2 *, prețul este de doar 120 euro, transport autocar modern 3*, 7 nopți cazare, însoțitor de grup, asistență turistică în limba română în stațiune. Cazare 4*, transport autocar modern 4*, 7 nopți cazare, demipensiune bufet, însoțitor de grup, asistență turistică în limba română în stațiune la prețul de 280 Euro.
• Turcia, stațiunea Lara - Kundu , hotel 5*, transport cu avionul cursă charter (zbor direct) Cluj - Antalya și retur, 7 nopți cazare și masă conform ofertei,  transfer, asistență turistică începând cu 682 Euro. 
• Bulgaria - Hotel Admiral, 5* se poate achiziționa de la 19,5 Euro / persoană / noapte cu mic dejun inclus sau de la 14 Euro / persoană / noapte la un hotel de 3*.
• Pentru cei care caută Spania, stațiunea Costa Blanca te primește cu prețuri de la 549 euro / sejur / avion / mic dejun, hotel 3*.
• Pentru iubitorii de destinații exotice un sejur în Dubai, transport cu avion, zbor direct și transfer aeroport, cazare hotel 4,5*, prețul este de 438 Euro/7 nopți.
• Spre Republica Dominicană, Punta Cana cu zbor din Madrid prețul este de 618 Euro / 7 nopți / hotel 4*/regim all inclusive. 
• În Mexic, Riviera Maya & Cancun, de la 668 Euro, zbor din Madrid, 7 nopți/hotel 4*/regim all inclusive.

Touristica 2014

Pentru alte sute de destinații operatorii agențiilor de turism îți vor sta la dispozitie cu informații, oferte ți consultanță.

Evenimentul este dedicat şi operatorilor în turism, astfel pe parcursul celor 3 zile sunteți așteptați pentru crearea de noi relații sau îmbunătățirea celor existente într-un cadru informal și plăcut. 

Program de vizitare al târgul este zilnic între orele 10:00 – 22:00, iar intrarea este liberă. 

Târgul de Turism TOURISTICA este organizat de agenția Libero Events, agenție de evenimente B2B și B2C ce are în portofoliu manifestări în domenii precum: turism, comerţ online, antreprenoriat, resurse umane, arhitectură, software şi marketing. Organizăm târguri şi conferinţe: Touristica, TeCOMM, The Woman, HR Summit, ARThitecture, MarkDay, Software Architecture Day etc.

Contact: office@liberoevents.ro, tel: 0364 110 371 sau 0747 425 160.

Mai multe detalii: http://touristica.ro/

Touristica 2013

Am mai scris despre edițiile anterioare ale Târgului de turism TOURISTICA:

• Se dă startul vacanțelor de iarnă la Târgul de turism Touristica
• Vineri începe târgul de turism Touristica
• Promovarea Zalăului la târgurile de turism
• Târgul de turism Touristica la a X-a ediție
• Târgul de turism Touristica
• Cum a fost la Touristica 2014

Plic filatelic lansat la Zalău, cu ocazia aniversării revistei ”Caiete Silvane”

February 19, 2015, 11:51 pm

≫ Next: Caiete Silvane - de 10 ani, portdrapelul culturii sălăjene

≪ Previous: Oferte de primăvară la Târgul de turism Touristica

$

0

0

Astăzi, 20 februarie 2015 a fost pus în circulație la Zalău un plic aniversar dedicat împlinirii a 10 ani de la apariția primului număr al seriei noi a revistei de cultură ”Caiete Silvane”. Plicul a fost emis de Asociația Colecționarilor din Sălaj în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Pe plic apare coperta numărului aniversar, numărul 121 / februarie 2015. De fapt, coperta acestui număr recent apărut, reproduce coperțile a trei dintre numerele revistei: coperta numărului inițial - primul număr al seriei noi apărut la 20 februarie 2005 și coperțile revistelor cu numerele 50 și 100. Deasupra imaginii apare textul ”Asociația Colecționarilor din Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj”. Plicul a fost editat într-un tiraj de 200 de exemplare. 

Ștampila, de formă rotundă, are un diametru de 5 centimetri. Urmând conturul cercului, în partea superioară apare textul ”CAIETE SILVANE - 10 ANI” iar în partea inferioară ”450170 ZALĂU”. În zona centrală a ștampilei apare logo-ul revistei, așa cum apare el pe frontispiciul acesteia iar dedesubt textul ”Revistă de cultură editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. 20 FEBRUARIE 2005 - 20 FEBRUARIE 2015”

Asociația Colecționarilor din Sălaj, este la al doilea plic filatelic aniversar. Anul trecut, au fost emise două plicuri pentru a aniversa Centenarul Corneliu Coposu. 

Caiete Silvane - de 10 ani, portdrapelul culturii sălăjene

February 22, 2015, 12:31 am

≫ Next: Frumusețile României promovate pe un portal rusesc

≪ Previous: Plic filatelic lansat la Zalău, cu ocazia aniversării revistei ”Caiete Silvane”

$

0

0

Pare o nebunie în ziua de astăzi să editezi o revistă de cultură. La prima vedere ar părea să fie un pariu pierdut. Cine mai are nevoie de cultură azi? Pe cine mai interesează istoria, etnografia, artele plastice, literatura...actul cultural sub toate fațetele lui? Cine mai merge la un spectacol, la o piesă de teatru, la un concert sau la un festival? Iată o serie de întrebări, la care o mână de oameni au ceva de răspuns. La Zalău, de 10 ani, lună de lună, iese de sub tipar o revistă culturală autentică: ”Caiete Silvane”. 

A scrie despre o revistă culturală de prestigiu, așa cum este ”Caiete Silvane” pare a fi un demers riscant, cu atât mai mult cu cât este realizat de către un amator într-ale culturii. Am să-mi asum însă acest risc, pentru că pe de o parte o apariție neîntreruptă de 10 ani a unei reviste merită salutată, iar pe de altă parte pentru că în ultimii 2-3 ani am fost mai aproape de fenomenul cultural sălăjean. Se poate spune că am interferat cu acesta, prin prisma festivalurilor, spectacolelor sau expozițiilor la care am participat. Am mai spus-o și cu altă ocazie, în ciuda faptului că Sălajul pare a fi un județ neînsemnat, aruncat undeva pe hartă în partea de nord-vest, înconjurat de județe puternice din toate punctele de vedere, aici se întâmplă lucruri frumoase, se face cultură! Fără a neglija activitățile culturale ale unor instituții care au ”în fișa postului” organizarea de evenimente culturale, cred că unul dintre motoarele culturii sălăjene este revista ”Caiete Silvane”. 

numere ale revistei Caiete Silvane - seria veche

Începuturile
”Caiete Silvane” este o revistă care iată, a ajuns să marcheze 10 ani de la apariția serie noi. Spun serie nouă, pentru că înainte de momentul februarie 2005, au mai apărut câteva numere din revista care se intitula tot ”Caiete Silvane”. De exemplu, în ianuarie 1999 pe frontispiciul unei astfel de reviste scria: ”Anul II, nr.2 ianuarie 1999”. Această primă revistă culturală postdecembristă era editată de Centrul de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Sălaj. Colectivul de redacție era format din Cristian Contraș (redactor șef), Alin Fumurescu, Daniel Hoblea, Florin Horvath, Katona Szabolcs, Valentin Meseșan, Daniel Săuca (secretar de redacție), Szabó István și Vasile Morar. 

primul număr al serie noi

Numărul 1 din seria nouă a revistei ”Caiete Silvane” avea să apară în februarie 2005. Apariția revistei era posibilă grație unui protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Sălaj; Prefectura Sălaj; Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Sălaj; Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău; Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” filiala Zalău; Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj; Inspectoratul Școlar Județean Sălaj; Arhivele Naționale filiala Sălaj; Cercul literar ”Silvania” și Centrul Culturii Tradiționale Sălaj. În paginile primului număr este reprodus protocolul încheiat între aceste instituții culturale, din care citez: ”Județul Sălaj nu mai poate fi tratat ca un județ de mâna a doua, iar Sălajul cultural ca un ”satelit” al unor centre culturale apropiate. Experiența în domeniul culturii acumulată în cei 15 ani scurși de la revoluția din decembrie 1989, rezultatele notabile pe plan intern și extern, bogăția tradițiilor și obiceiurilor populare, patrimoniul istoric inestimabil, motivează editarea unei reviste de cultură sub patronajul Consiliului Județean Sălaj, care să reprezinte Sălajul cultural în țară și în străinătate și să se ridice la cerințele și exigențele europene”. 

Faptul că principalele instituții publice și de cultură și-au dat mâna și în ciuda unor evoluții politice diferite, au rămas fidele protocolului asumat, a făcut ca revista să apară lună de lună, să aducă în fața cititorului avizat dar și a publicului larg, articole de înaltă ținută. Seria nouă a revistei ”Caiete Silvane” a apărut în format de ziar, format mare A3, având 8 file adică 16 pagini. Încă de la început conceptul a fost bine stabilit, fiecare număr având pe prima pagină un titlu care sintetiza cuprinsul revistei, tematica principală abordată. Desigur, sfera de cuprindere a revistei este mult mai vastă, sunt abordate aproape toate aspectele ce țin de cultură. Primul număr al serie noi, cel din februarie 2005, avea pe prima pagină o imagine de arhivă a Zalăului și titlul ”Zalăul de Altădată”. Colectivul de redacție era format din: Cristian Contraș - director, Daniel Săuca - redactor șef, Daniel Hoblea - secretar de redacție, Ileana Petrean Păușan, Elena Muscă - redactori, Marius Soare și Marius Blaj - tehnoredactori.

Primii ani de viață ai revistei
E o plăcere să răsfoiești arhiva revistei, mai ales primele numere care sunt deja istorie. Am avut șansa să o fac, cu acordul actualului redactor șef și manager al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, domnul Daniel Săuca, despre care pot spune fără să greșesc că este sufletul revistei. Mi-am zis, cum să scriu despre o revistă de talia acesteia fără să-i răsfoiesc primele numere? Am dat de articole extrem de interesante, captivante fie prin tematica abordată, fie prin modul de prezentare. Așa la prima vedere, pot spune că numerele din primii 2-3 ani ai revistei au multe articole ce țin de aspectele istorice, de readucerea în atenția opiniei publice a unor teme de cercetare ale istoricilor sălăjeni. O simplă enumerare a titlurilor principale ale numerelor din primul an al revistei este elocventă în acest sens. Astfel avem: ”Zalăul de altădată” (an.1, nr.1 - februarie 2005), ”Arta populară în sufletul lui Ioan Sima” (nr.2 - martie 2005), ”Gaga 75” (nr.3 - aprilie 2005), ”Întâlniri esențiale” (nr.4 - mai 2005); ”Gheorghe Ilea - artistul atins de aripa îngerului” (nr.6 - iunie 2005), ”Jibou 800 (1205-2005)” (nr.7 - iulie 2005), ”Tradiții vs. Modernitate” (nr.7 - august 2005). Numărul 7, cel din septembrie 2005 a stat sub semnul mai multor aniversări, așa că pe coperta revistei au apărut mai multe teme dintre care merită amintite: ”Treznea 565 de ani de atestare documentară, 65 de ani de la martiriu” sau ”Zălăuani la universitățile din Europa și intelectuali veniți în Zalău în sec.XV-XIX”. Ultimele patru numere ale primul an de apariție (vorbim de seria nouă la care ne vom raporta de cum înainte) aveau titlurile ”Zilele Europene ale patrimoniului” (nr.9 - octombrie 2005), ”EX LIBRIS - Balajti Károly” (nr.10-noiembrie 2005). Pe finalul anului vorbim de un număr dublu, practică întâlnită frecvent fie pentru a da revistei un plus de consistență, fie pentru că au existat mici sincope în editarea acesteia. Numărul 11-12 / decembrie 2005 e primul în care apare pe copertă o imagine color. 

Numere ale revistei din primul an al serie noi

Repere în evoluția revistei Caiete Silvane
Din anul al doilea, încep să se organizeze dezbaterile ”Caiete Silvane” - evenimente culturale a căror scop era ”îmbunătățirea relațiilor profesionale între oamenii de cultură locali”. Gazda primei întâlniri de acest gen a fost Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău iar tema dezbaterii a fost ”Cultura instituționalizată - încotro?”. Sunt editate și numere speciale în ton cu evenimentele culturale importante. Un congres internațional la Zalău, era (și este și acum) un eveniment remarcabil, ce era tratat cu toată atenția de redactorii revistei. Numărul 4 / mai 2006 (nr.16) era dedicat aproape în totalitate celui de ”al doilea Congres Internațional despre instrumente de iluminat antice” ce a avut loc la Zalău în perioada 13-18 mai 2006.

numere ale revistei apărute în anul 2006

Ca dovadă a bunei colaborări a editorului revistei cu Primăria Municipiului Zalău, pot fi amintite încă de la început, numere dedicate istoriei orașului reședință de județ. De regulă, acest lucru se întâmpla în luna august, cunoscut fiind faptul că la 1 august 1473, Zalăul este declarat pentru prima dată oraș-târg opiddum Zilah de către regele Matia Corvin. Așa s-a întâmplat și în august 2006, când tema principală a revistei a fost ”Scurtă istorie a Zalăului medieval”. De-a lungul anilor care vor urma au mai fost editate numere dedicate istoriei Zalăului: ”Zilah, Zălau, Zalău” (nr.66/iulie 2010), ”Zalău 1 august 1473-1 august 2011” (nr.78/iulie 2011), ”Zalău, istorie și cultură” (nr.104/septembrie 2013) sau ”Zalău 541” (nr.114/iulie 2014).

Numere ale revistei dedicate Zalăului

În martie 2007, se începe o colaborare ce se va dovedi de succes, între revista de cultură ”Caiete Silvane” și Colegiul Național ”Silvania” Zalău. Apărea astfel proiectul ”CNS - Cuvinte.Nume.Speranțe” ce în timp se va transforma într-o serie de suplimente ale revistei. Aici, redactori erau elevii colegiului ajutați de profesorii lor.

demararea proiectului CNS - Cuvinte.Nume.Speranțe

Un alt moment important, este consumat tot în anul 2007, când odată cu apariția numărului 4 (28) / mai 2007 revista devine membră a Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER). Era o primă recunoaștere a calității revistei.

În același an 2007, Primăria Municipiului Zalău avea să desfășoare prima ediție a Festivalului ”Zilele-Romane” - unul dintre cele mai vechi festivaluri de reconstituire istorică din țară. Numărul 5 (29) / iunie 2007 avea să fie dedicat aproape în întregime acestui eveniment important, pe prima pagină scria ”Daco Romanitatea, istorie & festival”

Un moment important în evoluția revistei avea să fie trecerea de la formatul mare de ziar, la cel ce avea să consacre definitiv revista, acela de tip carte de format A4. Se întâmpla odată cu lansarea numărului 32 / din septembrie 2007. În editorialul ”A venit timpul să lucrăm la ambalaj” - redactorul șef al publicației, Daniel Săuca argumenta decizia de a trece la un nou format, unul mai practic, mai aproape de ceea ce înseamnă revistă de cultură. Începând cu acest număr, odată cu schimbarea formatului revistei se schimbă și modul în care sunt numerotate revistele. Pe coperta fiecărui număr va fi trecut simplu doar numărul la care s-a ajuns, raportat la numărul 1 al seriei noi, cel din februarie 2005. 

Formatul revistei se schimbă odată cu numărul 32 / septembrie 2007

Personal sunt de părere că a existat și o oarecare modificare în structura revistei. Spun asta pentru că încet, încet, accentul este pus pe literatură sub toate aspectele ei și mai puțin pe istorie ca și în primii ani de existență. Asta nu înseamnă că revista a scăzut în calitate, ba dimpotrivă. Ca o dovadă a recunoașterii valorii revistei, Ministerul Culturii și Cultelor a acordat revistei ”Diploma de Excelență pentru promovarea valorilor literare din spațiul de Nord-Vest, în cultura românească”.

Numărul 40 al revistei, din mai 2008, este primul din noul format în care coperta este full-color. Aveau să mai fie și altele, în special numere aniversare. În perioada 16-17 mai 2008, redacția revistei mai face un pas înainte prin organizarea primei ediții a Zilelor Revistei ”Caiete Silvane”. Într-un editorial din numărul 41, redactorul șef Daniel Săuca realizează o scurtă prezentare a ceea ce a însemnat acest eveniment. 

Un alt moment extrem de important în evoluția revistei, este acela prin care începând cu numărul 86 / martie 2012, pe frontispiciul revistei apare scris: ”Caiete Silvane. Revistă de cultură. Sub egida Uniunii Scriitorilor din România”. În numărul anterior, nr.85/februarie 2012, la exact 7 ani de la prima apariției a seriei noi, coperta conține copia adresei prin care redacția este informată de faptul că ”în ședința Comitetului Director din data de 11 ianuarie 2012, s-a aprobat cererea dumneavoastră prin care solicitați egida Uniunii Scriitorilor din România”. În editorialul ”Sub egida Uniunii Scriitorilor din România”, redactorul șef al publicației, Daniel Săuca scria: ”S-a întâmplat. Unii vor bombăni, alții vor fi extrem de revoltați. Mulți vor pune sub semnul îndoielii un astfel de demers. Alții își vor continua diatribele la adresa USR. Poate câțiva ne vor lăuda. Pentru noi e important. ”Caiete Silvane”, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. S-a întâmplat. Nu avem de ce să ne schimbăm radical. Ne continuăm drumul. Povestea. Cu mai multă atenție, destul de probabil. Și responsabilitate.”

Începând cu nr.85 / februarie 2012, revista apare sub egida USR

Numere aniversare
O revistă cu o apariție neîntreruptă de zece ani, a trecut prin câteva momente speciale, marcat cum se cuvine. Efortul continuu, de a veni lună de lună în fața cititorilor cu materiale relevante, de înaltă ținută, care să acopere toate fațetele a ceea ce înțelegem prin cultură, merită răsplătit fie și prin punctarea mai mult sau mai puțin festivă. Așa se face că cel puțin 4 numere ale revistei pot fi considerate festive.

Primul număr festiv, este cel apărut în martie 2009. Era numărul 50! Acest număr este unul special, atât prin conținut cât și doar prin ideea că iată, după patru ani revista ajunge la un număr rotund. Conținutul este special pentru că jumătate din paginile revistei sunt dedicate acestui moment. La început, sunt adresate mesaje de felicitare din partea oficialităților locale și județene, dar și din partea unor reviste de cultură (”Poesis”, ”Convorbiri literare”, ”Dacia literară”, ”Mișcarea literară”) sau a unor colaboratori ai revistei. Apoi, Viorel Tăutan realizează un index bibliografic ce acoperă primele 50 de numere ale revistei. Un demers extrem de util pentru cei care vor să găsească repede un articol în deja multele numere ale publicației. Paginile din mijloc dar și copertele sunt ilustrate (color) cu lucrări ale artistului Gheorghe Ilea.

Numere aniversare ale revistei

Un alt număr festiv este cel din februarie 2010. Revista, ajunsă la numărul 61 aniversa 5 ani de existență. În editorialul intitulat simplu ”5 ani”, redactorul șef al publicației, Daniel Săuca face o scurtă trecere în revistă a istoriei publicației și aduce mulțumiri tuturor celor care au contribuit într-un fel sau altul la apariția revistei. Daniel Săuca: ”ceea ce s-a schimbat la ”Caiete Silvane” în acești 5 ani: ”ambalajul” (print și on-line), realizarea de suplimente și politica mai ”agresivă” de promovare și de vânzare (dacă nu e cumva forțat termenul). Eu spun că merită să mergem mai departe. Ca o revistă de cultură a județului Sălaj, cu deschidere regională și națională. Toți împreună am demonstrat că se poate”. Copertele 1 și 4 sunt ilustrate cu imagini ale copertelor numerelor anterioare.

Când o publicație, ajunge la numărul 100, e prilej de mare bucurie. Cu atât mai mult când publicația respectivă este una de cultură. E mult și să numeri până la 100, dar să te gândești câte materiale de calitate s-au adunat în paginile a 100 de numere. În mai 2013, se împlineau 100 de luni de când reviste ”Caiete Silvane” serie nouă, pornea la drum. Și de data acesta sunt dedicate pagini întregi mesajelor de felicitare venite din partea oficialităților, ale redactorilor revistei, ale reprezentanților USR, a redacțiilor unor reviste culturale din țară. Viorel Tăutan continuă ”indexul bibliografic” acoperind de data acesta întreaga perioadă (nr.1/februarie 2005 - nr.99 / aprilie 2013). Conținutul revistei este ilustrat cu imagini de la evenimentele organizate sub egida reviste: Zilele ”Caiete Silvane” sau pleiada de lecturi publice - un proiect cultural de succes, care a adus la Zalău și în Sălaj personalități de seamă ale culturii. Copertele 3 și 4 sunt ilustrate cu imagini ale coperților numerelor publicate anterior. Coperta 1 conține imaginea copertelor numerelor 1 și 50 dar și o poză cu colectivul de redacție al revistei. 

Numere aniversare la 5 și 10 ani

Și iată că am ajuns la numărul 121 / februarie 2015. Număr festiv care marchează existența de 10 ani a publicației. Coperta 1 are, urmând deja exemplele celorlalte numere festive, are imaginea celor trei numere care au marcat evoluția revistei. este vorba despre numărul 1/februarie 2005, de numărul 50/martie 2009 și respectiv de numărul 100/mai 2013. Sub genericul ”Caiete Silvane - 10 ani” redactori ai publicației (Daniel Săuca, Viorel Mureșan, Daniel Hoblea, Ileana Petrean-Păușan, Marin Pop, Imelda Chința, Carmen Ardelean, Marcel Lucaciu, Viorel Tăutan) sau colaboratori permanenți (Carmen Ciumărnean, Alice Valeria Micu) dar și oficialități locale și județene adresează mesaje de felicitare. Așa cum era de așteptat, Daniel Săuca - redactorul șef al revistei ține să le mulțumească colegilor de redacție, colaboratorilor, celor aflați în fruntea instituțiilor publice sau culturale, tuturor celor care au făcut posibil ca revista să aibă acest parcurs. Daniel Săuca: ”Despre revista noastră am mai scris, cu prilejuri mai mult sau mai puțin aniversare. Aici reiau câteva idei, sub semnul (evident al) bucuriei. Și al încrederii că acest proiect va continua mulți ani de cum încolo. O revistă de cultură deschisă spre toate artele vremii, deschidere echilibrată și printr-un dozaj fin între ”local” și ”național”. 

Plic filatelic aniversar la împlinirea a 10 ani de la apariția revistei

Suplimentele Caiete Silvane
Nu poţi să vorbeşti despre ”fenomenul Caiete Silvane” fără a aminti, fie și expeditiv, de suplimentele revistei. Nu știu când a fost publicat primul supliment și nici ce tematică a avut. Însă mi-a fost dat să văd câteva cu totul și cu totul excepționale. Unele sunt mici proiecte, susținute de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și revista de Cultură ”Caiete Silvane”, realizate în parteneriat cu diverse instituții. Aici pot fi amintite suplimentele ”CNS Cuvinte. Nume. Speranțe” realizate împreună cu elevii și profesorii Colegiului Național ”Silvania” Zalău. De asemenea împreună cu Instituția Prefectului Județului Sălaj este derulat proiectul ”Eroii sălăjeni și faptele lor”, proiect ajuns la a V-a ediție și care a beneficiat încă de la început de cuprinderea materialelor într-un supliment ”Caiete Silvane”.

Alte suplimente marchează diferite aniversări sau comemorări, dintre acestea pot fi amintite: ”Bărnuțiu 200”, ”casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău - 35 de ani”, ”Viorel Mureșan - 60”, ”Viorel Tăutan - 70”, ”Bădăcin - 800”, ”Centenar Corneliu Coposu”, ”Școala Populară de Arte și Meserii Zalău - 40 de ani” etc.

Nu pot să nu amintesc suplimentul ”Fadrusz János și Zalăul” cu atât mai mult cu cât este unul la care și eu am contribuit. În cele 48 de pagini format A5, sunt cuprinse materialele prezentate cu ocazia primului eveniment organizat de către grupul de facebook Amintiri despre Zalău și Blogul Foto-Travel în data de 5 noiembrie 2013. Dezbaterea ”Fadrusz János un destin legat de Transilvania, 110 ani de la moartea sculptorului” (despre care am scris aici) a fost prima în care s-a vorbit în mediile culturale românești din Zalău despre activitatea sculptorului care a lăsat orașului două statui (una distrusă în perioada comunistă). 

”Caiete Silvane” astăzi
Revista de cultură ”Caiete Silvane”, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj, a Consiliului și Primăriei Municipiului Zalău este o revistă vie, în paginile căreia cititorul avizat dar și publicul larg, poate găsi articole interesante. Articole care nu fac rabat de la calitate, care sunt scrise cu profesionalism de către oameni de cultură adevărați. O revistă care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă, fie ea județeană, comunală sau școlară. O revistă care este promovată intens atât prin intermediul evenimentelor organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cât mai ales prin intermediul site-ului propriuși al paginii de facebook. Multe din numerele revistei pot fi citite și în varianta on-line.

Cu siguranță spațiul cultural sălăjean ar fi mult mai sărac fără revista de cultură ”Caiete Silvane”. Nu pot să închei decât cu îndemnul-slogan al revistei: ”credem în Cultură. De 10 ani”. La mulți Ani ”Caiete Silvane”!

---

Frumusețile României promovate pe un portal rusesc

March 3, 2015, 10:00 am

≫ Next: Alba Iulia are blog de turism

≪ Previous: Caiete Silvane - de 10 ani, portdrapelul culturii sălăjene

$

0

0

România, prin frumusețile ei este din ce în ce mai prezentă în online, fie în paginile unor publicații consacrate industriei turismului, fie pe diferite platforme. Despre unele obiective cu mare potențial turistic s-a scris excesiv de mult, despre altele mai puțin sau deloc. Surpriza a venit însă zilele acestea, din Rusia. Pe portalul ADME.ru au apărut 20 de fotografii spectaculoase ce surprind locuri de vis din România. 

La rubrica de travel, în seria de articole ”Vreau în...” editorii au considerat util să prezinte 20 de imagini spectaculoase din România. Iată ce scriu aceștia în prezentarea galeriei foto: ”România - una dintre țările cele mai misterioase și frumoase din Europa. Spiritul Evului Mediu a pătruns totul: începând de la străzile vechi pietruite și terminând cu pădurile misterioase. Această țară uimește cu frumusețea tăcută a mândrilor Carpați, cu frescele frumoase ale mănăstirilor ortodoxe vechi și cu splendoarea castelelor medievale, în unul dintre care, potrivit legendei a trăit Contele Dracula însuși”.

Trebuie să recunoaștem, sunt cuvinte elogioase la adresa României, chiar dacă ”legenda Contelui Dracula” - de care se pare că nu mai scăpăm - a venit pe filiera vestică. În cuvinte simple, editorii au reușit să surprindă destul de bine chintesența unei prezentări turistice a țării noastre.

Desigur, imaginile sunt cele care dau ”sarea și piperul” acestui material. Imaginile nu sunt neapărat noi, o parte dintre ele au fost prezentate și de către publicația electronică  Where Cool Things Happen, despre care am scris un material în noiembrie 2014 (puteți reciti articolul aici). De asemenea, imaginile apar și într-o galerie foto pe site-ul de fotografii Bored Panda sub titlul ”22+ Reasons Why You Should Visit Romania”.

Cele 20 de imagini surprind atât peisaje naturale cum ar fi Cascada Bigăr, Masivul Ceahlău, Munții Bucegi sau parcul Național Retezat dar și imagini din satele românești sau ale impunătoarelor castele Peleș, Bran sau a celui de la Sighișoara. 

Cele 20 de fotografii, incluse în cadrul articolului ”Vreau în România”, așa cum sunt descrise și prezentate pe site-ul ADME.ru sunt:

1. Dimineață cu ceață peste satul Biertan (autor Nicu Hoandră)
2. Cascada Bigăr (autor Sebastian Puraci)
3. Masivul muntos Ceahlău (autor Lazăr Ovidiu)
4. Castelul Peleș (autor Teodor Ionuț)
5. Câmp de floarea soarelui în România (autor Adrian Borda)
6. Maramureș (autor Cristian Ioan)
7. Castelul Corvinilor (autor Ovidiu Grijulescu)
8. Parcul Național Munții Rodnei (autor Lazăr Ovidiu)
9. Masivul muntos Bucegi (autor Zsolt Kiss)
10. Parcul Național Retezat (autor Janos Gaspar)
11. Masivul muntos Bucegi (autor Dumitru Doru)
12. Seară de primăvară într-un sat românesc (autor Cătălin Caciuc)
13. Șoseaua Transfăgărășan în Transilvania (autor Ben Taylor)
14. castelul Bran, cunoscut mai mult ca și castelui lui Dracula (autor Ivo Deart)
15. Mlaștină în România, acoperită cu mușchi (autor Adrian Borda)
16. Orașul Sighișoara (autor Dan Tivadar)
17. Decebal (autor Luis Salha)
18. Munți din România de vest (autor Stan Cosmin Ovidiu)
19. Drum de munte (autor Ioan Balasanu)
20. Munții Rodnei (autor Zsolt Kiss)

Editorii încheie articolul  cu îndemnul: ”dacă doriți să faceți o excursie în trecut, AdMe.ru vă recomandă să vizitați această țară pitorească, fiecare colț respiră de istorie și legende.”

Îi mulţumesc pentru traducerea din limba rusă, doamnei profesoare Bălănean Tatiana de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău

Alba Iulia are blog de turism

March 5, 2015, 11:21 am

≫ Next: Atlasul Frumuseții: un proiect românesc unic în lume

≪ Previous: Frumusețile României promovate pe un portal rusesc

$

0

0

Municipiul Alba-Iulia, este unul dintre cele mai intens promovate oraşe din România. oricine vizitează oraşul, în special cetatea Alba Carolina, va fi plăcut impresionat de ceea ce va găsi aici. S-a investit mult, s-a investit inteligent, astfel că la ora actuală cetatea şi oraşul în general a devenit extrem de vizibil. Iată că cei care se ocupă de promovarea turistică a oraşului, fac un mare pas înainte prin realizarea unui blog de turism - primul de acest gen al unei municipalităţi din ţară.

Şi până acum potenţialii turişti ai "capitalei Unirii" beneficiau de suportul unui site extrem de bine documentat şi ceea ce este poate cel mai important, mereu actualizat. Este vorba despre site-ul oficial de turism al Primăriei Municipiului Alba-Iulia ce poate fi accesat la adresa turism.apulum.ro.

Prin realizarea blogului viziteazaalbaiulia.ro, turiştilor le sunt oferite un plus de informaţii legate de potenţialul turistic al oraşului. Blogul este bine structurat, având o interfaţă prietenoasă. Este intitulat "Blogul Oficial de Turism al Municipiului Alba Iulia"şi are acelaşi element de identitate vizuală ca şi site-ul de care vorbeam: logo-ul turistic al oraşului conţinând într-o manieră stilizată imaginea de stea cu şapte colţuri a cetăţii. 

Din punct de vedere funcţional blogul este bine structurat, încă de pe pagina principală potenţialul turist poate găsi informaţii esenţiale de genul "ce trebuie şă vizităm dacă stăm doar o zi în Alba Iulia", "Cum ajungem în Alba Iulia" sau "Ce să facem un weekend în Alba Iulia". 

Conţinutul blogului este structurat pe următoarele categorii: Evenimente - unde să te distrezi, Informaţii turistice - pregăteşte-ţi vizita în Alba Iulia, În ochii altora - ce spun alţii despre Alba Iulia, Investiţii în turism - private şi publice, Ştiri din turism - Turism în Alba Iulia, Ştiaţi că - Curiozităţi şi Contact - contactează-ne. 

Interesantă este rubrica În ochii altora - ce spun alţii despre Alba Iulia care conţine o mulţime de articole despre  ceea ce s-a scris în presa sau pe blogurile turistice din ţară sau străinătate despre realizările oraşului. Este dacă vreţi, un fel de revistă a presei - un mod simplu şi eficient de a arăta cum văd alţii oraşul.

Succesul de care se bucură acum Alba Iulia, este rezultatul unor mari investiţii din fonduri publice sau private în infrastructura de turism. Se poate spune fără a greşi că la ora actuală, Cetatea este printre cele mai frumoase din ţară. Aşa cum se arată într-un material publicat în cadrul rubricii Investiţii în turism - private şi publice "investiţiile în valoare de 150 de milioane de euro, provenite din fonduri europene nerambursabile aplicate pe proiecte din domeniul turismului în ultimii 5 ani au ajutat şi economia locală, creând peste 1500 de locuri de muncă şi scăzând rata şomajului sub 4%".  Iată cheia succesului, fondurile europene pe care toţi le-au avut la îndemână dar de care unii nu au ştiut să profite.

Foarte interesantă este şi rubrica Ştiaţi că - Curiozităţi prin informaţiile inedite puse la dispoziţia celor interesaţi. Căci dincolo de frumuseţea onor obiective turistice - şi din acest punct de vedere Alba Iulia are cu ce se lăuda - este important şi modul în care acestea sunt prezentate. Prin natura lui, omul este o fiinţă curioasă, dornică să descopere locuri şi lucruri inedite. De aceea, micile poveşti din spatele unor obiective sunt foarte importante. 

Ar fi multe de spus despre acest blog, însă cred că cel mai bine ar fi ca fiecare potenţial turist ar trebui să-l răsfoiască. Ar găsi cu siguranţă informaţii utile şi interesante care-i vor face sejurul în "cealaltă capitală" mult mai plăcut. Poate că un singur punct slab are acest blog, acela că toate informaţiile sunt furnizate doar în limba română. probabil că pe viitor, administratorii acestuia vor realiza şi o secţiune în limba engleză. 

Atlasul Frumuseții: un proiect românesc unic în lume

March 7, 2015, 1:07 pm

≫ Next: Considerații asupra stemei orașului Zalău

≪ Previous: Alba Iulia are blog de turism

$

0

0

Îmi plac proiectele inedite, iar dacă se întâmplă ca acestea să îmbine călătoriile cu fotografia, atunci interesul meu pentru ele este maxim. Despre un astfel de proiect, sută la sută românesc și unic în lume am să scriu în acest material. Întâmplarea fericită face să scriu despre un proiect de călătorie și în același timp despre un proiect fotografic dedicat frumuseții feminine, exact de 8 Martie - Ziua Internațională a Femeii. Atlasul Frumuseții este rodul muncii de teren de 15 luni a fotografului Mihaela Noroc, iar povestea din spatele imaginilor este fascinantă. Deși extrem de ocupată în această perioadă, Mihaela Noroc mi-a pus la dispoziție o serie de informații pe baza cărora am realizat acest material. 

Recunosc, fotografia de portret nu este pasiunea mea. Fiecare fotograf are temele sale predilecte, este axat pe o anumită componentă din spectrul larg al subiectelor ce pot fi abordate. Cu toate acestea, nu poți să nu remarci acei fotografi care excelează în fotografia de portret, care reușesc să pună în evidență frumusețea unei persoane. În această categorie se înscrie și Mihaela Noroc, care a avut o idee genială: să călătorească în jurul lumii pentru a surprinde în ipostaze fotografice frumusețea feminină. Totul a pornit de la o revelație pe care Mihaela a avut-o în ianuarie 2013 în Etiopia. Iată cum descrie geneza acestui proiect: ”De câțiva ani, eu și soțul meu făceam cel puțin o călătorie mai lungă în afara Europei, în fiecare iarnă. Toate economiile pe care le strângeam, le investeam în aceste voiaje cu buget redus, pe cont propriu și cu rucsacul în spate. Etiopia a fost o revelație pentru mine, ca fotograf. Acolo am descoperit cele mai interesante chipuri feminine pe care le văzusem vreodată. Femeile etiopiene sunt delicate și pline de feminitate, deși trăiesc la fel ca acum câteva sute de ani. Acolo am conștientizat că adevărata frumusețe nu înseamnă doar cosmetice și tendințe fashion ci, în primul rând, naturalețe și autenticitate.

Mi-am dorit sa transmit acest mesaj întregii lumi și așa s-a născut ideea Atlasului Frumuseții. Când m-am întors acasă din acea călătoria etiopiana, m-am documentat intens și n-am găsit niciun proiect similar. Astfel mi-am propus să fiu primul fotograf din lume care face o enciclopedie dedicată frumuseții feminine naturale.”

Mihaela Noroc în Bogota, Columbia

O ședință foto pe stradă, în Cuba

Ședință foto ad-hoc în Myanmar

Și a reușit să-și transforme visul în realitate. A devenit un fel de globetrotter, călătorind în 37 de țări diferite din Europa, Asia, Oceania și America pentru a surprinde prin intermediul aparatului de fotografiat frumusețea feminină. A pornit în august 2013, investindu-și în acest proiect toate economiile, fără a avea în spate un sponsor. Inițial proiectul s-a numit ”Beauty Around the World” însă în timpul călătoriei acesta a fost schimbat în ”The Atlas of Beauty”  pentru că așa cum explică Mihaela ”denumirea Atlasul Frumuseții sau varianta în engleză “The Atlas of Beauty”, descriu mai bine ideea mea de-a documenta frumusețea feminina din toate colțurile lumii.”

Australia

Colca Valley, Peru

Marea Baltică

Pe parcursul celor 15 luni de călătorie, pasiunea pentru acest proiect i-a dat curajul și puterea de a realiza lucruri pe care nu și le-a imaginat niciodată că le poate face. Iată cum descrie Mihaela această experiență unică:”Am abordat sute de femei pe stradă, ca să le fotografiez. Am făcut ședințe foto în favelele braziliene sau în cartiere rău famate din Columbia unde armele se vând ca berea, la noi. Am reușit să fac fotografii cu o tânără persancă într-o moschee din Iran, țara cu unele dintre cele mai stricte legi musulmane. Am adăugat apoi Orașul Interzis din Beijing și cel mai mare templu budist din Myanmar, pe lista locurilor unde am surprins frumusețea feminină. Am ajuns de asemenea în locuri izolate ca jungla amazoniana din Ecuador sau zone unde trăiesc tibetanii pentru a surprinde frumusețea tradiționala, pe cale de dispariție. Am captat însă și frumusețea modernă în New York sau Tokyo pentru că ideea mea e să arăt că trăim într-o lume diversă, iar frumusețea înseamnă să rămânem diferiți, nu neapărat învechiți. Lumea evoluează, dar asta nu înseamnă că trebuie să-și piardă diversitatea aderând cu ochii închiși la niște trenduri menite să aducă profituri unor companii. Din păcate s-ar putea ca peste 50 de ani toate femeile să arate și să se comporte la fel, datorită globalizării.”

Columbia

Bogota, Columbia

Cuba

Proiectul Mihaelei pare, la o primă vedere, a nu fi cu mult diferit de alte proiecte fotografice axate pe fotografia de portret. Internetul este plin de fotografii excepționale, realizate de fotografi din toate colțurile lumii. Însă ceea ce face ca Atlasul Frumuseții să fie unic, este faptul că prin fotografiile sale, realizate în țări diferite, cu canoane și culturi diferite, Mihaela reușește să demonstreze că poți găsi frumusețe în cele mai neașteptate locuri. Ea nu ”fură” fotografii, nu surprinde instantanee dintr-o excursie sau concediu. Ea călătorește pentru a găsi modele pe care să le fotografieze. Proiectul ei se vrea a fi o adevărată enciclopedie a diversității, a frumuseții feminine. 

Ecuador

El Paico, Chile

Ethiopia

Mihaela Noroc: ”Cum găsesc chipurile pe care le fotografiez? De cele mai multe ori caut pe stradă, merg în locuri aglomerate sau întreb oamenii din jur despre fizionomii feminine interesante, naturale și reprezentative pentru zona în care sunt. Alteori folosesc rețelele de socializare sărind din profil în profil. S-a întâmplat să apelez și la agenții de casting sau modele, dar am ales întotdeauna chipuri autentice, relevante pentru acel spațiu, neafectate de industria fashion. De cele mai multe ori am în față tinere care n-au mai fost niciodată în fața unui aparat de fotografiat profesionist, pe care le cunosc de câteva clipe. E însă necesar să le fac să se simtă confortabil și să obțin expresii naturale, ipostaze autentice și priviri sincere care să-mi spună o poveste.” 

În pădurea Amazoniană

Lima, Peru

Maori, New Zeeland

Ca orice fotograf, Mihaela are propria sa viziune asupra frumuseții: ”Frumusețea e în ochii privitorului. Iar ochii privitorului sunt întotdeauna diferiți. Tocmai de aceea și frumusețea trebuie să fie diversitate. Mulți mă întreabă de ce fotografiez femei. Pentru că ele sunt mame și sunt cele mai bune păstrătoare ale tradițiilor și culturii. Încă de la apariția primilor oameni, femeia a fost cea care a stat mai aproape de locul de baștina, cea care era pivotul familiei, în timp ce bărbatul era plecat la vânătoare, la distanțe mari și era mai predispus la schimbări.”

Harlem, New York

Havana, Cuba

Iran

Marea Java, Indonezia

Ca orice proiect ce se respectă, și acesta are un mesaj, este realizat cu un scop, dincolo de pasiunea de a fotografia. Mihaela simte că lumea puternic globalizată în care trăim, va afecta iremediabil modul nostru de a fi. Suntem tentați să adoptăm ”șabloane” create special pentru a ne uniformiza, suntem invitați prin mass-media să ne comportăm și să arătăm într-un anumit fel. Mihaela Noroc: ”Cred că femeile trebuie să-și cultive și să-și îngrijească frumusețea cu care s-au născut, nu să caute cu disperare alt model de frumusețe, copiind niște tendințe trecătoare. Fiind noi însene, mergând pe drumul nostru, vom ajunge mult mai departe decât schimbând de fiecare dată drumul, în funcție de niște trend-uri comerciale. Sper ca imaginile din proiectul meu să ducă acest mesaj cât mai departe.”

Mawlamine, Myanmar

Medellin, Columbia

Nasir al-Mulk, Iran

New York, SUA

Prin periplul ei în lume, Mihaela nu putea rata tocmai țara sa natală. În nordul țării, în Maramureș frumusețea feminină este la ea acasă. Albumul Mihaelei s-a îmbogățit cu cu ipostaze feminine surprinse în mediul rural. Simple, inocente, frumoase. 

Maramureș

Nordul României

România

Proiectul ”The Atlas of Beauty” a devenit viral pe internet. Mai multe publicații din întreaga lume au scris despre ideea Mihaelei. Iată o listă (incompletă) a acestor apariții media:

• The Telegraph: The Atlas of Beauty: 33 images of earths diversity shown through portraits of women 
• Earth Porm: The Atlas of Beauty: Photographs of women from 37 countries show beauthy is everywhere
• GbTimes: Beauty is everywhere in the world
• Huffington Post: Photos of women around the world show beathy is in our differences
• CNN Mexico: 18 fotografias para entender el concepto de belleza en el mundo
• Meraki: Portrait: Mihaela Noroc, THE ATLAS OF BEAUTY
• The 6 Million Dollar Story: The Atlas of Beauty by Mihaela Noroc
• CNN: Photographer captures beauty around the world
• MSM.COM: El atlas de las mujeres más bellas del mundo
• Mediafax: Frumusețea femeilor din 37 de țări surprinsă de o fotografă română, lăudată d epresa internațională
• The Independent: Photographer travels around the world to capture cultural diversity through stunning portraits of women
• The Daily Mail: Wich woman says beauty to YOU? Photographer travels the globe to prove appearance is all in the eye of the beholder
• Tarakona Adventures: The Atlas of Beauty
• Elle.com: 21 Portraits of Beauty Around the World
• Cosmopolitan.com: 21 Stunning Portraits of Beauty Arouns the World

Lista ar putea continua. Este suficient să cauți pe facebook de exemplu după hastagul #TheAtlasOfBeauty pentru a vedea toate aparițiile media despre acest proiect. 

Omo Valley, Ethiopia

Oxford, UK

Platoul Tibet, China

Riga, Lituania

Rio de Janeiro, Brazilia

Acum că (aproape) toată lumea știe despre proiectul The Atlas Of Beauty / Atlasul Frumuseții, Mihaela Noroc are în față o nouă provocare. Trebuie să ducă mai departe acest proiect. ”Visez ca într-o zi să am un chip fotografiat din fiecare țară de pe pământ și să arăt că diversitatea e o bogăție care nu trebuie pierdută. E deocamdată doar un vis, iar dacă cei din jur nu mă vor ajuta, Atlasul Frumuseții nu va rămâne decât un alt un proiect românesc îndrăzneț, care s-a oprit la mijlocul drumului. În luna iunie îmi doresc să plec într-o nouă călătorie de 7 luni prin Balcani, Orient, India și Nepal în încercarea de a dezvolta și completa Atlasul și de a-l face cunoscut în întreaga lume.” - spune Mihaela.

San Francisco, SUA

Sankt Petersburg, Rusia

Sumatra, Indonezia

Tbilisi, Georgia

Pentru a-și duce proiectul la bun sfârșit, Mihaela are nevoie de sprijin. Pe pagina oficială de Facebook Mihaela Noroc Photography cei care doresc pot da o mână de ajutor. În speranța că se vor găsi ”oameni de bine” Mihaela a postat următorul text: ”ATLASUL FRUMUSEȚII nu înseamnă doar imagini din întreaga lume cu fete frumoase. În spatele fiecărei fotografii sunt zile întregi de muncă, de riscuri și sacrificii. Având un buget foarte mic pentru un astfel de proiect, fără absolut niciun sponsor, fără o echipă care să mă ajute, mă străduiesc să mă descurc cu mijloacele pe care le am. Până acum am reușit să finanțez ATLASUL FRUMUSEȚII din economiile realizate împreună cu soțul meu, în câțiva ani de muncă. Aceste economii sunt însă pe sfârșite iar proiectul nu poate merge mai departe fără sprijinul tău. Dacă îți place ATLASUL FRUMUSEȚII, contribuie și tu la acest demers românesc, unic în lume. Orice suma e binevenită și mă va ajuta să continui și să îmbunătățesc realizarea acestei enciclopedii a frumuseții. Dacă ai un card trebuie doar să apeși butonul “DONATE” aflat deasupra acestui text, să alegi suma cu care dorești să contribui și să completezi datele solicitate. Dacă nu deții un card, poți contribui depunând o sumă în contul meu personal.

Nume: Mihaela Noroc Numar Cont: RO83INGB0000999903160259. Îți mulțumesc!”

Platoul Tibet, China

Yangon, Myanmar

Îi mulțumesc și eu Mihaelei Noroc pentru materialul pus la dispoziție și pentru fotografiile ce-l ilustrează. Nu pot decât să-i urez, ca visul său de a ajunge în toate țările lumii, să i se împlinească!

Considerații asupra stemei orașului Zalău

March 10, 2015, 1:02 pm

≫ Next: Touristica, la spartul târgului

≪ Previous: Atlasul Frumuseții: un proiect românesc unic în lume

$

0

0

În ultima vreme, am fost preocupat de un subiect de actualitate, care poate contribui la promovarea turistică a orașului Zalău. Oraș care, în opinia mea trebuie să se reconcilieze cu istoria sa, trebuie să și-o asume și nu poate face asta decât cunoscând-o. Unul din aspectele ce țin de istoria orașului, se referă la stema Zalăului. Împreună cu Daniel Mureșan - director al cotidianului Magazin Sălăjean, pasionat de istorie și cultură locală, ne-am aplecat asupra acestui subiect, din dorința de a aduce câteva argumente care să-i ajute pe cei îndreptățiți să ia măsura montării stemei vechi a orașului pe fațada clădirii Transilvania din centrul istoric al orașului. Ce a rezultat în urma cercetărilor noastre, puteți citi în cele ce urmează.

La Zalău, centrul istoric –atât cât a mai rămas din el – trece de câțiva ani printr-un proces de schimbare, prin reabilitarea clădirilor monument istoric. Una dintre cele mai importante clădiri, care impresionează prin maiestuozitatea sa, este cea cunoscută astăzi sub numele de ”Clădirea Transilvania”, sau după numele pe care l-a avut înainte de 1918, ”Vigadó”. Clădirea, reprezentativă pentru stilul eclectic din Transilvania secolului XIX, a fost renovată în mai multe etape fiind pe punctul de a-și recăpătat strălucirea de odinioară; semănă din ce în ce mai mult cu ceea ce se poate vedea în ilustratele de epocă. Cu o singură diferență însă. În toate imaginile din cărțile poștale sau fotografiile vechi, pe fațada principală a corpului central, apare încadrată în blazonul baroc situat sus aproape de cornișă, stema orașului Zalău. Într-un scut se poate distinge silueta unui tânăr înaripat ce are în mâna dreaptă ridicată la nivelul capului o sabie, pregătit să lovească balaurul pe care-l calcă în picioare. În cealaltă mână ține o balanță de care balaurul pare să se agațe. Este vorba, așa cum vom încerca să demonstrăm, de Arhanghelul Mihail. Astăzi, pe fațada clădirii renovate, a rămas blazonul gol, ca o rană deschisă. Dacă vrem să ne asumăm istoria orașului, dacă ținem la simbolurile lui care-l individualizează în rândul celorlalte localități din țară și din Europa, dacă vrem să intrăm în rând cu lumea civilizată și din acest punct de vedere, atunci vechea stemă a orașului trebuie să se întoarcă acolo unde-i este locul. Cu atât mai mult cu cât, Zalăul este un caz fericit în care în mare parte vechea stemă se regăsește și în cea actuală. Dacă în alte orașe sunt scandaluri legate de folosirea unor steme ce nu sunt în concordanță cu normele heraldicii și acestea sunt folosite fără a avea aprobarea Comisiei Naționale pentru Heraldică (vezi cazul Clujului de exemplu), la noi lucrurile nu stau așa. Iată de ce, demersul nostru de a readuce în discuție istoria stemei orașului, îl considerăm a fi util.

Pe fațada clădirii Transilvania, locul în care a fost stema e o rană deschisă

În ultimii ani au fost realizate cel puțin două studii scrise de renumiți istorici, care au prezentat pe baza unor documente de arhivă, aspecte legate de stema orașului Zalău. Este vorba de articolul intitulat ”Stema și sigiliul orașului Zalău” avându-l ca autor pe Bujor Dulgău și publicat în Acta Musei Porolissensis nr.VIII/1998, pag. 167-172 și respectiv articolul publicat de Nicolae Gudea în revista de cultură Caiete Silvane, nr.100/mai 2013, intitulat ”Contribuții minore la istoria Zalăului. Despre stema orașului”, pag.55-56. De la aceste două studii am pornit și noi. Față de informațiile aduse în aceste materiale, vom încerca să descriem reprezentarea Arhanghelului Mihail în artă și heraldică, respectiv modul în care stema veche a Zalăului apare în filatelie și cartofilie.

Heraldica, o știință

Majoritatea specialiștilor sunt de părere că heraldica a apărut în secolul XII în Europa apuseană și este indiscutabil legată de evoluția echipamentului militar. Numele disciplinei provine din termenul latin medieval: heraldus, héraut = crainic. Heralzii în epoca medievală duceau mesaje de război, dar făceau și oficiul de prezentare a luptătorilor în turniruri și de introducere a acestora în arenă. De la termenul ”héraut” provine și denumirea heraldicii de astăzi. În sunete de trâmbiță sau de corn, heralzii, care trebuiau să fie și buni cunoscători a simbolurilor heraldice, făceau și prezentarea blazoanelor. Termenul de blazon își are originea în aceste manifestări și provine din cuvântul german blasen = a trâmbița, a suna din corn. Blazonul era un semn convențional, specific unui stat, oraș sau unei familii, a unei persoane. Ştiinţa heraldică îşi are începuturile în Franţa. În 1416, Clément Prinsault a pus bazele acestei discipline prin fixarea unei terminologii exacte şi ştiinţifice care a fost apoi general acceptată. Tratatului lui Clément Prinsault i-au urmat şi alte lucrări de heraldică, Franţa aducându-şi o contribuţie esenţială la naşterea şi fundamentarea acestei ştiinţe auxiliare a istoriei. Perioada de înflorire a heraldicii a fost cea a cruciadelor și a epocii clasice a turnirurilor (sec. XIII-XV). După secolul al XVI-lea, importanța artei heraldice a scăzut.

Heraldica românească

Spre deosebire de alte țări europene, unde știința heraldică a cunoscut o dezvoltare înfloritoare, mai ales în vremurile de glorie ale cavalerilor, în Țările Române această disciplină nu s-a bucurat de o cercetare și de o reglementare strictă ca și în apus. Așa se explică faptul că nu toate orașele sau comunele au o stemă proprie, în cazul unora fie din lipsă de inițiativă pe plan local, iar în cazul altora datorită respingerii propunerilor de către Comisia Națională de Heraldică Genealogie și Sigilografie a Academiei Române. Studiul metodic al științei heraldice în România nu începe decât în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu necesitatea stabilirii de către autoritățile centrale a stemei statului național român modern, creat la 1859. Cea mai veche reprezentare heraldică românească păstrată până astăzi o regăsim pe sigiliul pus de Mircea cel Bătrân pe tratatul cu Polonia din 1390. Simbolurile prezente atunci se regăsesc și în stema de azi a României: acvila, crucea, soarele și luna. Nu vom insista asupra istoriei și evoluției heraldicii românești, există lucrări de referință în acest sens cum ar fi de exemplu ”Știința și arta heraldică în România” a lui Dan Cernovodeanu, apărută la Editura Științifică și Enciclopedică București în 1977. 

Stemele și sigiliile orașelor

Nu se știe exact de când au început orașele să aibă steme proprii. Se crede că în Europa, cea mai veche stemă a unei localități este cea a orașului Košice din Slovacia de astăzi (Kassa în limba maghiară sau Cașovia în limba română). Infomația apare în lucrarea ”Magyar Vásarok” apărută la Budapesta în 1941, citată și de Bujor Dulgău. Stema orașului Košice datează din 1369 și a fost atribuită de regele Ludovic cel Mare care a acordat orașului dreptul de a avea însemne proprii. În orașul Košice – Capitală Culturală Europeană în 2013 - există o impunătoare statuie ce reprezintă un înger înaripat ce ține în mîini stema orașului. Pe soclul statuii se află reprezentări ale stemelor din 1369, 1423 și 1453.

Statuie reprezentând stema orașului Cașovia

În Transilvania, apariția sigiliilor orășenești se încadrează la finalul secolului al XIII-lea și mai cu seamă în secolul al XIV-lea. Sașii sunt cei care au introdus folosirea sigiliilor municipale pe teritoriul Transilvaniei. Astfel în orașele săsești, sunt atestate și cele mai vechi sigilii: Sebeș (1303), Sibiu (1367), Bistrița (1367), Brașov (1368), Cluj (1369), Sighișoara (1509). În legătură cu stemele orașelor transilvănene, se știe de exemplu că Iancu de Hunedoara aprobă brașovenilor să imprime stema orașului pe postăvurile lor la 1444; Baia Sprie obține dreptul la stemă de la Matei Corvin la 1464; Târgu Mureș de la Gabriel Bethlen; Baia Mare de la Matei Corvin în 1481; Oradea de la Cristoofor Báthory la 1580 etc. Se poate doar presupune, neexistând nicio dovadă în acest sens, că și stema Zalăului a fost acordată ca și privilegiu de către unul din regii Ungariei sau de către unul din principii Transilvaniei.

Originea stemei Zalăului – ipoteze

Zalăul este atestat pentru prima dată undeva între anii 1150-1220 conform Registrului de la Oradea ca ”villa Ziloc” (sat) deși este amintit mult mai devreme în Cronica lui Anonymus ca Ziloc. În Szilágy Vármegye Monographiája (Monografia Județului Sălaj) a lui Petri Mór, apărută în 1901, se arată că localitatea era în proprietatea episcopului catolic al Transilvaniei Gallus (Gál) (1246-1269) și că biserica a fost sfințită la 1264 și dedicată Sfântului Arhanghel Mihail (la data publicării monografiei biserica cu pricina era reformată, însă până la reforma din 1527 aparținea confesiunii romano-catolice). Iată ce scrie Petri Mór: ”Zilah. Régen az erdély püspök birtoka s igye e város mai ev.ref. temploma is Szt.-Mihály arkangyalnak volt szentelve.”( Zalău. Este deținut de episcopul Transilvaniei, biserica reformată de astăzi a fost dedicată Sfântului Mihail – Arhanghelul). La 24 iunie 1370 regele Ludovic I îi conferă localității dreptul de a ține târg anual, iar un secol mai târziu, la 1 august 1473 Zalăul este numit într-un document emis de Matia Corvin ca ”oppidum Zilah” aflat sub jurisdicția episcopului catolic.

În Biserica Reformată din centrul orașului, biserică care până la 1527 aparținea cultului romano-catolic, pe unul dintre pereții interiori se mai păstrează un relief ce-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail într-o ipostază ce aduce cu vechea stemă a orașului. Că avem de a face cu stema orașului, reiese foarte clar din înscrisul ”S.MICH.ARCHANG.ZILAHY VARASSA CZIMERE. 1569” ce înconjoară imaginea Arhanghelului.  Acesta este reprezentat înaripat, cu sabia ridicată în mâna dreaptă și cu balanța în mâna stângă, în timp ce cu picioarele calcă pe balaur. Cercul cu imaginea arhanghelului este înscris într-un triunghi isoscel, decorat cu motive florale . Pe laturile egale ale triunghiului apare textul: ”TEMP. JVDICIPRIM.”în stânga și respectiv ”SEPH. PETO.1710”.

Stema orașului Zalău în Biserica Reformată

Arhanghelul Mihail - stema Zalăului. Datată 1569

Acest relief e încadrat de blazoanele familiilor Kis și Sarak, respectiv Száva și Bikfalvi – despre care se presupune că au avut un rol esențial în reconstrucția bisericii în secolul al XVIII-lea.

Potrivit preotolui paroh Püsök Sándor Csaba ”cele trei basoreliefuri, au fost găsite încastrate în zidul vestic, cel de lângă turn care a rămas de la vechea biserică care a fost demolată. S-a păstrat doar turnul gotic și acea porțiune de zid. Stema Zalăului și două blazoane nobiliare au fost găsite într-un ancadrament de portal gotic. Cum nu erau vizibile, fiind ascunse în spatele orgii, au fost mutate unde sunt acum în 1996”.

Poate vă întrebați ce caută imaginea Arhanghelului Mihail – o reprezentare catolică – în Biserica Reformată. Nu trebuie uitat faptul că înainte de reformă, biserica era catolică iar orașul, așa cum s-a arătat aparținea episcopului catolic al Transilvaniei. Este posibil ca vechea biserică catolică să fi avut hramul Sf.Arhanghel Mihail (așa cum sunt încă multe biserici în Sălaj – cele mai multe de lemn – ce-i au ca patroni spirituali pe Arhanghelii Mihail și Gavril). Însă referirea la stema Zalăului este evidentă. Mai probabil este faptul că la vremea în care o parte a credincioșilor au trecut de la catolicism la reforma calvină și odată ce ei au devenit majoritari au avut și biserica numai a lor, Zalăul să fi avut deja această stemă.

De aceeași părere este și Zsigmond Attila, preot reformat în Fughiu, care s-a ocupat printre altele de istoria bisericii reformate din Sălaj:”După părerea mea este o falsă interpretare aceea că după reformă orice imagine a fost distrusă, eventual altarul a fost înlăturat imediat, dar restul a rămas neschimbat, cel puțin pentru o anumită perioadă. În cazul reliefului nici nu se pune această problemă, iar din inscripție clar că este vorba de stema orașului, care nu ține de schimbarea confesiei”. 

Aceeași imagine, poate ceva mai elaborată, apare în sala de bal a Clădirii Transilvania / Vigadó. Stema se află amplasată deasupra scenei și poate că acesta a fost motivul pentru care a scăpat perioadei comuniste. Aici a funcționat încă din perioada interbelică un cinematograf, și probabil că ecranul de proiecție acoperea stema protejând-o. Evident, acestă reprezentare este mult mai actuală, dat fiind faptul că întregul edificiu a fost finalizat în 1901.

Stema Zalăului cu imaginea Arhanghelului Mihail în sala de bal a Clădirii Transilvania

În lipsa unor documente care să lămurească problema, originea și datarea exactă a stemei Zalăului poate fi doar dedusă, problema rămânând în continuare deschisă. Se pot așadar formula câteva ipoteze însă. Este evident că imaginea Arhanghelului Mihail a venit pe filiera catolică. Logic ar fi să presupunem că imaginea a devenit stemă a orașului undeva după 1473 (când Matia Corvin a ridicat localitatea la rang de târg) dar nu mai târziu de 1555 când în urma sinodului local ținut la Ardud, comitatul Sălaj împreună cu Partium-ul a trecut de partea reformei. Când biserica a devenit reformată, credincioșii au văzut în acel relief nu imaginea Sfântului Arhanghel Mihail ci mai degrabă stema orașului lor. Așa se poate explica faptul că stema a supraviețuit până în zilele noastre. Nici problema legată de cine a atribuit stema cu Arhanghelul Mihail orașului, nu este rezolvată. Niciuna din ipotezele conform căreia aceasta a fost atribuită orașului de către cineva care avea acest drept (rege, principe, episcop) sau a fost stabilită de către comunitate, nu poate fi probată. Trebuie de asemenea precizat faptul că Arhanghelul Mihail nu a fost considerat niciodată ca patron spiritual al Zalăului.

Reprezentări ale Arhanghelului Mihail

Arhanghelul Mihail este considerat atât în Biblie cât și în alte texte sacre ca fiind cel mai important dintre toți arhanghelii. Numele său s-ar traduce în limba română ca ”cel care este asemenea lui Dumnezeu”. Este numit Arhistrateg sau Mare Voievod, conducător al Puterilor Cerești. Există mai multe reprezentări ale arhanghelului. Arhanghelul Mihail este reprezentat deseori cu aripi puternice, foarte mari, și cu Sabia Dreptății. În perioada Renașterii, el este reprezentat ca un tânăr puternic și chipeș îmbrăcat într-o splendidă haină, uneori cu platoșă, purtând sabie, scut și lance. În alte reprezentări este cel ce ține Balanța Dreptății, este ”cel ce cântărește sufletele”. Sunt și ipostaze ale Arhanghelului Mihail în care apare omorând cu sulița balaurul pe care-l calcă în picioare. Se crează uneori confuzia cu Sf.Gheorghe cel care omoară balaurul.

Etnograful Camelia Burghele de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, încearcă să explice prezența imaginii Arhanghelului Mihail (uneori însoțit și de Arhanghelul Gavril) în reprezentările artei populare: “Bibliografia etnografică subliniază vitejia și puterea lor, iar Arhanghelul Mihail e deseori prezentat ca un războinic, dar care luptă mereu pentru oamenii drepți; el eliberează Soarele și Luna din puterea dracilor, atunci când aceștia le fură (e vorba despre eclipse). Apoi se spune că Arhanghelul Mihail poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului și veghează la căpătâiul celor bolnavi. Scena morții omului este înfățișată astfel: în stânga bolnavului stă diavolul, pregătit să îl ia pe muritor, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe acesta, retezându-i necuratului capul cu sabia. De aceea el poartă întotdeauna sabie și îl vedem reprezentat învingând diavolul simbolizat prin balaur sau zmeu.”

Arhanghelul Mihail în heraldică și artă

Căutând diverse reprezentări ale Arhanghelului Mihail, care să semene cu stema veche a orașului Zalău, am găsit (având ca sursă imaginile de pe internet) o imagine ce poate fi considerată ca o matriță, pentru toate celelalte reprezentări similare. Este o litografie realizată de Hans Holbein cel Tânăr (1497-1540), ce este considerat alături de Albrecht Dürer și Lucas Crahach cel Bătrân printre cei mai reprezentativi artiști germani ai Renașterii, un portretist remarcabil, printre cei mai mari din istoria picturii. Lucrarea lui Hans Holbein cel Tânăr intitulată ”Arhanghelul Mihail cântăritorul sufletelor”, realizată în 1523 și prezentată în catalogul lui John Ruskin din 1870, seamănă izbitor de mult cu stema Zalăului. Tânărul din imagine are armură și manta pe umeri, are aceeași mișcare amplă a mâinii drepte cu sabia ridicată la nivelul capului, gata să lovească balaurul de la picioare. De asemenea are în mâna stângă balanța de care se agață dragonul.

Lucrare de Hans Holbein cel Tânăr 1523

Litografie de Lucas Cranach the Elder 1506

O altă lucrare asemănătoare este cea realizată de Lucas Cranach the Elder (1472-1553) din 1506 care-l reprezintă pe Arhanghel sub forma unui tânăr înaripat cu sabia ridicată deasupra capului și cu balanța în cealaltă mână. Istoricul Nicolae Gudea, găsește și el o imagine matcă a reprezentărilor arhanghelului cu sabie și balanță, pe o placă de metal din Köln, datată 1470, conform Brockhaus Encyclopadie, volumul 12, apărută la Wiesbaden în 1971. Imaginea este redată în articolul din Caiete Silvane.

Imagini asemănătoare, ale Arhanghelului cu sabia și balanța apar și în alte reprezentări heraldice. Există mai multe orașe europene care au ca stemă această imagine. Printre acestea pot fi amintite: Odenheim, Buttstaedt, Thuengersheim și Maudach din Germania, Biala Podlaska din Polonia, Kraziai din Lituania, Nóráp din Ungaria și...capitala Austriei, Viena. Mai avem orașe ce au ca stemă un scut cu imaginea Arhanghelului Mihail, cu sabie și balanță, dar în care nu apare balaurul. Este vorba de orașele Haag din Austria, Ohrdruf din Germania sau Reichstett din Franța. Desigur, numărul orașelor europene care au o stemă pe care apare Arhanghelul Mihail, în diverse ipostaze, este mult mai mare. Există în Federația Rusă, aproape de vărsarea râului Dvina de Nord în Marea Albă chiar și un oraș care se numește...Arhanghelsk și care are...ați ghicit, o stemă de forma unui scut cu imaginea Arhanghelului Mihail cu sabie și scut călcând balaurul. Până și capitala Europei, orașul Bruxelles are pe stemă imaginea Arhanghelului Mihail călcând în picioare balaurul, având în mână sulița în fromă de cruce.

Steme ale orașelor Biala Podlasca, Buttstaedt (sus) și Kraziai, Maudach (jos)

Stemele orașelor Nóráp, Odenheim (sus) respectiv Thuengersheim și Viena (jos)

Evoluția stemei Zalăului

În afara stemei din Biserica reformată, datată conform inscripţiei la 1569, și a celei din sala de bal a Clădirii Transilvania ce nu poate fi mai veche de 1900, nu mai există nicio altă reprezentare a acesteia pe vre-un edificiu din oraș. Prima dovadă scrisă legată de stema orașului, apare în monumentala monografie județului Sălaj, realizată în perioada 1901-1904 de Petri Mór (Szilágy vármegye monográfiája). La pagina 448 a monografiei amintite, înainte să descrie într-un amplu capitol orașul Zalău, este reprodusă stema color a orașului: într-un scut dreptunghiular, cu partea de jos rotunjită, apare pe un fond argintiu, un tânăr înaripat înveșmântat în roșu, având aripile și pieptarul de culoare verde. Ține îm mâna stângă o sabie ridicată la nivelul capului gata să lovească balaurul pe care-l calcă în picioare. În mâna stângă ține o balanță, ale cărei talere nu sunt vizibile. Petri Mór nu oferă niciun fel de explicație, în afara textului ”ZILAH VÁROS CZIMERE”. În altă parte a monografiei, la pagina 536 apare lapidar textul: ”A csizmadiák kara felett a falon a város czimerét is megtaláljuk 1569. Évszámmal”. (Deasupra locului unde stau cizmarii, găsim stema orașului inscripționată cu data 1569). Este vorba desigur, de locul inițial în care se afla stema, pe peretele vestic. Nimic mai mult.

Varianta color a stemei orașului așa cum apare în lucrarea lui Petri Mór

Stema orașului apare însă pe mai multe sigilii. Cercetătorul Bujor Dulgău a identificat în Arhivele Statului Satu Mare, un sigiliu aplicat pe un document din 29 noiembrie 1871. Sigiliul rotund cu un diametru de 30 mm are într-un cerc pe care scrie ”ZILAH VÁROS FÖBIRÁJA PECSETJÉ 1802” (Sigiliul judelui primar al orașului Zalău 1802). În cerc apare imaginea tânărului înaripat cu sabia și balanța. Este cel mai vechi sigiliu cunoscut care are stema orașului. În lucrarea amintită deja la început, ”Stema și sigiliul orașului Zalău”, în Acta Musei Porolissensis nr.VIII/1998, autorul Bujur Dulgău amintește și de alte sigilii ale orașului descoperite pe documente aflate la Arhivele Statului filialele Sălaj sau Cluj.

O imagine deosebit de frumoasă a unui sigiliu, este disponibilă pe internet aici. Are inscripționat textul ”SZILÁGY VÁRMEGYE ZILAH REND. TAN. VÁROS 1902” și bineînțeles imaginea Arhanghelului Mihail, cu sabia și balanța. Interesant este faptul că din aceeași perioadă, există un sigiliu al orașului Alba-Iulia (Gyulafehérvár) ce are o imagine a arhanghelului, în fața unei porți de cetate. Alba-Iulia a fost sediul episcopilor catolici ai Transilvaniei; ipoteza conform căreia stema Zalăului (oraș aflat până înainte de Reformă sub stăpânirea episcopilor catolici) a venit pe această filieră nu este de neglijat.

Sigiliu de la 1902 cu imaginea arhanghelului

Sigiliu de la 1902 al orașului Alba-Iulia

După 1918, autoritățile competente au trecut la unificarea administrativă a teritoriului țării. La 23 iunie 1921 este emisă legea ce promulga noua stemă a României şi instituia Comisia Consultativă de Heraldică care avea ca sarcină stabilirea stemelor județelor și orașelor țării. Comisia a instituit și fixat în perioada 1921-1928 stemele celor 71 de județe ale României iar între 1928-1936 stemele celor 71 de orașe reședință de județ și a celor 130 de centre urbane ale țării. Așa cum amintește Dan Cernovodeanu în lucrarea Știința și arta heraldică în România (Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977), Comisia Consultativă pentru Heraldică a conservat în întregime stema orașului Zalău (alături de cele ale orașelor Turnu Severin, Bârlad, Roman, Vaslui, Cluj, Brașov, Sibiu, Sighișoara, Dej, Sighet sau Satu-Mare).

Interesant este faptul că în Monitorul Oficial nr.186 din 21 august 1930, în care este prezentată stema orașului Zalău, nu se amintește nimic despre Arhanghelul Mihail. După preambulul decretului regal: ”CAROL al II-lea, Prin grația lui Dumnezeu și voința națională , Rege al României, La toți de față și viitori, sănătate: Asupra raportului ministrului Nostru secretar de Stat al Departamentului de Interne, am decreat și decretăm: Art.1 Se aprobă de Noi stemele orașelor reședință de județ […] Zalău […] astfel cum au fost întocmite de către comisiunea consultativă heraldică și anume:”  sunt descrise pe rând toate stemele reședințelor de județ. Heraldica Zalăului este descrisă astfel: ”Pe scut roșu un tânăr într’aripat de aur, stând în picioare, ținând în mâna dreaptă o sabie de aur cu care lovește un balaur negru pe care-l calcă cu picioarele, în mâna stângă o cumpănă de aur. Este stema veche a orașului. Scutul timbrat cu o coroană murală de argint cu cinci turnuri.” Este menționat clar faptul că avem de a face cu stema veche a orașului.

Pagină din Monitorul Oficial cu decretul regal din 21 august 1930

Prezentarea stemei Zalăului în Monitorul Oficial din 1930

Se pare că și în perioada 1940-1945, când Zalăul a făcut parte din teritoriul cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena, stema orașului a rămas aceeași. Noua administrație maghiară nu avea niciun interes să schimbe stema, cu atât mai mult cu cât ea provenea dinainte de 1918, când Zalăul era reședința comitatului Szilágy.

Stemele din perioada interbelică au fost folosite până în 1948, când au fost înlocuite pe sigiliile și anteturile municipiilor și județelor cu stema Republicii Populare Române. Prin decretul nr.503/16 decembrie 1970 emis de către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, s-au instituit noi steme pentru județele și orașele municipii. Comitetele executive ale Consiliilor populare au antrenat numeroși specialiști: istorici, heraldiști, geografi, etnografi, economiști etc. Prin decretul nr. 302/25 iulie 1972 emis de Consiliul de Stat al republicii Socialiste România proiectelor celor 39 de steme județene, și 47 de steme municipale au fost aprobate. Nu a fost și cazul Zalăului, acesta neavând rang de municipiu. Se pare că orașul nu a avut pur și simplu stemă în perioada comunistă.

După revoluția din decembrie 1989, au exista preocupări privind stema orașului. Actuala stemă a Zalăului a fost realizată în anul 1995 de către artistul plastic zălăuan Vasile Morar, în urma unui concurs de proiecte. În mare parte este respectată varianta stemei din 1930, elementul de noutate adus fiind brâul crenelat situat în scut, deasupra imaginii – care în viziunea artistului reprezenta poarta de acces a Transilvaniei. Este modificat și numărul de turnuri ale coroanei murale, de la cinci la șapte. În Heraldica românească, orașele erau reprezentate cu o coroană crenelată cu cinci turnuri iar municipiile cu una cu șapte turnuri.

Prin Hotărârea nr. 685/1998 privind aprobarea stemelor unor municipii, la anexa nr.11 apare actuala stemă a Zalăului și descrierea acesteia: ”Stema municipiului Zalău, potrivit anexei nr.11, se compune dintr-un scut roșu, încărcat cu un tânăr înaripat, de aur, ținând în mâna dreaptă o sabie din același metal, cu care lovește un balaur negru, pe care îl calcă cu picioarele. În mâna stângă personajul poartă o balanță de aur, cu talgerele în echilibru; în șef, pe fond roșu, un brâu crenelat de argint. Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint, formată din șapte turnuri crenelate.”. Descrierea elementelor componente ale stemei este următoarea: ”brâul crenelat semnifică importanța strategică a așezării (poartă de acces spre Transilvania); tânărul înaripat evocă lupta împotriva răului; balanța atestă atributul administrativ al urbei de a împărți dreptatea”.

Actuala stemă a municipiului Zalău

După cum se poate constata niciun cuvânt despre Arhanghelul Mihail, deși am arătat pe baza a numeroase exemple că acesta este personajul de pe scut. Vechii steme a orașului, folosită între anii 1569 (?) – 1948 sub diverse forme dar care toate au imaginea arhanghelului, i s-au adus câteva elemente heraldice noi, cum e acel brâu crenelat. Se revine la coroana murală de argint, ca în varianta stemei din perioada interbelică, însă numărul turnurilor crenelate crește de la cinci la șapte. Orașul devenise între timp municipiu.

Ștampilă poștală cu stema Zalăului

Ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, România a fost silită să cedeze Ungariei județele Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Mureș, Covasna și Harghita. Administrația maghiară a refăcut comitatele dinainte de 1918 revenindu-se la denumirea de Szilágy (Sălaj). Armata a 2-a ungară (peste 100.000 de soldați) a operat pe teritoriul județului Sălaj, astfel: 6-7 septembrie în zona Șimleului și 8 septembrie în zona Zalăului. La 12 septembrie 1940, administrația militară maghiară era instalată în toată  zona de ocupație. După numai două luni, se retrag trupele ”de ocupație”, locul lor fiind luat de două Corpuri de Armată (VIII și IX). La Zalău era cantonat Batalionul II din cadrul regimentului 25 Infanterie (Corpul IX de Armată). Administrația poștală maghiară a fost organizată perfect și foarte rapid, încă din prima zi de ocupație funcționând Serviciul Organizatoric de Est (SZEVOSZ). În primele zile ale ocupației s-au folosit ștampilele VISSZATÉRT (visszatért = retrocedat) care erau însoțite obligatoriu de ștampilele de zi. În Sălaj, acest ștampile s-au folosit în Zilah (Zalău) – 8 septembrie – 15 octombrie 1940 și Szilágysomlyó (Șimleu Silvaniei) în perioada 7 septembrie – 15 octombrie 1940. Toate ștampilele avea în centru stemele orașelor respective.

Ștampila din 1940. În imagine, stema orașului

Stema Zalăului în cartofilie

Există o mulțime de cărți poștale sau ilustrate realizate atât înainte de 1918 cât și în perioada interbelică în care apare Clădirea Transilvania / Vigadó. În unele dintre aceste fotografii, se vede destul de clar că pe fațada corpului principal de clădire, apare stema veche a orașului. Vom prezenta câteva dintre aceste ilustrate.

Una dintre cele mai frumoase cărți poștale ce are în prim plan grupul statuar Wesselényi și în spate Clădirea Transilvania, a fost editată de Moldovan Laszlo și poate fi datată la începutul secolului XX, conform datei de pe ștampila poștei – 1905. Așa cum se vede, stema Zalăului apare în acel blazon baroc. Din perioada interbelică, de dinaintea cedării Ardealului de Nord, deci sub administrație românească, există o carte poștală cu imaginea clădirii Transilvania, pe fațada căreia sub textul ”Cinema Carol” se vede clar aceeași stemă cu imaginea Arhanghelului Mihail. În schimb nu apare grupul statuar Wesselényi.Foarte probabil stema moștenită de la administrația maghiară nu a fost dată jos de către administrația românească. Cartea poștală a circulat și imediat după septembrie 1940, așa cum rezultă din ștampila ”Visszatért” (cu stema Zalăului) de pe verso.

Carte poștală din 1905. Pe fațada clădirii se vede stema orașului

Zalău 1940 - administrație românească. Stema orașului e vizibilă pe fațada clădirii

Deși am putea continua cu astfel de exemple, ne vom limita doar la încă un singur exemplu. De data aceasta este vorba despre o fotografie – carte poștală realizată în studioul Foto Elite ”Peter” Zilah care surprinde evenimentul din 8 septembrie 1942 când administrația maghiară a orașului a reamplasat grupul statuar Wesselényi. Stema orașului era la locul ei!

Septembrie 1940. ceremonia de reamplasare a statuii Wesselényi

În loc de concluzii

Așadar, în toate reprezentările, indiferent de epocă și de ”stăpânire” Zalăul a avut aproximativ aceeași stemă. O stemă asumată atât de comunitatea maghiară a orașului – pe baza unei tradiții de câteva secole, dar și de comunitatea românească – pe baza celor două acte normative din 1930 și 1998. O stemă de care toți ar trebui să fim mândri, la care ar trebui să-i cunoaștem semnificația și istoria. O stemă care ar putea face obiectul unor materiale de promovare ale orașului: brelocuri, insigne, fanioane etc.

O stemă care ar trebui să fie mult mai vizibilă în spațiul public – acolo unde există doar la intrarea în Primărie, pe câteva panouri cu harta orașului răspândite prin cartiereși pe steagul orașului arborat în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. O stemă care ar trebui să revină (în varianta clasică pentru a se încadra în arhitectura locului) în locul gol din blazonul de pe fațada Clădirii Transilvania. Și de ce nu, pe frontispiciul Primăriei Municipiului Zalău. 

Touristica, la spartul târgului

March 31, 2015, 10:55 am

≫ Next: Albrecht Dürer, în 111 capodopere la Cluj

≪ Previous: Considerații asupra stemei orașului Zalău

$

0

0

Chiar dacă mi-am propus să ajung la Târgul de Turism TOURISTICA - ediția de primăvară, desfășurat la Polus Center Cluj-Napoca, n-am reușit să o fac decât în ultima zi, la spartul târgului. Însă și așa, am avut ocazia să iau pulsul unuia dintre cele mai importante târguri de profil din țară. A devenit deja o tradiție ca Târgul de Turism TOURISTICA, organizat de Libero Events să fie organizat de două ori pe an, în ediții de primăvară și de toamnă, cum de asemenea este o tradiție ca ediția de primăvară să fie organizată la o săptămână de la Târgul de Turism al României. Așa s-a întâmplat și în acest an, TOURISTICA, ajuns la a XI-a ediție, desfășurându-se în perioada 20-22 martie 2015. 

Surprinzător, deși era ultima zi de târg, locul în care au fost amplasate standurile expozanților, a fost destul de animat. Poate a fost un câștig faptul că s-a revenit în apropierea zonei de servire a mesei, după ce ultimele două ediții s-au organizat într-un spațiu oarecum mai izolat. Dacă am crezut inițial că forfota se datorează tocmai acestei zone, după o primă tură pe la toate standurile, mi-am dat seama că nu este așa, că cei care erau ca și mine printre expozanți, chiar căutau oferte turistice.

Fără a avea pretenția că voi reuși să surprind toate aspectele unui târg de o asemenea anvergură, voi încerca totuși să fac o sinteză a ceea ce am remarcat eu la acest târg:

• parcă au fost mai puțini expozanți decât la ultimele 3-4 ediții, pe care le urmăresc cu regularitate;
• se remarcă lipsa acelor standuri, care în anii trecuți făceau deliciul vizitatorilor - standurile diferitelor localități sau zone cu potențial turistic, care beneficiau de finanțare europeană pentru proiectele lor și care își asumaseră prin proiectele depuse și participări la astfel de evenimente;
• actuala ediție a fost net dominată de marile agenții de turism, care au venit cu standuri sofisticate, complexe, care atrag vizitaorii. Trebuie remarcate agențiile Mareea Travel, Filadelfia Turism, Alis Holidays, Paralela 45, Christian Tour, Nord Travel, Perfect Tour, Galatea Travel, TUI Travel Center și alții;

• cel mai spectaculos stand l-a avut agenția Filadelfia Turism. Acesta impresionează prin aspectul futurist dar și prin marketingul realizat, fiind printre puținele agenții care au organizat tombole;
• dintre agențiile străine, au fost prezente la târg doar cele care reprezintă Ungaria, accentul fiind pus pe clasica stațiune Hajdúszoboszló; Nu au lipsit ofertele pentru Aqvaticum Debrecen sau Sóstó-Gyógyfürdö Nyiregyháza;

• nu a lipsit nici de data acesta micul stand al celor de la CFF Vișeul de Sus, care promovează ”mocănița” de pe Valea Vaserului;
• cele mai promovate destinații ale agențiilor turistice sunt Grecia, Bulgaria și Turcia, nelipsind desigur destinațiile exotice;
• comuna Mărgău din județul Cluj a avut un stand propriu, materialele clasice de promovare fiind completate cu produse ce promovează gastronomia locală;

Deși nu am târguit nimic, am venit acasă cu o geantă plină de oferte, de reviste, cataloage și pliante, care de care mai tentante. Iată câteva considerații asupra acestor materiale de promovare:

• și de data aceasta ungurii ne dau clasă, materialele lor de promovare, în limbile română și maghiară fiind printre cele mai reușite;
• județul Bihor a venit la TOURISTICA cu materiale de calitate, editate în română și maghiară, prin care promovează atracțiile turistice ale județului dar și Serbările Cetății (2-4 octombrie 2015);
• materialele agenției Filadelfia Turism, care promovează pelerinajele în Israel conțin informații esențializate, foarte utile pelerinilor;
• cei de la Perfect Tour au ales un mod inedit de a promova destinațiile exotice, printr-un pliant excepțional ca format și design intitulat ”Spune DA pe o insulă exotică” ce se adresează cuplurilor;
• din punctul meu de vedere (subiectiv, desigur) cel mai bun catalog de prezentare a ofertelor l-au avut cei de la Christian Tour;

Surprinzător este faptul că nu am văzut niciun stand de promovare a Clujului. Deși este în acest an Capitală Europeană de Tineret și aspiră la desemnarea din partea României ca titlul de Capitală Culturală Europeană, nu am văzut nimic, nici măcar un pliant care să promoveze aceste evenimente. 

Albrecht Dürer, în 111 capodopere la Cluj

April 1, 2015, 12:58 pm

≫ Next: Dunărea, pe Google Street View

≪ Previous: Touristica, la spartul târgului

$

0

0

La Muzeul Etnografia al Transilvaniei, în clădirea principală de pe strada Memorandumului,  a fost vernisată în data de 26 martie 2015, o nouă expoziției de artă excepțională. Este vorba despre expoziția Albrecht Dürer - Maestrul artei renascentiste, care aduce în fața iubitorilor artei nu mai puțin de 111 capodopere ale artistul german. După expoziția de anul trecut, ce a adus la Cluj gravurile lui Rembrandt, iată că organizatorii reușesc să aducă la Cluj-Napoca o nouă expoziție remarcabilă.

Artistul german Albrecht Dürer (1471-1528) a fost cel mai important reprezentant al artei renascentiste din Nordul Europei. Deși a fost asimilat de mulți mai degrabă cu tradiția gotică a Evului Mediu târziu, Dürer a reprezentat pentru nordul Europei ceea ce a reprezentat Leonardo da Vinci pentru sudul acesteia. S-a născut pe 21 mai 1471 la Nüremberg, unde tatăl său s-a mutat în jurul anului 1455 de la Gyula (Ungaria). De altfel, în orașul maghiar de la granița cu România, Albrecht Dürer este foarte respectat. Există într-un parc un bust al artistului, iar în centrul orașului renovat a fost amplasată ”Anamorfoza” - pa baza schiței Adam și Eva. Prin vasta sa operă constând în peste 1000 de desene, 108 gravuri în cupru, 188 de picturi etc, Dürer a construit un pod între artele din sudul și nordul Europei, între gotic și Renaștere.

Albrecht Dürer - autoportret (1498). Muzeul Prado Madrid. Sursa foto: wikipedia.com

Dar să revenim la expoziția de la Cluj. În cadrul acesteia sunt expuse toate cele 108 gravuri în cupru ale lui Dürer, plus încă trei gravuri realizate în lemn. Trebuie precizat că nu sunt expuse gravurile originale în cupru, ci copii ale acestora realizate de către Amand Durand după plăcile originale. Acțiunea întreprinsă de Amand Durand s-a făcut în urma cererii adresate lui georges Suplessis, directorul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Naționale a Franței, de către Guvernul Francez, în ultima parte a secolului al XIX-lea. Durant a mai imprimat stampe după plăcile lui Martin Shongauer, Luca van Leyden, Rembrandt van Rijn și alții. 

Afișul expoziției de la Cluj

Locul ales de organizatori, pentru expoziția Albrecht Dürer, este același ca și cel de anul trecut, cu ocazia expoziției de gravuri ale lui Rembrandt: la etajul sălii de conferințe a Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Sunt două camere tapetate cu gravurile maestrului german, plus încă 7 spații amenajate la balconul sălii respective. 

Încă de la început, vizitatorul va fi surprins de acuratețea cu care sunt realizate gravurile. Fie că sunt de format mic, sau de format mare, privite atent acestea sunt atât de realiste încât ai impresia că faci parte din scena reprezentată. În primele săli sunt expuse acele gravuri ce descriu scenele din Evanghelii, în special ultimele zile ale lui Isus Hristos înainte de Răstignire și Înviere. Rând, pe rând, vizitatorul va vedea scenele ”Isus Hristos rugându-se pe Muntele Măslinilor” (1515), ”Isus Hristos în fața lui Caiafa” (1512), ”Isus Hristos adus în fața lui Pilat” (1512), ”Biciuirea” (1512), ”Coroana de spini” (1512), ”Ecce Homo” (1512), ”Pilat spălându-se pe mâini” (1512), ”Purtarea Crucii” (1512), ”Sfânta Față” (1513 și 1516), ”Isus Hristos pe Cruce” (1511), ”Plângerea” (1512), ”Punerea în mormânt” (1512), ”Coborârea lui Isus Hristos în Infern” (1512), ”Învierea” (1512).  Un motiv în plus să vizitați expoziția în Săptămâna Mare. 

Isus Hristos rugându-se pe Muntele Măslinilor

Trădarea lui Isus Hristos (1508) și Isus Hristos în fața lui Caiafa (1512)

Isus Hristos adus în fața lui Pilat (1512) și Biciuirea (1512)

Coroana de spini (1512) și Ecce Homo (1512)

Pilat spălându-se pe mâini (1512) și Purtarea Crucii (1512)

Isus Hristos pe cruce (1511)

Plângerea (1512) și Punerea în mormânt (1512)

Coborârea lui Isus Hristos în Infern (1512) și Învierea (1512)

Într-un alt registru mai sunt scene biblice care le înfățișează pe Sfânta Ana, pe Fecioara Maria, Sfânta Familie, pe Fiul risipitor sau pe Sfinții Cristofor, Pavel, Petru, Bartolomeu, Anton, Sebastian, Ieronim, Gheorghe etc. 

Sfântul Filip (1526) și Sfântul Pavel (1514)

Este de remarcat gravura ”Adam și Eva” (1504) - considerată a fi una dintre capodoperele artistului. După această gravură, a realizat în 1507 tabloul cu același nume, păstrat în Muzeul Prado din Madrid. 

Adam și Eva (1504)

Am căutat printre gravurile lui Albrecht Dürer, pe cea care din punctul meu de vedere este cea mai reprezentativă: ”Melancolia I”. Gravura, pe cât de frumoasă pe atât de misterioasă, personifică Melancolia - sub forma unei făpturi feminine cu aripi ce stă gânditoare cu capul sprijinit pe mâna stângă. Cine privește cu atenție această gravură din 1514, remarcă cu siguranță o serie de elemente care de care mai ciudate: o bilă mare de piatră, un poliedru neregulat, cîinele care stă ghemuit la picioarele personajului, scara sprijinită de clădire, balanța, clepsidra, clopotul, compasul, cartea, cheia și...pătratul magic. Cred că este prima operă de artă din istorie în care apare un pătrat magic de ordinul 16 (un pătrat împărțit în 16 pătrate, în fiecare pătrat fiind înscris un număr astfel încât suma numerelor de pe fiecare coloană, linie și diagonale să fie constantă). În cazul pătratului magic al lui Dürer, suma este 34. Interesant este faptul că în cele două pătrate mediane de pe ultima linie apar numerele 15 și 14 care citite împreună formează numărul 1514, anul realizării gravurii!

Melancolia I (1514)

Interesante sunt și gravurile lui Dürer ce reprezintă portretele unor personalități ale epocii cum ar fi: Erasm din Rotterdam (1526), Willibald Pirkheimer (1524), Frederic cel Înțelept (1524), Philipp Melanchthon (1526) sau Albrecht  de Brandemburg (1523).

Erasm din Rotterdam (1526) și  Willibald Pirkheimer (1524)

 

Frederic cel Înșelept (1524) și Albrecht de Brandemburg (1523)

Mi-au atras atenția și gravurile ce au ca temă centrală elemente de heraldică cum ar fi blazoanele sau cele în care sunt înfățișate diferite cupluri.

Ar fi multe de povestit despre gravurile lui Dürer. Însă cel mai bine este să vezi cu ochii tăi această expoziție. Sau să-ți cumperi albumul expoziției cu toate gravurile și explicații în limba română. Costă doar 20 de lei. 

Cele 111 gravuri vor surprinde plăcut pe oricine vizitează expoziția de la Cluj, deschisă în perioada 27 martie - 7 iunie 2015. Biletul de intrare este de 20 lei / persoană, reduceri fiind acordate pensionarilor, elevilor, studenților (10 lei / persoană) sau grupurilor de peste 10 persoane (10 lei / persoană).

Mai multe informații despre expoziția de la Cluj puteți afla accesând site-ul www.durer-in-romania.ro

Dunărea, pe Google Street View

April 6, 2015, 12:47 pm

≫ Next: Mirel Magop într-o nouă aventură: National Costumes of the World

≪ Previous: Albrecht Dürer, în 111 capodopere la Cluj

$

0

0

Dunărea este cel mai lung fluviu al Uniunii Europene și al doilea fluviu ca mărime de pe continentul European. Despre importanța economică a fluviului nu este cazul să mai vorbim, acesta fiind o cale navigabilă importantă. Poate că mai interesant este faptul că acest fluviu străbate (trecând pe teritoriul sau atingând frontiera) nu mai puțin de 10 țări iar patru capitale europene sunt scăldate de apele acestuia. Dunărea a fost odată frontiera naturală a Imperiului Roman, de-a lungul celor peste 2800 de kilometri ai săi, dezvoltându-se o serie de civilizații. Iată suficiente argumente pentru a-i determina pe specialiștii Google să includă vaste părți ale fluviului în celebrele Google Street View.

Tehnologia Street View implementată de specialiștii Google, a trecut la un alt nivel. După ce au cartografiat o bună parte din țările lumii, surprinzând la nivel de stradă aspecte din marile aglomerări urbane dar și o bună parte din drumurile unor țări, iată că Google Street View se extinde și pe râurile și fluviile navigabile. Dispozitivul Trekker a fost montat pe o navă de pasageri care a străbătut în 2014 Dunărea de la Bratislava la Cernavodă, reușind să surprindă imagini panoramice spectaculoase.

Nu tot traseul Bratislava - Cernavodă este cartografiat, de-a lungul acestuia existând câteva puncte principale cum ar fi Bratislava, Budapesta, zona Zseksárd (Ungaria), Krcedinska Ada (Serbia), Coronini (România / Serbia), Drencova (România / Serbia), Cazanele Dunării (România / Serbia) și Cernavodă (România).

Traseul ”street view” al Dunării începe la Bratislava, capitala Slovaciei. Aici, pe o distanță de câțiva kilometri te poți plimba virtual pe Dunăre și poți admira malurile acesteia. Cea mai spectaculoasă imagine este a Castelului Bratislava (Bratislávski hrad) situat pe malul stâng. Este frumoasă și silueta Pudului Nou ce leagă cele două maluri ale orașului. 

Castelul Bratislava văzut de pe Dunăre

De la Bratislava, până aproape de Esztergom, nu sunt disponibile imagini panoramice ale Dunării. În schimb, imediat după Esztergom și până la Budapesta, întregul traseu poate fi parcurs virtual la bordul vasului de pasageri ce are instalat dispozitivul de captare a imaginilor.  Zona cunoscută și sub numele de ”cotul Dunării” este poate cea mai frumoasă parte a fluviului, fiind disponibile mai multe circuite turistice. 

Cotul Dunării

Orașe cu mare potențial turistic, tocmai datorită faptului că Dunărea străbate acest ținut, sunt Visegrad sau Vac. Desigur, întregul traseu până la intrarea în Budapesta oferă imagini spectaculoase. 

Zona Visegrad

Dunărea la Visegrad

Orașul Vac

Este cunoscut faptul că din Budapesta, Dunărea se vede spectaculos. Ambele maluri sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, imaginea podurilor văzute de la nivelul fluviului sunt deosebite. Zona centrală a orașului, cea cuprinsă între podurile Margit și Erzsebet, este și cea mai extinsă ce este disponibilă în sistem Street View. Există chiar și imagini panoramice nocturne, însă claritatea lor nu este cea mai bună. 

Podul ce susține autostrada M0, la intrarea Dunării în Budapesta

Arpad hid - al doilea pod pe care-l întâlnește fluviul

Margit hid - la capătul insulei cu același nume

Cel mai celebru pod din Budapesta, Lanchid

Podul Erzsebet

Dincolo de podurile spectaculoase ale Budapestei, panoramele asupra celor două maluri vor capta atenția turiștilor virtuali ce folosesc imaginile disponibile în sistemul ”street view”. Pe malul stâng predomină silueta maiestuoasă a Parlamentului Maghiar, iar pe cel drept Cetatea Budei. 

Parlamentul Maghiar văzut de pe Dunăre

Cetatea Budei, pe malul drept al Dunării

Odată ce fluviul iese din Budapesta, următoarea zonă cartografiată de pe teritoriul Ungariei se află în zona localității Szeksárd din sudul țării. Aici ni se relevă o altă față a Dunării, cea cu malurile străjuite de vegetație abundentă ce se reflectă feeric în apele sale. În dreptul localității Baja este surprins podul peste care trece drumul național 55, iar mai în aval, aproape de Báta camerele surprind un superb apus de soare.

Pod rutier peste Dunăre, aproape de Baja

Apus de Soare pe Dunăre la Báta

Părăsim Ungaria și însoțim fluviul de-a lungul frontierei sârbo-croate. O altă zonă ce poate fi explorată în sistem ”street view” începe din dreptul localității croate Vukovar și continuă până în aval de Novi Sad. 

Vukovar (Croația)

Dunărea în Croația

Cetatea din Novi Sad

Sectorul sârbesc al Dunării mai poate fi explorat și în aval de Novi Sad, până în capitala Belgrad. Pe acest sector, au fost surprinse imagini aproape paradisiace.

Dunărea la Krcedinska (Serbia)

Malul Dunării la Stara Slamkamen (Serbia)

Dunărea la intrarea în Belgrad (Zemun)

Dincolo de Belgrad, spre granița cu România, cei de la Google au reușit să surprindă imagini spectaculoase cu apusul de Soare de la Ram.

Apus de Soare în dreptul localității Ram (Serbia) văzut de pe Dunăre

Chiar cu riscul de a fi acuzat de subiectivism, voi spune că cele mai spectaculoase imagini văzute de pe Dunăre sunt în sectorul românesc. Întregul sector de la intrarea Dunării în țară și până la Cernavodă poate fi explorat în sistemul Google Street View, însă defileul Dunării și Cazenele oferă pe departe cele mai frumoase panorame. 

Sunt câteva sectoare care apar pe hărțile Google și care pot fi explorate. Unul dintre acestea este sectorul Coronini, localitate situată în aval de Moldova Veche.

Dunărea la Coronini

Malul românesc

Malul sârbesc

Un alt sector ce poate fi explorat este Drencova. Oriunde te-ai uita, fie la malul românesc, fie la cel sârbesc natura este la fel de frumoasă, de sălbatică.

malul românesc la Drencova

Malul sârbesc la Drencova

Fără îndoială însă că cel mai frumos sector ce poate fi explorat este cel al Cazanelor Mici, acolo unde veghează de pe malul românesc magnifica statuie a lui Decebal. Chipul ultimului rege al Daciei are mărimi impresionante, de 55 de e metri înălțime și 25 de metri lățime fiind cea mai mare sculptură în piatră din Europa.

Regele Decebal veghează de pe malul românesc al Dunării

Dunărea în Cazanele Mici, în dreptul golfului Mraconia

Un alt segment interesant de vizualizat în sistemul ”street view” este cel din zona Porțile de Fier. Sunt surprinse toate momentele în care vasul de pasageri intră în ecluză, iar nivelul apei este redus de la cel superior din amontele barajului, la cel din avalul acestuia. Sunt și imagini cu mulțimea de gunoaie aduse de fluviu, care nu fac cinste țărilor riverane (România și Serbia).

Intrarea în ecluza de la Porțile de Fier

Ecluza din amonte de baraj

Ecluza din aval de baraj. Se văd aluviunile aduse de fluviu

Vedere asupra părții sârbești a barajului de la Porțile de Fier

Un alt sector al Dunării cartografiat de specialiștii de la Google este cel cuprins între localitatea Corabia și Ostrovul Lungu. Nu este prima dată când sunt surprinse răsărituri de Soare spectaculoase, așa cum este cel din apropierea localității Corabia, sau apusuri la fel de frumoase cum este cel din zona bulgărească a Dunării, din apropierea insulei Calnovăț. 

Răsărit în apropiere de Corabia

Apus pe malul bulgăresc

Tot în acest segment al Dunării pot fi văzute orașele Giurgiu și Ruse dar și ”Podul Prieteniei” ce leagă România de Bulgaria.

Portul orașului Giurgiu

Podul Prieteniei

Orașul bulgăresc Ruse

În fine, ultimul traseu de pe Dunăre ce poate fi vizualizat în sistem ”street view” este cel cuprins între Ostrov și Cernavodă. 

Dunărea în apropiere de Cernavodă

Podul de la cernavodă

Ideea celor de la Google de a cartografia în regim ”street view” o bună porțiune din fluviul Dunărea, este salutară și poate fi considerată un prim pas în alte proiecte similare. Cum ar fi în viitorul apropiat să poți naviga virtual pe Rin sau pe Sena și să admiri peisajele de pe ambele maluri. Se pare că nu va trebui să așteptăm prea mult.

---

Mirel Magop într-o nouă aventură: National Costumes of the World

April 7, 2015, 8:12 am

≫ Next: Where is Mirel? (1): de la Iaz la...Budapesta

≪ Previous: Dunărea, pe Google Street View

$

0

0

 Globetrotterul Mirel Magop, cel care a impresionat prin călătoriile lui desfășurate atipic, mai ales prin reeditarea celebrei călătorii a lui Badea Cârțan, pe jos, până la Roma, a pornit într-o altă aventură. De data aceasta a luat cu el, alături de drapelul tricolor pe care-l poartă cu mândrie peste tot în lume și un costum popular românesc, de pe Valea Barcăului (județul Sălaj), dăruit cu generozitate de Ligia Alexandra Bodea - proprietara Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz. 

Prin acest nou proiect, visul lui Badea Cârțan merge mai departe. Este păstrat spiritul promovării valorilor românești. Și la fel ca și ilustrul său înaintaș, Mirel va purta cu mândrie costumul popular românesc acolo nude-l vor purta pașii. 

Trebuie precizat că această nouă aventura a sa se subscrie încercării de a lega cel mai nordic punct al continentului european - Nordkapp de cel mai sudic punct al continentului sud-american - Capul Horn. Anul trecut, având susținerea financiară a companiei Lindab România, a plecat spre Nordkapp, urmând ca de acolo să plece spre sud. Și-a întrerupt proiectul, pentru a da curs unei noi provocări, aceea de a face turul lumii pe bicicletă, împreună cu un alt globetrotter - Anton Duma. A început chiar să se antreneze, plimbându-se prin țară pe bicicletă. Însă, din motive independente de voința lui, acest proiect a căzut, așa ca s-a întors la pasiunea lui: mersul pe jos. 

S-a gândit să reînnoade mai vechiul său proiect, acela de a merge de la Nordkapp la Capul Horn. Însă a venit cu un element de noutate, care dă o altă perspectivă călătoriei lui. Dacă tot va străbate lumea, cum ar fi să ducă cu el costumul popular autentic românesc și să încerce să realizeze un album al costumelor populare. Zis și făcut. Ideea a prin contur atunci când din nou, Lindab i-a întins o mână de ajutor. M-am bucurat să mă implic în susținerea proiectului prietenului meu Mirel Magop, proiect pe care l-a intitulat ”National Costumes of the World”. 

Am apelat la Ligia Alexandra Bodea, tânăra colecționară din Iaz, care a fost de asemenea bucuroasă să susțină proiectul lui Mirel. Prin intermediul acestuia, costumul popular de pe Valea Barcăului avea să-l însoțească pe Mirel prin lumea largă, avea să fie cunoscut și promovat dincolo de granițele țării. Așa s-a făcut că după ce Mirel Magop a fost prezent în emisiunea Hai-Hui (de la minutul 56) de pe TVR1 în data de 23 martie 2015, a doua zi să pornească oficial de la sediul Lindab din București cu destinația...Iaz, via Zalău. Călătorii de genul lui Mirel Magop sunt imprevizibili, nu pot sta locului, drumurile îi cheamă mereu. Fapt dovedit prin aceea că a doua zi dimineața, pe 25 martie călătorul Mirel Magop era în Jibou. Prietenul meu și de acum și al lui, Györfi-Déak György profesor de fizică și bibliotecar la Biblioteca Orășenească din Jibou i-a fost gazdă și ghid pe timpul șederii lui la Jibou. Un articol despre aceast popas, puteți citi pe blogul Bibliotecii Orășenești Jibou. 

plecarea oficială de la sediul Lindab din București

Mirel Magop la Grădina Botanică Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro

Mirel Magop și Muntele Fuji...din Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro

Dedicație pentru  Biblioteca Orășenească Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro

Eu l-am așteptat pe Mirel la gară în Zalău. O gară nouă, modernă plină de elevi navetiști. Reîntâlnirea cu Mirel a fost una emoționantă. M-am bucurat sincer să-l văd cu rucsacul în spate, știind cât de mult a tânjit toată iarna să plece la drum. La Zalău, am reușit să stârnim interesul mass-mediei, Mirel fiind invitat în emisiunea ”Ediție Specială” de la Sălăjeanul TV, moderată de Adrian Lungu. Aici a vorbit sălăjenilor despre pasiunea lui de acălători, despre proiectele pe care le-a derulat și mai ales despre ceea ce urmează să facă. A fost o adevărată lecție de viață, o leție despre fericirea lucrurilor simple, care contează cu adevărat. Despre noul proiect al lui Mirel au scris și ziarele Magazin Sălăjean, Sălăjeanul, Vocea Transilvaniei.

Mirel Magop ajunge la Zalău

Mirel Magop în studioul Sălăjeanul TV

Mirel Magop alături de Adrian Lungu în emisiunea ”Ediție Specială”

Sâmbătă 28 martie 2015, pe o vreme ploioasă, Mirel Magop îmbrăcat în costumul popular dăruit cu generozitate de Ligia Bodea, a plecat din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” în cea de a doua etapă a proiectului ”De la Nordkapp la Capul Horn”. Așa cum îl știu, va face față tuturor provocărilor unei astfel de călătorii și cu încăpățânarea caracteristică marilor călători va ajunge, mai degrabă sau mai târziu, acolo unde și-a propus. 

Mirel Magop la Muzeul Ligiei Bodea din Iaz

Mirel Magop și Ligia Alexandra Bodea la Iaz

Însă pentru a reuși să-și ducă la capăt acest nou și ambițios proiect, Mirel are nevoie de susținere. Iată de ce, facem un apel la toți cei care pot să sprijine acestă inițiativă, punându-le la dispoziție conturile:

• cont în lei:     RO87BUCU1071033073369RON
• cont în euro:  RO30BUCU1701110013674EUR

deschise la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel.

Aventurile lui Mirel Magop pot fi urmărite pe paginile lui de Facebook:

• Mirel Magop
• World Tour / Whereismirel
• Badea Cârțan

Blogul Foto-Travel, susține acest demers de promovare a costumului popular sălăjean și va scrie periodic note / impresii de călătorie, relatate de Mirel Magop., sub genericul ”Where is Mirel?”. Drumuri bune Mirel Magop!

Despre Mirel Magop am mai scris articolele:

• Mirel Magop, de profesie globetrotter
• Mirel Magop veșnicul călător
• Să-l ajutăm pe Mirel Magop să pornească la drum

Where is Mirel? (1): de la Iaz la...Budapesta

April 8, 2015, 12:42 pm

≫ Next: Săptămâna ”Școala Altfel”: de la Zalău la Bușteni

≪ Previous: Mirel Magop într-o nouă aventură: National Costumes of the World

$

0

0

Mirel Magop, a pornit în cea de a doua parte a expediției ”De la NordKapp la Capul Horn” prin care vrea să lege cel mai nordic punct de pe continetul european de cel mai sudic punct al continentului sud-american. Această nouă călătorie se desfășoară sub egida ”National Costumes of the World”, cu intenția clară de a promova costumul popular românesc și de a realiza un album al costumelor populare ale comunităților prin care trece. Blogul Foto-Travel deschide seria notelor de călătorie pe care Mirel Magop le va transmite periodic, în măsura în care va găsi conexiune la internet. Ne propunem ca săptămânal, sau bilunar să descriem traseul pe care-l parcurge acesta. Iată cum a decurs prima săptămână a călătoriei.

Așa cum scriam în articolul anterior, Mirel Magop a pornit sâmbătă 28 martie 2015 din localitatea Iaz din județul Sălaj, din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”. A fost oaspetele familie Bodea, care l-a sprijinit în demersul său și i-a donat un costum popular de pe Valea Barcăului. Ca și gazdă bună ce este, domnul Bodea a vrut să-l ducă pe Mirel până la Oradea, acolo unde intenționa să treacă în țara vecină, în Ungaria. Intenția era să treacă prin satele românești răsfirate de-a lungul frontierei româno-ungare, înainte de a o lua spre Budapesta.

Iată cum descrie Mirel Magop această primă săptămână, în prima sa relatare pentru blogul Foto-Travel:

         ”Gazdele mele de la Iaz au vrut să mă treacă chiar granița. La Alesd ne-am oprit să bem o cafea... De cum am ieșit afară, am simțit CHEMAREA... Le-am spus că mi-ajunge cât m-au adus... Nu știu dacă au înțeles, cert e că am plecat în continuare pe jos...am mers vreo trei, patru km, mi-am găsit loc de cort și m-am simțit fericit...

          A doua zi, după ce unul care a oprit mi-a spus din start că dacă am bani, mă ia...dacă nu, nu! Și dupa ce mi-am aruncat bagajele pe bancheta din spate...

-Aaaaaa, ocupi loc cât pentru doi! 

-Ok....o să-ți dau mai mult. 

         De la Oradea, spre seară, când nu mai speram...m-a luat un băiat și m-a dus la Salonta. M-a dus chiar la un excange (unde mi-am schimbat banii) și chiar m-a trecut la propriu granița. Era târziu...nu am mai mers mult și mi-am găsit loc de cort.
         Ziua următoare nu am luat-o direct spre Gyula, ci la indicația unei vameșe drăguțe, m-am dus la Micherechi. Cică acolo e cea mai mare comunitate ce români!  Am intrat în primul bar și am cerut o cafea în engleză... După ce și-au dat seama că sunt român mi-au spus...
-Pai vorbeste bre, românește, că aici e sat de români!
         Faza zilei a venit de la un cuplu de bătrânei: Batrana zice....-Hai să mai stăm că poate are aista ceva haine de vanzare! Moșul răspunde....-Nuuuuu...aista-i din ăla cu casa-n spate!

         La Gyula am găsit biserica ortodoxă...e atât de mare și de impunătoare că nu ai cum să o ratezi, dar nu am găsit pe nimeni....ușa era deschisă așa că găsind o priză, mi-am încărcat ce aveam de incarcat!

         La Szeged îmi pusesem mari speranțe, mai ales că atunci când am fost Badea Carțan, am fost primit foarte bine la consulat...acum, de cum am ajuns, nu am apucat să deschid gura că mi s-a recomandat să stau la rând....Ok, mi-am zis...nu mă grăbesc! Am văzut o priză goală și mi-am pus telefonul la încărcat... A iesit ăla care era acolo și de față cu țiganii de acolo mi-a arătat un panou cu un telefon tăiat....deci nu am voie să mă înfrupt din curentul plătit de contribuabili.... În plus, peste tot pe unde am fost, semnul respectiv interzice FOLOSIREA telefonului...
         Am plecat foarte supărat....nici pe la televiziune și radio nu am mai trecut....nici nu apucasem să-i anunt!  Ok....să lăsăm birocrația și să ne vedem de drum!

          La început eram îngrijorat că abia mă târam vreo 15 km pe zi. Mi-am zis că o fi din cauza vârstei, a bagajului.... În ultimele zile mi-am revenit....30 km! Ok....era lipsa de exercițiu! E bine....o să avem exercițiu de o să ne plictisim.... Nu ne plictisim noi, nu-i așa?

 ( Folosesc pluralul pentru că îl includ de multe ori și pe  Claudiu (mascota) în toată povestea asta!)

         Cert e că am intrat în ritmul și emoția de călător....Ieri, de exemplu, m-am oprit și m-am uitat la mersul norilor și mi-am construit povesti....

         Când o să găsesc un mod de a descărca pozele pe tabletă, mesajele mele o să conțină și poze. Până atunci, toate cele bune!”

Am reușit să vorbesc cu Mirel Magop pe skype, duminică 5 aprilie 2015. Trecuse de Budapesta și se oprise într-un mall. Cu acordul lui, am făcut câteva capturi de ecran. L-am simțit fericit...acea stare de fericire nedisimulată pe care doar cei cu adevărat pasionați de ceva o pot arăta. În sfârșit face ceea ce a tânjit toată iarna: să-și ia lumea-n cap, să bată lumea pe jos. 

Mirel Magop via Skype, dintr-un mall din Budapesta

Am vrut să știu unde va merge mai departe. Mi-a mărturisit că își dorește să ajungă la Zvolen în Slovacia, acolo unde există un cimitir al eroilor români căzuți în luptele din februarie 1945. Pe pagina sa de Facebook, Mirel Magop a postat următorul text: ”Care are bunici, străbunici, cunoștințe care au căzut la datorie în al doilea război mondial și sunt înmormântați la Zvolen și Banska Bistrica? Să-mi spună numele lor să-i caut și să le aprind o lumânare. Mi se pare un prilej deosebit acum, în preajma sfintelor sărbători de Paște! Distribuiți mai departe, poate facem o listă! Voi pune poze cu cei pe care-i găsesc!”

Abia aștept noua relatare a lui Mirel Magop și pozele pe care le-a făcut până acum. Până atunci însă, vă îndemn să-l sprijiniți în demersul său de a ajunge la Capul Horn. O puteți face, donând o sumă cât de mică în conturile:

• cont în lei:     RO87BUCU1071033073369RON
• cont în euro:  RO30BUCU1701110013674EUR

deschise la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel.

Săptămâna ”Școala Altfel”: de la Zalău la Bușteni

April 11, 2015, 11:37 am

≫ Next: Where is Mirel? (2): Lumină de Paște pentru eroii români înmormântați la Zvolen

≪ Previous: Where is Mirel? (1): de la Iaz la...Budapesta

$

0

0

Săptămâna de dinaintea vacanței de primăvară a elevilor, cunoscută de câțiva ani sub denumirea ”Școala Altfel” este deopotrivă adorată de elevi (nu de către toți) sau hulită de către unii profesori. Asta pentru că în ciuda caracterului ei evident non-formal, am ajuns ca în câțiva ani să o transformăm în ceva obișnuit, deci formal. Nu mi-am propus să fac o analiză amănunțită a ceea ce se întâmplă în școlile din România în această perioadă, deși cineva ar trebui să o facă. Mai degrabă vreau să insist pe un aspect evident: săptămâna ”Școala Altfel” este o adevărată gură de oxigen pentru turismul autohton.

În perioada 6-10 aprilie 2015 în toate școlile din România s-a desfășurat programul implementat de Ministerul Educației Naționale (pentru că denumirea acestuia se schimbă mereu și uneori nu mai știi cum se numește exact, am să-i spun simplu așa) intitulat ”Școala Altfel - să știi mai multe, să fii mai bun!”. Așa cum rezultă din documentele oficiale ale ministerului, ”în această săptămână nu se organizează cursuri ci sunt organizate activități educative extracurriculare și extrașcolare în conformitate cu un orar special. Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari / elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari / elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.”

Ce se întâmplă concret în fiecare unitate școlară depinde de organizarea internă a acesteia. Fiecare școală și-a conceput un orar propriu, care să răspundă cât mai bine nevoilor elevilor. Nu am să intru nici aici în detaliu, nu cunosc modul de organizare al fiecărei școli. Pot să spun doar că în școala unde lucrez eu, Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, au fost organizate o mulțime de activități ”altfel” decât cele obișnuite. De la ore ”altfel” în care s-a pus accentul pe acele aspecte care nu pot fi abordate în mod curent la clasă, la excursii tematice organizate în afara localității sau la activități specifice diverselor proiecte educative aflate în derulare.

Lecție interdisciplinară la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău

Expoziția de postere cu tema Eclipsa de Soare

Ceea ce mi se pare cu totul remarcabil, din punct de vedere al revigorării turismului local - prin asta înțelegând desigur vizite la muzee, instituții culturale sau alte obiective turistice - este faptul că cel puțin o dată pe an, tinerii au posibilitatea de a vizita un muzeu. Sunt elevi, în special cei de liceu, care nu se duc să vadă un muzeu, o expoziție sau un spectacol. Desigur, sfera lor de interes nu se intersectează cu sfera activităților denumite generic activități culturale, de vină fiind poate și gadget-urile nelipsite din dotarea fiecărui elev din zilele noastre. Prin programul ”Școala Altfel” au ocazia, fie și o dată pe an, de a ajunge într-u cadru organizat într-un muzeu, de exemplu. Sunt de acord cu cei care vor spune că este important și cu ce rămâi după o astfel de vizită, nu este suficient să vezi un muzeu, trebuie să și rezonezi cu atmosfera de acolo. Îmi vine în minte acea imagine care circulă pe internet, cu un grup de elevi care stau într-un muzeu, lângă o celebră pictură și în loc să o admire se joacă pe telefoanele mobile. 

La Zalău, Muzeul Județean de Istorie și Artă ”a fost luat cu asalt” la propriu, de către elevii sălăjeni sau de către cei veniți din alte județe. Cele două secții ale muzeului, secția de istorie ”Vasile Lucăcel” și cea de artă de la Galeria ”Ioan Sima” abia au făcut față cererii. Vizitatorii au avut și ce vedea, căci în ecuația ”școala altfel” un rol important ăl au și instituțiile culturale prin oferta cu care vin în fața elevilor. La Zalău, există unul dintre cele mai frumoase și bine dotate muzee de istorie din țară. Reabilitată total în urmă cu un an, secția de istorie ”Vasile Lucăcel” aduce în fața celor ce-i trec pragul un altfel de spațiu muzeal, în care locul exponatelor clasice, fără viață, este luat de conceptul de ”living history”. Am avut ocazia să vizitez și eu muzeul împreună cu un grup de elevi din județul Maramureș. Am văzut pe viu reacția lor la prezentarea făcută de unul dintre profesioniștii muzeului, dr. Dan Băcueț-Crișan - transformat alături de ceilalți colegi în ghizi. Dincolo de comentariile specifice vârstei, elevii au fost impresionați de felul în care arată muzeul. La fel de entuziastă a fost și doamna profesoară Brânduș Claudia de la Școala Gimnazială Satulung din județul Maramureș, care avea totuși o obiecție legată de perioada de derulare a proiectului, de faptul că în Săptămâna Mare elevii și profesorii sunt ”pe drumuri” și că uneori vremea nu este favorabilă. Ghidul nostru, dr.Dan Băcueț-Crișan a explicat în ce a constat munca din acestă săptămână:”am avut tot felul de grupuri, de la grădiniță până la liceu. Pentru noi e o încântare că oamenii vin la muzeu. Sunt elevi care vin a doua sau a treia oară, au fost și individual, au fost și cu părinții și acum vin și cu clasa. Chiar dacă suntem specialiști pe un domeniu, ne adaptăm limbajul la nivelul de percepție al elevilor.”

Școala Altfel la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Și Galeria de Artă ”Ioan Sima” a fost vizitată de către grupuri de elevi. Aici cei mici dar și cei mari au fost întâmpinați de mirifica lume a fluturilor și a insectelor, expoziția ”Bijuteriile Naturii. Fluturi și gândaci” deschisă in memoriam Tákacs Adalbert, reușind să le trezească interesul. 

Expoziția ”Bijuteriile Naturii. Fluturi și Gândaci” la Galeria de Artă ”Ioan Sima” din Zalău

Tot în această săptămână, am finalizat activitățile proiectului educațional interdisciplinar ”Experimentul Eratostene și Eclipsa de Soare” pe care l-am derulat la școală împreună cu un grup de profesori format din doamnele Pop Maria, Banto Mariana, Dumitraș Ramona, Hossu Cristina și Matyas Zinia. Am considerat că elevii care s-au implicat în proiect, cei care au realizat experimentul prin care au determinat circumferința Pământului, dar și cei care au realizat postere sau fotografii având ca temă eclipsa parțială de soare din 20 martie 2015, merită să fie premiați. 

Premierea elevilor participanți la proiectul ”Experimentul Eratostene”

Poate vă veți întreba care e legătura dintre Săptămâna ”Școala Altfel”, Zalău și Bușteni, așa cum apare în titlul acestui material. Trebuie spus că școala mea, prin proiectele educaționale pe care le-am coordonat (proiectul ”Pi Day / Ziua Numărului PI” și proiectul ”Experimentul Eratostene”), a fost implicată într-un proiect internațional eTwinning intitulat ”The Harmony of Nature - The Harmony of Light”. Coordonatoarea acestuia, doamna profesoară Iuliana Ciubuc de la Școala Sanatorială Bușteni, structură a Colegiului ”Ion Kalinderu”, m-a invitat la una dintre activitățile proiectului. Am răspuns cu drag invitației, mai ales că vroiam să văd cum se desfășoară Săptămâna ”Școala Altfel” în alt județ. 

Invitație la activitățile de la Bușteni

Programul activităților de la Bușteni

Pe drum, ca un împătimit turist și fotograf, m-am oprit și la Cetatea Rupea. Aceasta, complet reabilitată printr-un amplu proiect REGIO, a fost de asemenea intens vizitată de către grupuri de elevi din toată țara. Din spusele doamnei de la casa de bilete, în primele trei zile din această săptămână, peste 1000 de elevi au vizitat cetatea. 

Cetatea Rupea a fost vizitată de peste 1000 de elevi în ”Școala Altfel”

În fine, la Bușteni am avut plăcuta surpriză să văd cum se derulează activitățile din Săptămâna ”Școala Altfel” în cadrul Centrului de Vizitare ”Alexandru Beldie” al Administrației Parcului Național Bucegi - Sit Natura 2000. Clădire multifuncțională modernă, ridicată de la zero pe un teren nefolosit de lângă Hotel Silva și telecabina Bușteni, complexul își propune să fie un punct de informare al turistului care vrea să viziteze situl ”Natura 2000” din care face parte și Parcul Național Bugeci. Dotat cu două săli multimedia, sală expozițională dar și alte săli dedicate diverselor activități, Centrul de Vizitare ”Alexandru Beldie” a fost foarte solicitat de grupuri mai mari sau mai mici de elevi. La un moment dat, un grup de elevi mai mari vizionau un documentar despre Munții Bucegi, în timp ce altul se afla într-una din sălile de conferințe unde aveau o activitate interactivă cu profesorul lor iar un al treilea grup de elevi de gimnaziu erau în sala mare unde desenau pe lemn sau pe hârtie motive pascale. Într-un colț solista de muzică folk Carmen Ciocolata-Silva (nume de scenă) întreținea atmosfera cu cântece în care proslăvea Muntele. Toate acestea în timp ce jandarmii montani aveau un stand expozițional cu aparatura și tehnica din dotare, iar colegii mei, profesori la Școala Sanatorială Bușteni încercau să amenajeze expoziția internațională cu lucrări ale elevilor. Ce mai, o activitate intensă în Joia Mare. Mi-am dat seama că este important să-i scoți pe copii sau pe elevi din sala de clasă, să-i duci să vadă diverse instituții cum este și acest Centru de Vizitare, să faci educație ecologică și artistică în același timp, să le vorbești despre cum trebuie respectat Muntele dacă vrei să-ți dezvăluie frumusețile acestuia.

Centrul de Vizitare ”Alexandru Beldie” din Bușteni

Jandarmii Montani își prezintă echipamentul

Elevi la Centrul de Vizitare ”Alexandru Beldie”

Echipamente din dotarea Jandarmilor Montani

solista de muzică folk Carmen Ciocolata-Silva

Activitatea pentru care m-am deplasat la Bușteni, ducând cu mine și postere ale elevilor mei, a fost una inedită atât prin formatul ei cât și prin modul de organizare. Chiar dacă uneori aveai impresia că sunt prea multe grupuri de elevi, care fiecare avea programul lui bine stabilit și prin asta se crea o oarecare stare de aparentă dezordine, treptat am putut constata că totul este bine organizat. Angajații centrului, în frunte cu domnul director inginer biolog Colțoiu Alexandru, au alergat toată ziua aranjând diverse spații pentru ca elevii să se simtă bine. În spațiul generos al sălii mari de la parter, a fost amenajată expoziția internațională ce avut ca teme ”Universul prim mintea copiilor”, ”Ziua internațională a numărului PI” și ”Lumina și Viața”. Am fost plăcut surprins să văd lucrări excepționale realizate de către elevii școlilor participante la proiect. 

Lucrări realizate de elevi

Expoziție internațională cu lucrări ale elevilor realizate în cadrul proiectului

Una din activitățile importante ale întâlnirii de la Bușteni a fost FlashMeeting-ul realizat prin Skype cu parteneri din țară și din străinătate. În ciuda faptului că Centrul de Vizitare ”Alexandru Beldie” este unul modern, dotat cu aparatură de ultimă generație, are o problemă cu semnalul de wireless, astfel încât am fost nevoiți să ne refugiem în spațiile administrative ale clădirii. Aici, pe două lapto-uri, au avut loc scurte sesiuni informative cu profesori și școli din străinătate dar și din România. Au participat la FlashMeeting școli din Lituania, Guyana Franceză, Insulele Reunion, Ukraina, Tunisia, India și evident, România (Bușteni, Slobozia, Ploiești, Mioveni, București și Zalău). Cei doi profesori Guzu Dan Adrian (limba engleză și limba rusă) și Sârbu Mihaela (limba franceză) au conversat cu școlile partenere, iar elevii au făcut schimb de impresii. La activitate a participat și domnul inspector Tudor Iancu de la Inspectoratul Școlar Județean Prahova. 

Profesorii Dan Guzu și Iuliana Ciubuc discută pe Skype cu parteneri din alte țări

Doamnele profesoare Sârbu Mihaela și Iuliana Ciubuc

FlashMeeting între elevi și profesori din România și din alte țări

Am fost încântat să-i văd pe elevii de clasa a IV-a de la Colegiul Național ”Jean Monet” din Ploiești coordonați de doamna învățătoare Oprea Carmen Iolanda, cum pictează modele de Paște pentru expoziția ce va rămâne în Centrul de Vizitare ”Alexandru Beldie” până în iunie 2015. M-a surprins faptul că elevii erau extrem de atenți la solicitările doamnei învățătoare, chiar dacă unii erau însoțiți de părinți.

Clasa doamnei învățătoare Oprea Carmen Iolanda de la Ploiești

Elevii doamnei ănvățătoare Oprea Carmen Iolanda, mândri de lucrările lor

Consider că activitățile proiectului ”The Harmony of Natura - The Harmony of Light” derulate în cadrul programului ”Școala Altfel” au fost reușite, că obiectivele propuse au fost atinse. Mă bucur că am reușit să cunosc modul în care se derulează acest proiect în alte școli și că am avut ocazia să împărtășesc din activitățile pe care le realizez la școală cu elevii mei. oricine se mai îndoiește de utilitatea programului ”Școala Altfel - Să știi mai multe, să fii mai bun!” ar trebui să participe la o activitate similară cu cea la care am participat eu. 

Despre ceea ce s-a întâmplat la Bușteni, puteți citi două articole aiciși aici. 

Where is Mirel? (2): Lumină de Paște pentru eroii români înmormântați la Zvolen

April 12, 2015, 12:26 pm

≫ Next: Melk - bijuteria de pe Dunăre

≪ Previous: Săptămâna ”Școala Altfel”: de la Zalău la Bușteni

$

0

0

Pornit în urmă cu două săptămâni din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz, județul Sălaj, globetrotterul Mirel Magop a ajuns în Săptămâna Mare să refacă simbolic drumul plin de sacrificii ale soldaților români din Al Doilea Război Mondial, care au luptat pentru eliberarea Cehoslovaciei. Noapte Sfântă a Învierii Domnului Isus Hristos, l-a găsit în cimitirul eroilor din Zvolen, acolo unde ”a adus Lumină” în memoria eroilor. Un gest simplu dar cu o puternică încărcătură emoțională, pe care doar sufletele cu adevărat mari sunt capabile să le facă. 

Așa cum am scris în relatarea anterioară, Mirel Magop a pornit pe jos, așa cum îi place lui să călătorească, în cea de a doua parte a expediției ”De la NordKapp la Capul Horn”. Această nouă călătorie se desfășoară sub egida ”National Costumes of the World”, cu intenția clară de a promova costumul popular românesc și de a realiza un album al costumelor populare ale comunităților prin care trece. 

Mi-a mărturisit încă de la plecarea din România că intenționează să ajungă la Zvolen în Slovacia, acolo unde se află un mare cimitir românesc al soldaților care au luptat pentru eliberarea Cehoslovaciei în 1945. Așa că după ce timp de o săptămână a încercat să ajungă în comunitățile de români din Ungaria, a luat-o spre nord și, coincidență sau nu, de Paște a aprins candele la monumentul eroilor români din Zvolen și Banska Bystrica. Iată notele de călătorie trimise de Mirel Magop, exclusiv pentru blogul Foto-Travel: 

”După Budapesta am plecat pe jos până la Vac. Acești kilometri i-am adăugat în plus în memoria lui Badea Cârțan, pentru că el a fost la Vac să-i viziteze pe memorandiștii închiși la închisoarea din Vac, în special Ioan Slavici. Am descoperit la Vac un oraș surprinzător de frumos și plin de istorie. Am aflat că însuși Kossuth a avut aici cea mai importantă bătălie a sa....nu cea mai mare, cea mai importantă. Și mai multe asupra cărora o să revin. De aici am plecat spre Slovacia și până la Zvolen nu m-am oprit. Slovacii nici nu m-au ajutat. Probabil și pentru că m-am nimerit în preajma Paștelui catolic...

La Zvolen am aprins candele în memoria soldaților români căzuți în Al Doilea Război mondial pentru eliberarea Slovaciei (Cehoslovaciei de atunci!). Apoi am plecat spre Banska Bystrica, unde am aprins și acolo candele la monumentul situat în piața centrală. M-am întors la Zvolen pentru că am promis unui prieten că o să caut mormântul unui vecin al său. Mi s-a spus că e înmormântat la Banska Bystrica, dar după aia am aflat că soldații români din Slovacia au fost reînhumați toți la Zvolen...

Candele aprinse de Mirel Magop în Cimitirul Eroilor din Zvolen

S-a nimerit să aprind din nou candelele (care le-am mai găsit) la Zvolen, în noaptea Sfintei Învieri... Mi s-a părut că Dumnezeu a potrivit toate astea...După ce am terminat pelerinajul ăsta, am avut un sentiment de profundă satisfacție...sentiment care te cuprinde de obicei după ce termini ceva de făcut (ceva important). Înseamnă că am făcut ceea ce trebuia!

Cortul lui Mirel Magop instalat în Cimitirul Eroilor din Zvolen

În rest...mergând mai toată săptămâna pe jos, am fost singur cu mine și cu Dumnezeu... Adică sunt mulțumit de săptămâna asta, deși la o primă vedere nu ar părea...Vremea a devenit frumoasă, astăzi am trecut la echipamentul de vară.  Aseară, în cimitir, am gătit mâncare de post (ciorbă de legume)... Pentru astăzi am programat ouă fierte și înroșite cu coji de ceapă.

Până săptămâna viitoare....vă pup și eu, și Badea Cârțan!

Hristos a înviat!”

Adevărat a Înviat! Ce mai pot să spun după lecția de patriotism dată de Mirel Magop? Sunt sigur că visul lui de a ajunge la Capul Horn, se va împlini. Desigur, după ce va mai hoinări puțin prin Europa. 

Cine dorește să dea o mână de ajutor, o poate face folosind conturile:

• cont în lei:     RO87BUCU1071033073369RON
• cont în euro:  RO30BUCU1701110013674EUR

deschise la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel.

Seria de note de călătorie ”Where is Mirel?” cuprinde articolele:

• Mirel Magop într-o nouă aventură: National Costumes of the World
• Where is Mirel? (1): de la Iaz la...Budapesta

Melk - bijuteria de pe Dunăre

April 19, 2015, 12:42 pm

≫ Next: Where is Mirel? (3) - Austria la pas

≪ Previous: Where is Mirel? (2): Lumină de Paște pentru eroii români înmormântați la Zvolen

$

0

0

Melk este un orășel cu aproximativ 6.000 de locuitori, situat pe malul Dunării la 80 de kilometri vest de Viena. Este poarta de intrare într-una dintre cele mai frumoase porțiuni ale Dunării cuprinse între Melk și Krems numită Wachau. Cei 36 de kilometri ai traseului, presărat cu peisaje pitorești și cu întinse podgorii de viță de vie sunt parte a Patrimoniului Mondial UNESCO din anul 2000. Chiar dacă majoritatea turiștilor ajung la Melk pentru a vizita Abația Benedictină cu același nume, orașul ce se întinde la poalele dealului pe care este construită abația, merită vizitat pentru farmecul lui aparte.

Menționat pentru prima dată în anul 831, localitatea a devenit capitală a regiunii Marcha Orientalis în 976 când Împăratul Otto II dăruiește locul Margrafului Leopold I de Babenberg care va construi aici un magnific castel. Leopold al II-lea îi invită pe călugării benedictini în cetate în 1089. Apare și în epopeea antică germană Nibelungenlied (Cântecull Nibelungilor) din 1268 sub vechiul nume Medelike. Tocmai de aceea, poate că cel mai bun punct de a explora orașul este partea de vest, de lângă podul Sf.Leopold (Sankt Leopold Brücke). Acest pod de fier ce datează din 1937, ridicat pe locul unui vechi pod din 1897, traversează râul Melk aproape de vărsarea acestuia în Dunăre. Faleza râului este amenajată pentru cicliști, iar din loc în loc, sunt indicatoare turistice care oferă în germană și engleză informații despre clădirile istorice din zonă, alături de o fotografie de epocă și un cod QR (quick response) care odată scanat te trimite direct pe site-ul oficial al orașului. De exemplu, Haus auf dem Stein a fost construită pe ruinele unui turn ce făcea parte din vechea fortificație a orașului. Chiar la intrarea în oraș, pe strada Kremser, pe fațada uneia dintre clădiri construite în stil gotic (Haus Kremser Strasse) se află o inscripție în germană ce amintește de Nibelungenlied. 

Abația Melk văzută de pe malul râului Melk

podul Sf.Leopold

Fragment din Cântecul Nibelungilor

Odată ce intri în oraș, vei descoperi la fiecare pas ceva interesant: fie o stradă îngustă pietruită, fie fațada vreunei clădiri, fie un detaliu de arhitectură realizat din fier forjat. Liniștea ce domnește pe străzile orașului poate părea suspectă. Aici nimeni nu strigă, nu face gălăgie și parcă și mașinile sunt mai puține. Chiar dacă accesul auto este permis aproape peste tot, orașul nu pare sufocat de mașini. Casele vechi, însă având fațade renovate, stau înșirate cuminți de-a lungul străzilor. Unele sunt clădiri istorice, există plăcuțe explicative bilingve (germană și engleză). 

Abația Melk văzută din oraș

Există două mici piețe, însă nu în sensul clasic pe care-l înțelegem. Sunt mai degrabă niște străzi late, flancate de clădiri importante. Una dintre ele este Piața Bisericii (Kirchenplatz). Biserica este în stil neogotic, având turnul construit deasupra portalului principal. Pe unul dintre pereții laterali se află montată o placă memorială de mari dimensiuni având inscripționate numele eroilor căzuți în diferitele războaie. Alături, în Hauptplatz, se află o statuie a Sfântului Ioan de Nepomuk pe un piedestal baroc, decorat cu îngeri. Este una dintre reprezentările atipice ale Sfântului, în sensul că aici Ioan de Nepomuk ține crucea ridicată, nu ținută pe brațe ca în majoritatea statuilor.

Statuia Sf. Ioan Nepomuk și Turnul Bisericii neo-gotice

Sfântul Ioan de Nepomuk

Nu departe de aici, se află cealaltă piață a orașului: Piața Primăriei (Rathausplatz). Piața este dominată de fântâna Koloman (Kolomanibrunnen). Are forma octogonală, pe una dintre laturi se poate vedea un basorelief cu stema Abației Melk. Pe un piedestal format din patru delfini încolăciți pe gura cărora curge apa, stă statuia Sfântului Koloman, înfățișat ca un pelerin. A fost dăruită orașului în 1722 de către starețul mănăstirii, Berthold Dietmayr (1670-1739).

Sf.Koloman

Rathausplatz

Fântâna Koloman din Rathausplatz

Față-n față cu Sf.Koloman se află clădirea Primăriei (Rathaus) ce datează din 1575 ce are pe fațadă stema orașului Melk - un leu ce ține într-o mână o cheie. O placă omagială realizată din bronz, redă figura abatelui Alexander Karl (1824-1909) care a fost timp de cinci sesiuni legislative, între 1878-1908 delegat în Parlamentul Austriac și membru al Consiliului Imperial. Ușa de la intrare realizată din lemn și cupru reprezintă o atracție în sine. Alături de primărie se află Lebzelterhaus, clădire ce datează din 1657 și care astăzi este transformată în farmacie.  

Stema orașului Melk pe fațada Primăriei

Portalul Primăriei din lemn și cupru

Detaliu de pe poarta primăriei

De cealaltă parte a pieței, în spatele fântânii, cei care vor să rămână mai multe zile în zonă, se pot caza la Madar Café Restaurant zum Fürsten - o cafenea în stil vienez situată într-o clădire din secolul al XVI-lea care oferă și camere single sau double la prețuri avantajoase. Unde mai pui că ești la doi pași de Abația Melk, iar dacă deschizi fereastra ai o vedere superbă asupra zonei pietonale, a Primăriei și asupra fântânii Kolomanibrunnen. 

Madar Cafe Restaurant zum Fürst

Interiorul cafenelei Madar

Mai sunt câteva clădiri istorice în Melk, pe care vizitatorul, oricât de grăbit ar fi, nu trebuie să le rateze. Una dintre ele este vechiul oficiu poștal construit în 1792. Fațada sa este bogat decorată cu ornamente de la sfârșitul perioadei baroce. O altă clădire importantă este cea cunoscută pentru superba poartă barocă. Poarta Barocă (Barockes Tor) este opera lui Joseph Emanuel Fischer von Erlach și datează din 1730. Inițial a decorat palatul Althan-Pignatelli din Viena, fiind adusă ulterior la Melk. 

Ornamente în stil baroc pe fațada Poștei

Clădirea Poștei vechi

Barockes Tor - Poarta Barocă

În Melk vei fi surprins să găsești în câteva locuri, un fel de binocluri care redau o imagine holografică a unor elemente de arhitectură care acum nu mai există. De exemplu, Poarta Viena (Wienertor) poate fi văzută acolo unde a existat odinioară. Desigur, poți citi pe un panou informații în germană și engleză. Este de remarcat sistemul de panouri informative amplasate în locurile importante, lângă clădiri de patrimoniu. Există chiar și o rută a celor mai importante atracții turistice - Firul Roșu (Melk Der Rote Faden), care pornește de la Podul Sf. Leopold și are o lungime de 1,5 km. Trebuie doar să urmărești pietrele roșii din pavajul de pe străzile orașului. Pe site-ul oficial www.melk.gv.at poți găsi descrierea diverselor rute tematice. Interesant este faptul că există inclusiv descrierea rutelor în mai multe limbi, inclusiv în limba română (fișierul PDF se poate descărca de aici). Mai există și rutele Calea Verde (Der Grüne Pfad), Valurile Albastre (Die Blaue Welle) sau Scările de Aur (Die Golden Stiege) - toate putând fi recunoscute după culoarea pietrelor din pavaj. (informații despre aceste rute tematice, aici)

Holograme cu elemente de arhitectură care nu mai există

Traseul ”Firul Roșu” - harta și descrierea obiectivelor

Desigur, sunt multe alte atracții turistice în micul orășel Melk, însă cea mai mare atracție rămâne Abația Benedictină Melk, ale cărei ziduri puternice se văd aproape din orice colț al orașului. Practic, la umbra zidurilor abației s-a dezvoltat orașul iar succesul turistic de care se bucură astăzi i se datorează aproape în totalitate. Iată așadar câteva motive, de a vă opri din goana pe autostrada A1 (Westautobahn) ce leagă Viena de Salzburg și de a vizita Stadt Melk. 

Vedere din Abația Melk: râul Melk înainte de confluența cu Dunărea

O parte a orașului Melk văzută de pe platforma Abației

Râul Melk se varsă în Dunăre