Foto travel

Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, urăm tuturor cititorilor și colaboratorilor, sănătate, spor în toate și Sărbători Binecuvântate alături de cei dragi!

Am văzut de curând o superbă reclamă a companiei britanice Sainsbury's, al treilea lanț de magazine din Marea Britanie. Dincolo de reclama propriu-zisă, de marketing-ul foarte bine gândit, spot-ul considerat de publicația Business Insider ca fiind cea mai bună reclamă de Crăciun, redă povestea emoționantă a doi combatanți de pe frontul Primului Război Mondial. Aflați în tranșee despărțite de câteva sute de metri, în ajunul Crăciunului, Otto și Jim sunt dușmani, fac parte din armatele ce se înfruntă în ceea ce avea să fie Marele Război. Otto mai are un singur biscuite pe care nu se încumetă să-l mănânce în timp ce Jim primește pachet de acasă o ciocolată. Povestea inspirată (se spune) dintr-o întâmplare reală, îi aduce pe cei doi, ca dealtfel și pe camarazii lor într-o incredibilă fraternizare concretizată în schimburi simbolice de cadouri și un meci de fotbal jucat printre garduri de sârmă ghimpată. Treziți de realitate de zgomotul războiului și reîntorși fiecare în tranșeul său, cei doi trăiesc minunea de Crăciun, bucuria de a dărui concretizată în ciocolata englezească găsită de Otto în buzunarul mantalei și de biscuitele german găsit de Jim. Mesajul spotului este Christmas is for sharing.

Scenă din spotul Sainsbury's Official Christmas 2014 Ad. Captură youtube

Marele Război - subiect de marketing
Acest emoționat clip poate fi vizualizat pe canalul oficial de youtube al companiei. Tot aici pot fi vizualizate alte două filmulețe ce au legătură cu subiectul, primul este unul care arată cum a fost realizat spotul (The making off our Christmas Ad) iar cel de-al doilea film prezintă contextul istoric real (The story behind our Christmas ad) care a stat la baza spotului publicitar.

Spotul făcea reclamă la o ciocolata cu aspect vintage, lansată de Sainsbury la începutul lunii decembrie pentru a sărbători 20 de ani de colaborare cu The Royal Legion. Ciocolata s-a vândut cu 1 liră, jumătate din sumă mergând spre proiectele umanitare. A fost atins un prag record al vânzărilor, în primele săptămâni de la difuzare, s-au vândut 5000 de batoane pe oră. Și clip-ul a avut un succes fulminat, pe youtube acesta având peste 16 milioane de vizualizări!. Desigur, au fost și voci care au acuzat politica companiei de a folosi în scop comercial o poveste din primul război mondial. Conform unui studiu apărut în Business Insider în 27 noiembrie 2014, au fost înregistrate peste 700 de plângeri formulate, însă Autoritatea pentru Standarde în Publicitate a considerat că nu există motive pentru a investiga cazul.

Joyeux Noël, un film emoționant
Reclama companiei Sainsbury, mi-a amintit că în urmă cu câțiva ani am văzut un film care evoca povestea din ziua de Crăciun a anului 1914. Am căutat filmul și l-am revăzut în aceste zile, de data asta online pe un site de filme. Filmul, în regia lui Christian Carion, se numește Joyeux Noël și a fost lansat în anul 2005. Filmul a fost proiectat în afara competiției Festivalului de la Cannes din 2005, fiind de asemenea nominalizat în 2006 pentru Oscar, Globul de Aur și BAFTA. Filmul a câștigat trei trofee la Festivalul de Film de la Leeds în 2005 (premiul publicului, cel mai bun film și cel mai bun regizor) precum și alte două trofee (premiul FIPRESCI și premiul pentru cel mai bun regizor) la Festivalul Internațional de Film de la Valladolid din același an.

Joyeux Noël este povestea romanțată a evenimentului petrecut de Crăciunul din 1914, fix acum 100 de ani. Personajele principale din film sunt Gordon (un locotenent al Royal Scots Fusilier), Audebert (un locotenent francez de infanterie și fiu al unui general), Horstmayer (un locotenent german de origine evreiască), Palmer (un preot scoțian angajat ca și brancardier), tenorul german Nikolaus Sprink și soția sa soprana daneză Anna Sorensen.

Afișul filmului Joyeux Noel

Pentru iubitorii filmelor istorice, fiecare scenă a filmului poate fi considerată memorabilă. Scenele de început, în care copii englezi, francezi sau germani țin la școală discursuri ”patriotice” prin care își proslăvesc țara și-i înfierează pe dușmani sunt elocvente pentru a demonstra gradul de intoleranță specific anilor premergători izbucnirii războiului.

Povestea îi duce pe doi frați scoțieni și pe capelanul lor pe front, la fel ca și pe tenorul Sprink care este întrerupt în timpul unui spectacol de un militar care anunță mobilizarea generală din ordinul Împăratului. În tranșee, locotenentul francez Audebert privește poza soției lui însărcinate pe care a trebuit să o lase acasă, în partea Franței ocupată acum de germani. Atacul pornit de francezi ajutați de scoțieni eșuează, mulți fiind secerați de mitralierele germane. Era cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 1914. Sprink este solicitat (la intervenția Annei Sorensen) să cânte în noaptea de Crăciun la comandamentul german, instalat nu departe de linia frontului. După spectacol, decide să meargă în tranșee să cânte și pentru camarazii săi împreună cu Anna. Aici se întâmplă miracolul, minunea de Crăciun. În timp ce germanii primesc brazi de Crăciun în tranșee, scoțienii cântă la cimpoi cântece ce amintesc de casă. În timp ce Sprink le cântă germanilor Silent Night, este acompaniat din tranșeele inamice de cimpoaiele scoțiene. Fără să țină cont de pericole, Sprink iese din tranșee continuând să cânte, urmat de scoțieni și francezi care-l aplaudă. Este momentul în care ofițerii celor trei regimente, Gordon, Audebert și Horstmayer se întâlnesc în ”no man's land” și decid, neoficial - fără a avea acordul superiorilor - un armistițiu de Crăciun.

Este emoționant momentul în care soldații din taberele inamice se întâlnesc, își dau mâna cu oarecare precauție la început, pentru ca apoi să prindă curaj și să depene amintiri, fiecare din țara lui, în limba lui. Inamicii ajung chiar să-și facă mici cadouri. Totul culminează cu slujba ținută de preotul scoțian Palmer pe un altar improvizat din trei puști. A doua zi, armistițiul continuă, soldații joacă fotbal sau alte jocuri în ”no man's land”, apoi își îngroapă morții. Minunea de Crăciun - fraternizarea inamicilor, nu avea să dureze mult în condițiile unui război aflat în plină desfășurare. Cazul lor era unul singular, taxat drastic de superiori.

Impactul filmului asupra opiniei publice de astăzi

Acesta este filmul. Se pare că a avut impact puternic asupra opiniei publice din moment ce în anul 2011, la Teatrul Ordway din St.Paul Minnesota are lor premiera operei în două acte Silent Night, inspirată din filmul Joyeux Noël și compusă de Kevin Puts. Premiera europeană a operei are loc pe data de 24 octombrie 2014 la Wexford festival Opera din Irlanda.

Secvențe din opera Silent Night. Sursa foto: www.npr.org

Oricum, povestea este una emoționantă, iar filmul unul ce ar trebui vizionat în preajma Crăciunului în toate școlile din lume. Asta pentru a le arăta elevilor, indiferent de etnie sau credințe religioase că ura, intoleranța și ignoranța nu trebuie încurajate. Povestea este frumoasă, însă cât sâmbure de adevăr are? Chiar s-a întâmplat de Crăciun, acum 100 de ani? Atât spotul celor de la Sainsbury cât și filmul Joyeux Noël susțin că povestea este inspirată dintr-un caz real. Cum se face însă că în cărțile de istorie nu este amintit acest episod?

Întâmplarea face să dau tot în aceste zile de un articol superb în ediția online a revistei Historia, semnat de prietenul meu, dr. Andrei Pogăciaș, articol intitulat ”Crăciunul 1914 în tranșee”. Amplul articol este dedicat în întregime ”fraternizării” de pe anumite segmente ale frontului de vest, cu ocazia Crăciunului anului 1914. Evenimentul este în opinia autorului ”un scurt episod care face însă notă discordantă cu distrugerea și disperarea aduse de conflagrație: fraternizarea inamicilor cu ocazia Crăciunului anului 1914, o ultimă insulă de umanitate și speranță într-un război”.

Articolul din Historia, semnat de dr. Andrei Pogăciaș

Doctorul în istorie Andrei Pogăciaș, autorul articolului din Historia a declarat pentru blogul Foto-Travel: ”Crăciunul în tranșeele anului 1914 a fost un eveniment unic în istoria militară a lumii. De aceea, un episod al serialului privind Primul Război Mondial, în revista Historia, a fost dedicat acestei întâmplări puțin cunoscute și trecute sub tăcere încă din acele zile. Articolele lunare din Historia despre bătăliile Marelui Război aduc în prim plan mai ales acele campanii mai puțin știute, cum ar fi cele din Africa, Asia Caucaz, Frontul de Est și Galiția. Articolul despre ”armistițiul soldaților” face o binevenită notă discordantă printre relatările luptelor și masacrelor războiului. Din păcate, acest episod pașnic a fost relativ singular, mai ales la amploarea la care a avut loc. Din fericire beneficiază și de un film, Joyeux Noel, din 2005, o idealizare a armistițiului ad-hoc, din care se poate înțelege și mai bine spiritul de sărbătoare care a cuprins tranșeele de pe Frontul de Vest ale unui război care ar fi trebuit, conform guvernelor și comandamentelor militare beligerante, să fie gata deja până la Crăciunul anului 1914.”

Sunt câteva informații din mai multe surse care trebuie luate în seamă și care toate demonstrează că într-adevăr, cu ocazia Crăciunului în 1914 a existat un armistițiu neoficial, numit Armistițiul de Crăciun (Christmas Truce). Nu s-a fraternizat pe întregul front, au fost doar unele sectoare implicate, însă se pare că au fost implicați peste 100.000 de combatanți. Principalul loc unde s-a petrecut acest episod nefiresc în contextul războiului, însă perfect uman, a fost regiunea Ypres din Belgia, în apropiere de localitatea Ploegsteert.

Un meci de fotbal pe frontOrașul Ieper / Ypres din Belgia este înconjurat de cimitire militare: franceze, britanice sau germane. Toate comemorează bătăliile duse pe Frontul de Vest în primul Război Mondial. La 12 km sud de Ieper, aproape de granița cu Franța se află cimitirul Ploegsteert Wood Military Cemetery, unde în 1999, la împlinirea a 85 de ani de la izbucnirea Marelui Război cineva a avut ideea de a ridica un monument cel puțin ciudat. Aici, pe un câmp, o cruce de lemn are la bază câteva mingi de fotbal, aluzie la meciul jucat în ziua de Crăciun de cei acre erau de fapt inamici. Pe cruce scrie: ”1914 / The Khaki Chums Christmas Truce / 1999 / 85 years / Lest we forget”.

Monumentul Khaki Chums de lângă localitatea Ploesteert

Lângă monument a fost montat un panou informativ. Sursa foto: www.ww1battlefields.co.uk

Meciul de fotbal, jucat de combatanți în ziua de Crăciun a anului 1914, a rămas în conștiința publică, mai ales cea britanică. Chiar în acest an, echipe de fotbal ale armatei germane și britanice au reeditat celebrul meci de fotbal, britanicii au câștigat cu 1-0 meciul jucat pe Aldershot Town FC Hampshire. (sursa aici). De asemenea, în Newark, Nottinghamshire a fost dezvelită o placă comemorativă, în memoria lui William Setchfield - soldat în armata britanică acum 100 de ani, unul dintre jucătorii acelui memorabil meci numit ”meciul păcii”. Un articol pe această temă a apărut pe 25 decembrie 2014 pe site-ul BBC News Nottingham dar și pe portalul itv.

placă memorială care marchează împlinirea a 100 de ani de la ”jocul păcii”. Sursa foto: www.bbc.com

De altfel atât în Marea Britanie cât și în alte locuri din Europa, pe tot parcursul anului au fost organizate o serie de evenimente comemorative, au fost dezvelite noi monumente care amintesc de Armistițiul de Crăciun. Este cazul și monumentului inaugurat la mijlocul lunii decembrie în National Memorial Arboretum de însuși Alteța Sa Regală prințul William, Duce de Cambridge. (sursa informației aici). Monumentul reprezintă două mâini strânse într-un salut, încadrate într-un cadru ce sugerează o minge de fotbal.

cel mai nou monument ce comemorează Armistițiul de Crăciun din 1914.

În șirul evenimentelor comemorative s-a implicat și UEFA. A fost realizat un emoționant film de aproape 5 minute, un tribut pentru cei care sfidând războiul și-au dat mâna de Crăciun. Introducerea este realizată de însuși președintele UEFA , Michel Platini. Sub genericul ”Football, then and now, bringing people together” este evocat acel meci de fotbal. În filmul UEFA apar fotbaliști renumiți cum ar fi Wayne Rooney, Hugo Lloris, Gareth Bale, Bastian Schweinsteiger, Philipp Lahm iar naratorii sunt sir Boby Charlton, Didier Deschamps și Paul Breitner. Un omagiu adus de fotbaliștii profesioniști de astăzi pentru fotbaliștii amatori de acum un secol. Filmul poate fi vizualizat pe site-ul UEFA.

Armistițiul de Crăciun în presa de acum 100 de ani
Dacă astăzi toată lumea vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un secol, lucrurile nu au stat la fel atunci. Armistițiul de Crăciun a fost imediat condamnat de către comandamentele armatelor implicate. Opinia publică din țările beligerante nu trebuia să afle despre acest episod. Cu toate eforturile autorităților, de a ascunde armistițiul, în presa britanică au apărut informații și imagini. Astfel publicația London Illustrated News publică pe coperta ediției din 9 ianuarie 1915 o imagine sugestivă cu soldați britanici și germani despărțiți de gardul de sârmă ghimpată. Soldatul german are în mână un brad de Crăciun.

coperta revistei The Illustrated London News din ianuarie 1915. Sursa foto: www.iln.org.uk

Ilustrație din publicația The Illustrated London News

Știrea considerată chiar și în acea vreme una cu totul și cu totul deosebită, este preluată și de publicația The Daily Mirror care publică în ediția din 5 ianuarie 1915 o poză de grup cu soldați germani și britanici.

Armistițiul de Crăciun în presa de astăzi
Despre Armistițiul de Crăciun s-a scris mult în ultimii ani, mai ales în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. În 2011, un articol cu titlul ”All was quiet on The Western Front” a apărut în publicația Southern Africa's Catolic Weekly. În 27 decembrie 2013, portalul network23.org din Bristol publică articolul cu titlul sugestiv ”Happy Christmas Fritz, Wiihnacht Gruesse Tommy”. Și presa de peste Ocean acordă ample articole evenimentelor de acum 100 de ani de pe Frontul de Vest. The New York Times publică pe 25 decembrie 2005 articolul The Truce of Christmas, 1914.

Chiar în aceste zile, subiectul de acum 100 de ani este dezbătut de diverse publicații. Astfel același portal network23.org publică pe data de 19 decembrie 2014 articolul ”Christmas Truce - aste the sentimentality”. Și prestigioasa publicație Time publică pe data de 24 decembrie 2014, articolul Silent Night: The Story of The World War I. Christmas Truce in 1914. Articole care abordează acest subiect au apărut și în presa românească. Astfel portalul HotNews.ro publică pe 23 decembrie 2014 articolul ”Armistițiul de Crăciun. O zi de pace în mijlocul războiului”.

În acest an în care se comemorează un secol de la izbucnirea Marelui Război, a apărut la editura Amberley Press cartea ”The Truce: The Day the War stopped”avându-l ca autor pe Chris Baker. E clar, subiectul va fi exploatat la maxim, vor fi cu siguranță și alte cărți, alte studii.

Cartea lui Chris baker. Sursa foto: www.1914-1918.net

Mit sau realitate?
Desigur există și grupul celor care susțin că evenimentele de acum 100 de ani nu au la bază surse credibile, că sunt mituri exploatate din plin de presa britanică. Cel mai aprig susținător al teoriei mitului Armistițiului de Crăciun, este profesorul Mark Connelly care a reacționat imediat la spotul publicitar al companiei Sainsbury's. În publicația electronică History Extra - site-ul oficial al BBC History Magazine, publică pe data de 25 decembrie 2014 articolul Sainsbury's Christmas truce advent confuse understanding of the First World War care încearcă să explice cum s-a ajuns la acest mit. Și mitul meciului de fotbal este demontat de același istoric, printr-un articol publicat pe 19 decembrie 2014 sub titlul ”Did the First World War Christmas truce football match really happen?”.

Armistițiul de Crăciun de acum 100 de ani, a fost sursă de inspirație pentru mulți. În 2012, artistul Leo Glaser a scris un cântec emoționant, a cărui film de prezentare poate fi vizualizat pe youtube, aici. De asemenea un documentar amplu realizat pentru History Channel (ce poate fi vizualizat aici) a fost realizat în vara acestui an.

Lecția Armistițiului de Crăciun
În contextul în care Europa comemorează în perioada 2014-2018 împlinirea a 100 de ani de la Primul Război Mondial, este interesant faptul că universități de prestigiu cum ar fi Northumbria and Newcastle University sprijiniți de Martin Luther King Peace Committee, au elaborat pachete de resurse didactice (în limba engleză) pentru profesori sau lideri religioși, cu scopul de a marca evenimentul de acum 100 de ani. Materialele sunt disponibile aici.

Indiferent care a fost adevărul și la ce concluzii vor ajunge istoricii peste ani, cred că semnificația acelui moment este importantă. Spiritul Crăciunului s-a manifestat și în condițiile improprii ale unei conflagrații mondiale. Armistițiul de Crăciun este dovada faptului că sentimente umane ca bunătatea, dragostea, grija față de aproapele, mila în sens creștinesc devin mai puternice de Crăciun decât altele ca ura, frica, dușmănia. Întreaga poveste, adevăr sau mit, este o lecție de viață.

Așa cum probabil ne așteptam, finalul anului 2014 aduce cu sine o serie de clasamente din diverse domenii. Este și cazul prestigioasei publicații National Geographic, care a publicat de curând pe site-ul propriu clasamentul celor mai bune fotografii ale anului 2014. La ediția din acest an al competiției National Geographic Photo Content 2014, au fost înscrise 9200 de fotografii aparținând fotografilor profesioniști sau amatori din 150 de țări. Printre fotografiile premiate se află și una realizată în localitatea Sârbi din Maramureș.

Competiția din acest an a concursului National Geographic Photo Content a reușit să stabilească standardul pentru fotografia de excepție. Au contat în desemnarea celor mai reușite fotografii atât creativitatea cât și calitatea acestora. Juriul a fost format din: John Stanmeyer - expert fotograf al unor publicații prestigioase cum ar fi National Geographic sau Time; Erika Larsen - artistă fotograf renumită prin numeroasele expoziții internaționale sau colaborări cu reviste de specialitate; Keith Jenkins - general manager of digital la National Geographic.

Juriul a decis fotografia premiată și mențiunile de onoare pentru fiecare din cele trei categorii: Oameni, Locuri și Natură. Cea mai bună fotografie a fost desemnată cea care a ocupat și prima poziție la categoria People, fotografia lui Brian Yen - realizată într-un vagon de metrou din Hong Kong. În mijlocul mulțimii, o femeie face abstracție de tot ce e în jurul ei, consultându-și smartphon-ul. ”În ultimii 10 ani, datele mobile, telefoanele inteligente și rețelele sociale au schimbat pentru totdeauna existența noastră” - spune fotograful în descrierea imaginii câștigătoare. De fapt, cu această fotografie, Brian Yen a câștigat atât categoria People cât și marele premiu valorând 10.000 de dolari și o excursie la sediul National Geographic din Washinghton.

Celelalte fotografii premiate la categoria People aparțin fotografilor Abdullah Alghajar - realizată în Siria; Tyler G - realizată în Blue Ridge Parkway; Mattia Passarini - fotografie realizată în India; Adam Birkan - realizată în Bangkok, Thailanda; Karine Puret - fotografie realizată în Paris; Nick Riley - imagine surprinsă la Marea Moartă în Israel și Roberto Fiore - care surprinde doi bătrâni într-o casă din localitatea Sârbi, Maramureș.

Mențiune de onoare pentru Roberto Fiore. Sursa foto: photography.nationalgeographic.com

Fotografia din Sârbi (din comuna Fărcașa sau din comuna Budești?) surprinde doi bătrâni într-o cameră simplă de la țară. Bătrânul stă ”dus pe gânduri” pe un pat având lângă el o pisică, în timp ce bătrâna pregătește pâinea pentru a fi binecuvântată pentru euharistia ortodoxă.

La categoria Places fotografia desemnată câștigătoare aparține lui Triston Yeo și prezintă una din băile termale din Budapesta, Ungaria. Au mai fost premiate cu mențiune de onoare fotografiile artiștilor Aytül Akbaș - ce surprinde o furtună în Kocaeli, Turcia; Sergey Ponomarev - ce prezintă clădiri distruse în Homs, Siria; Peter Franc - realizată în Tokyo, Japonia.

Fotografia artistului Triston Yeo surprinde un Spa din Budapesta. Sursa foto:photography.nationalgeographic.com

În fine, la categoria Nature, câștigătoare a fost desemnată fotografia realizată de Nicole Cambré în North Seregenti, Tanzania ce reprezintă saltul antilopelor Gnu în râul Mara. mențiuni de onoare au primit: Christian Miller - pentru fotografia realizată în Marea barieră de Corali din Australia; Prashant Meswani - pentru cerbul surprins în Richmond Park din Londra; Henrik Nilsson - pentru bufnița cu urechi scurte surprinsă în Boundary Bay din Canada; Zik Teo - pentru fotografia cu zebre din zona conservată Ngorongoro, Tanzania; Maie Kirman - pentru un ”dragon de gheață” surprins pe un geam în Estonia; Archna Singh - pentru fotografia ce surprinde o luptă dintre doi tigri adulți în Parcul Național Bandhavgarh din India

Fotografia desemnată câștigătoare la categoria Natură. Sursa foto:photography.nationalgeographic.com

Toate fotografiile înscrise în concurs, la toate categoriile, pot fi vizualizate aici. Iubitorii fotografiei din întreaga lume pot descoperi în cadrul secțiunii Photography a site-ului National Geographic, cele mai spectaculoase imagini, surprinse de fotografi amatori și profesioniști înscrise pe site-ul National Geographic. Din miile de fotografii, în fiecare zi este desemnată cea mai bună fotografie - photo of the day, existând și clasamente de gen ”best of” pe luni sau ani. De exemplu, cele mai bune 10 fotografii pot fi vizualizate aici.

De mult timp îmi propun să scriu despre Băbeni (județul Sălaj) - satul copilăriei mele, satul meu de suflet. În ultimii doi ani am încercat să documentez din punct de vedere fotografic, articolele ce urma să le scriu. Am bătut din nou locurile copilăriei, mirifica vale a Someșului, dealurile din jur, satele din comună. Dar îmi vine greu să scriu, nu știu de ce, poate mulțimea amintirilor ce mă năpădesc sunt de vină. În ultimele zile ale anului 2014 am fost din nou acasă - și acolo la Băbeni este acasă - și într-o dimineață am dus-o pe bunica mea Maria la biserică. Spre rușinea mea, n-am mai fost la biserică în Băbeni de aproape 15 ani, de când a murit bunicul meu Gheorghe. Nu am să caut scuze, deși poate aș reuși să le găsesc, nu mai contează. Dar în acea dimineață din penultima zi a anului 2014 am simțit că trebuie să merg cu bunica mea, ca și demult în copilărie, la biserică. Nu am realizat pe moment că bunica frecventează biserica greco-catolică, biserică pe care n-am frecventat-o niciodată. Așa se face că iată, încep să scriu despre satul meu, despre Băbeni. Și din respect pentru bunica Maria am să o fac scriind despre Biserica Greco-Catolică ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Băbeni.

Deși sunt creștin ortodox și am frecventat la Băbeni biserica mare, ortodoxă, nu am fost rupt de viața spirituală greco-catolică. Asta pentru că, de când mă știu, bunica mea Maria mergea diminețile ”în Grinduri” - la o capelă greco-catolică improvizată într-o casă de lângă gară. Rar se întâmpla să nu meargă, trebuie să fi fost ceva foarte important de făcut în gospodărie sau să fi fost bolnavă. Țin minte că uneori o însoțeam și eu. Îmi aduc aminte că acolo, ”în Grinduri” era improvizat un altar, erau icoane pe pereții camerei, iar preotul oficia liturghia după un ritual ce nu era cu mult diferit de cel ortodox. Poate singura diferență vizibilă, care mie ca și copil îmi plăcea, era faptul că ritualul se desfășura la vedere, nu exista iconostas. Curios din fire, vroiam mereu să înțeleg ce se întâmplă dincolo de iconostas, care e ritualul. Ori aici, aveam ocazia să văd.

Biserica greco-catolică ”din Grinduri” funcționa într-o oarecare stare de ilegalitate. Înainte de 1989 biserica oficială era cea ortodoxă, întrunirile catolicilor se făceau pe ascuns, în taină. Însă din punctul meu de vedere, liturghiile din fiecare dimineață de la biserica ”din Grinduri” nu erau secrete. Aveam impresia că știe toată lumea despre ele, nici nu puteai să ascunzi multă vreme ceva într-un sat. 10-15 femei și bărbați care mergeau în fiecare dimineață în același loc, nu puteau trece neobservați. Sunt convins că se știa de întrunirile catolicilor, așa cum se știa și de cele ale ”pocăiților” - ale neoprotestanților penticostali, de exemplu. Însă cu toate acestea întrunirile se desfășurau într-o oarecare atmosferă de clandestinitate, lucru ce le dădea o oarecare aură de mister.

Odată cu Revoluția din 1989 a fost câștigată și libertatea de exprimare religioasă. Cred că atunci, numărul credincioșilor greco-catolici din Băbeni s-a înmulțit considerabil. Asta pentru că, așa cum avea să mă lămurească bunicul Gheorghe, înainte de 1948 tot satul aparținea de confesiunea greco-catolică, biserica mare de zid, din centrul satului era greco-catolică, preoții la fel. Trecerea forțată la ortodoxism, moment istoric complicat pe care nu-mi propun să-l analizez, a făcut ca peste noapte toți sătenii să devină din greco-catolici... ortodocși. Puțini au fost cei care au rezistat presiunii. Așa că după Revoluție, tendința unora de a se reîntoarce la catolicism era considerată firească.

Peste ani, am aflat că la Băbeni catolicii se adună undeva în centrul satului, că au cumpărat casa situată chiar lângă clădirea Poștei și că vor să facă acolo o biserică. Bunica Maria a continuat să frecventeze biserica greco-catolică, bunicul Gheorghe mergea în continuare la cea ortodoxă. Însă niciodată nu am simțit că există la Băbeni o problemă între greco-catolici și ortodocși, la bunicii mei nu s-a pus niciodată problema ca de Bobotează să nu fie primiți ambii preoți cu crucea.

casa cumpărată de credincioșii greco-catolici

Recent, am avut ocazia să văd Biserica Greco-Catolică din Băbeni. Am fost impresionat de faptul că deși e amenajată într-o încăpere a casei parohiale, arată exact ca o biserică. Are două rânduri de bănci unde încap după estimările mele 70-80 de credincioși. Pe partea dinspre drum, există două ferestre mari cu partea de sus rotunjită. Pereții sunt simpli, albi, decorați cu icoane înrămate. Deasupra fiecărei icoane se află un crucifix de lemn. Iconostasul este simplu dar crează o imagine frumoasă. Conține patru icoane mari, despărțite de ușile împărătești și de celelalte două uși. De la stânga la dreapta, icoanele îi înfățișează pe Sf. Ierarh Nicolae, pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul Isus, pe Mântuitorul Isus Hristos și pe Sf. Ioan Botezătorul. Deasupra ușilor împărătești se află icoana Cinei cea de taină. Ușile conțin icoane cu Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

Scena Cinei cele de taină

imagine din altar

În fața iconostasului, de o parte și de alta, credincioșii au cumpărat și donat bisericii două statuete, prima înfățișând-o pe Fecioara Maria, iar cea de a doua pe Sf.Anton. Ultima statuetă a fost donată de bunica mea, Maria. În colțul ce conține statueta Fecioarei, pe perete se află o icoană a Mariei și un rozar uriaș. O altă icoană, de fapt un tablou, îmi atrage atenția. Conține portretele tuturor celor 271 de Papi, de la Sf.Petru la actualul Papa Francisc I.

Statueta Sf.Anton - donată de bunica Maria

Iluminatul este asigurat de ferestrele dinspre drum dar și de superba fereastră din altar, decupată în formă de cruce, sticla fiind pictată cu Crucea Mântuitorului. Este o pictură de tip vitraliu de toată frumusețea. Lumina ce pătrunde în altar, filtrată prin această fereastră sub formă de cruce, este una mistică. Îmi aduc aminte instantaneu de pasajul biblic din Evanghelia după Ioan, capitolul 8, versetul 12: ”Deci iarăși le-a vorbit Isus zicând:Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”. Iluminatul este de asemenea este completat cu un candelabru și câteva aplice pe pereți.

Dar până să se ajungă la moderna biserică / sau capelă de astăzi, a fost un drum lung și anevoios, plin de sacrificii. Este interesant istoricul parohiei greco-catolice din Băbeni, pe care aveam să-l aflu prin intermediul părintelui paroh Nicolae Chira, așa cum apare el în Cartea de Aur a parohiei. Conform datelor prezentate, parohia Băbeni ar fi fost printre acele parohii care la 1700 ar fi trecut la Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică. Parohia are matricolă de evidență a botezurilor, cununiilor și înmormântărilor de la 1833. Din 1853 parohia Băbeni face parte din protopopiatul Ileanda aflat sub jurisdicția Eparhiei de Gherla. În anul 1873 a fost construită biserica de zid, renovată în 1925 și consacrată în 28 octombrie 1928 de Episcopul Eparhial al Gherlei, cardinalul de mai târziu dr.Iuliu Hossu. În 1947 parohia a avut un număr de 1023 de credincioși greco-catolici, în sat mai existând 9 creștini ortodocși și 6 evrei. Trecerea la ortodoxism s-a făcut în masă, în frunte cu preotul de atunci Ioan Oltean, în anul 1948. Puținii credincioși care nu au trecut la ortodoxism au primit asistență spirituală din partea preotului Augustin Paul din Letca și din partea preoților romano-catolici din Jibou.

Un rol aparte l-a avut preotul Emil Muste din parohia Poenița - sat aparținător comunei Băbeni, care deși a trecut forțat la ortodoxie a revenit la credința dintâi în anii de dinainte de Revoluție. Probabil acesta era ”popa din Grinduri” pe care l-am văzut oficiind câteva liturghii, în anii în care mergeam cu bunica mea Maria acolo, ”în Grinduri”. Lui i se datorează revigorarea bisericii greco-catolice din Băbeni, în anii imediat următori Revoluției din 1989. Până în anul 2000, s-au succedat preoții parohi Gheorghe Boroș și Augustin Octavian Paul. Din decembrie 2000, este preot paroh părintele Nicolae Chira.

Cererile repetate de restituire a bisericii sau de oficiere alternativă a serviciului religios nu au avut efect, așa că puținii credincioși greco-catolici (puțini în comparație cu cei ortodocși) au fost nevoiți să încerce să-și construiască propria biserică / capelă. Astfel la 1 februarie 2001, a fost cumpărată casa din centrul satului cu suma de 29.550 mărci germane. Capela ”din Grinduri” aflată în casa părintelui Muste s-a mutat într-o cameră improvizată a noii case. Timp de doi ani, prin strădaniile credincioșilor, a fost construită și amenajată Capela. După ultimul recensământ, în Băbeni sunt 647 de locuitori dintre 102 sunt greco-catolici, 537 ortodocși, 35 penticostali și 2 baptiști.

Capela improvizată în casa din centrul satului. Sursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Altarul improvizat în casa parohială din centrul satului. Sursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Sfințirea Lăcașului de Cult și a Casei parohiale s-a realizat în data de 31 august 2003, în prezența unui sobor de preoți în frunte cu Prea Sfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial al Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla. Au fost prezenți la evenimentul organizat în curtea casei parohiale peste 500 de credincioși, greco-catolici din satele învecinate, dar și ortodocși. Este lăudabilă participarea oficialităților locale în frunte cu primarul Dorel Vancea dar și a preotului ortodox din localitate, părintele Ioan Șvab-Maxim.

Sfințirea Lăcașului de Cult - 31 august 2003. Sursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Lume multă adunată la sfințirea Lăcașului de Cult - 31 august 2003. Sursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Un alt moment important s-a consumat în data de 10 octombrie 2010, atunci când au fost sfințite clopotnița cu clopotul închinat Af. Arhangheli Mihail și Gavril dar și grota cu statuia Fecioarei Maria din fața bisericii. Statuia este o copie a celei similare de la Medjugorie - important loc de pelerinaj catolic din Bosnia-Herțegovina. Grota a fost construită în anul 2009 prin contribuția credincioșilor. Conține piatră de la Moigrad dar și pietre aduse de la Podbrdo (Colina Aparițiilor) și Krijevac (Muntele Căii Crucii). Slujba de sfințire a fost oficiată de Episcopul Eparhial, P.S.S. Florentin Crihălmeanu în fruntea unui sobor de preoți. Și de data aceasta a participat preotul paroh al Bisericii Ortodoxe Băbeni.

Preoți greco-catolici și ortodocși în Biserica Greco-Catolică din BăbeniSursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Episcopul Eparhial P.S.S Florentin Crihălmeanu, la slujba de sfințire din 31 august 2003.Sursa foto: colecția personală Nicolae Chira

Din păcate nu am participat la aceste evenimente, fiind (probabil) prins de grijile cotidiene de la oraș. Însă în ultimii ani, am participat de fiecare dată, din respect pentru bunica mea Maria, la parastasul organizat de Luminație în cimitirul din Băbeni. Chiar dacă acolo în cimitir, sunt înmormântați împreună toți indiferent de confesiune, încă parastasul se oficiază separat, la ore diferite. Se pare că va mai trebui să ”curgă multă apă pe Someș” - așa cum se spune prin Băbeni, până ce unirea în credință se va înfăptui. Nici nu vreau să deschid o polemică pe acest subiect sensibil, important este ca fiecare să aibă libertatea de a se ruga așa cum crede el de cuviință. Spre Slava și Mărirea Unicului Dumnezeu.

Luminație 2013

Luminație 2014

Se obișnuiește ca la începutul unui nou an să aruncăm o privire retrospectivă asupra anului care a trecut, să rememorăm principalele evenimente. Așa voi face și eu, doar că voi aborda retrospectiv anul 2014 prin intermediul celor mai bune fotografii pe care le-am realizat. Mi-a fost greu să aleg din miile de poze, pe acelea care sunt cele mai reprezentative. M-am lovit de la început de dificultatea grupării acestora pe diferite categorii, însă până la urmă am decis ca acestea să fie: fotografii de călătorie, natură și peisaj, etnografie și folclor, detalii de arhitectură, portret și fotografia alb-negru. Sunt tot atâtea experimente fotografice realizate în anul 2014. Pentru început, iată un clasament (subiectiv, cum altfel) al celor mai reușite fotografii de călătorie.

Din punct de vedere al călătoriilor, anul 2014 nu a fost unul foarte generos. În afara țării am fost doar la Budapesta și într-un circuit al Turciei. Suficient însă să vin cu cardurile pline de fotografii care de care mai spectaculoase. În țară m-am învârtit mai mult prin județul Sălaj, încercând să acopăr mai multe evenimente culturale. Am reușit însă să ajung și în zone limitrofe cum ar fi Maramureș, Cluj-Napoca, Oradea, Beliș sau Negreni. Așa că acest clasament al celor mai reușite fotografii de călătorie surprind locurile amintite.

Iată așadar preferințele mele:

1. Cappadocia din balon
Indiscutabil experiența numărul 1 din acest an, a fost zborul cu balonul în fabulosul ținut al Cappadociei. Ce poate fi oare mai frumos, mai spectaculos decât un răsărit de soare surprins dintr-un balon, deasupra peisajului cu aspect selenar al acestui ținut.

În fiecare dimineață, sute de baloane colorate se ridică desupra fabulosului ținut al Cappadociei

2. Apus de soare la Hierapolis
Anticul Hierapolis aflat în Patrimoniul UNESCO, situat în Anatolia Centrală, aproape de oraşele Pamukkale şi Denizli, oferă vizitatorului ruine antice bine conservate. Hitiți, persani, evrei, romani și otomani - toate aceste popoare și-au lăsat amprenta aici. Între ruinele de la Hierapolis am surprins, poate, cel mai frumos apus de soare. Fotografia putea foarte bine să figureze și în topul categoriei Natură / Peisaj.

Un apus de soare surprins printre ruinele de la Hierapolis

3. Istanbulul de la înălțime
Întotdeauna mi-a plăcut să privesc lumea de sus, în sensul bun al expresiei. ori de câte ori am avut ocazia nu am ezitat să urc în locurile de unde perspectiva asupra unui oraș este deosebită. În 2014, ajuns la Istanbul am reușit în sfârșit să urc în Turnul Galata, de unde mega-metropola se oferă în toată splendoarea ei. Din zecile de fotografii realizate aici, cea de față descrie poate cel mai bine acest fascinat oraș. Imaginea surprinde un colț al orașului european, vechiul Constantinopol, de dincolo de Cornul de Aur.

Una din splendidele panorame asupra Istanbulului pe care ți-o oferă Turnul Galata

4. Valea Porumbeilor, Cappadocia
Unul dintre zecile de locuri spectaculoase pe care ți le oferă Cappadocia, este superba Vale a Porumbeilor (Gyuvercinlik) cu cetatea Uçhisar în fundal, descrie poate cel mai bine frumusețea acestui loc unic în lume. Casele scobite în roca moale, minaretele ce se înalță maiestuos spre cer, ici colo câte un colț cu verdeață și muntele - cetate ce se înalță deasupra, toate oferă o imagine spectaculoasă.

Panoramă asupra orașului Uçhisar din Valea Porumbeilor

5. Un ceai turcesc în Konya
Ador ceaiul turcesc. Și nu ratez nicio ocazie de a-l savura. Așa s-a întâmplat și la Konya - orașul sfânt al dervișilor rotitori, unde am savurat un pahar de ceai, având imaginea Moscheii Selimiye în fundal și reflectată în paharul de ceai.

La un pahar de ceai în Konya

6. Pamukkale - Muntele de bumbac
Considerat a fi unul unul dintre minunile naturale ale lumii, muntele de bumbac de la Pamukkale, oferă imagini spectaculoase în orice anotimp. Terasele calcaroase de un alb ireal contrastează puternic cu verdele pădurilor sau cu cenușiul muntelui din fundal. Spectacolul pe care-l dă natura, atrage mii de turiști din toată lumea.

”Muntele de Bumbac” de la Pamukkale

7. Cartierul Beyoglu din Istanbul
Sunt multe locuri spectaculoase în Istanbul, unele arhicunoscute, altele mai ascunse, mai ferite privirii milioanelor de turiști. Unul dintre acestea mi-a fost dat să-l descopăr în timp ce căutam Turnul Galata pe străduțele înguste din Beyoglu. Pe una din aceste străduțe înguste, umbrite de clădirile înalte, silueta turnului Galata se profilează în toată splendoarea ei.

Cartierul Beyoglu ascunde străzi pline de farmec

8. Cetatea Budei reflectată în apele Dunării
Chiar dacă acest top este dominat de fotografiile realizate în Turcia, nu puteam lăsa pe dinafară una dintre cele mai frumoase fotografii nocturne pe care le-am surprins la Budapesta. Malul Budei, o adevărată promenadă a capitalei Ungariei este luminat feeric, iar clădirile istorice sau cele moderne se reflectă spectaculos în apele Dunării. Totul având în fundal un cer de un albastru pur.

Malul Budei reflecat în apele Dunării

9. Göreme - orașul de piatră
Situat în mijlocul fabulosului ținut al Cappadociei, Göreme pare a fi un oraș ireal, de pe o altă planetă. Clădiri cu 2 nivele și terasă lipite de stânci din tuf vulcanic vechi de milenii, șosele asfaltate și cabluri de curent electric, stânci ce se ițesc ca niște cușme la concurență cu un minaret - toate oferă o imagine suprarealistă.

Cui i-ar plăcea să trăiască într-un astfel de oraș?

10. Pe bulevardul antichității
La Efes, anticul oraș întemeiat în secolul IX î.Hr. de către ionieni, cucerit apoi de romani și transformat în capitala provinciei Asia, loc sacru pentru creștini - aici a propovăduit apostolul Pavel, ai impresia că te afli alături de miile de turiști din toate colțurile lumii pe unul din marile bulevarde ale antichității.

Sute de turiști vin zilnic la o plimbare pe ”bulevardul” antic din Efes

Întrucât, sunt convins că alegerea mea este subiectivă, m-am gândit să extind topul cu încă 5 fotografii care ar fi putut să le înlocuiască oricând pe cele 10. Depinde de gusturile fiecăruia.

11. Podul cu Lanțuri din Budapesta
Dunărea separă capitala Ungariei în două părți distincte, altădată orașe de sine stătătoare: Buda și Pesta. Acestea sunt legate prin intermediul a nouă poduri. Dintre acestea, cel mai spectaculos și mai titrat este fără îndoială Podul cu Lanțuri - Lánchid.

12. Răsărit de soare printre baloane
Dintre sutele de fotografii pe care le-am făcut din balon în Cappadocia, una merită atenția, pentru că surprinde răsăritul soarelui. Siluetele mai mari sau mai mici, în funcție de distanță, ale baloanelor completează acestă imagine de vis.

13. Turnul Ștefan din Baia-Mare
Orașele noastre oferă multe imagini fantastice. Trebuie doar să le cauți, să te lași dus pe străzi care nu sunt neapărat cu potențial turistic. Imaginea surprinde Turnul Ștefan din orașul Baia Mare, văzut pe deasupra arcadelor medievale ale uneia din străduțele ce dau în Piața Centrală a orașului vechi.

14. Uçhisar
Fac ce fac și iar revin la Cappadocia. Orașul Uçhisar este renumit pentru vechea cetate, de unde ai cea mai bună panoramă terestră (cea mai bună panoramă rămâne totuși cea din balon) asupra ținutului. Imaginea este tipică pentru genul de peisaj pe care ai să-l vezi aici: ruine, clădiri moderne, silueta unui minaret, puțină verdeață și dealurile de la orizont.

15. Porolissum
Și din patriotism local am ales acestă imagine ce surprinde o bătălie dintre daci și barbari, lângă maiestuoasa Porta Praetoria din cadrul complexului arheologic Porolissum. Se întâmplă an de an în cadrul festivalului de reconstituire istorică Porolissum Fest.

Vă provoc pe voi, cititorii blogului Foto-Travel să vă exprimați printr-un comentariu la acest articol, preferințele pentru aceste fotografii. Care sunt în opinia voastră cele mai frumoase fotografii de călătorie?

N-am mai scris de multă vreme despre filmările aeriene realizate de prietenul meu Cosmin Giurgiu de la Ghid Video Turistic. Nu pentru că în ultima vreme n-ar mai fi realizat filmări aeriene, ci pentru că așteptam momentul în care se va întoarce acasă, în Sălaj. Trebuie să știți că între timp, Cosmin Giurgiu și echipa sa au bătut țara în lung și-n lat, realizând poate, cele mai spectaculoase filmări aeriene ale obiectivelor turistice de prim rang din țară. În perioada mai - decembrie 2014 a realizat nu mai puțin de 67 de filmări aeriene, ce au fost difuzate de postul de televiziune Antena 3, în cadrul rubricii ”România la înălțime” . De data aceasta, vă prezentăm ultima filmare, realizată la Grădina Zmeilor în județul Sălaj. Este prima filmare de iarnă realizată la acest obiectiv.

Grădina Zmeilor cum nu ați mai văzut-o. Captură din filmul realizat de Cosmin Giurgiu

Cu o durată de 2 minute și 40 de secunde, filmarea de iarnă realizată la Grădina Zmeilor chiar în primele zile ale Anului Nou 2015, confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, frumusețea acelui loc de basm. Ca de obicei, Cosmin Giurgiu găsește melodia potrivită pentru cadrele filmate, aceasta reușind să dea filmului vigoarea de care avea nevoie.

O altă perspectivă asupra unui obiectiv turistic al Sălajului

Veți spune poate, ce este așa de spectaculos la această Grădină a Zmeilor? După ce am văzut cu ochii mei toamna trecută fascinanta Cappadocie, păstrând desigur proporțiile, pot spune că din punct de vedere geologic între cele două locuri nu sunt mari diferențe. Doar că în cazul Cappadociei, Natura a fost mult mai generoasă, fenomenul având loc la o scară mult mai mare. La fel ca în Cappadocia, și aici la Grădina Zmeilor, acțiunea conjugată a succesiunii anotimpurilor și a vântului, au reușit să modeleze în sute, poate mii de ani, forme bizare.

Cadru din filmul aerian

Frumusețea aparte a acestui loc, este pusă în evidență de filmul aerian realizat de Cosmin Giurgiu. De fapt nu este prima dată când se filmează aerian aici, chiar și eu am scris despre acest lucru (vezi articolul). Însă filmarea aceasta este cu totul și cu totul specială, pentru că surprinde rezervația în perioada iernii, când lipsa vegetației fac mai vizibile stâncile cu nume de legendă. Iar zăpada de pe creștetul lor, sporesc atractivitatea filmului. Sunt convins că pentru mulți din cei care au fost cel puțin o dată la Grădina Zmeilor, va fi o surpriză plăcută.

Una din formațiunile din cadrul rezervației Grădina Zmeilor, văzută de sus.

Pentru toți cei interesați, filmul poate fi vizualizat, în condiții grafice excelente, aici. Mulțumim pentru permisiunea de a ilustra materialul cu capturi de ecran din filmul aerian.

Mi-am propus să realizez o retrospectivă a anului 2014, puțin altfel. Vreau ca de data aceasta fotografiile să vorbească, de aceea am realizat o serie de clasamente de genul Top 10, pe diverse categorii. Am început, firesc, cu cele mai reușite fotografii de călătorie. Fiindcă m-am decis greu care să fie cele mai frumoase 10 fotografii realizate în călătoriile mele din anul care tocmai s-a încheiat, am extins clasamentul cu încă 5 fotografii. Credeam că în cazul celorlalte categorii, lucrurile vor sta mai simplu. M-am înșelat. Mi-am dat seama de exemplu, că în categoria Natură și Peisaj este foarte greu să aleg doar 10 fotografii. De aceea voi extinde și de data aceasta clasamentul cu încă 5 fotografii. Iată așadar, care sunt cele mai bune 10+5 fotografii care surprind natura în toată splendoarea ei.

1. Gerul dimineții
Cred că este printre ultimele fotografii realizate în 2014. Eram la bunica mea, la Băbeni în penultima zi a anului. O dimineață geroasă, poate cea mai rece din acestă iarnă, a făcut ca totul să fie acoperit de o chiciură groasă. Desigur, curenții de pe Someș și-au făcut efectul. Pe un gard, sub razele soarelui, chiciura oferă o imagine superbă.

2. Ploaia de gheață
Un fenomen meteorologic ciudat, cu efecte distrugătoare dar extrem de spectaculos a lovit și județul Sălaj. De fapt, vârful Meseșului. Acolo, la intersecția cu drumul ce duce spre Treznea, toți copacii din pădure, pe mari suprafețe sunt acoperiți cu o pojghiță groasă de gheață. E ca și cum ar fi fost glazurați. Din păcate mulți au cedat sub greutatea apei înghețate, pagubele fiind însemnate. În ultima zi a fenomenului, m-am încumetat să urc pe Meseș și am reușit să surprind câteva cadre excepționale.

3. Pamukkale în asfințit
Mi-a fost dat să văd cu ochii mei una din minunile naturale ale lumii, "muntele de bumbac" de la Pamukkale. Am fost de două ori norocos: prima dată că am ajuns în acest loc și a doua oară că am avut parte de un spectacol total al Naturii. Soarele în asfințit, gonit de furtuna ce sta să vină, își reflectă razele în apa termală ce băltește în micile lacuri de calcar. Terasele, altădată albe ca bumbacul, capătă reflecții metalice ce încântă ochiul.

4. Natură moartă
Recunosc, am creat acest cadru. Buturuga uscată ”cerea” să fie colorată. Și n-am avut altceva la îndemână decât conuri de brad, licheni de pe un alt copac și flori de câmp. Imaginea este surprinsă la Beliș, pe pajiștile pline de ”iarbă neagră” înconjurate de pâlcuri de brazi.

5. Cu casa în spinare
Pe când adunam material fotografic pentru prima mea expoziție de fotografie, în hotarul satului Borza am dat de această imagine. Pe tulpina unui prun tânăr, o ”familie” de melci se luau la întrecere care ajunge mai sus. Cum se mișcau cu ”viteza melcului” n-am avut răbdare să văd cine iese învingător...

6. Raze de lumină

Într-o dimineață de vară accept provocare lansată de nașul meu de a merge la cules de ciuperci. Ne-am învârtit aproape o oră prin pădurea de la Moigrad fără să găsim nimic. Însă am fost răsplătit de Natură cu acestă imagine de vis. Soarele încerca să-și facă loc prin desișul pădurii, razele acestuia sunt puse în evidență de ceața dimineții. Am venit acasă cu găleata goală, dar cu cardul plin de fotografii.

7. Someș, cântecele tale...
Someșul reprezintă pentru Sălaj o adevărată coloană vertebrală, în jurul lui gravitează viața, oamenii, animalele, natura...Aproape că nu există colț al acestui râu care să nu-ți ofere un peisaj mirific. Imaginea surprinde malul Someșului, plin de vegetație ce se reflectă în apele molcome. A fost realizată aproape de Jibou, între confluențele văilor Almaș și Agrij cu Someșul.

8. Toamna pe Meseș
Una din revelațiile lui 2014 este Meseșul, acest munte ce străjuiește Zalăul. Am redescoperit pădurea Meseș, ori de câte ori am avut ocazia am dat o raită prin zonă. Din lipsă de timp nu m-am aventurat prea mult, însă de fiecare dată am descoperit locuri încântătoare. Poate că cel mai frumos anotimp, în care Meseșul ți se înfățișează în toată splendoarea lui, este toamna. Fotografia de față a fost făcută undeva, în pădurile de pe Meseș, într-o zi de toamnă.

9. După ploaie

Îmi plac florile. Îmi plac florile mai ales după ce o ploaie zdravănă le udă. Atunci unele parcă prind viață, parcă renasc din nou. Trandafirii de exemplu sunt mult mai frumoși după o ploaie de vară, sunt mai luminoși, mai deschiși. Alte flori, cum ar fi gladiola din imagine, își pleacă recunoscătoare capul, mulțumind în felul ei Atotputernicului pentru Viață. Căci, la fel ca și în cazul animalelor, ploaia înseamnă viață.

10. La furat de cireșe

Una dintre puținele fotografii în care am reușit să surprind animale. Pentru a le surprinde în toată splendoarea lor, trebuie să fii mereu în locul potrivit, la momentul potrivit. Așa se face că într-o zi caldă de vară, am ”prins hoțul” care-i fura cireșele tatălui meu. Cine-și putea imagina că hoțomanul nu era decât o simpatică veveriță, care nu s-a sichisit deloc de aparatul de fotografiat și continua să savureze una dintre cireșe.

Așa cum spuneam a fost greu să decid care dintre fotografiile din categoria Natură și Peisaj să le cuprind în acest top. Tocmai din acest motiv am extins și de data aceasta clasamentul cu încă 5 fotografii.

11. Meseșul în ceață

Într-o zi ploioasă de noiembrie, pe când veneam de la Treznea, am avut plăcuta surpriză să văd Meseșul într-una din multiplele lui fațete. De data aceasta, valuri de ceață îi invadau pădurea, oferind una din cele mai spectaculoase imagini. Cei doi copaci desfrunziți ce par a fi singuratici completează imaginea.

12. Liniște patriarhală

Ne-am obișnuit să credem că satele noastre nu mai sunt ce au fost cândva, că sub invazia modernismului, au rămas fade, neatractive. Nimic mai fals. Încă mai poți găsi, e drept că din ce în ce mai rar, locuri în care ai impresia că timpul s-a oprit. Ce poate fi mai frumos decât acest gard rustic și iarba deasă necosită? Imaginea a fost surprinsă în hotarul localității Borza din județul Sălaj.

13. De veghe printre ruine

Pisica este un animal venerat de către musulmani. Legenda spune că însuși Profetul Mahommed a fost salvat de către o pisică, fiind atacat de un șarpe fioros. Așa că nu mai miră pe nimeni să vadă în Turcia, pisici peste tot. Așa s-a întâmplat și în cadrul sit-ului arheologic de la Efes. Sunt pisici ce se plimbă în voie printre ruinele vechi de milenii, altele s-au obișnuit cu turiștii și nu se mișcă în ruptul capului de pe piatra pe care tocmai s-a tolănit la soare. Așa am surprins pisica din imagine care-i scrunta cu privirea pe turiștii din zonă.

14. Sălajul în ceață
Fără nicio aluzie, așa s-a întâmplat într-o dimineață răcoroasă de început de toamnă. La ieșirea din județul Sălaj, aproape de Huedin, nu am ratat acest peisaj mirific. Căpițele de fân contrastează puternic cu fundalul munților acoperiți de negura dimineții.

15. Aliniament

Sunt unele imagini care-ți persistă multă vreme pe retină. Așa s-a întâmplat și cu fotografia de față, surprinsă undeva în Maramureș, între Ocna Șugatag și Cavnic. Văzând căpițele de lucernă (pe valea Someșului unde am copilărit eu se numesc pripilici) aliniate soldățește, nu m-am putut abține să nu le fotografiez. Mai ales că unul dintre ”soldați” se pare că a ieșit înainte, la raport.

Acestea sunt propunerile mele. Voi pe care le-ați fi clasat în fruntea topului?

Astăzi este Ziua Artei Fotografice în România. Prinși în vârtejul evenimentelor cotidiene, uităm uneori să marcăm, fie și printr-un articol sau o fotografie, o astfel de aniversare. Fără a avea pretenția că sunt un fotograf, îmi place fotografia, îmi place să surprind prin intermediul aparatului de fotografiat diferite aspecte ale realității cotidiene, să imortalizez diferite evenimente sau crâmpeie de viață. La fel ca mulți alți iubitori ai fotografiei, era să uit de semnificația acestei zile dacă n-aș fi dat de excepționalul documentar realizat de Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Data de 11 ianuarie, aleasă pentru a aniversa Ziua Artei Fotografice în România, nu este întâmplătoare. Pe 11 ianuarie 1812 se năștea Carol Popp de Szathmary (1812-1887), recunoscut drept primul fotograf al României. Născut la Cluj, Carol Popp de Szathmáry (uneori se scrie și Károly Pap Szathmári) a fost pictor și grafician maghiar din Transilvania, primul fotograf de artă și documentarist din Regatul României. Ca și fotograf, a publicat între anii 1860-1870 un album cu 100 de fotografii, fiind printre primii 10 fotografi ai Europei. A fost primul fotoreporter de război, a participat ca fotograf la Războiul Crimeii și la Războiul de Independență al României, unde l-a însoțit pe Regele Carol I. A fost fotograful oficial al lui Alexandru Ioan Cuza și al regelui Carol I, dar este supranumit și fotograful Bucureștilor. Pentru o prezentare mai detaliată a primului fotograf din România, merită citit articolul de pe pagina Photo Romania Festival. De asemenea, o mare parte din lucrările fotografice ale artistului, pot fi vizualizate pe site-ul dedicat lui - www.szathmari.ro, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la naștere.

Carol Popp Szathmári - autoportret. Sursa foto: www.szathmari.ro

Prin Hotărârea de Guvern nr.458/5 mai 2010, ziua de naștere a lui Carol Popp de Szathmáry a fost declarată Ziua Artei Fotografice din România. Așa cum spuneam, Agenția Națională de Presă AGERPRES a publicat astăzi, 11 ianuarie 2015, un amplu documentar despre ceea ce înseamnă arta fotografică în România. N-am să dezvolt subiectul, nu fac parte din nicio asociație sau dintr-un club fotografic, și aș risca fie să scriu fără să fiu documentat, fie să compilez ceea ce s-a scris deja.

În schimb am să prezint, ceea ce mi se pare a fi o realizare fotografică de excepție. Este vorba despre eBook-ul ”AGERPRES 125. Evoluție după Revoluție” - lansat de Agerpres la finalul anului 2014. eBook-ul - ce se poate descărca gratuit de aici (în limba română) sau de aici (în limba engleză) - a fost lansat simbolic, pe 18 decembrie 2014, când se aniversa 25 de ani de la începutul Revoluției din 1989. 2014 este și anul în care prestigioasa Agenție Națională de Presă AGERPRES aniversează 125 de ani de la înființare. Iată așadar cel puțin două motive pentru a edita o carte și a o distribui gratuit în format electronic, carte ce poate fi considerată un veritabil album fotografic. Așa cum arată în prefața lucrării domnul Alexandru Giboi - director general AGERPRES ”avem nevoie de imagini pentru a ne aduce aminte. Avem nevoie de experiențele negative din trecut ca să avem din ce învăța pentru a construi viitorul copiilor noștri. Avem nevoie de exemplele pozitive din prezent, ca să putem spera în continuare. Este foarte important pentru România să nu își piardă speranța. Imaginile, de fapt, sunt expresia speranței noastre spre mai bine. Iar noi, cei de la AGERPRES suntem mândri că vă putem oferi acum aceste imagini, care vor sta mărturie și peste alți 25 de ani și nu ne vor lăsa să uităm”.

Coperta eBook-ului editat de AGERPRES

De fapt chiar acesta este rostul fotografiei, de a imortaliza frânturi de realitate, de care să-ți amintești peste ani și ani. Iar cei de la AGERPRES au reușit să facă acest lucru cu mult profesionalism. eBook-ul conține 125 de fotografii ce sunt cuprinse în capitolele ”Revoluția română - 25 de ani”, ”Evoluție după Revoluție”, ”Destinație România”, ”Orașul meu, București”, ”Figuri emblematice” și ”Lumea sportului”.

Primul capitol cuprinde 20 de fotografii document, din zilele fierbinți ale Revoluției din 1989. Sunt imagini terifiante cu demonstranți, tancuri, flori, mitraliere etc - imagini care au făcut înconjurul lumii. Urmează alte 17 fotografii ce arată felul în care a evoluat societatea românească în cei 25 de ani scurși de atunci. Alte 21 de fotografii, încearcă să demonstreze de ce România este o țară cu mare potențial turistic, cu nenumărate locuri ce așteaptă să fie explorate.

Cele mai multe fotografii, 23 la număr, sunt dedicate capitalei României, București. De la clădiri simbol la diverse festivaluri sau evenimente culturale, toate surprind un oraș despre care, noi românii ar trebui să ne schimbăm în primul rând părerea. 22 de fotografii surprind figuri emblematice, de la politicieni la actori, oameni de cultură, oameni de știință sau sportivi. Nu lipsesc membri familiei Regale a României. În fine, lumea sportului este surprinsă prin intermediul a 21 fotografii. Toate fotografiile prezente în acest album, sunt realizate de 42 de fotografi, a căror nume apare la finalul lucrării.

Tot de la AGERPRES vine o altă surpriză plăcută în materie de fotografie. Agenția de presă a decis să publice în fiecare lună cele mai reprezentative imagini, provenite de la corespondenții din toată țara. La începutul acestui an, pe 7 ianuarie 2015, a fost publicat articolul ce conține o galerie foto cu cele mai reușite imagini ale lunii decembrie 2014. În 57 de fotografii au fost surprinse evenimente importante cum ar fi paradele militare din marile orașe cu prilejul Zilei Naționale a României, evenimentele politice - în special preluarea mandatului de șef al statului de către președintele Klaus Iohannis, dar și sărbătorile de iarnă sau focurile de artificii de Revelion.

Una din fotografiile realizate de Sebastian Olaru. Sursa foto: www.agerpres.ro

Fenomenul ”ploaie de gheață” surprins de Sebastian Olaru. Sursa foto: www.agerpres.ro

De remarcat că și Sălajul este reprezentat în această galerie foto, prin două superbe imagini semnate de Sebastian Olaru - corespondent AGERPRES de Sălaj. Imaginile sunt de la acel fenomen meteorologic ce a lovit Meseșul la începutul lunii decembrie, cunoscut sub numele de ”ploaie de gheață”. Imaginile lui Sebastian Olaru au făcut obiectul unei expoziții personale, vernisată cu ocazia Galei Presei Sălăjene.

Mi-am propus să realizez o retrospectivă fotografică a anului 2014. Nu a fost deloc ușor să aleg fotografiile grupate în mai multe categorii. După ce v-am prezentat care sunt, din punctul meu de vedere, cele mai reușite fotografii la categoriile Fotografii de călătorie și respectiv Natură și Peisaj iată că în articolul de față vă prezint cele mai bune fotografii din categoria Etnografie și Folclor. Anul 2014 a fost unul în care, pentru prima dată am experimentat cum e să fotografiezi elemente de etnografie. Pe de o parte am avut șansa să particip la diverse festivaluri folclorice sau la diverse evenimente culturale, unde am realizat, evident, și fotografii. Pe de altă parte, 2014 a fost anul în care am acordat o mai mare atenție etnografiei, prin participarea la un amplu proiect de fotografiere a caselor vechi din Iaz, dar și a muzeelor etnografice din Iaz și Ciumărna. Alte motive pentru a realiza fotografii excepționale. A fost și anul în care am participat pentru prima dată la un concurs de fotografie cu tematică etnografică, este vorba despre tradiționalul concurs ”Fotografia - document etnografic”.

Cum am realizat o mulțime de fotografii, care surprind bogăția elementului etnografic, autenticitatea și unicitatea satului tradițional românesc, mi-a fost destul de greu să aleg doar 10 fotografii din această categorie. Am considerat, la fel ca și în cazul celorlalte galerii foto, că nu e nicio problemă dacă extind top-ul cu încă 5 fotografii.

1. Muzeul din casa bunicii
Fără discuție, Muzeul Etnografic ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz, reprezintă cea mai bogată colecție etnografică din județul Sălaj. Atât în vechea casă a familiei Bodea, Casa bunicii cât şi în casa cumpărată şi relocată aici, Casa Birăiții - Ligia a adunat cu pasiune mii de costume populare, vase de ceramică, icoane, unelte agricole sau de uz gospodăresc. Fotografia de față, o înfățișează pe Ligia Bodea admirând unul din costumele populare din colecția sa. Am participat cu acestă fotografie la concursul ”Fotografia - document etnografic”.

2. Meșteșug și artă populară

Înainte de Crăciun, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a vernisat la galeria de artă ”Ioan Sima”, expoziția ”Acasă, de Crăciun”. În cadrul acesteia a fost amenajat un interior autentic de casă țărănească. Mi-a plăcut în această imagine, combinația dintre acel spătar de scaun frumos decorat cu motive geometrice, și perinile (pernele) de pe pat sau fața de masă. Toate demonstrează meșteșugul de care dau dovadă țăranii sălăjeni.

3. Tradiții

Imaginea este realizată în Maramureș, la Păstrăvăria Alex din localitatea Mara. Mi-a atras atenția cununa de ceapă împletită ce stătea agățată la fereastră. Apoi am văzut uneltele agricole și celelalte obiecte expuse pe peretele de lemn al căsuței, mușcatele plantate în vase de lut dar și porodicii (roșiile) culese probabil verzi și puse la copt la soare.

4. Modele colorate

Nu cred că există o imagine cu un mai mare impact vizual decât un pat țărănesc cu perini (perne) pusele unele peste altele. Cele din cadrul Muzeului Etnografic Ciumărna, al cunoscutei colecționare Grațiana Pop, a reușit să mă facă să declanșez instantaneu aparatul de fotografiat. Surprinde în mod plăcut mulțimea de modele geometrice și florale dar și cromatica acestora. Imaginea este completată de pătura ce acoperă patul sau de peretarul din spate.

5. Cununa

La Zalău, are loc în fiecare vară, un veritabil festival de folclor. Aflat la a 39-a ediția, Festivalul Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene” a avut și un moment foarte apreciat de zălăuani: parada costumelor populare, a formațiilor și grupurilor folclorice prezente la festival. Imaginea surprinde ansamblul folcloric ”Cununa” din Jibou. Fetele, îmbrăcate în costume populare tradiționale de pe valea Someșului, au o cunună împletită din spice de grâu, ornată cu panglici tricolore.

6. Autentic
Simbol al meșteșugurilor populare țărănești, războiul de țesut este aproape inexistent din actualele gospodării țărănești. Este piesă de muzeu, aproape că nu există muzeu sau colecție etnografică care să nu aibă un astfel de obiect. Imaginea a fost surprinsă la Muzeul Etnografic din Ciumărna.

7. Interior tradițional sălăjean
În județul Sălaj există mai multe colecții etnografice de mare valoare. Grație unui proiect derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, mai multe case tradiționale, cu o vechime mai mare de 100 de ani, au fost conservate și înscrise într-un circuit turistic. Printre acestea se numără și casa din Ciumărna, a cunoscutului rapsod și meșter popular, Grațiana Pop. Casa care a aparținut părinților ei, transformată în muzeu, arată impecabil.

8. Dans popular maghiar
Unul din meritele Festivalului Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene” ce are loc la Zalău în fiecare vară, este acela că aduce pe scenă ansambluri și grupuri folclorice renumite din țară și din străinătate. Printre acestea, a fost și grupul folcloric Nyirség Táncegyüttes din Ungaria care a prezentat un repertoriu bogat de jocuri populare maghiare din Bazinul Carpatic. Rochiile viu colorate a celor două dansatoare oferă un efect vizual deosebit.

9. Liniște

În cadrul periplului fotografic prin satul Iaz, am dat de aceste două oluri (vase de lut în care se purta apa pe câmp), pe prispa uneia din casele vechi părăsite. Mi-a plăcut că acestea contrastează puternic cu peretele mieriu (albastru).

10. Credință

Tot în Iaz, aveam să dau într-o casă veche dar încă locuită (Slavă Domnului, încă mai sunt și din acestea) de o scenă pe care m-am grăbit să o imortalizez. Pe masă, am văzut o carte de rugăciuni veche, dacă e să judecăm după felul în care arată pe care se afla o pereche de ochelari.

Acestea sunt fotografiile cu tematică etnografică pe care le consider cele mai reușite. Desigur, am în colecție multe altele care ar putea la fel de bine să le înlocuiască. Că să păstrez oarecum tradiția celor 10 (+5) fotografii, am considerat că merită prezentate și următoarele.

11. Natura va învinge

Ceea ce m-a frapat atunci când am fotografiat casele vechi din Iaz, a fost faptul că în doar câțiva ani (poate chiar zeci), Natura a pus stăpânire pe casele părăsite. Într-unele au crescut chiar copaci, așa cum este și cel din imagine.

12. Cumpăna vieții
O simplă plimbare prin satele sălăjene, are darul de a-ți dezvălui imagini surprinzătoare, la care nu te-ai fi așteptat. Cu toată modernizarea, încă lumea satului este ancorată în trecut. Așa se explică faptul că aici vei găsi fântâni cu cumpănă, așa cum este cea din imagine, din localitatea Jac. Îmi place și contragreutatea constând dintr-o țeavă de metal și o găleată veche legată de lemnul cumpenei.

13. De modă veche
Tot la Muzeul etnografic din Ciumărna, mi-a fost dat să văd câteva modele de opinci realizate din piele sau din ”gumă” - cauciuc rezultat de la o anvelopă. Se vede cât meșteșug a fost investit în realizarea acestora.

14.Procesiune religioasă
Îmi plac procesiunile religioase, îmi place să urmăresc cum se comportă oamenii în astfel de situații. Însă în Maramureș, acestea sunt mult mai vii, mult mai colorate. Imaginea surprinde un grup de creștini greco-catolici ce înconjoară biserica mănăstirii Prislop, cu ocazia procesiunii de Sfânta Maria.

15. Răstignire
Am făcut o obsesie din a fotografia ”răstignirile” sălăjene, acele vechi cruci sau troițe de lemn ce le găsești în toate satele, fie la răscruce de drumuri, fie în hotar. De-a lungul anilor am fotografiat câteva răstigniri spectaculoase, așa cum este cea din imagine, realizată în localitatea Prislop din județul Maramureș. Mi-a plăcut contrastul dintre figura ștearsă a Mântuitorului și ornamentele din tablă.

Aș fi curios stimate cititor, care sunt preferințele tale, în ce ordine ai alege primele 5 fotografii?
Retrospectiva fotografică 2014 mai cuprinde:

Categoria Fotografia de Călătorie
Categoria Natură și Peisaj
Categoria Alb-Negru
Categoria Detalii de arhitectură

În fiecare an, pe 15 ianuarie, este marcată Ziua Culturii Naționale. Aceasta a fost instituită printr-o hotărâre a Camerei Deputaților din 16 noiembrie 2010, legea fiind publicată în Monitorul Oficial nr.831/13 decembrie 2010. Data aleasă, nu este deloc întâmplătoare, pe 15 ianuarie 1850 se năștea la Botoșani cel ce avea să devină poetul nepereche - Mihai Eminescu. Din 2011, în fiecare an, Ziua Culturii Naționale a fost marcată și în județul Sălaj printr-o serie de evenimente culturale. Instituții culturale sau unități de învățământ, vor marca și în acest an, când se împlinesc 165 de ani de la nașterea poetului național, Ziua Culturii Naționale. Păstrând oarecum tradiția ultimilor ani, blogul Foto-Travel - promotor al evenimentelor culturale sălăjene - vă prezintă una din instituțiile culturale reprezentative: Muzeul Județen de Istorie și Artă Zalău.

Demersul blogului Foto-Travel, de a aduce în atenția cititorilor, activitatea unei instituții muzeale, de talia Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, este motivat, pe de o parte, de buna colaborare cu instituția amintită, dar și de componenta de promovare turistică pe care o are orice eveniment cultural. Căci astăzi, mai mult ca oricând, se impune o diversificare a ofertei turistice pe care o localitate o poate genera. Nu are cum să lipsească componenta culturală și istorică a promovării turistice, ori, din acest punct de vedere, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a fost mereu în prima linie.

Lapidariul muzeului

Zălăuanii își amintesc că din punct de vedere cultural, anul 2014 a fost unul foarte bun. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și-a redeschis porțile publicului larg, venind cu o nouă concepție tematică, cu un nou mod de expunere. Este, fără să greșesc, unul dintre cele mai frumoase muzee din România. Deschiderea oficială a avut loc pe 15 mai 2014, iar publicul larg a putut vedea noua expoziție de bază începând cu 17 mai 2014. Dacă și înainte de redeschidere, muzeul nu i-a privat pe zălăuani de expoziții interesante - ar merita amintite expozițiile ”Corp și corporalitate. Reprezentări plastice de-a lungul timpului” sau ”Icoane pe lemn”, abia după ce noua expoziție de bază a fost redeschisă se poate vorbi de o explozie de evenimente cultural-istorice.

Sosirea oficialităților la deschiderea muzeului. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

inaugurarea expoziției de bază a muzeului. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

Afișul evenimentelor dedicate Zilelor Muzeului. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

De mare impact au fost evenimentele expoziționale sau artistice derulate sub genericul Muza Fest (25 septembrie - 9 octombrie 2014) în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. De asemenea, noul spațiu expozițional a fost exploatat din plin în cadrul proiectului ”Vacanța la Muzeu” (iulie 2014). Au fost vernisate de asemenea o mulțime de expoziții, care de care mai interesante: ”Expoziția de grafică a elevilor Liceului de Artă Ioan Sima” (mai 2014), ”Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un Cimitir programat” (vernisaj 27 mai 2014), ”Acasă de Crăciun” (decembrie 2014) sau ”Variabilitatea morții. Rit și ritual funerar în neolitic”. Nu au lipsit proiectele educaționale organizate în parteneriat cu diferite unități de învățământ sau cu diferite asociații, de exemplu Asociația Cercul ”Prietenii Japoniei” Cluj-Napoca - ”Zilele Culturii Japoneze” (24 mai - 4 iunie 2014). Din dorința de a promova noua colecție de bază a muzeului și de a atrage tinerii spre muzeu, au fost derulate o serie de activități inedite, dintre care merită amintit concursul de fotografie ”# Selfie Contest”.

Afișul concursului de fotografie. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

Specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, s-au implicat în organizarea celor două festivaluri de reconstituire istorică ce au loc an de an, la Zalău și Porolissum: Festivalul Roman Zalău - Porolissum, organizat de Primăria Municipiului Zalău și Porolissum Fest - organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sălaj. Ediția din 2014 a festivalului Porolissum Fest a fost una cu adevărat spectaculoasă, la eveniment venind mulți turiști din afara granițelor județului.

Festivalul Roman Zalău-Porolissum

Porolissum Fest 2014

Desigur, activitatea unei instituții importante cum este cea a Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, nu se rezumă doar la expozițiile vernisate sau la festivalurile organizate. În spatele fiecărei expoziții se află multă muncă a angajaților instituției, concretizată în conservarea și uneori restaurarea exponatelor. De asemenea, anul 2014 a însemnat şi continuarea activităţii de cercetare ştiinţifică, cea care are o pondere semnificativă în obiectivele profesionale ale instituţiei.

Afișul proiectului ”Vacanța la muzeu”. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

Expoziție în aer liber de Ziua Națională a României”. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

Din dorinţa de a afla direct de la sursă, ce a însemnat anul 2014 pentru Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, am rugat-o pe doamna dr.Corina Bejinariu– directorul instituției să ne răspundă la câteva întrebări. Îi mulțumim și pe această cale pentru disponibilitatea avută și pentru informațiile oferite.

Foto-Travel: Cum ați caracteriza activitatea din 2014 a instituției pe care o conduceți?

Corina Bejinariu: Orice s-ar spune, anul 2014 a fost un an de reper pentru instituția noastră. Dacă ar fi să mă refer la faptul că, la jumătatea lunii mai, am reinaugurat expoziția de bază a muzeului, atunci acesta este momentul de referință al anului. După patru ani în care am lipsit oarecum în conștiința publică, datorită faptului că expoziția de bază a fost închisă, am reușit să revenim cu un alt concept, cu o altă față a muzeului. Spun că este de referință, pentru simplul fapt că suntem într-o perioadă în care despre cultură, se spune de multe ori că este o cenușăreasă a finanțărilor, a bugetelor în general. La nivelul strategiilor de dezvoltare precum şi a politicilor de finanţare, cultura este vitregită, nu este prioritară din păcate și atunci, o asemenea realizare, reînnoirea și redeschiderea unui muzeu, devine un eveniment important prin raritatea producerii lui.

Foto-Travel: Este o conjunctură favorabilă pentru muzeul din Zalău, faptul că mari muzee din Transilvania sunt momentan închise?

Corina Bejinariu: Dacă ne uităm în jur, la muzeele mari din Transilvania, situaţia nu este deloc fericită. Muzee cu patrimoniu depozitat, împachetat de ani de zile, dacă ar fi să mă refer doar la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea sau la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Sedii de muzee care se retrocedează, fenomen care reprezintă o mare pierdere pentru tot ce înseamnă patrimoniu și cultură în ansamblul ei, situația nu este foarte fertilă pentru activitatea culturală. De aceea cred că redeschiderea muzeului nostru este, pentru comunitatea locală și cea regională, un moment important.

Vernisajul expoziției ”Acasă, de Crăciun”

Foto-Travel: Un muzeu nu constă doar în expoziția de bază...

Corina Bejinariu: Anul 2014 nu este doar momentul reinaugurării pentru noi, ci este și momentul în care am reuşit reorganizarea spaţiilor de depozitare, asigurând condiţii optime de microclimat precum şi a celor de securitate. În spatele a ceea ce se vede în vitrină, în expoziții, este o muncă extrem de importantă, până la urmă. Patrimoniul nostru nu rămâne constant. Ne creștem patrimoniul în urma cercetărilor sau a achizițiilor, acest patrimoniu trebuie restaurat, conservat și depozitat. E o activitate cotidiană care nu se vede.

Foto-Travel: Muzeul s-a redeschis, ați reușit să dotați și să aduceți la standarde înalte de calitate atât expoziția de bază cât și laboratorul de restaurare sau depozitele cu piese de patrimoniu. Ce urmează?

Corina Bejinariu: Este momentul să regândim activitatea noastră. Avem toate datele problemei, plus contextul instituțional potrivit. Ne-am asigurat dotări, avem o expoziție care este atractivă, în consecință trebuie să ne gândim la cealaltă latură a problemei. Le-am cerut colegilor să-și întocmească proiectele de activitate încă din septembrie. Ne zbatem să găsim acele formule prin care să aducem publicul la muzeu. E greu, încă nu am găsit acea formulă magică, încă suntem în etapa de încercări. Cred că trebuie să încercăm mereu, nu să căutăm o formulă. Încercând te raportezi mereu la public, îl cunoști și încerci să vii oarecum în întâmpinarea lui. Nu este o soluție să dezarmezi în fața neimplicării publicului. În aceste condiții, jobul nostru este să încercăm să diversificăm activitățile în așa fel încât din zeci de activități pe care le propunem, două, trei să se bucure de succes, să ne aducă nu neapărat public mai numeros, ci public fidelizat. Am mai spus acest lucru, marea preocupare a instituțiilor culturale trebuie să fie fidelizarea publicului. Este adevărat că cei care ne evaluează din exterior o fac cantitativ, câți vizitatori am reușit să aducem la muzeu, însă cred că ar trebui să punem accent și pe calitate: pe cine reușim să aducem, cui ne adresăm și pe cine am reușit să păstrăm, să devină publicul nostru fidel, care participă la o bună parte din activitățile noastre.

Vernisajul expoziției ”Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un cimitir programat”

Foto-Travel:În acest an 2015, spre ce tip de activități vă orientați?

Corina Bejinariu:Fidelizarea publicului trebuie să fie obiectivul principal. Tot în ideea de mai sus și în dorința de a veni cu activități oarecum diferite, ne-am gândit la o serie de evenimente ce se vor desfășura sub egida ”Beciul cultural”. Avem un spațiu nonformal, un beci care nu este foarte mare, nu permite un public foarte numeros , dar satisface tocmai această nevoie de a fideliza, de a organiza activități mai puțin formalizate și de a aduce un public care să se simtă bine acolo.

Foto-Travel:În ce ar consta aceste activități?

Corina Bejinariu:Ar fi vorba de ateliere de tip work-shop. Ne dorim un atelier de ceramică unde să-l aducem pe Csibi Csaba de la Borla care să-i învețe – aici nu mă refer doar la copii – ci vrem un public diferit. Sau ar fi foarte interesant să aducem familiile, copiii cu părintele. Am mai avut astfel de activități la zilele muzeului și am văzut că prind mai greu; ar prinde mult mai bine dacă am fi consecvenți în a le oferta. Cred că prin consecvență și cu încurajare din partea noastră, am reuși să contribuim prin genul acesta de activități la ameliorarea acelei carențe a societății românești, prin care copilul este tot mai rupt de părinte. Pe lângă atelierul de ceramică, acolo vom mai avea un work-shop de fotografie, grație colaborărilor noastre cu Cristian Spînu. Ambele activități vor avea ritmicitate, fiecare din cele două activități se vor derula de două ori pe lună, astfel încât în fiecare săptămână vom avea un tip de activitate. De asemenea, am luat legătura cu o familie de tineri care se ocupă de artizanat, care ar dori să aibă o activitate de învățare a copiilor. Vrem să-i aducem și pe ei în acest ”beci cultural”, sâmbăta de exemplu. Sigur, toate aceste activități pot fi și vor fi însoțite de posibilitatea de a intra în expoziție, de a primi informații despre activitatea ce se desfășoară. Ele nu sunt rupte de profilul instituției în care se desfășoară. Vor fi specialiștii noștri care să ofere informații esențializate. Acestea sunt primele activități pe care am reușit să le planificăm. Ne vom gândi poate și la un atelier de țesătorie, chiar dacă au mai fost încercări în acest sens.

Foto-Travel:Știu că Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, are în administrare câteva puncte muzeale, organizate în mediul rural. Ce ne puteți spune de ele?

Corina Bejinariu: Situația este delicată. Eu fac parte din accea categoie care nu crede în aceste colecții expuse în școli. Și de ce spun acest lucru? Ele însele au devenit obiecte de muzeu. Se deschid odată pe an, cum e cea de la Buciumi, la Zilele Castrului – deși acolo avem custode, colecția este în administrarea noastră. Noi suntem cei care ar trebui să oferim doar consultanță de specialitate pentru organizarea şi expunerea colecțiilor din mediul rural, am făcut acest lucru de fiecare dată când am fost solicitaţi în acest sens. De exemplu la Năpradea, inițiativa a venit din partea primăriei, am încheiat un contract cu ei și le-am dat la cheie expoziția organizată după rigorile muzeografice, doar că în acest caz piesele sunt ale comunităţii. De ce nu sunt de acord cu aceste colecții? Pentru că nu se întâmplă nimic cu ele. Atâta vreme cât ele nu sunt asumate de comunitate, asumate nu doar prin faptul că un primar le face ca să taie panglica, ci că acea comunitate înțelege să organizeze acolo anumite evenimente, înțelege să se întâmple ceva. Și dacă le-ai cuprinde într-un circuit turistic, ele arată cam la fel. Structura lor este cam la fel. În câte asemenea puncte poți să duci un turist și să nu ajungi la saturație? Eu spun că aceste colecții se justifică în măsura în care comunitatea și le dorește, și le asumă ca să fie vii. Dacă ele înseamnă doar niște depozite de piese și se deschid o dată sau de două ori pe an , din punctul meu de vedere nu este în regulă. Aș prefera ca acele piese să ajungă la noi, la muzeu. E mai sigur că ele vor exista la muzeu și peste 10 ani, și peste 20 de ani, pentru simplul fapt că noi avem spaţiile optime şi personalul specializat pentru conservarea, restaurarea şi valorificarea lor.

Câștigătorii concursului ”#Selfie Contest”. Sursa foto: pagina de facebook a muzeului

Foto-Travel:Ce este de făcut pentru a-i aduce pe tineri spre muzeu?

Corina Bejinariu:Din dorința de a-i atrage pe tineri la muzeu, am adoptat inclusiv metoda de ”bilete gratuite”, care ne permite să contorizăm afluxul publicului. Afluxul publicului spre muzeu a crescut dar nu a ajuns încă la nivelul la care ne dorim. Am avut o serie de campanii de publicitate, la ora aceasta facem publicitate muzeului în spații cum sunt, de exemplu, saloanele de coafură, avem contract de publicitate pe 6 luni. Acolo se duce mama, cât timp stă sub cască, pe monitoare curge informația legată de muzeu, îndemnul de a-și aduce copiii la muzeu. Există acest sistem în 20 de puncte în oraș. Avem de asemenea un clip care rulează în centrele comerciale din Cluj-Napoca, la Polus Center și Iulius Mall. Am trimis e-mail-uri spre școli, spre inspectoratele școlare din jur. Cu școlile trebuie lucrat mult, în special cu cele din oraș. Intenționăm să itinerăm expoziția pe care am realizat-o cu ocazia Zilei Naționale a României în diferite școli. Odată cu aceasta, vom oferi informații despre redeschiderea muzeului şi oferta culturală a acestuia.

Trebuie precizat faptul că în acest an, blogul Foto-Travel va sprijini printr-o serie de articole, efortul reprezentanților Muzeului Jedețean de Istorie și Artă Zalău de a promova expoziția de bază a acestuia dar și evenimentele ce vor avea loc atât la cele două secții ale muzeului - Secția de istorie ”Vasile Lucăcel” și Galeria de Artă ”Ioan Sima”, cât și la Complexul Arheologic Porolissum. Credem cu tărie faptul că din punct de vedere turistic, instituția muzeală se situează în avangarda a ceea ce înseamnă atracție turistică în municipiul Zalău. Acest material este un prim demers în acest sens.

În acest an am fost ceva mai sensibil și mai atent la evenimentele culturale ce au avut loc la Zalău de Ziua Culturii Naționale. Poate că e de vină obsesia mea pentru cifre, anul acesta, pe 15 ianuarie, împlinindu-se 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu. Mai sunt și alte coincidențe, de exemplu acum 150 de ani, în 1865 se năștea în Tohat (azi cartier al orașului Ulmeni) Laurențiu Bran, cel ce avea să fie primul traducător român al poeziilor lui Eminescu în limba maghiară. Coincidență sau nu, acum 130 de ani (altă cifră rotundă!) este publicată în ziarul clujean ”Kolosvári Közlöny” (Informația de Cluj) prima poezie a lui Eminescu, în limba maghiară. Iar în urmă cu 125 de ani, în 1890 erau publicate în gazeta ”Szilágy-Somlyó” (publicație maghiară ce apărea la Șimleu Silvaniei) trei dintre poeziile lui Eminescu, în tradurea lui Laurențiu Bran. Ca să nu mai vorbim că în 1866 (acum aproape 150 de ani) Eminescu debuta în revista Familia (ce apărea la Budapesta) cu poezia ”Atât de fragedă”. Cu atâtea coincidențe matematice, cum să nu fii atent la ce se întâmplă în orașul tău, de Ziua Culturii Naționale?

Ziua Culturii Naționale la Zalău
Recunosc, m-aș fi așteptat la o mulțime de evenimente culturale, prin care să fie marcată această zi. Au fost câteva, în organizarea acelor instituții ce au în fișa postului, desfășurarea de evenimente culturale. De la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj sau Primăria Municipiului Zalău, fiecare a încercat să marcheze evenimentul, în stil propriu.

De exemplu, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj a organizat două evenimente (conform informațiilor de pe site-ul Sălajul Pur și Simplu): la Colegiul Național ”Silvania” Zalău a avut loc conferința susținută de doamna Rodica Marin având ca temă viața și opera eminesciană iar la Școala din Horoatul Crasnei, cea de a III-a ediția a concursului interjudețean ”La Steaua lui Eminescu”.

Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” a organizat o serie de manifestări ce au constat în expoziții cum ar fi ”Cultura - expresia valorii unui neam!” sau ”Autori sălăjeni - cărți editate în anul 2014”, dar și vizionări de documentare cu tematică culturală: ”Simboluri ale culturii românești” sau ”Titani ai culturii naționale: Eminescu, Blaga, Stănescu”.

Primăria Municipiului Zalău, în colaborare cu Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău a organizat o seară de muzică și poezie din lirica eminesciană sub genericul ”La Steaua”. Elevi și profesori de la instituția de învățământ amintită dar și membri Ansamblului Artistic profesionist ”Porolissum” și-au dat concursul pentru a marca ziua lui Mihai Eminescu (sursa: Sălajul Pur și Simplu).

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, a organizat un alt fel de eveniment. În cadrul unei întâlniri mai puțin formală, au prezentat celor interesați ”cealaltă față a muzeului” - cărți, studii și pliante editate de muzeu și avându-i ca autori pe specialiștii acestuia.

Evident, nu am avut cum să ajung la toate aceste manifestări. Unde mai pui că Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Zalău și-a sărbătorit (firesc) patronul spiritual în ceea ce a devenit deja tradiționale ”Zile ale școlii”. Ca și profesor, aș fi fost tentat să merg alături de colegii mei, dascăli de la școala ”Mihai Eminescu”. Însă am ales să merg la evenimentul organizat de muzeul județean și nu am regretat alegerea făcută.

O altă față a muzeului
Sunt preocupat, printre altele, de activitatea muzeului județean, asta pentru că sunt pasionat de istorie și pentru că muzeul este situat în avangarda promovării turistice a orașului și a județului. Evenimentul intitulat ”O altă față a muzeului” a fost bine promovat pe rețelele de socializare, beneficiind și de o descriere atractivă, incitantă. ”Ne place să credem că, de cele mai multe ori, publicul nostru se întreabă dacă, dincolo de expoziții, cercetări arheologice preventive, conferințe, proiecte educaționale și festivaluri, cei de la muzeu au și alte preocupări.” - se arată în prezentarea evenimentului. Doar citind această frază mi-am spus: ”Da, acolo este de mine”. Mi-am dorit întotdeauna să știu ce e dincolo de vitrinele expozițiilor, să încerc să cunosc drumul pe care un exponat îl parcurge de la descoperirea sau fabricarea lui, până în cadrul expozițional unde este admirat de vizitatori. Ce muncă e în spatele unei expoziții și da, muzeul înseamnă și altceva decât ceea ce vede publicul? ”De Ziua Culturii Naționale, vă așteptăm să răsfoim împreună cărțile și broșurile la care am muncit în perioada anilor 2010-2014” - continuă prezentarea.

o parte din munca de cercetare științifică transpusă în cărți

Monografii, albume, roșuri - din oferta de carte a muzeului

Așadar, joi 15 ianuarie 2015, la ora 17 am fost prezent la Galeria de Artă ”Ioan Sima” Zalău. Am avut bucuria de a-i întâlni pe prietenii mei (cel puțin eu așa îi consider), cercetători în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Cu mulți dintre ei mă știu de la festivalurile de reconstituire istorică, despre care am scris mai multe articole (aici de exemplu); sau îi știu de la proiectele derulate în parteneriat. Pe alții i-am întâlnit de mai multe ori cu ocazia vernisajelor expozițiilor la care am participat. De data aceasta, i-am văzut într-o altă postură, aceea de autori de carte. Nu aveam cum să nu empatizez cu ei, cunoscând din proprie experiență, cât efort, câtă muncă este înmagazinată între coperțile unei cărți. Numai cine a scris în viața lui o carte știe despre ce vorbesc.

alte cărți scrise de specialiștii muzeului

Broșuri de promovare a castrului de la Porolissum

Nu a fost o lansare colectivă de carte așa cum s-ar putea crede, acestea fiind publicate în ultimii patru ani. A fost mai degrabă o prezentare a unei munci, a unui efort intelectual, care nu se vede. Se știe că muzeul a fost închis timp de patru ani, pentru reabilitare și pentru reorganizarea expoziției de bază. Pentru publicul larg, acești patru ani au însemnat (cu excepția unor evenimente muzeale notabile) lipsa accesului la muzeu, la singurul muzeu (are două secții și două corpuri de clădire, ce-i drept) din oraș. O lipsă acută de pe piață, care din păcate a creat o obișnuință în sensul că nu se mai merge la muzeu, ce va fi greu de surmontat în anii următori. Ei bine, în toți acești ani, angajații muzeului, șefii de secții și cercetătorii instituției, au avut o activitate constantă, susținută. O parte a acesteia s-a văzut azi, în zecile de cărți și broșuri prezentate.

În deschiderea evenimentului, doamna dr.Corina Bejinariu - manager al instituției, a prezentat publicului prezent, format în bună parte din angajații muzeului, scopul acestui eveniment cultural inedit. Vorbind despre activitățile muzeului, doamna director s-a referit și la acea componentă deloc de neglijat a activității muzeale, dar care nu este vizibilă publicului larg: ”Suntem mai puțin vizibili prin activitatea de conservare și restaurare a pieselor de patrimoniu. Poate la fel de puțin vizibili suntem prin rezultatele activității de cercetare și spun acest lucru pentru că ea se materializează de regulă prin studii, articole, monografii, lucrări de specialitate care au o adresabilitate destul de restrânsă.”

Prezentarea celor 15 monografii și 12 broșuri de promovare a patrimoniului sau cele 3 numere a revistei muzeului ”Acta Muzei Porolissensis” a fost realizată de doamna Sanda Băcueț. O prezentare succintă, o trecere în revistă a cărților publicate de specialiștii muzeului. Probabil că multe dintre cărți, prin conținutul lor științific, mă depășesc. Însă am remarcat și câteva titluri pe care aș vrea să le citesc și pe care am să le enumăr: ”Dimensiuni ale culturii moderne în Țara Silvaniei” - autor Ioan Maria Oros, ”Șapte zile în Țara Silvaniei” - autor Camelia Burghele, ”Casa Sufletului” - autor Corina Bejinariu, ”Monografia comunei Bobota” - autor Marin Pop, sau albumele cu autori colectivi ”Povestea unui sat sălăjean între document și oralitate: Peceiu”, ”Ceramica de Zalău”, ”Lăcașurile de cult din municipiul Zalău”.

Sălajul poate avea un manual al patrimoniului local
A fost subliniat și faptul că Muzeul Județean de istorie și Artă Zalău, este instituție de cercetare științifică, în județul Sălaj doar Centrul de Cercetări Biologice de la Jibou mai efectuează cercetare științifică. Un alt subiect abordat, care mi-a reținut atenția, a fost acela prin care echipa de specialiști ai muzeului încearcă să implementeze un proiect inedit, acela de a edita un manual al patrimoniului patrimoniului local. ”Este în intenția noastră și prospectăm modalitățile tehnice pentru realizarea unui manual al patrimoniului local, avem deja o structură a materialului. Ne dorim să convingem școlile și inspectoratul școlar, să putem introduce manualul în oferta școlară” - a precizat doamna director Corina Bejinariu. Nu este o noutate în învățământul românesc, în județul Brașov există deja din anul 2013 un ”Manual școlar pentru disciplină opțională. Patrimoniu Cultural” având ca autor pe Adriana Scripcaru. Sincer, cred că existența unui astfel de manual, cu toate dificultățile ce par a exista în introducerea acestuia efectiv la clasă, ar însemna un mare câștig pentru județul Sălaj. Poate așa, generațiile următoare vor înțelege importanța patrimoniului de care dispun (cât va mai rămânea din el) și vor ști să-l conserve.

Educația culturală: veriga slabă
Desigur, instituțiile culturale sălăjene au organizat evenimente de Ziua Culturii Naționale pentru că așa e ”scris în fișa postului”. E firesc să fie așa, dacă nu aceste instituții atunci cine ar trebui să organizeze astfel de evenimente? Ar fi făcut-o și dacă nu ar fi existat această zi, ar fi găsit altă ocazie, pentru că asta este menirea lor.

Dincolo de aceste evenimente, nimic interesant. Școlile, cu câteva excepții pe care le-am amintit deja, sau altele despre care a scris neobositul Călin Pavăl în publicația electronică Sălajul Pur și Simplu, nu au întreprins nimic. Sau poate nu știu eu. Chiar și în școala mea nimeni nu a pomenit nimic de Eminescu, de Ziua Culturii Naționale. Poate doar profesorii de limba și literatura română la orele lor. Însă nimic organizat, nimic care să atragă atenția, care să le amintească elevilor de această zi. Nu vreau să acuz pe nimeni, poate fiecare are deja prea multe pe cap, însă am impresia că din școlile noastre lipsește educația culturală, acea componentă a educației fără de care suntem mai săraci.

Fără educație culturală, muzeele, sălile de spectacole vor rămâne la fel de goale. Expozițiile vor fi vernisate doar în prezența prietenilor apropiați ai autorilor, cărțile vor fi lansate într-un mediu restrâns. Unde am greșit oare de am ajuns în acest punct al dezinteresului total al tinerei generații față de cultura națională, față de patrimoniu, față de tot ce înseamnă act cultural? Este școala singurul vinovat? Degeaba ne batem în piept cu ”poetul național” dacă nu-i citim poeziile măcar o dată pe an de 15 ianuarie.

Dacă diferitele componente ale educației, pot fi asemănate cu verigile unui lanț, iar educația culturală e una dintre aceste verigi, atunci cu siguranță lanțul este fragil, nesigur. Educația culturală este una dintre verigile slabe ale lanțului. Și este cunoscut faptul că ”niciun lanț nu este mai tare decât veriga lui cea mai slabă”.

Nu mai e un secret pentru nimeni, îmi plac festivalurile de reconstituire istorică. E un bun prilej de a învăța ”pe viu” despre o epocă, despre o perioadă istorică. Iar dacă actul de învățare are loc într-un context cât mai apropiat de ceea ce se presupune - pe baza cercetărilor științifice și a descoperirilor arheologice - că a fost, cu atât mai bine. Iată de ce, sunt nelipsit de la cele două festivaluri de reconstituire istorică antică, de care Zalăul are parte. Vorbim despre Festivalul Roman Zalău-Porolisumși despre Porolissum Fest. Am fost foarte bucuros și mândru (un sentiment de mândrie locală) în același timp, când am descoperit că la Zalău, funcționează din 2011 Asociația Amicii Muzeului, care are nu mai puțin de patru grupuri de reenactment. Am mai scris despre asociație sau despre festivaluri și cu altă ocazie, însă acum s-a făcut un mare pas înainte prin crearea unei pagini de internet dedicate, care are menirea de a promova activitatea asociației.

Pagina principală a site-ului

Dacă Zalăul și Sălajul vor să mizeze pe cartea turismului istoric, atunci cu siguranță nu trebuie să fie ocolit complexul arheologic Porolissum, unul dintre cele mai bine conservate din țară. Imaginea superbei Porta Praetoria, a devenit de mult un logo, un element de identificare a celor două festivaluri de reconstituire istorică ce au loc în fiecare an aici, în fosta capitală a provinciei Dacia Porolissensis. Desigur, niciun festival nu ar fi avut același impact asupra publicului, dacă n-ar fi existat formațiile de reenactment ce activează la Zalău sub egida Asociației Amicii Muzeului.

Așa cum spuneam, la finele anului 2014, Asociația Amicii Muzeului și-a lansat propriul site. Site-ul, ce poate fi accesat la adresa www.amiciimuzeuluizalau.ro, este structurat pe cinci secțiuni.

Pagina principală ”Home” cuprinde de fapt secțiunea ”Despre noi” în care apar informații succinte despre obiectivele asociației și despre tipurile de activități pe care le desfășoară. De asemenea cuprinde trei galerii foto (Porolissum Fest 2014, Zalău 2014 și Roma - Italia 2013) în care se derulează într-un slide-show imagini de la cele trei manifestări. Tot pe pagina principală se găsesc informațiile legate de conducerea asociației: dr.Dan Băcueț-Crișan - președinte, dr.Ioan Bejinariu - vicepreședinte și dr.Emanoil Pripon - secretar general. În fine, partea de jos a paginii principale conține link-uri spre partenerii asociației (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Consiliul Județean Sălaj, Ghid Video Turistic și blogul Foto-Travel). Butonul ”contact” oferă informații despre adresa de e-mail, pagina de facebookși numărul de telefon. Există și un formular prin intermediul căruia se pot posta comentarii. Tot de pe pagina principală se poate descărca în format PDF regulamentul asociației.

Secțiunea ”Reconstituire istorică” conține câteva informații despre fenomenul de reenactment și legătura acestuia cu arheologia. Mult mai interesantă este secțiunea ”grupuri” unde, așa cum era firesc sunt prezentate cele patru grupuri ale asociației: Legio VII Gemina Felix Pia Fidelis (trupa de romani a cărui prim nume a fost Cohors III Campestris Civivm Romanorvm Milliaria), Nvmervs Palmyrenorvm Porolissensivm Sagittariorvm Civivm Romanorvm (trupă de arcași formată doar din voluntare femei), Lupii Daciei (trupă de daci) și Magna Sarmatia – aliaţi ai dacilor (trupă de arcași sarmați formată tot din voluntare femei). Fiecare din cele patru formații poate fi vizualizată în diverse momente ale spectacolelor care le-au oferit în timp.

Secțiunea ”Reconstituire istorică” a site-ului

Secțiunea ”Galerie Foto” conține mult mai multe imagini începând cu festivalul din Porolissum Fest din 2009 și terminând cu cele de anul trecut. În afară de evenimentele desfășurate la Zalău și Porolissum, mai sunt galerii foto de la acele evenimente la care grupurile de reenactment zălăuane au participat: Carei 2011, Sighetu Marmației 2011, Tășnad 2011, Borla 2012, Covaci 2012, Medieșu Aurit 2012, Romexpo 2012, Polus Center Cluj 2012, Alba Iulia 2013, Carei 2013, Cricău 2013, Romexpo 2013, Polus Center Cluj 2013, Alba Iulia 2014, Roma - Italia 2013, Călugăreni 2014, Ighiu 2014, Moftin 2014).

Secțiunea ”Evenimente” cuprinde lista completă a tuturor festivalurilor la care grupurile de reconstituire istorică din cadrul Asociației Amicii Muzeului au participat, dar și diplomele obținute în 2012 și 2013 cu ocazia Galei Culturii Sălăjene.

Tot în 2014, Asociația Amicii Muzeului a lansat un ghid de prezentare, intitulat ”Promovarea patrimoniului cultural prin reconstituiri istorice”. Ghidul a apărut în condiții grafice deosebite și are menirea de a contribui la promovarea asociației, a trupelor de reconstituire istorică și de ce nu, a complexului arheologic Porolissum. În cele 24 de pagini, sunt multe informații, despre ceea ce înseamnă reconstituirea istorică, despre trupele de reenactment dar și despre festivalurile la care zălăuanii au participat. Ghidul este ilustrat prin poze sugestive, realizate de echipa de la Ghid Video Turistic, Cristian Spînu, Sebastian Olaru și subsemnatul, Mirel Matyas.

Broșura de prezentare a Asociației Amicii Muzeului

Cu ocazia lansării site-ului, am stat de vorbă cu domnul dr. Dan Băcueț-Crișan - președintele acesteia:

Foto-Travel: Cum a fost anul 2014, din punctul de vedere al Asociaţiei Amicii Muzeului.

Dan Băcueț-Crișan: Pentru noi, 2014 a fost un an extrem de încărcat, cu extinderi şi transformări “istorice” în sensul în care am format o nouă trupă de arcaşi sarmaţi numită Magna Sarmatia şi am schimbat denumirea uneia dintre trupele de romani, astfel că din Cohors III Campestris Civivm Romanorvm Milliaria am devenit Legio VII Gemina Felix Pia Fidelis.

dr.Dan Băcueț-Crișan, președintele asociației Amicii Muzeului

Foto-Travel: De ce acestă schimbare?

Dan Băcueț-Crișan: La Porolissum, alături de cohortele auxiliare au staționat şi detaşamente din cadrul unor legiuni. Un astfel de detaşament (o vexilaţie) este cel din Legio VII Gemina. Am zis că dacă am “trăit” într-una cohortele auxiliare, să vedem ce înseamnă şi viaţa într-o legiune romană. Oricum, noi ca istorici suntem datori să înţelegem toate laturile civilizaţiei antice, inclusiv cea militară cu aspectele sale evolutive.

Salve Porolissum - salutul romanilor în cadrul Porolissum Fest 2014

Foto-Travel: Deci schimbarea denumirii e susținută arheologic...

Dan Băcueț-Crișan:Da. La început, am pornit cu o cohortă auxiliară pentru că am perceput-o ca o activitate mai simplă din punct de vedere structural. Reconstituirea unei legiuni romane, în cazul nostru un detaşament (vexilaţie) dintr-o astfel de unitate militară de mari dimensiuni a reprezentat abordarea unei structuri mult mai complexe. Am optat pentru detaşamentul/velixația din Legiunea a VII-a Gemina care a staţionat la Porolissum în castrul mare de pe Dealul Pomet, detaşament care - după dovezile arheologice acumulate până acum – era a III-a cohortă din respectiva legiune. Această nouă abordare a fost motivată în primul rând de experienţa acumulată în urma reconstituirilor istorice pe care le-am abordat până acum. Desigur, rigorile armatei romane sunt peste tot la fel, nu există niciun fel de diferență.

Formație de luptă. Porolissum Fest 2014

Foto-Travel: Dar celelalte trupe?

Dan Băcueț-Crișan: Trupa de arcași Nvmervs Palmyrenorvm, e formată din femei. Este adevărat că în armata romană nu erau femei, decât în armatele de barbari aliate conjunctural cu romanii, cum este cazul trupei de arcaşi Magna Sarmatia compusă de asemenea din voluntare femei.

Foto-Travel: Însă din punct de vedere al impactului vizual, prezența unei trupe feminine dă bine...

Dan Băcueț-Crișan:Da, este de impact. Am constatat acest lucru, în cadrul publicului care vine la evenimente sunt multe mămici cu copii care sunt mai atrași de partea feminină, fac legătura cu mama, sora, bunica. Plus că, în ciuda misoginismului care -din păcate- încă funcţionează, când voluntarele noastre trag la țintă, lovesc ţinta şi efectuează o serie de exerciţii şi manevre de tragere complicate, impactul este mult mai mare decât dacă acest lucru ar fi fost realizat de arcași bărbați.

Arcașele din trupa Nvmervs Palmyremorvm

Foto-Travel: Cronologic vorbind, care au fost primele trupe din cadrul asociaţiei?

Dan Băcueț-Crișan: Am pornit la drum cu trupa de romani - Cohors III Campestris în 2011. În același timp am pornit cu trupa de daci - Lupii Daciei. Acestea sunt cele două trupe cu care am început. În 2013 am pornit trupa de arcaşi Nvmervs Palmyrenorvm, iar în 2014 am schimbat denumirea trupei de romani și am dat drumul la încă o trupă de arcaşi (sarmaţi) numită Magna Sarmatia.

Foto-Travel: Câți voluntari sunt în cele patru trupe?

Dan Băcueț-Crișan: Suntem în jur de 50-60 de persoane. Toate participările sunt făcute pe bază de voluntariat.

Foto-Travel: Există însă și costuri...

Dan Băcueț-Crișan: Desigur, întreținerea echipamentelor de exemplu. Participările noastre la diverse evenimente sunt remunerate, pe bază de contract. Așa avem bani să reparăm și să întreținem echipamentele sau să achiziţionăm altele.

Magna Sarmatia. Festivalul Roman Zalău-Porolissum 2014.

Lupii Daciei aliați cu Magna Sarmatia. La Festivalul Roman Zalău Porolissum 2014.

Foto-Travel: Sunt convins că există şi rigori impuse de “haina militară”.

Dan Băcueț-Crișan: Da. Aceste rigori s-au văzut peste tot pe unde am avut prezentări prin faptul că trupele de reconstituire şi-au făcut întotdeauna treaba, exact cum a fost stabilitit programul, respectând normele de conduită. Avem un regulament de funcționare al asociației, pe lângă statut. Fiecare reenactor trebuie să-l respecte, prevederile lui sunt ca un fir roșu de conduită morală a fiecăruia. Atâta timp cât ești cu această uniformă, reprezinți oficial asociaţia şi nu ai voie să te abaţi de la aceste norme de conduită. După ce dai jos echipamentul de reconstituire istorică redevii aceeași persoană privată de dinainte de prezentare/spectacol.

Reduta dacilor sub asediul romanilor. La Porolissum Fest 2014

Foto-Travel: Prin aceste trupe contribuiți la promovarea complexului arheologic de la Porolissum...

Dan Băcueț-Crișan: Pentru noi este un caz fericit faptul că lumea din țară și nu numai, cunoaște foarte bine complexul arheologic Porolissum. Existența acestor trupe de reconstituire istorică, contribuie în mod fericit la promovarea turistică a acestui obiectiv important. Dacă n-ar fi oraşul roman Porolissum, probabil că acestă asociație n-ar avea succesul pe care-l are astăzi. La fel, existența asociației și faptul că noi dăm viață castrului, face ca la festivalul de reconstituire istorică Porolissum Fest să vină foarte mulți turiști din afara județului. La aceasta contribuie foarte mult și explicațiile date publicului, acestea fiind opera specialiștilor muzeului din Zalău.

Trupa Magna Sarmatia la Porolissum Fest 2014

Foto-Travel: Recent, Asociația Amicii Muzeului a editat și un pliant de promovare. Ce ne puteți spune despre acesta?

Dan Băcueț-Crișan: Este primul ghid al Asociației, n-am mai editat un ghid până acum. L-am considerat necesar din mai multe motive. În primul rând, din 2011 până acum, am adunat o lungă listă de participări la diverse evenimente și festivaluri. În plus, faptul că aceste participări s-au efectuat la modul profesionist, este dovedit de diplomele și premiile obținute. Cea mai importantă distincție e cea acordată de Ministerul Culturii la noi acasă, prin intermediul Galei Culturii Sălăjene. E un ”cursus honorum” personal ce spune multe despre tine, îți oferă încredere.

Foto-Travel: Cui ați distribuit ghidul?

Dan Băcueț-Crișan: Ghidul asociației a fost distribuit gratuit tuturor celor cu care colaborăm. L-am trimis şi celorlalte asociații de profil din ţară şi nu numai, am vrut să arătăm că o asociație ca a noastră nu are ca scop numai realizarea de recontituiri istorice şi spectacole, ea trebuie să-şi facă simţită prezenţa și prin publicații. Desigur, ghidul nu are pretenția de a fi o publicație științifică, acelea sunt publicate la locul lor. Ghidul se adresează tuturor celor care sunt interesaţi de activitatea noastră.

Diplomă oferită cu ocazia Galei Culturii Sălăjene 2014

Foto-Travel: Revin la site. De ce un site? Nu este suficientă promovarea prin rețelele de socializare?

Dan Băcueț-Crișan: Noi am pornit prima dată cu paginile de facebook, ne-am gândit destul de târziu la acest site. Ideea este că trebuie să ai un site, așa este etic și științific, e cea mai bună carte de vizită. Facebook-ul e un pas, însă o rețea de socializare face ca informația să circule doar printre ”prieteni”. La fel și materialele de promovare pe suport de hârtie, ajung doar acolo unde le distribui. Site-ul rămâne cea mai bună variantă, e oficial, de oriunde din lume poți fi văzut. În plus, e o garanție pentru cei care văd filmulețele, pozele sau postările de pe rețelele de socializare.

Dan Băcueț-Crișan la Porolissum Fest 2014

Foto-Travel: Ce planuri de viitor are Asociația Amicii Muzeului?

Dan Băcueț-Crișan: Ca în fiecare an, primim o mulțime de invitații, inclusiv în străinătate. Vom vedea pe care putem să le onorăm. Vom încerca să mergem la festivalurile mari, unde participă mai multe trupe de reconstituire istorică. Acolo unde sunt mai mulți spectacolul este astfel, poți să spui o poveste coerentă de mai lungă durată. Referitor la participare, în primul rând va fi Porolissum Fest - eu spun că la ora actuală este cel mai bun festival de reconstituire istorică pe teme antice din România datorită complexităţii şi mai ales datorită spectaculoasei locaţii în mijlocul ruinelor romane. Vom participa și la festivalul de la Zalău, apoi la Alba Iulia - Festivalul Apulum, la Festivalul Cetăților Dacice. Ne dorim să ajungem şi la alte festivaluri şi manifestări culturale din ţarăşi străinătate, vom vedea dacă vom merge iarăși în Italia la Natale din Roma. Pe lângă participările la festivaluri sau alte manifestări culturale vrem să derulăm activităţi împreună cu şcolile, să edităm mai multe materiale de promovare (cărți poștale, broşuri, calendare etc.) dar şi câteva materiale documentare.

Foto-Travel: Vă mulțumesc pentru informațiile oferite. Doriți să transmiteți un mesaj cititorilor blogului Foto-Travel?

Dan Băcueț-Crișan: Să aibă parte de un an mai bun decât cel anterior, adresându-le totodată invitaţia de a participa şi pe viitor la prezentările pe care le face asociaţia şi chiar de a deveni membri voluntari în trupele de reconstituire istorică din cadrul Asociaţiei Amicii Muzeului-Zalău.

Formațiile Asociației Amicii Muzeului salutând publicul la Festivalul Roman Zalău-Porolissum 2014

Așa cum mi-am propus, voi face o altfel de retrospectivă a anului 2014. O retrospectivă fotografică. Și cum s-au adunat mii de poze, le-am grupat pe diverse categorii din care le-am selectat pe cele mai reușite. Am întocmit astfel un clasament cuprinzând 10 (plus 5) fotografii realizate sub egida Foto-Travel. După ce v-am prezentat cele mai bune fotografii (în opinia mea, desigur) la categoriile Natură și Peisaj, Fotografii de călătorie sau Etnografie și folclor, am ajuns să vă prezint una din categoriile cu care mă identific cel mai mult: detalii de arhitectură.

De când am luat aparatul de fotografiat în mână, mi-a plăcut să surprind detaliile de arhitectură. Probabil și pentru că am avut șansa de a călători prin diferite locuri în care acestea abundă. Voi da doar un singur exemplu: Toscana. Și un neavizat ar observa că în orașele cu iz medieval din Toscana, la fiecare colț de stradă găsești ceva ce-ți atrage atenția: un mâner, o poartă, un felinar etc. Extrapolând, detaliile fac diferența. Și am deja format ochiul (defect profesional?) de a fi atent la detalii.

Anul 2014, deși nu a fost foarte generos din punct de vedere al călătoriilor, mi-a oferit ocazia să observ detaliile arhitecturale dintr-o altă parte a lumii de care m-am îndrăgostit iremediabil: Turcia. Cu atât mai mult cu cât sunt altfel de detalii, provin dintr-o altă cultură, cu care noi europenii nu prea suntem obișnuiți. Pe de altă parte, și la noi acasă, detaliile de arhitectură sunt prezente aproape la tot pasul. Trebuie doar să te oprești și să le admiri. Fără ele, arhitectura clădirilor ce ne înconjoară și în ultimă instanță ne definesc existența, ar fi mult mai seacă, mai lipsită de personalitate.

Căutând prin arhiva mea de fotografii realizate în anul 2014, am găsit câteva, care cel puțin din punctul meu de vedere sunt reușite. Iată așadar, un clasament al celor mai frumoase fotografii cu detalii de arhitectură.

1. Arta islamică
Nu știu de ce, porțile de acces în lăcașurile de cult, sunt uneori la fel de frumoase ca și interiorul acestora. Probabil, constructorii au vrut încă de la început să ”încânte privirea”. Dacă în cazul bisericilor creștine, porțile de acces sunt pline cu scene biblice, în cazul religiei islamice locul acestora este luat de ornamentele geometrice sau florale. Și din acest punct de vedere, arta islamică tinde spre perfecțiune. Cea mai frumoasă imagine, care surprinde un detaliu de arhitectură, am realizat-o la Moscheea Albastră din Istanbul. Pe una dintre porțile de intrare în curtea moscheii, apare în relief o semisferă pe care se continuă modelul geometric al întregii suprafețe.

2. Veșnicie
Această fotografie a fost făcută în Baia-Mare, undeva în centrul istoric. Mi-a plăcut mult simplitatea acestui mâner din fier forjat, contrastul pe care lemnul îl face cu fierul. Se vede că în ciuda folosirii repetate (de câte ori pe zi oare se deschide o poartă?) clanța își păstrează aspectul vrând să sugereze veșnicia.

3. Vulturul negru
Cui nu-i plac vitraliile? Lumina filtrată de sticla colorată, crează întotdeauna un efect vizual puternic, deosebit. De mult vitraliile au depășit funcția lor practică, devenind mai degrabă adevărate opere de artă. În 2014, am vizitat Oradea și inevitabil m-am plimbat prin celebrul pasaj Vulturul Negru, complet reabilitat. Aici am surprins această imagine spectaculoasă.

4. Moștenirea elenistică

Într-una din excursiile din Maramureș am avut inspirația de a mă opri în centrul orașului Baia Sprie. Spre surprinderea mea, impunătoarea catedrală romano-catolică ”Adormirea Maicii Domnului”, ascunde adevărate bijuterii arhitectonice. Capitelul ionic din imagine, surprinde prin simplitate și eleganță.

5. Taina lemnului

Nu cred că există un alt termen care să descrie mai bine superbele porți maramureșene. Cea din imagine datează, conform inscripției din 1999. Poarta, ce aparține unei pensiuni turistice, se află în localitatea Ocna Șugatag din Maramureș.

6. Altfel de mânere
De când am dat de frumoasele mânere ale porților din Toscana, sunt cu ochii după altele similare, oriunde m-aș duce. Nu știu de ce, dar e un element arhitectural pe care îmi place să-l imortalizez. Desigur, când am văzut că și porțile moscheilor vizitate, au mânere frumoase, am fost cât se poate de încântat. Cele din imagine le-am găsit la Moscheea Laleli, din cartierul Fatih, Istanbul.

7. Vremelnicie
Imaginea următoare va fi în curând una istorică. Asta pentru că nepăsarea și ignoranța, împletite cu neputința celor îndreptățiți să facă ceva, vor duce la distrugerea a ceea ce a mai rămas din castelul Bay din Treznea. De altfel, aceste frumoase coloane ce alcătuiau odată un portic, mai sunt vizibile doar în partea stângă (cele din imagine), jumătatea din dreapta a porticului nu mai există. Păcat!

8. Meșteșug
Multe din bisericile de lemn din Sălaj (dar nu numai acestea) conțin minunate elemente de detalii arhitecturale. Majoritatea sunt grupate în jurul portalului d eintrare, așa cum se poate observa și în acestă imagine, surprinsă la Biserica de lemn din localitatea Prodănești, județul Sălaj. Se vede clar motivul frânghiei, rozele și cuiele de lemn.

9. Patrimoniul UNESCO

O altă biserică de lemn, un alt detaliu de arhitectură. De data acesta este vorba despre ornamentele sub formă de dinți, realizate în jurul unui mic geam, decupat in peretele lateral al bisericii de lemn din Desești, Maramureș - obiectiv aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Chiar și grilajul de fier forjat, cu rol de protecție a geamului, încântă privirea.

10. Tunel
Orașele medievale - mă rog, cât au mai rămas din ele - ascund multe elemente arhitectonice spectaculoase. Nu credeam că într-un oraș ca și Baia-Mare poți găsi elemente de arhitectură de factură medievală. Însă, în centrul istoric al orașului, am fost surprins să găsesc această străduță pavată cu piatră cubică. Mi-a atras atenția acele arcade ce crează impresia de tunel.

La fel ca și în cadrul celorlalte articole din seria ”retrospectiva fotografică a anului 2014”, nu am să mă mărginesc la clasicul Top 10. Asta și pentru că fotografiile selectate conțin o mare doză de subiectivism. Tocmai de aceea, am extins clasamentul cu încă 5 fotografii, care ar putea la fel de bine să le înlocuiască pe oricare din cele de mai sus.

11. Geometrie
Arta islamică, constrânsă de interdicțiile religioase cu privire la reprezentarea persoanelor, a cunoscut apogeul de exprimare în motivele geometrice. Iată o superbă friză sculptată în piatră, imortalizată pe peretele unei clădiri din micuța localitate Uchisar, din Cappadocia (Turcia).

12. Felinare
Primăria Municipiului Zalău, are pe fațada principală a clădirii, două felinare realizate din fier forjat, care sunt printre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată.

13. Simplitate
La Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj, am avut inspirația să fotografiez prin decupajul sub formă de cruce, realizat în scândurile ce alcătuiesc ușile altarului de vară. Imaginea obținută (în ciuda micilor probleme de focalizare) surprinde prin simplitate și prin contrast.

14. Vitralii

Îmi plac vitraliile. Oare cui nu-i plac? Acea lumină filtrată prin sticla colorată, prin modelul realizat, crează o imagine plăcută. De regulă te-ai aștepta la vitralii pictate cu sfinți, cu motive religioase - asta dacă te referi la cele din interiorul bisericilor. Însă, la Biserica cu Lună din Oradea, am găsit vitralii simple, fără sfinți. Doar jocul geometric al culorilor sugerează crucea.

15. Fier forjat
La imaginea următoare, nu știi unde să te uiți mai întâi. La superbul felinar lucrat cu măiestrie din fier forjat, sau la ornamentele realizate tot din fier forjat, din spate? În ciuda unei oarecare vechimi vizibile oarecum în neglijența proprietarului acestei case, ornamentele încă au puterea de a seduce. Casa cu pricina este din Budapesta, undeva în frumosul cartier medieval din jurul Cetății Buda.

Retrospectiva fotografică 2014 mai cuprinde:

Urmează:

Categoria Alb-Negru

Miercuri 17 decembrie 2014, la Polus Center Cluj-Napoca s-a lansat oficial City Card 2015. După modelul marilor orașe din lume, Clujul beneficiază din 2014 de avantajele cardului emis de portalul cluj.com, ce asigură accesul gratuit sau la preț redus la diverse evenimente sau magazine din rețeaua partenerilor. Evenimentul de lansare al City Card 2015, poate fi vizionat aici într-o filmare marca cluj.com.

În condițiile în care în anul 2015, Clujul este Capitală Culturală a Tineretului, a fi în posesia unui City Card, poate fi un avantaj. Cu siguranță, numărul evenimentelor culturale va fi într-o continuă creștere, așa că ar trebui să profitați de ocazia de a fi posesorul unui City Card.

Dacă nu ați reușit să vă achiziționați unul, o mai puteți face în regim promoțional până pe 22 decembrie 2014. Numai până la acea dată, un City Card costă doar 49 de lei. Comanda se poate face online prin completarea unui formular disponibil aici. Se poate alege una din următoarele variante de a intra în posesia cardului: fie direct de la sediul cluj.com de pe strada Mihai Eminescu nr.7 - situație în care cardul se poate plăti pe loc, fie se solicită trimiterea acestuia prin curier, cu plata ramburs. În cea de a doua variantă, pentru livrare în Cluj-Napoca transportul este gratuit, iar pentru doritorii cardului care nu sunt din Cluj-Napoca, la prețul cardului se mai adaugă 15 lei taxa de curierat.

Lansarea City Card 2015. Sursa foto: www.facebook.com/clujcom

Eu mi-am comandat un City Card, preferând varianta ridicării acestuia direct de la sediul cluj.com. Asta pentru că ajung destul de des la Cluj. Am decis să-mi achiziționez un City Card, la preț promoțional de Crăciun, pentru multiplele avantaje pe care le oferă acesta. Din punctul meu de vedere, cele mai importante sunt cele două cupoane / an ce oferă accesul gratuit la următoarele muzee:

Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia”
Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei (valabil și la Muzeul Farmaciei)
Muzeul de artă Cluj-Napoca

Pentru posesorii de City Card, este necesar activarea acestuia. Acest lucru se poate face direct pe pagina emitentului, prin introducerea numărului cardului și a unor date personale. Există și posibilitatea abonării la un newsletter (se primește maxim un newsletter pe săptămână, existând și posibilitatea dezabonării).

Pentru celelalte oferte ale partenerilor cluj.com, se poate consulta lista completă, la zi a beneficiilor oferite deținătorilor cardului. Lista este într-o continuă creștere, se recomandă verificarea periodică a cesteia pentru a fi la curent cu toate avantajele de care puteți beneficia. Lista poate fi consultată aici. Printre parteneri se numără Teatrul Național ”Lucian Blaga”, Opera Națională Cluj-Napoca, Teatrul de păpuși ”Puck”, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Maghiar de Stat sau Filarmonica de Stat Transilvania - care oferă două invitații duble / an.

Așadar, nu ratați ocazia de a comanda un City Card la preț promoțional de Crăciun. Avantajele sunt numeroase.

Lansarea City Card 2015. Sursa foto: www.facebook.com/clujcom

Se vorbește din ce în ce mai mult de România ca destinație turistică. Și asta nu este rău deloc. Diverse site-uri de turism, publicații de travel promovează prin materialele publicate destinații din România. Toate însă se bazează strict pe potențialul turistic al destinației respective, lucrurile sunt privite din afară cu oarecare detașare. Închipuiți-vă însă că un român, ar avea o agenție de turism, undeva în afara granițelor țării. Vă asigur că promovarea pe care o va face destinațiilor turistice românești va fi net superioară oricărei alte agenții, pentru că dincolo de pragmatismul unei afaceri va pune și mult suflet. Așa se întâmplă cu agenția Viajes Cazaré din Madrid, Spania - deținută de românca Nicoleta Boranda. Recent, a fost lansat site-ul turistic Visita Rumania ce promovează în rândul turiștilor spanioli, frumusețile României.

Cu siguranță mai sunt astfel de site-uri, sunt multe alte agenții turistice din afară care au în ofertele lor și pachete turistice ce vizează obiective din România. Este dacă vreți, la fel cum o agenție românească, promovează destinații externe. Ceea ce însă mi-a atras atenția la site-ul Visita Rumania este faptul că acesta se bazează din plin pe fotografii excepționale care au darul de a atrage turiști. Nu știu cine sunt autorii fotografiilor, însă trebuie să recunosc că în cazul lor, este de actualitate zicala ”o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte”. Textul ce însoțește imaginea este simplu, aerisit, nu obosește și nici nu oferă date excesive.

Site-ul este structurat pe verticală, pe mai multe registre la care se adaugă banner-ul ce conține și datele de contact alături de butoanele de navigare sau partea finală dedicată accesului spre rețelele de socializare. Pagina principală, dacă se poate numi așa, conține o superbă imagine a Castelului Peleș - un obiectiv turistic de neratat pentru un străin care vrea să viziteze România. Textul e simplu și convingător:”Rumania es un pais con folklore y tradiciones fascinantes, mito, misterio y leyenda” (România este o țară cu tradiții folclorice fascinante, mit, mister și legende). Desigur, mitul Contelui Dracula, atât de pregnant în conștiința străinilor, nu avea cum să lipsească. Încă de la început apare în îndemnul ”aici veți găsi cele mai bune oferte și circuite pentru o experiență unică de a cunoaște țara contelui Dracula”.

Bannerul conţine şi logo-ul siteului. În numele țării căreia îi este dedicat acest site, litera ”i” conține sub formă stilizată Coloana Infinitului, opera marelui sculptor Constantin Brâncuși. De asemenea, acea imagine de ”soare colorat” este inspirată dintr-o ancestrală imagine, numită ”floarea vieții” ce poate fi întâlnită în multe locuri. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este biserica de lemn din Budești, Maramureș - obiectiv aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Butoanele ”Conoce Rumania” (Faceți cunoștință cu România), ”Nuestro Tours” (Tururile noastre) și ”Quienes somos” (Cine suntem) duc spre paginile aferente. De exemplu, pagina ”Conoce Rumania” conține o prezentare a destinației, a României. Textul ce însoțește imaginile vorbește de mixul cultural de aici: ”În orașele sale medievale, arta și cultura civilizațiilor românești, maghiare și săsești sunt amestecate. Biserici și castele fortificate păzesc Carpații, un paradis pentru conectarea cu natura, pentru a gusta cultura și gastronomia” .

Registrul următor, la care se poate ajunge fie derulând pagina fie direct prin intermediul butonului ”Nuestro Tours” oferă potențialului turist spaniol, 6 tururi tematice în România: Aventura en Transilvania (Aventură în Transilvania), El Gran Viaje de Rumania (Marele tur al României), El Danubio y Valachia (Dunărea și Valahia), Bike Tour por Transilvania (Turul ciclist al Transilvaniei), Las Iglesias fortificadas de Transilvania (Bisericiele fortificate ale Transilvaniei) și Los Monasterios de Moldavia y Transilvania (Mănăstirile din Moldova și Transilvania). După cum se poate observa, accentul se pune pe Transilvania, fără a fi neglijate însă celelalte zone ce dispun de potențial turistic însemnat.

Fiecare tur conține o scurtă descriere, iar dacă cititorii vor să afle mai multe informații, sunt oferite pe scurt caracteristicile fiecărui tur. De exemplu, ”Marele tur al României” constă într-o excursie de 12 zile cu autocarul, cazare la hoteluri de 3 și 4 stele cu demipensiune, ghid vorbitor de castiliană, excursie cu barca în Delta Dunării și cină festivă cu program folcloric.

Sau, turul ”Mănăstirile din Moldova și Transilvania” ce promovează turismul monahal, are următoarele caracteristici: durata excursiei este de 8 zile, cu cazare la hoteluri de 3 și 4 stele cu demipensiune; ghidul, plimbarea cu trăsura și cina festivă cu program folcloric fiind și ele incluse.

Un alt registru al site-ului, oferă potențialilor turiști un film cu durata de șase minute și jumătate, în limba engleză, intitulat ”Romania, Bucharest. What do you know about me?”, film ce o are ca producător pe Cristina Păstrașcu.

Site-ul Visita Rumania mai conține registrele ”Disfruta la gastronomia” (Bucurați-vă de bucătărie) și ”Descubre su naturaleza” (Descoperă natura), secțiuni dedicate gastronomiei românești și peisajelor naturale pe care le poți întâlni la tot pasul.

În concluzie, avem un site de promovare a României, ce se adresează potențialilor turiști spanioli. Desigur, ca un jucător pe piața de turism, Nicoleta are oferte și pentru toate categoriile de turiști, spanioli sau străini. Alături de brand-ul Visita Rumania - prin care, așa cum am spus, promovează destinațiile turistice din România, mai deține și brand-ul Best Spanish Holiday.

Ambele proiecte au pagini de facebook: VacacionesEnRumania respectiv Bestspanisholidays

Vrând să aflăm mai multe despre aceste proiecte și despre intențiile viitoare, am rugat-o pe doamna Nicoleta Boranda să ne răspundă la o serie de întrebări.

Foto-Travel: În ce context ați ajuns în Spania, acum 25 de ani?
Nicoleta Boranda: În Spania am ajuns din întâmplare…În septembrie 89 am plecat la Istambul acolo ”am căutat o viză pentru un vis” …cum spune Juan Luis Guerra (Buscando visa para un sueño). Singura Ambasadă care mi-a acordat-o a fost cea a Spaniei. Am aterizat la Madrid în ziua în care la București începea Revoluția.

Foto-Travel: Care au fost încercările emigrantului ajuns în Spania?
Nicoleta Boranda: Prima încercare a fost comunicarea, pentru că eu vorbeam franceză și engleză dar spaniolii în 99% din cazuri vorbesc doar limba lor. Am început să dau ore copiilor de ”familie bună”, făcând matematică în engleză. Am învățat spaniola cu o carte de pentru englezi și cu copiii. ”R-ul” spaniol la începutul cuvântului este puternic și unul dintre ei m-a corectat: ”tu nu știi să spui radio? Spui adio.” Apoi am găsit un loc de desenator tehnic, iar în 1993 m-am angajat la o firmă unde am făcut proiecte pentru cele mai importante firme de panificație din Spania.

Nicolaeta Boranda privind cu optimism spre viitor. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Ați ajuns în timp să înființați o agenție de turism la Madrid. Cum e să demarezi o astfel de afacere? Ce provocări sunt?
Nicoleta Boranda: Colaboratorii din perioada de inginerie, vânători, m-au rugat să le organizez o vânătoare în România. Am în Bran prieteni foarte buni, practic am copilărit toate verile cu ei, așa că am adus un grup la vânătoare. Le-a placut și lor dar și soțiilor, cărora le faceam program aparte. Așa că am urmat cursurile de ”agent de voiaj” și am deschis agenția. ”Cazaré” în spaniolă înseamnă ”voi vâna” iar în română…este clar. De aici numele agenției. Locuiesc într-un oraș satelit al Madridului unde nu exista agenție de voiaj. Sunt cam opt mii de locuitori, există asociații de vecini, de sport, cunoșteam destui vecini-colegi de gimnastică pe care încet, încet mi i-am făcut clienți fideli.

Foto-Travel: Ce fel de pachete turistice vindeți? Cui vă adresați?
Nicoleta Boranda: Am două mărci personale: www.VisitaRumania.es și www.BestSpanisHolidays.com .Cum spunea tatăl meu ”clientul nostru, stăpânul nostru”. Îmi place să vorbesc cu clienții, să-i cunosc, să știu ce așteaptă de la o vacanță și apoi le configurez ”visul”. Am circuite prin Spania și prin România. ”Calatoreste cu simturile” - este motoul nostru. Atunci când călătorim ar fi bine să ne îmbibăm toate simțurile. Să vedem arta și lumina locului, să pipăim sculpturi sau copaci, să auzim zgomotul fiecărui oraș sau al mării și în special aromele fiecărui loc. Nu pot să-i înțeleg pe cei care oriunde ar merge în lume, mănâncă doar friptură cu cartofi prăjiți. Îmi place să lucrez cu orice categorie de clienți. De la tineri cu rucsacul, până la vârsta a treia.

Foto-Travel: Ce își doresc turiștii spanioli? Care e trendul în materie de turism?
Nicoleta Boranda: Din grupurile pe care le-am organizat în Spania cu spanioli pe tot cuprinsul țării (și pot să mă mândresc: cunosc a doua mea țară mult mai bine decât localnicii) am tras multe concluzii. Le place să cunoască cultura fiecărei zone, partea anecdotica îi încântă și dacă o asociem cu o degustare…este ideal. De câte ori pot să-i însoțesc, cumpăr unde ne oprim, dulciuri tipice sau produse din zonă și în autocar îi servesc (o formă de a fideliza în același timp). Ceea ce este la moda sunt senzațiile, așa cum am mai spus. După o zi le alergătura, Spa, sau plimbare ca să ”trăiască” viața locului.

în restaurantul On Plonje Junior din Mamaia, savurând o saramură. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Ce destinații turistice externe ați avut în oferta agenției? România se numără printre ele?
Nicoleta Boranda: Ca agenție ofer orice produs al tour-operatorilor, pachete standard, bineînțeles și România. Circuitele tipice prin România le ofer când este o pereche și vor organizat. Pentru tineri, am avut un grup de Revelion acum doi ani. I-am cazat în apartamente turistice din București (așa au vrut ca să iasă mai ieftin). Le-am închirit microbus și au fost la Sinaia, Bran, Poiana Brasov. I-a încântat România și cluburile din București. Mi-au spus că nu iși imaginau că cele mai ”güai” cluburi erau în România. Ce nu le-a plăcut…"tarifele taxiurilor"și forma de ”a uita să le aducă restul” la restaurante. Eu sunt conectată cu clienții mei tot timpul prin What’sApp. Și de la un renumit restaurant din București mi-au trimis un WA întrebându-mă dacă este normal să nu le aducă restul...

Turiști ai agenției Viages Cazaré în Galitia, la Santiago Compostela.
ursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Recent ați lansat un site în limba spaniolă în care promovați România ca destinație turistică. De ce un astfel de site?
Nicoleta Boranda: În ultimii cinci ani am încercat să conving Biroul de Turism din Madrid să promoveze România, ceea ce nu s-a făcut niciodată în Spania (poate doar pe hârtie). Prieteni de-ai mei cu agenții de peste 40 de ani mi-au spus că niciodată România nu a făcut o prezentare pentru agenții de voiaj ca să-i informeze și să-i stimuleze să vândă; că Biroul de Turism te primește cu bratele închise. Am fost la Minister în București, am scris celor de la ANT. O doamnă importantă din turism mi-a spus că spaniolii nu sunt interesați să cunoască Romania. Greșit! Cei care ne cunosc țara vor să repete experiența. Romania.travel - site-ul oficial de promovare a turismului românesc - nu include spaniola, iar când accesezi din Spania intră pe traducerea automată de Google și este o aberație. Proiectul este mult mai amplu, un este doar site-ul. Cum întrunirile pentru prezentări implică bani, voi face prezentari webinar, on line pentru colegii de activitate. Se pare ca tot ”zgomotul” pe care l-am făcut nu a fost în zadar. Săptamâna aceasta este una din cele mai fericite: mi-au oferit loc în standul României din FITUR. Asta înseamnă că am speranțe de un ajutor. Pentru mine ar fi cea mai mare onoare sa pot participa în continuare în crearea unei imagini turistice a României în Spania.

Sediul agenției Viages Cazaré. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Care sunt destinațiile din România pe care le promovați?

Nicoleta Boranda: Rutele pe care vreau sa le promovez sunt noi, în sensul că nu vor dormi în fiecare noapte în alt hotel, nu vor deschide și închide valiza, ci vor sta câte trei nopți și vor face excursii radiale ca să poată vedea pe îndelete, apoi se deplasează, pentru alte trei nopți într-o altă zonă. Mai puțini kilometri și mai mult timp alocat fiecărei zone. Intrările vor fi pe orice aeroport românesc, nu doar pe București.

Foto-Travel: Contează faptul că sunteți româncă? E un atu acest fapt, în competiție cu ceilalți operatori de turism?
Nicoleta Boranda: Doresc din suflet să conteze munca mea de promovare și ajutorul oferit de spaniolii indrăgostiți de România care s-au oferit să participe in aceasta activitate. Asta cred ca e un atu; un spaniol care cunoaște și iubește România v-a convinge mult mai mult.

Foto-Travel: Cum colaborați cu agențiile din România, cu ANAT sau cu celelalte organisme ce activează în industria de turism?
Nicoleta Boranda: Am fost la cele două TTR (Târguri de Turism ale României) în 2013 și 2014. Am cunoscut persoane interesate de colaborare, agenții, ghizi, bloggeri. I-am rugat pe colaboratorii mei să-mi recomande locuri/ateliere unde turiștii să poată interacționa cu localnicii (în ambele țări), să vadă cum se face un produs típic din zona respectivă, degustări de produse, artizanat….ca apoi bineînțeles să cumpere și să stimuleze piața.

”pieptănată de vânt” în San Sebastian, alături de statuia maestrului Chilida ”piaptănul vântului”.Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Ce așteptări aveți? Care sunt planurile de viitor?

Nicoleta Boranda: Știți că dacă se spun nu se îndeplinesc. Voi lupta în continuare să obțin prețuri competitive. Asta este una din probleme. Circuitele pe care le organizez în Spania, în pensiune completă, autocar, ghid, asigurare, 6 nopți costă între 250 și 500€, în funcție de hotel și perioada anului. În România cel mai ieftin, o săptămână este 400€, în regim de demipensiune. Nu înțeleg dar…

Foto-Travel: Ce-i puteți oferi / recomanda unui turist român care ar vrea să viziteze Spania?
Nicoleta Boranda: Patrimoniul cultural UNESCO din Castilla si Leon, Galicia, Asturias si Cantabria, Extremadura si bineinteles iubirea mea, Madridul. Sunt marile necunoscute în România și după părerea mea unde există cea mai mare bogație culturală, gastronomică și viniviticolă. Pentru amatorii de Golf și plaje există Andalusia.

Întâlnire cu colegii de breaslă la Malaga. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

De 8 ani, de când Nicoleta Boranda încearcă prin toate mijloacele să promoveze România ca destinație turistică, se luptă cu diferitele autorități în materie de turism. Recent, a câștigat o bătălie importantă: a reușit, după ce a trimis memorii încoace și în colo, să aibă o masă în cadrul standului României la unul dintre cele mai importante târguri de turism. Este vorba despre FITUR (Feria Internacional de Turismo) ce se va desfășura la Madrid în perioada 28 ianuarie - 1 februarie 2015. Eveniment despre care blogul Foto-Travel va scrie, Nicoleta acceptând provocarea de a ne împărtăși impresiile ei.

Holocaustul a existat! Cine neagă existența acestuia - și din păcate sunt din ce în ce mai multe voci - ar trebui să meargă în Polonia, la Auschwitz-Birkenau să vadă cu ochii lui grozăvia. Chiar și acum, la 70 de ani de la eliberarea lagărului de trupele Armatei Roșii, orice om cu mintea întreagă și care are un dram de suflet, se va cutremura la propriu. Căci Memorialul și Muzeul Auschwitz-Birkenau are dincolo de ”colecțiile” aferente oricărui muzeu, are un efect puternic asupra vizitatorilor. Cu atât mai mult cu cât crima a fost perfecționată aici și adusă la rang de politică de stat. Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului și a împlinirii a 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau, blogul Foto-Travel se alătură acțiunilor comemorative, și vă prezintă experiența vizitării ”lagărului morții”.

Situat la aproximativ 60 de kilometri vest de Cracovia, orașul polonez Oświęcim va intra în istorie ca locul în care naziștii au decis să implementeze ”soluția finală”. Din 1945, odată cu eliberarea lagărului de către trupele sovietice, la 27 ianuarie, întreaga lume va cunoaște orașul polonez sub denumirea sa germană: Auschwitz. De atunci, Auschwitz va fi sinonim cu ”lagărul morții”. Alegerea de către germani a orașului pentru construirea lagărului, este motivată de faptul că aici exista un puternic nod de cale ferată cu n u mai puțin de 44 de linii paralele.

Auschwitz I
Vizitatorul care ajunge prima dată aici, s-ar putea să fie derutat de faptul că există două lagăre, două locuri distincte ce fac parte din Complexul Muzeal Auschwitz. Primul dintre ele, cunoscut sub numele Auschwitz I, este o fostă cazarmă a armatei poloneze, pe care germanii au transformat-o în lagăr de concentrare. Blocurile masive de cărămidă roșie cu două nivele, au fost alegerea perfectă pentru germani. Nu trebuiau decât să înconjoare fosta cazarmă cu rânduri de garduri de sârmă ghimpată, să amplaseze la colțuri celebrele turnuri de observare.

Intrarea în muzeu, aflat din 1979 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ca parte a moștenirii culturale universale a umanității, se face prin celebra poartă ce are scrisă deasupra cinica lozincă ”Arbeit Macht Frei” (munca eliberează). Ciudat, aici nu se plătește taxă de intrare, însă vizitatorii sunt rugați să aibă o ținută și un comportament adecvat, pentru a păstra memoria celor uciși aici.

Astăzi, fiecare corp de clădire este un muzeu tematic. Vizitatorii care își pot învinge teama și vor să viziteze fiecare clădire, vor rămâne de-a dreptul șocați să constate până unde a ajuns crima. Pe coridoarele reci, pe ambii pereți stau înșirate pe două rânduri portrete ale deținuților care au murit aici. O listă nesfârșită de nume, și de figuri sumbre, în haine vărgate te privesc tăcute. Ici colo, câte un portret are agățat de el o floare proaspătă, semn că cineva din familie, vre-un cunoscut sau pur și simplu un străin a fost recent în vizită și a lăsat o floare. În lipsa unui mormânt, a unei pietre funerare, pozele de pe pereți sunt adevărate locuri de pelerinaj. La Auschwitz nu sunt morminte, poate doar gropi comune. Asta pentru că ”mașinăria de ucis hitleristă” a funcționat cu precizie și eficiență...germană.

Un corp de clădire reconstituie viața din lagăr, altul conține în spatele vitrinelor ”exponate” pe care n-ai să le găsești nicăieri în altă parte: grămezi de cutii ce conțineau gazul Zyklon B, grămezi de geamantane și valize, grămezi de pantofi uzați de atâta purtat, grămezi de ...păr uman. Nimic nu era aruncat, totul era recuperat cu scrupulozitate și refolosit în diverse scopuri ce susțineau mașinăria de război germană.

În alt corp de clădire, pereții camerelor sunt tapetați cu documente germane: registre cu ”intrările” în lagăr, cu acte confiscate de la deținuți. Altă clădire evocă rezistența din lagăr, o alta e dedicată femeilor prizoniere. Celula nr.18 din blocul 11 era rezervată prizonierilor acre au complotat împotriva conducerii lagărului și a celor care s-au revoltat condițiilor de aici. A te afla în acestă celulă echivala cu condamnarea la moarte.

Lângă blocul 11, în spatele unei porți de fier forțat se află zidul execuției, ”zidul morții”. Aici erau împușcați toți cei indezirabili, toți cei care opunea o cât mai mică rezistență. Zeci de coroane de flori, cu panglici scrise în mai toate limbile pământului, încearcă să aducă un omagiu miilor de prizonieri împușcați.

Într-un singur bloc n-am avut puterea să intru: în cel dedicat experimentelor pe gemeni a ”doctorului morții” cum era supranumit dr. Mengele. Mi-a fot suficient să citesc în diverse cărți ale supraviețuitorilor.

Între clădiri se mai păstrează crematoriul ce a funcționat aici din august 1940 până în iulie 1943. Pe hornul lui mare a ieșit fum negru înecăcios, mirosind a corpuri umane. O vizită aici poate fi una dintre cele mai dure experiențe și își trebuie o inimă de fier și nervi de oțel să intri. Un vagonet stă și acum mărturie la ceea ce s-a întâmplat. Sunt flori peste tot, în camera mare pe unde la ”dușuri” se arunca asupra zecilor de bărbați, femei sau copii gazul Zyklon B. Sunt flori în fața cuptoarelor, chiar și pe vagoneți. Flori și candele în memoria victimelor Holocaustului.

În fața intrării în crematoriu, se află o spânzurătoare. Aici a fost executat prin spânzurare, în 1947 Rudolf Hoess - fost SS-Obersturmbannführer (comandant al lagărului) până în 1943.

Auschwitz II - Birkenau
Pe când credeai că ai văzut totul, afli că de fapt ai vizitat doar primul lagăr. Celelalte două, Auschwitz II - Birkenau și Auschwitz III - Monowitz sunt situate nu departe de aici. Dacă în cazul primului lagăr, cel din fosta cazarmă militară poloneză, nemții s-au folosit de infrastructura existentă, în cazul lagărului de concentrare și exterminare Auschwitz II - Birkenau totul a fost construit de la zero.

Aici, ”mașinăria morții” a funcționat la capacitate maximă. Construit în 1943, când Auschwitz I nu mai făcea față trenurilor care soseau necontenit, a fost construit în plin câmp, un nou lagăr la marginea satului Brzezinka. Auschwitz II - Birkenau e denumirea sa germană și așa este cunoscut în întreaga lume. Fără să exagerez cred că este cel mai sinistru loc de pe pământ. Atât de sinistru încât, se spune, că nicio pasăre nu zboară pe deasupra lui, că încă după 70 de ani de la tragicele evenimente, mai pot fi găsite fragmente umane. Aici au murit nu mai puțin de 1,1 milioane de evrei, 75.000 de polonezi și 19.000 de țigani.

Intrarea în lagărul înconjurat de garduri de sârmă ghimpată și protejat de largi șanțuri de pământ, se face pe o poartă ce trece pe sub un turn construit din cărămidă. O linie de cale ferată intră aici, se desprinde în două și intră mult în interior, aproape un kilometru și jumătate. Aici, pe peroanele devenite celebre datorită descrierilor supraviețuitorilor și a producțiilor cinematografice, evreii și prizonierii polonezi sau țigani, transportați cu vagoanele de animale, erau triați. femeile, copiii și bătrânii care nu erau de niciun folos erau duși direct spre camerele de gazare.

Astăzi pe unul dintre peroane se mai păstrează un singura vagon de lemn. De o parte și de alta pe sute de hectare, se întinde spațiul destinat barăcilor. Nu s-a mai păstrat mare lucru, doar fundațiile acestora. Au fost incendiate și distruse în grabă de germani, în ianuarie 1945. Au încercat să ascundă cât au putut oribilele crime.

Aproape de poarta de intrare, diverse fundații care păstrează memoria victimelor, au reconstruit pe baza mărturiilor câteva barăci. Te îngrozești de ceea ce vezi aici. Condițiile oferite cu generozitate de trupele SS sunt inumane. Latrinele, de fapt un șir lung de găuri ce se cască în beton spun multe despre condițiile pe care le aveau deținuții.

Dacă mergi de-a lungul peroanelor și a celor două linii de cale ferată până în capăt, dai de un impresionant monument dedicat memoriei victimelor Holocaustului. Blocuri imense de piatră stau așezate unele peste altele, într-o încercare artistică emoționantă. Este reprodus de fapt peronul pe acre soseau deținuții. În față sunt câteva plăci comemorative, scrise în limbile țărilor de origine ale deportaților. Toate au textul următor: ”Strigăt de deznădejde și avertisment pentru omenire să fie pururi acest loc în care hitleriștii au ucis aproape un milion și jumătate de bărbați, femei și copii, în principal evrei din diferite țări europene. Auschwitz-Birkenau 1940-1945”

Trandafiri proaspeți sunt pe fiecare dintre aceste plăci. Aşa cum e oarecum normal, placa cu litere ebraice are şi cei mai mulţi trandafiri. Să fie oare numărul acestora proporţional cu cel al victimelor?.

Tot aici, în capătul liniilor de cale ferată, sunt ruinele a ceea ce au fost camerele de gazare și crematoriile. Au fost minate de germani, încercând să șteargă urmele. O inscripție îți dă fiori: ”Atenţie, pot fi găsite fragmente umane”. Înfiorător!

Evenimente comemorative

Așa cum este firesc, un astfel de eveniment ca și cel de acum 70 de ani, merită comemorat. Evenimente care marchează eliberarea lagărului au loc în întreaga lume, fie în organizarea diferitelor instituții fie a fundațiilor și asociațiilor care militează împotriva războiului, a discriminărilor de orice fel.

Desigur, cel mai mare eveniment de comemorare are loc chiar la Auschwitz. Site-ul oficial al muzeului are o pagină specială, creată în acest sens. La adresa 70.auschwitz.org sunt cuprinse toate evenimentele ce vor avea loc aici. Alături de oficialități poloneze, evreiești sau germane, vor fi prezenți mulți dintre supraviețuitorii care mai sunt în viață.

Printre ei se află și Eva Mozes Kor, originară din Porț, județul Sălaj. Este una dintre victimele doctorului Mengele. În Statele Unite, în Terre Haute (statul Indiana) a fondat CANDLES Holocaust and Education Center - un muzeu dedicat victimelor experimentelor pe gemeni. CANDLES este acronim pentru Children of Auschwitz Nazi Deadly Lab Experiments Survivors. În ciuda vârstei înaintate, Eva este de o vitalitate de invidiat. An de an, conduce la Auschwitz grupuri de studenți și voluntari americani. Așa va face și în acest an, ea va fi acolo de unde a fost eliberată în urmă cu 70 de ani. A fost și în Sălaj, acasă în Porț, în iulie 2014 cu ocazia montării în fața casei în care a locuit a șase ”pietre de poticnire” - plăcuțe Stolpersteine. Un interviu realizat de TVR Cluj, în iulie 2014, poate fi vizionat aici.

De altfel, televiziunile din România au în grilele lor, diverse documentare dar și transmisiuni directe de la Auschwitz. TVR realizează la Auschwitz un proiect unic media din România - transmisiuni live pe toate canalele postului public. Întregul proiect poate fi vizualizat aici.

Observație: Evenimentele în curs de derulare, ce au loc astăzi în Sălaj, vor fi prezentate aici.

Cu acest articol, punem punct seriei de articole prin care am realizat o retrospectivă a anului 2014, prin prisma fotografiilor pe care le-am realizat. Se obișnuiește ca la început de an nou, să aruncăm o privire retrospectivă asupra anului care s-a încheiat, să rememorăm locurile pe care le-am colindat. Prin această serie de articole, mi-am propus să realizez o altfel de retrospectivă, una în care imaginile să vorbească. Iată că am ajuns la finalul acestei retrospective, cu una din categoriile fotografice recent descoperite: fotografia alb-negru.

Atunci când mi-am luat primul aparat de fotografiat, în urmă cu 10 ani, nici nu concepeam să realizez fotografii, altfel decât color. Doar nu am investit într-un aparat bun ca să fac fotografii alb-negru ca pe vremea bunicii. Fotografiile alb-negru pe care le aveam, multe dintre ele din vremea copilăriei mi se păreau a fi prea puțin interesante. Însă, pe măsură ce a trecut timpul și am văzut chiar expoziții de fotografie alb-negru am înțeles că acest gen nu va dispărea niciodată. Asta pentru că fotografia alb-negru, are ceva aparte, ceva ce te duce cu gândul în trecut. O fotografie alb-negru reușită, nu pune accent în primul rând pe aspectul cromatic, ci mai degrabă pe compoziție. Acesta este motivul pentru care fotografia alb-negru nu se pretează la orice categorie, în orice moment.

Recunosc, primele fotografii alb-negru le-am realizat în acest an. Cred că a fost o greșeală, nu setasem bine aparatul de fotografiat. Acasă, când am descărcat pozele prima tentație a fost să șterg acele fotografii ”greșite”...însă ceea ce vedeam era chiar frumos. Așa am început să prind gustul pentru acest gen de fotografie.

La fel ca în cazul celorlalte articole din categoria ”Retrospectiva fotografică a anului 2014” am realizat un clasament al celor mai frumoase 10 fotografii alb-negru. De data aceasta, sunt doar 10 fotografii, așa cum spuneam încă sunt în faza în care experimentez acest gen fotografic.

1. Roata vieții

Este roata de la fântăna din curtea bunicii mele, de la Băbeni. În copilărie și în adolescență am învârtit roata de mii de ori, scoțând din adâncul pământului apa rece, proaspătă. Iar apa înseamnă viață! Acum, când apa curge la robinet, roata a ajuns să fie folosită din ce în ce mai rar. Nu mi-am imaginat ce bine se vede într-o fotografie alb-negru.

2. Roadele pământului

Această fotografie e de fapt o compoziție. În șura bunicii am găsit un coș de nuiele cu o legătură de cimbru, iar pe scara ce duce în pod, o cunună de ceapă. Le-am pus împreună în același cadru, lângă oblonul cu balamale vechi de fier, prin care în copilărie dădeam de mâncare vitelor. Iată ce a ieșit.

3. Viitor

Această copilă în costum popular, rezemată de o veche ladă de zestre, m-a făcut să declanșez instantaneu aparatul de fotografiat. Deși am varianta color, acesta mi se pare a fi mult mai sugestivă. Privirea ei pare a scrunta viitorul... Imaginea a fost surprinsă la începutul lunii decembrie, în cadrul evenimentului ”Acasă, de Crăciun” organizat de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.

4. Hai noroc!

Încurajat și de faptul că articolul despre ”cum se face țuica de Zalău” este unul dintre cele mai citite de pe blog, am fotografiat și în acest an întregul proces prin care fructele fermentate ajung să se transforme în licoarea atât de apreciată. Munca de un an întreg a fost încununată de acest prim pahar cu țuică de prune (pălincă sau horincă - ziceți-i cum vreți) și de urarea breinerului: Hai noroc!

5. Tractorul
Tractorul din imagine transporta borhotul spre pălincie, trecând printr-o vale. Poate dintre toate mașinile, tractorul este cel care se pretează cel mai bine la o fotografie alb-negru.

6. Natură moartă

Iarna, o ”botă” de floarea soarelui înghețată, rămasă sprijinită de ușa de lemn a unui acaret, cu semințele ciugulite de mult de vrăbiile flămânde, este o imagine ce este în antiteză cu ideea de natură. Dacă vă gândiți la lanul de floarea soarelui în plină vară, imaginea aceasta poate părea dezolantă. O dovadă că frumusețea este trecătoare.

7. Etnografie
Imaginea surprinde colecția etnografică a doamnei Grațiana Pop din Ciumărna (județul Sălaj). Chiar dacă este o fotografie alb-negru, se ”văd” culorile de pe costumele populare sau de pe pernele și ștergurile din planul secund.

8. Tunelul

Cei care au urmărit celelalte articole din acestă serie au observat probabil, această imagine şi în varianta color. Şirul de arcade ce par a sprijini pereţii clădirilor ce mărginesc acestă stradă din Baia Mare crează senzația unui tunel.

9. Credinţă şi muncă

O altă compoziție realizată la Băbeni, Sălaj. În lemnăria bunicii (magazie construită din lemn, folosită pe timp de vară ca și locuință) am găsit o icoană, o lampă de petrol, un set de cleme de rufe şi un durgalău (o unealtă de lemn folosită la călcarea sulurilor de pânză). Le-am pus împreună și a ieșit compoziția din imagine.

10. Luminile sărbătorilor de iarnă

Cui nu-i plac luminițele ce apar în toate localitățile în preajma sărbătorilor de iarna? Sclipitoare, colorate, ce umplu de lumină și culoare orașele și satele noastre. Însă n-aș fi crezut că o fotografie alb-negru ar putea să surprindă la fel de spectaculos un astfel de moment. Am fost ajutat și de faptul că afară ploua, astfel încât totul se reflecta în dalele de marmură ude din piața centrală a Zalăului.

Retrospectiva fotografică 2014 mai cuprinde:

Odată cu începerea fiecărui an, se dă startul la târgurile de turism din marile orașe ale Europei. După târgurile Ferien Messe Viena (15-18 ianuarie) – cel mai mare târg din Austria și CMT Stuttgart (17-25 ianuarie) – cea mai mare manifestare pentru public din Europa, a venit rândul Spaniei să organizeze tradiționalul târg de turism. În perioada 28 ianuarie – 1 februarie 2015, s-a desfășurat la Madrid, unul dintre cele mai mari târguri de turism din Europa. Este vorba despre FITUR 2015-Feria Internacional de Turismo, considerat de către specialiști ca fiind al treilea târg de profil din Europa și al cincilea din lume. FITUR este important și pentru că este o adevărată placă turnantă pentru turismul din țările sud americane, limba spaniolă fiind practic liantul dintre cele două continente.

Standul României la FITUR 2015. Sursa foto: Gelu Vlașin

Importanța târgului FITUR, în cadrul industriei de turism, rezidă și din cifrele publicate pe site-ul oficialpentru ediția din 2014: 9083 de companii din 165 de țări / regiuni și peste 120.000 de vizitatori. O prezentare a ediției din acest an, în format PDF poate fi descărcată de aici.

Cifrele FITUR 2014. Sursa foto: http://www.ifema.es/fitur_06

Pentru ediția din acest an, cea cu numărul 35, s-au înscris 9414 companii dintre care 1130 sunt agenții de voiaj, tour-operatori; 2845 sunt reprezentanți ai industriei hoteliere; 2219 reprezentanțe oficiale spaniole și 270 de reprezentanți ai autorităților naționale și a altor organizații de promovare a turismului.

România a fost prezentă și la acest important târg, fiind una dintre cele 45 de preconizate participări conform listei publicate de Autoritatea Națională pentru Turism a publicat-o ca anexă la Ordinul 909/19.09.2014.

Sfinxul într-o reclamă la FITUR. Sursa foto: Gelu Vlașin

În cadrul standului de 180 mp (conform datelor publicate de ANAT), România a fost reprezentată de 29 de companii și reprezentanțe locale. Majoritatea expozanților sunt din București și reprezintă agenții de turism sau hoteluri. Mai sunt prezente două companii aeriene (TAROM și Blu Air). În afara Bucureștiului, la standul României mai sunt prezente companii din Iași, Tg.Mureș, Sinaia și Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Standul României. Sursa foto: Gelu Vlașin

Întâlnire de lucru la standul României. Sursa foto: Gelu Vlașin

Standul României cu o suprafață de 180 mp. Sursa foto: Gelu Vlașin

Fiecare companie apare în catalogul publicat pe site-ul oficial, cu datele de identificare, o scurtă descriere și link spre site-ul propriu. Am deschis de curiozitate site-urile fiecărei companii, fie că e vorba de un tour-operator, un hotel sau o companie aeriană. Am fost surprins să constat că doar o parte dintre acestea au meniu în limba spaniolă. Dacă unele firme au posibilitatea de a selecta limba spaniolă alături de alte limbi de circulație internațională, doar trei dintre companii Mary Tour Grup SRL, Santiago Tour Romaniaau site-uri în spaniolă. Ori se știe că spaniolii sunt foarte conservatori când vine vorba de a cunoaște o limbă străină.

Prima pagină (în spaniolă) a site-ului agenției Santiago Tour

O prezență inedită este cea a agenției de turism Viajez Cazaré din Madrid, deținută de românca Nicoleta Boranda. Despre Nicoleta Boranda și site-ul ei Visita Rumania am scris un articolcare s-a bucurat de un real succes, fiind cel mai citit articol al lunii ianuarie. Deși locuiește în Spania la Madrid unde are o agenție de turism, Nicoleta este o neobosită promotoare a României și destinațiilor ei turistice. După lungi insistențe a reușit să obțină un loc în cadrul standului României. Nu s-a mulțumit doar cu atât, a început să-i invite la târg și pe partenerii săi de afaceri din Spania sau pe cei care prin ceea ce fac promovează România. Unul dintre aceștia este Gelu Vlașin, scriitor și promotor cultural din Madrid. O parte din pozele care însoțesc acest material sunt obținute prin bunăvoința lui, motiv pentru care îi mulțumesc!

Nicoleta Boranda și Gelu Vlașin, doi români din Madrid care promovează România
Sursa foto: Gelu Vlașin

Nicoleta alături de reprezentanții agențiilor românești. Sursa foto: Gelu Vlașin

Vrând să aflăm detalii legate de această ediție a târgului FITUR, direct din interior, de la standul României, am rugat-o pe Nicoleta să ne răspundă la câteva întrebări:

Foto-Travel:Prezența unei agenții din Spania în cadrul standului României, la actuala ediții a FITUR este cel puțin inedită. Cum ai ajuns să ocupi o masă și să reprezinți țara ta natală?

Nicoleta Boranda:Nici mie nu-mi vine să cred. În ultimii ani am făcut promovare pe cont propriu printre agenții de voiaj spaniole, explicându-le și încercând să-i îndrăgostesc de România. Am încercat să contactez autorități din România...dar fără răspuns. Singura care mi-a acordat 2 ore (cu toate că în principiu erau 30 de minute) a fost Doamna Ministru Grapini. Dar cum mandatul a fost scurt... Cu două săptămâni înainte de FITUR am intrat pe site-ul Autorității Naționale de Turism, am copiat toate e-mail-urile (președinte, vicepreședinte etc) și am trimis mesaj deschis tuturor, cu speranța că cineva o să-mi răspundă. După câteva zile am primit un telefon de la București întrebându-mă dacă sunt interesată sa am un stand la FITUR, pentru că aveau 2 mese libere. Waw a fost reacția mea. Abia terminasem prima parte a site-ului. Am cerut URGENT să-mi facă cărți de vizită-calendar și marți seara am participat la tragerea la sorți a desk-ului..am avut nr. 12. Din pacate nu am fost bine primită de colegi și nu au lăsat să-mi pună numele agenției... am avut logo „frunza Romaniei” nu imaginea mea, dar nu contează. Sunt fericită că ANT mi-a dat posibilitatea de a participa. Mulțumesc din tot sufletul Ralucăi Anghel pentru sprijin, și doamnei președinte Man că m-a ascultat printre vizitele pe care le-a avut în stand.

Nicoleta alături de parteneri de afaceri. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel:Cum ai caracteriza această ediție a târgului de turism FITUR?

Nicoleta Boranda:Ultima știre: FITUR s-a terminat cu 125.000 vizitatori profesionali (cu 5% mai mult) și 225000 vizitatori în total(cu 12% mai mult).

Sunt câteva tendințe ce trebuie remarcate: promovarea destinațiilor de cumpărături (Madrid 7stele ), turism Gay-LGTB, turism de sănătate, Fitur B2B, -city break, fly & drive. Se caută vacanțe mai liniștite, în sensul că vor să vadă dar să se și odihnescă, sa experimenteze. Cei mai mulți potențiali clienți au venit să se informeze, pentru ca apoi să-și organizeze excursia prin intermediul internetului.

Standul României. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel: Cum s-a prezentat România, în comparație cu alte țări?

Nicoleta Boranda:Standul României s-a aflat în centru sectorului nr 4, între Israel, Portugal, Andorra și Polonia. Standul a avut o suprafață de aproximativ 180 de mp, refolosind-ul pe cel din anul anterior, dar forma pătrata rezultată a fost mult mai amplă. ANT a avut un „colț” foarte solicitat; s-au oferit hărți tricouri, umbrele, reviste de prezentare și hărți în sacoșe cu logo-ul oficial. În fiecare zi la prânz a fost mâncare tradițională românească: aperitive, sarmale, pălincă și vin, cafea, cozonac și păpănași. Sâmbătă am fost „invadați” la ora mesei. Sarmale, pateuri cu brânză, salată de țelină și morcov în porții individuale. Păpănașii si savarinele, cozonacul și plăcinta de brânza...toate pregătite de Restaurantul românesc „Acasa” din Velilla de San Antonio, Madrid au avut un succes, de s-a format o coadă de peste 20 de metri pe trei rânduri. Bine înteles Fetească albă și neagră, vin apreciat de spanioli dar și de alții, precum și pălincă. Reprezentantele ANT îmbrăcate în ii completau atmosfera. În comparație cu alte țări, România, din punctul meu de vedere, prezintă imaginea individuală a fiecărui touroperator, nu zonele geografice ale țării. A fost prezentă Primăria Municipiului Cluj-Napoca, pentru capitala Culturală a Tineretului. Majoritatea celorlalte țări vin și cu reprezentanții provinciilor și material informativ din fiecare zonă. Ca exemplu: eu am făcut 1000 de cărți de vizită-calendare și mi-au mai rămas câteva...asta înseamnă că am avut trafic de vizitatori la stand.

Partea de gastronomie a fost asigurată de Restaurantul ”Acasă”. Sursa foto: Restaurantul Aasa

Gastronomia românească a afăcut senzație la FITUR. Sursa foto: Restaurantul Aasa

Foto-Travel:Ce ar trebui să facă România pentru a fi mai bine promovată în exterior?

Nicoleta Boranda: Până acum, promovare în Spania nu s-a făcut, așa cum am spus în interviul anterior pe care vi l-am oferit. La nivel de țară... sunt alții care știu mai bine decât mine ceea ce trebuie să facă, și dacă nu știu, să-l întrebe pe Domnul Simion Giurca, șeful Reprezentanței de la Viena, ales Cetățean de Onoare pentru tot efortul dumnealui în promovarea României. Cred că este strict necesar: Infotrip pentru agenții de voiaj și ziariști. Workshop-uri on line pentru Grupuri de Gestiune.

Foto-Travel: Ce ar face Nicoleta Boranda în acest sens?

Nicoleta Boranda: Vă spun ceea ce eu sunt dispusă să fac. Promovare către agenţii de voiaj ca să ştie să „ne vândă”. M-am asociat cu mai multe agenţii în „Central de receptivos” (centrala de incoming) din Spania pentru a promova România. Plătim o taxă lunară şi putem promova ţara pe care o reprezentăm. Apoi aș demara o serie de activități. Prima: activități on-line de relații publice în Spania pentru creșterea circulației turistice spre Romania. Aceasta se poate face prin câteva măsuri cum ar fi: Prezentări pentru cunoașterea României și produselor turistice, pentru agenți de turism și presă; participare la emisiuni de radio dedicate turismului (unde în cei 25 de ani de când sunt în Spania nu s-a pomenit numele Romîniei); realizarea de revistei on-line în spaniolă (un traduceri google cum se întâmplă cu site-ul Romania.travel de exemplu). În al doilea rând e nevoie de promovarea destinațiilor din România pe piața spaniolă, realizarea unui video de turism “viral” de 3-4 minute unde România nu e doar Dracula, căruțe, sate, fără însă să uităm de ele. România moderna și istorică, care ofera emoții și senzații tot anul. Promovarea prin oferte (produse turistice și pachete), în ziare și reviste de călătorie on-line; material ajutător on-line pentru agenții de voiaj în spaniolă pentru cunoașterea României; crearea imaginii "Agentului de Voiaj Român": cursuri gratuite on-line pentru agenții de voiaj spanioli și vorbitori de spaniolă (cea de a 2-a limbă vorbită în lume) înscriși pe site-ul www.visitarumania.es; concursuri tip test și premierea cu City break-ul “Agentului Român”, pentru a încuraja vânzările. În al treilea rând sunt programele noastre noi pe care le promovăm. Potrivit studiului minuțios al produsului românesc vândut în agențiile de turism din Spania, sunt aceleași circuite culturale de când a început turismul. Noi am creat pe site o primă colectie: "călătorește cu simțurile”, circuite “îmbogățite” cu diverse activități foarte căutate pe piașa spaniola. Apoi avem "circuite tematice": adresate colectivelor specializate, pe domenii de activitate. Și ca să închei acest subiect, în al patru-lea rând aș propune activități pentru a atinge obiectivul:

web în limba spaniola, cu datele de interes, servicii de consultanță și asistență, dezvoltarea sistemului de rezervare on-line, seminarii pe teme de informare turistică, atenție specială pentru agenții de turism din Spania, ghid on-line pentru PC, tabletă și telefon mobil App.

Nicoleta alături de reprezentanții primăriei Cluj-Napoca. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Alături de reprezentanții companiei Tarom. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel:Care au fost solicitările potențialilor turiști, care au vizitat standul României?

Nicoleta Boranda:În fiecare zi am observat mai mult interes din partea spaniolilor, care continuă să ne identifice prin Dracula, sau ceea ce știu de la prietenii sau colegii de serviciu români. Au cerut multe informații, hărți ca să le configurăm traseele; sunt practic interesați de orice în geografica de aspecte cum ar fi: cum se închiriază o mașina, când e cel mai bine să ne viziteze. Mulți aveau deja bilete de avion pentru la vară. Nu stiu cum este în alte țări, dar marea majoritate a spaniolilor când intră în agenție nu știu unde vor să meargă, întreabă „pentru unde ai o ofertă ieftină” și din păcate pentru România pachetele pe care ni le oferă tour-operatorii trec peste prețul așteptat. Din acest motiv merg pe cont propriu, mai mult decât organizat. Să sperăm, că așa cum a solicitat doamna președinte Man, în urma reducerii impozitelor, să se coboare cel putin cu 15% prețurile. Personal nu înțeleg cum din Germania se poate merge în România cu 500 euro și din Spania cu triplu...ceva nu e în regulă. Iată un articol pe acestă temă aici.

Alături de reprezentanta companiei Blu Air. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Nicoleta, alături de reprezentanți ai agențiilor de turism din țară. Sursa foto: colecția personală Nicoleta Boranda

Foto-Travel:Târgurile de turism generează noi tendințe. Spre ce ne îndreptăm în 2015?

Nicoleta Boranda: De-a lungul celor 5 zile am primit în stand tour-operatori noi interesați de România, ca produs nou pentru ei și sper să ducem la bun sfârșit această colaborare. Deasemenea am participat la o întâlnire cu agenți, și am vizitat standuri specializate în voiaje de aventură și geologice, în turism pentru invalizi cu mobilitate redusă. Concluzia mea: specializare pe produs cu valoare adăugată. Turismul de nișa și sustenibil. Turismul de bunăstare și sănătate speră sa dubleze numărul de turiști.

O parte din standul României de la FITUR. Sursa foto: Gelu Vlașin

Agenții din România prezente la FITUR. Sursa foto: Gelu Vlașin

Desk-ul pe care Nicoleta l-a obținut în cadrul standului României. Sursa foto: Gelu Vlașin

Colțul ANAT. Sursa foto: Gelu Vlașin

Mulțumiri:

Acest material nu ar fi fost posibil fără contribuția substanțială a doamnei Nicoleta Boranda - managerul agenției de turism Viajez Cazaré. Îi mulțumim și pe acestă cale.
Îi mulțumim și domnului Gelu Vlașin, scriitor și promotor cultural din Madrid, pentru amabilitatea de a ne pune la dispoziție poze realizate la FITUR.
Mulțumim Restaurantului ”Acasă” pentru permisiunea de a folosi o parte din pozele realizate cu ocazia târgului de turism FITUR.

Vă invităm să citiți și interviul pe care doamna Nicoleta Boranda ni l-a acordat, cu câteva zile înainte de această ediție a Rârgului de Turism FITUR 2015.

Blogul Foto-Travel continuă seria articolelor scrise de colaboratorii săi, cu un material scris de către jurnalistul Daniel Mureșan - managerul cotidianului Magazin Sălăjean și membru fondator al Asociației Jurnaliștilor din Sălaj. Recent, Daniel Mureșan s-a întors dintr-o deplasare efectuară la Grozny, capitala Republicii Cecenia. O parte din experiența sa de turist în acestă zonă sensibilă și atât de exotică pentru cei mai mulți dintre noi, este redată sub forma unor note de călătorie, publicate în articolul ”Cecenia - note de călătorie” din ediția din data de 3 februarie 2015 a ziarului Magazin Sălăjean. În materialul de față am preluat acel articol, cu acordul autorului. De asemenea, fotografiile care însoțesc material sunt din colecția personală a lui Daniel Mureșan. Așadar, haide-ți să călătorim, fie și virtual în ...Cecenia.

Moschee din Grozny, capitala Ceceniei. Sursa foto: colecția personală Daniel Mureșan

În ochii mei de copil, spaţiul rusesc mi s-a părut deosebit, cu oameni şi locuri pitoreşti. Cehov sau Dostoievski au sondat adâncimile naturii umane, dezvăluind frumuseţea unei societăţi plină de melancolie şi lirică. Vestea unei vizite în Cecenia a venit pe nepusă masă şi trebuia sa mă hotărăsc în foarte scurt timp. Unde mai pui că doar cu câteva zile în urmă avuseră loc două atentate la Grozny. Deşi mulţi prieteni îmi spuneau că nu e bine să ajung acolo, eu m-am hotărât să plec. Surprinzător, am găsit o ţară cu oameni superbi, unde, de multe ori, m-am simţit mai în siguranţă ca acasă.

Iarnă aspră, aeroport ticsit de lume, sunt primele impresii de la Moscova. Luăm taxiul de la un aeroport la altul, facem peste trei ore pe autostradă. Erau doar 40 de kilometri. O adevărată metropolă, unde te impresionează cuminţenia din trafic, în ciuda aglomeraţiei. Când află că suntem români, taximetristul ne povesteşte că pe vremea lui Brejnev erau la mare căutare încălţămintea şi confecţiile din România.

Aterizăm la Grozny, în Cecenia, pe un aeroport micuţ dar cochet, lângă o frumoasă moschee. Din primul moment, cecenii încearcă să te cucerească, se fac plăcuţi, făcându-ne să ne simţim cu adevărat oaspeţi. Aici există un cult al ospitalităţii, condiţionat istoric şi de relaţia cu imensa stepă, unde apariţia unui om era rară. Pentru mine, ca român, care spun că avem o ospitalitate aparte în Europa, această calitate de popor primitor mi se pare nefirească, zona rusească fiindu-mi necunoscută. Cred că noi am cam pierdut din proverbiala noastră ospitalitate, părând o butaforie în comparaţie cu ce am văzut în Cecenia. Timpurile în care trăim ne-au radicalizat, determinându-ne să facem uneori alegeri stranii, unii uitându-se spre est, alţii spre vest. Uneori, lupta pentru supravieţuire ne-a ştirbit din omenie şi din modul de primire a oaspeţilor. Cecenia a conservat tradiţia şi ospitalitatea, în ciuda dificultăţilor prin care a trecut în ultimii ani. Cred că este vorba despre o chestiune de instinct, de acceptare a asperităţilor trecute sau prezente, de nevoia de coabitare într-un spaţiu caucazian ce necesită toleranţă şi diplomaţie. Deşi, din când în când, spaţiul cecen este cutremurat de un atac al extremiştilor, Grozny este un loc primitor, care nu mai vrea să sufere istoric, care vrea să fie tărâmul unor multiple identităţi etnice.

Grozny, vedere nocturnă. Sursa foto: Daniel Mureșan

Dans popular cecen. Sursa foto: Daniel Mureșan

Cecenia este o republică în nordul Caucazului, unde populaţia a luptat neîntrerupt împotriva dominaţiei străine, începând cu Imperiul Otoman (sec. XV). Într-un final, cecenii s-au convertit la islam, tensiunile lor cu turcii începând să scadă. Rezistenţa împotriva dominaţiei ruseşti a început în secolul al XVIII-lea, când căpetenia Mansur Ushurma a strâns la un loc mai multe triburi nord-caucaziene. Răzmeriţele cecene s-au accentuat de fiecare dată când statul rus a trecut prin instabilitate internă. În timpul guvernării sovietice, Cecenia a fost unită cu Ingusetia, formând Republica Autonomă Ceceno-Ingusetia. A urmat o perioadă de deportări în masă a populaţiei băştinaşe în Siberia, Stalin motivând acest fapt prin împiedicarea unui ajutor dat de localnici germanilor în timpul războiului. Cecenilor li s-a permis să se întoarcă pe pământul strămoşesc abia după 1956, în timpul destalinizării promovate de Nikita Hrusciov. Dupa 1990 a apărut o mişcare pentru independenţă, intitulată Congresul Naţional Cecen, for contestat de preşedintele Boris Elţîn. Mişcarea condusă de Dudaev a preluat controlul asupra regiunii, urmând o serie de ani plini de haos, xenofobia fiind la ea acasă. Preşedintele Boris Elţîn ordonă, în 1994, ocuparea Ceceniei. Riposta armatei cecene şi a voluntarilor a fost neaşteptată, ruşii crezând că nu vor avea probleme în zona Caucazului. Mai multe luni au avut loc lupte grele în capitala Grozny şi în împrejurimi, soldate cu mari pierderi de ambele părţi. O parte din luptătorii ceceni s-au refugiat în munţi, de unde au lansat o serie de atacuri teroriste. În ciuda a numeroase acorduri de încetare a focului, luptele de gherilă au continuat, rezultând zeci de mii de morţi şi răniţi. În anul 1999, pe fondul intensificării atacurilor teroriste în Cecenia dar şi la Moscova, se ordonă din nou ocuparea republicii rebele. Capitala Grozny a fost reconstruită din temelii, iar preşedintele Razman Kadîrov se bucură de sprijin popular. Viaţa îşi reintră în normal, deşi rebelii nu şi-au încetat activitatea.

Harta Republicii cecenia, parte a Federației Ruse. Sursa foto. wikipedia

După această scurta istorie, revin la impresiile din Grozny. Legenda spune că Alah, pentru a-şi pune la încercare credincioşii, i-a aşezat în locuri aride, în apropiere de deşert, unde nu creşte mare lucru. Credincioşii nu numai că nu au luat numele lui Alah în deşert, dar i-au lăudat puterea şi înţelepciunea. Tărâmul arid le-a călit simţurile şi trupul, le-a întărit credinţa. Aici totul e neaşteptat. Un oraş totalmente nou, reconstruit din temelii, ni se înfăţişează în toată frumuseţea sa. Zgârie nori, moschei luxuriante, dar şi militari ce păzesc fiecare intersecţie. O adevarată oază de verdeaţă în stepa Caucazului.

La intrarea într-o moschee nu poţi să nu fi impresionat de lumea musulmană luxuriantă şi profund religioasă. Desigur, poţi intra doar desculţ iar femeile doar la balcon şi cu capul acoperit. Răcoarea din interior, superbele detalii arhitecturale, cel mai moale covor pe care am călcăt vreodată, precum şi liniştea şi pacea care te înconjoară, fac din moscheea Inima Ceceniei un adevarat loc de reculegere.

Moscheile din cecenia se aseamănă cu cele din Turcia. Sursa foto: Daniel Mureșan

Locuitorii sunt calzi şi binevoitori, bucuroşi să întâlnească persoane interesate de ţara lor. Sunt dispuşi să te ajute, încearcă să fie cât mai primitori. În nelipsitul bazar, am rămas surprins că nu am întâlnit tradiţionalul negustor care face orice ca să cumperi de la el. Vânzătorii sunt calmi, poate prea calmi pentru o astfel de meserie. În Cecenia oamenii au alte speranţe, alte năzuinţe faţă de noi. Îşi găsesc fericirea în lucruri mărunte şi se bucură de fiecare moment al zilei. Îşi doresc doar liniştea necesară pentru a uita de griji şi de ororile războiului. Au această linişte în interiorul lor, contrar renumelui de războinici.

Memorial în onoarea fostului președinte Kadîrov. Sursa foto: Daniel Mureșan

Sursa articolului: Cecenia - note de călătorie, Magazin Sălăjean / 3.02.2015

Recent, săptămânalul Szilágyság care apare la Zalău – singurul ziar de limbă maghiară din Sălaj, a împlinit 25 de ani de la reapariția sa. Se întâmpla imediat după Revoluție, când în contextul politic și social creat odată cu răsturnarea regimului comunist, comunitatea maghiară din Sălaj a decis să editeze un ziar, care să continue tradiția presei maghiare sălăjene întrerupte după cel de Al Doilea Război Mondial, în 1944. Pe parcursul a două articole vom încerca să prezentăm o scurtă istoria a ziarului Szilágyság acoperind cele două perioade: prima cuprinsă între anii 1877-1944 iar cea de a două cuprinsă între anii 1990-2015.

Szilágy / Szilágyság cel mai vechi ziar din Sălaj

Ziarul Szilágyság și presa de limbă maghiară în general, are o lungă tradiție în județul Sălaj (atât în forma sa actuală cât și în cea istorică de după 1876). Conform cărții ”Tiparul Sălăjean. File de istorie”apărută la Zalău în 1980 sub egida Întreprinderii Poligrafice Cluj, Tipografia Zalău și a Arhivelor Statului, Filiala Sălaj – Zalău sub semnătura lui Valentin Dărăban, Doru E.Goron, Iona Lăpușan și Ionel Penea, se arată că prima tipografie menționată în documente este cea condusă de Dobay Sándor la Zalău. Există o carte de muncă tipărită în limbile germană și maghiară, pe care apare imprimat numele orașului, anul și tipografia ”Zilahon, 1865. Nyomatott Dobay Sándornál”. Desigur, vechimea tipografiei este mai mare. Următoarea informație legată de tipografiile și presa sălăjeană este din 1877, când de sub teascurile tipografiei lui Gámán Ferenczvede lumina tiparului primul ziar tipărit în Sălaj, intitulat simplu Szilágy (Sălaj). Ziarul a apărut în perioada 24 februarie 1877 – 27 decembrie 1879, editorul acestuia fiind Borbély Sámuel – profesor la Zalău. Ziarul avea un format mare de 44 x 30 cm însă nu a rezistat decât doi ani, în 1879 fiind nevoit să-și întrerupă apariția din cauza problemelor financiare.

Trei ani mai târziu, în 11 noiembrie 1882 apărea la Zalău ziarul Szilágy és vidéke(Sălajul și împrejurimile) fiind editat de avocatul Arday Balogh Sámuel. Ziarul, de dimensiuni 45 x 29 cm, a rezistat pe piață mai puțin de un an. Până la data de 15 aprilie 1883 când a încetat apariția acestuia, au văzut lumina tiparului doar 23 de numere.

Efortul comunității locale de atunci de a avea o publicație a continuat, astfel că pe 6 mai 1883 avea să apară săptămânalul Szilágy (Sălaj), editorul acestuia fiind Dénes Lajos. De data aceasta, ziarul avea să aibă o apariție săptămânală neîntreruptă (chiar dacă și-a schimbat numele și a avut mai mulți proprietari) de 61 de ani până în 12 octombrie 1944. Ziarul Szilágy din 1883 avea dimensiunile de 47 x 31,5 cm. În 1886 se schimbă editorul acestuia, profesorul Kincs Gyula de la Colegiul Reformat Wesselényi transformând în 1888 ziarul într-o publicație oficială a administrației județene. Ziarul apare săptămânal cu unele sincope, între anii 1889-1895 fiind editat de Petri Mor, apoi din 1903 de către Both István iar din 1910 de către Kapus Sámuel.

Ady Endre a debutat în Szilágy

În anul 1896, în ediția sa din 22 martie, săptămânalul Szilágy publică poezia ”Márczius 20” (20 Martie) semnată cu inițialele A.E. Este prima poezie publicată a marelui poet Ady Endre (1877-1919), care între anii 1892-1896 a studiat la Colegiul Reformat ”Wesseléyi” din Zalău. Semnătura cu inițialele A.E (Ady Endre) se datorează reticenței față de încercările sale literare, ale profesorului său de maghiară Kincs Gyula (1859-1915) director al colegiului între anii 1886-1897. Poezia ”Márczius 20” este dedicată revoluționarului Kossuth Lajos decedat pe 20 martie 1894. De-a lungul anilor, ziarul Szilágyși continuatorul acestuia din 1910 Szilágyság, publică mai multe poezii din opera lui Ady Endre. Pe măsură ce acesta devine cunoscut ca și poet, versurile vor fi semnate cu numele lui întreg.

Prima poezie a lui Ady Endre din 1896

Poezia Vén Diák Üdvözlete - în care scrie despre Zalău

Necrologul lui Ady Endre în ediția din 31 ianuarie 1919

Numere aniversare ale ziarului Szilágy

Și anul 1902 este important în istoria ziarului Szilágy. În Zalău (sau Zilah așa cum este denumit oraşul în limba maghiară) are loc un eveniment extrem de important din punct de vedere urbanistic. Sculptorul Fadrusz János (1858-1903) avea să inaugureze la Zalău în 18 septembrie 1902 două din operele sale cele mai cunoscute: Turulși statuia baronului Wesselényi Miklos. Zalăul devenea astfel singurul oraș care avea două opere realizate de Fadrusz János. Abia peste o lună, la data de 12 octombrie avea să fie dezvelită la Cluj / Kolosvár cea mai celebră dintre toate sculpturile sale, monumentul lui Matia Corvin. Ziarul Szilágy alocă câteva numere acestui eveniment. Cu câteva zile înainte de eveniment este redat programul activităților. Ediția din 18 septembrie 1902 se deschide cu un amplu text ce se întinde pe două pagini de ziar, semnat de Fadrusz János și intitulat ”A magyar rovás-irás” (Scriere runică). Este cunoscută fascinația sculptorului față de acest fel de scriere.

Ediția din 18 septembrie 1902

Ediția ziarului din 21 septembrie 1902 este dedicată aproape în întregime evenimentului care a marcat la Zalău dezvelirea celor două monumente. Sunt tipărite toate discursurile rostite cu acestă ocazie, este tipărită oda dedicată baronului Wesselényi, ce a fost declarată câștigătoare la un concurs organizat în memoria acestuia, apar amănunte interesante legate de banchetul de după eveniment (care costa 4 coroane!) sau despre punerea în vânzare de către Seres Samu a primelor cărți poștale cu monumentul din Zalău.

Ediția din 21 septembrie 1902

programul activităților prilejuite de dezvelirea monumentelor de la Zalău

Ediția din 5 octombrie 1902 cuprinde și primele imagini apărute în presa scrisă a celor două monumente din Zalău. Pe prima pagină apare imaginea în care se vede actualul sediu al Bibliotecii Județene și mulțimea adunată în jurul statuii. Probabil este făcută de la geamul clădirii Transilvania. Și paginile următoare conțin alte patru imagini mari, cu aspecte de la dezvelirea monumentelor. Surprinde calitatea acestor imagini, acuratețea cu care sunt redate detaliile. Din păcate, sculptorul nu apucă să se bucure prea mult de succesul obținut. Se stinge din viață răpus de tuberculoză pe 25 octombrie 1903. Necrologul este publicat și de presa sălăjeană. Astfel ziarul Szilágyîi dedică un număr special pe 29 octombrie 1903, publicând pe prima pagină poza sculptorului. La data de 1 noiembrie 1903, un alt ziar ce apărea la Zalău, Szilágysági Hirlap anunță decesul sculptorului.

Ediția din 5 octombrie 1902 cu imagini de la eveniment

Imagine de epocă cu monumentul Turul

Trebuie amintit și numărul aniversar al ziarului Szilágy din 14 mai 1908, când se aniversau 25 de ani de la apariția ziarului, raportați la anul 1883. Această ediție este importantă și ca document, având semnăturile lui Kincs Gyula, Both István sau Ady Lajos, fratele poetului Ady Endre. Numărul aniversar se deschide cu articolul de fond al lui Both István, intitulat ”Huszonöt esztendő” (25 de ani) iar în pagina 4 apare un articol semnat de Ady Endre intitulat ”A Szilágy büne” (Păcatul Sălajului) în care rememorează episodul în care în 22 martie 1896 a publicat prima sa poezie. Poetul făcea referire la faptul că prin publicarea primelor sale poezii, încurajat fiind de profesorii Kincs Gyula și Both István, a ”păcătuit” în sensul că s-a îndreptat spre poezie și nu spre o carieră juridică. Începând cu pagina 11, ziarul obișnuit este completat cu încă 24 de pagini numerotate cu cifre romane de la I la XXIV, pagini în care (mai puțin ultimele două ce conțin reclame) sunt evocate momentele definitorii în istoria de 25 de ani a ziarului. Acest supliment aniversar se intitulează”MELLÉKLET A SZILÁGY JUBILÁRIS SZÁMÁHOZ” (Supliment al numărului jubiliar al ziarului Szilágy). Chiar în prima pagină a suplimentului, editorul de atunci al ziarului, Kincs Gyula realizează o istorie a ziarului. Sunt amintite și tipografiile care au editat ziarul: Gámán Ferencz (1883), Takáts Gyula és társa (1884-1888), Takats Lajos (1888), Weisbergger Soma (1889) și Seres Samuel (din 1891). Aceasta din urmă va funcționa fără întrerupere până la naționalizarea sa în 1948, aici apărând toate edițiile ulterioare anului 1889 ale ziarului. Interesantă este și informația legată de prețul ziarului: abonamentul pentru un an era de 8 coroane, pentru 6 luni ziarul costa 4 coroane iar pentru 3 luni 2 coroane. Unele categorii sociale cum ar fi preoții și dascălii exista reducere la abonamentul anual. Astfel preoții plăteau doar 6 coroane pentru abonamentul de un an, iar dascălii 5 coroane. Prețul unui exemplar era de 60 fileri.

Prima pagină a ziarului din 14 mai 1908. Sursa foto: colecția personală Jozsá László

Poezie semnată de Ady Endre ăn suplimentul aniversar. Sursa foto: colecția personală Jozsá László

Supliment aniversar la împlinirea a 25 de ani de la apariția ziarului. Sursa foto: colecția personală Jozsá László

semnătura lui Ady Lajos

semnătura lui Both István

Semnătura lui Kincs Gyula

Szilágy devine Szilágyság

1910 este anul în care ziarul își schimbă definitiv numele, transformându-se din Szilágyîn Szilágyság (din Sălajîn Sălajul) odată cu ediția din 4 august 1910. Termenul de Szilágyság face referire al zona etnografică ce se suprapunea în mare parte peste comitatul Sălaj (din care nu făcea parte și zona actuală din partea de sud a județului - zona denumită și Țara Călatei). Ziarul va apărea neîntrerupt cu acest nume până în 12 octombrie 1944. Forma ziarului este mare, având dimensiunile 41 X 28,5 cm. Fiind cel mai important ziar care apărea în județul Sălaj, în paginile sale vom găsi reflectată viața culturală și realitățile de zi cu zi a localităților județului, îndeosebi a Zalăului. Pentru cunoscătorii de limbă maghiară, ziarul este o adevărată sursă de informare despre istoria orașului reflectată prin presa vremii. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, paginile ziarului alocă din ce în ce mai mult spațiu războiului, fiind descrise operațiunile principale de pe front. Viața culturală intră într-un oarecare con de umbră, fără a dispărea însă. Chiar dacă cenzura dictată de condițiile de război și autocenzura impusă afectează reflectarea realității, ziarul rămâne o sursă credibilă de informații. În anii războiului, cenzura militară își spunea cuvântul. Este ciudat să vezi ziarul în forma lui tipărită, având prima pagină fie complet, fie parțial albă. Despre felul în care Primul Război Mondial a fost oglindit în Szilágysága scris domnul profesor László László două articole ce pot fi citite on-line aiciși aici.

pagină cenzurată într-un număr din 1915

În 1919 la sfârșitul războiului, ziarul se intitula ”Szilágyság. Politikai és Társadalmi Hetilap. A Szilágyvármegyei Községi és Köriegyzok Egyesületének Hivatalos Lapja” (Sălajul. Săptămînal politic și social. Ziarul oficial al asociației secretarilor de comună și plasă) și costa 30 fileri iar un abonament anual costa 16 coroane. În ediția din 31 ianuarie 1919 apare necrologul poetului Ady Endre, iar în ediția din 4 iulie 1919 și cel al baronului Wesselényi Ferenc (1875-1919). Acesta era reprezentantul ales al nobilimii, responsabil cu inplementarea politicilor statului la nivel local, funcție asimilată cu cea a unui prefect din zilele noastre. În 1920, odată cu instaurarea administrației românești în Transilvania, ziarul avea pentru prima dată pe frontispiciu numele localității scris și în limba română. Iată de exemplu, ediția din 3 septembrie 1920 se intitula ”Szilágyság. Politikai és Társadalmi Hetilap” (Sălajul. Săptămânal politic și social) iar deasupra numelui ziarului scria ”Zalau (Zilah) 1920, szeptember, 3” iar mai în dreapta ”Cenzurat: Trufasiu”. Să fie numele celui responsabil cu cenzura? O săptămână mai târziu, pe 10 septembrie de pe ziar dispare mențiunea ”cenzurat”. Acest număr avea să fie ultimul în care prețul era trecut în coroane ungurești. Pe ziarul din 10 septembrie 1920 scria ”Egyes szám ára 2 korona”iar după o săptămână, în 17 septembrie 1920 pe ziar scria ”Egyes szám ára 1 Leu”. Tot în paginile acestei ediții apar prețurile produselor de bază exprimate în lei românești.

Ediția din 10 septembrie 1920, ultima cu prețul în coroane

Ediția din 17 septembrie 1920, prima cu prețul în lei

Prețurile în lei ale produselor de bază

La data de 12 octombrie 1944, după 161 de ani de apariție neîntreruptă (sub diverse nume și având diverși editori) ziarul de limbă maghiară Szilágyságîși încetează apariția. Vor urma 46 de ani fără presă de limbă maghiară în Sălaj.

Desigur, s-ar putea scrie o istorie mult mai amănunțită a ziarului, a orașului Zalău și a județului Sălaj așa cum a fost reflectată în paginile ziarului. Rămâne ca cei interesați să o facă în viitor. Le stă la dispoziție colecția (aproape completă) ziarului aflată în Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Zalău, sau cea aflată în arhivele Parohiei Reformate Zalău. O digitalizare a colecției ar fi un demers necesar.

Vom continua scurta istorie a ziarului Szilágyság din perioada 1990-2015 într-un alt articol. Mulțumesc pe acestă cale domnilor Jozsá László si Fejér László pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziție o parte din materiale și pentru răbdarea de a citi acest material

Crăciun Fericit!

Armistițiul de Crăciun 1914, un eveniment uluitor de acum 100 de ani

Cele mai bune fotografii din 2014 în viziunea National Geographic

Greco-catolicii din Băbeni

Retrospectiva fotografică a anul 2014: Top 10 fotografii de călătorie

Grădina Zmeilor într-o filmare aeriană de iarnă

Retrospectiva fotografică a anului 2014: Top 10 fotografii de peisaj

Ziua Artei Fotografice din România marcată de AGERPRES

Retrospectiva fotografică a anului 2014: Top 10 fotografii cu tematică etnografică

De Ziua Culturii Naționale, interviu cu doamna Corina Bejinariu - managerul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău

Ziua Culturii Naționale marcată la Zalău

Asociația Amicii Muzeului are site și pliant de promovare

Retrospectiva fotografică a anului 2014: Detalii de arhitectură

Portalul cluj.com a lansat City Card-ul 2015

Agenție de turism din Spania, promovează România la Târgul de Turism de la Madrid

Eveniment istoric: 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau

Retrospectiva fotografică a anului 2014: Fotografia alb-negru

România la Târgul de Turism de la Madrid – FITUR 2015

Cecenia - note de călătorie

Szilágy / Szilágyság - cel mai vechi ziar din Sălaj (1)