Hoinar prin Sălaj: la Râpa Străminoasa

Exact cu cinci ani în urmă, urcam pentru prima dată pe Culmea Prisnelului, șirul de dealuri ce se întind între Piscuiul Ronei la sud și Prisnelul Vălișoarei la nord. Această culme alungită, din marginea vestică a Podişului Someşan, pe care Someșul e nevoit să-l ocolească în curgerea lui, făcând un cot mai mare de 90 de grade aproape de Jibou. Am copilărit pe Valea Someșului, la Băbeni, la poalele acestor dealuri mirifice, de o frumusețe rară. Dinspre Băbeni am mai avut câteva incursiuni, dar niciodată, până acum cinci ani, nu am ajuns sus, pe platou. Și pentru că mi-a plăcut atât de mult, acum că s-a ivit ocazia, am acceptat provocarea. Și acum cinci ani, și acum, ghid mi-a fost profesorul Aurel Medve, un foarte bun cunoscător al locurilor.

Pornesc de acasă, din Zalău, cu trenul. N-am mai călătorit cu trenul de mai bine de 15 ani. E drept, dacă te grăbești, te urci în mașină și galopezi pe drumurile patriei. Însă dacă vrei să savurezi călătoria, alegi trenul. E comod, poți admira peisajele și de ce nu, poți interacționa cu alți pasageri. Din păcate infrastructura feroviară de la noi a rămas mult în urmă, practic nu s-a investit mai nimic. Nu înțeleg de ce mereu suntem pe contrasens? Dacă în vestul civilizat al Europei s-a investit masiv în trenuri de mare viteză, la noi nimic. Ne înghesuim ca sardinele pe Valea Prahovei sau a Oltului, stăm cu zecile de ore în trafic. Mi se pare mie sau nu suntem normali?

Ajungem la o pădurice de pini, care a fost plantată, dacă am înțeles bine, prin anii 38 - 40 pentru a stabiliza solul și pentru a împiedica lărgirea râpei. Azi, e o pădure în toată regula. Intrăm în păduricea de pini din partea de sus, acolo unde începe Plaiu lui Șolomon. Ne apropiem cu precauție de buza râpei, călcând pe stratul moale de ace de pin și presărat cu conuri. Răpa Străminoasa - un pleonasm pentru că ”străminoasa” chiar asta înseamnă: ”râpă”, ”ruptură”, „loc prăpăstios”. În zonă, în grai ardelenesc se spune ”strămninoasa”. Ne minunăm de peisaj, de măreția acestei râpe formată în sute, poate mii de ani. Suntem chiar deasupra zonei celei mai spectaculoase, trebuie să mergem pe celălalt versant pentru a o vedea în toată frumusețea sa, dar și așa îți poți face o imagine asupra acestei formațiuni geologice deosebit de frumoasă. Este cea mai mare râpă din Sălaj! Însă pentru a vedea râpa în toată splendoarea sa, trebuie să ajungem pe partea cealaltă a ei, pe marginea nordică.

Îi lăsăm și cu jeepul nostru o luăm spre răsărit pentru a coborî în satul Șoimușeni. Aici Ionuț Porumb vine frecvent să-și vadă bunicii, pe Porumb Nicolae și Livia. Suntem omeniți cum numai în satele sălăjene poți fi, și suntem ajutați să ajungem să vedem bisericuța de lemn.

Mă bucur pentru că pe lista mea de biserici de lemn sălăjene, aceasta era trecută la rubrica ”de văzut”. Biserica e mică și conform unei pisanii a picturii vechi, aceasta ar data de la 1863. Biserica a fost strămutată din Fericea, Maramureș și a fost pictată aici la Șoimușeni, pe actualul amplasament în anul 1863. Asta înseamnă că poate fi mai veche de acel an, poate chiar din sec XVIII. O ipoteză de verificat prin datarea dendrocronologică, așa cum s-a mai făcut și în cazul altor biserici sălăjene.

Ne ajunge din urmă jeepul și ne urcăm și noi. Curând ajungem în zona numită ”Purceaua” pe ”Râtul lui Isai”, aproape de malul nordic al Râpei Străminoasa. De aici vedem ruptură de pământ în toată splendoarea sa. Domnul profesor ne spune legenda locului. Aurel Medve: ”Legenda spune că au fost doi frați, Isai și Bogdan, Bogdănel îi spunea, care neînțelegându-se asupra pământurilor, le-a despărțit părintele cu o brazdă. Brazda respectivă s-a adâncit. Dincolo de legendă este posibil ca de la o asemenea brazdă să se formeze în timp un ogaș, apoi o ravenă și până la urmă este acest organism torențial.” 

Domnul profesor Aurel Medve ne explică de ce această râpă este una specială. Frumusețea ei se datorează faptului că zona e puternic fragmentată microtectonic, ”argilele vărgate” depuse cu vreo 50 de milioane de ami în urmă, s-au răsturnat spre este cu 40-80 grade. Peste capetele stratelor răsturnate s-a așternut un strat format de argilă și bolovani de calcar aduse din partea înaltă a dealului unde se află un banc de calcare mai tânăr ca argilele paleogene.

Râpa se desfășoară pe direcția est-vest și are o lungime de peste 200 de metri și o adâncime, în zona cea mai fragmentată de peste 50 metri. Din acest punct de vedere, râpa nu are egal în zona Sălajului.

Aș mai fi stat, dar mă uit la ceas și știu că la 17,30 am tren din Jibou. Așa că e timpul să coborâm în sat. O luăm peste Colnic, apoi pe Costiș până la poala dealului. Ajungem în locurile numite Curături și Fundătura unde dăm de primele case. În curtea familiei Porumb, părinții lui Ionuț ne omenesc cu o pălincă și cu suc rece. Ne îmbie și cu mâncare dar ne scuzăm. Le mulțumim pentru omenie și lui Ionuț îi promit că am să mă mai las ghidat de el peste dealuri.

În Traniș, doamna Măriuca ne așteaptă cu drag. Nu scap până nu îmbuc ceva. E tare bun, mai ales că după excursia în Natură mi s-a făcut foame. Întotdeauna m-am simțit ca și acasă aici, la Traniș, la familia Medve. Nici nu pot exprima în cuvinte omenia și prietenia pe care o simt. 

Pornim spre Jibou, ajungem la timp. Îmi iau biletul și mă urc în trenul cu geamuri crăpate. E o altă garnitură decât cea cu care am venit, dar și acesta are mai toate geamurile crăpate, N-am să înțeleg niciodată astfel de forme de vandalism. Ar fi trebuit să ajung la Zalău în 40 de minute. Mult dacă te raportezi la cei 25 km. Însă pe o cale ferată veche, în care nu s-a prea investit nimic în ultimii 30 de ani, e bine și așa. Nu știu de ce ne târâm cu o viteză îngrozitor de mică. M-am gândit că e trafic pe acest segment cu o singură linie, că poate am ajuns din urmă un alt tren. N-am bănuit nicio clipă că ar fi defecțiuni tehnice. Dar în Mirșid, conductorul ne anunță că această garnitură nu își mai poate continua drumul. Coborâm pe peron și așteptăm altă garnitură ce urma să vină de la Zalău, să ne preia. Asta e România!