Weekend plin de evenimente în perioada 17-19 februarie 2023, odată cu Deschiderea Capitalei Culturale Europene. Mulțimea evenimentelor culturale te copleșesc, așa că trebuie să fii selectiv. Și nu ai voie să ratezi expozițiile care sunt ”sarea și piperul” oricărui oraș ce devine Capitală Culturală Europeană. La acest capitol, Timișoara a fost la înălțime, cu ocazia Deschiderii a reușit să aducă în fața iubitorilor de artă contemporană câteva expoziții cu totul și cu totul speciale. Așa că, a doua zi a weekendului de deschiderea am dedicat-o vizitării expozițiilor.
Cele mai importante expoziții sunt găzduite, firesc, în zona centrală a orașului. În Piața Victoriei, chiar lângă Operă, o schelă de metal pare a rupe imaginea dată de fațadele clădirilor eclectice. Este instalația ”Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” a catalanilor de la MAIO Architects, adusă la Timișoara de către Ordinul Arhitecților din România, filiala Timiș. Controversata instalație aduce ca un ”turn Babel” asta pentru că cei care se încumetă să urce etajele sale sunt din toate colțurile lumii. Conceptul este de a avea trepte succesive de vegetație, de a experimenta diverse moduri de amenajare a spațiilor urbane. Și chiar dacă plantele nu sunt încă înfrunzite, merită să urcați treptele platformei și pentru a avea o altă perspectivă, panoramică, asupra clădirilor din Piața Victoriei.
În Piața Libertății, în spațiile Comenduirii Garnizoanei Timișoara, sunt lucrări ale artistului Mircea Nicolae, pseudonim artistic al lui Ionuț Cioancă (1980-2020). Expoziția Mircea Nicolae - Lucruri mărunte, lucruri prețioase este o expoziție retrospectivă ce aduce împreună lucrări din proiecte diferite ale artistului. Romanian Kiosk Company - o serie de sculpturi, de fapt niște chioșcuri în miniatură și un film ce prezintă aspecte cheie din viața artistului. În memoria colectivă a celor ce au prins ”Epoca de Aur” și perioada Post Revoluționară a anilor 90, ideea de chioșc - fie că vorbim de chioșcul cu suc la dozator, sau de chioșcul florăreselor - este ușor de perceput și de imaginat. Instalația a fost prezentată prima dată la Kiev în 2010, unde a câștigat un premiu Special. Interesant și cu o doză sănătoasă de umor este seria O sută ce constă în 100 de coli A4 prinse în cuie pe pereți, în care sunt descrise intervențiile artistului în locuri abandonate sau aflate într-o stare de tranziție către distrugere / demolare. Seria a debutat la Timișoara în 2007 cu o intervenție realizată pe avizierul gol din incinta unei foste cazarme militare. ”prima mea intervenție. Vopsea albă pe un avizier gol, în interiorul bazei militare ce aparține acum Universității de Arte din Timișoara. Două turnuri de apă din București, text în limba română -”apă/”. O simplă trecere în revistă a celor 100 de intervenții, povestite într-un mod hazliu, are darul de a-l purta pe vizitator într-o lume în care se va regăsi, cu siguranță. Apoi mai este proiectul ”Un altar pentru fiecare zi” o instalație realizată timp de o săptămână între 18 și 24 mai 2014, din resturi ale unor obiecte găsite, și colectate de el, de-a lungul timpului. ”Vestigiile” provin din spații industriale dezafectate din București. Excelentă expoziția retrospectivă a artistului Mircea Nicolae, despre care, recunosc, nu știam nimic. Curatori: salonul de proiecte - Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava. Expoziție este deschisă publicului în perioada 17 februarie - 23 aprilie 2023.
Tot la Comenduirea Garnizoanei Timișoara (Piața Libertății nr.5) este expoziția colectivă ”Chronic Desire - Sete cronică” ce aduce împreună 35 de artiști contemporani consacrați sau debutanți, din țară și străinătate. Expoziția prezintă feluri noi de a citi și de a simți momentul politic și ecologic critic pe care-l traversăm împreună. Este o expoziție colectivă, la care participă 35 de artiști. La Comenduirea Garnizoanei este doar o parte din expoziție, alte trei locații sunt la Muzeul Transportului Public ”Corneliu Mikloși”, Bastionul Maria Theresia și Palatul Ștefania. Asta spune mult despre amploarea expoziției. Am vizitat expoziția din centrul orașului, pe cea de la Comenduirea Garnizoanei. Nu știu dacă sunteți fani ai artei contemporane, dacă sunteți familiarizați cu ideea de instalație. Aici, în cadrul expoziției ”Chronic Desire - Sete cronică” predomină instalațiile, care mai de care mai sofisticată, mai intereresantă, mai creativă. Este speculat la maxim contextul geo-politic pe care-l traversăm, de cum pășești în cadrul expoziției ești întâmpinat de rachete realizate din împletituri de paie. Șase rachete survolează încăperea luminată obscur, amintind de două din simbolurile actualului război ruso-ucrainean: rachetele aducătoare de moarte și spicele de grâu aducătoare de viață. De altfel, ideea ”pâinii” (”palyanitsia” în limba ucraineană - o pâine de grâu, rotundă, de mari dimensiuni, coaptă în cuptor). Cuvântul a devenit un simbol al rezistenței, fiind aproape imposibil de pronunțat corect de către ocupanții ruși. Artista Zhanna Kadyrova a trecut peste scepticismul inutilității artei în contextul războiului, fiind acum de părere că ”fiecare gest artistic ne face vizibili și ne face vocile auzite”.
Cu cuvântul-simbol lucrează și cunoscutul artist Dan Perjovschi, ce expune în cadrul expoziției colective proiectul ”Insert” care reunește intervenții în presa culturală tipărită locală și națională. ”Nu aștept să vină publicul la mine, mă duc eu la el prin ziare, panouri de afișaj și tramvaie. Cu alte cuvinte dau peste cap convențiile, ce este arta, unde este arta și cine este publicul artei.” (interviu cu Cătălin Alb în revista Artsens, An.III, nr.9 / 17 februarie 2023).
Plin de emoție este și proiectul ”RomaMoMa” în care diverși artiști reușesc să atragă atenția, prin lucrările lor, asupra problemelor cu care se confruntă populația de etnie rromă. Rețin atenția lucrările ”Aripi”, ”Somnul” (Memoria inconștientă a Holocaustului), ”Așteptare” sau”Liniștea / strigătul mut” ale artistei Ionela Mihaela Cîmpeanu. Spectaculoasă este și instalația artistului Sead Kazanxhiu ce constă în 500 de căsuțe mici, de ipsos, suspendate de tavanul unei săli.
După acest asalt de artă contemporană, cu simțurile răvășite de emoțiile stârnite de operele de artă văzute, ne întoarcem în lumea reală, a străzilor din cartierul Cetate al Timișoarei. Pașii ne duc, înspre Piața Unirii, acolo unde, în ziua anterioară, s-a desfășurat concertul de deschidere. Acum, echipe de muncitori lucrează la demontarea scenei. E frumoasă Timișoara, îmi place în mod deosebit această piață dominată pe două dintre laturile sale de Catedrala Sârbească și de Catedrala Romano-Catolică.
La Muzeul Național de Artă Timișoara, se află expoziția eveniment Victor Brauner: invenții și magie. Este, fără îndoială, capul de afiș al evenimentelor dedicate Deschiderii Capitalei Culturale Europene. Cine nu a auzit de Victor Brauner, figură centrală a suprarealismului internațional, dar și cei care-i îndrăgesc opera trebuie să vadă această expoziție. Sunt peste 100 de tablouri, desene, sculpturi, ilustrații și documente ce acoperă întreaga activitate artistică a lui Brauner. Expoziția beneficiază de asemenea de un împrumut de 50 de lucrări de la Centre Pompidou. Ca o expoziție importantă, beneficiază de o logistică pe măsură: iluminat ambiental și spoturi luminoase ce pun în evidență lucrările artistului, personal amabil, echipat în ținute de gală, săli spațioase adecvate unei astfel de expoziții, panouri explicative bilingve și date biografice ale artistului Victor Brauner (1903-1966). Ce mai, o expoziție cu nimic mai prejos decât marile expoziții din muzeele lumii, o expoziție demnă de o Capitală Culturală Europeană. La 120 de ani de la nașterea artistului, această expoziție retrospectivă se vrea a fi un omagiu adus unui reprezentant de seamă al suprarealismului. Este cea mai importantă expoziție retrospectivă din Europa de Est. În weekendul de Deschidere intrarea este gratuită, însă în perioada 19 februarie - 28 mai 2023, prețul unui bilet este de 55 lei (studenții beneficiază de 75% reducere, iar elevii și persoanele cu handicap de gratuitate).
Când iei contact pentru prima dată cu operele lui Brauner nu știi la ce să te uiți mai întâi: la operele de început, din care se desprinde ”Pasivitate curtenitoare”, la desfigurarea dictatorului în ”Hitler” sau la impresionantul ”Domnul K”.Și activitatea de desenator a lui Victor Brauner este bine reprezentată în expoziție, desenele anilor 1930 mărturisesc calitatea artei sale. Fără îndoială, expoziția ”Victor Brauner: invenție și magie” trebuie revăzută pentru a o înțelege pe deplin.
Tot la Muzeul Național de Artă Timișoara, este găzduită și expoziția ”Paul Neagu. O retrospectivă” dedicată artistului Paul Neagu (1938-2004). În cele 9 săli în care sunt expuse lucrările artistului, originar din România, dar care a activat la Londra începând cu 1971. Expoziția punctează toate etapele de lucru ale artistului, reprezentând o selecție vastă de desene, obiecte, sculpturi, documentații ale unor performance-uri dar și alte materiale adiacente (cărți, schițe, fotografii). Universul artistic al lui Paul Neagu este unul complex, multidisciplinar, care transcende spații culturale și geografice diferite.
Iar după atâtea expoziții, seara s-a încheiat cu un spectacol de drone, pus în scenă de Iulius Town - partener al Timișoara Capitală Culturală Europeană. Nu a fost atât de spectaculos cât s-ar fi așteptat numerosul public ce a umplut până la refuz spațiul complexului comercial. Și, din punctul meu de vedere, spectacolul aerian ar fi putut beneficia de un alt loc, mult mai generos și mai puțin poluat luminos. Dar și așa, cei prezenți s-au putut bucura de un alt fel de spectacol.
A fost doar începutul unui an ce se anunță a fi extrem de bogat din punct de vedere cultural. Este și normal, este o ocazie unică pentru Timișoara și pentru întreg Banatul de a-și valorifica la maxim potențialul artistic și cultural de care dispune.