Întotdeauna mi-au plăcut orașele văzute de sus. Chiar și în România, sunt câteva orașe unde există puncte de belvedere, situate sus, la înălțimea unor clădiri. De exemplu la Cluj avem turnul catedralei Sf.Mihail, la Oradea avem turnul primăriei, la Sighișoara e turnul din Cetate, la Constanța e minaretul moscheii și lista ar putea continua. Timișoara, desemnată în acest an Capitală Culturală Europeană, nu are un altfel de loc de unde poți să vezi orașul de sus. Poate că de aici și ideea Ordinului Arhitecților din România, filiala Timiș, de a aduce și monta în centrul orașului ”Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” - un proiect al catalanilor de la Maio Architects.
La prima vedere, o schelă înălțată în Piața Victoriei, lângă Opera din Timișoara, se potrivește ca nuca-n pereche cu șirul de clădiri eclectice din jur. De altfel, proiectul a fost criticat deja în presa locală și pe rețelele de socializare. Desigur, gusturile nu se discută, mai ales când vine vorba de arta contemporană. Iar aici, în cazul de față, este vorba despre o instalație care se pot testa diferite scenarii de utilizare a spațiului public.
Aflându-ne la Timișoara, cu ocazia Deschiderii Capitalei Culturale Europene, nu puteam rata acest obiectiv, mai ales că este situat chiar în centrul orașului. Plus că, de pe platformele celor 5 etaje, ai o perspectivă cu totul nouă asupra clădirilor din jur și a supra întregii Piețe a Victoriei. La orele prânzului, într-o zi mohorâtă dar cu iz de primăvară, era deja coadă la intrare. Voluntarii de la #TIMWORK îi pun pe fiecare să semneze că au luat la cunoștință de prevederile regulamentului de vizitare a instalației. Sunt politicoși, vorbesc cel puțin două limbi. Noi am nimerit tura unor doamne de etnie maghiară, cu care însă nu am avut nicio problemă în a comunica în limba română. Puțin reticenți la faptul că trebuia să ne trecem numele pe un tabel și apoi să semnăm, am primit pe loc lămuririle necesare. O doamnă între două vârste e impresar la Teatrul Maghiar de Stat. Ne oferă informații despre piesele de teatru ce se vor juca în aceste zile. Aflăm, cu uimire, că aici la Timișoara, piesele de teatru în limba maghiară sunt traduse în limba română și titrate în limba engleză. Ăsta da multiculturalism!
Urcăm curioși scările largi ale platformei până la primul nivel. Structura de metal inspiră încredere, pare a fi solidă. Plantele nu sunt acum, în plină iarnă, punctul forte al instalației, dar ne închipuim ce va fi la primăvară. Ne bucurăm de panoramele asupra pieței, accesibile pe fiecare din laturile platformei. Și aici sunt voluntari, gata să-ți ofere informațiile necesare, dacă este nevoie.
Cu cât urci mai sus, clădirile din jur se văd mai bine. La un moment dat, când eram la nivelul balconului Operei, mi-am amintit că de aici, s-a proclamat Timișoara primul oraș liber de comunism...
Dacă se poate reproșa ceva Timișoarei, este că nu a reușit să-și renoveze clădirile istorice din centrul orașului. Palatul Jakab, față de care structura de metal este cea mai apropiată, arată oribil, deși, dacă ar fi reabilitată ar fi una dintre ”bijuteriile” arhitectonice ale pieței. Nici clădirea Universității nu e complet renovată...
În rest, numai laude la adresa organizatorilor, dar mai ales a voluntarilor. Nu e puțin lucru să mobilizezi atâtea resurse umane, de toate vârstele, pentru un proiect amplu ce se va întinde pe un an de zile.
Revenind însă la ”pepinieră” și la ceea ce se vede de aici, mai trebuie spus că, la fiecare nivel, există o zonă fără plante, unde au fost montate plăcuțe ce descriu clădirile asupra cărora ai o altă perspectivă. La dreapta, dacă stai cu față la Catedrala Ortodoxă, e Palatul Lloyd. A fost construit după planurile arhitectului maghiar Lipót Baumhorn, în stil Seccesion specific anilor 1900.
