Sălajul a dat de-a lungul timpului mari personalități culturale, politice, religioase sau din alte domenii. Din păcate, în goana noastră cotidiană uităm să le omagiem. Așa s-a întâmplat și acum, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice a scriitorului Vasile Avram (1940-2002). Prea puțină lume și-a amintit de el și nu e vorba despre oamenii simpli, care l-au cunoscut sau i-au citit cărțile, ci vorbim de instituții de cultură. Recunosc, nici eu nu am știut mai nimic despre viața și activitatea lui Vasile Avram, dar încă din 2013, când am vizitat pentru prima dată casa sa natală de la Lemniu, am realizat că avem de a face cu o personalitate de prim rang a vieții culturale. La o simplă căutare pe internet, cel interesat va da fie de referințe critice ale operei sale, fie de aspecte ce țin de biografia celui care a fost Vasile Avram. Acum, la 20 de ani de la trecerea în eternitate, îndrăznesc să scriu câteva rânduri despre o personalitate a culturii sălăjene, poate, pe nedrept, prea puțin cunoscută.
În vara anului 2013, pașii m-au purtat prin localitatea Lemniu din comuna Letca. Nu demarasem încă proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj” dar îmi plăcea încă de pe atunci să colind satele sălăjene în căutarea frumosului, a ineditului. Așa se face că, ghidat de elevul meu de atunci - Sergiu Zah - am ajuns să văd o casă tradițională, un mic muzeu în devenire. Cel care ne-a deschis, fratele scriitorului, ne-a vorbit cu multă dragoste despre cel care a fost Vasile Avram, și despre nevoia de păstrare a casei sale natale. Țin minte și acum că mi-a dat la plecare un pliant, pe care l-am rătăcit printre alte pliante și cărți. Găsindu-l acum, înainte de sărbători și căutând fotografiile realizate atunci, am decis că este cel mai bun moment să scriu, atât cât am reușit să documentez, despre cel care a fost Vasile Avram.
În anul 1967 se stabilește la Sibiu unde este angajat la conducerea Centrului Județean al Creației Populare. Din această calitate valorifică datini și obiceiuri folclorice colaborând cu revistele culturale ”Transilvania” și ”Tribuna Sibiului”. În perioada 1987-1990 dar și 2000-2001 este redactor la revista ”Transilvania”. După Revoluție, pentru o scurtă perioadă (1992-1994) este muzeograf și șef de secție al Muzeul Civilizației Populare ”Astra”. În perioada 1994-1996 este redactor șef la săptămânalul ”Opinia publică” editat de Consiliul Județean Sibiu și devine cadru didactic asociat la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Din 1996 devine titular la catedra de jurnalistică a aceleiași universități. În 1998 obține doctoratul în filologie (specializarea etnologie) la Universitatea București, cu tema ”Mit și ortodoxie în tradiția românească”. În anul 2002 este solicitat de Institutul de Filozofie al Academiei Române să contribuie la editarea primului număr din Istoria Filozofiei Românești, pentru care scrie capitolele ”Gândirea arhaică” și ”Gândirea creștină”.
Vasile Avram se stinge din viață la 12 decembrie 2002 la Sfânta Mănăstire Nicula, unde este și înmormântat alături de poetul Ioan Alexandru.
În timpul vieții, Vasile Avram a publicat următoarele cărți:
- Spirala (Ed. Cartea Românească, 1987). În 1983 a predat romanul ”Legat la ochi” ce va fi tipărit abia după 4 ani, cenzurat;
- Zeul din labirint (Sibiu, 1992) - reportaj document dedicat Revoluției de la 1989;
- Constelația Magicului - O viziune românească asupra misterului existențial (Universitatea Creștină Năsăud, 1994);
- Cărțile Eptimahice, poezie (Sibiu, 1996);
- Creștinismul Cosmic - paradigmă pierdută? - Mit și ortodoxie în tradiția românească (Ed. Saeculum, Sibiu, 1999);
- Elegiile Orhideei - Poem transcedental (Ed. Ecclesia, Nicula, 2004);
- Călătoria de sâmbătă - Poezii. (Ed. Ecclesia, Nicula, 2004);
- Interviu Transfinit - Mircea Ivănescu răspunde la 286 întrebări ale lui Vasile Avram (Ed. Ecclesia, Nicula, 2004)M;
- Fiul Apocrif - roman (Ed. Ecclesia, Nicula, 2005)
- Chipurile divinității. O hermeneutică a modelelor teofanice în spațiul sud-est european (Ed. Ethnologica, Baia Mare. 2006);
- Legat la ochi (Ed. Ecclesia, 2007) - romanul necenzurat;
- Terra Mirabilis (Ed. Ethnologica, Baia Mare. 2010);
- Roata stelelor (Ed. Ecclesia, 2010);
- Vasile Avram, omul și opera: din Lemniu la Nicula - un ocol prin lume (Ed. Ethnologica, Baia Mare. 2011)
Peisaj evanghelic
De teamă că-și va frânge lunga cale
În zidul Marelui ACUM
împovărat de veacuri, semnul crucii
ca o fantomă s-a oprit în drum.
Lipsește, preaciudat, și Simeon
Din Cirenaica, mut într-un refuz.
Golgota e departe, luna crește
În cerul prăvălit peste apus. [5]
Postafă la Cărțile Eptimahice
Dacă ceea ce există nu este,
iar ceea ce este nu se arată
decât în sine și pentru sine,
ce altceva ne rămâne de făcut decât
să îngemănăm într-un urcuș inițiatic
disperarea de a nu ști cu înțelepciunea resemnării.
Și printr-o astfel de prismă spiralică,
de acolo de sus, de la capătul urcușului,
din apropiere de noumen,
lucrurile lumii să apară ca niște homeomerii
gata să se constituie în universalii
și să-și afle culcuș în poala divinității.
E singura cale de a ne mântui prin cunoaștere. [6]
Relația Om - Cosmos - Divinitate
- "Când mi-e dor de părinţi şi strămoşi, vreau să ştiu că le pot lua urma pe firul magic al timpului, pe puntea de sărbători care leagă comunitatea satului de împărăţia cerurilor şi că pot petrece cu ei clipele magice când bolta cerească se despică şi divinitatea îşi revelează spre noi splendorile. Când mă ispiteşte vreun lucru necuvenit, să mă pot aşeza sub ocrotirea Ochiului lui Dumnezeu din icoană. Când mă încearcă vreo suferinţă "insuportabilă", să o pot compara cu suferinţele Fiului Omului aşa cum le istoriseau din generaţie în generaţie urmaşii martorilor oculari ai răstignirii. Când vreau să ştiu ce e mila, iertarea şi iubirea, să mă gândesc la Maica Sfântă- care uneori să ia, în mod firesc, chipul mamei din copilărie." [7]
- ”Singura soluție: reîntoarcearea la Dumnezeul copilăriei - partea nevăzută a unei firi sublime. Cel care a creat lumea (nu are importanță cum), a binecuvântat-o și i-a orânduit rosturile; cel ce face florile să înflorească, albinele să zumzăie, copilul să crească în pântecele mamei, cerul să se îmbrace în stele; cel ce i-a dat omului rațiune nu să se semeșească, ci să încerce să înțeleagă, nu să ucidă misterele dezlegându-le, ci să le reveleze (pe cele îngăduite) și să le ocrotească (pe cele oprite); cel ce coboară nu numai la fiecare liturghie în biserică - lăcașul anume înălțat pentru revelarea lui euharistică - ci și în întreagă întinderea lumii, peste tot unde se oficiază marea liturghie cosmică; cel ce la sărbători împărătești poruncește îngerilor să deschidă cerul pentru ca oamenii să-i poată vedea strălucirea; cel ce îi primește la sânul său pe cei morți pentru a le da odihna veșnică; cel ce unește pe verticala cu orizontala pentru a crea, prin semnul crucii, un chip de orientare lumii.” [8]
- ”Sărbătorile (obiceiurile, ritualurile) erau educative. Un rezervor de memorie subzista în gesturi, cântece, datini, proverbe, zicători, ghicitori sau descântece. Cântecele de cununie erau iniţiatice – o învăţau pe mireasă să devină femeie şi pe mire să fie responsabil de propria lui opţiune. Datinile de la naştere sau botez aglutinau o verigă în lanţul social al comunităţii iar cele de la înmormântare restabileau echilibrul în urma ruperii unei verigi. Omul exista aici şi acum, dar în veşnicie – cf. prezentul etern şi spaţiul ubicuu. Fără veriga pe care o reprezenta el, lanţul nu era lanţ, se rupea.” [9]
- ”În tradiţia românească, sărbătorile au un rost ontologic bine precizat. Ele nu se caracterizează atât prin fast carnavalesc, ca în alte culturi, ori prin acea uitare de sine de factură dionisiacă, dar nu sunt nici simple repere cronologice marcate de rituri familiale sau ecleziastice, ca în unele comunităţi occidentale. Ele se manifestă printr-o suită de ritualuri, datini şi obiceiuri care îmbină în mod pitoresc ceremonialul religios cu reminiscenţele unor rituri păgâne ale căror sensuri originare s-au pierdut în negura timpului. Nu însă un amestec întâmplător, care ar putea da impresia absenţei puterii de selecţie, ci o rezultantă a practicii însăşi a existenţei, a experienţei de relaţie dintre om şi divinitate, în strict consens cu ceea ce românii numesc firea lucrurilor.” [10]
- ”O dovadă că la origine colindatul făcea parte din complexul sărbătorilor dedicate resurecţiei vegetaţiei e şi faptul că, până astăzi, darurile uzuale sunt colacul şi pupăza – primul ca simbol solar, cel de al doilea ca semn de perpetuare a principalei epifanii a divinităţii neolitice reprezentate de Zeiţa Pasăre – ambele cu caracter primiţial (din prima recoltă) menit să asigure prosperitatea gospodăriei.” [11]
”Hrana lui de fiecare zi a fost Cuvântul, pe care l-a suit cu o sforțare de Sisif într-o Spirală a cugetării spre Creștinismul Cosmic. Lui, Cuvântului, i-a jertfit șirul zilelor și al nopților cercetându-l în formă tipărită sau plămădindu-l în Carte. Cuvântul i-a dat înțelepciune, capacitatea de a înțelege și de a ierta, dar mai ales puterea de a iubi, putere fără de care existența omului pe pământ nimic este. Mângâiați-i sufletul și ocrotiți-i amintirea citindu-i și recitindu-i Cărțile - Cuvânt turnat în iubire.”
Mulțumesc Dan Arhire (Tulcea) pentru discuțiile pe marginea operei scriitorului și etnologului Vasile Avram, dar și pentru generozitatea cu care mi-a pus la dispoziție extrase din lucrarea ”Chipurile Divinității”!
Surse bibliografice
[1] pliantul ”In memoriam Scriitorul și profesorul Vasile Avram”;
[2] Biblioteca Județeană I.S. Bădescu Sălaj, ”Sălaj - Oameni și Opere. Dicționar bibliografic”, Zalău, 2017;
[3] Biblioteca Județeană Astra Sibiu: https://bjastrasibiu.ro/vasile-avram-1940-2002/ (accesat 25.12.2022)
[4]https://www.poezie.ro/index.php/author/0016312/Vasile%20Avram (accesat 25.11.2022)
[5] http://www.gazetademaramures.ro/hristos-nu-are-nicio-vina-21551 (accesat 25.12.2022)
[6] https://www.poezie.ro/index.php/author/0016312/Vasile_Avram (accesat 25.12.2022)
[7] https://www.dacoromania-alba.ro/nr29/restituiri_vasile_avram.htm;
[8] pliantul ”In memoriam Scriitorul și profesorul Vasile Avram”;
[9] Chipurile divinității. O hermeneutică a modelelor teofanice în spațiul sud-est european, Ed. Ethnologica, Baia Mare, 2006 (pag.26);
[10] Idem (pag.104);
[11] Ibidem (pag.496)