Festival de teatru la Zalău? În orașul fără teatru, în orașul fără cinematograf? Da, uite că se poate! Și asta grație ambiției lui Darius Prodan, care se încăpățânează să ne arate, de patru ani, că se poate. Joi, 7 iulie 2022, s-a deschis cea de a cincea ediție a Festivalului de Teatru ”Curtea Artiștilor”. Recunosc, n-am prea fost dus la teatru, însă am ținut să fiu prezent la deschiderea stagiunii, din respect pentru acest tânăr care încearcă să schimbe percepția publicului zălăuan vis-a-vis de artele spectacolului.
Covorul roșu și șampanie pentru public
Cei care anii trecuți umpleau ”Curtea Artiștilor” trebuie să știe că ediția din acest an are loc într-o altă locație, pe strada Morii nr.1, într-un spațiu post-industrial pus cu generozitate la dispoziție de grupul ”Salvosan-Ciobanca”. Poate că această schimbare de locație a fost motivul pentru care, publicul prezent la deschiderea festivalului nu a fost foarte numeros. Cred însă că depărtarea de centrul orașului e doar scuza, unui public zălăuan văduvit, ani la rând, de ”cultura” artelor spectacolului.
Îmi place spațiul, chiar dacă la prima vedere nu are nimic atractiv. Ce să-ți placă în definitiv la o zonă post-industrială? Hala, terenul semi-abandonat sau papura ce crește lângă un fost pârâu? Cu toate acestea nu cred că ar fi existat un ”decor” mai potrivit pentru ceea ce încearcă Darius Prodan să facă.
Am sosit la timp așa cum se cuvine, de fapt cu 10-15 minute înainte de ora anunțată. Forfotă mare: mașini parcate aiurea (de ce trebuie să te bagi cu mașina până lângă scenă, nu înțeleg), voluntari copleșiți oarecum de emoția momentului, organizatori care se agită cu gândul la ultimele retușuri. Și în mijlocul tuturor Darius Prodan care părea stăpân pe situație. Am așteptat vreo jumătate de oră peste cea anunțată, până toate pregătirile au fost puse la punct. Nimic de reproșat organizatorilor și voluntarilor care au muncit din greu în ultima săptămână. Și, până la urmă, numai bine în acest interval a început să vină și publicul.
Acesta, ”Măria Sa, publicul” a fost întâmpinat cu șampanie și covor roșu, în ritmurile muzicii de fanfară. Și, când ușa s-a deschis și prin gang, pe covorul roșu, publicul a fost poftit înăuntru, parcă s-a deschis o altă lume. Faza cu covorul roșu am să o țin minte mult timp de acum înainte. Acesta a fost întins nu pentru nuștiu ce vedete (poate au fost și nu le-am observat), nici pentru oficialități (care cu mici excepții, au lipsit cu desăvârșire). A fost întins pentru publicul spectator! Chapeau bas!
În deschidere, a cântat Fanfara ”Promenada” a Casei Municipale de Cultură Zalău, instituție subordonată Primăriei Municipiului Zalău. În acorduri de vals sau cha-cha, îmbinând compoziții celebre internaționale cu altele, la fel de celebre românești, treptat, treptat, publicul care devenea tot mai numeros a fost prins de acordurile muzicii. Finalul spectacolului a fost pe măsură, celebra melodie a lui Dan Spătaru ”Trecea fanfara militară” a smuls ropote de aplauze.
Grand Opening
La prima vedere te-ai fi așteptat la discursuri ale oficialităților. Discursuri lungi și plictisitoare, pe care nu le (mai) ascultă nimeni. Dar nu a fost așa și m-am bucurat. A vorbit doar cel care este sufletul acestui proiect - Darius Prodan. Și a fost un discurs simplu, rostit din inimă. Vizibil emoționat și ”puțin patetic” cum singur a mărturisit, Darius Prodan a punctat foarte bine momentele importante ale acestui proiect. A ținut să mulțumească, pe rând, Grupului ”Salvosan-Ciobanca”, Ministerului Culturii (ca o făcătură, un copilaș a scos, în același timp, un sunet de uimire! :) ), Primăriei Municipiului Zalău, Companiei Michelin dar și partenerilor - Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, casa Municipală de Cultură Zalău și SOC Studio.
”Îndrăznesc să spun că există teatru la Zalău: aici (a arătat cu degetul spre cap), aici (a arătat cu degetul spre inimă) și aici (a făcut un gest larg care să-i cuprindă pe toți cei prezenți)”. Desigur, publicul, flatat, a izbucnit în ropote de aplauze. A ținut să mulțumească comunității, celor 130 de voluntari (alte aplauze), dar și ”oficialilor”: podgoria Silvania, brandului Tuborg, Tipografiei Tehno-Print. Nu au fost uitați nici partenerii media.
Darius Prodan: ”Ne uităm pe programul festivalului și parcă am fi în centrele mari culturale. Dar nu, ne aflăm la Zalău. Nu știu dacă în istoria recentă a orașului, cineva a organizat câte un eveniment zilnic, pe o perioadă atât de lungă de timp. Dragi spectatori, vă mulțumesc că dați sens muncii noastre!”
One Men Show: Florin Coșuleț
Nu mi-am putut imagina niciodată că un singur om - pardon, un singur actor - poate duce cap-coadă un spectacol de o oră și jumătate. Și nu un spectacol oarecare, o piesă de teatru repetată de mii de ori, ci o improvizație în care nu ai de unde să știi cum reacționează publicul.
Cine n-a citit încă poezia ”O, stingă-se a vieții...” de Mihai Eminescu să o facă cât mai repede. Căci altfel, n-are cum să înțeleagă ce înseamnă ca un actor adevărat să recite o poezie... Sau, recitiți-l pe Marin Sorescu ca să înțelegeți ce înseamnă ”să stai cu capul în mâini, în mijlocul sufletului”. Și, de ce nu, citiți-l pe Benone Burtescu cu al său poem ”Ca să fii rege”. Iată un mic fragment: ” Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate altceva. Trebuie să trăiești și să mori pentru ei, învățându-i ce înseamnă a iubi, a ierta. Dar cel mai minunat, este să poți fi rege peste tine însuți, atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.” Da, la Zalău, Florin Coșulț a fost Rege peste un public minunat. Și, preț de câteva zeci de minute, fiecare spectator a fost Rege peste sine însuși. Căci cu toții am ales binele, frumosul, sublimul...
Florin Coșuleț a fost, dincolo de actorul care a pus în scenă un moment artistic, și un pedagog. I-a învățat pe domnii timizi să cumpere flori; apoi să se ridice în picioare când le dăruiesc unei doamne. I-a învățat pe tinerii guralivi de astăzi să tacă, atunci când altcineva (fie el și actor) vorbește. I-a învățat pe unii ce erau aplecați cu nasul în telefoane să-și ridice privirea și să simtă momentul. Ne-a învățat pe toți ce înseamnă emoția și sentimentele umane puse în versuri de mari poeți. Și, mai presus de orice ne-a învățat cum să ne învingem temerile și cum să ne controlăm emoțiile inerente unei conversații cu un necunoscut. Tare mi-ar plăcea să-l duc în fața elevilor mei!
Nici nu știu cum a trecut timpul. Printre râsete și emoții date de faptul ca nu cumva eu să fiu ”victima” vânzătorului de flori, m-am bucurat sincer, și cred că așa s-au bucurat toți cei prezenți, de o îmbinare meșteșugită de momente vesele și momente serioase, ambele tipuri puse în scenă de un actor fabulos. Mulțumim Florin Coșuleț! Într-adevăr, ”nimeni nu știe ce e în inima mea”...
