Marcăm în acest an împlinirea a 25 de ani de la apariția ziarului Magazin Sălăjean, cel care se autointitulează, pe bună dreptate, ca fiind ”liderul presei sălăjene”. Continuăm istoria publicației cu perioada 2012-2013, ani foarte consistenți din punct de vedere al materialelor de presă. Este dificil să faci o sinteză despre ceea ce s-a scris timp de doi ani de zile, zi de zi, în ediții de câte 12 pagini. Vom încerca totuși să surprindem principalele repere ce țin de viața socială, economică, culturală sau politică așa cum au fost ele ilustrate în cotidianul Magazin Sălăjean.
Anul 2012
Primul număr al noului an a văzut lumina tiparului la data de 4 ianuarie 2012. Ediția cu nr. 3651 apărea în 12 pagini și costa 1,5 lei. Chiar din pagina a 2-a, colectivul de redacție urează cititorilor ”La Mulți Ani 2012!” și urări de bine în noul an. Semnează Daniel Mureșan – director, Olivian Vădan – redactor șef, Marius Morar, Daniel Săuca, Mihaela Moldovan, Mihaela Oprea, Adela Farkas – redactori, Silviu Mocan, Marius Blaj – tehnoredactori, Mirela Deac – corector, Florentina Chiș – secretariat, Carmen Bololoi – departament marketing–publicitate și Cleopatra Potroviță – departament financiar-contabil.
Așa cum ne-a obișnuit deja, ziarul avea în primele numere ale noului an, ample articole retrospective: ”2011, așa cum a fost în Sălaj” (4 ianuarie, 5 ianuarie, 9 ianuarie și 10 ianuarie), respectiv ”Retrospectiva sportivă în Sălaj”(9 ianuarie, 10 ianuarie și 12 ianuarie). Tot în acest prim număr din 2012, apar tradiționalele ”10 întrebări” ale redacției sport.
În paginile ziarului apar în continuare episoadele serialului ”Curiozități Sălăjene”- Györfi-Déak György, serial început în anul 2011. De asemenea, sporadic, sunt publicate materiale ce țin de istoria locală, cum sunt cele semnate de istoricul Marin Pop: ”Clara Maniu. 120 de ani de la naștere” (10 ianuarie), ”Cornelia Veturia Coposu, un destin tragic sub vremi” (31 ianuarie), ”Rodica Coposu la 80 de ani” (25 și 26 septembrie), ”Flavia Coposu-Bălănescu la venerabila vârstă de 88 de ani” (5, 6 și 7 decembrie).
De-a lungul anului sunt și câteva ediții speciale, în care frontispiciul se schimbă în mod adecvat: de 1 martie (nr. 42/3692), 8 martie (nr. 47/3697) – sunt pagini întregi cu mesaje de felicitare, 6 aprilie (nr. 68/3718), 12 aprilie (nr. 71/3721), 13 aprilie (nr. 72/3722) – de asemenea având pagini întregi cu urări de sărbătorile pascale, 29 aprilie (nr. 228/3878) – dedicat Zilei Naționale sau edițiile din 21 decembrie (nr. 243/3893), respectiv 28 decembrie (nr. 244/3894).
În paginile ziarului își fac loc ample reportaje semnate de Mihaela Moldovan: ”Casa Zovanyi din Zalău va reveni de la kitch la culori de imobil istoric” (9 ianuarie), ”Cel mai bătrân evreu din Sălaj a decedat la 98 de ani” (9 februarie), ”Comoara din Răstoci” (28 februarie), ”Stalagmitele de la Peștera Măgurici” (6 martie), ”Golgota, dealul pivnițelor vechi de peste 200 de ani” (12 martie), ”Șeful Serviciului Criminalistică al IPJ Sălaj: alegerea meseriei între hazard și intuiție” (22 martie), ”Peștera Lii – Portalul și lacurile de la cariera Cuciulat” (2 aprilie), ”Centrul pentru studierea Holocaustului, în Șimleu Silvaniei” (8 mai), ”Căpușele bagă isteria în sălăjeni” (28 mai), ”Apa din ștrandurile sălăjene, bună de scaldă” (30 iulie), ”Proiectele ANL din mediul rural, blocate” (7 august), ”Amenajarea claselor pregătitoare, în aer” (29 august), ”Cinci ani de la tragedia care a șocat Zalăul” (14 septembrie), ”Castelul Bay din Treznea – între restaurare firavă și coșul de gunoi al istoriei” (6 noiembrie).
Reportaje și articole la fel de consistente apar și sub semnătura Mihaelei Oprea: ”De 1 Mai, grătarele vor sfârâi doar în curțile sălăjenilor” (26 aprilie), ”Sălajul are doi absolvenți de 10 la bacalaureat” (10 iulie), ”Contrabandiștii celor 2,5 milioane de țigarete, lăsați în libertate” (13 iulie), ”Bilanț negru pe drumurile sălajului” (7 august), ”Inspectorul școlar general decapitează în masă directorii de școli” (22 august), ”Școlile sălăjene bat pasul pe loc” (31 august), ”Inspectorii școlari s-au îmbogățit de pe urma proiectelor europene” (6 septembrie).
De asemenea, Adela Farkas semnează reportaje sau articole interesante: ”Drumurile naționale din Sălaj, ca după război” (17 mai), ”S-a tăiat panglica la trei clădiri de patrimoniu din Zalău” (31 mai), ”Cinci absolvenți de nota zece la Școala Gimnazială Mihai Eminescu Zalău” (18 iunie), ”Șimleul în straie de sărbătoare” (16 iulie), ”Trei zile de istorie și distracție la Castrul de la Moigrad” (2 august), ”Porolissum Fest a atras la castrul roman peste 1000 de turiști într-o singură zi” (6 august), ”Regal al cântecului, dansului și portului popular la Festivalul Ecouri Meseșene” (10 august), ”Eveniment de înaltă ținută artistică la Zalău – Festivalul folcloric, Ecouri Meseșene” (13 august), ”Pagină web pentru promovarea festivalului roman de la Zalău”(30 august), ”Tradiționalul, autenticul și specificul și-au dat mâna la Satul Sălăjean” (3 septembrie), ”Magie și legendă la Casa Pinții și Casa Tâlharilor de la Brâglez” (26 noiembrie).
O inițiativă laudabilă a Consiliului Județean Sălaj și a Asociației Jurnaliștilor din Sălaj este aceea de promovare a județului prin intermediul reportajelor de presă. În numărul din 16 iulie 2012, apare anunțul prin care se dă startul concursului. Astfel, sub egida ”promovează Sălajul”, în paginile ziarului apar o serie de reportaje: ”Cea mai veche biserică de lemn din Sălaj – uitată de credincioși și autorități” - Mihaela Moldovan (21 august), ”Turiștii pot gusta din secretele șampaniei de Șimleu” - Adela Farkas (5 septembrie) ”Casa – muzeu de la Iaz, neîncăpătoare pentru colecția Ligiei Bodea”– Adela Farkas (17 septembrie), ”Voleiul devine un brand al județului prin Remat Zalău”– Adela Farkas (23 octombrie), ”După 65 de ani, obiectele lăsate de Iuliu Maniu în Penitenciarul Sighet se întorc la Bădăcin”– Mihaela Moldovan (2 noiembrie).
Un eveniment important este ilustrat, de asemenea în paginile ziarului. Este vorba despre prezența sălăjeanului Gabriel Antoniu Lavrincic în celebra Guiness Book, pentru cele mai multe scrisori primite. Un material pe acestă temă, ”Comuna Marca se pregătește de Cartea Recordurilor”, a apărut sub semnătura Mihaelei Oprea în ediția din 9 august.
Deși sportul este prezent în fiecare număr al ziarului, fiindu-i alocat o pagină, reportajele sportive sunt rare. Merită însă semnalat reportajul ”Marcel Doru Țârle, primul sportiv sălăjean devenit campion național la seniori”, articol semnat de Marius Morar.
Nici cultura nu este uitată, în paginile ziarului fiind publicate constant știri culturale, a căror sursă de informare sunt instituțiile culturale: ”Numărul 85 al revistei Caiete Silvane sub egida Uniunii Scriitorilor”, ”Dirijorul Ioan Iluț, recompensat cu premiul Oscar pentru Folclor”, ”Zalăul medieval în cele mai recente descoperiri”, ”Bisericle de lemn incluse în circuitul turistic al Sălajului”, ”Dovezi ale existenței gepizilor la Muzeul de Artă Zalău”, ”A V-a ediție a Zilelor Caiete Silvane, regal al literaturii și culturii”, ”La Zalău prinde contur o trupă de teatru pentru amatori”, ”Concert de romanțe, un dar al Trubadurului din Sălaj”, ”Icoanele Ligiei Bodea, expuse la Consiliul Județean Sălaj”, ”Festivalul Primăvara Poeziei, sub semnul colaborării între români și maghiari”, ”Fonduri pentru două proiecte culturale ale Muzeului de Istorie și Artă Zalău”, ”Dinu Iancu Sălăjanu, 20 de ani de prestigioasă carieră artistică”, ”Sălajul imortalizat în 300 de fotografii”, ”Ecouri Meseșene la noul sediu al Centrului de Cultură și Artă Sălaj”, ”Daniel Săuca, dezvăluit de volumul Tranșee & șantiere”, ”Cenaclul literar Silvania a marcat 35 de ani de existență”.
Încă de la începutul acestui serial, prin care urmărim istoria ziarului Magazin Sălăjean, am urmărit cu atenție ”bornele” atinse de ziar. Borna cu nr. 3700 a fost atinsă la data de 13 martie (ediția nr. 50).
Ilustrând viața cotidiană, nu este neglijată nici ”concurența”. Mai vechiul ziar sălăjean, ”Graiul Sălajului” – continuatorul ”Năzuinței” aniversează în 2012, 65 de ani de existență. În ediția din 14 martie 2012, sub semnătura Adelei Farkas apare articolul ”Graiul Sălajului, în sărbătoare”.
Politica e aproape absentă din paginile ziarului, în prima parte a anului 2012, însă revine în forță odată cu startul campaniei pentru alegerile locale din luna iunie. Temele politice își fac treptat loc prin intermediul emisiunii ”Rotisorul politic” moderată de jurnalistul Daniel Săuca. Printre invitați se numără Gheorghe Stanciu, Septimiu Țurcaș, Valer Crișan, Romeo Benc, Avram Fițiu. Apoi, odată demarată campania electorală, primile pagini ale ziarului se ”colorează” cu portrete ale candidaților. Sunt reclamele electorale, o sursă importantă de venit pentru redacție. Începând cu ediția din 11 mai 2012 și până în 13 iunie, când se publică rezultatele finale ale alegerilor locale, fiecare număr al ziarului conține și reclame ale partidelor și ale candidaților politici. Interesantă este pagina din 12 iunie 2012, intitulată ”Umor de campanie” ce amintește de ”Tândală”. În ziua imediat următoare alegerilor, redactorii ziarului publică un amplu reportaj din secțiile de votare din județ: ”Alegeri (e)terne în Sălaj”. În urma alegerilor locale și a reașezării partidelor politice, au loc și ”decapitări” ale instituțiilor deconcentrate, o primă victimă fiind inspectorul școlar general Ioan Abrudan, înlocuit de profesorul Gheorghe Bancea (ediția din 27 iunie 2012).
Un alt capitol politic s-a consumat odată cu referendumul din 29 iulie. În ediția din 20 iulie 2012 a ziarului, Mihaela Oprea publică materialul: ”Urnele de vot rămân deschise până aproape de miezul nopții”. Într-un alt număr al ziarului, cel din 26 iulie, sub semnătura jurnalistului Daniel Săuca apare dezbaterea: ”Referendum 2012: Da sau Nu”. Dezbaterea continuă și în ediția următoare, cea din 27 iulie. După referendum, sub semnătura jurnalistelor Mihaela Moldovan și Mihaela Oprea apare materialul ”Sălajul, între județele cu cei mai puțini votanți”.
Politica a revenit în paginile ziarului odată cu startul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. Începând cu ediția din 9 noiembrie și până la ediția din 14 decembrie, avem parte de reclamă electorală, de reportaje sau știri cu iz electoral. Despre cum s-a derulat campania electorală, aflăm din articolul ”Campanie electorală fără sare și piper în Sălaj” (23 noiembrie), iar despre cei care ne-au reprezentat în parlament aflăm din articolul ”Parlamentari cu acte în regulă” (14 decembrie).
Confirmarea că ziarul ”Magazin Sălăjean” este ”lider al presei sălăjene” a venit odată cu cea de a 19-a ediție a Topului Firmelor, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Sălaj. La categoria ”Activități de editare a cărților, revistelor și alte activități de editare”, locul I a fost ocupat de Simar SRL, societatea ce editează ziarul.
Anul 2013
În ”tradiționalul” salut către cititori, directorul publicației, Daniel Mureșan scrie: ”S-a dus și 2012! Bun sau rău, a îmbătrânit și a plecat. Bun, fiindcă Magazin Sălăjean a rămas liderul presei sălăjene, rău, fiindcă nu a încetat criza, fiindcă a fost un an plin de campanii electorale ce macină psihic, dar și de această dată am făcut să fim echidistanți.” (7 ianuarie 2013).
Încă de la începutul anului au loc schimbări în redacția ziarului. Vine ca redactor Andreea Vilcovschi în locul Adelei Farkas. Apoi, la sfârșitul lunii februarie Mihaela Oprea părăsește redacția, în locul ei venind Flavia Pintea. Pentru o scurtă perioadă de timp, printre redactori figurează și Ramona Vaida, pentru ca la sfârșitul lunii aprilie, redacția să se stabilizeze prin plecarea Ramonei Vaida și a Mihaelei Moldovan și venirea Augustei Teșinschi. Începând cu ediția din 23 aprilie, redactorii ziarului au fost: Andreea Vilcovschi, Flavia Pintea, Daniel Săuca, Marius Morar și Augusta Teșinschi.
Iată ce spune Mihaela (Oprea) Mureșan despre perioada petrecută în redacția ziarului ”Magazin Sălăjean”: ”Scriu cu o oarecare mândrie, recunosc, despre faptul că am fost redactor la cotidianul Magazin Sălăjean. Și spun asta pentru că acolo am avut parte nu doar de o experiență extraordinară din punct de vedere profesional, ci și oportunitatea de a mă forma spre ceea ce sunt astăzi. Probabil din aceste considerente, ori de câte ori sunt întrebată unde lucrez sau cu ce mă ocup, nu există să nu amintesc și despre faptul că am activat în mass-media locală. Pentru că în redacția Magazin Sălăjean am deschis ochii. Acolo am descoperit cât de puternică este informația, dar și cât de important este ca aceasta să ajungă cât mai clar și mai corect de la sursă la cititor. La început, a fost solicitant volumul de informații pe care a trebuit să îl asimilez, dar încetul cu încetul am ajuns să scriu materiale de presă din mai multe domenii precum: social, economic, educațional, administrativ etc. Și din toate am extras cât am putut de mult pentru a putea da mai departe articole cât mai precise și cât mai complexe. Despre colectivul de la Magazin Sălăjean îmi aduc aminte cu atâta plăcere. Îmi amintesc des de momentele petrecute alături de colegii mei, de cafelele pe care apucam să le bem pe fugă, dar unde reușeam să punem țara la cale și să trecem în revistă materialele pe care urma să le redactăm și să le publicăm în ziua următoare. Tot așa îmi aduc aminte că, deși eram novice în ale scrisului, am avut aproape colegii care mi-au acordat tot sprijinul necesar pentru a mă include în echipă. Pentru că asta am fost, o adevărată echipă, și nu doar una oarecare, ci una unită, lucrând cu toții cot la cot. Trec și acum ocazional pe la sediul redacției, unde mă opresc să îmi salut fostul ”șef”. Așa îi spuneam atunci lui Daniel Mureșan sau Muri, cum îl știu prietenii apropiați și cunoscuții. Mai apoi, îmi place să mă așez la vechiul meu birou, să răsfoiesc ziarele acolo, în redacție, și să deapăn amintiri cu colegii. Pentru că, pentru mine, au rămas tot colegi. Per total, am savurat întreaga perioadă în care am lucrat ca redactor la Magazin Sălăjean. Și sunt recunoascătoare că am avut ocazia, în cei aproximativ cinci ani petrecuți acolo, să beneficiez de o propulsie spre maturitatea profesională și, după cum am menționat și anterior, personală. Nu vreau să sune formal, dar țin să transmit pe acestă cale salutări tuturor colegilor, indiferent dacă mai activează sau nu în presă, pentru că sunt sigură că am rămas cu toții fideli acestui domeniu, prin simplul fapt că ne-a intrat în sânge să urmărim zilnic cele mai proaspete informații, cum sunt cele pe care am deosebita plăcere să le citesc în cotidianul Magazin Sălăjean. Așadar, la împlinirea a 25 de ani de existență a cotidianului Magazin Sălăjean – un sfert de secol de informație scrisă – vreau să urez un sincer ”La Mulți Ani” Liderului Presei Sălăjene, Magazin Sălăjean, și să păstreze cel puțin încă tot atâția ani locul fruntaș în mass-media locală și nu numai.”
Și Adela Farkasa ținut să adreseze câteva cuvinte, la aniversarea de 25 de ani a ziarului. Adela Farkas: ”A fost un loc de muncă și un colectiv extrem de cald și prietenos, unde m-am simțit fericită în toată perioada în care am lucrat aici. A fost un timp foarte activ, când nu mă uitam la ceas să văd dacă e gata ziua de lucru. Au fost zile de muncă antrenante, dar și zile cu trăiri intense, cu subiecte pentru suflet. Am avut experiența plăcută de a lucra împreună, în echipă, cu colegii la unele subiecte mai mari, mai importante. Desigur, pe de altă parte, în tot acest răstimp, am avut privilegiul și bucuria de a cunoaște mulți oameni deosebiți, pe care-i salut și le doresc mult bine. Regret că viața a făcut ca astăzi să nu mai fim sub aceeași firmă, dar sunt sigură că prietenia dintre noi nu s-a stins. Mulțumesc pentru mâna întinsă de conducerea de la Magazin Sălăjean, pentru aprecierea, susținerea și pentru frumoasele amintiri pe care le avem împreună. La Mulți Ani!”
Retrospectiva anului 2012 ocupă spații ample în edițiile din 8, 9, 10 și 11 ianuarie. În cea de-a doua săptămână a anului, sunt rememorate principalele evenimente sportive în ”Retrospectiva sportivă sălăjeană 2012” (edițiile din 14, 15, 16 și 17 ianuarie).
Începutul de an aduce o veste tristă: tragedia produsă într-o tabără de matematică, în care este implicat și cunoscutul profesor Mircea Lascu: ”Tragedie în tabăra organizată de profesorul zălăuan Mircea Lascu” (9 ianuarie), ”Victima din tabăra profesorului Lascu a murit” (10 ianuarie) – ambele articole fiind semnate de Mihaela Moldovan și Mihaela Oprea.
Un alt scandal, de data asta cu iz religios, ține primele pagini ale ziarului la începutul lunii februarie. Ediția din 4 februarie titrează sub semnătura Andreei Vilcovschi: ”Proteste la Biserica Sfântul Ștefan din Zalău: ”Nu ne luați preotul”. Și în edițiile următoare este urmărit subiectul: ”Episcopia Sălajului taie în carne vie” (5 februarie), ”Părintele Coste rămâne la Sfîntul Ștefan” (6 februarie), ”Episcopul Sălajului, blamat pe facebook”(7 februarie), ”Jurnaliștii, principalii vinovați pentru deteriorearea imaginii bisericii” (19 februarie), ”Preotul Ioan Coste, trimis în penitență la Nicula” (1 martie), ”Preotul Coste, iubit mai mult în exil decât acasă” (2 aprilie).
Anchetele sociale își fac loc în paginile ziarului încă de la primele numere: ”Elevii din Stârciu învață fără acoperiș desupra capului” - Andreea Vilcovschi (18 ianuarie), ”Bătaie de joc, delăsare și mult jeg la Stadionul Municipal din Zalău” - Marius Morar (24 ianuarie), ”Declarată monument istoric, clădirea Colegiului Național Silvania Zalău se degradează sub ochii autorităților” (1 martie), ”Semaforizarea inteligentă aduce haos, nervi și blesteme în Zalău” (17 mai), ”Sălaj, județul fără cinematografe”– Sebastian Olaru (30 mai), ”Monumentele istorice din centrul Zalăului se degradează sub ochii autorităților”– Augusta Teșinschi (4 iunie), ”Săracii consilieri bogați”– Andreea Vilcovschi (12, 15 și 16 iulie), ”Dictatura cerșetorilor” – Flavia Pintea, Augusta Teșinschi, Andreea Vilcovschi (12 august), ”Începutul anului școlar golește buzunarele părinților” (11 septembrie), ”Plagiat grosolan în Biserica ortodoxă” - Augusta Teșinschi (23 octombrie).
Sebastian Olaru revine în paginile ziarului Magazin Sălăjean cu o serie de reportaje ce aduc un plus de calitate publicației: ”Acasă – centru de recuperare pentru copii, unic în România” (25 februarie), ”Cel mai vechi monument gotic din Ardeal ar putea fi o biserică benedictină din Sălaj” (1 aprilie), ”Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor” (18 aprilie), ”La 20 de ani, organizatoare de tabere de pictură pe sticlă și deținătoare a unui muzeu etnografic” (9 iulie), ”Biserica de piatră din Petrindu, atracție pentru turiști din întreaga lume” (17 iulie), ”Stana, satul pe care Onisifor Ghibu a vrut să-l transforme în Văleniul de Munte al Ardealului” (19 iulie), ”Cămașa femeiască, cea mai importantă piesă de vestimentație țărănească, prin ornamentație și cromatică” (26 iulie), ”Drumul cânepii pe Valea Almașului” (13 august), ”Mlaștina de la Iaz, între legende și plante carnivore” (9 septembrie), ”Pictură murală de dimensiuni impresionante restaurată într-o clădire monument istoric din Zalău” (6 noiembrie), ”Cosmin Sicora, cercetătorul care vrea să transforme fotosinteza într-o sursă de energie regenerabilă” (7 noiembrie), ”Făgetu, insula slovacă din Sălaj” (18 decembrie).
O inițiativă interesantă o au câțiva dintre membri paginii de facebook ”Amintiri despre Zalău”, care adresează o scrisoare deschisă către Consiliul Local al Municipiului Zalău. Aceasta a fost publicată în ediția de vineri, 15 martie 2013, sub semnătura lui Mircea Naroși, Iudit Kovacs, Kürti Barna, Marcela Drăgușin, Kerekes Edit, Simona Ciulea și Daniel Mureșan. De altfel, în acest an vor avea loc câteva manifestări organizate de societatea civilă, care au avut ca scop promovarea patrimoniului și istoriei locale. Astfel, sub semnătura Mirel Matyas, apare articolul ”Grupul statuar Wesselényi din Zalău a împlinit 111 ani” (25 septembrie), iar sub semnătura lui Daniel Mureșan apare articolul ”Biserica Reformată din Zalău, cea mai mare din Europa de Est” (14 octombrie). La data de 5 noiembrie 2013, membrii grupului ”Amintiri despre Zalău” au organizat la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, un eveniment intitulat ”Fadrusz János - un destin legat de Transilvania. 110 ani de la moartea sculptorului”. În paginile ziarului apăreau materialele ”Viața și opera sculptorului fadrusz János, în dezbatere la Zalău”și ”Viața lui Fadrusz János, sculptorul statuii lui Wesselényi, în dezbatere la Zalău” sub semnătura Augustei Teșinschi. Un alt articol, semnat de Daniel Mureșan, scris sub egida ”pentru Sălaj” a fost publicat în ediția din 4 noiembrie sub titlul ”Zalăul a avut două statui semnate de Fadrusz”. Tot legat de promovarea istorie locale, în ediția din 18 noiembrie, apare articolul ”Comoara din Zalău” semnat de Mirel Matyas
Un alt proiect inedit, de promovare a frumuseților județului Sălaj, a fost prezent prin activitățile acestuia în paginile ziarului. Este vorba despre proiectul educațional ”Descoperim Sălajul și patrimoniul mondial UNESCO” – proiect inițiat de un grup de profesori de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău (Mirel Matyas, Cristian Man, Veronica Burducea, Paul Petrean). Printr-un parteneriat cu elevii Scolii Gimnaziale ”Gheorghe Lazăr” Zalău, Grup Școlar ”Octavian Goga” Jibou și Grup Școlar ”Cserey-Goga” Crasna, 30 de elevi au efectuat o excursie de 3 zile pe la 10 obiective turistice de top din județ. În ediția din 5 aprilie 2013, apare articolul ”Descoperim Sălajul a ajuns la final”.
Borna cu numărul 4000 a ziarului, avea să fie atinsă odată cu ediția din 10 iunie 2013 (nr. 106). Iată ce conțineau cele 12 pagini ale ziarului. Frontispiciul avea scris cu alb pe fond roșu numele ziarului ”Magazin Sălăjean - cotidian de informație, opinie și publicitate” . Prima pagină, color, avea știrea principală ilustrată printr-o fotografie, apoi încă o știre, în partea dreaptă, pentru ca pagina să fie completată cu câteva reclame dar și cu obișnuitele rubrici ”Curs valutar” și ”Meteo”. În pagina a 2-a, pe coloana din stânga era ”Editorialul”, iar pe restul paginii articolele principale. Paginile 3-6 sau 3-7 în funcție de situație, erau ocupate cu articole, interviuri, reportaje. Urmau apoi paginile 8-10 cu anunțuri de mica publicitate dar și cu reclame sau comunicate ale unor instituții. De regulă, pagina a 11-a era dedicată sportului dar, în funcție de cantitatea de informații, mai apăreau rubrici cum ar fi ”Program TV”, ”Horoscop” sau alte informații utile cum ar fi programul unor instituții sau zilele de târg.
ediția cu numărul 4000 din 10 iunie 2013 |
Ce alte știri au ținut prima pagină a ziarului, în anul 2013? Vizita ambasadorului Israelului la Șimleu Silvaniei (ediția din 17 ianuarie), schimbări la nivelul Prefecturii Județului Sălaj (14 și 21 martie), rezultatele slabe obținute de elevi la Simularea Examenului de Bacalaureat (27 martie), greva angajaților de la Cuprom (28 mai, 17 iunie), renovarea la standarde europene a Spitalului Județean (20 iunie), festivalul ”La Fântâna Dorului” de la Șimleu Silvaniei (15 iulie), Zilele Zalăului (29 iulie), vizita Patriarhului Daniel în Sălaj (21 august, 10 septembrie), deschiderea fabricii de șampanie de la Carastelec (12 septembrie), inaugurarea sediului Episcopiei Sălajului (13 septembrie), reabilitarea Colegiului Tehnic API (17 septembrie), investiția Elenei Udrea la Boghiș (15 noiembrie), campania de vaccinare antigripală (29 noiembrie), dotarea cu ambulanțe noi (3 decembrie), a VII-a ediție a galei Presei (9 decembrie), ”păstrătorii de rost” ce fac cinste județului (11 decembrie).
Și la ediția cu numărul XX al Topului Firmelor, organizat de Camera de Comerț și Industrie Sălaj, cotidianul ”Magazin Sălăjean” își păstrează statutul de ”lider” – ”Magazin Sălăjean își reconfirmă statutul de lider” (25 septembrie).
Episoadele serialului ”Magazin Sălăjean - de 25 de ani, liderul presei sălăjene”: