Monumente Mariane în Sălaj

Și în Sălaj, ca în multe alte locuri din țară, există un cult al Fecioarei Maria, destul de dezvoltat. Este adevărat, nu avem pe teritoriul județului un Sanctuar Marian cum sunt de exemplu cele de la Nicula, Cacica sau Șumuleu Ciuc. Avem în schimb mănăstiri la care credincioșii merg în pelerinaj cu ocazia diferitelor sărbători. Și mai avem ceva: monumente închinate Fecioarei Maria. Pe două dintre acestea, misterioase și fascinante în același timp, le-am descoperit recent în comuna Benesat.

Benesat este o localitate situată în nordul județului Sălaj, la limita cu județul vecin, Maramureș. Este centrul comunei cu același nume, ce mai are în componență satele Aluniș și Biușa. Localitatea Benesat este atestată documentar de la 1475 sub numele Benedfalwa pentru ca ulterior să se numească Benedekfalwa (1487), Benedekfaalwa (1505), Benyefalva (1750), Benedekfalva, Beniefalău (1854), Benesat (1930, 1966)[1]. Etimologic, sunt două variante: una vehiculată de Petri Mor în a sa monografie Szilágy vármegye mopnographiája [2], care afirmă că numele ar proveni de la benedictini, a căror mănăstire - Sf.Margareta ar trebuie căutată în zonă. Petri Mor face o confuzie, mănăstirea Sf.Margareta pe care o pomenește, în realitatea, aceasta se pare că ar fi fost localizată în jurul ruinelor vechiului Porolissum [3]. Mănăstire benedictină de care vorbește Petri Mor, ar trebui mai degrabă căutată în jurul Cetății Pintii din Cheud. Trebuie spus că ordinul benedictin este un ordin al Bisericii Catolice, cel mai vechi ordin călugăresc, ce a fost fondat în anul 529 de Benedict de Nursia (480-543) - Sfânt patron al Europei și are ca motto deviza ”Ora et labora” (roagă-te și muncește). A doua variantă etimologică a localității, mai credibilă, este aceea de ”satul lui Benedek / Benedict” - probabil acesta fiind primul care se stabilește aici. Chiar și denumirea actuală, românească, Benesat poate fi interpretată ca ”satul lui Bene”.  

La Benesat a existat o veche comunitate greco-catolică. Acest fapt este dovedit de documente. De exemplu, în Conscripția de la 1733, localitatea apare cu numele Benyofalva în Arhidiaconatus Udvarhekyiensis (Protopopiatul Odorheiului) având o biserică  (templa) și preotul unit Georgie. [4] Treizeci de ani mai târziu, în Conscripția de la 1760 pomenește de Benefalva unde exista o biserică, un cantor și un preot pentru cei 177 de credincioși.[5]Și documentele mai noi, cum ar fi Șemantismul veneratului cler al eparhiei greco-catolice române a Maramureșului pe anul 1932. [6] Parohia Benesat, ce făcea parte din Districtul Silvania, avea biserică veche de piatră de la 1790 cu hramul Sf.Arhangheli. Din totalul de 443 de suflete, 145 erau neuniți (3 ortodocși, 111 calvini, 24 pocăiți și 7 izraeliți). 

Biserica veche a satului mai dăinuie și astăzi pe un deal numit simplu ”La Biserică” ce străjuiește vatra satului. Sunt mai multe surse care vehiculează date diferite referitoare la data construirii bisericii. Pe Lista Monumentelor Istorice din Județul Sălaj (SJ-II-m-B-05019), ansamblul Bisericii ”Sf.Arhangheli Mihail și Gavriil” este datat în sec. XVII-XVIII și conține cimitirul bisericii și biserica despre care documentul amintește anul 1778. [7] Pe site-ul Primăriei Benesat [8], ca de altfel și pe un afiș de pe ușa bisericii, apare anul 1700 ca fiind cel al construcției bisericii. Îmi este greu să cred că un monument clasat, aflat pe Lista Monumentelor Istorice nu are bine documentat anul construcției. Însă dacă acceptăm anul vehiculat pe site-ul primăriei, atunci trebuie să acceptăm și că înaintea bisericii de zid a existat o altă biserică, cel mai probabil de lemn, așa cum este amintită în Conscripția de la 1733. Cert este însă că biserica a aparținut cultului greco-catolic, cel puțin până în 1947 când regimul comunist l-a scos în afara legii. Este adevărat că acum biserica, nefolosită, este în administrarea cultului ortodox, însă informațiile de pe site-ul primăriei și cele de pe afișul de pe ușa bisericii nu sunt corecte, fie și prin omisiune. Că biserica aparținea de cultul greco-catolic este dovedit și de documente mai recente cum ar fi Cartea de Aur a Județului Sălaj. La descrierea comunei Benesat, citim: ”în comună sunt două biserici ambele de piatră, în stare foarte bună. Una servește cultului greco-catolic preot fiind M.O. Alexandru Dobocan iar cealaltă servește cultului reformat.” [9]

Biserica veche din Benesat

Monumente funerare maghiare (catolice) lângă biserica greco-catolică din Benesat

”Cruci solare” în țintirim

În țintirimul din jurul bisericii, se află o serie de pietre funerare extrem de interesante. Pe de o parte sunt acele cruci ciudate, reprezentate sub forma unei cruci înscrise într-un cerc. Sunt numite impropriu ”cruci celtice”, probabil pentru că aduc cu crucea Sfântului Patrick, cel care a creștinat triburile irlandeze prin sec.IV d.Hr. Desigur, sunt dovezi arheologice ale trecerii triburilor celtice peste actualul teritoriu al Transilvaniei, însă asta se întâmpla prin sec IV. î.Hr. Este posibil să fi rămas de atunci, în mentalul colectiv al urmașilor locuitorilor acelor vremuri aceste simboluri? Puțin probabil. Cred mai degrabă că avem de a face cu o modă a vremii. Din varii motive, unul din cioplitorii în piatră de la Aluniș (localitate vecină) a realizat o astfel de piatră funerară. Și, cei mai înstăriți, au început să-și comande astfel de pietre de mormânt. E evident că nu oricine și le permitea, dovadă că nu sunt pline cimitirele de ele, oamenii de rând avea cruci de lemn. Probabil că intelectualitatea vremii - preoți, învățători, oficiali și le putea permite.

Cruci solare în țintirimul din Benesat

Pe de altă parte, avem de a face cu pietre funerare creștine. Credem că majoritatea sunt de secol XIX, deși nu ar fi exclus să fie și de secol XVIII. Ne bazăm inscripțiile vizibile pe două astfel de pietre. Una este în cimitirul din Năpradea, localitate situată pe celălalt mal al Someșului, aici se poate citi anul 1869. Alta e în cimitirul din Biușa, acolo unde se poate citi anul 1832.

Revenind la țintirimul din jurul bisericii vechi din Benesat, pe lângă cele 5 ”cruci solare” - e mai potrivit acest termen, având în vedere că simbolul crucii înscrise în cerc este un simbol solar, se mai găsesc alte câteva cruci interesante. Au baza de piatră, poate aceeași rocă ca și în cazul ”crucilor solare”. Dar se continuă în partea superioară cu cruce din fier forjat. E același model de cruce ca și cele din jurul bisericii Budești (UNESCO), stil romano-catolic renascentist. Asta denotă, încă o dată, influența catolică în zonă. Ba mai mult, pe unele dintre cruci, apare text în limba maghiară. Și nu doar pentru că era limba oficială a vremii, ci pentru că defuncții erau unguri. Ori, se știe, etnicii maghiari erau fie de religie romano-catolică, fie de religie reformată (unitarieni sau calvini). În cazul de față erau romano-catolici. Din recensăminte rezultă că populația maghiară nu era numeroasă, așa că nu-și permitea probabil să aibă propria biserică. Se pune firesc întrebarea, în ce limbă se oficia liturghia? 

Ornament din fier al unei cruci din Benesat

Simboluri pe un monument funerar în Benesat

Pietrele Fecioarei din Benesat

Monumentul pe care vrem să-l prezentăm este situat la marginea localității, spre Horoatu Cehului. Pe partea stângă în sensul de ieșire din sat, la casa cu numărul 14, chiar lângă drum, năpădit de buruieni, se află monumentul ce apare în denumirile oficiale ca ”Statuia de piatră a Maicii Domnului” [10]. Pe Lista Monumentelor Istorice Sălaj (2015), publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr.113 bis din 15 II 2016, la poziția 540 este înscris acest monument sub codul SJ-III-m-B-05152. Tot de aici avem și singura precizare a anului, 1822. Doamna Valeria Lehene, specialist la acea vreme în cadrul Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, afirmă că undeva, în arhivele Muzeului s-ar găsi o referire la anul respectiv. În rest, totul pare a fi învăluit în mister. Proprietarul casei pe terenul căruia se află monumentul, nu știe nimic. E supărat că nu poate să-și prelungească gardul, ”pietrele” fiind considerate monument istoric. Și aici, ca în mai toate cazurile, există un blocaj legislativ: comunitatea nu poate interveni să reabiliteze monumentul dar nici nu pare dispusă să demareze procedurile cerute de lege pentru asta. Așa că, pietrele zac de-a valma, printre bălării.

Statuia Fecioarei Maria din Benesat

Misterioasele motive spiralate - Pietrele Fecioarei din Benesat

Dintre acestea se distinge o statuetă în mărime naturală ce reprezintă o femeie, având un șal pe cap, ce-și ține mâinile încrucișate la piept cu palmele desfăcute. Este o reprezentare a Fecioarei Maria, judecând fie și doar pe baza asemănărilor cu basoreliefurile de pe crucile de fier din țintirim sau din cimitir. Se pare că aici a existat un fel de sanctuar, ce avea statueta Fecioarei în centru, zona fiind delimitată de stâlpi din piatră, de formă paralelipipedică, ce se termină în partea superioară cu un fel de capiteluri. Unele atrag atenția prin motivul spiralei. Un simbol vechi, precreștin, ce iată, a căpătat aici noi valențe. Sau poate, cine știe, să avem de a face aici cu o incintă funerară? Să fie mormântul unei personalități locale? În sprijinul acestei teorii poate fi luată în discuție o legendă orală, care susține că ar fi existat cândva și o cruce de lemn.

Pietrele Fecioarei, Benesat - detaliu

Obelisc închinat Fecioarei Maria la Biușa

În localitatea Biușa, din aceeași comună Benesat, am fost surprinși să găsim atât ”cruci solare” cât și un monument extrem de interesant și, din câte se pare, inedit.  Localitatea Biușa este situată în extremitatea nordică a comunei și a județului Sălaj, la limita cu județul Maramureș. este atestată la 1388 sub numele Beushaza. De-a lungul timpului a avut mai multe denumiri: Beoshaza (1423), Bewshhaza (1433), Beősshaza (1549), Beosháza (1580), Biusza (1733), Bősháza (1854), Biușa (1900, 1930, 1966) [11]

Despre toponimia localității Biușa, profesorul Bancea Gheorghe afirmă: ”tradiția populară spune că ar proveni de la expresia ”benedictinii aveau cămara plină de bunătăți”. O altă ipoteză constă în faptul că numele satului ar proveni de la numele întemeietorului său, ungurul Bőos” [12]

Despre evoluția demografică a localității, aflăm informații interesante din monumentala monografie a județului Sălaj, scrisă de Petri Mor la 1900-1901. Astfel, din descrierea localității Biușa reiese că la 1715 aici erau 126 de suflete dintre care 108 erau maghiari și doar 18 români (oláh). la 1733 numărul familiilor de români crește la 20 iar mai târziu, la 1750 numărul credincioșilor greco-catolici (adică a românilor) era de 144. Peste un secol, la 1847 populația era de 734 locuitori dintre care 4 erau romano-catolici, 270 erau greco-catolici și 460 reformați. La finalul secolului al XIX-lea, populația românească era aproximativ egală cu cea maghiară. Tot din această monografie aflăm că la 1680 a fost construită o biserică de lemn, a catolicilor și că biserica a fost unită la 1732. Numele preotului unit era Ioan (la 1733). [13]

În Biușa a existat, până la 1947 o biserică de lemn, amplasată acolo unde acum este cimitirul, vechi și nou, al satului. Această biserică a fost edificată la 1780, acest lucru fiind confirmat de Cronica parohiei Biușa, întocmită de preotul Cosma Victor. Iată ce spune preotul Cosma Victor în monografia sa: „Biserica actuală de lemn este edificată pe la 1780 din biserica veche de lemn din Bârsăul de Sus, se spune că acolo se edificase biserică de piatră, iar la Biuşa era o biserică de bârne învălită cu paie, în grădina parohială de pe deal. Auzind biuşenii că la Bârsău este biserică de lemn de vânzare au mers să o vadă. Le-a plăcut biserica, dar în Biuşa pe vremuri numai una familie a fătului (Moldovan) stră-strămoşul lui Vălean Costan, numai aceia erau mai înstăriţi, restul toţi erau oameni mai săraci, deci nu aveau bani pentru a cumpăra biserica. Spunându-şi ei situaţia bârsăuanilor, aceia au făcut adunare de curatorat şi au hotărât că lor le-a ajutat Dumnezeu de au edificat biserica propusă şi nu li se cunoaşte nici o pagubă, deci pe aceasta veche ar fi bine să o dea de pomană. Această hotărâre a fost comunicată biuşenilor, care au primit darul, au mers au desfăcut-o şi au adus apoi biserica la Biuşa. În Biuşa dacă a fost adusă biserica, a fost edificată peste drum de grădina parohială în grădina fătului. De pe o inscripţie ce se păstreză în biserică sub cor se citeşte că biserica a fost renovată şi zugrăvită în 1848 fiind preot Pop Ioan şi cantor un alt Pop Ioan.” [14]

Alte informații despre biserica de lemn din Biușa, aflăm din ”Cartea de Aur” - albumul pe care administrația liberală a vremii l-a realizat pentru perioada 1933-1937. Manuscrisul se găsește în patrimoniul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj, fondul Prefectura județului Sălaj, dar a fost digitalizat și publicat sub formă de carte. [15]În descrierea comunei Biușa se precizează ”În comună sunt 2 biserici: una greco-catolică, de lemn în stare bunișoară, preot fiind M.O. Laurențiu Bran și una reformată zidită din piatră în stare foarte bună preot fiind M.O. Iuliu Benkő.” Fotografii ale bisericii de lemn din Biușa, se găsesc în fondul Leontin Ghergariu de la  Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Sălaj. [16] În imaginile surprinse, biserica de lemn din Biușa apare ca având planul dreptunghiular, cu absida altarului nedecroșată, cu un coif zvelt dar nu foarte înalt ce se înalță peste turnul clopotniță. Biserica a avut hramul ”Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil”, hram păstrat și de actuala biserică, de zid, construită după Cel de-al Doilea Război Mondial. [17] Biserica a fost demontată după Cel de-al Doilea Război Mondial, în 1947 fiind ridicată biserica de zid, amplasată în centrul satului, aproape de Biserica Reformată. Foarte probabil, la construcția noii biserici s-au folosit lemne provenite din vechea biserică. 

Biserica de lemn din Biușa. Sursa foto: Direcția Județeană Sălaj a Arhivelor Statului

Acum, în vechiul cimitir al satului nu se mai păstrează nimic care să amintească de vechea biserică, de lemn. Poate, un indiciu că aici aici a existat cândva o biserică, ar putea fi cele 11 pietre funerare, de tip ”cruce solară”, răsfirate printre prunii și nucii crescuți aici. Se știe că în jurul bisericilor vechi, se găsesc aceste pietre funerare. La Biușa au fost identificate cele mai multe, din întreg arealul care cuprinde sate din nordul județului Sălaj dar și din sudul județelor vecine, Maramureș și Satu-Mare. Una dintre pietre are înscrisă pe ea anul 1832.

Piatră funerară de tip cruce solară la Biușa

Anul 1832 marcat pe o piatră de tip cruce solară

Printre aceste morminte vechi, un monument interesant atrage atenția. pare a fi un stâlp funerar sau un obelisc. Are forma unei prisme triunghiulare, cu muchiile teșite, astfel că pare a avea printr-o secțiune orizontală, forma unui poligon cu șase laturi. Două din fețele prismei sunt ușor curbate spre interior și se termină în partea superioară cu două inedite spirale. Laturile mari au lățimi ce variază între 26-30 cm - cele din spate, curbate, respectiv 37 cm - fața frontală. muchiile teșite ale colțurilor au dimensiuni ce variază între 9 și 12 cm. Ce-a de a treia latură, principală, are în partea ei superioară sculptată imaginea Fecioarei Maria cu Pruncul Isus în brațe. Imaginea Fecioarei este cea a unei mame ce-și ține cu afecțiune pruncul în brațe, capul fiind ușor plecat spre acesta. Se disting clar palmele cu care ține copilul. Că este vorba despre Fecioara Maria nu este nicio îndoială. În jurul capului acesteia dar și a copilului, sculptorul a trasat raze ce sugerează aureolele sfinților. 

Obeliscul din cimitirul Biușa

Motivul spiralei prezent pe obeliscul din Biușa

Fecioara Maria cu Pruncul - pe monumentul din Biușa

Cruce latină pe monumentul din Biușa

Monumentul din Biușa este datat 1842

Tipul de rocă, dar și spiralele de pe cele două laturi, denotă că s-ar putea să avem de a face cu același meșter care a realizat și monumentul de la Benesat. 

Aluniș - monumentul lipsă

Surprinzător, în localitatea Aluniș, acolo unde a existat până pe la mijlocul secolului al XX-lea o puternică comunitate de cioplitori în piatră, pe seama cărora se poate pune existența în întreg arealul a numeroase monumente funerare (inclusiv ”crucile solare”), lipsește un monument închinat Fecioarei Maria. Sau poate a existat și a dispărut în timp. 

Localitatea Aluniș este atestată din 1246 sub numele Seeplac. Apoi, de-a lungulș anilor numele a evoluat în Zeeplak (1387), Szeplak (1494), Szeplak, Săplac (1854), Szamosszeplak (1913), Aluniș (1930, 1966). [18] Denumirea veche a satului înseamnă ”locuință frumoasă” iar cea actuală se poate pune în legătură cu existența în număr mare a alunilor ce cresc pe dealurile din zonă.

Și în Aluniș a existat o veche biserică de lemn. Petri Mor o amintește în monografia sa: ”biserica de lemn a greco-catolicilor a fost construită în 1720.[...] La 1733 existau 26 de familii de români, preotul lor unit se numea Ioan. [...] La 1750 numărul de suflete greco-catolice era de 358.” [19]

Și în Aluniș se găsesc ”cruci solare” dar și alte monumente funerare, ce o au reprezentată pe Fecioara Maria, în aceeași ipostază, cu mâinile împreunate la piept. Desigur, între reprezentările de la Biușa, Benesat și cele de la Aluniș există o legătură.

reprezentarea Fecioarei Maria pe un monument funerar din Aluniș

Mănăstire benedictină la Cheud

La ieșire din Cheud, spre Chelința (jud.Maramureș), aproape de cheile Țicăului, foarte aproape de drumul național 108 E, în pădure, se află niște ruine. Petri Mor crede că aceste ruine nu sunt ale mănăstirii benedictine ci ale cetății Aranyos: ”în zona de graniță, se crede până acum că erau un grup de benedictini, dar sunt ruinele cetății Aranyos.” [20] A existat și la Cheud o biserică de lemn, datată 1550, despre care amintește Petri Mor în a sa monografie. [21]

Despre ruinele mănăstirii benedictine de la Cheud a scris istoricul Dan Culic [22]. Ruinele de piatră, izolate de orice așezare umană nu pot fi decât ale unei mănăstiri ce se bucura de privilegiul taxării transportului de sare, care se realiza pe cursul Someșului. Indicii despre acest așezământ datează de la 1256 când Mănăstirea Sf.Benedict de pe râul Gran protesta împotriva celor care i-au uzurpat veniturile vămii sării de la Aranyos. Despre Mănăstirea Benedictină de la Cheud a scris Bunyitay Vincze (1837-1915) - unul dintre cei mai de seamă istorici orădeni de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX

Ruine ale Mănăstirii Benedictine din Cheud

Având în vedere că în același areal geografic a existat viață monahală, este plauzibil să presupunem că în întreg arealul s-a propagat cultul Fecioarei Maria. Acesta a fost revigorat după unirea celor mai mulți români ardeleni cu Biserica Romei în jurul anului 1700. Încă din 1692 împăratul Leopold I a promis clerului ortodox care accepta unirea cu Biserica Romei privilegii asemănătoare cu cele ale clerului catolic. Primul document a fost semnat în 1697 de către 12 protopopi în frunte cu mitropolitul Teofil, unirea fiind acceptată în 1698 de noul mitropolit al Ardealului Atanasie Anghel. [23]

Incizii pe o piatră - se disting literele M și N

Aproape de ruinele Mănăstirii Benedictine de la Cheud, înspre Chelința, se păstrează toponimul Valea Mariei - ce trebuie pus în legătură cu prezența benedictinilor și cu cultul Feciorei. Boér Miklós publică în revista Érdely din 1893 [24] o imagine a unei mici cascade de pe Valea Mariei (Mariavölgyi). 

Valea Mariei