Sunt locuri minunate în Sălaj și oricât l-ai străbate, mereu găsești ceva frumos. De exemplu, în această perioadă au înflorit narcisele pe pajiștile din Făgetu. Orice iubitor al Naturii și-ar dori să le vadă. Chiar dacă narcisa este o plantă comună în grădini, să vezi lanuri de flori ce te îmbată cu mireasma lor, este ceva ce oricine și-ar dori. Așa că, într-o zi de duminică nu tocmai frumoasă, am dat o fugă la marginea județului să le văd. Și, vă spun cu mâna pe inimă, a meritat din plin acest drum!
Auzisem de ”poienile cu narcise” de la Făgetu de acum câțiva ani. La un moment dat, au fost și câteva reportaje faine prin presa scrisă. Și, pentru că de câțiva ani, de când au dispărut narcisele din mult titrata ”poiană cu narcise” de la Racâș nu le-am mai văzut în flora spontană, mi-am dorit să le văd. Așa că, acum o săptămână l-am întrebat pe domnul Sandu Bodea din iaz despre ele. Primăvara aceasta a fost destul de rece și pare că Natura a întârziat ”să se dea în spectacol”. Nu a fost acea explozie de culoare din alți ani, au alternat zilele călduroase cu cele reci.
Și narcisele de la Făgetu au înflorit mai târziu în acest an. Însă, odată cu înflorirea lor se poate spune că a venit și primăvara pe dealurile de le Făgetu. Am pornit pe traseul pe care-l cunosc Zalău - Șimleu Silvaniei - Nușfalău - Boghiș - Iaz - Plopiș - Făgetu. Pe drum m-am oprit la Șimleu să văd rațele mari cu boboci, pe Crasna. Nu am stat mult, am să vin altădată special pentru rațe.
În Boghiș am încurcat ulițele, m-am trezit la un moment dat că se termină asfaltul. Era clar, nu venisem bine, eram pe un drum paralel cu cel care trebuia să mă ducă la Iaz. Înainte de Plopiș văd două turturele pe marginea drumului. Desigur, nu am ratat ocazia de a le fotografia. Sunt primele turturele pe care le văd în acest an. În pădurea ce separă Plopiș de Făgetu sunt tentat să opresc. E atât de frumoasă pădurea în această perioadă!
Pe drum, vorbesc la telefon cu domnul Bodea care mă lămurește unde pot găsi narcisele. Îmi imaginam că sunt poieni, prin pădure pe undeva. Când colo, narcisele sunt mai peste tot, răsfirate pe toate dealurile. Pentru cine nu a fost vreodată în Făgetu, trebuie spus că satul - asta dacă se poate numi așa - e întins cât vezi cu ochii. oriunde te uiți vezi tot case, răsfirate pe dealuri și prin văi. E ca și satele de munte, cu observația că aici proprietățile nu sunt îngrădite, nu sunt despărțite de garduri.
Făgetu, în slovacă Gemelčička, este locuit în cea mai mare parte de slovaci. Nimeni nu mai știe cum au ajuns aceștia aici, foarte probabil au venit în timpul Austro-Ungariei să lucreze la pădure. Și, pe măsură ce defrișau pădurile, au primit pământ. Așa s-au stabilit și și-au creat o comunitate aici, departe de țară. Cu timpul, satul s-a depopulat, aproape că nu este familie care să nu aibă pe cineva plecat în străinătate. Au rămas bătrânii...
Ajung în Făgetu, cu oarecare neliniște că nu voi găsi narcisele, deși indicațiile domnului Bodea par destul de precise. Șoseaua asfaltată șerpuiește printre dealuri, trece prin câte o pădurice. Din ea se desfac drumuri de țară când la stânga, când la dreapta. Cândva, la vară, ar trebui să le iau la pas.
La un moment dat, ajung într-un loc unde, două vaci se odihnesc culcate. Văd narcise! Sunt două trei pâlcuri, răzlețe. Cum nu e niciun gard, nu stau pe gânduri: trag pe dreapta și cobor la ele. Sunt la douăzeci de metri de șosea. Mă bucur să le văd. E clar că nu sunt plantate, nu sunt narcise de grădină.
O iau apoi pe drumul despre care mi-a spus domnul Bodea. Nu mă satur să admir priveliștea. Ce frumos este! Dar ce grea trebuie să fie viața aici. Practic sătenii trăiesc din creșterea animalelor, iar pe lângă casă mai țin câte un purcel sau găini. terenul este bun pentru fâneață, îmi închipui cum e o zi de vară, la coasă, la strâns fân. Nouă celor de la oraș, ne place să mergem, să vizităm astfel de locuri. dacă se poate, cu mașina. Însă nu realizăm cât de greu le este celor care viețuiesc aici.
Văd pe marginea drumului, în dreapta mea, un mic lan de narcise. Cobor să le văd mai de aproape, atent însă să nu mă simtă eventualii câini. Știți cum se spune, de ceea ce te temi nu scapi, nu apuc să fac câteva poze, că niște dulăi de la casa aflată la 100 de metri mai încolo, mă văd și o iau spre mine. Am întins-o și eu...
Revin la mașină la timp. Din cealaltă parte a drumului, alți trei câini veneau spre mine. Plec mai departe, decis să întorc unde îmi va permite drumul. Trebuie spus că sunt drumuri înguste, unde mai greu încap două mașini. Ce să mai spun de utilaje agricole. Noroc că duminică fiind, nu circulă mai nimeni.
La un moment dat mă întâlnesc cu doi bătrâni. Merg la biserica din sat, cale de 2 km. Sunt obișnuiți cu distanțele, pe jos au circulat toată viața lor. Întreb de narcise. Cu greu ne înțelegem: domnul nu prea știe românește, doamna vorbește destul de greu. Eu spunea de narcise, ei de ”l'alia”. Zic în naivitatea mea: ”Nu lalele, eu caut narcise. Flori albe...” Domnul îi spunea în limba slovacă”l'alia, l'alia”. Până la urmă ne-am lămurit. Și-au dat seama ce caut și eu am realizat că probabil așa se numesc florile în slovacă. Îmi spune doamna că sunt pe pământul lor, să merg pe drumul asfaltat până se termină asfaltul și apoi pe cel de țară. Și undeva în stânga, o să văd narcisele lângă fârciturile de fân.
Așa a fost. La vreo 150 de metri de drum, într-o poiană, lângă niște meri înfloriți și aproape de o casă ce părea părăsită, am dat de cel mai mare lan de narcise pe care l-am văzut vreodată. Covor, nu alta. Toate înflorite. O splendoare!
Și dacă tot sunt în zonă, decid să merg până la limita cu județul Bihor. Am mai fost de câteva ori și întotdeauna mi-a plăcut priveliștea de acolo. La biserica ”Ștefan Rege” e plin de mașini. Slovacii sunt romano-catolici, iar mersul la biserică e una din ocaziile în care se întâlnesc. Deși sunt în același sat, casele fiind răsfirate, iar ca să mergi ”în vecini” e cale lungă.
Trec dincolo de biserică și ajung repede la ieșirea din județul Sălaj. Spre stânga se merge spre Borod, spre dreapta drumul duce spre Șinteu. O iau spre stânga, știu că acolo e un mic cimitir. Întotdeauna am fost atras de aceste cimitire mici. Cândva, cei de acolo au bătut la pas dealurile. Acum, în urmă a rămas doar niște nume scrise pe cruci.
La cimitir am surpriza să găsesc narcise. Nu le-a plantat nimeni, sunt la fel ca celelalte. Au crescut spontan. Îmi place cum se vede micul lan de aici, cu copacul înflorit din depărtare.
Aici văd și două narcise galbene. Nu am mai văzut în altă parte, decât albe. Se vede că sunt alt soi, au mai multe petale, floarea e ceva mai mare. Poate au fost mai multe și au înflorit mai repede. Sau, poate, și acestea cresc spontan.
Mă întreb câți cunosc această zonă? Câți știu de aceste minunate covoare de narcise? Ar trebui promovată zona, sau pur și simplu e mai bine să nu știe prea multă lume? Ca unul care am promovat locurile faine din Sălaj, de multe ori îmi pun aceste întrebări. Trăim vremuri în care vrem doar să bifăm pe rețelele de socializare că am fost într-un loc anume. Nu ne interesează Natura, ecosistemele; nu suntem deloc interesanți de influența factorului antropic în diferite locuri. Vrem doar să ne fotografiem cu Natura. Dar oare ea vrea?
Mă întorc spre casă, nu înainte de a mai fotografia - pentru a câta oară? - peisajele de aici. Sunt pur și simplu minunate! E puțin cam departe de Zalău, însă merită să vii în zonă.
Vara aici are loc ”Festivalul Cireșelor” - eveniment organizat de Primăria Comunei Plopiș și Centrul de Promovare și Marketing Turistic Plopiș. Un bun pretext de a vă plimba pe dealurile din Făgetu, de a admira frumusețile Naturii.
