Am scris în urmă cu un an (vezi aici) un material despre un ”altfel de magazin” deschis în Zalău, intitulat sugestiv ”Făcut în Sălaj”. Venea cu un alt concept, unul ce punea accent pe comercializarea produselor sălăjene. Am spus-o și cu altă ocazie, astfel de inițiative sunt lăudabile și pentru simplul motiv că încurajează și sprijină produsele cu specific local. Chiar dacă părea o nebunie să deschizi un alt magazin, în condițiile în care la orice colț de stradă dai de câte un ABC, ei bine, iată, magazinul ”Făcut în Sălaj” a rezistat probei timpului și pe 3 octombrie a împlinit 1 an. Un bun prilej pentru a-i răsplăti pe clienți prin intermediul unei tombole.
Vrând să dau și eu o mână de ajutor, m-am oferit să sprijin tombola cu o fotografie înrămată, dimensiuni 30 x 40 cm, cu o imagine, evident, făcută în Sălaj. Din miile de fotografii realizate de-a lungul ultimilor ani prin satele sălăjene, am rugat-o pe Ana Tudoran să aleagă fotografiile pe care le consideră sugestive din care să o ofer pe cea care adună cele mai multe voturi.
Au fost alese astfel 24 de fotografii, ce acoperă atât fotografia de peisaj, cât și cea de natură etnografică sau de portret. Toate fotografiile au fost realizate în cadrul proiectului ”Hoinar prin Sălaj” - proiect de cartografiere fotografică a localităților județului Sălaj, proiect aflat în desfășurare. Perioada în care s-a putut vota pentru ”cea mai frumoasă fotografie” care să fie oferită ca premiu în cadrul Tombolei ”Făcut în Sălaj” a fost 5 - 31 octombrie.
Adunând un număr de 488 de voturi, a fost desemnată câștigătoare fotografia ce surprinde o ciurdă de vaci și bivoli ce revin seara din câmp. Fotografia a fost realizată vara trecută la Iaz.
Iată și celelalte fotografii, în ordinea like-urilor primite:
- lanul de lavandă de la Fetindia - 346 voturi
- lebăda de pe lacul Sălățig - 338 voturi
- mâinile bunicuței Iulica din Răstoci - 257 voturi
- calea ferată de la Cehei - 245 voturi
- la ”frecat de mălai” la Meseșenii de Sus - 216 voturi
- gardul de nuiele din curtea familiie Bodea din Iaz - 213 voturi
- apus pe lacul Sărmășag - 212 voturi
- clacă la Meseșenii de Sus - 198 voturi
- fierarul Mitru din Cheud - 193 voturi
- Nunta tradițională la Marin - 189 voturi
- Lacul Vârșolț - 187 voturi
- ”mireasă” la Marin - 180 voturi
- iarna pe Meseș - 173 voturi
- pe Valea Bârsei - 171 voturi
- strecuratul laptelui la stâna Firminiș - 171 voturi
- lalele în Gradina Botanică Jibou - 159 voturi
- la coasă în Meseșenii de Sus - 157 voturi
- ghiocel pe Meseș - 151 voturi
- Porta Praetoria - Porolissum / Moigrad - 142 voturi
- casă veche în Iaz - 142 voturi
- în biserica de lemn din Ulciug - 134 voturi
- puntea de la Turbuța - 127 voturi