Pe 11 ianuarie 1812 se naște la Cluj, Carol Popp de Szathmári (1812-1877), pictor și grafician maghiar din Transilvania, cel ce avea să fie cunoscut în Regatul României ca primul fotograf de artă și documentarist. A fost considerat în vremea ca fiind printre primii 10 fotografi din Europa și primul foto-jurnalist de război - a realizat primul reportaj fotografic dintr-un război, Războiul Crimeii (1853-1856). A fost medaliat de Regina Angliei, Împăratul Austriei, Regele Spaniei și Împăratul Napoleon al III-lea al Franței. În onoarea sa, începând cu anul 2010, ziua de 11 ianuarie este desemnată ca fiind Ziua Arte Fotografice în România.
Dar nu despre Carol Popp de Szathmári vrem să vorbim în materialul de față. Ci despre un alt mare fotograf din România: Iosif Berman. De fapt, materialul de față se vrea a fi o recenzie la excepționalul album fotografic bilingv ”România lui Iosif Berman / Iosif Berman's Romania”, apărut în anul 2015.
![]()
Iosif Berman (1890 - 1941) s-a născut la 17 ianuarie 1890 la Burdujeni (azi cartier al Sucevei) în fostul județ Dorohoi, în nordul Moldovei. De origine evreiască, tatăl său fiind evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independență din 1877, Iosif Berman a fost considerat a fi primul fotoreporter autentic român.
În anul 1911, Iosif Berman ajunge în București unde participă la un concurs pentru ocuparea postului de fotograf al revistei ”Gazeta Ilustrată”. În timpul Primului Război Mondial este atașat unui regiment ca și reporter-fotograf. Revoluția din Rusia l-a prins la Odessa, de unde pleacă în Caucazul de Nord și apoi la Constantinopol (1920-1923). De aici colaborează ca fotoreporter la ziarele ”Adevărul” și ”Dimineața”. Din colaborarea cu sociologul Dimitrie Gusti s-au născut minunatele fotografii ce surprind România interbelică. Din calitatea de fotograf al Casei Regale a ilustrat aproape toate evenimentele la care au participat membri familiei regale.
A lucrat ca fotograf corespondent pentru Associatted Press sau National Geographic. În anul 1934 a colaborat cu jurnalista Henrietta Allen Holmes de la The National Gheographic Magazine, pentru ilustrarea articolului ”The Spell of Romania”. Dintre cele 38 de fotografii, 15 erau semnate de J.Berman. Un material despre colaborarea sa cu celebra revistă poate fi citit aici.
Datorită originii sale evreiești, în 1940, dictatura de dreapta l-a obligat să-și închidă studioul, aparatura și fondul de fotografii fiindu-i confiscate. Începe o colaborare cu New York Times și alte reviste londoneze, până ce i-a fost interzis și acest lucru. A semnat în această vreme cu pseudinimul Urseanu.
Dar să revenim la albumul ”România lui Iosif Berman / Iosif Berman's Romania”. Acesta a fost editat de Asociația România Culturală, grație unui proiect co-finațat prin AFCN, sub coordonarea doamnei drd. Anca Beatrice Todireanu avându-l ca editor pe dr. Cătălin D. Constantin și consultant științific pe acad. Răzvan Theodorescu. Acesta din urmă semnează prefața, din care spicuim: ”Pragmatismul observatorului atent al ”vieții adevărate” l-a făcut pe Berman să devină ilustratorul lucid și necruțător al mahalalei - cea care devenea erou literar printr-un George Mihail Zamfirescu -, al unei marginalități sociale în care intrau și lazaretele cu leproși și holerci, dar și straniul iluminat Patrache Lupu de la Maglavit. [...] Timp de un deceniu, între 1925-1935, la Nereju și Drăguș, la Runcu și Cornova, Berman devenea, de fapt, întemeietorul ”fotografiei etnologice” din România, cu imagini, nu odată subtil regizate, ale unor țărani la coasă sau în fața unor troițe, la horă, sau chiar cochetând.”
![]()
Albumul este format mare (29 x 24 cm), cu coperți cartonate și supracopertă, având ca semn de carte o panglică tricoloră - de altfel singura pată de culoare într-un album eminamente alb-negru. Imaginile (alb-negru, cum altfel?) sunt de o frumusețe copleșitoare. Ele evocă o lume de mult dispărută, o lume idilică a României Interbelice. Selecția este făcută pe baza arhivei proprietate testamentară a d-nei Adina Ștefan. Multe dintre fotografii sunt inedite, fiind fotografii ale familie Berman.
Întreaga poveste a lui Iosif Berman este descrisă de articolul ”Berman inedit” scris de doamna Adina Ștefan pe baza relatărilor fiicei celei mari a fotografului, Luiza Berman. Iată o mărturisire a fiicei artistului, care spune multe despre atenția la detalii - una dintre caracteristicile marilor fotografi: ”În asemenea ocazii, tata făcea multe poze cu noi. Așa că știu cât de mult șinea la cele mai fine nuanțe de lumină. De multe ori mă plictiseam pândind, împreună cu el, mișcarea norilor pe cer, până făcea fotografia. Și, din acest motiv, i-am spus vânătorul de nori! Și așa i-a rămas numele.”
![]()
![]()
Emanuel Bădescu semnează articolul ”Omul cu aparatul de fotografiat” în care vorbește printre altele de fotografiile lui Iosif Berman ce se găsesc în Arhiva fotografică a lui Dimitrie Gusti și în fondul Carol II. Emanuel Bădescu: ”Au existat oameni cu spirit de pătrundere - toți unul și unul - care au remarcat interferența dintre adevăr și poezie în ceea ce se poate considera concepția artistică a lui Iosif Berman, nota dinstinctivă a operei sale fotografice, într-un cuvânt valoarea ei.” Tulburător este și episodul în care artistul a fost dat la o parte în septembrie 1940 de către mișcarea legionară: ”Era o victimă a circumstanțelor. I s-a închis atelierul de la Adevărul, apoi și studioul pe care și-l amenajase pe strada Doamnei, luându-i-se până și dreptul de a fotografia. La începutul lunii septembrie 1940, imediat după ce regele Carol al II-lea a părăsit Tronul și Țara, fotograful a intenționat să imortalizeze înscăunarea noilor autorități. Legionarii lui Horia Sima i-au interzis să fotografieze. [...] ”Totul s-a sfârșit, și viața și profesia mea” le-a spus soției și fiicelor după ce fusese alungat de lângă gardul Palatului Regal.”
![]()
În fine, ultimul articol al Albumului care are 208 pagini, este semnat de Acad. Sabina Ispas și se intitulează ”Drumurile fotografice ale lui Iosif Berman” în care prezintă activitatea de teren a lui Iosif Berman de la Nereju (1927), Fundu Moldovei (1928), Drăguș (1929), Runcu (1930) sau Cornova (1931). Așa cum bine remarcă autorul studiului, Iosif Berman reușește să surprindă în fotografiile sale drumul - ”Când este larg, ”de pământ”, de obicei, unește locurile din câmp, unde lucrează oamanii, cu satul. Așezarea, aflată undeva mai departe, nu se vede în imagine, d ecele mai multe ori. Pe drum circulă carele cu boi încărcate cu fân sau cu alte produse.”
![]()
![]()
![]()
Albumul ilustrat cu fotografii din Colecția Luiza Berman - ce i-au revenit prin testament doamnei Adina Ștefan - evocă o lume a satului românesc dar și a urbei în faza de industrializare. Artistul fotograf reușește, folosind tehnica de atunci, să realizeze fotografii de o claritate de invidiat chiar și de către mulți ”fotografi digitali” de astăzi. Căci, adevărata fotografie este cea alb-negru, în care autorul trebuie să folosescă cele mai rafinate tehnici, trebuie să se joace cu lumina într-un mod aproape mistic, pentru a suplini lipsa culorilor. Iată de ce, acest excepțional album de fotografie, ar trebui să se regăsescă în biblioteca oricărui iubitor de frumos.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Dar nu despre Carol Popp de Szathmári vrem să vorbim în materialul de față. Ci despre un alt mare fotograf din România: Iosif Berman. De fapt, materialul de față se vrea a fi o recenzie la excepționalul album fotografic bilingv ”România lui Iosif Berman / Iosif Berman's Romania”, apărut în anul 2015.
Iosif Berman (1890 - 1941) s-a născut la 17 ianuarie 1890 la Burdujeni (azi cartier al Sucevei) în fostul județ Dorohoi, în nordul Moldovei. De origine evreiască, tatăl său fiind evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independență din 1877, Iosif Berman a fost considerat a fi primul fotoreporter autentic român.
În anul 1911, Iosif Berman ajunge în București unde participă la un concurs pentru ocuparea postului de fotograf al revistei ”Gazeta Ilustrată”. În timpul Primului Război Mondial este atașat unui regiment ca și reporter-fotograf. Revoluția din Rusia l-a prins la Odessa, de unde pleacă în Caucazul de Nord și apoi la Constantinopol (1920-1923). De aici colaborează ca fotoreporter la ziarele ”Adevărul” și ”Dimineața”. Din colaborarea cu sociologul Dimitrie Gusti s-au născut minunatele fotografii ce surprind România interbelică. Din calitatea de fotograf al Casei Regale a ilustrat aproape toate evenimentele la care au participat membri familiei regale.
 |
| Iosif Berman - autoportret, imagine aflată în colecția Muzeului Țăranului Român |
 |
| Fotografie din The National Georgraphic Magazine, 1934. Sursa foto aici. |
 |
| Fotografie semnată J.Berman în The National Geographic Magazine. Sursa foto aici. |
 |
| coperta revistei The Hational Geographic Magazine din 1934 |
Dar să revenim la albumul ”România lui Iosif Berman / Iosif Berman's Romania”. Acesta a fost editat de Asociația România Culturală, grație unui proiect co-finațat prin AFCN, sub coordonarea doamnei drd. Anca Beatrice Todireanu avându-l ca editor pe dr. Cătălin D. Constantin și consultant științific pe acad. Răzvan Theodorescu. Acesta din urmă semnează prefața, din care spicuim: ”Pragmatismul observatorului atent al ”vieții adevărate” l-a făcut pe Berman să devină ilustratorul lucid și necruțător al mahalalei - cea care devenea erou literar printr-un George Mihail Zamfirescu -, al unei marginalități sociale în care intrau și lazaretele cu leproși și holerci, dar și straniul iluminat Patrache Lupu de la Maglavit. [...] Timp de un deceniu, între 1925-1935, la Nereju și Drăguș, la Runcu și Cornova, Berman devenea, de fapt, întemeietorul ”fotografiei etnologice” din România, cu imagini, nu odată subtil regizate, ale unor țărani la coasă sau în fața unor troițe, la horă, sau chiar cochetând.”
Albumul este format mare (29 x 24 cm), cu coperți cartonate și supracopertă, având ca semn de carte o panglică tricoloră - de altfel singura pată de culoare într-un album eminamente alb-negru. Imaginile (alb-negru, cum altfel?) sunt de o frumusețe copleșitoare. Ele evocă o lume de mult dispărută, o lume idilică a României Interbelice. Selecția este făcută pe baza arhivei proprietate testamentară a d-nei Adina Ștefan. Multe dintre fotografii sunt inedite, fiind fotografii ale familie Berman.
Întreaga poveste a lui Iosif Berman este descrisă de articolul ”Berman inedit” scris de doamna Adina Ștefan pe baza relatărilor fiicei celei mari a fotografului, Luiza Berman. Iată o mărturisire a fiicei artistului, care spune multe despre atenția la detalii - una dintre caracteristicile marilor fotografi: ”În asemenea ocazii, tata făcea multe poze cu noi. Așa că știu cât de mult șinea la cele mai fine nuanțe de lumină. De multe ori mă plictiseam pândind, împreună cu el, mișcarea norilor pe cer, până făcea fotografia. Și, din acest motiv, i-am spus vânătorul de nori! Și așa i-a rămas numele.”
Emanuel Bădescu semnează articolul ”Omul cu aparatul de fotografiat” în care vorbește printre altele de fotografiile lui Iosif Berman ce se găsesc în Arhiva fotografică a lui Dimitrie Gusti și în fondul Carol II. Emanuel Bădescu: ”Au existat oameni cu spirit de pătrundere - toți unul și unul - care au remarcat interferența dintre adevăr și poezie în ceea ce se poate considera concepția artistică a lui Iosif Berman, nota dinstinctivă a operei sale fotografice, într-un cuvânt valoarea ei.” Tulburător este și episodul în care artistul a fost dat la o parte în septembrie 1940 de către mișcarea legionară: ”Era o victimă a circumstanțelor. I s-a închis atelierul de la Adevărul, apoi și studioul pe care și-l amenajase pe strada Doamnei, luându-i-se până și dreptul de a fotografia. La începutul lunii septembrie 1940, imediat după ce regele Carol al II-lea a părăsit Tronul și Țara, fotograful a intenționat să imortalizeze înscăunarea noilor autorități. Legionarii lui Horia Sima i-au interzis să fotografieze. [...] ”Totul s-a sfârșit, și viața și profesia mea” le-a spus soției și fiicelor după ce fusese alungat de lângă gardul Palatului Regal.”
În fine, ultimul articol al Albumului care are 208 pagini, este semnat de Acad. Sabina Ispas și se intitulează ”Drumurile fotografice ale lui Iosif Berman” în care prezintă activitatea de teren a lui Iosif Berman de la Nereju (1927), Fundu Moldovei (1928), Drăguș (1929), Runcu (1930) sau Cornova (1931). Așa cum bine remarcă autorul studiului, Iosif Berman reușește să surprindă în fotografiile sale drumul - ”Când este larg, ”de pământ”, de obicei, unește locurile din câmp, unde lucrează oamanii, cu satul. Așezarea, aflată undeva mai departe, nu se vede în imagine, d ecele mai multe ori. Pe drum circulă carele cu boi încărcate cu fân sau cu alte produse.”
Albumul ilustrat cu fotografii din Colecția Luiza Berman - ce i-au revenit prin testament doamnei Adina Ștefan - evocă o lume a satului românesc dar și a urbei în faza de industrializare. Artistul fotograf reușește, folosind tehnica de atunci, să realizeze fotografii de o claritate de invidiat chiar și de către mulți ”fotografi digitali” de astăzi. Căci, adevărata fotografie este cea alb-negru, în care autorul trebuie să folosescă cele mai rafinate tehnici, trebuie să se joace cu lumina într-un mod aproape mistic, pentru a suplini lipsa culorilor. Iată de ce, acest excepțional album de fotografie, ar trebui să se regăsescă în biblioteca oricărui iubitor de frumos.
