În primele zile ale Anului Nou, am avut onoarea să-i fiu ghid spaniolului cu suflet de român - Agustin Montero, un mare iubitor al tradițiilor autentice românești. A fost o ”hoinăreală” neplanificată, dar pentru care am reușit să mă mobilizez și să găsesc locații de vizitat. Și cum să nu o fac, când vizitatorul nostru a venit tocmai din Barcelona să ne cunoască zestrea de tradiții și obiceiuri românești. Așadar, l-am luat pe Agustin Montero cu mine, într-un periplu etnografic ce a vizat muzee și colecții etnografice din Iaz, Zalău, Creaca, Jac și Borza.
![]()
În cunosc pe Agustin Montero de aproape doi ani. După ce am postat imagini de la haba organizată de Ligia Bodea, tânăra colecționară de artă populară, ce are un adevărat muzeu în aer liber, Agustin Montero mi-a cerut permisiunea de a posta pe pagina lui de limbă spaniolă Descubre Rumania. Era o onoare pentru noi ”să ieșim în lume”, să facem cunoscute peste hotare tradițiile și obiceiurile sălăjene.
Apoi, după ce o altă tânără pasionată de tradițiile autentice, Patricia Toma a organizat cel mai mare eveniment etnografic al anului 2016 - Nunta de la Marin, m-am trezit că sunt sunat de pe un telefon cu număr de Spania. Într-o limbă română impecabilă în care abia se mai simt influețe de spaniolă, Agustin mi-a cerut permisiunea de a publica din nou pe pagina sa, fotografiile mele. I-am descris ritualul nunții sălăjene pusă în scenă de Patricia, iar el a realizat un material în limba spaniolă. A mai scris despre Sălaj, tot pe baza informațiilor și fotografiilor mele: despre Ciumărna și Cizer, despre Muzeul de la Iaz, despre Danțu la Șură de la Sîg. Ce mai, Agustin Montero s-a transformat într-un ambasador veritabil al etnografiei sălăjene.
Așa se explică faptul, că în decurs de doi ani, a prins dragoste de locurile acestea și, deși nu le văzuse niciodată, a început să le promoveze. Încă de atunci a încolțit ideea de a veni în Sălaj. Ocazia s-a ivit în această iarnă, când, aflându-se la 250 km de Sălaj, și-a răpit din timpul său, din concediul său și a dat o fugă să ne cunoască mai bine.
Deși este spaniol get-beget, fiind originar din provincia Castilla-La Mancha, patria lui Don Quixote, Agustin a învățat limba română în urma călătoriilor pe care le-a făcut în România începând cu anul 2004. Stabilindu-se apoi în zona Barcelona, s-a căsătorit în 2013 cu o româncă din Prundu Bârgăului. Împreună cu Mia Bruj - soția sa, Agustin Montero a făcut o nuntă tradițională românească în care mirii și nașii au fost îmbrăcați în costume populare. De ce dovadă mai bună este nevoie pentru a demostra că spaniolul Agustin Montero are un suflet de român?
Știam că vine acasă (așa spune el când vine în România!) în Bistrița și anticipam că va face o vizită în Sălaj. Mi-a spus-o înainte de a veni în România. Dar nu m-am gândit că o să-și pună planul în practică... De cum am intrat în 2018, împreună cu soția sa au venit la niște prieteni în Ban. Ne înțelesesem ca în 3 ianuarie, să ”hoinărim” împreună prin câteva locuri despre care doar auzise. Așa se face că la 8.30 dimineața eram în Ban, de unde l-am luat pe Agustin Montero. Deși nu ne văzusem face-to-face niciodată, parcă ne știam de când lumea. Și diferența de vârstă dintre noi e mică așa că ne-a fost ușor să empatizăm. Cu atât mai mult cu cât, în ce privește etnografia sălăjeană, împărțim pasiuni comune.
Marea provocare pentru mine a fost să aleg traseul de vizitat. Știam că Agustin are numai o zi la dispoziție și că seara, va trebui să se întoarcă la Prundu Bârgăului. Pe de altă parte, trebuia să ne limităm la partea de etnografie, toate celelalte locuri frumoase din Sălaj trebuia să le lăsăm pentru altă dată. Chiar și așa, oferta fiind generoasă a trebuit să fac o alegere. Agustin și-a dorit mult să vadă Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz așa că acest obiectiv a fost primul pe listă.
La Iaz, ne-a așteptat domnul Sandu Bodea care ne-a prezentat, așa cum o face de fiecare dată, impresionanta colecție de artă populară a Ligiei. Agustin a fost impresionat de cele două odăi ale Casei Muzeu, de mulțimea și diversitatea obiectelor expuse aici. După ce a ascultat explicațiile oferite de domnul Bodea a ținut să filmeze fiecare încăpere (filmările sunt aici și aici). Iar ce m-a uimit cel mai tare este faptul că Agustin știa ce reprezeintă multe din obiectele expuse, asta pentru că, zice el, acasă în centrul Spaniei sunt la fel!
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
De la Casa Muzeu am trecut la Casa Birăiții. Este exact ceea ce discutam pe mașină în drum spre Iaz. Acel loc unde ca și turist pasionat de tradiții poți să te cazezi, având pe de o parte un minim de confort dar și posibilitatea de a experimenta cum e să dormi într-o casă veche, pe pat de paie, fără televizor sau internet. Cred că acest exemplu de bună practică ar putea reprezenta punctul de relansare al turismului rural în Sălaj. Și aici a filmat câteva secunde.
![]()
![]()
![]()
Am vizitat și Casa Slovăcească, cu un interior total diferit față de cel românesc, așa cum bine a remarcat și Agustin Montero. Am fost și eu surprins să văd că Muzeul Ligiei Bodea s-a mai îmbogățit cu încă o casă. Este tot din bârne, pereții sunt ridicați deja. Aici, Ligia vrea să amenajeze un fel de atelier, un loc care să găzduiască diferite evenimente ce au loc la muzeu.
![]()
![]()
![]()
Gazdă bună, domnul Bodea nu ne-a lăsat să plecăm fără să luăm o mică gustare și fără a vedea o parte din colecția de icoane pe sticlă ale Ligiei. A fost o experiență plăcută pentru Agustin, chiar și eu care am mai fost de câteva ori pe aici, descopăr mereu câte ceva interesant. De data acesta, am văzut câteva lăzi de zestre decorate cu acel simbol solar omniprezent pe mai toate bisericile de lemn: ”sămânța vieții”.
![]()
![]()
În drum spre Zalău, ne-am oprit la Pericei. Cum să treci pe lângă un monument intrat în celebra Carte a Recordurilor - Guiness Book? Am ținut să-i arăt lui Agustin un monument inedit, unic în lume: Monumentul Cepei.
![]()
Următoarea oprire, la Zalău, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Aici există o colecție etnografică, poate singura din oraș. Am ales acest obiectiv și pentru exponatele de aici dar și pentru că Agustin dorea să o cunoască personal pe Ligia Bodea. Întâlnirea dintre cei doi mari iubitori de artă populară românească a fost una emoționantă. Ca și când s-ar fi cunoscut de când lumea, cei doi au discutat mult despre colecția Ligiei de la Iaz dar și despre obiceiurile și tradițiile sălăjene. Desigur, asta după ce Ligia ne-a prezentat colecția etnografică a Centrului de Cultură aflată în patru săli.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
La Zalău ne-am întâlnit cu jurnalistul Iulian Duma, urmând să mergem împreună în comuna sa natală, Creaca. Agustin și Iulian au empatizat de la prima întâlnire, așa că nu a fost nicio problemă în a-l însoți împreună pe oaspetele nostru.
La Creaca, ne-a așteptat doamna Sanda Hădadea de la Centrul de Informare Turistică Creaca. După ce am servit o cafea (ne era deja dor), am vizitat mica colecție etnografică de aici și apoi ”Odaia Țărănească” de lângă primărie. Aici Agustin a aflat mai multe lucruri pe care nu le știa. De exemplu că românii foloseau scrierea chirilică înainte de 1860; sau că suntem în zona ”dacilor liberi”, aproape de Limesului roman.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Deși planul inițial era să vedem doar colecții etnografice, am profitat de faptul că biserica de lemn cu hramul ”Sf. Nicolae” era la doar 100 de metri. Inspirată alegere, pentru că aici Agustin Montero a fost de asemenea impresionat de ce a văzut. De la experiența deschiderii ușii cu o cheie specială, la pictura interioară; de la inscripțiile în chirilică la simbolul ”sămânța vieții”. Liniștea și pacea sufletească pe care ți-o dă o biserică de lemn, lecția de smerenie pe care o ai aplecându-te să-i treci pragul, toate acestea sunt experiențe turistice inedite pentru un străin. Iar Agustin Montero, creștin ortodox, le-a gustat din plin.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
În drum spre Jac, ne-am oprit pentru o poză la bustul Împăratului Traian. Bustul lui Marcus Ulpius Traianus, cu o înălțime de 80 cm, este realizat din piatră de către sculptorul Valentin Tănase. A fost ridicat pe un soclu de beton placat cu granit, în anul 2006, pentru a marca 1900 de ani de la sosirea romanilor la Porolissum. Ce frumoasă imagine, un arc peste timp...doi hispanici la Jac.
![]()
La Jac, vizităm interesanta colecție etnografică intitulată sugestiv ”Șura de la Jac”. A fost realizată, ca de altfel și ”Odaia țărănească” de la Creaca de către doamna Terec Crina în memoria tatălui ei. Aici la Jac, într-o șură obișnuită, de secol 20, doamna Terec a adunat diferite obiecte de uz casnic și gospodăresc, cum se găseau prin satele sălăjene în urmă cu 20-30 de ani: părți componente ale războiului de țesut, lădoi, unelte agricole, costume populare, icoane pe sticlă, blide și șterguri etc. Iar denumirea de ”Șura de la Jac” este cât se poate de inspirată inclusiv din punct de vedere al marketingului turistic.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
În fine, ultimul popas pe traseul etnografic sălăjean, a fost la Borza. Am lăsat la final ”cireașa de pe tort”. La intrare în sat, surpriza a fost troița amplasată de Iulian Duma și panoul cu inscripția ”NIHIL SINE DEO” realizat de către artistul Marius Tutovan. Acest panou a fost inițial amplasat la stâna lui Radu dar a fost adus de acolo de către Iulian. Aici e mult mai vizibil, e ca un salut pentru oricine intră în Borza.
![]()
![]()
Așteptându-l pe domnul învățător Traian Ience să vină de la Jibou, am dat o fugă la biserica de lemn ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”. O biserică de lemn obișnuită la prima vedere, dar care ascunde o serie de surprize cum ar fi reprezentările iconografice cu Pelicanul și cu Cina cea de Taină. Aici, Agustin a experimentat cum e să deschidă ușa bisericii, și a văzut pe grinda portalului de la intrare inscripția în chirilică.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Am revenit în sat, la școala primară, acolo unde ne aștepta deja domnul învățător. Ca de fiecare dată, și am fost deja și aici de câteva ori, ești impresionat de mulțimea de obiecte colecționate de neobositul învățător. De asemenea impresionează ”sala icoanelor”, aici sunt peste 200 de icoane pe sticlă realizate de către fiul satului pictorul Ioan Cozma. Icoane de o rară frumusețe...Desigur, Agustin a filmat și aici, pentru pagina sa de facebook.
![]()
![]()
![]()
![]()
Iar Muzeul Satului, amenajat în două încăperi ale școlii, reprezintă poate cea mai aranjată colecție etnografică din Sălaj. Sunt expuse numeroase obiecte de uz gospodăresc și numeroase costume populare. Este extraordinar ce a reușit domnul învățător Traian Ience să adune aici!
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Cu părere de rău, a trebuit să ne întoarcem la Zalău. Dacă ar fi fost după Agustin Montero, acesta nu ar mai fi plecat de aici. Așa cum mi-a mărturisit, de fiecare dată când pleacă din România suferă. Îi trebuie săptămâni întregi pentru a-și reveni. Dar chiar și așa, dorul de România îl macină mereu...rareori mi-a fost dat să văd un străin atât de pasionat de țara acesta, de tradițiile ei, de tot ce înseamnă artă populară românească. O întâlnire cu Agustin Montero - spaniolul cu suflet de român este cu siguranță o lecție de demnitate, de patriotism. Mă bucur că, fie și pentru o zi, am putut să-l însoțesc prin frumoasele meleaguri sălăjene. Mă voi mândri mereu că ”am hoinărit prin Sălaj” cu Agustin Montero!
În cunosc pe Agustin Montero de aproape doi ani. După ce am postat imagini de la haba organizată de Ligia Bodea, tânăra colecționară de artă populară, ce are un adevărat muzeu în aer liber, Agustin Montero mi-a cerut permisiunea de a posta pe pagina lui de limbă spaniolă Descubre Rumania. Era o onoare pentru noi ”să ieșim în lume”, să facem cunoscute peste hotare tradițiile și obiceiurile sălăjene.
Apoi, după ce o altă tânără pasionată de tradițiile autentice, Patricia Toma a organizat cel mai mare eveniment etnografic al anului 2016 - Nunta de la Marin, m-am trezit că sunt sunat de pe un telefon cu număr de Spania. Într-o limbă română impecabilă în care abia se mai simt influețe de spaniolă, Agustin mi-a cerut permisiunea de a publica din nou pe pagina sa, fotografiile mele. I-am descris ritualul nunții sălăjene pusă în scenă de Patricia, iar el a realizat un material în limba spaniolă. A mai scris despre Sălaj, tot pe baza informațiilor și fotografiilor mele: despre Ciumărna și Cizer, despre Muzeul de la Iaz, despre Danțu la Șură de la Sîg. Ce mai, Agustin Montero s-a transformat într-un ambasador veritabil al etnografiei sălăjene.
Așa se explică faptul, că în decurs de doi ani, a prins dragoste de locurile acestea și, deși nu le văzuse niciodată, a început să le promoveze. Încă de atunci a încolțit ideea de a veni în Sălaj. Ocazia s-a ivit în această iarnă, când, aflându-se la 250 km de Sălaj, și-a răpit din timpul său, din concediul său și a dat o fugă să ne cunoască mai bine.
Deși este spaniol get-beget, fiind originar din provincia Castilla-La Mancha, patria lui Don Quixote, Agustin a învățat limba română în urma călătoriilor pe care le-a făcut în România începând cu anul 2004. Stabilindu-se apoi în zona Barcelona, s-a căsătorit în 2013 cu o româncă din Prundu Bârgăului. Împreună cu Mia Bruj - soția sa, Agustin Montero a făcut o nuntă tradițională românească în care mirii și nașii au fost îmbrăcați în costume populare. De ce dovadă mai bună este nevoie pentru a demostra că spaniolul Agustin Montero are un suflet de român?
Știam că vine acasă (așa spune el când vine în România!) în Bistrița și anticipam că va face o vizită în Sălaj. Mi-a spus-o înainte de a veni în România. Dar nu m-am gândit că o să-și pună planul în practică... De cum am intrat în 2018, împreună cu soția sa au venit la niște prieteni în Ban. Ne înțelesesem ca în 3 ianuarie, să ”hoinărim” împreună prin câteva locuri despre care doar auzise. Așa se face că la 8.30 dimineața eram în Ban, de unde l-am luat pe Agustin Montero. Deși nu ne văzusem face-to-face niciodată, parcă ne știam de când lumea. Și diferența de vârstă dintre noi e mică așa că ne-a fost ușor să empatizăm. Cu atât mai mult cu cât, în ce privește etnografia sălăjeană, împărțim pasiuni comune.
Marea provocare pentru mine a fost să aleg traseul de vizitat. Știam că Agustin are numai o zi la dispoziție și că seara, va trebui să se întoarcă la Prundu Bârgăului. Pe de altă parte, trebuia să ne limităm la partea de etnografie, toate celelalte locuri frumoase din Sălaj trebuia să le lăsăm pentru altă dată. Chiar și așa, oferta fiind generoasă a trebuit să fac o alegere. Agustin și-a dorit mult să vadă Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz așa că acest obiectiv a fost primul pe listă.
La Iaz, ne-a așteptat domnul Sandu Bodea care ne-a prezentat, așa cum o face de fiecare dată, impresionanta colecție de artă populară a Ligiei. Agustin a fost impresionat de cele două odăi ale Casei Muzeu, de mulțimea și diversitatea obiectelor expuse aici. După ce a ascultat explicațiile oferite de domnul Bodea a ținut să filmeze fiecare încăpere (filmările sunt aici și aici). Iar ce m-a uimit cel mai tare este faptul că Agustin știa ce reprezeintă multe din obiectele expuse, asta pentru că, zice el, acasă în centrul Spaniei sunt la fel!
De la Casa Muzeu am trecut la Casa Birăiții. Este exact ceea ce discutam pe mașină în drum spre Iaz. Acel loc unde ca și turist pasionat de tradiții poți să te cazezi, având pe de o parte un minim de confort dar și posibilitatea de a experimenta cum e să dormi într-o casă veche, pe pat de paie, fără televizor sau internet. Cred că acest exemplu de bună practică ar putea reprezenta punctul de relansare al turismului rural în Sălaj. Și aici a filmat câteva secunde.
Am vizitat și Casa Slovăcească, cu un interior total diferit față de cel românesc, așa cum bine a remarcat și Agustin Montero. Am fost și eu surprins să văd că Muzeul Ligiei Bodea s-a mai îmbogățit cu încă o casă. Este tot din bârne, pereții sunt ridicați deja. Aici, Ligia vrea să amenajeze un fel de atelier, un loc care să găzduiască diferite evenimente ce au loc la muzeu.
Gazdă bună, domnul Bodea nu ne-a lăsat să plecăm fără să luăm o mică gustare și fără a vedea o parte din colecția de icoane pe sticlă ale Ligiei. A fost o experiență plăcută pentru Agustin, chiar și eu care am mai fost de câteva ori pe aici, descopăr mereu câte ceva interesant. De data acesta, am văzut câteva lăzi de zestre decorate cu acel simbol solar omniprezent pe mai toate bisericile de lemn: ”sămânța vieții”.
În drum spre Zalău, ne-am oprit la Pericei. Cum să treci pe lângă un monument intrat în celebra Carte a Recordurilor - Guiness Book? Am ținut să-i arăt lui Agustin un monument inedit, unic în lume: Monumentul Cepei.
Următoarea oprire, la Zalău, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Aici există o colecție etnografică, poate singura din oraș. Am ales acest obiectiv și pentru exponatele de aici dar și pentru că Agustin dorea să o cunoască personal pe Ligia Bodea. Întâlnirea dintre cei doi mari iubitori de artă populară românească a fost una emoționantă. Ca și când s-ar fi cunoscut de când lumea, cei doi au discutat mult despre colecția Ligiei de la Iaz dar și despre obiceiurile și tradițiile sălăjene. Desigur, asta după ce Ligia ne-a prezentat colecția etnografică a Centrului de Cultură aflată în patru săli.
La Zalău ne-am întâlnit cu jurnalistul Iulian Duma, urmând să mergem împreună în comuna sa natală, Creaca. Agustin și Iulian au empatizat de la prima întâlnire, așa că nu a fost nicio problemă în a-l însoți împreună pe oaspetele nostru.
La Creaca, ne-a așteptat doamna Sanda Hădadea de la Centrul de Informare Turistică Creaca. După ce am servit o cafea (ne era deja dor), am vizitat mica colecție etnografică de aici și apoi ”Odaia Țărănească” de lângă primărie. Aici Agustin a aflat mai multe lucruri pe care nu le știa. De exemplu că românii foloseau scrierea chirilică înainte de 1860; sau că suntem în zona ”dacilor liberi”, aproape de Limesului roman.
Deși planul inițial era să vedem doar colecții etnografice, am profitat de faptul că biserica de lemn cu hramul ”Sf. Nicolae” era la doar 100 de metri. Inspirată alegere, pentru că aici Agustin Montero a fost de asemenea impresionat de ce a văzut. De la experiența deschiderii ușii cu o cheie specială, la pictura interioară; de la inscripțiile în chirilică la simbolul ”sămânța vieții”. Liniștea și pacea sufletească pe care ți-o dă o biserică de lemn, lecția de smerenie pe care o ai aplecându-te să-i treci pragul, toate acestea sunt experiențe turistice inedite pentru un străin. Iar Agustin Montero, creștin ortodox, le-a gustat din plin.
În drum spre Jac, ne-am oprit pentru o poză la bustul Împăratului Traian. Bustul lui Marcus Ulpius Traianus, cu o înălțime de 80 cm, este realizat din piatră de către sculptorul Valentin Tănase. A fost ridicat pe un soclu de beton placat cu granit, în anul 2006, pentru a marca 1900 de ani de la sosirea romanilor la Porolissum. Ce frumoasă imagine, un arc peste timp...doi hispanici la Jac.
La Jac, vizităm interesanta colecție etnografică intitulată sugestiv ”Șura de la Jac”. A fost realizată, ca de altfel și ”Odaia țărănească” de la Creaca de către doamna Terec Crina în memoria tatălui ei. Aici la Jac, într-o șură obișnuită, de secol 20, doamna Terec a adunat diferite obiecte de uz casnic și gospodăresc, cum se găseau prin satele sălăjene în urmă cu 20-30 de ani: părți componente ale războiului de țesut, lădoi, unelte agricole, costume populare, icoane pe sticlă, blide și șterguri etc. Iar denumirea de ”Șura de la Jac” este cât se poate de inspirată inclusiv din punct de vedere al marketingului turistic.
În fine, ultimul popas pe traseul etnografic sălăjean, a fost la Borza. Am lăsat la final ”cireașa de pe tort”. La intrare în sat, surpriza a fost troița amplasată de Iulian Duma și panoul cu inscripția ”NIHIL SINE DEO” realizat de către artistul Marius Tutovan. Acest panou a fost inițial amplasat la stâna lui Radu dar a fost adus de acolo de către Iulian. Aici e mult mai vizibil, e ca un salut pentru oricine intră în Borza.
Așteptându-l pe domnul învățător Traian Ience să vină de la Jibou, am dat o fugă la biserica de lemn ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”. O biserică de lemn obișnuită la prima vedere, dar care ascunde o serie de surprize cum ar fi reprezentările iconografice cu Pelicanul și cu Cina cea de Taină. Aici, Agustin a experimentat cum e să deschidă ușa bisericii, și a văzut pe grinda portalului de la intrare inscripția în chirilică.
Am revenit în sat, la școala primară, acolo unde ne aștepta deja domnul învățător. Ca de fiecare dată, și am fost deja și aici de câteva ori, ești impresionat de mulțimea de obiecte colecționate de neobositul învățător. De asemenea impresionează ”sala icoanelor”, aici sunt peste 200 de icoane pe sticlă realizate de către fiul satului pictorul Ioan Cozma. Icoane de o rară frumusețe...Desigur, Agustin a filmat și aici, pentru pagina sa de facebook.
Iar Muzeul Satului, amenajat în două încăperi ale școlii, reprezintă poate cea mai aranjată colecție etnografică din Sălaj. Sunt expuse numeroase obiecte de uz gospodăresc și numeroase costume populare. Este extraordinar ce a reușit domnul învățător Traian Ience să adune aici!
Cu părere de rău, a trebuit să ne întoarcem la Zalău. Dacă ar fi fost după Agustin Montero, acesta nu ar mai fi plecat de aici. Așa cum mi-a mărturisit, de fiecare dată când pleacă din România suferă. Îi trebuie săptămâni întregi pentru a-și reveni. Dar chiar și așa, dorul de România îl macină mereu...rareori mi-a fost dat să văd un străin atât de pasionat de țara acesta, de tradițiile ei, de tot ce înseamnă artă populară românească. O întâlnire cu Agustin Montero - spaniolul cu suflet de român este cu siguranță o lecție de demnitate, de patriotism. Mă bucur că, fie și pentru o zi, am putut să-l însoțesc prin frumoasele meleaguri sălăjene. Mă voi mândri mereu că ”am hoinărit prin Sălaj” cu Agustin Montero!