Municipiul Zalău își caută istoria. O istorie care merge potrivit izvoarelor scrise până la descălecatul lui Tuhutum și înfrângerea ducelui Gelou la Porțile Meseșului. O istorie care e cu siguranță mult mai veche. O istorie locală care din păcate nu se învață la școală și pe care astăzi, o parte a societății civile încearcă să o redescopere. De-a lungul secolelor, locuitorii orașului s-au folosit de o serie de simboluri care-i oferă urbei de la Poalele Meseșului o individualitate aparte. Simboluri heraldice sau simboluri de arhitectură urbană. Tocmai în acestă direcție merge preocuparea domnului Pap Andrei - de a readuce la viață, prin statuete sau plachete realizate din ipsos, simbolurile orașului Zalău.
![]()
L-am cunoscut pe Pap Andrei într-o împrejurare interesantă. În toamna anului trecut, odată cu începerea școlii, m-a căutat la școală cu o pungă de nailon sub braț. La modul în care o ținea se vedea clar că e ceva important, ceva de valoare. Mi-a spus simplu: ”Mă iertați. Domnul Mirel, vreau să vă arat ceva”. Credeam că e tatăl unui elev de-al meu. M-am și gândit în sinea mea că ar trebui să fie pensionar. Sau poate e bunicul unui elev? Cum pe holurile școlii era agitație, eram în perioada corigențelor, l-am poftit într-o sală de la parter. Aici, cu gesturi teatrale a scos din pungă ceva învelit în ziar. A îndepărtat ziarul și a scos o plachetă de ipsos de mărimea unei coli A4 cu Arhanghelul Mihail ținând sabia deasupra capului și călcând balaurul în picioare. Era stema veche a Zalăului. Nu-mi venea să cred. Eram tocmai în perioada în care împreună cu jurnalistul Daniel Mureșan publicasem un articol despre stema orașului. Era în perioada în care odată cu reabilitarea fațadei principale a Clădirii Transilvania (cunoscută în mediile culturale maghiare prin numele de Vigadó), stema veche a orașului s-a reîntors acolo unde-i era locul, în blazonul baroc. E drept că într-o formă ”invizibilă” pentru trecători, datorită dimensiunii foarte mici a acesteia.
În timp ce întorceam pe toate fețele placheta viu colorată, cu stema Zalăului, uimit de ceea ce vedeam și bucuros în același timp că cineva face așa ceva, domnul Pap Andrei explica: ”Am citit articolul dumneavoastră și m-am gândit să fac stema. Am vrut să merg la Primărie, să le spun că am făcut stema și să o pună pe acesta, așa cum era cea originală. Dar am zis să vin mai bine la dumneavoastră.” Cuvintele lui mă onorau, iată o apreciere sinceră a unui cetățean al orașului, care era gata să dea o mână de ajutor într-o problemă pe care eu, dar și alții o considerau importantă. Din vorbă în vorbă, am ajuns în câteva zeci de minute să povestim multe despre orașul nostru. Mi-am dat seama că Pap Andrei este un om simplu, modest, cu frică de Dumnezeu, care nu cere nimic de la nimeni, ba mai mult este gata să ofere.
![]()
Așa a început prietenia și colaborarea noastră. Mi se părea ceva extraordinar, să fie cineva care să modeleze atât de bine din ipsos, unul dintre simbolurile orașului. Unul ca el ar fi trebuit să fie promovat, recunoscut și de ce nu sprijinit să realizeze astfel de lucruri. Aproape că nu există oraș din afară care să nu ofere turiștilor tot felul de souvenir-uri ce promovează acel oraș și simbolurile lui. Cum ar fi de exemplu acei turiști care ajung la Zalău să poată achiziționa un cadou local, cu stema orașului? Cu statuia lui Wesselényi, sau cu imaginea unei biserici sau clădiri istorice? Nu mică mi-a fost mirarea să constat că Pap Andrei are acasă o întreagă colecție de astfel de obiecte realizate manual din ipsos. Este, din câte am înțeles eu, cam singurul zălăuan care mai face statuia lui Wesselényi - un alt simbol al orașului, îndrăgit îndeosebi de populația maghiară. Dar ceea ce mi se părea a fi și mai interesant, erau amintirile pe care Pap Andrei le putea transmite mai departe. Căci, trebuie precizat, a fost unul dintre cei care au văzut pe viu cum orașul se transformă.
Pap Andrei s-a născut la Zalău pe 14 aprilie 1951. Își face studiile primare la Școala ”Ady Endre” așa cum se numea în anii 60 actualul Colegiu Național ”Silvania”.Se califică în meseria de zidar urmând cursurile Grupului Școlar de Construcții Cluj. În urma absolvirii unui curs de calificare la București, în cadrul Grupului Școlar de construcții, arhitectură și sistematizare, obține calificarea de maistru, în specialitatea structuri în construcții. Reîntors la Zalău îl găsim pe toate șantierele blocurilor care împânzesc azi orașul. Era perioada de glorie a construcției socialismului, iar maistrul Pap Andrei și-a adus din plin contribuția.În anul 1983, viața lui profesională ia o turnură neașteptată. România lui Ceașescu avea relații de prietenie cu Libia lui Gadaffi. Mii de muncitori români se aflau pe șantierele din Libia, așa că atunci când a venit rândul ca IACM Zalău să detașeze muncitori, toți s-au dat la o parte motivând că au famile. Pap Andrei nu a avut nicio scuză astfel că s-a trezit lucrând în nordul Africii. Amintirile lui din acestă perioadă sunt demne de un roman.
Revoluția l-a prins la București, acolo unde a fost din nou detașat ca muncitor la Casa Poporului - actualul sediu al Parlamentului României. Acum este pensionar de boală, cu o pensie mică. Nu se plânge, se descurcă cum poate.
Acum, când boala nu-l supără foarte tare, se așează la masa de lucru și modelează în ipsos grupul statuar Wesselényi sau ce i se mai cere. Încă de la pensionare, pentru a rezista cu o pensie mică, a început să modeleze diferite figurine pentru ași completa veniturile. Având un stil propriu, s-a adaptat mereu cerințelor pieței. A trecut de la bibelouri la reproducerea unor busturi , de la plachete cu lăcașurile de cult din Zalău la stema orașului.
În camera mică a garsonierei în care locuiește, biblioteca este plină de diferite statuete realizate de el. Cele cu Petőfi sau Ady sunt la loc de cinste, printre poze cu Zalăul vechi. Pereții sunt și ei tapetați cu diferite plachete realizate tot de el. Pe rafturile bibliotecii sau pe masa de lucru are înșirate diferite părți componente ale viitoarelor statuete. Cele mai multe sunt părți componente ale grupului statuar Wesselényi: cisma baronului, modelul de pe mantaua acestuia, capul țăranului sau soclul statuii. Pe o altă poliță, te privesc chipurile unor statuete. ”la figura lui Ady am lucrat aproape un an. Nu-mi plăcea cum ieșea, era ba mai tânăr, ba mai bătrân decât trebuia” - îmi mărturisește, văzându-mă preocupat de acele figuri.
![]()
![]()
Cu grupul statuar Wesselényi a dat lovitura, dacă se poate spune așa. Nu, nu s-a îmbogățit, duce în continuare o viața modestă. Dar a reprodus grupul statuar emblematic al Zalăului în sute de copii. Povestea prin care a ajuns să reproducă grupul statuar, care este cerut de cei care iubesc istoria orașului, este una interesantă. În Zalău, a exitat o tradiție a olăritului, atestată încă din Evul Mediu. Meseria a fost transmisă din generație în generație, existau mai mulți meșteri grupați pe strada Olarilor. Unul dintre ei, bătrânul Márton făcea cele mai frumoase statuete cu baronul Wesselényi și țăranul Samson Pop. Tradiția a continuat, din tată în fiu până după Revoluție. Mai sunt încă prin unele case statuete realizate de celebrul meșter. Însă, cu timpul, nepoții meșterului au renunțat la meserie, căutându-și probabil una mai profitabilă. Pap Andrei a încercat să intre în posesia matriței, a vrut chiar să o cumpere de la familia Márton dar aceștia din urmă nu au vrut să o vândă. Așa că a fost nevoit să-și conceapă propria matriță.
![]()
A stat multe zile în preajma statuii, încercând să memoreze detaliile grupului statuar al celebrului sculptor Fadrusz János. A realizat multe sculpturi, dar mereu a fost nevoit să reia lucrul de la capăt, nemulțumit de ”vârsta” baronului. Până la urmă, cu o tehnică simplă perfecționată în timp a reușit să creeze statuete separate pentru baron și țăran, care se apropie cât de cât de original. Majoritatea statuetelor pornesc de la o poză, pe care o scoate la imprimantă. Apoi, transferă conturul imaginii pe care vrea să o reproducă pe o suprafață plană realizată din ipsos. Cu un set de cuțite, confecționate tot de el, realizează imaginea tridimensională a viitoarei statuete. Insistă pe detalii, pe expresivitatea chipurilor. Cu cât este mai aproape de realitate acestă prima statuetă, cu atât vor fi mai reușite cele ce urmează a fi produse în serie.
Matrița și-a confecționat-o din fibră de sticlă, a turnat compoziția peste părțile componente ale viitoarei statuete, acesta s-a întărit rezultând matrița pe care o folosește și acum. La fel procedează și cu alte lucrări. Are în dulapul mesei sale de lucru matrițe pentru plachete cu biserica Reformată, cu o biserică penticostală; are matrițele pentru cele două variante ale Stemei Zalăului sau pentru bustul lui Petófi Sandor.
![]()
![]()
![]()
Tehnica lui este una relativ simplă. Practic, pentru a reda tridimensional corpul baronului Wesselényi, a realizat două matrițe, pentru partea din față și respectiv pentru cea din spate. Ar putea să toarne ipsosul în cele doua matrițe, apoi după întărirea acestuia să lipească părțile componente, urmând ca finisajul să elimine surplusul de material. Însă, a găsit o soluție mai simplă, a prins în șuruburi cele două matrițe, iar în ”pâlnia” rezultată toarnă direct ipsosul. A procedat la fel și pentru a reda tridimensional corpul țăranului. Apoi, a trebuit să găsească soluția de a adăuga corpurilor celor două personaje mâinile și picioarele, să le așeze pe soclu și la final să adauge coroana.
![]()
![]()
Mi-a descris de multe ori procedeul, însă la un moment dat l-am rugat să-mi arate efectiv cum se procedează. Eram curios să vă cum face ca personajele să pară atât de realistic realizate. A acceptat, așa că iată-mă dotat cu aparatura necesară acasă, în garsoniera meșterului Pap Andrei. Știa că vin, așa că a pregătit matrițele. Le-am luat în mână, au duritatea fibrei de sticlă. Apoi l-am urmărit la lucru, fotografiind momentele principale.
Pentru început a uns cu puțin ulei matrițele, acolo unde urma să toarne compoziția. A strâns în șuruburi două câte două, matrițele pentru corpurile baronului și ale țăranului. Apoi, într-un vas de formă semisferică - de fapt o minge tăiată în două - a pus o măsură de apă și câteva măsuri de ipsos. Cu o furculiță de aluminiu, îndoită astfel încât să-l ajute, a amestecat compoziția. Are ochiul format, a lucrat atâția ani în construcții și a mai făcut amestecul de sute de ori. Așa că știe cât de moale trebuie să fie. La nevoie mai adaugă apă sau ipsos.
![]()
![]()
Matrițele îmbinate le pune cu capul în jos, ca pe niște pâlnii, într-un sistem de prindere inventat tot de el, realizat din bucăți de parchet. Important este ca ”pâlniile” să fie verticale. Acolo toarnă compoziția de ipsos până sus, la buza ”pâlniei”. Bate cu un patent în laterale pentru ca ipsosul să se așeze, să ocupe omogen spațiul.
![]()
![]()
![]()
Urmează să toarne compoziția de ipsos în celelalte forme. Nu le mai îmbină cu șuruburi, sunt piese mici și este suficient dacă le strânge între ele. Pentru a le asigura rezistența necesară, pune în mâinile și picioarele personajelor armături realizate din sârmă. Sârma, lăsată mai lungă îl ajută și la fixarea acestora de corpul celor două personaje. Și-a improvizat un fel de dopuri, realizate din role pe de leucoplast, pe care le înfige în trupurile celor două personaje. Acolo, după eliminarea acestora, vor fi orificiile în care va introduce picioarele. Simplă și ingenioasă tehnica folosită.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
La vasta experiență pe care o are, știe exact când să desfacă matrițele. Nici prea repede, dar nici prea târziu. O face cu mișcări sigure, încetinite poate doar de prezența mea, a străinului care i-am invadat zona de confort. Dar face față cu bine situației, desface matrițele și pune cu grijă deoparte părțile componente. Uneori, se întâmplă ca la desfacerea matrițelor, să rămână material lipit de acestea. De cele mai multe ori rezolvă situația, are tehnici de lipire a pieselor componente. Dar, uneori se întâmplă să nu fie mulțumit de ce a ieșit, așa că aruncă la gunoi rebutul. Nu vrea să ofere clienților săi statuete care să aibă defecte de fabricație.
![]()
![]()
![]()
![]()
Într-o zi bună de lucru, reușește să realizeze 6-7 seturi de părți componente ale viitoarei statuete. Așa cum mărturisește, o face în tihnă, fără grabă, în ritmul pe care-l știe. Desigur, urmează zile în care piesele se întăresc, apoi începe asamblarea lor. Urmează operația cea mai delicată, aceea în care finisează părțile componente și apoi le asamblează în forma lor finală. La sfârșit, aplică vopseaua care dă luciul dorit statuetei.
![]()
![]()
Cum noi nu putem în interval de câteva ore să urmăm toate etapele, îl rog să-mi arate o statuetă asamblată nevopsită și una vopsită, pentru a completa foto-reportajul. Dar nu are pe stoc decât una vopsită, așa că-l rog să îmi pozeze cu acesta. O face cu modestie, nu vrea să iasă în evidență. Chiar are emoții în fața camerei. Dar până la urmă acceptă. Știe că-i respect munca, că apreciez ceea ce face și că nu vreau decât să-l ajut.
![]()
Ceea ce face Pap Andrei ar trebui sprijinit cumva de oficialitățile locale. Un oraș cu o istorie bogată cum este Zalăul, merită să aibă produse de de promovare care să pună accentul pe diferitele personalități ale istoriei locale. S-ar putea face multe, de la simpli magneți de frigider cu imagini în relief ale clădirilor de patrimoniu, până la statuete. Chiar dacă piața suvenirurilor nu este dezvoltată încă în Zalău, acesta ar putea fi începutul. Este dovedit, oriunde mergi, vrei să iei acasă o mică parte din ceea ce ai văzut. O facem cu toții, ne este plin frigiderul de magneți reprezentând locurile prin care am umblat. Dar dacă vrei să recomanzi un suvenir cuiva care-ți vizitează orașul, nu prea ai multe opțiuni. Cine știe, cineva se va gândi să sprijine acestă industrie a suvenirurilor, până nu este prea târziu. Pap Andrei, e gata să dea o mână de ajutor!
L-am cunoscut pe Pap Andrei într-o împrejurare interesantă. În toamna anului trecut, odată cu începerea școlii, m-a căutat la școală cu o pungă de nailon sub braț. La modul în care o ținea se vedea clar că e ceva important, ceva de valoare. Mi-a spus simplu: ”Mă iertați. Domnul Mirel, vreau să vă arat ceva”. Credeam că e tatăl unui elev de-al meu. M-am și gândit în sinea mea că ar trebui să fie pensionar. Sau poate e bunicul unui elev? Cum pe holurile școlii era agitație, eram în perioada corigențelor, l-am poftit într-o sală de la parter. Aici, cu gesturi teatrale a scos din pungă ceva învelit în ziar. A îndepărtat ziarul și a scos o plachetă de ipsos de mărimea unei coli A4 cu Arhanghelul Mihail ținând sabia deasupra capului și călcând balaurul în picioare. Era stema veche a Zalăului. Nu-mi venea să cred. Eram tocmai în perioada în care împreună cu jurnalistul Daniel Mureșan publicasem un articol despre stema orașului. Era în perioada în care odată cu reabilitarea fațadei principale a Clădirii Transilvania (cunoscută în mediile culturale maghiare prin numele de Vigadó), stema veche a orașului s-a reîntors acolo unde-i era locul, în blazonul baroc. E drept că într-o formă ”invizibilă” pentru trecători, datorită dimensiunii foarte mici a acesteia.
În timp ce întorceam pe toate fețele placheta viu colorată, cu stema Zalăului, uimit de ceea ce vedeam și bucuros în același timp că cineva face așa ceva, domnul Pap Andrei explica: ”Am citit articolul dumneavoastră și m-am gândit să fac stema. Am vrut să merg la Primărie, să le spun că am făcut stema și să o pună pe acesta, așa cum era cea originală. Dar am zis să vin mai bine la dumneavoastră.” Cuvintele lui mă onorau, iată o apreciere sinceră a unui cetățean al orașului, care era gata să dea o mână de ajutor într-o problemă pe care eu, dar și alții o considerau importantă. Din vorbă în vorbă, am ajuns în câteva zeci de minute să povestim multe despre orașul nostru. Mi-am dat seama că Pap Andrei este un om simplu, modest, cu frică de Dumnezeu, care nu cere nimic de la nimeni, ba mai mult este gata să ofere.
Așa a început prietenia și colaborarea noastră. Mi se părea ceva extraordinar, să fie cineva care să modeleze atât de bine din ipsos, unul dintre simbolurile orașului. Unul ca el ar fi trebuit să fie promovat, recunoscut și de ce nu sprijinit să realizeze astfel de lucruri. Aproape că nu există oraș din afară care să nu ofere turiștilor tot felul de souvenir-uri ce promovează acel oraș și simbolurile lui. Cum ar fi de exemplu acei turiști care ajung la Zalău să poată achiziționa un cadou local, cu stema orașului? Cu statuia lui Wesselényi, sau cu imaginea unei biserici sau clădiri istorice? Nu mică mi-a fost mirarea să constat că Pap Andrei are acasă o întreagă colecție de astfel de obiecte realizate manual din ipsos. Este, din câte am înțeles eu, cam singurul zălăuan care mai face statuia lui Wesselényi - un alt simbol al orașului, îndrăgit îndeosebi de populația maghiară. Dar ceea ce mi se părea a fi și mai interesant, erau amintirile pe care Pap Andrei le putea transmite mai departe. Căci, trebuie precizat, a fost unul dintre cei care au văzut pe viu cum orașul se transformă.
Pap Andrei s-a născut la Zalău pe 14 aprilie 1951. Își face studiile primare la Școala ”Ady Endre” așa cum se numea în anii 60 actualul Colegiu Național ”Silvania”.Se califică în meseria de zidar urmând cursurile Grupului Școlar de Construcții Cluj. În urma absolvirii unui curs de calificare la București, în cadrul Grupului Școlar de construcții, arhitectură și sistematizare, obține calificarea de maistru, în specialitatea structuri în construcții. Reîntors la Zalău îl găsim pe toate șantierele blocurilor care împânzesc azi orașul. Era perioada de glorie a construcției socialismului, iar maistrul Pap Andrei și-a adus din plin contribuția.În anul 1983, viața lui profesională ia o turnură neașteptată. România lui Ceașescu avea relații de prietenie cu Libia lui Gadaffi. Mii de muncitori români se aflau pe șantierele din Libia, așa că atunci când a venit rândul ca IACM Zalău să detașeze muncitori, toți s-au dat la o parte motivând că au famile. Pap Andrei nu a avut nicio scuză astfel că s-a trezit lucrând în nordul Africii. Amintirile lui din acestă perioadă sunt demne de un roman.
Revoluția l-a prins la București, acolo unde a fost din nou detașat ca muncitor la Casa Poporului - actualul sediu al Parlamentului României. Acum este pensionar de boală, cu o pensie mică. Nu se plânge, se descurcă cum poate.
Acum, când boala nu-l supără foarte tare, se așează la masa de lucru și modelează în ipsos grupul statuar Wesselényi sau ce i se mai cere. Încă de la pensionare, pentru a rezista cu o pensie mică, a început să modeleze diferite figurine pentru ași completa veniturile. Având un stil propriu, s-a adaptat mereu cerințelor pieței. A trecut de la bibelouri la reproducerea unor busturi , de la plachete cu lăcașurile de cult din Zalău la stema orașului.
În camera mică a garsonierei în care locuiește, biblioteca este plină de diferite statuete realizate de el. Cele cu Petőfi sau Ady sunt la loc de cinste, printre poze cu Zalăul vechi. Pereții sunt și ei tapetați cu diferite plachete realizate tot de el. Pe rafturile bibliotecii sau pe masa de lucru are înșirate diferite părți componente ale viitoarelor statuete. Cele mai multe sunt părți componente ale grupului statuar Wesselényi: cisma baronului, modelul de pe mantaua acestuia, capul țăranului sau soclul statuii. Pe o altă poliță, te privesc chipurile unor statuete. ”la figura lui Ady am lucrat aproape un an. Nu-mi plăcea cum ieșea, era ba mai tânăr, ba mai bătrân decât trebuia” - îmi mărturisește, văzându-mă preocupat de acele figuri.
Cu grupul statuar Wesselényi a dat lovitura, dacă se poate spune așa. Nu, nu s-a îmbogățit, duce în continuare o viața modestă. Dar a reprodus grupul statuar emblematic al Zalăului în sute de copii. Povestea prin care a ajuns să reproducă grupul statuar, care este cerut de cei care iubesc istoria orașului, este una interesantă. În Zalău, a exitat o tradiție a olăritului, atestată încă din Evul Mediu. Meseria a fost transmisă din generație în generație, existau mai mulți meșteri grupați pe strada Olarilor. Unul dintre ei, bătrânul Márton făcea cele mai frumoase statuete cu baronul Wesselényi și țăranul Samson Pop. Tradiția a continuat, din tată în fiu până după Revoluție. Mai sunt încă prin unele case statuete realizate de celebrul meșter. Însă, cu timpul, nepoții meșterului au renunțat la meserie, căutându-și probabil una mai profitabilă. Pap Andrei a încercat să intre în posesia matriței, a vrut chiar să o cumpere de la familia Márton dar aceștia din urmă nu au vrut să o vândă. Așa că a fost nevoit să-și conceapă propria matriță.
A stat multe zile în preajma statuii, încercând să memoreze detaliile grupului statuar al celebrului sculptor Fadrusz János. A realizat multe sculpturi, dar mereu a fost nevoit să reia lucrul de la capăt, nemulțumit de ”vârsta” baronului. Până la urmă, cu o tehnică simplă perfecționată în timp a reușit să creeze statuete separate pentru baron și țăran, care se apropie cât de cât de original. Majoritatea statuetelor pornesc de la o poză, pe care o scoate la imprimantă. Apoi, transferă conturul imaginii pe care vrea să o reproducă pe o suprafață plană realizată din ipsos. Cu un set de cuțite, confecționate tot de el, realizează imaginea tridimensională a viitoarei statuete. Insistă pe detalii, pe expresivitatea chipurilor. Cu cât este mai aproape de realitate acestă prima statuetă, cu atât vor fi mai reușite cele ce urmează a fi produse în serie.
Matrița și-a confecționat-o din fibră de sticlă, a turnat compoziția peste părțile componente ale viitoarei statuete, acesta s-a întărit rezultând matrița pe care o folosește și acum. La fel procedează și cu alte lucrări. Are în dulapul mesei sale de lucru matrițe pentru plachete cu biserica Reformată, cu o biserică penticostală; are matrițele pentru cele două variante ale Stemei Zalăului sau pentru bustul lui Petófi Sandor.
Tehnica lui este una relativ simplă. Practic, pentru a reda tridimensional corpul baronului Wesselényi, a realizat două matrițe, pentru partea din față și respectiv pentru cea din spate. Ar putea să toarne ipsosul în cele doua matrițe, apoi după întărirea acestuia să lipească părțile componente, urmând ca finisajul să elimine surplusul de material. Însă, a găsit o soluție mai simplă, a prins în șuruburi cele două matrițe, iar în ”pâlnia” rezultată toarnă direct ipsosul. A procedat la fel și pentru a reda tridimensional corpul țăranului. Apoi, a trebuit să găsească soluția de a adăuga corpurilor celor două personaje mâinile și picioarele, să le așeze pe soclu și la final să adauge coroana.
Mi-a descris de multe ori procedeul, însă la un moment dat l-am rugat să-mi arate efectiv cum se procedează. Eram curios să vă cum face ca personajele să pară atât de realistic realizate. A acceptat, așa că iată-mă dotat cu aparatura necesară acasă, în garsoniera meșterului Pap Andrei. Știa că vin, așa că a pregătit matrițele. Le-am luat în mână, au duritatea fibrei de sticlă. Apoi l-am urmărit la lucru, fotografiind momentele principale.
Pentru început a uns cu puțin ulei matrițele, acolo unde urma să toarne compoziția. A strâns în șuruburi două câte două, matrițele pentru corpurile baronului și ale țăranului. Apoi, într-un vas de formă semisferică - de fapt o minge tăiată în două - a pus o măsură de apă și câteva măsuri de ipsos. Cu o furculiță de aluminiu, îndoită astfel încât să-l ajute, a amestecat compoziția. Are ochiul format, a lucrat atâția ani în construcții și a mai făcut amestecul de sute de ori. Așa că știe cât de moale trebuie să fie. La nevoie mai adaugă apă sau ipsos.
Matrițele îmbinate le pune cu capul în jos, ca pe niște pâlnii, într-un sistem de prindere inventat tot de el, realizat din bucăți de parchet. Important este ca ”pâlniile” să fie verticale. Acolo toarnă compoziția de ipsos până sus, la buza ”pâlniei”. Bate cu un patent în laterale pentru ca ipsosul să se așeze, să ocupe omogen spațiul.
Urmează să toarne compoziția de ipsos în celelalte forme. Nu le mai îmbină cu șuruburi, sunt piese mici și este suficient dacă le strânge între ele. Pentru a le asigura rezistența necesară, pune în mâinile și picioarele personajelor armături realizate din sârmă. Sârma, lăsată mai lungă îl ajută și la fixarea acestora de corpul celor două personaje. Și-a improvizat un fel de dopuri, realizate din role pe de leucoplast, pe care le înfige în trupurile celor două personaje. Acolo, după eliminarea acestora, vor fi orificiile în care va introduce picioarele. Simplă și ingenioasă tehnica folosită.
La vasta experiență pe care o are, știe exact când să desfacă matrițele. Nici prea repede, dar nici prea târziu. O face cu mișcări sigure, încetinite poate doar de prezența mea, a străinului care i-am invadat zona de confort. Dar face față cu bine situației, desface matrițele și pune cu grijă deoparte părțile componente. Uneori, se întâmplă ca la desfacerea matrițelor, să rămână material lipit de acestea. De cele mai multe ori rezolvă situația, are tehnici de lipire a pieselor componente. Dar, uneori se întâmplă să nu fie mulțumit de ce a ieșit, așa că aruncă la gunoi rebutul. Nu vrea să ofere clienților săi statuete care să aibă defecte de fabricație.
Într-o zi bună de lucru, reușește să realizeze 6-7 seturi de părți componente ale viitoarei statuete. Așa cum mărturisește, o face în tihnă, fără grabă, în ritmul pe care-l știe. Desigur, urmează zile în care piesele se întăresc, apoi începe asamblarea lor. Urmează operația cea mai delicată, aceea în care finisează părțile componente și apoi le asamblează în forma lor finală. La sfârșit, aplică vopseaua care dă luciul dorit statuetei.
Cum noi nu putem în interval de câteva ore să urmăm toate etapele, îl rog să-mi arate o statuetă asamblată nevopsită și una vopsită, pentru a completa foto-reportajul. Dar nu are pe stoc decât una vopsită, așa că-l rog să îmi pozeze cu acesta. O face cu modestie, nu vrea să iasă în evidență. Chiar are emoții în fața camerei. Dar până la urmă acceptă. Știe că-i respect munca, că apreciez ceea ce face și că nu vreau decât să-l ajut.
Ceea ce face Pap Andrei ar trebui sprijinit cumva de oficialitățile locale. Un oraș cu o istorie bogată cum este Zalăul, merită să aibă produse de de promovare care să pună accentul pe diferitele personalități ale istoriei locale. S-ar putea face multe, de la simpli magneți de frigider cu imagini în relief ale clădirilor de patrimoniu, până la statuete. Chiar dacă piața suvenirurilor nu este dezvoltată încă în Zalău, acesta ar putea fi începutul. Este dovedit, oriunde mergi, vrei să iei acasă o mică parte din ceea ce ai văzut. O facem cu toții, ne este plin frigiderul de magneți reprezentând locurile prin care am umblat. Dar dacă vrei să recomanzi un suvenir cuiva care-ți vizitează orașul, nu prea ai multe opțiuni. Cine știe, cineva se va gândi să sprijine acestă industrie a suvenirurilor, până nu este prea târziu. Pap Andrei, e gata să dea o mână de ajutor!