Călătorului îi şade bine cu drumul...Ştiu că am mai făcut acestă afirmație pe parcursul serialului ”Where is Mirel?” în care încerc să țin pasul cu globetrotter-ul Mirel Magop. Nu am să retractez cele spuse, dar am să mai adaug o idee: ”până și călătorii adevărați au nevoie de câte o pauză”. Este exact ce face de câteva săptămâni prietenul nostru Mirel. Căci, după ce a ajuns să vadă cu ochii lui celebrul Machu Pichu urmând nu mai puțin celebrul traseu Camino Inka, și-a permis să ia o pauză. Însă o pauză activă, lucrând și conviețuind cu urmașii incașilor.
![]()
Pe 27 ianuarie 2016, Mirel Magop intra în Peru venind din Chile. De Peru avea să se îndrăgostească pur și simplu, dovadă că după două luni, încă mai este acolo. Așa cum a spus-o el de mai multe ori, fie prin intermediul postărilor de pe pagina sa personală de facebook sau în discuțiile private pe care le-am avut, Peru este una dintre cele mai fascinante țări pe care le-a vizitat vreodată.
După ce a tranzitat țara de la sud la nord, mergând la pas cu Soarele (explicația acestei afirmații poate fi găsită într-una din postările de pe pagina lui sau aici) a ales să-și tragă sufletul nu departe de celebrele ruine de la Machu Pichu.
Întâmplător sau nu, a ales localitatea Huyro, capitala districtului Huayopata. S-a oprit și pentru că rezervele financiare aproape că erau epuizate, iar un loc de muncă, fie el și temporar, îi aducea un venit. Mirel Magop lucrează aici în micul orășel Huyro, la un atelier de tâmplărie. Prin natura muncii sale are ocazia să intre în casele localnicilor și să ia contact cu tradițiile, cu obiceiurile lor. Într-un cuvânt ia contact cu cultura celor care sunt considerați urmașii incașilor.
Această conviețuire printre peruanii din Huyro, reprezintă pentru el o ocazie unică. L-am ascultat vorbind aproape două ore pe Skype despre ceea ce a descoperit acolo. Este, am mai spus-o și cu altă ocazie, un povestitor desăvârșit, așa că am ascultat de la rețete inedite peruane la un minicurs de botanică. Mirel Magop: ”Am ajuns un fel de vedetă pe aici...lumea mă invită la o bere, la o cină! Îmi vine să râd când îi aud cum se străduiesc să vorbească în engleză (peruanii cred că orice gringo vorbește engleza!). În rest mă laud că muncesc și unii, care au văzut produsele muncii mele, mă laudă și pentru asta! Parcă nici nu-mi vine să plec! Șeful m-a pus să-i mobilez casa...nevastă-sa îmi aduce mâncarea la pat...mereu am o limonadă, un ceai...ce mai, sunt răsfățat!. Toată lumea mă salută...- Senor...como estas? Que tal? (nu-mi mai zice nimeni gringo!)”.
O ședere îndelungată, oricât de nefirească ar părea pentru un călător, are totuși darul de a te îmbogăți sufletește. Și cum Mirel este o fire iscoditoare, căreia îi plac descoperirile, ajunge să se bucure din orice: din descoperirea bananelor pitici pe care le poate culege direct din ”platanos” (așa numesc localnicii bananierul); de o floare gigantică de bananier; de o cascadă spectaculoasă pentru care a fost nevoit să escaladeze aproape un munte. Iar pozele pe care le postează sunt mai mult decât grăitoare.
![]()
S-a obișnuit până și cu mâncarea peruană, care diferă aproape total de cea europeană. Și tot Mirel mi-a povestit cu lux de amânunte cum fac peruanii sarmale (”tamales”) învelite în frunze de porumb. Iată rețeta, scrisă în stilu-i inconfundabil: ”Se pisează porumbul fiert alb, cu un dispozitiv rustic. Dacă nu aveți, folosiți un mixer! Adăugați ouă, praf de copt, lapte condensat și zahăr (puțin). Se învelește compoziția în foile de porumb. Aveți grijă cum le scoateți! Îndoiți marginea de jos să nu curgă compoziția. Se așterne pe fundul oalei foile de porumb ce nu au putut fi folosite ca scutece. Se fierb puțin în oală sub presiune. Se pot prăji după fierbere și se pot consuma la micul dejun, cu ceai, cafea și ce mai vreți voi! Poftă bună!”.
![]()
![]()
![]()
De când lucrează în Huyro, Mirel are un șef - Daniel Huaylla Aquilar. Un șef care-i dă de lucru și care-l cazează. Și ca toți șefii are ”ciudățeniile” lui: ”Șeful meu are o ciudățenie...îi place muzica! O să ziceți că nu-i o ciudățenie...că e latin și e normal. dar nonstop? De dimineață până seară la maximum? Vine un client, un prieten, un vecin...a învățat să se înțeleagă așa. Și norocul meu e că îi place muzica disco, a anilor 90...când mai mergeam și eu pe la discotecă, iar formația preferată e UB 40, la fel ca mine. Dar totuși, majoritară este muzica peruană...destul de auzibilă când o asculți prima dată...apoi te saturi cum s-au săturat românii în doar două săptămâni de Lambada lansată la Revoluție...Dar încet, încet, m-am băgat sub pielea lui și deja știe...când mă vede supărat, mă întreabă...Mireeel, quiere escuchar musica moldoveneasca? Așa că...săptămânal (de două ori chiar!) satul răsună de voie bună și antrenul molipsitor dat de muzica din locurile unde m-am născut!”
În ultimele zile, şeful lui Mirel avea ceva treabă prin Cusco - cel mai mare oraş din regiune. Așa că a profitat de situație și a mers și Mirel cu el. Așa a mai vizitat o părticică dintr-o țară frumoasă, care nu seamănă cu nimic din ce a văzut până acum. Mirel Magop: ”În mare parte pot spune că Peru nu încape în nici un șablon, nu se mulează pe tipologia nici unei țări pe care am vizitat-o până acum.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Dar după o lună de ședere în Huyro, Mirel a pornit din nou la drum. Încearcă să ajungă în Bolivia, însă are deja o problemă. Bolivia e singura țară din America de Sud unde viza de intrare costă. În toate celelalte țări, Mirel nu a avut grija acesta. Doar să nu depășească perioada de ședere, de 90 de zile. Dar asta nu este tot. Legea din Bolivia prevede că oricine intră în țară trebuie să cumpere un bilet la autobuz, până la destinație și să facă dovada că are un loc plătit la un hotel / hostel. Deja sunt cheltuieli care-i dezechilibrează bugetul. Aproape că trebuie să cheltuie toți banii câștigați acolo, în Huyro.
![]()
Dacă va trece în Bolivia sau dacă va mai rămâne în Peru, unde are nevoie de o nouă viză, va vedea în zilele următoare. Cert este că Mirel Magop a pornit din nou la drum. Mă alătur și eu prietenilor lui și-i urez: Drumuri Bune!
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
Pe 27 ianuarie 2016, Mirel Magop intra în Peru venind din Chile. De Peru avea să se îndrăgostească pur și simplu, dovadă că după două luni, încă mai este acolo. Așa cum a spus-o el de mai multe ori, fie prin intermediul postărilor de pe pagina sa personală de facebook sau în discuțiile private pe care le-am avut, Peru este una dintre cele mai fascinante țări pe care le-a vizitat vreodată.
 |
| Viza de intrare în Peru |
 |
| Acolo unde razele soarelui cad perpendicular, corpurile nu lasă umbră |
Această conviețuire printre peruanii din Huyro, reprezintă pentru el o ocazie unică. L-am ascultat vorbind aproape două ore pe Skype despre ceea ce a descoperit acolo. Este, am mai spus-o și cu altă ocazie, un povestitor desăvârșit, așa că am ascultat de la rețete inedite peruane la un minicurs de botanică. Mirel Magop: ”Am ajuns un fel de vedetă pe aici...lumea mă invită la o bere, la o cină! Îmi vine să râd când îi aud cum se străduiesc să vorbească în engleză (peruanii cred că orice gringo vorbește engleza!). În rest mă laud că muncesc și unii, care au văzut produsele muncii mele, mă laudă și pentru asta! Parcă nici nu-mi vine să plec! Șeful m-a pus să-i mobilez casa...nevastă-sa îmi aduce mâncarea la pat...mereu am o limonadă, un ceai...ce mai, sunt răsfățat!. Toată lumea mă salută...- Senor...como estas? Que tal? (nu-mi mai zice nimeni gringo!)”.
O ședere îndelungată, oricât de nefirească ar părea pentru un călător, are totuși darul de a te îmbogăți sufletește. Și cum Mirel este o fire iscoditoare, căreia îi plac descoperirile, ajunge să se bucure din orice: din descoperirea bananelor pitici pe care le poate culege direct din ”platanos” (așa numesc localnicii bananierul); de o floare gigantică de bananier; de o cascadă spectaculoasă pentru care a fost nevoit să escaladeze aproape un munte. Iar pozele pe care le postează sunt mai mult decât grăitoare.
 |
| Floare de bananier - cea mai mare pe care Mirel a văzut-o. În comparație cu brelocul lui... |
S-a obișnuit până și cu mâncarea peruană, care diferă aproape total de cea europeană. Și tot Mirel mi-a povestit cu lux de amânunte cum fac peruanii sarmale (”tamales”) învelite în frunze de porumb. Iată rețeta, scrisă în stilu-i inconfundabil: ”Se pisează porumbul fiert alb, cu un dispozitiv rustic. Dacă nu aveți, folosiți un mixer! Adăugați ouă, praf de copt, lapte condensat și zahăr (puțin). Se învelește compoziția în foile de porumb. Aveți grijă cum le scoateți! Îndoiți marginea de jos să nu curgă compoziția. Se așterne pe fundul oalei foile de porumb ce nu au putut fi folosite ca scutece. Se fierb puțin în oală sub presiune. Se pot prăji după fierbere și se pot consuma la micul dejun, cu ceai, cafea și ce mai vreți voi! Poftă bună!”.
De când lucrează în Huyro, Mirel are un șef - Daniel Huaylla Aquilar. Un șef care-i dă de lucru și care-l cazează. Și ca toți șefii are ”ciudățeniile” lui: ”Șeful meu are o ciudățenie...îi place muzica! O să ziceți că nu-i o ciudățenie...că e latin și e normal. dar nonstop? De dimineață până seară la maximum? Vine un client, un prieten, un vecin...a învățat să se înțeleagă așa. Și norocul meu e că îi place muzica disco, a anilor 90...când mai mergeam și eu pe la discotecă, iar formația preferată e UB 40, la fel ca mine. Dar totuși, majoritară este muzica peruană...destul de auzibilă când o asculți prima dată...apoi te saturi cum s-au săturat românii în doar două săptămâni de Lambada lansată la Revoluție...Dar încet, încet, m-am băgat sub pielea lui și deja știe...când mă vede supărat, mă întreabă...Mireeel, quiere escuchar musica moldoveneasca? Așa că...săptămânal (de două ori chiar!) satul răsună de voie bună și antrenul molipsitor dat de muzica din locurile unde m-am născut!”
 |
| Daniel Huaylla Aquilar i-a fost timp de o lună șef lui Mirel Magop |
Dar după o lună de ședere în Huyro, Mirel a pornit din nou la drum. Încearcă să ajungă în Bolivia, însă are deja o problemă. Bolivia e singura țară din America de Sud unde viza de intrare costă. În toate celelalte țări, Mirel nu a avut grija acesta. Doar să nu depășească perioada de ședere, de 90 de zile. Dar asta nu este tot. Legea din Bolivia prevede că oricine intră în țară trebuie să cumpere un bilet la autobuz, până la destinație și să facă dovada că are un loc plătit la un hotel / hostel. Deja sunt cheltuieli care-i dezechilibrează bugetul. Aproape că trebuie să cheltuie toți banii câștigați acolo, în Huyro.
Dacă va trece în Bolivia sau dacă va mai rămâne în Peru, unde are nevoie de o nouă viză, va vedea în zilele următoare. Cert este că Mirel Magop a pornit din nou la drum. Mă alătur și eu prietenilor lui și-i urez: Drumuri Bune!
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
- retrospectiva europeană poate fi citită aici;
- Sudamericana 1: Brazilia
- Sudamericana 2: De la Rio de Janeiro la Montevideo
- Sudamericana 3: Buenos Aires - Mendoza
- Sudamericana 4: Din Chile în Patagonia
- Sudamericana 5: La Capătul Lumii
- Sudamericana 6: De la Capătul Lumii încoace...
- Sudamericana 7: Prin Chile spre Atacama
- Sudamericana 8: Prin Atacama spre Machu Pichu
- Sudamericana 9: Camino Inka