Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Retrospectiva fotografică 2015: Proiecte fotografice

$
0
0
Mi-am propus ca la începutul fiecărui an, să prezint clasamente ale celor mai reușite fotografii, într-o încercare de a privi retrospectiv anul care s-a încheiat. Așa am procedat și acum, la începutul anului 2016. Am publicat deja trei clasamente pentru cele mai reușite fotografii de călătorie, panoramice sau a celor în care apar apusuri și răsărituri de soare. Vor mai urma câteva clasamente dar nu înainte de a spune ceva și despre proiectele fotografice pe care le-am inițiat sau la care am participat. Căci până la urmă, nu-i așa, grație acestor proiecte am avut ocazia să ies pe teren.





Dacă ar fi să le luăm într-o ordine cronologică, primul proiect fotografic și editorial deopotrivă, la care am participat a fost acela prin care am sprijinit aventura globetrotter-ului Mirel Magop, alias Badea Cârțan, de a duce cu el prin lume costumul popular sălăjean. Mirel a pornit simbolic în data de 28 martie 2015, din curtea Muzeului de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea în aventura care avea să-l ducă spre cel mai sudic punct al platoului continental sud-american. Nu înainte însă de a străbate țări ca Ungaria, Slovacia, Austria, Italia, Franța sau Spania - din Europa sau Brazilia, Argentina, Chile, Paraguay din America de Sud. Spun că acesta a fost și un proiect fotografic întrucât am distribuit prin intermediul serialelor Where is Mirel, fotografii de călătorie surprinse de Mirel în drumurile sale.



Anul 2015 a fost unul extrem de bogat în fenomene astronomice. Ne amintim cu toții de eclipsa parțială de Soare din 201 martie 2015. Cu acestă ocazie am început un proiect fotografic de promovare a astro-fotografiei, cu atât mai mult cu cât am inițiat la școala mea (Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian Zalău) proiectul educațional ”Orizonturi științifice”. Evident că am fotografiat eclipsa parțială de soare din 20 martie alături de elevii Cezar Fodoca, Marius Criste sau Andrei Mastan. 






Apoi, pe tot parcursul anului am încercat să surprind Luna trecând prin binecunoscutele-i faze, Super-Luna sau ploaia de meteoriți. În luna octombrie, cu ocazia activităților derulate sub genericul ”Săptămâna Spațiului Cosmic”, am amenajat o mini-expoziție de fotografie, având ca tematică soarele și luna. Alături de cei deja menționați a expus și eleva Stoica Adina. Ca în orice domeniu, și aici este loc de mai bine. 





Nu ne-am limitat doar la astro-fotografie ci am experimentat și fotografia științifică. În câteva rânduri, împreună cu elevii Criste Marius, Barna Robert sau Mastan Andrei ne-am jucat cu aparatele de fotografiat în laboratorul de fizică, evident sub supravegherea doamnei profesoare Banto Mariana.





Odată cu venirea primăverii, am continuat proiectul ”Case vechi și rosturi bătrânești” care are și o importantă componentă fotografică, pe care l-am inițiat împreună cu Camelia Burghele și Ligia Alexandra Bodea. Proiectul fotografic viza inventarierea caselor vechi (părăsite sau aflate în stare de precolaps) din localitățile Iaz, Plopiș și Valcău. Am ieșit pe teren de câteva ori și de fiecare dată am fost profund impresionat de ceea ce am văzut. Materialul fotografic consistent, a fost valorificat printr-o inedită expoziție de fotografie etnografică, ce a avut loc în curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea”, cu ocazia evenimentului organizat pe data de 30 iunie 2015. Au fost editate și cărți poștale cu aceste case tradiționale sau cu detalii ale acestora. proiectul s-a bucurat de sprijinul financiar consistent al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Tot legat de colaborarea cu doamna Camelia Burghele trebuie amintită și cea de a doua ediție a cărții ”Șapte zile în Țara Silvaniei”în care se regăsesc și câteva dintre fotografiile mele.






Cel mai amplu proiect fotografic pe care l-am conceput și lansat exact de Sînziene, pe 24 iunie 2015, este de fapt o continuare (la un alt nivel) al demersului de promovare turistică a județului Sălaj prin intermediul fotografiei. Intitulat ”Hoinar prin Sălaj”, proiectul demarat împreună cu ”hoinarii” Marius Criste și Cezar Fodoca - doi tineri talentați într-ale fotografiei, acesta își propune nici mai mult, nici mai puțin, decât să cartografieze din punct de vedere fotografic localitățile județului Sălaj. Am lansat proiectul ”Hoinar prin Sălaj” la Ciumărna, împreună cu rapsodul și meșterul popular Ileana Grațiana Pop, cu ocazia sărbătorii de Sânziene și a Zilei Universale a Iei. Ne-au ajutat Cristina Pop și surorile Teodora și Anamaria Știr, împreună cu care am realizat o ședință foto dar și un scurt film. 



Împreună cu cei doi elevi am început să hoinărim prin satele sălăjene și spre surpriza noastră am descoperit nenumărate ocazii de a declanșa aparatul de fotografiat. După șase luni de proiect, la începutul toamnei, cu ocazia Zilei Învățământului Sălăjean am vernisat prima expoziție HPS pe holul Inspectoratului Școlar Sălaj. Au fost expuse aproximativ 80 de fotografii grupate pe trei categorii: Natură și Peisaj, Oameni și Locuri respectiv Elemente de Patrimoniu. Expoziția s-a bucurat de o foarte bună reflectare în presa sălăjeană. Aceeași expoziție a ajuns și la filiala Zalău a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad în cadrul proiectului ”Expresia artistică a unui univers”. 






O altă componentă importantă a anului fotografic 2015, a fost participarea la câteva concursuri de fotografie. Nu mi-am făcut un scop în sine din aceste participări ci mai degrabă le-am văzut ca o oportunitate. Au fost două concursuri cu tematică etnografică la Brașov și Cluj-Napoca și un alt concurs pe teme de ecologie organizat de către Ambasada Franței în România. Dacă la concursul pe teme de ecologie, fotografia realizată de mine nu a intrat în atenția juriului, în schimb la celelalte două concursuri am avut fotografii selectate și chiar expuse. Astfel la Concursul Național de Fotografie ”oameni și Datini” organizat de Centrul Cultural ”Reduta” din Brașov am înscris cinci fotografii: două în cadrul secțiunii portret și trei în cadrul secțiunii moment etnografic. Printre cele 45 de fotografii selectate pentru expoziția vernisată la începutul lunii decembrie 2015, am avut onoarea de a avea și eu o fotografie expusă. Această fotografie intitulată sugestiv ”Scruntând viitorul” a fost realizată la Zalău cu ocazia expoziției ”Acasă de Crăciun”.




La cea de a XII-a ediție a Concursului ”Fotografia - document etnografic” organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, am participat (pentru a doua oară) cu 15 fotografii, câte cinci pentru fiecare din secțiunile ”fotografie color” și ”fotografie alb-negru” dar și la secțiunea specială ”simboluri”. Nici la acest concurs nu am câștigat niciun premiu, însă am avut plăcerea și onoarea de a avea nu mai puțin de trei fotografii expuse pe simezele Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”. Iar alte două fotografii au rulat în slide-show pe ecranul instalat în holul bibliotecii amintite. Dar dincolo de participarea mea la concurs, m-am bucurat că l-am determinat și pe Cezar Fodoca să participe, cunoscând faptul că tinerii au o m ai puțină aplecare spre temele cu subiect etnografic. Una dintre fotografiile lui, a fost selectată la secțiunea ”Simboluri” și a rulat în slide-show. 





Finalul anului a dus la materializarea unei alte idei, aceea de educație prin arta fotografică. Împreună cu un grup de colegi de la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, am demarat proiectul ”API - Lumină și Culoare” prin care intenționăm să pavoazăm spațiile școlii cu fotografii sugestive completate cu mesaje educaționale. Echipa de proiect a inițiat un concurs de fotografie la care au fost invitați să participe elevi (foști și actuali) dar și profesori ai școlii. Din bogatul material fotografic rezultat vor fi selectate 100 de fotografii ce vor face obiectul unei expoziții. La data la acre scriu acest material, expoziția de fotografie API - Lumină și Culoare a avut deja loc, acesta bucurându-se de succes.






Iată așadar cum a decurs anul 2015 din punct de vedere fotografic. Ce urmează în 2016?  În primul rând continuarea proiectului ”Hoinar prin Sălaj”. În cele 6 luni am reușit să acoperim doar o mică parte a județului, mai avem încă mult de lucru și cu siguranță nu vom termina tot ceea ce ne-am propus nici în 2016. Apoi, visez la lansarea unei game de produse de promovare turistică a județului, cuprinse sub brandul HPS; va trebui să găsesc cadrul juridic potrivit. 

Apoi voi continua proiectul ”Case vechi și rosturi bătrânești”. Ne-am gândit să abordăm și celelalte localități ale comunelor Plopiș și Valcău: Făgetu, Ratovei, Sub Cetate, Preoteasa și Lazuri. Bogăția patrimoniului construit aflat în stare de precolaps ne obligă la acest demers. 

Desigur, ca orice fotograf visez la o expoziție personală. Poate la una dedicată fotografiei de călătorie, în 2016 se împlinesc 10 ani de când am ieșit pentru prima dată din țară. Poate că cel mai potrivit moment pentru vernisajul unei astfel de expoziții, ar fi luna septembrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Turismului. Dar până atunci mai este mult de lucru.






Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48