Este așa cum am presupus: odată cu revenirea lui Mirel Magop la ”civilizație”, comunicarea cu el s-a îmbunătățit substanțial, iar relatările din aventura sa sud-americană și-au căpătat ritmul normal. Cititorii își amintesc probabil că Anul Nou l-a prin pe globetrotter-ul nostru în plină vară, undeva în Argentina. Tocmai fusese la ”capătul lumii”, în cel mai sudic punct al platoului continental sud-american. Acum, după ce s-a întors cu 180 de grade, o ia din nou la picior, de data acesta spre nord.
Din Argentina, din nordul Patagoniei, a luat-o spre vest urmând ruta Neuquen - Anelo - Zapala - San Martin de Los Andes de unde a trecut în statul vecin Chile. Sătul de deșerturile din Argentina, așa cum singur mărturisește pe pagina sa de facebook, Mirel a luat-o direct spre Oceanul Pacific. Pe 9 ianuarie 2016 scria din Tomé: ”În sfârșit pentru prima dată văd și eu Pacificul. Sunt în Tomé, un oraș de lângă Conception - al doilea oraș din Chile.” Acum apar și primele poze cu el, spre bucuria prietenilor și a fanilor. Căci ca orice călător, Mirel are fanii săi atât în țară cât și prin lumea largă.
Câteva zile mai târziu, ajunge în Santiago de Chile, capitala acestei noi țări pe care Mirel o vizitează. Pe pagina lui de facebook oferă o descriere frumoasă, de fapt un veritabil ghid turistic al orașului, alături de câteva poze spectaculoase: ”Santiago de Chile este capitala statului Chile și cel mai mare oraș. Este situat în Valea Centrală a țării iar din punct de vedere administrativ face parte din Regiunea Metropolitană Santiago. [...] Santiago este un amestec între modern și clasic, exemple în acest sens fiind Catedrala Matropolitană, pe de o parte și piața aglomerată de peste Mercado Central, de cealaltă parte. Cel ai bine cunoști orașul dacă ăl parcurgi la picior, fără să ratezi Centrul Cultural Palacio La modena, unde vei vedea cela mai prețioase opere de artă modernă din Chile. Muzeul Modei (Musei de la Moda) se află în districtul Vitacura, acesta incluzând și piese de colecție, cum ar fi haina lui John Lennon și ”sutienul în formă de con” creația lui Jean Paul Gaultier pentru Madonna.”
Ajunge și la Consulatul României din Chile, unde nu ratează să se fotografieze cu doamna consul Camelia Radu. Tot grație doamnei consul, Mirel are un telefon pe care poate fi apelat (cel puțin cât se află în Chile).
Din Santiago o ia spre nord și pe 14 ianuarie este deja la Copiapó, la circa 800 km nord de capitală. Odată cu înaintarea spre nord, pe fâșia îngustă de pământ care formează statul Chile, clima se schimbă radical. Iată cum descrie Mirel acest oraș și regiunea de care aparține: ”Valea pe care se află orașul are un sol roditor, cu toate că în regiune apa este deficitară (cantitatea de precipitații 12 mm/an). Cu toate acestea, Atacama s-a confruntat anul trecut cu cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani din Chile. În plus, au fost șapte victime și 19 persoane date dispărute. Autoritățile au decretat stare de urgență în zona deșertului Atacama. În nordul statului, zeci de drumuri au fost închise și sute de case au fost distruse de ape.”
La Copiapó are șansa să-l întâlnească pe Lucian Mihai un inginer geolog originar din Maramureș care lucrează în Chile de mai bine de 8 ani. Nu doar că l-a găzduit pe Mirel câteva zile, ci l-a și dus să-i arate împrejurimile: deșertul Aatacama; mina în care în 2010 câțiva zeci de mineri au fost captivi pentru 70 de zile; pasul San Francisco aflat aproape de granița cu Argentina și situat la o altitudine de 4726 metri; granitul orbicular din Caldera și câte și mai câte.
Mi s-a părut foarte interesant și inedit faptul că globetrotter-ul și-a luat o binemeritată vacanță. O vacanță în care nu a făcut altceva decât...să călătorească. Însă fără rucsac în spate și beneficiind de un ghid și fotograf foarte bun, în persoana noului său prieten Lucian Mihai. A luat contact cu alte frumuseți ale naturii, a urcat la cea mai mare altitudine de până acum (peste 4000 de metri) și s-a aflat foarte aproape de Ojos del Salado (6,893 metri) - cel mai înalt vulcan din America de Sud.
Cel mai mult a fost impresionat însă de rocile ciudate pe care le-a întâlnit lângă Caldera, un vechi port la Oceanul Pacific. Iată cum le descrie: ”Granitul orbicular este o raritate geologică unică în America de Sud. Aceste roci au un aspect unic ”orbiculos” (straturi concentrice de structură sferoidală). Acest loc, situat la 10 km de Caldera, Chile, un port străvechi de lângă Copiapó, prezintă și alte atracții turistice...Leii de mare și-au găsit o insulă unde locuiesc de foarte multă vreme. Leii de mare sunt animale marine care trăiesc în colonii după legi sociale. Așa că atunci când un semen de al lor trage să moară, este izolat de comunitate. Vulturii s-au obișnuit cu acestă ”masă frecventă” și stau mereu prin preajmă...prilej cu care am făcut cunoștință.”
Aflat tot la Copiapó am reușit să stau de vorbă mai bine de o jumătate de oră cu Mirel. M-a sunat (sub un ”număr necunoscut”) printr-o aplicație pe internet pusă la dispoziție de gazda lui, Lucian Mihai. Nu l-am auzit de mult, recunosc mi-a fost dor de vocea lui. Este bine, are un moral ridicat și chef de a merge mai departe. Asta este foarte important pentru un călător. Și eu și alții iubim călătoriile, eu la adăpostul confortului unui mijloc de transport și al unui hotel iar alții poate preferă un stil mai apropiat de al lui Mirel Magop. Însă imaginați-vă că Mirel este pe drum de 10 luni, a traversat Europa și acum aproape toată America de Sud. Cu siguranță a avut și momente de cădere psihică, nu este deloc ușor acest stil pe care și l-a asumat. Așa că, micile opriri cum a fost și acesta de la Copiapó și sprijinul primit din partea românilor cu suflet mare, sunt adevărate binecuvântări.
Evident, ca unul care mi-am asumat sarcina de a fi interfața lui Mirel cu cei care-l urmăresc pas cu pas, am dus discuția noastră în zona care mă interesa. L-am întrebat cum e America de Sud, ce impresii are din această aventură. Mirel Magop: ”Sudul Americii este sec, uscat, n-ai nimic ce vedea...mii de kilometri ai impresia că nu vezi nimic. Nu e nimic extraordinar. Chile seamănă cu România, clima este mai propice pentru culturi. America de Sud nu trebuie comparată deloc cu Europa.”
L-am întrebat de planurile de viitor. Știam că merge spre nord, însă vroiam să știu mai exact traseul lui. Nu l-am aflat. Asta pentru că deși inițial și-a propus să tranziteze și Bolivia, acum ezită, este o zonă periculoasă. Posibil să evite țara trecând din nou prin Argentina și Brazilia. Depinde mult și de găsirea unei slujbe temporare care să-i dea posibilitatea de a câștiga ceva bani. Rezervele lui financiare sunt aproape terminate, de aceea orice ajutor este binevenit. Oricum, drumul său nu poate merge decât spre nord, iar din America de Sud intenționează să meargă spre America Centrală și apoi în funcție de primirea vizei de tranzit a Statelor Unite, o va lua spre America de Nord. Dar până atunci mai este mult.
Din Argentina, din nordul Patagoniei, a luat-o spre vest urmând ruta Neuquen - Anelo - Zapala - San Martin de Los Andes de unde a trecut în statul vecin Chile. Sătul de deșerturile din Argentina, așa cum singur mărturisește pe pagina sa de facebook, Mirel a luat-o direct spre Oceanul Pacific. Pe 9 ianuarie 2016 scria din Tomé: ”În sfârșit pentru prima dată văd și eu Pacificul. Sunt în Tomé, un oraș de lângă Conception - al doilea oraș din Chile.” Acum apar și primele poze cu el, spre bucuria prietenilor și a fanilor. Căci ca orice călător, Mirel are fanii săi atât în țară cât și prin lumea largă.
Playa Bellavista din Tomé |
Mirel Magop în San Martin de Los Andes |
Vulcan în Chile |
Ajunge și la Consulatul României din Chile, unde nu ratează să se fotografieze cu doamna consul Camelia Radu. Tot grație doamnei consul, Mirel are un telefon pe care poate fi apelat (cel puțin cât se află în Chile).
Alături de doamna consul, la Santiago de Chile |
Puțină odihnă nu strică... |
Copiapo |
Pe malul Pacificului. Foto: Lucian Mihai |
Mirel Magop și Oceanul pacific. Foto: Lucian Mihai |
Nacela cu care au fost salvați minerii blocați în subteran. Foto: Liviu Mihai |
Mirel Magop alături de unul dintre minerii care au fost salvați. Foto: Liviu Mihai |
Mirel Magop la locul tragediei de acum 5 ani. Foto: Liviu Mihai |
Leii de mare. Foto: Liviu Mihai |
Mirel studiază granitul orbicular. Foto: Liviu Mihai |
Vulturii așteaptă ca unul dintre leii de mare să moară. Foto: Liviu Mihai |
Primul contact cu deșertul Atacama. Foto: Liviu Mihai |
Paso de San Francisco. Limita dintre Chile și Argentina. Foto: Liviu Mihai |
Un moment de respiro. Foto: Liviu Mihai |
Aproape de cel mai înalt vulcan. Foto: Liviu Mihai |
Aflat tot la Copiapó am reușit să stau de vorbă mai bine de o jumătate de oră cu Mirel. M-a sunat (sub un ”număr necunoscut”) printr-o aplicație pe internet pusă la dispoziție de gazda lui, Lucian Mihai. Nu l-am auzit de mult, recunosc mi-a fost dor de vocea lui. Este bine, are un moral ridicat și chef de a merge mai departe. Asta este foarte important pentru un călător. Și eu și alții iubim călătoriile, eu la adăpostul confortului unui mijloc de transport și al unui hotel iar alții poate preferă un stil mai apropiat de al lui Mirel Magop. Însă imaginați-vă că Mirel este pe drum de 10 luni, a traversat Europa și acum aproape toată America de Sud. Cu siguranță a avut și momente de cădere psihică, nu este deloc ușor acest stil pe care și l-a asumat. Așa că, micile opriri cum a fost și acesta de la Copiapó și sprijinul primit din partea românilor cu suflet mare, sunt adevărate binecuvântări.
Evident, ca unul care mi-am asumat sarcina de a fi interfața lui Mirel cu cei care-l urmăresc pas cu pas, am dus discuția noastră în zona care mă interesa. L-am întrebat cum e America de Sud, ce impresii are din această aventură. Mirel Magop: ”Sudul Americii este sec, uscat, n-ai nimic ce vedea...mii de kilometri ai impresia că nu vezi nimic. Nu e nimic extraordinar. Chile seamănă cu România, clima este mai propice pentru culturi. America de Sud nu trebuie comparată deloc cu Europa.”
fenomen meteorologic spectaculos surprins de Mirel Magop în Chile |
Nu uitați, îl puteți ajuta pe călătorul nostru donând o sumă cât de mică într-unul din conturile deschise pe numele lui. Acestea sunt:
- cont în lei: RO87BUCU1071033073369RON
- cont în euro: RO30BUCU1071110013674EUR
deschise la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel.
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
- retrospectiva europeană poate fi citită aici;
- Sudamericana 1: Brazilia
- Sudamericana 2: De la Rio de Janeiro la Montevideo
- Sudamericana 3: Buenos Aires - Mendoza
- Sudamericana 4: Din Chile în Patagonia
- Sudamericana 5: La Capătul Lumii
- Sudamericana 6: De la Capătul Lumii încoace...