Pentru al doilea an consecutiv am fost la Cluj-Napoca la vernisajul expoziției ”Fotografia, document etnografic”. O expoziție rezultată în urma unui concurs național de fotografie etnografică care reușește să adune în fiecare an fotografi profesioniști sau amatori, toți pasionați de fotografia cu tentă etnografică. Ediția din acest an, a XII-a, a fost una specială. Asta pentru că pe lângă vernisajul expoziției și înmânarea premiilor celor declarați câștigători, organizatorii au lansat două albume fotografice de excepție. Dacă mai adăugăm faptul că în acest an am avut cinci fotografii selectate pentru expoziție, atunci se poate spune că deplasarea la Cluj a fost una cu rost.
Fotografia cu tentă etnografică, căci nu cred că poate fi vorba despre fotografie etnografică în adevăratul sens al cuvântului, a devenit în ultimii ani una dintre temele mele favorite. Cu siguranță ”de vină” este și inventarierea fotografică a caselor vechi din Iaz, Valcău și Plopiș - din cadrul proiectului ”Case vechi și rosturi bătrânești” pe care l-am derulat împreună cu Ligia Bodea și Camelia Burghele. Am avut curajul de a participa încă de anul trecut la acest prestigios concurs de fotografie și, spre surprinderea mea, am avut trei fotografii selectate în cadrul temei speciale ”Biserici de lemn”. M-am bucurat, cu atât mai mult cu cât pe lista erau nume consacrate ale fotografiei. Despre evenimentul de anul trecut, la care blogul Foto-Travel a fost partener media am scris aici și aici.
În acest an am participat cu ceva mai mult curaj. Aveam în spate o colecție bogată de fotografii cu tentă etnografică, așa că m-am înscris la trei dintre secțiunile concursului: fotografie etnografică cu temă liberă alb-negru și color și respectiv la secțiunea specială ”Simboluri”. Dintre cele 15 fotografii trimise, 10 pe suport tipărit iar 5 doar în format electronic, am avut bucuria să constat că nu mai puțin de 5 fotografii au fost selectate pentru expoziția deschisă în foaierul Bibliotecii Județene ”Octavian Goga” din Cluj-Napoca. Iată încă un motiv pentru care am preferat să merg la Cluj și să particip la vernisaj.
Fotografiile trimise de mine și selectate pentru expoziție au fost următoarele:

- secțiunea alb-negru: La pălincie - fotografie realizată în septembrie 2014, la pălincia din Ortelec;
- secțiunea color:
- La șezătoare - fotografie realizată în iunie 2015 la Muzeul ”Ligia-Alexandra Bodea” din Iaz, cu ocazia evenimentului ”Case vechi și rosturi bătrânești”;
- Opinci - fotografie realizată în noiembrie 2014 la Muzeul de artă populară al Ilenei Grațiana Pop din Ciumărna;
Aceste trei fotografii au fost expuse pe simezele Bibliotecii Județene ”Octavian Goga”, alături de alte aproximativ 80 de fotografii de la 40 de fotografi participanți la concurs.
- secțiunea specială - ”Simboluri”:
- Decupaj - fotografie realizată în iunie 2014 și care surprind eundetaliu de arhitectură de la Biserica de lemn din Brusturi, județul Sălaj;
- Amintirea strămoșilor - fotografie realizată în august 2015 la Mănăstirea Strâmba, județul Sălaj;
Ultimele două fotografii, cele înscrise la secțiunea ”Simboluri” au rulat în sistem slide-show pe un ecran mare amplasat în foaierul bibliotecii.
În urma jurizării fotografiilor înscrise la concurs, juriul a decis ca premiile să fie acordate următorilor:
- Trofeul ”Carol Pop de Szathmáry”, premiul I la categoria alb-negru a fost adjudecat de domnul Vlad Dumitrescu, Brașov cu fotografia ”La coborât de fân”
- Premiul II al secțiunii alb-negru a revenit domnului Kuti Zoltan Hermann din Miercurea Ciuc cu fotografia ”Repaus”;
- Premiul III la secțiunea alb-negru a revenit doamnei Marian Daniela Silviadin Odorheiu Secuiesc pentru fotografia ”Semănătorul”
La secțiunea color, premiile au fost acordate următorilor:
- Trofeul ”Szabó Tamás”, premiul I la secțiunea fotografie color, a fost adjudecat de domnul Ádám Gyula din Miercurea Ciuc cu fotografia ”Produs autentic”; De asemenea o altă fotografie a artistului Ádám Gyula a ilustrat posterul acestei ediții a concursului - fotografia se numește ”Dansând cu urșii”.
- Premiul II la secțiunea color a fost câștigat de domnul Vlad Dumitrescu din Brașov, pentru fotografia ”Spre apă”;
- Premiul III al secțiunii color a fost adjudecat de domnul Ovi D. Pop din Oradea, pentru fotografia ”Fetele”;
Ca în fiecare an, a existat o secțiune specială cu temă impusă. Pentru acestă ediție, acesta a fost ”Simboluri - motive decorative” - o temă generoasă și dificilă în același timp. Fotografiile participante la acestă secțiune au fost rulate în sistem slide-show pe un ecran. Cea mai reușită fotografie a acestei secțiuni a fost, în opinia juriului, cea realizată de domnul Incze Domokos din Miercurea Ciuc pentru fotografia ”Ornamente 4”.
Asociația ArtImage a acordat prin președintele acesteia, domnul Mircea Albu un premiu special. Acesta a fost adjudecat de doamna Rusu Adela Lia din Oradea pentru fotografia ”Vioara cu goarnă”.
Nu în ultimul rând, premiul pentru secțiunea ”reproducere după o fotografie veche” a fost acordat domnului Boriceanu Gabriel din Brașov pentru fotografia ”Maria Dărăbanț”, o fotografie de studio din Rupea, datând din anul 1927.
Și ediția din acest an s-a bucurat de o prezență internațională, prin intermediul a cinci fotografii ale unor artiști fotografi din Pretoria, Africa de Sud.
Dincolo de satisfacția de a-mi vedea fotografiile expuse alături de fotografi consacrați, am mai avut un motiv de bucurie. Am reușit să-l conving pe unul dintre ”hoinarii” mei, pe Cezar Fodoca să participe și el la concurs. Drept urmare, una dintre fotografiile trimise, i-a fost selectată pentru secțiunea ”Simboluri” și a rulat alături de celelalte fotografii pe ecranul din foaierul bibliotecii județene. Este printre primele fotografii realizate în cadrul proiectului ”Hoinar prin Sălaj” și dacă țin bine minte este realizată la Biserica reformată din Zalău. Este un început promițător, sunt convins că vom mai auzi de Cezar Fodoca în anii următori.
Evenimentul a fost completat printr-o dublă lansare de carte. De fapt sunt două albume fotografice editate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj printr-un proiect cofinațat de Administrația Fondului Cultural Național. Primul album intitulat”Crâmpeie de Vecinicie” avându-i ca autori pe Mircea Cîmpeanu și Adriana Andrei este o colecție de fotografie veche din cadrul arhivei fotografice a CJCPCT Cluj. Cel de-al doilea album, intitulat ”11 fotografia - document etnografic” reprezintă de fapt o retrospectivă a primelor 11 ediții ale concursului (2004-2014). Sunt reproduse toate fotografiile câștigătoare ale fiecărei ediții precum și lista completă a tuturor participanților la acestea.
Vernisajul expoziției ”Fotografia - document etnografic” precum și lansarea albumelor de fotografie, au reprezentat un eveniment de înaltă ținută. Păcat că publicul a fost aproape inexistent. Nu-mi închipuiam că într-un oraș cum este Clujul, care aspiră la titlul de Capitală Culturală Europeană, un astfel de eveniment este atât de