Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Povești despre Cluj - carte lansată la FICT

$
0
0
Cluj-Napoca a fost timp de o săptămâna ”capitala cărții”. În perioada 6-11 octombrie 2015 s-a desfășurat ”Festivalul Internațional de carte Transilvania” - manifestare aflată la a 3-a ediție. În organizarea Asociației Culturale Eikon și a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, FICT este unul din multele evenimente culturale care susțin candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. În cele 6 zile de festival, nu mai puțin de 52 de edituri, 8 artiști muzicali și 16 invitați speciali din țară și din străinătate au lansat cărți, au susținut spectacole muzicale sau au conferențiat atât pe scena amplasată în Piața Unirii cât și în lounge-ul amplasat în fața statuii lui Matia Corvin. 






Pentru ediția din acest an, mi-am propus să ajung la lansarea unei cărți pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Este vorba despre o carte care aduce în prim plan ”poveștile” din Clujul de odinioară, povești care vor face cu siguranță deliciul oricărui clujean sau a oricărui iubitor al Clujului. Lansată de Asociația ”Vechiul Cluj” și rezultată dintr-o serie de dezbateri și conferințe susținute de-a lungul anilor 2014 și 2015, cartea ”Povești despre Cluj” a apărut în condiții grafice deosebite la Editura ”Școala Ardeleană”, ”cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca sub egida și pentru susținerea candidaturii orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021” - așa cum se arată pe pagina de gardă a cărții. 


Un prim volum al ceea ce se vrea a fi o serie de povești despre un oraș fascinant, un oraș aflat în plină expansiune în domenii culturale sau IT - ca să dăm doar două exemple, un oraș universitar ce freamătă de evenimente ale tinerilor, un oraș care iată, este în acest an 2015 Capitală Europeană de Tineret. Un oraș care aspiră, și cred că are cele mai mari șanse dintre toate orașele candidate, la prestigiosul titlu de Capitală Culturală Europeană. Un oraș de care orice absolvent al unei instituții de învățământ superior nu se poate să nu se fi îndrăgostit, chiar și la ani distanță de finalizarea studiilor. 

Cartea este inedită și prin format, prin numărul de autori, 11 la număr. Autori pe care din respect pentru munca lor trebuie să-i amintim: Vladimir Alexandru Bogosavlievici, Tiberiu Fărcaș, Mihai Florin Hasan, Laszlo Alexandru, Vasile Lechințan, Lukács Józef, Lórand L. Mádly, Martyn Rady, Gabriel-Virgil Rusu, Tudor Sălăgean și Bogdan Stanciu. Coordonator al volumului este Tudor Sălăgean iar coordonator al proiectului este Sebastian-Iacob Moga.




De fapt, invitația de a participa la lansarea cărții am primit-o de la Sebastian-Iacob Moga, cel care a avut ideea de a lansa seria de întâlniri intitulate ”Povești despre Cluj”. Așa cum se arată în prefața cărții, ”seria întâlnirilor a debutat în anul 2014, iar prin intermediul acestora încercăm să facilităm un dialog informal între clujenii care doresc să descopere mai multe despre istoria și cultura Clujului și cei care au studiat-o sau au trăit-o.”






La lansarea ce a avut loc sâmbătă 10 octombrie 2015 cu puțin peste ora planificată (ora 14,00), au fost prezenți aproape toți autorii articolelor inclusiv prietenul și colaboratorul meu Bogdan Stanciu - administratorul publicației cluj.travel, care mi-a dat de altfel și primul autograf. M-am bucurat să-l revăd pe Bogdan, m-am bucurat să-i citesc două interesante articole: ”Povestea crucifixurilor gemene de la Cluj și Viena” respectiv ”1500-1900. Clujul văzut de călători străini”.

La final, mulțumindu-i lui Sebastian Moga pentru invitație l-am rugat să spună câteva cuvinte despre acest eveniment, pentru cititorii blogului Foto-Travel. În timp ce dădea autografe și în acordurile muzicii baroce a formației Flauto Dolce, a declarat: ”Acest proiect a apărut acum doi ani de zile ca un demers de a aduce în memoria clujenilor ceea ce nu știu despre orașul lor, un oraș pe care de altfel îl iubesc. Am propus o serie de întâlniri în cluburile și cafenelele orașului în care să vină specialiști - acei specialiști pe care i-ați văzut astăzi și care să vorbească despre oraș și despre poveștile lui, despre clădirile lui, despre oamenii lui.” 




Evident am profitat de ocazie pentru a vizita standurile expozanților. Mi-a plăcut faptul că au fost amenajate corturi suficient de încăpătoare și de confortabile ce formau un "U"în jurul ruinelor arheologice din piață, corturi care la ora la care le-am vizitat eu erau pline de cărți, de reprezentanți ai editurilor sau de un public numeros avid de carte. M-am bucurat să-i descopăr printre expozanți pe sălăjenii mei, pe cei de la Editura Caiete Silvane a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj care au expus printre altele două din ultimele apariții. E vorba despre ediția a II-a a cărții etnografului Camelia Burghele ”Șapte zile în Țara Silvaniei”și despre o carte a marelui cărturar Simion Bărnuțiu ”Filosofia Educațiunii. Pedagogica”. Ambele cărți au fotografii realizate de mine. De asemenea am remarcat cu plăcere cartea prietenei mele, doamna Ileana-Petrean Păușan, monografia localității martir Treznea. Și multe altele. 




Am mai fost la una dintre ediții, cred că la prima. Pot spune că acest festival de carte - cel mai important din Transilvania - a crescut mult, atât în numărul expozanților cât mai ales în calitatea prezentării. Iar dacă mai pui și faptul că dincolo de lansările de carte au fost multe alte evenimente conexe și că au fost prezenți o serie de personalități ale culturii europene, atunci sunt toate premisele pentru ca acest festival să devină unul extrem de important. 












Informații despre această ediție a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, despre premianții acestei ediții dar și despre edițiile anterioare, pot fi obținute direct de pe site-ul evenimentului sau de pe pagina de facebook a acestuia.

Nu rămâne decât să spun ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”

Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48