În fiecare an, pe 15 august creștinii catolici și ortodocși dar și cei anglicani sau cei care aparțin de bisericile creștine orientale, sărbătoresc ”Adormirea Maicii Domnului” sau ”Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”. În tradiția populară creștină, este una dintre cele mai mari sărbători religioase de peste an și cea mai mare sărbătoare a verii. În întreaga lume sunt nenumărate locuri de pelerinaj dedicate Fecioarei Maria, sunt sanctuare legate fie de aparițiile Fecioarei fie de alte întâmplări legate de viața acesteia. Toate aceste locuri sunt considerate de către creștini, îndeosebi de către cei catolici ca fiind sanctuare mariane. Există în Europa centrală și de sud-est chiar și un ”drum marian”, o rută de pelerinaj marcată din punct de vedere turistic cu o literă M stilizată. De fapt sunt două rute ce se intersectează ca brațele unei cruci: ruta vest-est pleacă din Austria de la Mariazel, tranzitează Ungaria și ajunge în Transilvania la Șumuleu Ciuc. A doua rută de la nord la sud pleacă din Polonia de la Czestochowa, tranzitează Slovacia, Ungaria, Croația și ajunge la Medugorje în Bosnia și Herțegovina. Puțini știu însă că în Orientul Mijlociu, pe teritoriul Turciei de azi, există un sanctuar marian - Casa Feciorei Maria de la Selçuk .
![]()
Este oarecum firesc ca în Orientul Mijlociu să existe locuri legate de viața Fecioarei Maria, asta pentru că aproape întreaga istorie a creștinismului se leagă de aceste locuri. Doar că, poate și datorită faptului că acum aceste teritorii sunt stăpânite de populații predominant necreștine (musulmani sau evrei), sanctuarele mariane sunt mai puțin cunoscute, mai puțin vizibile. Însă ele există. Un lucru îmbucurător însă, sub impulsul globalizării, al turismului de masă, sanctuarele mariane din orientul Mijlociu sunt accesibile pentru oricine se încumetă să viziteze acele locuri. Nu există restricții din partea autorităților statelor respective, sunt considerate în primul rând obiective turistice aducătoare de venit. Pe de altă parte în cultura islamică, Fecioara Maria (sau Myriam în arabă) este respectată, venerată, fiind considerată ca fiind una dintre cele patru femei pure ale islamului (alături de Khadige - soția profetului Mohamed, de Fatima - una din fiicele profetului Mohamed și de fiica faraonului care l-a salvat pe micul Moise).
Am ajuns la Selçuk grație unui circuit turistic în Turcia, organizat de agenția Galatea Travel din Oradea. La doar câțiva 30 de kilometri de orașul Kușadasi, se află două obiective turistice importante: casa Fecioarei și ruinele anticului Efes. Ambele sunt oarecum legate, de relatarea biblică conform căreia Sfântul apostol și evanghelist Ioan și-ar fi aflat sfârșitul aici la Efes. Ba mai mult, ”apostolul cel mai iubit de Isus” ar fi luat-o cu sine și pe Fecioara Maria, care ar fi trăit ultimii ani aproape de Efes, pe un munte. De aceste fapte istorice pentru care există și dovezi autentice, se leagă unul din obiectivele turistice foarte importante pentru turiștii creștini: Casa Fecioarei Maria de la Selçuk (Meryemana - în limba turcă).
![]()
![]()
Situată pe un muntele Panaya-Capulu (Muntele Privighetorii), la sud de vechiul oraș Efes (Ephesus), casa în care se presupune că ar fi trăit Fecioara Maria, a fost descoperită grație unei revelații pe care a avut-o maica Anne Chaterine Emmerich (1774-1824) de la o mănăstire augustiniană Windesheim, Germania. În ultimii ani, între 1813-1824 a fost țintuită la pat datorită unei boli care i-a adus până la urmă sfârșitul. De pe patul chiliei a descris cu lux de amănunte călătoria Sfântului Ioan și a Fecioarei Maria de la Ierusalim la Efes dar și casa în care a locuit ulterior Fecioara Maria. Totul a fost consemnat de scriitorul Clemens Brentano (1778 - 1842) aflat lângă patul călugăriței. Locul și casa au fost descoperite de clericul francez Gouyet care a citit cele consemnate de Brentano. A găsit în apropierea Efesului pe un munte o casă de piatră ce corespundea descrierilor din viziunile călugăriței. Practic de atunci a început pelerinajul în acest loc. Dovezile arheologice atestă că zidurile actuale datează din secolele VI-VII dar că fundația e mult mai veche, probabil din secolul I. Însă indiferent care e realitatea, credința oamenilor care vin aici fac ca acest loc să fie unul cu adevărat sfânt. Atât creștinii cât și musulmanii venerează deopotrivă casa Fecioarei Maria, iar trei dintre papii Bisericii Catolice au vizitat locul.
Este oarecum firesc ca în Orientul Mijlociu să existe locuri legate de viața Fecioarei Maria, asta pentru că aproape întreaga istorie a creștinismului se leagă de aceste locuri. Doar că, poate și datorită faptului că acum aceste teritorii sunt stăpânite de populații predominant necreștine (musulmani sau evrei), sanctuarele mariane sunt mai puțin cunoscute, mai puțin vizibile. Însă ele există. Un lucru îmbucurător însă, sub impulsul globalizării, al turismului de masă, sanctuarele mariane din orientul Mijlociu sunt accesibile pentru oricine se încumetă să viziteze acele locuri. Nu există restricții din partea autorităților statelor respective, sunt considerate în primul rând obiective turistice aducătoare de venit. Pe de altă parte în cultura islamică, Fecioara Maria (sau Myriam în arabă) este respectată, venerată, fiind considerată ca fiind una dintre cele patru femei pure ale islamului (alături de Khadige - soția profetului Mohamed, de Fatima - una din fiicele profetului Mohamed și de fiica faraonului care l-a salvat pe micul Moise).
Am ajuns la Selçuk grație unui circuit turistic în Turcia, organizat de agenția Galatea Travel din Oradea. La doar câțiva 30 de kilometri de orașul Kușadasi, se află două obiective turistice importante: casa Fecioarei și ruinele anticului Efes. Ambele sunt oarecum legate, de relatarea biblică conform căreia Sfântul apostol și evanghelist Ioan și-ar fi aflat sfârșitul aici la Efes. Ba mai mult, ”apostolul cel mai iubit de Isus” ar fi luat-o cu sine și pe Fecioara Maria, care ar fi trăit ultimii ani aproape de Efes, pe un munte. De aceste fapte istorice pentru care există și dovezi autentice, se leagă unul din obiectivele turistice foarte importante pentru turiștii creștini: Casa Fecioarei Maria de la Selçuk (Meryemana - în limba turcă).
Situată pe un muntele Panaya-Capulu (Muntele Privighetorii), la sud de vechiul oraș Efes (Ephesus), casa în care se presupune că ar fi trăit Fecioara Maria, a fost descoperită grație unei revelații pe care a avut-o maica Anne Chaterine Emmerich (1774-1824) de la o mănăstire augustiniană Windesheim, Germania. În ultimii ani, între 1813-1824 a fost țintuită la pat datorită unei boli care i-a adus până la urmă sfârșitul. De pe patul chiliei a descris cu lux de amănunte călătoria Sfântului Ioan și a Fecioarei Maria de la Ierusalim la Efes dar și casa în care a locuit ulterior Fecioara Maria. Totul a fost consemnat de scriitorul Clemens Brentano (1778 - 1842) aflat lângă patul călugăriței. Locul și casa au fost descoperite de clericul francez Gouyet care a citit cele consemnate de Brentano. A găsit în apropierea Efesului pe un munte o casă de piatră ce corespundea descrierilor din viziunile călugăriței. Practic de atunci a început pelerinajul în acest loc. Dovezile arheologice atestă că zidurile actuale datează din secolele VI-VII dar că fundația e mult mai veche, probabil din secolul I. Însă indiferent care e realitatea, credința oamenilor care vin aici fac ca acest loc să fie unul cu adevărat sfânt. Atât creștinii cât și musulmanii venerează deopotrivă casa Fecioarei Maria, iar trei dintre papii Bisericii Catolice au vizitat locul.
Ca să ajungi la Casa Fecioarei, trebuie mai întâi să ajungi în micul orășel Selçuk ce a devenit în ultimii ani important din punct de vedere turistic pentru apropierea de ruinele anticului Efes dar și pentru că aici se mai păstrează ruinele unei grandioase bazilici creștine din secolul VI care se presupune că a fost ridicată pe locul unde este îngropat apostolul Ioan. Așa cum am mai spus, infrastructura în Turcia este una de invidiat, așa că nu m-a mirat faptul că drumul în serpentine ce duce până sus pe munte este asfaltat. Pe măsură ce urcam cu autocarul, panorama asupra văii în care se afla în vechime orașul Efes este de-a dreptul amețitoare. Acum, valea e cultivată, zona fiind renumită pentru plantațiile de caiși. Unul dintre versanți a fost cuprins în anii trecuți de un puternic incendiu care a mistuit sute de hectare de pădure de pe Muntele Privighetorii și s-a oprit miraculos la câțiva metri de locul în care se află Casa Fecioarei. Minune Dumnezeiască ar spune cei credincioși, până și scepticii și-ar pune un semn de întrebare.
![]()
Zona beneficiază de infrastructură turistică: parcare mare pentru autocare, restaurante, grupuri sanitare, nelipsitul bazar care de data aceasta vinde souveniruri cu tematică religioasă, creștină. Biletul de intrare costă 15 lire (aproximativ 22,5 lei) și asigură accesul în perimetrul casei. Toate grupurile de turiști se opresc lângă o fântână veche unde ghidul explică mecanismul alimentării cu apă. Apoi, o aleea străjuită de un șir de măslini seculari pe de-a parte și de un zid de piatră pe care iedera s-a întins de cealaltă parte, duce spre Casa Fecioarei. Sunt mari panouri care descriu în diferite limbi istoricul acestui loc. După ce mă chinui să citesc în engleză sau franceză, descopăr că există un panou și în limba română. Probabil afluxul mare de turiști români care aleg să-și petreacă concediile pe litoralul turcesc, i-a determinat pe turci, care au spiritul comerțului înscris în sânge, să monteze un panou și în limba română. Asta înseamnă să știi să faci turism, să-ți pese de cei care vin să-ți viziteze obiectivele și în ultimă instanță să-ți lase o parte din banii lor.
![]()
![]()
Înainte de a ajunge la Casa Fecioarei, o statuetă de bronz în mărime naturală o reprezintă pe Maria cu brațele desfăcute ca și cum ar vrea să-i primească la sânul său pe toți creștinii. Este datată, conform inscripției, 1867. Altarul de vară este simplu, din lemn vopsit în alb, la fel ca și băncile pentru credincioși.
![]()
![]()
Este o casă modestă din piatră, cu două încăperi, având forma literei T. Lângă casă e amenajat un altar de vară unde se țin slujbe catolice, zona fiind sub jurisdicția Vaticanului. În fața casei un alt măslin secular lângă toată lume își face poze pentru că în interior fotografiatul și filmatul este interzis. În capela amenajată aici, călugării ce aparțin de Ordinul Sfântului Lazăr oficiază zilnic liturghia. Interiorul este auster, doar altarul, o icoană a Fecioarei și lumânările care ard permanent ”mobilează” casa. Mi se pare interesant amănuntul conform căreia în fiecare an pe 15 august clerici ortodocși, catolici și musulmani oficiază împreună aici. O dovadă că uneori credința apropie mai mult decât desparte.
![]()
![]()
După momentul de reculegere din Casa Fecioarei, grupurile de turiști sunt conduși spre cele trei izvoare. Se spune că apa izvorăște de sub cea de a doua încăpere, că este sfințită și că curge neîntrerupt de 2000 de ani. La informația că primul izvor este pentru sănătate, al doilea pentru dragoste și al treilea pentru bani, grupul se desparte instantaneu în trei. Nu știu de ce mi se pare că majoritatea bărbaților preferă al doilea izvor și că majoritatea femeilor pe cel de al treilea...Ghidul glumește spunând că mai există unul care le conține pe toate., în hohotele de râs ale turiștilor. Da, uneori despre aspectele religioase, considerate a fi tabu, se poate glumi.
![]()
![]()
![]()
Dincolo de izvoare un întreg zid este tapetat cu mii de bilețele, de mesaje de mulțumire sau rugăciuni, atârnate unele de altele. Un ”zid al dorințelor” alb ca și sufletele celor care au lăsat mesajele. Niciodată n-am văzut așa ceva. Știam de Zidul Plângerii de la Ierusalim, acolo unde evreii ultraortodocși dar mai nou și turiști, pun bilețele între crăpăturile pietrelor. Am mai văzut astfel de bilețele cu doleanțe puse între crăpăturile de sare ale Salinei Praid. Sunt convins că mai sunt multe alte locuri în care oamenii plini de nevoi invoca pronia cerească. Însă niciunul nu abundă în atâtea bilețele, legate unele de altele cu fășii de hârtie albă, ca și aici la Selçuk. Ici, colo se vede câte o fotografie a Fecioarei sau fragmente din doleanțele pelerinilor. Sunt singurele pete de culoare pe acest zid alb.
![]()
![]()
![]()
![]()
Ai putea să stai aici ceasuri întregi. Atmosfera de pace și liniște ce capătă pe alocuri accente mistice, verdele naturii, toate te îndeamnă la meditație. Însă oricât ți-ai dori să stai, trebuie să te supui rigorilor grupului. Ghidul dă semnalul de plecare, așa că vrând-nevrând spunem adio acestui loc. La ieșire toți se opresc, firesc doar ne aflăm în Turcia...la bazar. Majoritatea produselor sunt de factură religioasă: icoane mai mari sau mai mici, mătănii, rozare, statuete, sticluțe cu apă sfințită sau cu mir, vederi și cărți poștale, brățări, crucifixe etc. Însă sunt exagerat de scumpe...Ce mai, comercianții turci profită de afluxul mare de turiști creștini. Îți vine să te întorci la chioșcul călugărițelor, parcă acolo erau ceva mai ieftine. Dar nu poți, grupul e pe punctul de plecare.
![]()
![]()
![]()
Coborâm pe același drum. Acum panorama asupra văii este pur și simplu spectaculoasă. În ciuda aridității, are farmecul ei. Ne oprim la statuia Fecioarei Maria. Este impunătoare, de culoare aurie. Feciara Maria are o postură impozantă, cu coroană pe cap și cu brațele deschise într-un gest matern. Este situată pe un soclu înalt de peste doi metri, ceea ce-i conferă o și mai mare maiestuozitate. Textul de pe soclu lămurește când și cine a ridicat acestă statuie: ”ERECTED BY THE AMERICAN SOCIETY OF EPHESUS (GEORGE B.QUATMAN FOUNDATION) IN HONOR OF THE BLESSED VIRGIN MARY, MOTHER OF JESUS. HER LAST YEARS WERE SPENT IN EPHESUS. OCTOBER13, 1996”.
![]()
![]()
![]()
![]()
Înainte de a coborî spre Efes, aruncăm o ultimă privire asupra mirificei văi ce se întinde la picioarele noastre. Mai mult sau mai puțin religioși, sunt convins că fiecare are în minte un gând, îndreptat fie spre Fecioara Maria fie spre fiul său și al lui Dumnezeu, Isus. Eu am rostit doar: ”Cred Doamne, ajută necredinței mele!”
Zona beneficiază de infrastructură turistică: parcare mare pentru autocare, restaurante, grupuri sanitare, nelipsitul bazar care de data aceasta vinde souveniruri cu tematică religioasă, creștină. Biletul de intrare costă 15 lire (aproximativ 22,5 lei) și asigură accesul în perimetrul casei. Toate grupurile de turiști se opresc lângă o fântână veche unde ghidul explică mecanismul alimentării cu apă. Apoi, o aleea străjuită de un șir de măslini seculari pe de-a parte și de un zid de piatră pe care iedera s-a întins de cealaltă parte, duce spre Casa Fecioarei. Sunt mari panouri care descriu în diferite limbi istoricul acestui loc. După ce mă chinui să citesc în engleză sau franceză, descopăr că există un panou și în limba română. Probabil afluxul mare de turiști români care aleg să-și petreacă concediile pe litoralul turcesc, i-a determinat pe turci, care au spiritul comerțului înscris în sânge, să monteze un panou și în limba română. Asta înseamnă să știi să faci turism, să-ți pese de cei care vin să-ți viziteze obiectivele și în ultimă instanță să-ți lase o parte din banii lor.
Înainte de a ajunge la Casa Fecioarei, o statuetă de bronz în mărime naturală o reprezintă pe Maria cu brațele desfăcute ca și cum ar vrea să-i primească la sânul său pe toți creștinii. Este datată, conform inscripției, 1867. Altarul de vară este simplu, din lemn vopsit în alb, la fel ca și băncile pentru credincioși.
Este o casă modestă din piatră, cu două încăperi, având forma literei T. Lângă casă e amenajat un altar de vară unde se țin slujbe catolice, zona fiind sub jurisdicția Vaticanului. În fața casei un alt măslin secular lângă toată lume își face poze pentru că în interior fotografiatul și filmatul este interzis. În capela amenajată aici, călugării ce aparțin de Ordinul Sfântului Lazăr oficiază zilnic liturghia. Interiorul este auster, doar altarul, o icoană a Fecioarei și lumânările care ard permanent ”mobilează” casa. Mi se pare interesant amănuntul conform căreia în fiecare an pe 15 august clerici ortodocși, catolici și musulmani oficiază împreună aici. O dovadă că uneori credința apropie mai mult decât desparte.
După momentul de reculegere din Casa Fecioarei, grupurile de turiști sunt conduși spre cele trei izvoare. Se spune că apa izvorăște de sub cea de a doua încăpere, că este sfințită și că curge neîntrerupt de 2000 de ani. La informația că primul izvor este pentru sănătate, al doilea pentru dragoste și al treilea pentru bani, grupul se desparte instantaneu în trei. Nu știu de ce mi se pare că majoritatea bărbaților preferă al doilea izvor și că majoritatea femeilor pe cel de al treilea...Ghidul glumește spunând că mai există unul care le conține pe toate., în hohotele de râs ale turiștilor. Da, uneori despre aspectele religioase, considerate a fi tabu, se poate glumi.
Dincolo de izvoare un întreg zid este tapetat cu mii de bilețele, de mesaje de mulțumire sau rugăciuni, atârnate unele de altele. Un ”zid al dorințelor” alb ca și sufletele celor care au lăsat mesajele. Niciodată n-am văzut așa ceva. Știam de Zidul Plângerii de la Ierusalim, acolo unde evreii ultraortodocși dar mai nou și turiști, pun bilețele între crăpăturile pietrelor. Am mai văzut astfel de bilețele cu doleanțe puse între crăpăturile de sare ale Salinei Praid. Sunt convins că mai sunt multe alte locuri în care oamenii plini de nevoi invoca pronia cerească. Însă niciunul nu abundă în atâtea bilețele, legate unele de altele cu fășii de hârtie albă, ca și aici la Selçuk. Ici, colo se vede câte o fotografie a Fecioarei sau fragmente din doleanțele pelerinilor. Sunt singurele pete de culoare pe acest zid alb.
Ai putea să stai aici ceasuri întregi. Atmosfera de pace și liniște ce capătă pe alocuri accente mistice, verdele naturii, toate te îndeamnă la meditație. Însă oricât ți-ai dori să stai, trebuie să te supui rigorilor grupului. Ghidul dă semnalul de plecare, așa că vrând-nevrând spunem adio acestui loc. La ieșire toți se opresc, firesc doar ne aflăm în Turcia...la bazar. Majoritatea produselor sunt de factură religioasă: icoane mai mari sau mai mici, mătănii, rozare, statuete, sticluțe cu apă sfințită sau cu mir, vederi și cărți poștale, brățări, crucifixe etc. Însă sunt exagerat de scumpe...Ce mai, comercianții turci profită de afluxul mare de turiști creștini. Îți vine să te întorci la chioșcul călugărițelor, parcă acolo erau ceva mai ieftine. Dar nu poți, grupul e pe punctul de plecare.
Coborâm pe același drum. Acum panorama asupra văii este pur și simplu spectaculoasă. În ciuda aridității, are farmecul ei. Ne oprim la statuia Fecioarei Maria. Este impunătoare, de culoare aurie. Feciara Maria are o postură impozantă, cu coroană pe cap și cu brațele deschise într-un gest matern. Este situată pe un soclu înalt de peste doi metri, ceea ce-i conferă o și mai mare maiestuozitate. Textul de pe soclu lămurește când și cine a ridicat acestă statuie: ”ERECTED BY THE AMERICAN SOCIETY OF EPHESUS (GEORGE B.QUATMAN FOUNDATION) IN HONOR OF THE BLESSED VIRGIN MARY, MOTHER OF JESUS. HER LAST YEARS WERE SPENT IN EPHESUS. OCTOBER13, 1996”.
Înainte de a coborî spre Efes, aruncăm o ultimă privire asupra mirificei văi ce se întinde la picioarele noastre. Mai mult sau mai puțin religioși, sunt convins că fiecare are în minte un gând, îndreptat fie spre Fecioara Maria fie spre fiul său și al lui Dumnezeu, Isus. Eu am rostit doar: ”Cred Doamne, ajută necredinței mele!”