Blogul Foto-Travel a scris în ultimul timp mai multe articole despre românii stabiliți în Statele Unite, despre zălăuanii din aria metropolitană Chicago și despre evenimentul care leagă Zalăul de Chicago, eveniment care în acest an a ajuns la a X-a ediție. Acum, că apele s-au mai liniștit și amintirile s-au mai decantat, vă prezentăm impresiile unei tinere zălăuance participantă la eveniment. Natalia Pop, are 29 de ani și s-a stabilit la Chicago din 2006. Este absolventă a Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău. A reușit să surprindă atmosfera specială a evenimentului, pe care v-o prezentăm și vouă.
Era în vara lui 2006, când abia ajunsesem pe meleagurile acestei mult-dorite Americi și aflasem că zălăuanii de aici urmau să sărbătorească Zilele Zalăului. Toată lumea era entuziasmată și nerăbdătoare. Erau deja la ediția a 3-a. "Nu pot să cred! Chiar și aici le sărbătoriți?" mi-am întrebat eu prietenii, deranjată parcă de ideea de a readuce în cotidianul meu orice este legat de orașul din care abia plecasem. Dorința mea era, evident, să explorez cât mai mult din ceea ce această țară are de oferit și nici într-un caz să particip la Zilele Zalăului...în Chicago. Suna ca o glumă. Dar gluma n-a mai fost glumă un an mai târziu, când deja mă luase un dor nebun de casă, de familie, de Zalău, orășelul meu drag. Nu vă închipuiți cu câtă nerăbdare am aștepta tot anul, Zilele Zalăului. Abia atunci am înțeles ce era în inimile prietenilor mei zălăuani (și nu numai), stabiliți de mai multă vreme în State.
|
Bannerul ediției din acest an a Zilelor Zalăului la Chicago. Foto: Ema & Silviu Photography |
De atunci însă, din 2007, n-am mai ratat nicio ediție a acestei mari sărbători, care pentru mine, și sunt convinsă că și pentru mulți alții este aproape la fel de importantă ca și sărbătorile de Paște sau de Crăciun. De ce spun asta? Pentru că deși suntem departe de casă și de cei dragi, acest eveniment este singura ocazie din an când avem șansa să-i întâlnim, pe mai toți prietenii, rudele (cine are) și amicii noștri adunați în același loc. Nu poți să-ți ascunzi extazul ce-l simți când oriunde-ți întorci capul vezi numai fețe cunoscute, fețe care, mai nou, doar pe Facebook le ”întâlnești”. Este unul din puținele momente care-ți alungă dorul de casă și te face să uiți de grijile de fiecare zi, să te simți ca la Brădet. Da, asta e cea mai bună asemănare: Zilele Zalăului sau Brădetul la Chicago.
|
Natalia Pop la Zilele Zalăului la Chicago |
În acest an, evenimentul Zilele Zalăului la Chicago ajuns deja la ediția a 10-a a luat o amploare neașteptată. Dacă anii trecuți totul se rezuma la o oală de gulaș gătită pe ritmurile muzicii populare ale unor formații (asta pe lângă mititeii, grătarele și gustarea pe care și-o aducea fiecare), cât și la nelipsitele competiții sportive de fotbal și volei, anul acesta organizatorii Nicu Crăciun, Ovidiu Pop, Mihai Lehene și Ioana Savoș (menționez că ordinea numelor nu are nicio relevanță), ne-au oferit un eveniment cu totul deosebit, invitându-i la Chicago pe domnul primar Radu Căpîlnașiu, pe doamna consilier Rodica Pop Seling și pe actorul Cosmin Seleși, a căror prezență ne-a adus parcă și mai aproape cu gândul de meleagurile natale. Ceilalți invitați, cântăreții de muzica populară Vasile Coca și Vlad Fărcaș nu au mai ajuns la eveniment, spre marea dezamăgire a multora dintre noi, care-i cunoaștem personal.
|
organizatorii evenimentului: Mihai Lehene, Ioana Savoș, Nicu Crăciun și Ovidiu Pop. Foto: Natalia Pop |
|
Organizatorii alături de invitații lor din Zalău |
S-a ales de această dată, o locație diferită decât în ceilalți ani: un parc dintr-o suburbie din vestul Chicago-ului mult mai practic, dar și mai spațios, luându-se în considerare faptul că zălăuanii și prietenii lor vor fi cu mult mai numeroși. Au fost multe fețe noi și necunoscute anul acesta. Au venit zălăuani, "nezălăuani" de peste tot, chiar și din Washington, Atlanta sau Los Angeles. Nu am putut estima cu exactitate numărul participanților, spațiul fiind foarte mare, iar lumea răsfirată peste tot. Părerile au fost împărțite: unii zic că au fost 400, alții zic 500-600 de persoane. Am citit undeva că au fost 1000 de persoane. Chiar atât de mulți, n-au fost! Am fi putut aprecia mai ușor numărul participanților dacă la poza de grup s-ar fi adunat toată lumea. Consider că cei din poză au fost poate un sfert din toți participanții.
|
Zălăuani, din țară și din SUA la Zilele Zalăului la Chicago. Foto: Hadaphoto |
|
participanții la Zilele Zalăului la Chicago. Foto: Ema & Silviu Photography |
Să amintesc acum de partea cea mai interesantă. Nu, nu fost discursul domnului primar. Pe acesta mulți l-au ratat (inclusiv eu), ci a fost starea de veselie și voie bună creată de muzica populară cântată "cu mult foc" de doamna Rodica Pop Seling, și de formațiile Perinița, Mica Rapsodie și Artistic, de glumele și comentariile actorului Cosmin Seleși pe un accent super-zălăuan, dar mai ales de oamenii înșiși la revederea celor dragi. Se întâmplă să-ți întâlnești prieteni pe care doar la Zilele Zalăului îi vezi. Iar aici am s-o amintesc pe draga noastră profesoară de sport de la liceul A.P.I ( de acum 10 ani) doamna Maria Zah, pe care am întâlnit-o și anul trecut, tot la Zilele Zalăului.
|
doamna Rodica Pop Seling a încântat publicul cu cântecele de acasă. Foto: Natalia Pop |
|
Rodica Pop Seling la Chicago. Foto: Ema & Silviu Photography |
S-a stat la rând, ca în fiecare an, la oala de gulaș gătit de bucătarul și organizatorul Ovidiu Pop, care anul acesta și-a îmbogățit meniul oferindu-ne și fasole cu ciolan afumat. Biserica Sfânta Maria ne-a oferit spre cumpărare friptură de porc cu cartofi și clătite, iar Dana's Passion For Food ne-a lăsat gura apă cu langoșii ungurești, la fel de buni ca și cei din Piață din Zalău. Să nu o uităm nici pe prietena noastră bună, Simona Jula care a vândut în premieră salam de biscuiți și ciocolată de casă Raffaello. Bravo, Simo!
|
Bucătarul Ovidiu Pop gătind gulaș în ritmuri de vioară. Foto: Ema & Silviu Photography |
|
Doi zălăuani: primarul Radu Căpîlnașiu și Ovidiu Pop. Foto: Ema & Silviu Photography |
|
Primarul Zalăului, domnul Radu Căpîlnașiu dă o mână de ajutor la prepararea gulașului. Foto: Ema & Silviu Photography |
|
un mod inedit de a face reclamă. Foto: Natalia Pop |
|
Bunătățile oferite de Simona Jula. Foto: Natalia Pop |
Cei mari au mâncat și au băut, cei mici au țopăit pe trambulinele gonflabile, iar cei apți de sport au jucat volei și fotbal. Au fost 6 echipe de volei și 10 de fotbal, mai multe ca oricând. Au câștigat cei mai buni, cred! Cupele au fost oferite cu sprijinul zălăuanului Florin Sălăjan.
|
echipa câștigătoare a campionatului de fotbal. Foto: Natalia Pop |
|
Campionat de volei. Foto: Natalia Pop |
Pentru unii, prezența primarului Căpîlnașiu a fost una neobservată. Am prieteni care nu au participat la eveniment tocmai din această cauză, că "a venit primarul la Chicago pe banii părinților mei". Nu vreau să comentez acest aspect. Mi-a fost suficient să văd părerile și comentariile răutăcioase ale zălăuanilor din țară la adresa a ceea ce s-a petrecut aici. Vreau doar să reamintesc că, prin invitația oficialităților, organizatorii au încercat și cred c-au și reușit, promovarea imaginii Zalăului peste hotare, și asta contează cel mai mult.
Cei mai mulți dintre zălăuani, însă, s-au bucurat de prezența domnului primar, au schimbat câteva vorbe, și-au făcut câteva poze, unii chiar au jucat volei alături de el. În discursul său (pe care l-am ascultat ulterior într-o înregistrare), domnul Căpîlnașiu i-a felicitat pe românii de aici, pentru ceea ce sunt și a transmis urările și gândurile bune ale celor de acasă. "Vă îmbrățișam cu drag, să știți că ne gândim de multe ori la voi, la fel cum știm, că și voi vă gândiți cu drag acasă. Această legătură cred că trebuie să continue pentru ca tradițiile și obiceiurile pe care le aveti în sânge să persiste și aici în America." Din discuțiile cu organizatorii am aflat că domnul primar a fost profund impresionat de numărul mare al zălăuanilor prezenți la această sărbătoare, cât și de strânsa legătură a românilor de aici (așa cum a văzut-o dumnealui) și că a promis zălăuanilor care se vor întoarce acasă, că le va sta la dispoziție cu informații și sfaturi utile în realizarea planurilor de viitor. Ne vom întoarce și vom vedea!
|
Două generații de absolvenți ai C.T. API Zalău: domnul primar Radu Căpîlnașiu și Natalia Pop |
Anul acesta, cantitatea de muncă, stres, emoții dar și cheltuială a depășit-o cu mult pe cea a anilor precedenți, organizatorii dorind să ne ofere o a 10-a ediție memorabilă. Și au reușit. "A fost cea mai tare ediție!" i-am auzit pe multi spunând. Mâncare românească, "din plin, cât ai putut duce", muzica "bună și multă" petrecere și voie bună. De-ar fi măcar o dată pe lună Zilele Zalăului la Chicago...
|
Nicu Crăciun, doamna Rodica Pop-Seling și Ovidiu Pop. Foto: Ema & Silviu Photography |
|
Întâlnirea de 10 ani, departe de școală: Camelia Coca, doamna profesoară Maria Zah și Natalia Pop. |
|
Doamna Rodica Pop Seling și Ovidiu Pop. Foto: Natalia Pop |
|
Ovidiu Pop pare mulțumit de eveniment. Foto: Natalia Pop |
Fotografiile ce însoțesc acest material, au fost publicate cu acordul autorilor, cărăra le mulțumim: