"Linia 1 sosește în stație!" se aude din difuzorul stației de autobuz din Brădet. Mulțimea de călători din stație iau cu asalt meterezele de zăpadă care separă trotuarul, curațat cât de cât, de șosea. Știți cum e: atunci când au trecut plugurile să curețe șoseaua, au împins zăpada în lateral, înspre trotuar. Oamenii uimiți de urgia albă de afară, tatonează cu piciorul înainte de a se încumeta să calce. Sunt peste 20 cm de zăpadă depusă peste noapte, dar "meterezele" sunt mai înalte de atât.
Peste drum de stație, un arbore de tuia în care vrăbiile zgribulite își căutau culcuș, stă acum cu capul plecat, închinându-se parcă ”Zeului Alb”. Nu a rezistat și de la atâta zăpadaăsi s-a aplecat sub povara ei.
Pornim. Se circula relativ normal. Zăpada e apoasă, sub roțile mașinilor care o frământă se transformă în apă murdară. Privesc tăcut pe geam. Copilul din mine se bucură, nici nu știu de când nu am văzut atâta zăpadă. Poate de când eram copil și la Băbeni, satul copilăriei mele, se adunau vecinele și împreuna cu bunica își mestecau rugăciunile către Prea Înaltul să înceteze urgia. Noi, copiii, nu mai puteam de bucurie, aveam tot "dâmbul lui Cherecheș" la dispoziție. Si nici măcar cenușa aruncată dimineață de către tanti Anișca - Dumnezeu sa o ierte, ca să nu alunece când iese pe drum, nu ne strica bucuria. Bunicul, cu țigara în colțul gurii privea și se gândea doar cum să ducă gunoiul de grajd pe câmp. Era cu gândul la primăvară si la lucrul câmpului. Mă rog, fiecare cu grijile lui. Dar pe atunci zăpada era zăpadă. Se așternea și rămânea o luna, două. Era scris în legile Naturii ca iarna să fie frig și zăpadă.
Acum, cele mai multe femei din sat nu mai sunt. Si bunicii își dorm somnul de veci în "timiteul" din deal, Dumnezeu să-i odihnească în pace! Satul și amintirile au rămas ascunse undeva într-un colț din mintea mea.
Privesc pe geamul autobuzului. Orașul, acest surogat de sat, e contrastant. Zăpada albă acoperă cumva cenușiul străzilor. În centru, șantierul e alb, Wesselényi și țăranul și ceva mai încolo Ady Endre au cușme albe. La fel și Iuliu Maniu. Mașinile sunt pline de zăpadă, nu-i invidiez deloc pe cei care sunt nevoiți să circule acum.
Am ajuns repede la școală, s-a circulat mai bine ca în zilele fără zăpadă. Probabil, speriați de ce e afară, mulți și-au lăsat mașinile acasă. La coborâre, o adevărată provocare să treci peste "meterezele" de zăpadă apoasă. Parcă nu sunt atât de mari ca în Brădet, aici stratul de zăpadă e mai subțire. Dar tot sunt 10-12 cm. În brazii din curtea școlii, câțiva grauri nedumeriți de ce e afară realizează, că au sosit prea repede din migrație.
Grăbesc pasul, în câteva minute se sună de intrare. S-a terminat vacanța "de schi", tocmai acum când a venit zăpada...