Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Clujul văzut de la înălțime

$
0
0
Întotdeauna mi-a plăcut să văd un oraș de la înălțime. În țară sau străinătate am avut ocazia să admir câteva orașe de sus, de pe un deal sau dintr-un turn. Municipiul Cluj-Napoca dispune de câteva locuri de belvedere de unde panorama asupra orașului este una de excepție. Și ce poate fi mai frumos decât un oraș văzut de la înălțime, mai ales dacă acel oraș îți este familiar.

Unul din locurile de unde Clujul se vede spectaculos, este dealul Cetățuia, denumit așa după fortificația habsburgică construită între anii 1715-1735 și din care se mai păstrează doar câteva ruine. În anii 1970, aici a fost construit celebrul Hotel Belvedere. Deși dealul nu are decât 405 metri înălțime, ascensiunea până la crucea ridicată în 1995 pe locul celei distrusă de comuniști, merită tot efortul. Sunt 237 de trepte până sus la cruce. Pentru cei mai comozi care nu se încumetă să urce scările, se poate ajunge cu mașina până în parcarea Hotelului Belvedere. Panorama asupra centrului Clujului și asupra văii Someșului este una deosebită. Aici există amenajat un mic parc cu alei, cu bănci. Zona este una deosebit de romantică, fiind animată de cupluri mai ales seara.

Hotel Belvedere

Crucea de pe Cetățuie


Parcul de pe Cetățuie


Pentru oricare variantă ai opta, priveliștea ce se așterne, jos la picioarele tale este greu de descris în cuvinte. Privirea va căuta puncte de reper cunoscute. Se distinge destul de clar clădirea Teatrului Maghiar, malul râului Someș, o parte din Parcul Central cu facultatea de Chimie. La o privire mai atentă se distinge chiar și turnul Primăriei sau mai departe catedrala Ortodoxă din Piața Avram Iancu. Însă, peste toate clădirile, se înalță falnic turnul-clopotniță al celei mai impunătoare biserici din Cluj. Este vorba despre biserica romano-catolică Sfântul Mihail din piața Unirii. Stând lângă crucea de pe Cetățuie și admirând orașul ce se întinde la picioarele mele, mă întreb cum s-ar vedea Clujul din turnul bisericii Sfântul Mihail.
Clujul văzut de pe Cetățuie



O parte din parcul central cu Facultatea de Chimie


Biserica Sfântul Mihail

Catedrala Ortodoxă
Răspunsul aveam să-l aflu câteva luni mai târziu, când aflat în Cluj cu ocazia Mitingului Aerian (despre care am scris aici), am avut ocazia să urc în turn. Știam de ceva vreme că este permis accesul turiștilor în turn, dar am avut câteva încercări eșuate. Ba nu am găsit poarta, ba nu era nimeni prin biserică să întreb. De fapt, nu știam că intrarea în turn se face prin exteriorul bisericii, am căutat de fiecare dată intrarea prin interior.
De data aceasta, am avut șansa să găsesc la intrarea în biserică un domn care vorbea foarte bine românește și care cu amabilitate a răspuns întrebării legate de modul în care se poate vizita turnul. Am aflat că într-adevăr se poate urca în turn, doar că trebuie să mergem prin exterior, înspre partea pieței cu Consulatul Maghiar. Biletul de intrare costă doar 5 lei și nu am vrut să ratez ocazia. Am fost surprins când pe spatele unuia dintre bilete a fost scris un număr de telefon: ”când coborâți, să mă sunați dacă este închisă ușa”– au fost explicațiile primite. La nedumerirea noastră, pe drum spre ușa de acces, am primit și lămuririle necesare. Respectivul domn era singurul angajat al bisericii care avea grijă și de micul magazin cu obiecte bisericești dar și de intrarea în turn. Și cum între acestea este o distanță de aproximativ 80-100 de metri, este nevoit să facă acest drum de sute de ori într-o zi cu fiecare grup de turiști care vor să urce în turn. Nu putea lăsa poarta deschisă, așa că preferă să-și dea numărul de telefon. Dincolo de condiția fizică demnă de invidiat pe care o avea, nu cred că avea un post pe care să și-l dorească multă lume. Probabil, soluția ar fi stabilirea unui orar fix în care se poate vizita turnul și închiderea magazinului pe acea perioadă.
Turnul  Bisericii romano-catolice Sf.Mihail

Turnul Bisericii Sfântul Mihail lipit de fațada nordică, este o construcție impunătoare, fiind cel mai înalt turn al unei biserici din România. Este construit în stil neogotic, construcția sa începând în 1837 și finalizându-se în 1860. Inițial, biserica a avut proiectate două turnuri pentru fațada principală, după modelul catedralei Sfânta Elizabeta (Dóm Svátej Alzbety) din Košice, Slovacia. Nu a fost ridicat decât turnul de nord-vest între anii 1511-1543, turn care a fost distrus de un incendiu în 1697. A fost reconstruit în stil baroc în 1744 dar a fost nevoie demolarea lui în 1763 după un cutremur care-l deterioraseră foarte tare. Când am ajuns la ușa de metal ce asigură intrarea în turn, mi-am amintit de ascensiunea de acum trei ani într-un alt turn la fel de celebru, turnul nordic al Catedralei Sfântul Ștefan (Stephansdom) din Viena. Mi-am propus să încerc să fac o comparație între cele două ascensiuni, conștient de faptul că nu va trebui neapărat să caut similitudini ci mai degrabă contraste. Ce a rezultat în urma comparației, se poate citi în articolul publicat pe site-ul Cluj.Travel

Ascensiunea în turnul bisericii Sf.Mihail se face pe niște scări de lemn, care la început trec printr-un pasaj îngust și slab luminat până la prima platformă. Aici te afli în spatele unei ferestre cu vitralii. Pe jos stau aruncate în dezordine câteva bucăți de piatră. Sunt pietre de factură gotică, ornamente desprinse probabil în timp din zidurile bisericii. Pe un perete, câteva dintre aceste fragmente, alături de un crucifix de metal constituie începutul unei expoziții. Sunt surprins să găsesc un tablou din 1961 cu zece chipuri de bărbați ”fruntași la șantierele de restaurări monumente istorice”. Totul în jur poartă amprenta porumbeilor care-și fac veacul în turn și pe care-i auzim zburând undeva sus, deasupra noastră. Un chip de înger zace pe jos, ”pictat” cu mizerie de porumbei. Undeva lângă ferestre sunt altare vechi de lemn ce ar constitui piese de rezistență în orice muzeu. Platforma are și ferestre mari de metal. Deschid una dintre ele și am o imagine superbă asupra laturii de est a Pieței Unirii, cea cu clădirile gemene, în oglindă.


Miniexpoziția amenajată în turn
De aici, ascensiunea continuă prin intermediul unei scări de lemn, destul de solide. Sunt în total aproximativ 160 de trepte până la platforma unde sunt clopotele.  Deși nu pare o ascensiune periculoasă, existând și o balustradă, totuși persistă un sentiment de nesiguranță în special datorită porumbeilor care se aud zburând deasupra. Urcând ai o imagine de ansamblu asupra altarului și asupra lapidariului improvizat aici. La următoarea platformă, alte fragmente de altar. 
Altar de lemn adăpostit în turn
O ușă de lemn întredeschisă dublată de o alta de metal, dă spre podul de deasupra navei centrale a bisericii. Nimic deosebit, doar grinzile ce susțin acoperișul. Am citit undeva că ar exista intenția de a amenaja în acest spațiu o expoziție. Dacă ar fi amenajată corespunzător, dacă s-ar rezolva problema porumbeilor, atunci toate piesele de arhitectură, toate fragmentele de altar ar putea constitui baza unei expoziții permanente. Cum Clujul nu duce lipsă de evenimente culturale și se pregătește pentru a deveni Capitală Culturală a Tineretului în 2015 și speră la statutul de Capitală Culturală Europeană în 2021, amenajarea unui astfel de spațiu neconvențional ar putea fi o variantă demnă de luat în seamă.
Podul Bisericii Sf.Mihail


Platforma clopotelor asigură și ieșirea spre mica platformă exterioară. Clopotele, patru la număr au inscripții în maghiară și latină. Am fost avertizați la urcare să nu ne speriem de sunetul ce marchează fiecare jumătate de oră. Aici, spre deosebire de alte turle-clopotnițe, te poți plimba printre ele, le poți atinge. După scrijeliturile de pe pereți constați că au fost și alți așa ziși turiști cu mult înaintea ta. Unele inscripții sunt ”istorice” datând din 1944.
Unul din clopotele Bisericii Sf.Mihail


Panorama asupra Clujului este deosebită. Chiar a meritat efortul de a urca până aici. Platforma exterioară însă nu este prea generoasă, este destul de îngustă. Pe alocuri trebuie să treci cu spatele la perete. Avem norocul însă de a nu fi prea multă lume, așa că putem admira în voie orașul. Clădirile se disting clar, se remarcă siluetele bisericilor ale căror turnuri domină orașul. Singura parte în care nu vezi clădirile este cea spre Piața Unirii, acoperișul navei bisericii te împiedică să vezi Piața dar și clădirea ce adăpostește Librăria Universității.


Catedrala Ortodoxă văzută din turnul Sf.Mihail



Parcarea din Piața Unirii


La Cluj, te poți aventura și mai sus de această platformă. Scările de lemn, din ce în ce mai murdare de excermente de porumbei te duc până la mecanismul ceasului. Aici patru axe duc la cele patru cadrane de pe fiecare latură a turnului. Orașul se vede din ce în ce mai frumos prin micile ferestre. Este o imagine frumoasă a orașului și a limbilor acelor ceasornicului. Și aici pereții sunt scrijeliți cu tot felul de inscripții. Cea mai veche pare a fi una din 1871.  

Clădirile gemene din PiațaUnirii


Colțul de nord-est al Pieței Unirii

Hotel Belvedere - văzut din turnul Bisericii Sf.Mihail

Colțul de nord-vest al Pieței Unirii
Dincolo de acestă platformă riscul de accidente crește considerabil. Scara de lemn duce din ce în ce mai sus, prin semiobscuritate abia mai distingi ceva. La coborâre, te trezești în fața porții închise și îți aduci aminte că trebuie să suni să te deschidă.

 

inscripție veche pe zidul interir al turnului



Clujul văzut prin ferestrele turnului Sf.Mihail

Am văzut ”de sus” multe orașe, însă niciunul nu m-a impresionat atât de tare ca și Clujul. Poate și faptul că este un oraș de care mă simt legat contribuie la acest sentiment. Trebuie să urci pe Cetățuie sau în turnul Bisericii Sf. Mihail ca să-ți dai seama ce frumos este Clujul!


Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48