Fotografi sălăjeni: familia Takács

Încercând să găsesc fotografi sălăjeni care au activat în trecut, am avut șansa să-l întâlnesc pe domnul Takács Zsolt, cel care a pus bazele Cercului foto la fosta Casă a Pionierilor. A fost o vreme, când toate activitățile extrașcolare ale elevilor se desfășurau organizat în cadrul instituției numite ”Casa Pionierilor” care s-a metamorfozat, după Revoluție, în Clubul Copiilor sau, după caz, Palatul Copiilor. Iar faptul că la ”Casa Pionierilor” a existat un cerc de fotografie, a constituit pentru mine punctul de plecare al unei documentări legate de cei care au activat aici. Azi, instituția numită ”Palatul Copiilor” nu are un cerc de fotografie sau videografie. Ba mai mult, clădirea în care a funcționat ”Casa Pionierilor” și ulterior ”Palatul Copiilor” a fost demolată. Însă povestea cercului ”Foto-Cine Club” a supraviețuit și este transmisă mai departe.

M-am întâlnit de câteva ori cu domnul Takács Zsolt, care la cei 77 de ani pe care îi are, este încă energic. A acceptat să-mi spună poveste cercului foto de la ”Casa Pionierilor” dar și povestea activității de fotograf, pe care a desfășurat-o până în 2000 când s-a pensionat. Pasiunea pentru fotografie, pe care a transformat-o în meserie, a moștenit-o de la tatăl său, Takács Sándor. Așa că, povestea acestei familii de fotografi trebuie să înceapă de aici.

Fotograful Takács Sándor (1915-1987)

Takács Sándor s-a născut în anul 1915. În anul 1945, când s-a născut băiatul său, Zsolt, era funcționat la SOV ROM (societate mixtă româno-sovietică ce a funcționat în perioada 1945-1956). În anul 1946 i s-a născut al doilea băiat, care a ales să emigreze în Ungaria. A fost un autodidact, învățând fotografie din cărți și de la Balogh Béla. Acesta din urmă, împreună cu alți întreprinzători (merită amintiți Tarpai și Sakács) au pus bazele Cooperativei Meseșul în 1948. Și aici a funcționat o secție foto, numele Tarpai Rozá fiind cunoscut zălăuanilor. Dar asupra acestui studio foto o să revenim cu un alt material.

În anul 1955, Takács Sándor își deschide propriul studio foto, ce funcționa în centrul orașului, la Vigádo (actuala Clădire Transilvania). Cinci ani mai târziu, este nevoit să între în Cooperativa Meseșul, însă nu a rămas decât până în anul 1963. Erau orgolii meri între fotografi, fiecare dorea să se impună în fața clientelei.

În anul 1963, activitatea de fotograf al lui Takács Sándor cunoaște o revigorare, odată cu deschiderea unui studio foto în Crasna. În zilele de marți și duminică (marți era zi de târg iar duminica era zi de sărbătoare), Takács Sándor mergea cu motocicleta IJ de proveniență sovietică, la Crasna unde avea clienți fie pe cei care veneau la târg și aveau nevoie de fotografii de tip buletin (format 3/4), fie pe elevii școlilor din jurul Crasnei. Rând pe rând, a vizitat școlile din Marin, Meseșeni unde îi fotografia pe absolvenți. Era moda fotografiilor pentru tablourile de absolvenți. Marți, sau după caz duminică făcea fotografiile, iar data viitoare când mergea în zonă ducea probele. După ce clienții cădeau de acord asupra fotografiei dorite, aceasta se realiza în format 6/9 sau 9/12 sau în cazuri speciale formate mai mari 13/18 sau chiar 18/24. În ultimele cazuri, se folosea film cu granulație mai fină. Din câte își amintește domnul Takács, diferența de preț între formatul 9/12 și 9/14 era de 1 leu.

aparatul foto pe film Zenit ce i-a aparținut lui Takács Sándor. Colecția privată Sergiu Boldor

Aparatele pe care Takács Sándor le folosea erau Zenit (sovietic), Zorki S (sovietic) - aparat pe film 35 mm, cu obiectiv detașabil de 50 mm și Leica (producție germană). Din păcate, bogata arhivă foto a lui Takács Sándor s-a dus pe apa Văii Zalăului (la propriu), odată cu inundațiile din anii 1970/1971. Fiul, Takács Zsolt, își amintește că odată cu mutarea de pe strada Republicii nr.31 pe strada Parcului nr.1, această arhivă foto s-a pierdut, fotografii și filme fiind aruncate în Valea Zalăului. 

Tot ce a rămas, ca fotografii, din munca lui Takács Sándor, este o fotografie de prin anii 60, un portret realizat unui etnic rrom din zona Cizer. O fotografie artistică, în care bărbatul este surprins în timp ce-și aprindea o țigară. Fotografia a fost înrămată și păstrată cu grijă de fiul Takács Zsolt, devenit și el fotograf. De curând, fotografia a fost donată pentru proiectul ”Muzeul Fotografiei Sălăjene”. 

Fotografie realizată de Takács Sándor prin anii 60

Fotograful Takács Zsolt (n.1945)

Takács Zsolt, băiatul cel mare al lui Takács Sándor a deprins meseria de fotograf de la tatăl său. Mergea să-l ajute atunci când acesta avea mai mult de lucru prin câte un sat. Printre alte amintiri, estompate în timp, Takács Zsolt își amintește de o nuntă din Crasna la care tatăl său era fotograf. A mers să-l ajute, cu blițul pe care deja lucra la ”Casa Pionierilor”, asta pentru că blițul tatălui nu făcea față în condiții de lumină slabă.

Takács Zsolt a absolvit liceul cu 11 clase (așa era în acei ani) la Zalău, în 1963. Intră în câmpul muncii în 1963 când se angajează ca profesor la școala din Dioșod. Predă mai multe discipline, limba germană, limba maghiară, sport până în luna decembrie a aceluiași an, când este încorporat în armată. Stagiul militar îl face la Câmpina în perioada 1963-1965. După armată este profesor de limba maghiară la Cristur Crișeni (1965-1966). Se angajează apoi la URCC (Uniunea Regională a Cooperativelor de Consum) unde lucrează în perioada 1966-1967. 

Cum tatăl era fotograf, o meserie bănoasă în acea vreme, acceptă provocarea de a prelua de la tatăl său secția foto de la Buciumi care tocmai a fost deschisă în cadrul Cooperativei meșteșugărești. Joia era târg la Buciumi, așa că face naveta cu o motoretă Jawa pentru a-i fotografia pe cei care aveau nevoie de fotografii de tip buletin pentru diferite acte, sau pur și simplu voiau fotografii de grup sau de familie. 

Începând cu data de 1 septembrie 1972 acceptă să lucreze la ”Casa Pionierilor” din Zalău la proaspătul înființat Club foto. A urmat o perioadă frumoasă, cea mai frumoasă - așa cum își amintește. Prin mână i-au trecut sute de elevi, dornici să învețe arta fotografică. La Clubul Foto preda tehnică și artă fotografică în fiecare zi a săptămânii lucrătoare (luni-sâmbătă) având câte 3 grupe pe zi a câte 10-12 elevi fiecare. 

Takács Zsolt - inițiatorul Cercului Foto de la Casa Pionierilor Zalău

Printre elevii care s-au remarcat în cadrul Clubului Foto din cadrul casei Pionierilor și despre care Takács Zsolt își amintește cu drag, se numără Nicu Gozman, Nelu Tulai sau Eva Murgu. Cu acești elevi dar și cu mulți alții, reușește să obțină premii la concursurile pionierești. De exemplu, în anii 1972-1974 a câștigat de 3 ori locul I pe țară la concursul ”Cutezătorii” la categoria Fotografii artistice. De asemenea, în acea perioadă are loc și prima expoziție foto la Zalău, în spațiile actualei Clădiri Transilvania fiind expuse lucrările artistice ale elevilor de la ”Casa Pionierilor”. 

În perioada în care activa la ”Casa Pionierilor”, Takács Zsolt se căsătorește. Directorul de atunci, Avram Arghir îi propune să facă nunta (masa festivă) chiar acolo, la ”Casa Pionierilor”. Avea să fie o premieră: singura nuntă ce a avut loc în spațiile ”Casei Pionierilor”. 

În 1972, se schimbă numele clubului. Din Clubul foto devine Foto-Cine Club, odată cu lansarea secției video. Erau anii în care, profesorii care activau în cadrul Caselor Pionierilor încercau să țină pasul cu noile descoperiri. Era singurul mod în care elevii putea să-și dea frâu liber pasiunilor, fie că erau la cercul de karting (în mare vogă), la cel de mecanică sau la cele de științe ale naturii. 

În anul 1974, după patru ani petrecuți ca profesor la Casa Pionierilor, Takács Zsolt este atras de salariul mai mare oferit de secția foto a Cooperativei Meseșul. Deși a păstrat mulți ani legătura cu foștii săi colegi și elevi de la ”Casa Pionierilor”, avea să lucreze mulți ani, până la pensionare în cadrul secției foto de la ”Meseșul” și ulterior ”Viitorul”. Începea o altă etapă a carierei sale fotografice, care i-a adus, de-a lungul anilor, la fel de multe satisfacții. 

Fosta Cooperativă Meseșul. Sursa foto: revista Művelődés, 1970

Au fost și fotograf la nunți, acolo unde era solicitat prin intermediul secției foto de la Cooperativa ”Meseșul”. Era să rateze câteva comenzi, din cauza muncii patriotice la care erau chemați și angajații cooperativelor meșteșugărești. 

Acum, la pensie, după 31 de ani de muncă, are o pensie de doar 1391 lei. Nu se plânge. Își duce bătrânețile cu demnitate, amintindu-și cu plăcere de activitatea de fotograf. Anii au trecut, meseria nu a mai avut trecere, odată cu apariția fotografiei digitale și cu accesul facil, cu o simplă cameră de pe un smartphone, la universul mirifică al fotografiei. Poate și din nostalgie a decis să doneze aparatură fotografică pentru proiectul ”Muzeul Fotografiei Sălăjene”.