Am ținut neapărat să fiu prezent la spectacolul ”Verde Tăiat” din cel puțin două motive. În primul rând, cred că e o obligație a noastră, a zălăuanilor, de a fi alături de proiectele locale. Și, așa cum se știe, piesa de teatru ”Verde Tăiat” a fost produsă la Zalău de către Asociația Pro Teatru. Al doilea motiv pentru care am vrut să văd spectacolul este acela că l-am ratat în anii trecuți, din varii motive. Și dacă mai adăugăm și nominalizarea la Premiile UNITER 2021, avem toate ingredientele pentru un spectacol ce trebuie văzut. A mai fost un motiv pentru care am vrut să văd spectacolul, titlul ”Verde Tăiat” are darul să incite. Cum adică să tai o culoare?
Trebuie precizat faptul că intrarea la spectacol a fost gratuită, evenimentul fiind susținut de Ministerul Culturii. Însă, cei care au vrut, au putut dona la intrare sau la ieșire, în urna special amenajată. Și nu au fost puțini aceia care au înțeles că banii pot fi folosiți pentru celălalt proiect al Asociației Pro Teatru, și anume ”Punctul Termic”.
Și de data aceasta voluntarii au fost la înălțime. La intrare salutau politicos și urau spectatorilor un ”Bine ați venit”, iar la ieșire, la fel de politicoși, spunea ”La revedere!” sau ”Vă mai așteptăm!”. Contează mult când publicul se simte tratat așa cum se cuvine, doar grație lui există spectacolele.
Mă așteptam să fie ceva mai mult public. Poate că mulți au văzut spectacolul în anii trecuți. Piesa s-a jucat la Zalău încă de 3 ori. Pe de altă parte e și o chestie de raportare la spațiu. De exemplu, un spațiu generos cum este acesta, poate părea gol la un public de 100 de persoane, în timp ce un spațiu mai mic poate părea plin la același public. Și, trebuie neapărat să ne raportăm și la dimensiunile orașului nostru. Poate că de vină e distanța mare față de centrul orașului... Încă nu mi-e clar dacă decizia de a muta Festivalul ”Curtea Artiștilor” din oraș la periferia acestuia a fost una bună. Concluziile le vor trage, desigur, organizatorii la final. E adevărat și faptul că aici, la Zalău, ne lipsește cultura spectacolelor. Asta se câștigă în timp, iar publicul se fidelizează doar prin multe spectacole. Să nu se înțeleagă greșit, sunt evenimente culturale la Zalău. Unele de foarte bună calitate, derulate de instituții de profil: Muzeul Județean, Biblioteca Județeană, Casa Municipală de Cultură, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, etc. Însă acestea sunt sporadice. Tot atât de adevărat este și faptul că asistăm, de câțiva ani buni, la o criză majoră în cultură. Azi clamăm lipsa unui teatru, al unui cinematograf sau a librăriilor la Zalău, dar este posibil ca odată ce le vom avea, acestea să fie mai mult goale. Întrebarea fundamentală este următoarea: Mai avem nevoie de cultură?
Dar să revenim la spectacolul ”Verde Tăiat” pe care l-am văzut pentru prima dată sâmbătă, 16 iulie 2022. S-a scris mult despre această piesă de teatru din 2019 de când a fost premiera. Nu voi insista și eu. Însă trebuie să amintesc distribuția. Actorii ce au pus în scenă piesa sunt: Florin Suciu, Irina Sibef, Răzvan Bănuț, Emanuel Cifor. Scenariul este scris de Alexandra Felseghi, regia este semnată de Adina Lazăr iar scenografia de Andreea Tecla.
Narațiunea este bazată pe un caz real, acela al asasinării pădurarului Liviu Pop angajat al Direcției Silvice Maramureș. Evenimentul nefericit a avut loc între localitățile Rogoz și Lăpușul Românesc în 2019 și a ținut capul de afiș al presei centrale.
Piesa ”Verde Tăiat” este pusă în scenă de patru actori, care interpretează rolul a cinci personaje: văduva (Irina Sibef), procurorul (Florin Suciu), vecinul (Emanuel Cifor), primarul (Răzvan Bănuț) și șeful ocolului silvic (Emanuel Cifor). Aceștia reușesc cu succes să pună în scenă drama morții pădurarului, care în piesă are alt nume - Savin Rus, la fel ca și soția acestuia - în piesă este Ioana Rus.
Scena de început ni-i prezintă pe vecin (în stânga) care-și face de lucru cu un briceag, pe văduva Ioana și pe procuror. ”Fac orice domnule procuror! Numai să se facă dreptate” - este prima replică a piesei. Ioana Rus, văduva pădurarului ucis, stă de vorbă cu tânărul procuror venit tocmai de la București ca să ancheteze cazul. Pare pus pe fapte mari, însă, până la final va ceda ”presiunilor de sus”. Pe măsură ce scenele se desfășoară realizezi că intri într-o poveste complicată, a mafiei lemnului. O problemă socială, explozivă pe alocuri, în care pe de o parte oamenii buni vor să facă dreptate acționând cum pot ei, iar pe de altă parte, oamenii răi, susținuți tacit de instituții ale statului își văd în continuare de treaba lor. O treabă în care, își bagă nasul câte un om bun, care, în extremis, este eliminat.
Primarul - omul cheie al întregii afaceri, care poate fi întruchiparea oricărui primar dintr-o zonă cu probleme, este jucat magistral de Răzvan Bănuț. E superbă scena în care, înainte de alegeri, primarul organizează o acțiune de împădurire, transmisă live pe rețelele de socializare. De fapt, nu acțiunea de împădurire contează - o picătură într-un ocean al defrișărilor - cât imaginea pe care edilul încearcă să și-o facă. Vă sună cunoscut? Și e tragi-comic cum buștenii de lemn, ce alcătuiau decorul piesei, și despre care te întrebai ce rol au, sunt clădiți unul peste altul adăugându-li-se crengi verzi. Un fel de spoială ieftină, ca tăiatul panglicii la un pod ce se va prăbuși în curând, sau ca și inaugurarea altui pod cu defilări de copii. Doar trăim în aceeași țară, nu?
Excelentă și scena în care, procurorul pus pe fapte mari, este pus la punct de un singur telefon primit, de unde altundeva, de sus... Vă sună cunoscut și asta? Da, e din aceeași țară în care plagiatele sunt protejate de instituții și în care hoții strigă ”Hoții!”
Până la urmă, piesa nu este una cu happy-end. Mafia lemnului învinge pentru că, pentru oamenii răi, banii sunt zeul suprem. Degeaba oamenii buni încearcă să se opună, ajung fie să le fie cumpărată tăcerea, fie aleg să plece. Este și cazul văduvei care, oricât ar iubi pădurea, se gândește la protecția ei și a pruncilor.
Tulburător spectacolul. Te readuce cu picioarele pe pământ și-ți dai seama că într-o comunitate nu bordurile și panseluțele din rondourile contează, ci Adevărul rostit fără patimă sau ură. Muzica, o doină de jale din Maramureș, proiecțiile video cu păduri sau graiul ardelenesc în care se joacă piesa, îi aduc acesteia un plus de savoare.
Iar la final, ai parte și de explicarea titlului piesei, pe care aveai de altfel să-l intuiești pe parcursul acesteia. ”Verdele tăiat” este de fapt dreptatea cerută de văduvă, sau dacă vreți, de ONG-urile care încearcă să lupte cu mafia lemnului. ”Ajunge atâta verde tăiet” sunt ultimele cuvinte rostite în piesă de actrița Irina Sibef.
În ropotele de aplauze ale celor prezenți, m-am gândit că această piesă de teatru ar trebi jucată în școli. De acolo începe educația în general, de acolo începe educația de mediu sau cetățenească. Tinerilor le plac poveștile, iar aceasta este o poveste cu un puternic impact educațional. Apoi, piesa ar trebui jucată la sediul fiecărui Ocol Silvic din țara asta. Și repede, până mai avem păduri! Și de ce nu, ar trebui jucată la întâlnirile primarilor. Poate, așa, oamenii răi vor fi din ce în ce mai puțini în țara asta. Speranța moare ultima!