Crucilor solare din Țara Codrului și zonele limitrofe

În partea de nord a județului Sălaj, În Țara Codrului (zonele etnografice Codru și Sub Codru) dar și pe cursul râului Someș, satele au în jurul bisericilor de lemn sau de zid, dar și în cimitirele vechi, pietre funerare cu totul și cu totul speciale a căror proveniență pare învăluită de mister. Sunt așa numitele ”cruci celtice” numite (impropriu) așa întrucât seamănă cu crucea Sfântului Patrick al Irlandei. Deși există modele diferite, realizate mai mult sau mai puțin artistic de către meșterii cioplitori în piatră, aproape toate au același format ce le individualizează printre toate pietrele funerare din Sălaj.

Practic avem o cruce cu brațe egale (cruce greacă) ce este înscrisă într-un cerc; brațele crucii și cercul, la care se adaugă postamentul, sunt toate realizate dintr-o singură bucată de piatră, cel mai probabil realizată prin tehnica cioplirii. Brațele crucii se continuă în afara cercului prin mici protuberanțe, iar crucea este susținută de un soclu. 

Simbolistica crucii înscrise în cerc

Simbolul crucii înscrisă în cerc, sau mai bine spus al cercului împărțit în patru prin trasarea a doi diametri perpendiculari, reprezintă un simbol a cărui vechime se pierde în negura vremii. Simbolul este cunoscut sub numele de cruce solarăși este un simbol precreștin. Crucea solară se înscrie într-un simbolism deopotrivă al cercului cât și al crucii. Cercul poate simboliza printre altele timpul ca o succesiune continuă și invariabilă de momente identice între ele. Cercul mai poate simboliza și cerul cu mișcarea lui circulară și neschimbătoare. [1]În lumea celtică cercul are funcții și valori magice.[2] Crucea este unul din simbolurile atestate încă din Antichitate, fiind descoperite cruci de marmură ce datează încă din secolul al XV-lea î.Hr. După unii simboliști, crucea este al treilea dintre cele patru elemente fundamentale, alături de punct, cerc și pătrat. Crucea este cel mai totalizant dintre simboluri, fiind baza tuturor simbolurilor de orientare: orientare spațială în raport cu punctele cardinale terestre dar și orientare temporală în raport cu cu punctele cardinale cerești. Crucea are o funcție de sinteză, în ea se întâlnesc cerul și pământul, în ea se amestecă timpul și spațiul.[3]

În epoca precreștină, crucea reprezenta soarele, armonia contrariilor (cerul și pământul), centrul ei fiind mijlocul universului. Crucea cu brațele egale este forma cea mai răspândită în epoca precreștină. La asiro-babilonieni crucea reprezenta simbolul soarelui și al luminii. Crucea, sub diversele ei variante, reprezintă astăzi un simbol creștin acceptat de aproape toate cultele și denominațiunile. În bisericile catolice (greco-catolice) și ortodoxă – cele care sunt predominante în spațiul cultural românesc, fie el și din Transilvania, crucea reprezintă patimile, moartea și învierea lui Isus Hristos. Crucea înscrise în cerc, combină așadar simbolistica bogată a cercului cu cea, la fel de bogată, a crucii.

Dan-George Uza scrie într-un articol de pe blogul Cercul de stele (www.cerculdestele.blogspot.com) următoarele, referitoare la simbolistica crucii: ”Încercând o interpretare ezoterică, remarcăm că, din punct de vedere al simbolisticii, crucea reprezintă convergența întregului în sisteme duale: sus-jos, stânga-dreapta, corp-extremități. Din punct de vedere al cosmologiei creștine, cele patru brațe ale crucii amintesc de brațele râului care uda pe vremuri Grădina Edenului (Facerea 2:10-14). Privită în plan vertical, crucea capătă rolul de axă a lumii care unește principalele stații ale călătoriei Soarelui pe timpul unei zile: răsăritul cu apusul, cerul cu lumea de jos, zenitul cu nadirul, puncte diametral opuse ale sferei cerești. Înscrierea crucii într-un cerc nu face decât să potențeze semnificația sa astronomică. Cercul reprezintă curgerea neîntreruptă a timpului prin subunitățile sale măsurabile (ziua, anul) și, transpusă sub formă de roată, crucea nu numai că ia forma fizică perceptibilă a astrului zilei, cea de disc, ci chiar ajunge să realizeze împărțirea parcursului solar în cele patru anotimpuri prin linia solstițiilor (verticala) și cea a echinocțiilor (orizontala).”[4]

Romulus Vulcănescu în a sa Mitologie Română [5]atribuie celților simbolul Soarelui reprezentat printr-o cruce înscrisă în cerc. Roata solară cu patru spițe se regăsește în arta populară românească. Simbolul poate fi întâlnit în spațiul românesc atât ca element de decor pe troițe și stâlpi de poartă, mai ales în zona Maramureș, cât și ca monumente funerare de lemn (Maramureș) sau de piatră (Sălaj, Maramureș, Satu-Mare). De asemenea este prezent pe o formă de colac pentru parastas.

Diverse reprezentări ale crucii înscrise în cerc

În Munții Apuseni, pe cursul mijlociu al Arieșului, în Țara Moților, pot fi întâlnite sus pe deal, cruci de piatră ce seamănă cu crucile celtice din Irlanda. Sunt cruci de hotar, strâns legate de ciclurile agrar/pastorale.[6] Și în Maramureș, în unele cimitire, există cruci de lemn în formă de roată valahă. Cel mai elocvent exemplu este cimitirul din Breb. Modelul este preluat și în arhitectura unor troițe, unele găsindu-se și în Sălaj, de exemplu în Peceiu, Sîg și Țăudu.  

Troiță la Peceiu (SJ)

Troiță la Sîg (SJ)

Răstignire în Țăudu (SJ)

Fiind un simbol asumat de comunitățile creștine, nu trebuie să ne mire faptul că apare pe monumente funerare. De exemplu, l-am identificat pe o piatră funerară din sec XX (1942) din Meseșenii de Sus. 

piatră funerară din Meseșenii de Sus (SJ), având simbolul crucii înscrise în cerc

Simbolul crucii înscrise în cerc nu ține numai de cultura română, ceea ce dovedește universalitate lui. De exemplu, l-am întâlnit ca motiv decorativ pe pietre funerare maghiare. 

piatră funerară din cimitirul reformat din Șimleu-Silvaniei. Pe friza de jos, apare si crucea înscrisă în cerc

Simbolul poate fi întâlnit și în afara spațiului transilvănean, de exemplu, în Moldova, la Pătrăuți, acolo unde există o ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Biserica ”Sfânta Cruce”  - monument UNESCO - datează din 1487, fiind atestată ca prima ctitorie a marelui voievod. În cimitirul din Pătrăuți mai toate crucile erau de lemn, de forma crucii celtice. Unele au fost salvate de la distrugere, fiind adăpostite în clopotnița bisericii. Fotografiile ne-au fost furnizate de părintele Gabriel Herea de la Pătrăuți. 

Cruci de lemn la Pătrăuți pe care se vede modelul crucii înscrise în cerc. Foto: Gabriel Herea

cruce veche de lemn de la Pătrăuți. Foto: Gabriel Herea

Mai trebuie amintit în acest context, al prezenței simbolului crucii solare, de un model de ladă de zestre ce provine, după toate probabilitățile din centrul de lădari din Sângeorzu de Meseș. Lada de zestre se află în colecția etnografică din Buciumi. 

Între cele două rozete solare (mari) se distinge și simbolul crucii înscrise în cerc

Crucile solare de piatră din Țara Codrului și de pe Valea Someșului

Revenind la spațiul pe care-l studiem, cel aflat la confluența județelor Sălaj, Maramureș și Satu-Mare, crucea solară  (crucea inelată sau crucea înscrisă în cerc) apare în reprezentări mai vechi realizată în lemn sau, mai recent în piatră. Ne vom ocupa în cele ce urmează de crucile solare din piatră, de pe teritoriul județelor Sălaj și Maramureș. Există mai multe teorii cu privire la originea acestor monumente funerare. Una dintre ipoteze afirmă că avem de a face efectiv cu cruci celtice. Este adevărat, forma pietrelor funerare despre care vorbim seamănă izbitor de mult cu modelul celtic – crucea Sf. Patrick, apostolul Irlandei (cel care a creștinat triburile irlandeze în sec. V) sau crucea lui Odin – zeul suprem în mitologia nordică. O legendă creștină spune că druizii (triburi celtice ce stăpâneau Irlanda) venerau o mare piatră circulară. Sf.Patrick, văzând semnificația pietrei a desenat o mare cruce prin mijlocul ei pentru a o binecuvânta. [7]

În realitate, în cazul pietrelor funerare din nordul județului Sălaj nu poate fi nici într-un caz vorba despre cruci de proveniență celtică din motive evidente: triburile celtice au traversat spațiul fostei Dacii cu aproximativ 300 de ani înainte de Hristos, după domnia regelui Dromichetes.[8] Poate fi vorba cel mult de o influență de origine celtică, prin propagarea simbolului solar al cercului împărțit în patru. Fără îndoială, civilizația celtică a influențat cultura popoarelor Europei, așa cum a influențat-o și pe a dacilor. Ținând seama de răspândirea pe care o avea în cultura celtică motivul roții cu patru spițe, respectiv al crucii înscrise în cerc, este plauzibil ca acesta să fi fost difuzat de către celți pe teritoriul Daciei.[9]

Prezenta celților pe teritoriul fostei Dacii, în mare parte actualul teritoriu al României, este un fapt istoric. În marea lor migrațiune spre răsăritul Europei, triburile celtice au ajuns în nord-vestul Transilvaniei pe la 400-350 î.Hr. O ramură a coborât spre ținutul din nordul Mării Negre; cealaltă a străbătut Peninsula Balcanică, desființând regatul trac al lui Lysimach și incendiind sanctuarul din Delphi (în 279 î.Hr).[10]

Ar putea fi plauzibilă ipoteza conform căreia, triburile celtice, care au cunoscut simbolul cercului împărțit în patru, ar fi lăsat moștenire acest simbol, care ulterior s-a regăsit în diferite forme de manifestare, inclusiv ca și monument funerar creștin. Pe de altă parte, studiind câteva dintre crucile solare răspândite prin cimitirele satelor sălăjene, au putut fi identificate câte inscripții. Acestea sunt în limba română, cu caractere latine, ceea ce denotă faptul că sunt realizate după anul 1847-1850.[11] Ba mai mult, pe una dintre cruci se distinge anul 1869 ca fiind anul decesului. Chiar dacă sunt unele cruci mai vechi, se poate spune, fără să greșim, că acest tip de cruci solare din piatră datează din secolul XIX, poate chiar începutul secolului XX. Oricum, nu sunt mai vechi de secolul XVIII. 

Năpradea. Textul de pe piatră: ”1870 (nesigură ultima cifră) 20 Mai, JNRI (nesigură ultima literă, dar e prescurtarea de la Iisus - scris cu J - Nazarineanul Regele Iudeilor), David Dan (nesigură terminația)”. Foto: prof. Aurel Medve

Năpradea. Textul lizibil pe piatră: „Aici hodinește robul lui Dum. răposat Antonie”. Foto: Aurel Medve

Cruci solare alături de cruci obișnuite, lângă biserica veche din Benesat

Centrul de pietrari de la Aluniș

Se pune totuși întrebarea de ce aceste cruci solare sunt concentrate într-un areal relativ restrâns? De ce, sub această formă, se întâlnesc doar în zona geografică amintită? Este plauzibilă ipoteza legată de existența în zonă a unui centru de pietrari, meșteri cioplitori, care au confecționat monumente funerare, printre care și aceste cruci solare. Trebuie să existe un centru radiant din care a pornit această ”modă”. Din punctul nostru de vedere, centrul este localitatea Aluniș din comuna Benesat.

Localitatea Aluniș, situată pe malul stâng al Someșului, este una dintre cele mai vechi localități din actualul județ Sălaj. Atestată documentar la 1246, a avut de-a lungul anilor diferite denumiri: Zeeplak (1387), Zeplak (1423), Szeplaku (1850), Szamosseplak (1913), Aluniș (1930). Actuala denumire, dată satului după instalarea administrației românești de după Unire explică o caracteristică a mediului, pe dealurile din zonă crescând mulți aluni.[12]

Pe dealul Ciocârlău, ce separă localitățile Aluniș și Benesat, situate de aceeași parte a Someșului, este atestată exploatarea calcarelor grezoase (cunoscute ca și calcare de Aluniș). Majoritatea locuitorilor din Aluniș își câștigau existența din extragerea și prelucrarea acestei roci. Familii asociate dețineau pe Dealul Ciocârlău câte un cuptor (numit baiusag) – adică o mică mină de unde extrăgeau lespezile de piatră prin decopertare și copturare cu târnacopul și ranga.[13] Treptat s-a dezvoltat meșteșugul cioplitorilor în piatră din Aluniș, meșteșug care a dispărut în anii 50-60 ai secolului trecut, odată ce betonul, mult mai ușor de modelat, a luat locul pietrei.

Artistul și dramaturgul Flavius Lucăcel, originar din Aluniș, cunoaște foarte bine fenomenul. De mic copil, alături de fratele său, și-a ajutat tatăl în exploatarea pietrei. Era o meserie bănoasă. Flavius Lucăcel își amintește: ”Nu este o singură sursă de proveniență a pietrei. Tot filonul acela, spre Maramureș, până dăm de granit și andezit, este calcar. Avem de a face cu fundul mării Podoliei. Între Cheile Țicăului și Maramureș erau două mări: Marea Sarmatiei și Marea Podoliei. tata fiind mic meseriaș, avea autorizație și plătea impozit la stat (n.n. pe vremea comunismului). Plăteam dublu, și la stat și la omul a cărui pământ era acolo. Dar ni se renta. ” 

Referitor la tehnica de extragere a pietrei, practicată de familie Lucăcel, care era aproximativ aceeași cu cea folosită de bunicul său sau de ceilalți meșteri care au activat cu 40-50 de ani înainte, este descrisă tot de Flavius Lucăcel: ”Sub un strat de pământ, vine un start de piatră, lespezi de un metru pe un jumătate de metru. Piatră foarte bună de construcție, dar noi nu o foloseam la nimic. Treceam de ea, ajungeam la niște cărămizi. Mai săpai încă un metru de pământ, alternau straturile piatră-pământ, piatră-pământ. Să mai spun ceva, meșterii făceau galerii, dealul e plin de galerii ranforsate cu pari de carpen și bucăți de scândură. Noi eram singura familie, în momentul acela, care foloseam piatra mare. Ajungeam la bolovani, care erau impresionanți, de dimensiuni de 3 metri lungime, 2,5 metri lățime și o înălțime de 2 metri. Erau bolovani lângă bolovani, cu un strat de pământ între ei. Bolovanii nu putea-i să-i duci așa, acasă. Făceam șanțuri cu un târnăcop, rițulău îi spuneam. Apoi făceam găuri în șanț de 7-8 centimetri unde băgam icuri de metal. Totul era ureche muzicală, numai taică meu reușea să le crape. Dădeai pe un ic, ascultai, dădeai pe celălalt, ascultai cum sună, te întorceai la celălalt ic. Tata zicea că sunetul trebuie să fie ca un clopot, să sune gol. Plăcile pe care le decupam avea o grosime de până în 25-27 cm. Crucile pe care le confecționam ajungeau la 20 de centimetri lățime. Apoi, cu niște role de lemn, le ziceam durgalău, le împingeam cu pârghii de lemn. Era o cădere de 100 de metri, le dădeam drumul pe malul acela. De obicei ajungeau până jos. Se mai întâmpla ca unele bucăți de piatră să cadă până în fundul văii. Acolo au rămas, nu le mai puteai scoate. Pe urmă veneau căruțele, aveam trei căruțe cu câte doi cai. Căruțele erau împiedicate, se luau lateralele și aveau un sistem de prelungire a lor. Erau care puneau și trei bucăți de piatră, ce însemnau aproape o tonă. Îmi amintesc de un căruțaș, Goron îl chema. Era mic de statură, caii îl purtau prin aer și nu se lăsa de rudă. Așa duceam pietrele jos. Acolo le descărcam. Tata avea o chestie, așa, voia să le vedem jos. Asta făceam de obicei iarna. Nu puteam să le transportăm iarna. Iarna coboram piatra, iar primăvara o transportam.” 

Există informații orale că primele cruci solare au fost realizate după planurile unui meșter din Oarța (localitate care a făcut parte din Sălajul interbelic). Modelul a plăcut, așa că ”moda” s-a răspândit. Și au fost realizate câteva zeci de astfel de pietre, până ce nu au mai fost comenzi și s-a realizat altceva. În zilele noastre, încă mai pot fi întâlnite cruci solare în localitățile Benesat și Cheud pe malul drept al Someșului sau în Benesat, Aluniș, Inău, Motiș Ulciug, Chilioara – să le amintim pe cele din Sălaj. Și în județul vecin, Maramureș sunt de asemenea multe astfel de monumente funerare. 

Despre evoluția pietrelor funerare, Flavius Lucăcel afirmă: ”bunicul făcea modelul ăsta (n.n. cruce solară), a fost un model ce nu a mai fost cerut. Cum e cu evoluția pietrelor funerare? Există modă. Nu s-a mai cerut cercul ci se cerea doar crucea simplă. Ulterior a trecut de la crucea cu înălțime de un 1 metru 20, la crucile mari. Bunicul a văzut la un meșter pietrar din Benesat, Borla parcă îl chema, un model de cruce mare, ca o troiță, înaltă de 4 metri, după modelul catolic. Bunicul a introdus acest model monumental, realizat din 10-12 piese ce vin asamblate cu mucuri din piatră. Prima răstignire e în sat, la biserică.”

Povestea crucii solare, dusă de la Năpradea la Baia Mare

În anul 2015, din cimitirul din Năpradea, o cruce solară a fost relocată la Muzeul de Etnografie și Artă populară din Baia Mare. Fără a intra în amănunte ce țin de legalitatea unui astfel de demers, de a lua o piatră dintr-un cimitir, fie ea și ruptă la bază, și de a o duce în altă parte, vom prezenta, pe scurt, filmul evenimentelor, așa cum au fost prezentate de fotograful Ilie Tudorel. Într-un articol pe blogul său - Tudor Photo Blog - intitulat ”Adevărata poveste a crucii celtice de la Năpradea” este redată povestea.

Conform autorului articolului, artefactul era rupt ”și practic aruncat la gunoi” așa că a luat legătura cu dr. Ilie Gherheș de la Muzeul de Etnografie Baia Mare și cu dr. Teodor Ardelean de la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” Baia Mare. Se pare că domnul Teodor Ardelean a vorbit cu preotul din Năpradea, Porumb Viorel de la care a obținut acordul ca artefactul să ajungă în custodia Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare. La data de 5 iulie 2015, artefactul a fost transportat cu mașina, de la Năpradea la Baia Mare. Este, așa cum spune autorul articolului ”unicul artefact de acest fel expus la un muzeu din România”.

crucea solară de la Năpradea, expusă la Baia Mare. Foto: Ignat Ovidiu

Așa arată crucea solară de la Năpradea, dusă în 2015 la Baia Mare. Foto: Ignat Ovidiu

Povestea crucii solare ”salvate” de la Năpradea a produs, în anul 2015, și mai apoi în anii următori, un val de materiale de presă, care mai de care mai fanteziste. Cum am spune azi, știrea s-a viralizat rapid. Vom cita doar câteva articole:

• Adevărul:”Misterul crucilor celtice care au apărut în nordul României. Cât de vechi sunt de fapt misterioasele monumente funerare” ;
• BZI.ro: ”Moroșenii au origini celtice? Artefactul care dă peste cap istoria românilor”;
• BZI.ro: ”Misterul crucilor celtice din nordul României”;
• Gazeta de Maramureș: ”Crucea celtică din Năpradea (județul Sălaj)”

Harta crucilor solare  

De-a lungul ultimilor ani, preocuparea noastră pentru astfel de artefacte, s-a concretizat printr-o încercare de inventariere a acestora. Multiplele deplasări în teren au făcut posibilă inventarierea unui număr de 58 de pietre funerare de tip cruci solare, toate in situ. Cunoaștem doar un singur caz în care, o piatră provenind din cimitirul Năpradea a fost relocată la Baia Mare. 

Dintre cele 58 de pietre descoperite până acum, 50 sunt pe teritoriul actual al județului Sălaj, iar 8 se află în satele din actualul județ Maramureș. Cândva, întreaga zonă făcea parte din Sălajul istoric. Acest element de natură geografică reprezintă un argument în plus, în favoarea ipotezei că centrul de iradiere în epocă al modei unor astfel de pietre funerare, a fost localitatea Aluniș.

Cruce solară la Cheud (SJ)

Cruce solară la Năpradea (SJ)

Pietrele au diferite mărimi. Cea mai mare dintre crucile solare a fost identificată la Inău și are aproape diametrul de aproape 1 m; iar cea mai mică cruce solară a fost găsită la Năpradea și are aproape 40 cm în diametru.

Cea mai mare cruce solară din Sălaj se află la Inău

 

În cimitirul din Năpradea se află cea mai mică cruce solară

Piatră funerară de tip cruce solară la Motiș (SJ)

Cruce solară la Ulciug (SJ)

În unele situații, crucile solare sunt îngropate mai mult sau mai puțin în pământ. La Aluniș, Horoatu Cehului dar și la Năpradea sunt astfel de situații. Se impune în aceste cazuri o decopertare a acestora pentru a fi puse în evidență. În marea lor majoritate, poate cu câteva excepții notabile, acest tip de pietre funerare, cu o vechime estimată între 150-200 de ani, nu au aparținători, motiv pentru care sunt semi-abandonate. Însă, comunitatea locală ar trebui să intervină pentru repoziționarea acestora.

Cruce solară îngropată la Aluniș (SJ)

Cruce solară semi-îngropată la Inău (SJ)

Piatră de tip cruce solară nedecupată la Aluniș (SJ)

Piatră solară nedecupată la Nadiș (SJ)

În județul vecin, Maramureș, în zona Țării Codrului, altădată parte a județului Sălaj (în perioada interbelică) sau a comitatului Szilágyi (înainte de 1920), sunt câteva cruci solare. Până în prezent au fost identificate un număr de 8 astfel de monumente funerare, însă, cu siguranță, numărul lor este mult mai mare. Tabelul următor, va putea fi completat pe măsură ce par noi date.

• Comuna Ulmeni (2 pietre):
• Vicea = 1 piatră (în cimitirul vechi, lângă șosea);
• Arduzel = 1 piatră (în țintirimul de lângă biserica de lemn);
• Comuna Ariniș (2 pietre):
• Ariniș= 2 (în cimitirul din sat);
• Comuna Băsești: 
• Băsești = 1 (în cimitirul unde este mormântul lui George Pop de Băsești);
• Comuna Oarța de Jos
• Oarța de Jos = 3 (în ”cimitirul domnilor”, aproape de mormintele familiei Pop de Oarța)

Cruce solară la Arduzel (MM)

Cruce solară la Ariniș (MM)

Cruce solară la Băsești (MM)

Crucea solară de la Vicea (MM)