Cunoscutul artist fotograf, Adela-lia Rusu, a realizat, pentru prima dată la Zalău, cursuri de fotografie atât pentru începători, cât și pentru avansați. Și așa cum se cuvine, finalul cursului și înmânarea diplomelor / certificatelor care atestă absolvirea acestora se face în cadru festiv prin organizarea unei expoziții de fotografie. După expoziția absolvenților cursului de începători, a venit rândul ca absolvenții cursului de avansați să-și expună public lucrările. Joi, 30 iunie 2022, începând cu ora 17.00, iubitorii artei fotografice sunt așteptați la Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu”, secția Tineri & Adulți.
Expoziția de fotografie, intitulată sugestiv ”Pictura cu lumină”, va reprezenta pentru cei patru fotografi (cu acte în regulă) momentul lor de debut. Expun Tamara Demyen, Octavian M. Gorgan, Elena Hendea și Ștefania Melania Pop.
Pe simeze vor fi expuse cele mai frumoase 40 de fotografii realizate la sesiunile de practică și din temele realizate pe parcursul cursului, iar în cadrul evenimentului vor fi înmânate diplomele de absolvire.
Seria de cursanți AR26P1 - curs acreditat de specializare ”Fotograf” a fost organizat de Varadinum Photo School prin profesor/coordonator Adela-Lia Rusu. Fotografia de afiș a fost realizată de Ștefania Melania Pop.