Joi, 17 februarie 2022, la ora 16, la Castelul Károlyi din Carei, va fi vernisată expoziția de fotografie „Sălaj– Frumusețe, Tradiție, Poveste”- ediția a IV-a 2021.
Vor fi expuse 50 de fotografii ce reprezintă o sinteză a fotografiilor realizate în cadrul celei de a IV-a ediții a Taberei de Fotografie „Sălaj– Frumusețe, Tradiție, Poveste” 2021, desfășurată în județul Sălajîn perioada 21-27 mai 2021.
Zece artiști fotografi: Barbara Schmidt, Silvana Retter și Nicolae Sotir din Germania; Dušan Živkićdin Serbia; Adela Lia Rusu, Adriana Ceaușescu, Ovi D. Pop, Ioan Ciobotaru, Dan Griga, Bikfalvi Zsolt din România, au vizitat și fotografiat o parte din cele mai reprezentative zone ale județului Sălaj surprinzând în imaginile lor tradiții, port popular, elemente de etnografie, biserici de lemn dar și peisaje.
Tabăra de Fotografie ”Sălaj– Frumusețe, Tradiție, Poveste” a fost organizată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălajși Varadinum Foto Club din Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei”, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, Centrul de Cercetări Biologice – Grădina Botanică „Vasile Fati” Jibou, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău.
IMPORTANT! Accesul publicului este gratuit la vernisaj și la expoziție, cu respectarea regulilor impuse la data respectivă pentru diminuarea riscului de contaminare cu virusul COVID-19.
Expoziția se poate vizita conform cu programul de vizitare a Castelului Károlyi.