De mai bine de trei luni, perioada în care au fost în vigoare restricțiile de circulație, aproape că nu am părăsit localitatea de domiciliu. Așa că a trebuit să mă mulțumesc cu observarea păsărilor din ”jungla urbană”. Încă o dată mi-a fost dat să constat că înaripatele se adaptează ușor oricărui mediu. Ba mai mult există tendința, ca în lipsa oamenilor, viața sălbatică în general și păsările în mod special să-și extindă habitatul. Am constatat acest lucru urmărind timp de două săptămâni un cuib de ciocănitori de grădini (Dendrocopos syriacus). Despre acest episod vreau să povestesc în foto-documentarul următor.
Am mai spus-o și cu alte ocazii, în curtea Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, acolo unde sunt profesor, există un habitat foarte bun pentru diferite specii de păsări. Acest lucru se explică prin faptul că Valea Zalăului - un fel de canal colector - iese la suprafața după ce mai bine de 2 km este acoperită. Ei bine, începând din zona Scala, situată la 150 m în amonte de curtea școlii, Valea Zalăului iese la suprafață, iar vegetația devine pe alocuri foarte bogată. Unde mai pui faptul că pe malul văii au crescut tot felul de specii de copaci, care crează un fel de ”parc” verde. Se știe, apa este esențială pentru lumea vie, așa că era de așteptat ca în această zonă să apară tot felul de specii de păsări.
Nimic neobișnuit până la urmă, sunt zeci de specii de păsări adaptate foarte bine în zonele urbane. Printre ele și ciocănitorile de grădini (Dendrocopos syriacus). Am mai văzut și fotografiat în curtea școlii ciocănitori și în anii trecuți. Însă, întreruperea școlii la jumătatea lunii martie, a dus la extinderea zonei păsărilor. În locuri care altădată erau dominate de gălăgia veselă a elevilor, acum cu lipsa lor din perimetrul școlii, păsările au îndrăznit să se apropie mai mult decât de obicei. Așa se face că la nici un metru de un corp de clădire, chiar lângă geamurile de la parter ale unei săli de clasă, o pereche de ciocănitori de grădini și-au amenajat cuibul în scorbura unui corcoduș.
Am descoperit cuibul la sfârșitul lunii mai, atunci când am fost în școală pentru prima dată (după o pauză de mai bine de două luni). De obicei, am aparatul de fotografiat la mine, nu știu ”ce pică” în obiectiv. Stând de vorbă cu unul dintre portari, aud sunetul inconfundabil al ciocănitorii. O caut din priviri dar nu o văd. Desișul copacilor o ferește de privirea mea. La un moment dat, observ, ca o săgeată, cum trece pe lângă mine și se oprește într-unul din prunii (corcoduș - pom ce face prune mici rotunde) plantați în zona verde de lângă un corp de clădire. Imediat aud ”plânsete” de pui. Am știut că acolo este un cuib.
După ce mi-am terminat poveștile cu portarul, m-am apropiat să cercetez zona. Ciocănitoarea s-a dus după hrană, însă din cuib se auzea în continuare gălăgia făcută de puii flămânzi. M-am adăpostit lângă un alt prun, aflat la doi metri de celălalt și ”păstrând distanța socială” am stat în așteptare. Încercam să identific scorbura însă mi-a fost imposibil să o găsesc. Nu știu cât timp am așteptat, poate mai puțin de cinci minute, că văd din direcția opusă cum vine o ciocănitoare și se oprește pe trunchiul prunului ce adăpostea cuibul. Nu știu dacă m-a văzut, probabil era prea ocupată să-și hrănească puii, așa că s-a repezit la scorbură. Așa am depistat cuibul.
Acum, știind unde este localizat, am început să-l urmăresc cu regularitate. ba mai mult, între două ture ale adulților, m-am apropiat să studiez gaura cuibului. Este fascinant cum au reușit ciocănitorile să scobească cuibul, exact în tulpina prunului, la o înălțime de aproximativ 1,8 metri de sol. Gaura era perfect rotundă, cât să poată pasărea să se strecoare înăuntru. Nu am stat mult acolo, nu am vrut să mă surprindă adulții, așa că m-am retras și m-am adăpostit după prunul vecin. De acolo am putut observa cum adulții - ce veneau din direcții opuse, pe rute clar stabilite - aducea hrană puilor.
Desigur, l-am contactat pe prietenul meu Andrei Hancheș, cu care am colaborat la realizarea documentarului ”Birds. A Year on The Wing” (film aflat în lucru), un foarte bun cunoscător al păsărilor. Iată ce spune Andrei despre ciocănitorile de grădini: ”Ciocănitoarea de grădină (Dendrocopos syriacus) este o specie comună din ordinul Piciformes și aparținătoare familiei Picidae. Pasăre cățărătoare care după cum și denumirea populară o spune, coabitează zona parcurilor și livezilor alături de ciocănitoarea pestriță mare (Dendrocops major) și ghionoaia verde (Picus viridis). Specie sedentară, ciocănitoarea de grădini este cel mai des activă în perioada primăverii și iernii. Efectivele populatiei de D.syriacus la nivel național sunt stabile sau în crestere. Specie cuibăritoare în perioada aprilie / iunie, ciocănitoarea de grădini poate depune între 2 și 5 ouă, uneori 7, cu o perioadă de incubație ce poate dura între 9-13 zile. Puii sunt hrăniți de ambii părinți cu o gamă variată ce constă în insecte și larve (omizi). La fel ca alte specii cățărătoare, ciocănitoarea de grădini își împarte habitatul cu țicleni (Sitta europaea), ciocănitorile fiind mai mari și mai dominante, pentru a fura cuiburile gata făcute de țicleni. Uneori țiclenii ocupă cuiburile abanonate de ciocănitori făcând modificari necesare acestora. Prin adăugarea de mâl și salivă intrarea este micșorată, oferind o acomodare ușoara "chiriasului". Acest "doctor al pădurii" este esențial în menținerea unor habiate sănătoase. Prezenta ciocănitorilor în păduri și grădini nu oferă doar un spectru impresionant pentru ornitologi și amatori. Ele sunt adevarați ingineri ai ecosistemelor. O pasăre care nu trebuie trecută deloc c
Nu știu dacă cuibul a fost folosit și în anii trecuți. Nu l-am observat până acum. dar odată descoperit, mi-a dat satisfacția ca timp de aproape două săptămâni să observ evoluția puilor, până la părăsirea cuibului de către aceștia. Am să ilustrez în cele ce urmează etapele observațiilor:
- 30 mai 2020
Am descoperit cuibul de ciocănitori de grădini. Stau ascuns în spatele unui pom, la aproape doi metri și jumătate de cuib. Observ cum adulții vin cu hrană, fiind întâmpinați cu ”gălăgie” de către pui. Adultul se strecoară în cuib, zăbovește acolo preț de câteva zeci de secunde și iese scoțând în cioc mizeriile. Așa fac mai toate speciile de păsări, își curăță cuibul.
- 3 iunie 2020
Încă de dimineață, îmi iau postul de observație în primire. Nu sunt camuflat deloc, însă stau lipit de prun, în speranța că nu voi fi observat. Speranță deșartă: ciocănitorile m-au reperat însă fie nu m-au considerat a fi un potențial pericol, fie erau prea preocupate să-și hrănească puii. Azi, am văzut pentru prima dată unul dintre pui. Iese în buza găurii cuibului și privește după părinți.
- 4 iunie 2020
Azi, după ce am stat la pândă în locul obișnuit, asitând la câteva vizite la cuib ale părinților, am schimbat unghiul. Voiam și o altă perspectivă. Puiul (am crezut inițial că e doar unul) devide din ce în ce mai curios, petrecând mult timp cu capul afară din cuib.
- 5 iunie 2020
Nimic interesant, cel puțin nu în perioada în care am stat ascuns după prun. Încă nu-mi dau seama dacă în cuib sunt mai mulți pui. Teoretic ar trebui să fie mai mulți; când vin adulții cu hrană la cuib, gălăgia pare a proveni de la mai mulți pui. Oricum nu-i disting, mie mi se pare că e aceeași ”față”.
- 6 iunie 2020
E sâmbătă azi, nu am avut timp să stau mult la pândă. Totuși, trecând prin zonă, am intrat să văd ce fac puii de ciocănitori. În cele câteva minute petrecute în preajma cuibului, am văzut doar căpșorul unuia dintre pui, cercetând curios împrejurimile. E mare puiul, în curând va părăsi cuibul. Tare mi-ar plăcea să surprind momentul acela.
- 7 iunie 2020
Am vrut azi să merg la cuib, dar a plouat. Am reușit totuși să ajung înspre seară, când nu mai era portar în școlă. Nu am putut intra în curtea școlii, eram pe punctul de a mă întoarce, când văd ciocănitoarea în copacii dinspre stradă. Sigur, profit pentru a trage câteva cadre. Inițial ciocănitoarea și-a făcut de lucru în scorbura unui frasin, apoi a trecut la bradul de alături. Aici a făcut acrobații printre crengi, acestea aplecându-se sub greutatea păsării. Din câte mi-am dat seama, ciugulea muguri de brad, probabil fac parte din meniul puilor.
- 8 iunie 2020
Azi e zi liberă: a doua zi de Rusalii. Pornit într-o tură foto prin județ, nu mă pot abține să nu mă abat pe la cuibul de ciocănitori din școală. Cam aceleași scene se derulează, care deși aparent identice, mă fac să trag mereu alte și alte cadre. Nu mă pot sătura de imaginea cu puiul de ciocănitoare ieșit cu capul afară din cuib. Observ că după ce-și hrănește puiul, adultul zăbovește preț de câteva secunde pe o creangă a prunului. Vrea oare să-și convingă puii să-l urmeze?
Puii (să fie mai mulți?) sunt gălăgioși, unul dintre ei scoate sunete aproape identice cu ale adulților.
- 9 iunie 2020
Azi e ziua ce mare. Ziua în care puii de ciocănitoare au părăsit cuibul. M-am bucurat că nu am ratat momentul. Am venit cu ceva emoții la școală, crezând că o să găsesc cuibul gol. M-am bucurat să aud strigătul puilor, înseamnpă că încă sunt aici. Am avut mai mult timp la dispăoziție și am stat aproape o oră în zona cuibului. Puiul își scoate acum aproape jumătate din corp afară, i se văd aripile. Oare va îndrăzni să facă mare salt?
La un moment dat, m-am îndepărtat de cuib. Nu vreau să stresez prea tare păsările, oricât îmi doresc să văd puii ieșind din cuib. Așa cum spuneam, am multe de văzut prin zonă, mai ales că în aceeași zonă verde de lângă școală, într-un alt corcoduș, este un cuib de mierlă. Femela de mierlă încă clocește, abia i se vede ciocul printre crengile dese.
Revin la cuib și îmi pare că aud ciocănitoarea în spatele meu. Inițial am crezut că este adultul, însă prea insista cu strigătele și parcă erau ceva mai ascuțite. Mă decid să cercetez zona. Sunt doi arbuști de liliac, ce separă prunii: cel din fața mea cu cuibul de ciocănitori, cel lângă care stăteam la pândă și cel din spatele meu, cu cuibul de mierlă. Într-un arbust de liliac se auzea ceea ce credeam a fi ciocănitoarea adultă. Am căutat-o din priviri minute bune, dar nu o vedeam din cauza frunzelor dese. Într-un final, apropiindu-mă intrigat de tulpina liliacului, văd...puiul de ciocănitoare! I se vedea clar ”cașul” de la colțul gurii. E clar, de aceea făcea atâta gălăgie. A zburat din cuib și s-a oprit, poate obosit de primul zbor, poate speriat de lumea nouă în care a intrat, între crengile liliacului. Când m-a văzut atât de aproape, puteam să-l prind dacă întindeam mâna, a zburat speriat și s-a agățat de grilajul geamului de la parterul clădirii. M-am retras la câțiva metri. Puiul a stat agățat, nefiresc, de grilaj, apoi a zburat pe...perete. A încercat să stea agățat de peretele vertical, dar nu a reușit și a căzut în iarbă. După câteva secunde de derută, și-a revenit și a zburat în corcodușul cu cuibul.
Abia acum am realizat că sunt doi pui. Unul, cel mai mare - să-i zicem ”gălăgiosul” - era între crengile prunului. Iar în gaura cuibului și-a făcut loc altul, mai mic, ”tăcutul”. Nu scotea nicun sunet. Era, poate, mirat de lumea de afară. Nu o mai văzuse din cauza frățiorului mai mare care monopoliza zona. Nu ai cum să-i deosebești. Cine știe, poate își scoteau capul pe rând afară, sau poate era mereu ”gălăgiosul”. Așa cum se întâmplă frecvent, există în cuibul păsărilor unul care s-a dezvoltat mai bine, care profită de hrana cea mai multă în detrimentul celorlalți pui. Acum mi-am dat seama de ce, ciocănitorile adulte îl hrăneau pe ”gălăgios”în gura scorburii, apoi intrau înăuntru pentru a-l hrăni și pe celălalt, pe ”tăcut”.
Când adulții au vrut să revină la cuib, cu ciocurile pline de hrană, m-am retras. Am realizat că am depășit cu mult ”limita de discreție”. Am observat cum adulții îi hrăneau pe rând, și pe ”gălăgios” dar și pe ”tăcut”. Pe unul între crengile corcodușului, pe celălalt la cuib.
- 10 iunie 2020
Azi, când am venit la școală, am găsit cuibul gol. A zburat și ”tăcutul” afară din cuib. Acum puii sunt prin copacii din curtea școlii. Pe unul - să fie ”gălăgiosul”? - l-am reperat la mare distanță de cuib, în parcul de lângă sala de sport. Celălalt - pesemne ”tăcutul” era mai aproape de cuib, în frasinii înalți de lângă poartă. I-am reperat doar după sunete. Aici, puii vor mai fi hrăniți o vreme de adulți, apoi vor învăța să se descurce singuri.
E fascinantă lumea păsărilor. Mă bucur enorm că am asistat la acest episod, pe care am vrut să-l împărtășesc cu voi, cei care iubiți Natura. Poate, în cuvintele mele, ați reușit să vă dați seama de situația descrisă. Sau, poate, cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie complet scenele pe care le-am văzut. Mărturie rămân însă aceste fotografii. Nu sunt foarte artistice, păsările nu sunt întotdeauna cele mai bune ”modele”. Însă, pot fi mulțumit! Am avut parte de scene superbe!
Și, în încheierea acestui foto-reportaj, vă las să vizionați două filmulețe realizate la cuibul ciocănitorilor.
Video și montaj: Mirel Matyas
Muzica: Luis Gherasim
Video: Mirel Matyas
Montaj: Andrei Hancheș