Mă bucur că odată cu relaxarea măsurilor, reușesc să ies din casă. Deocamdată, doar prin oraș, deși îmi este teribil de dor de ”hoinăreală” prin satele sălăjene sau pe lacurile unde sigur aș găsi păsări de fotografiat. Practic, din punct de vedere al birdwatching-ului am ratat primăvara. Din punctul de vedere al observării păsărilor, Primăvara este cel mai frumos sezon, acela în care se întorc păsările migratoare, se curtează și cuibăresc, pentru ca apoi să apară o nouă generație ce va perpetua specia. Ei bine, tocmai un astfel de sezon a fost ratat. Totuși, zilele acestea, Natura a fost darnică cu mine, a vrut să-mi mai astâmpere dorul. Așa că mi-a scos în cale specii diverse de păsări, surprinse în ipostaze speciale.
Undeva pe Sărmaș, aproape la marginea cartierului și împlicit a orașului, acolo unde pe versantul din stânga al văii (în sensul de mers către Meseș) era cândva o livadă, am surprins un moment tare frumos. Mă aflam în zonă să iau apă de la fântâna arteziană. Dincolo de ultimele case locuite, între grădini și vii dar și în zona livadei părăsite, am dat de o familie de cânepari (Carduelis cannabina). I-am surprins în cel mai tandru moment, acela în care adulții își hrănesc puii.
Scena, s-a desfășurat în fața mea cu repeziciune. Eram în mașină, am fost în zonă să văd dacă sunt prigorii. Erau, dar la distanță prea mare de mine. Când să mă întorc, coborând spre cartier, văd în partea stângă o pasăre mică în iarbă. Știam că nu e vrabie, mă gândeam că o fi vreun sfrâncioc sau poate o cinteză. M-am apropiat încet, cu geamul lăsat și de la o distanță relativ bună am prins un cadru, înainte ca pasărea să se ascundă după o mică movilă. Degeaba am așteptat, pasărea parcă a intrat în pământ.
Sunt gata să renunț, când, în partea opusă, pe dreapta, pe un gard văd alte păsări. Le iau în vizor prin parbriz, realizez că nu sunt vrăbii dar parcă nici cinteze. Risc și cobor încet, cu intenția să ajung în dreptul lor. Pe măsură ce mă apropii, realizez că e un adult care-și hrănește puii. De fapt sunt juvenili, măricei, dar încă dependenți de hrana adusă de părinți. Sunt trei juvenili înșirați pe sârma ghimpată de deasupra gardului. Adultul părea preocupat să hrănească juvenilul din stânga, în timp ce ceilalți așteptau cuminți să le vină rândul.
Am ajuns în dreptul lor. Deși specia e greu de fotografiat și este o premieră pentru mine, am rămas surprins de faptul că adultul era atât de preocupat să-și hrănească puii, încât m-a tolerat la nici 3 metri de ei. Fără să am timp să fac multe setări, am început să trag cadre unul după altul. M-am mirat de faptul că adultul părea să se concentreze doar pe un singur juvenil. Ceilalți doi, stăteau cuminți, fără să se agite, așa cum fac în general puii când vin adulții cu hrană.
Dar ca un părinte responsabil, după ce s-a preocupat îndelung de primul pui, adultul a trecut și la ceilalți. S-a întors către al doilea pui, acesta a dat din aripi și și-a deschis ciocul, iar părintele îi dădea din ce avea în gușă.
Primul pui a zburat ceva mai încolo, dar a revenit și și-a ocupat locul la rând, după ceilalți doi. Totul se întâmpla după un scenariu ce părea repetat de zeci de ori, puii știau exact ce au de făcut. A venit rândul și celui de a treilea pui, adultul a zburat în capătul rândului, în dreapta puilor.
Nu știu cât a durat întreaga scenă. Cred că mai puțin de cinci minute. Când și-a terminat ce avea în gușă, adultul a zburat, probabil să caute hrană. Puii au rămas puțin nedumeriți, apoi au zburat ceva mai încolo, în niște caiși din grădina de dincolo de gard.
M-am bucurat de reușita observației. La un moment dat am fost tentat să și filmez scena, însă din mână, pe zoom-ul maxim al obiectivului, nu aveam nicio șansă să obțin cadre decente. Și mai știam că dacă încerc să cobor din mașină, păsările vor zbura. Așa că m-am mulțumit doar să fotografiez.
Nu am știut ce fotografii am scos, decât târziu, după ce am ajuns acasă. Multe cadre erau compromise, fie nu am focusat bine, fie imaginile erau mișcate. Însă au rămas suficiente cadre bune, care cu o editare de bază arată bine. Nu sunt cele mai bune fotografii cu păsări pe care le-am realizat vreodată, dar momentul surprins e unic.
L-am întrebat pe Andrei Hancheș, bun cunoscător al vieții sălbatice în general și al păsărilor în special, câte ceva despre această specie. Iată ce spune Andrei: ”Câneparul (carduelis cannabina) este o pasăre din familie Fringilidae, cu o dietă variată, ce constă în semințe și insecte, asociată în general cu habitatele deschise - câmpii, poieni, cursuri de apă. Indivizii acestei specii sunt ușor de recunoscut datorită coloritului specific (pieptul roșu al masculilor și striațiile uniforme cu rol de camuflaj. Specia este sedentară, ușor de observat datorită zborului specific pe distanțe scurte. Toate speciile de cinteze, inclusiv câneparii își hrănesc puii cu o pastă din materie vegetală, până ce aceștis sunt capabili să se hrănească singuri.”
