Fazaneria din Panic, devenită la un moment dat a treia din țară ca și mărime, a funcționat în perioada 1987-2006. Între 1994-1995 și-a întrerupt activitatea, aceasta fiind ulterior reluată sub coordonarea domnului Aurel Margin. Vrem să (re)aducem în atenția zălăuanilor ”poveștile fazaneriei” văzute ca o serie de relatări, de rememorări, făcute de către cel care și-a dedicat o bună parte din activitatea profesională, unei activități atât de dragi lui. Prin amabilitatea domnului Aurel Margin, continuăm seria de povești cu o întâmplare pe cât de banală, pe atât de interesantă.
![]()
![]()
Pe om nu îl cunoști bine numai după ce ai mâncat cu el o maje (100 kg) de sare. Acest adagiu vrea să scoată probabil în evidență, caracterul duplicitar al ființei umane, care în timp devine viciu cu tendințe spre perenitate. Am întâlnit în decursul vieții persoane, contaminate incurabil cu minciună și ipocrizie, cea ce m-a determinat să adopt o atitudine extrem de rezervată, vis-a-vis de acestea, cu care eram pus inevitabil în situația de a începe un proces relațional la locul de muncă. Așa se face că mă pomeneam deseori în fazanerie, cu persoane trimise de către cei ce dețineau autoritate ierarhică, pentru a îndeplini anumite sarcini, de cele mai multe ori fără a fi consultat asupra oportunității unei asemenea măsuri. Este vorba aici despre indivizi cu antecedente disciplinare la activ (de exemplu pădurari cu imputații), care nu mai puteau deține gestiunea cantonului, s-au tineri absolvenți a unor școli cu profil silvic, recomandați de unele relații neprincipiale, care nu reușiseră să convingă că pot face față rigorilor meseriei pentru care se pregătiseră. Un neajuns al situației era acela că în marea lor majoritate acești "meseriași" aveau un mandat vremelnic, adică până când li se clarifica situația, după care de regulă plecau spre alte orizonturi.
Chef de muncă nu prea aveau. Măsuri disciplinare legale asupra lor, nu prea aveam la îndemână, așa că vrând nevrând, trebuia sa fiu cu ochii și cu gura pe ei. Unii mai tupeiști mi-au spus-o în față fără ocolișuri: ”Mata domnule ești un om foarte dificil! Mă mir că acești salariați pe care-i ai, mai suportă să lucreze aici.” Alții, mă reclamau la cei din conducere. Cei care mă cunoșteau mai demult, se amuzau copios pe seama novicelui pus în dificultate, iar alții pur și simplu se adaptau rigorilor. Cu aceștia din urmă, am avut o colaborare foarte bună și am regretat sincer atunci când a trebuit să ne despărțim. Pe un asemenea fond relațional s-a consumat și episodul, de altfel banal, pe care urmează să-l introduc în narațiune. Avertizez însă, că nu voi face public nici un nume. Suntem cu toții încă contemporani cu cei implicați și nu doresc ca imaginea cuiva să fie în vre-un fel afectată.
Mă sună într-o zi șeful de ocol să-mi comunice că din ziua următoare, urmează să sosească în fazanerie un nou paznic. Avusese omul o funcție respectabilă într-un district silvic, a comis nu știu ce tâmpenie și a trebuit să renunțe la dregătorie. Cine nu are habar de fazanerie, poate că nu realizează cât de importantă este activitatea de pază într-un asemenea obiectiv. Prin urmare, nu-l voi lăsa singur să-și exercite atribuțiile, timp de cel puțin o săptămână, perioadă în care urma să-i prezint toate vulnerabilitățile postului, sugerându-i și cum trebuie să acționeze în caz de necesitate. Fac precizarea că după masa și pe timp de noapte, paznicul era mai mult singur în fazanerie. Avea însă la îndemână un număr suficient de câini, care de multe ori descopereau singuri unde-i baiul și care dădeau alarma. Trebuia doar colaborare din partea omului. I-am recomandat să se împrietenească cu ei și mai ales i-am pretins, să-i hrănească așa cum se cuvine, să le împrospăteze apa, să verifice sistemele de legare și să le facă curațenie în adăposturi. Nu a fost omul meu prea încântat de cea ce urma să facă și a și schițat unele obiecțiuni. S-a mai aflat a fi omul și profund jignit de afirmațiile mele, făcute cateva luni mai târziu, când l-am dojenit spunându-i că un câine este mai de folos decât un paznic, deoarece nu pretinde nici salar, nici concediu cu primă de vacanță, nici echipament gratuit, nici săptămână redusă de lucru și în plus de asta, el (câinele), este și incoruptibil. Deci degeaba se va apropia cineva de el cu portofelul, sau cu sticla de pălincă, el tot câine rămâne și va acționa ca atare. S-a dus omul cu jalba-n proțap la conducere să se jeluiască de nedreptate, dar relatarea lui a stârnit acolo hohote de râs. Printre alte amenajamente gospodărești, aveam și un grajd pentru cai, lângă care era plasată o remiză în care adăposteam diferite materiale, unelte etc. Remiza avea pereții construiți din panouri din plasa de sârmă fixate pe un schelet metalic. Între grajd și remiză era un interval, un fel de strungă, cu lățime de sub un metru, care ducea în pădure și pe care circulau mai mult câinii. Remiza era plină cu baloți din plasă de sârmă, pe care urma să o punem pe plafonul unei extensii de creștere aflată în construcție. Materialul era nou nouț și s-a dovedit a fi extrem de tentant pentru amatorii de chilipiruri, iar tentativele de însușire ilegală, cu complicitate din interior, nu erau puține. Locul amplasării era unul supravegheat aproape permanent, motiv pentru care nu l-am asigurat cu lacăt. Am avertizat întregul personal asupra riscurilor unei complicități cu persoane din exterior în scopul înstrăinării de bunuri din fazanerie, cu insistență deosebită pe baloții de plasă. Introdusesem și un registru în care paznicii, la ieșirea din tură, trebuiau să consemneze, în scris toate evenimentele cu care s-au confruntat în timpul exercitării serviciului, pentru a ști cei care veneau dimineața la lucru, în ce punct să acționeze cu prioritate.
Nu mai știu din ce motive, într-o zi de vară, venind din pădure, mă strecor în incintă prin "strunga" dintre grajd și remiză. O viespe mare din cele cum sunt în pădure și despre care se spune că dacă te ințeapă opt sau nouă, ești în real pericol, poposeste la mine pe mână, după care-și ia zborul și intră în interiorul unui balot. Cu fereală si cu oarecare teamă mă apropiu să urmăresc traseul insectei și numai ce observ un autentic cuib de viespi mari, cu sumedenie de găuni s-au bărzăuni cum li se spune pe la țară. Atrag atenția personalului să evite a circula prin locul cu pricina și mai ales să nu se apuce să-i alunge, prin cine știe ce metode empirice și asta până când voi procura o substanță care să-i facă inofensivi. Luând aminte la circulația nestingherită a cânilor prin zonă, îmi fac curaj și trec și eu, cu ochii ațintiți spre cuib. Viespile nici nu mă bagă în seamă și trec în zbor, în mare viteză zumzăind pe lângă capul meu. Îmi dă prin cap ideea să amân suprimarea cuibului pentru o perioadă nedeterminată, constatând eu că insectele nu sunt chiar atât de agresive cum se povestea. Nici cu oamenii și nici cu câinii.
Nu mai rețin faptul dacă pe paznic l-am avertizat s-au nu, dar dacă era vigilent ar fi trebuit să ne atenționeze el pe noi în legătură cu viespii. În fine, vremea se scurge, apar alte probleme și chestiunea cuibului de viespi trece în plan secund. Peste una s-au două săptămâni, într-o dimineață citesc în registru, nota paznicului în care scrie că în jurul orei 22,00 în spatele grajdului a auzit câinii lătrând, în rest scrie el, nu s-a întâmplat nimic deosebit. Ma duc în dosul grajdului și ce să vezi!? Trei baloți din plasa de sârmă abandonați în rariștea pădurii. Mă apropii de remiză și observ locul din care au fost luați baloții, prin escaladarea peretelui din spate. Tentativa clară de furt, eșuată din cauza viespilor, care i-au pus pe fugă pe hoți, care hoți, s-au văzut nevoiți să-și abandoneze prada și să o ia la goană, prin pădure. Iată că de data asta natura însăși mi-a venit în ajutor, oferindu-mi o recompensă pentru faptul de a nu fi năpăstuit un cuib de viespi, creație si el ai aceleiași naturi care l-a creat și pe om. Mai mult decât atât, în zilele următoare aveam să-i descoper și pe făptași. Iataganele viespilor înfipte cu râvnă i-au făcut cunoscuți pe răufăcători, prin leziunile generoase din jurul ochilor și gâtului. Erau persoane cunoscute, care treceau destul de des prin fazanerie, iar uneori m-au și ajutat în situații mai deosebite. Tentativa de furt a făcut ceva vâlvă pe la Ocolul Silvic și a grăbit decizia de a așeza plasa de sârmă din remiză acolo unde-i era locul, adică pe plafonul unei grădini de creștere. Cât despre paznicul care a lăsat scris că în timpul serviciului său nu s-a întâmplat nimic deosebit, ei bine, din acea zi de pomină n-a mai venit la slujbă.