Nu de puține ori, în ”hoinărelile” mele prin ținuturile Sălajului, am găsit elemente inedite: în arhitectură, iconografie, natură, tradiții sau obiceiuri. Și pentru că de regulă astfel de ”descoperiri” rămân fie în memorie fie prin mulțimea de fotografii și astfel se pierd odată cu trecerea timpului, am considerat că este mai bine să le fac publice.
Am fost surprins să descoper la Ip, o biserică ortodoxă impunătoare, ce a fost construită între anii 1988-1990, pictată între anii 1997-1999 și sfințită la 12 septembrie 1999. Este printre puținele biserici din Sălaj ce are o pictură exterioară, pe fațada principală și pe tavanul și pereții pridvorului.
Desigur, toate scenele reprezentate sunt religioase, de inspirație biblică. Atrag atenția în mod deosebit, și asta cred că este elementul inedit al acestei picturi, șase reprezentări cosmologice ale Creației. În șase ”tablouri”, câte unul pentru fiecare zi a creației biblice, pictorul a reprezentat o imagine ce rezumă versetele din Geneză. Dumnezeu este personificat sub chipul unui bătrân cu barbă albă, sugerând prin acesta că este de la începutul veacurilor. Că avem de a face cu Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt) rezultă din triunghiul în vârfurile căruia pictorul a scris trei simboluri. Dumnezeul Întreit este reprezentat ca Demiurgul care prin Cuvânt a creat toate.
Am adăugat eu la cele șase imagini, versetele corespunzătoare. Am folosit o versiune a Bibliei editată de Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, tipărită la București în anul 1988.