Marcăm 100 de ani de la terminarea Marelui Război, așa cum a fost numit Primul Război Mondial. Pe 11 noiembrie 1918, la ora 11, tunurile au tăcut pe frontul de vest în urma armistițiului de la Compiègne (Franța). ”Ziua cea mai mare din istorie” a pus capăt măcelului început cu patru ani mai devreme. Românii au fost printre beligeranți. În primul rând românii din Transilvania, provincie aflată în componența Monarhiei Austro-Ungare au luptat în armata K.u.K (kaiserlich und königlich / imperială și regală) pe fronturile din Galiția și Italia. Apoi, românii din Regatul României au luptat, începând din 1916 de partea Antantei. Printre multele mărturii din tranșee sau din spatele liniilor frontului, am achiziționat recent un fragment dintr-o cărticică de versuri. Facem public aceste versuri ale soldaților români, cu gândul la cei care s-au jertif de o parte sau de alta a liniei frontului.
![]()
Nu știm cum se numește cărticica - este o carte de dimensiuni mici, ca și vechile cărți de rugăciuni. Presupunem că avea 64 de pagini. Un indiciu în acest sens este prezența pe ultima pagină a ”căsuței tehnice”. Textul care apare aici este următorul: ”Cluj-Kolozsvár, 1914 / Tipografia >Carmen<, petru P. / Barițiu. Str. Ferenc József nr.58”.
![]()
În 1903-1904, se înființează la Cluj (Kolozsvár) Tipografia ”Carmen” a lui Petre Barițiu (1864-1924) - deputat în Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. A fost nepotul marelui istoric și publicist George Barițiu (1812-1893). La Tipografia ”Carmen” au fost publicate mii de cărți, broșuri și reviste printre care și ”Orizontul”, ”Răvașul”, ”Solia satelor”, ”Cuvantul Adevărului” etc. care au servit cauza națională a românilor ardeleni. Poate că fragmentul de carte de care vorbim în acest material, este un supliment al uneia dintre publicațiile amintite. Cert este că a fost publicată în anul 1914, în primul an al Marelui Război.
Fragmentul cu poezii pe care îl avem conține doar 20 de pagini. S-au păstrat paginile 39-42 și 49-64. Când a fost achiziționat, fragmentul de carte avea paginile legate cu ața albă. Toate paginile păstrate conțin versuri în stil popular, scrise de soldați români din armata austro-ungară.
Pagina 39 conține un fragment (partea finală) a unei poezii semnată de (F.I) tunarul Gligor Lucaciu; dar și o poezie scurtă ce continuă și la pagina 40. Poezia este semnată de (F.I:) Zugsführer Victor Terțan. Iată căteva versuri:
”Frunză verde de trifoiu / Vai amar feciori de noi, / Toți am mers flori înflorite / Și-acum venim veștejite, / Mirosul ni l'am lăsat / la Muscalu blăstămat.” Finalul poeziei este optimist, ca o rugăciune: ”Frunză verde de săcară / Adă Doamne pacea iară!”
![]()
Pe paginile 40-42, continuată și în paginile următoare, care din păcate lipsesc, este o altă doină, un alt cântec de cătănie. Autorul, necunoscut (amintit probabil în paginile lipsă) descrie în versuri simple, odiseea plecării pe front a tinerilor din satele transilvănene: ”Frunză verde lemn uscat, / Duminică pe'nserat / Grea porunc'am căpătat. / Câți feciori am cătănit / Toți poruncă am primit / Noi la oaste să plecăm / Țara să o apărăm.”
![]()
![]()
![]()
Începând cu pagina 49, poeziile au titlu. De exemplu, prima poezie se intitulează ”Bătaia dela Galiția” și este scrisă ”în poesie de un ficior din cătănie, de Zugsführer Ioan Corpodean la Maschinengewehr-Abteilung Nr.4”. Poezia e amplă, se întinde pe 4 pagini (paginile 49-52). Finalul conține și indicii despre autor: ”Frunză verde de mărar / De tînăr sunt voluntar / Frunză verde din poiană / Îi culeasă de-o cătană / Îi cătană nu-i țivil / Și-i chiar Unterofițir / ba și wirklicher sergent / La al 51-lea Regiment / Frunză verde polomida / Îi din comuna Bonțida.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Așadar autorul cântecului de cătănie este Ioan Corpodean din Bonțida, sergent în Regimentul 51 K.u.K de infanterie. Regimentul 51 ”Svetozar Boroevic” avea la începutul Primului Război Mondial două secole de istorie. A fost înființat în anul 1702 de Împăratul Leopold. Aria de recrutare era formată din actualele județe Cluj și Sălaj. Statisticile militare arată că în 1914 componența sa etnică era 62% români, 34% maghiari și 4% alte nașionalități.
Fragmentul de carte se continuă cu poezia ”În Boznia-i mare foc!” scrisă de Bonța Petru din Cisteiu românesc (cel mai probabil Cistei / Oláhcsesztve din județul Alba).
![]()
În fine, cea mai amplă poezie dintre cele păstrate în fragmentul de carte, se intitulează ”La Stanislau și Iostrăbița”. Stanislau (în scriere corectă Stanislawów) este denumirea veche a actualului oraș Ivano-Frankvisk din vestul Ucrainei. Se pare că acolo, în Galiția (regiune împărțită azi între Polonia și Ucraina) au ajuns soldații români din companiile regimentului 51. Textul, scris de Dumitru Faur din Mărgău, infanterist în compania a 9-a, descrie în versuri perioada de timp de la recrutare și până la linia frontului.
”Frunză verde de săcară / tristă veste este'n țară / Veste rea și supărare / Căci este mobilizare, / ca un fulger să lățește / În tot satu și sosește, / Că toți cari o fost cătană / Să plece iar toți sub armă”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Este interesant că aceste versuri au fost scrise în primul an al conflagrației. Nu avem nicio informație legată de supraviețuirea autorilor versurilor. Poate s-au întors acasă, poate s-au jertfit pe câmpurile de luptă. E foarte probabil că acestă carte de versuri să fi fost publicată ca material de propagandă. Faptul că lucrarea a ieșit de sub tipar în plin război, denotă că oficialitățile au văzut în publicarea versurilor un îndemn mobilizator pentru ceilalți români ardeleni. Altfel, cenzura nu ar fi permis tipărirea cărții. Nu avem niciun fel de informații legate de tirajul cărții și nici de aria de circulație a acesteia.
Însă o lectură atentă a versurilor soldaților, arată o stare de fapt, caracteristică primului an de război. Cine-și închipuia atunci că acesta va dura atât de mult? Și cine-și închipuia că la final, vechile granițe vor dispărea iar din ruina imperiului se vor forma noi state? Din păcate, în anul Centenarului Marii Uniri, am uitat de românii transilvăneni înrolați în armata austro-ungară. Și ei sunt eroi! Prin acest modest material le aducem și lor un omagiu.
Bibliografie:
1. Istoria tiparului la Cluj-Napoca, (https://www.tipoghid.ro/istoria-tiparului-la-cluj-napoca/)
2. József Lukács, Regimentele clujene în Marele Război, Ziarul Făclia, 5 iunie 2018 (http://ziarulfaclia.ro/regimentele-clujene-in-marele-razboi/)
Nu știm cum se numește cărticica - este o carte de dimensiuni mici, ca și vechile cărți de rugăciuni. Presupunem că avea 64 de pagini. Un indiciu în acest sens este prezența pe ultima pagină a ”căsuței tehnice”. Textul care apare aici este următorul: ”Cluj-Kolozsvár, 1914 / Tipografia >Carmen<, petru P. / Barițiu. Str. Ferenc József nr.58”.
În 1903-1904, se înființează la Cluj (Kolozsvár) Tipografia ”Carmen” a lui Petre Barițiu (1864-1924) - deputat în Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia. A fost nepotul marelui istoric și publicist George Barițiu (1812-1893). La Tipografia ”Carmen” au fost publicate mii de cărți, broșuri și reviste printre care și ”Orizontul”, ”Răvașul”, ”Solia satelor”, ”Cuvantul Adevărului” etc. care au servit cauza națională a românilor ardeleni. Poate că fragmentul de carte de care vorbim în acest material, este un supliment al uneia dintre publicațiile amintite. Cert este că a fost publicată în anul 1914, în primul an al Marelui Război.
Fragmentul cu poezii pe care îl avem conține doar 20 de pagini. S-au păstrat paginile 39-42 și 49-64. Când a fost achiziționat, fragmentul de carte avea paginile legate cu ața albă. Toate paginile păstrate conțin versuri în stil popular, scrise de soldați români din armata austro-ungară.
Pagina 39 conține un fragment (partea finală) a unei poezii semnată de (F.I) tunarul Gligor Lucaciu; dar și o poezie scurtă ce continuă și la pagina 40. Poezia este semnată de (F.I:) Zugsführer Victor Terțan. Iată căteva versuri:
”Frunză verde de trifoiu / Vai amar feciori de noi, / Toți am mers flori înflorite / Și-acum venim veștejite, / Mirosul ni l'am lăsat / la Muscalu blăstămat.” Finalul poeziei este optimist, ca o rugăciune: ”Frunză verde de săcară / Adă Doamne pacea iară!”
Pe paginile 40-42, continuată și în paginile următoare, care din păcate lipsesc, este o altă doină, un alt cântec de cătănie. Autorul, necunoscut (amintit probabil în paginile lipsă) descrie în versuri simple, odiseea plecării pe front a tinerilor din satele transilvănene: ”Frunză verde lemn uscat, / Duminică pe'nserat / Grea porunc'am căpătat. / Câți feciori am cătănit / Toți poruncă am primit / Noi la oaste să plecăm / Țara să o apărăm.”
Începând cu pagina 49, poeziile au titlu. De exemplu, prima poezie se intitulează ”Bătaia dela Galiția” și este scrisă ”în poesie de un ficior din cătănie, de Zugsführer Ioan Corpodean la Maschinengewehr-Abteilung Nr.4”. Poezia e amplă, se întinde pe 4 pagini (paginile 49-52). Finalul conține și indicii despre autor: ”Frunză verde de mărar / De tînăr sunt voluntar / Frunză verde din poiană / Îi culeasă de-o cătană / Îi cătană nu-i țivil / Și-i chiar Unterofițir / ba și wirklicher sergent / La al 51-lea Regiment / Frunză verde polomida / Îi din comuna Bonțida.”
Așadar autorul cântecului de cătănie este Ioan Corpodean din Bonțida, sergent în Regimentul 51 K.u.K de infanterie. Regimentul 51 ”Svetozar Boroevic” avea la începutul Primului Război Mondial două secole de istorie. A fost înființat în anul 1702 de Împăratul Leopold. Aria de recrutare era formată din actualele județe Cluj și Sălaj. Statisticile militare arată că în 1914 componența sa etnică era 62% români, 34% maghiari și 4% alte nașionalități.
Fragmentul de carte se continuă cu poezia ”În Boznia-i mare foc!” scrisă de Bonța Petru din Cisteiu românesc (cel mai probabil Cistei / Oláhcsesztve din județul Alba).
În fine, cea mai amplă poezie dintre cele păstrate în fragmentul de carte, se intitulează ”La Stanislau și Iostrăbița”. Stanislau (în scriere corectă Stanislawów) este denumirea veche a actualului oraș Ivano-Frankvisk din vestul Ucrainei. Se pare că acolo, în Galiția (regiune împărțită azi între Polonia și Ucraina) au ajuns soldații români din companiile regimentului 51. Textul, scris de Dumitru Faur din Mărgău, infanterist în compania a 9-a, descrie în versuri perioada de timp de la recrutare și până la linia frontului.
”Frunză verde de săcară / tristă veste este'n țară / Veste rea și supărare / Căci este mobilizare, / ca un fulger să lățește / În tot satu și sosește, / Că toți cari o fost cătană / Să plece iar toți sub armă”
Însă o lectură atentă a versurilor soldaților, arată o stare de fapt, caracteristică primului an de război. Cine-și închipuia atunci că acesta va dura atât de mult? Și cine-și închipuia că la final, vechile granițe vor dispărea iar din ruina imperiului se vor forma noi state? Din păcate, în anul Centenarului Marii Uniri, am uitat de românii transilvăneni înrolați în armata austro-ungară. Și ei sunt eroi! Prin acest modest material le aducem și lor un omagiu.
Bibliografie:
1. Istoria tiparului la Cluj-Napoca, (https://www.tipoghid.ro/istoria-tiparului-la-cluj-napoca/)
2. József Lukács, Regimentele clujene în Marele Război, Ziarul Făclia, 5 iunie 2018 (http://ziarulfaclia.ro/regimentele-clujene-in-marele-razboi/)