Poezia ”Iarna pe uliță” a lui Coșbuc este, iată, actuală. Doar că iarna s-a reîntors în noaptea de 19/20 aprilie iar ulița e chiar drumul național DN 1F Zalău-Cluj. Nu am mai prins până acum o ”zăpadă a mieilor” căzută atât de târziu și poate cu efecte devastatoare asupra pomiculturii. Însă cu capriciile Naturii nu te poți pune, ceea ce ne rămâne este să ne închinăm în fața măreției acesteia. Așa cum am mai spus, Natura este frumoasă și când se supără pe noi (o fi având ea motivele ei...). În loc să vă arăt cât de frumoase sunt culorile pădurii acum primăvara, iată o galerie foto a celor mai spectaculoase imagini surprinse pe Meseșul acoperit de zăpadă.
![]()
De cum am ieșit din oraș și din Parcul Pădure Brădet, mi-am dat seama de faptul că atâta zăpadă n-am mai văzut în toată iarna trecută. La liziera pădurii o turmă de oi, speriate și ele de vremea de afară erau singurele vietăți ce se încumetau să umble prin zăpadă. Inițial am vrut să urc șoseaua la pas, dar ninsoarea abundentă m-a făcut să iau totuși mașina. Am urcat până în vârful Meseșului, la intersecția cu drumul ce duce spre Treznea. Însă, plugurile care au trecut au făcut ca zăpada dată la o parte să nu permită parcarea în siguranță dincolo de linia părții carosabile. Am încercat să parchez într-o zonă cuprinsă între bifurcațiile șoselei ce vine de la Treznea, dar o mașină a poliției, așezată de-a curmezișul drumului, m-a atenționat prin megafon că nu e bine ce fac. Echipajul de poliție încerca să-i oprească pe cei care doreau să se aventureze. Am apreciat acest lucru, iarna care a trecut au fost probleme cu copaci doborâți pe acel drum.
![]()
![]()
![]()
N-am avut altă variantă decât să întorc și să cobor până la izvor, acolo unde drumarii au curățat și parcarea. Aici mi-am lăsat mașina și pe jos, cu rucsacul în spinare și cu aparatul în mână am luat-o pe șosea în sus.
![]()
![]()
Tot urcând m-am oprit la un moment dat și printr-un luminiș am intrat în pădure, nu înainte de a mă asigura că totul este în regulă. E periculos să te aventurezi prin pădure acum când zăpada grea, fac ca mulți copaci să cedeze sub greutatea ei. Daca iarna nu e problemă, copacii fiind desfrunziți, acum ramurile cu frunze rețin zăpada moale și-i fac vulnerabili.
![]()
![]()
![]()
![]()
Cred că am stat mai bine de o jumătate de oră în pădure. Nu m-am aventurat prea mult, însă a fost suficient să prind câteva fotografii bune. Am insistat pe detalii, pe contrastul dintre ”mâțișoarele” crude ale unor copaci și zăpada abundentă căzută pe ele.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Zăpada grea contnua să cadă de pe copaci, la un moment dat un vuiet ca de avalanșă, și o cantitate mare de zăpadă s-a prăvălit spre sol de la înălțimea copacilor. Am apucat să prind doar finalul, ca o perdea de nea scuturată printre copaci...
![]()
![]()
![]()
Am luat-o înapoi spre oraș cu gândul să-mi recuperez mașina. În curba mare, m-am mai oprit văzând câte ceva interesant. Cineva m-a claxonat, probabil o cunoștință. Ceva mai jos, o pasăre mare zboară de un copac căzut la pământ. Așa cum aveam să aflu de la un cunoscător (www.pasariromania.ro), e vorba de un porumbel gulerat (Columba palumbus). Probabil a avut cuib acolo, se tot învârtea prin zonă sărind de pe o ramură pe alta.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Ajung și la parcarea în care mi-am lăsat mașina. Peste drum, acolo unde e amenajat un mic popas turistic. O masa si doua bănci sunt acoperite cu zăpadă de vreo 30 de centimetri. Nu-mi vine să cred că a nins atâta...
![]()
![]()
![]()
Și aici mai fac câteva poze. E frumoasă Natura și atunci când ne-am dori să fie altfel. Până la urmă, ce suntem noi ca să-i cerem Naturii să fie cum vrem? Noi care ne batem joc în fiecare zi de ea, noi care nu știm să intrăm cu sfială în pădure, care nu știm sau nu mai vrem să mirosim o floare sau să admirăm un fluture...Poate că ceea ce s-a întîmplat astăzi e un avertisment al Naturii, al lui Dumnezeu. Vom ști oare să ținem cont de el?
![]()
![]()
![]()
![]()
De cum am ieșit din oraș și din Parcul Pădure Brădet, mi-am dat seama de faptul că atâta zăpadă n-am mai văzut în toată iarna trecută. La liziera pădurii o turmă de oi, speriate și ele de vremea de afară erau singurele vietăți ce se încumetau să umble prin zăpadă. Inițial am vrut să urc șoseaua la pas, dar ninsoarea abundentă m-a făcut să iau totuși mașina. Am urcat până în vârful Meseșului, la intersecția cu drumul ce duce spre Treznea. Însă, plugurile care au trecut au făcut ca zăpada dată la o parte să nu permită parcarea în siguranță dincolo de linia părții carosabile. Am încercat să parchez într-o zonă cuprinsă între bifurcațiile șoselei ce vine de la Treznea, dar o mașină a poliției, așezată de-a curmezișul drumului, m-a atenționat prin megafon că nu e bine ce fac. Echipajul de poliție încerca să-i oprească pe cei care doreau să se aventureze. Am apreciat acest lucru, iarna care a trecut au fost probleme cu copaci doborâți pe acel drum.
N-am avut altă variantă decât să întorc și să cobor până la izvor, acolo unde drumarii au curățat și parcarea. Aici mi-am lăsat mașina și pe jos, cu rucsacul în spinare și cu aparatul în mână am luat-o pe șosea în sus.
Tot urcând m-am oprit la un moment dat și printr-un luminiș am intrat în pădure, nu înainte de a mă asigura că totul este în regulă. E periculos să te aventurezi prin pădure acum când zăpada grea, fac ca mulți copaci să cedeze sub greutatea ei. Daca iarna nu e problemă, copacii fiind desfrunziți, acum ramurile cu frunze rețin zăpada moale și-i fac vulnerabili.
Cred că am stat mai bine de o jumătate de oră în pădure. Nu m-am aventurat prea mult, însă a fost suficient să prind câteva fotografii bune. Am insistat pe detalii, pe contrastul dintre ”mâțișoarele” crude ale unor copaci și zăpada abundentă căzută pe ele.
Zăpada grea contnua să cadă de pe copaci, la un moment dat un vuiet ca de avalanșă, și o cantitate mare de zăpadă s-a prăvălit spre sol de la înălțimea copacilor. Am apucat să prind doar finalul, ca o perdea de nea scuturată printre copaci...
Am luat-o înapoi spre oraș cu gândul să-mi recuperez mașina. În curba mare, m-am mai oprit văzând câte ceva interesant. Cineva m-a claxonat, probabil o cunoștință. Ceva mai jos, o pasăre mare zboară de un copac căzut la pământ. Așa cum aveam să aflu de la un cunoscător (www.pasariromania.ro), e vorba de un porumbel gulerat (Columba palumbus). Probabil a avut cuib acolo, se tot învârtea prin zonă sărind de pe o ramură pe alta.
Și aici mai fac câteva poze. E frumoasă Natura și atunci când ne-am dori să fie altfel. Până la urmă, ce suntem noi ca să-i cerem Naturii să fie cum vrem? Noi care ne batem joc în fiecare zi de ea, noi care nu știm să intrăm cu sfială în pădure, care nu știm sau nu mai vrem să mirosim o floare sau să admirăm un fluture...Poate că ceea ce s-a întîmplat astăzi e un avertisment al Naturii, al lui Dumnezeu. Vom ști oare să ținem cont de el?
