În ultima timp, grație și teleobiectivului pe care l-am achiziționat, am început să urmăresc cu mai mult interes păsările din jurul meu. Nu știu dacă v-ați dat seama, dar chiar și în oraș, în acestă junglă urbană, suntem înconjurați de zeci de specii de păsări. Desigur, suntem obișnuiți să vedem porumbei (și ei s-au obișnuit să ne vadă pe noi) însă faceți următorul experiment: deschideți larg ferestrele dimineața devreme și ascultați ciripitul vesel al păsărilor. Veți constata că acestea nu provin doar de la o specie. Apoi pe parcursul unei zile, printre treburile cotidiene, urmăriți păsările cu care drumurile voastre se intersectează. Veți fi uimiți de varietatea acestora.
![]()
Lângă blocul meu, există un mic habitat format de grădina dintre blocuri, de cei câțiva pomi fructiferi (pruni, cireși, nuci) sau de arborii ornamentali. Aici își duc viața câteva specii de păsări: vrăbii, pițigoi, porumbei, gaițe. Mai ales dimineața și seara, văzduhul se umle de ciripitul vesel al acestora, amplificat de betoanele blocurilor. Este un mic univers, o lume în miniatură, cu legile ei. Vrăbiile se ceartă, pițigoiul încearcă să se bage și el în seamă, porumbeii se giugiulesc și se umflă în pene iar gaițele...îi imită pe toți.
Da, ați citi bine. Avem (pot spune așa, sunt ale noastre, ale locatarilor din blocurile vecine) o pereche de gaițe. Le-am descoperit acum câteva săptămâni, m-au atras penajul lor diferit, pata de albastru de pe aripi. Nu am reușit să le prind, zboară cu repeziciune dintr-un pom în altul, se ascund în cireșul înflorit sau urcă sus, în vârful nucului.
Gaița (Garrulus glandarius) este o pasăre de mărime mijlocie din familia corbului (Corvidae). Este cunoascută pentru faptul că poate imita glasul altor păsări.
În Săptămâna Mare, preț de câteva minute bune s-au lăsat însă fotografiate. Am avut și inspirația de a avea aparatul la mine. Teleobiectivul era montat, așa că au fost nevoie doar de câteva setări minimale. Am păstrat distanța ”de siguranță”, însă prin teleobiectiv le-am văzut clar. Cea care părea a fi masculul, era pe gard cu un pai în gură. E clar, vor să-și construiască cuibul. Părea că scruntează zările, cu siguranță m-a văzut, dar probabil fiind la distanța pe care o considera singură, și-a văzut de treabă. A coborât la sol și a început să adune cu ciocul alte fire, alte tulpini de plante.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Din când în când mai arunca câte o privire fugară în stânga și-n dreapta. Nu părea să se teamă de ceva, probabil era obișnuită cu zona. Sau poate că perechea, gaița femelă ce ”patrula” la sol fără a aduna fire și rădăcini de iarbă, îi asigura o oarecare protecție.
Da, o altă gaiță, ce părea puțin mai mică (de unde am dedus că era femela) nu avea altă treabă decât să se plimbe pe lângă iarba plină de păpădii înflorite. Am surprins-o și pe ea în câteva ipostaze.
![]()
![]()
![]()
Când gaița mascul și-a umplut ciocul și părea că nu mai poate duce, a făcut un salt scurt până pe gard. Aici a părut că-și caută din priviri partenera, care a înțeles mesajul și a zburat pe o ramură a cireșului înflorit. Apoi, ca la un semnal, cele două păsări și-au luat zborul și duse au fost.
![]()
![]()
Tot ce v-am povestit nu a durat mai mult de 2-3 minute. Păsările păreau că știu foarte bine ce să facă, aveau o sarcină de realizat și au îndeplinit-o cu succes.
De atunci, obișnuindu-mă cu coloritul lor, am mai văzut gaițe în diferite alte locuri. De exemplu, o pereche își făcea de lucru prin via tatălui meu. Am surprins una dintre ele de la mare distanță, printre șpalierii de vie.
![]()
![]()
Sau, de curând, am văzut o gaiță frumoasă în plin câmp, pe drumul ce duce din Sânpetru Almașului spre Mănăstrirea Strâmba. Era în drum și când a văzut mașina a sburat pe un gard unde a încercat să zdrobească cu ciocul un sâmbure.
![]()
![]()
![]()
Indiscutabil, gaițele sunt păsări frumoase. Dacă le vedeți, urmărițile comportamentul. Veți vedea că uneori se comportă ca și ”gaițele” noastre...
Lângă blocul meu, există un mic habitat format de grădina dintre blocuri, de cei câțiva pomi fructiferi (pruni, cireși, nuci) sau de arborii ornamentali. Aici își duc viața câteva specii de păsări: vrăbii, pițigoi, porumbei, gaițe. Mai ales dimineața și seara, văzduhul se umle de ciripitul vesel al acestora, amplificat de betoanele blocurilor. Este un mic univers, o lume în miniatură, cu legile ei. Vrăbiile se ceartă, pițigoiul încearcă să se bage și el în seamă, porumbeii se giugiulesc și se umflă în pene iar gaițele...îi imită pe toți.
Da, ați citi bine. Avem (pot spune așa, sunt ale noastre, ale locatarilor din blocurile vecine) o pereche de gaițe. Le-am descoperit acum câteva săptămâni, m-au atras penajul lor diferit, pata de albastru de pe aripi. Nu am reușit să le prind, zboară cu repeziciune dintr-un pom în altul, se ascund în cireșul înflorit sau urcă sus, în vârful nucului.
Gaița (Garrulus glandarius) este o pasăre de mărime mijlocie din familia corbului (Corvidae). Este cunoascută pentru faptul că poate imita glasul altor păsări.
În Săptămâna Mare, preț de câteva minute bune s-au lăsat însă fotografiate. Am avut și inspirația de a avea aparatul la mine. Teleobiectivul era montat, așa că au fost nevoie doar de câteva setări minimale. Am păstrat distanța ”de siguranță”, însă prin teleobiectiv le-am văzut clar. Cea care părea a fi masculul, era pe gard cu un pai în gură. E clar, vor să-și construiască cuibul. Părea că scruntează zările, cu siguranță m-a văzut, dar probabil fiind la distanța pe care o considera singură, și-a văzut de treabă. A coborât la sol și a început să adune cu ciocul alte fire, alte tulpini de plante.
Din când în când mai arunca câte o privire fugară în stânga și-n dreapta. Nu părea să se teamă de ceva, probabil era obișnuită cu zona. Sau poate că perechea, gaița femelă ce ”patrula” la sol fără a aduna fire și rădăcini de iarbă, îi asigura o oarecare protecție.
Da, o altă gaiță, ce părea puțin mai mică (de unde am dedus că era femela) nu avea altă treabă decât să se plimbe pe lângă iarba plină de păpădii înflorite. Am surprins-o și pe ea în câteva ipostaze.
Când gaița mascul și-a umplut ciocul și părea că nu mai poate duce, a făcut un salt scurt până pe gard. Aici a părut că-și caută din priviri partenera, care a înțeles mesajul și a zburat pe o ramură a cireșului înflorit. Apoi, ca la un semnal, cele două păsări și-au luat zborul și duse au fost.
Tot ce v-am povestit nu a durat mai mult de 2-3 minute. Păsările păreau că știu foarte bine ce să facă, aveau o sarcină de realizat și au îndeplinit-o cu succes.
De atunci, obișnuindu-mă cu coloritul lor, am mai văzut gaițe în diferite alte locuri. De exemplu, o pereche își făcea de lucru prin via tatălui meu. Am surprins una dintre ele de la mare distanță, printre șpalierii de vie.
Sau, de curând, am văzut o gaiță frumoasă în plin câmp, pe drumul ce duce din Sânpetru Almașului spre Mănăstrirea Strâmba. Era în drum și când a văzut mașina a sburat pe un gard unde a încercat să zdrobească cu ciocul un sâmbure.
Indiscutabil, gaițele sunt păsări frumoase. Dacă le vedeți, urmărițile comportamentul. Veți vedea că uneori se comportă ca și ”gaițele” noastre...