Se pare că 2017 este anul calendarelor reușite. După ce am scris deja despre calendarul ilustrat cu cadrane solare (Timpul Soarelui - autor Dan-George Uza) sau despre calendarul iudaic (Luah 5777) editat de Federația Comunităților Evreiești din România, iată că un alt calendar inedit ce merită promovat. Cu atât mai mult cu cât este un calendar cu specific local, sălăjean. Este vorba despre calendarul realizat de doamna profesoară Adorján Ilona și dedicat bisericilor de lemn sălăjene.
S-au mai editat în anii trecuți calendare de perete sau de birou, ilustrate cu imagini ale bisericilor de lemn sălăjene. Nu mai surprinde pe nimeni, județul Sălaj are o zestre remarcabilă (se spunecă este județul cu cele mai multe biserici de lemn), așa că un fotograf bun are ce să fotografieze. Însă, în cazul de față, avem de a face cu adevărate opere de artă. Asta pentru că doamna profesoară a ales să ilustreze calendarul cu desene în creion realizate de dânsa. Nu că fotografia nu ar (putea) fi o artă, însă în mod cert, un desenal unui artist talentat, este cel puțin cu un nivel mai sus.
Este cunoscută activitatea artistică a doamnei profesoare Adorján Ilona, care predă desenul la Liceul de Artă ”Ioan Sima” din Zalău. O parte dintre lucrări le-am văzut, atunci când am expus împreună în 2014, la școala din localitatea Borza, cu ocazia sărbătorii ”Fii satului Borza - din nou ACASĂ”. Atunci am văzut expuse tablouri cu desene ale unor biserici de lemn sălăjene. Foarte reușite după părerea mea.
O parte din aceste desene, realizate conform semnăturii și datării artistului în 2013, au fost alese să ilustreze calendarul. Denumirea localităților de unde provin bisericile sunt scrise atât în limba română cât și în limba maghiară iar asta nu face decât să mărească considerabil publicul căruia i se adresează calendarul. Structura calendarului este extrem de simplă, calendarul propriu-zis este redat minimalist, înșirându-se doar zilele fiecărei luni. Nu sunt scrise nici măcar numele zilelor săptămânii. Evident, denumirea lunii este în limbile română, maghiară și engleză. Un alt element de particularitate a acestui inedit calendar îl reprezintă citatele din Biblie (redate de asemenea trilingv) care vin parcă să nuanțeze mesajul transmis de imagine. E ca și cum artistul ar fi vrut ca cel care privește imaginea să o transforme în Cuvânt (”La început a fost Cuvântul”...) iar acest demers să nu fie deloc îngrădit de timpul fragmentat în zile.
Pentru fiecare lună a anului imaginea reprezintă fie o biserică, fie un detaliu de arhitectură a acesteia. Toate sunt biserici de lemn, declarate monumente istorice. Nici nu contează pentru artist că ele aparțin (astăzi) cultului ortodox. În ordine, aceste desene - toate purtând semnătura autorului pentru un plus de autenticitate - reprezintă următoarele biserici:
Profesor Adorjan Ilona: ”În anul 2013 am realizat 33 de desene reprezentând 20 de biserici de lemn sălăjene și detalii ale acestora. Am editat și anul trecut un calendar similar conținând ilustrațiile a 13 dintre aceste biserici, o imagine pentru copertă și alte 12 pentru lunile anului. Acum am ales aleator alte 13 desene, am respectat doar regula potrivit căreia un desen ce reprezintă o biserică în ansamblu să fie urmat de un alt desen care redă un detaliu, nu neapărat de la acea biserică. Citatul din Biblie l-am ales folosindu-mă de o concordanță biblică. Fiecare desen mi-a sugerat un cuvânt cheie, iar pe baza concordanței biblice am ales acel citat care se potrivea cu acel cuvânt.”
Pentru ediţia din 2017 a calendarului au fost tipărite în condiţii grafice deosebite 100 de calendare. Doritorii le pot achiziţiona direct de la autor (e-mail: adorjanilona@yahoo.com), contra sumei de 15 lei.
Cele 12 desene, care ar putea fi pe simezele oricărei galerii de artă, sunt reproduse și pe coperta din spate, alături de informații (trilingve) legate de autor - Adorján Ilona, de tehnoredactor - Major Lóránd și de tipografia - Color Print Zalău.Un calendar ce se poate transforma într-un veritabil material de promovare a Sălajului.
S-au mai editat în anii trecuți calendare de perete sau de birou, ilustrate cu imagini ale bisericilor de lemn sălăjene. Nu mai surprinde pe nimeni, județul Sălaj are o zestre remarcabilă (se spunecă este județul cu cele mai multe biserici de lemn), așa că un fotograf bun are ce să fotografieze. Însă, în cazul de față, avem de a face cu adevărate opere de artă. Asta pentru că doamna profesoară a ales să ilustreze calendarul cu desene în creion realizate de dânsa. Nu că fotografia nu ar (putea) fi o artă, însă în mod cert, un desenal unui artist talentat, este cel puțin cu un nivel mai sus.
Este cunoscută activitatea artistică a doamnei profesoare Adorján Ilona, care predă desenul la Liceul de Artă ”Ioan Sima” din Zalău. O parte dintre lucrări le-am văzut, atunci când am expus împreună în 2014, la școala din localitatea Borza, cu ocazia sărbătorii ”Fii satului Borza - din nou ACASĂ”. Atunci am văzut expuse tablouri cu desene ale unor biserici de lemn sălăjene. Foarte reușite după părerea mea.
Biserica de lemn din Prodănești ilustrează luna ianuarie |
Ilustrația lunii februarie - poarta de intrare în curtea bisericii din Doba Mică |
Pentru luna martie a fost ales desenul ce reprezintă biserica din Ciumărna |
Detaliu al bisericii din Cehei - aprilie |
Luna mai este ilustrată cu imaginea bisericii de lemn din Derșida |
Iunie - detaliu al bisericii din Creaca |
Pentru fiecare lună a anului imaginea reprezintă fie o biserică, fie un detaliu de arhitectură a acesteia. Toate sunt biserici de lemn, declarate monumente istorice. Nici nu contează pentru artist că ele aparțin (astăzi) cultului ortodox. În ordine, aceste desene - toate purtând semnătura autorului pentru un plus de autenticitate - reprezintă următoarele biserici:
- coperta: Borza, detaliu
- ianuarie: Prodănești - Prodánfalva, imagine de ansamblu (Galateni 6.14);
- februarie: Doba Mică - Kisdoba, detaliu (Osea 10.12);
- martie: Ciumărna - Csömörlö, imagine de ansamblu (Romani 8.13);
- aprilie: Cehei - Somlyócsehi, detaliu (Moise V. 6.5);
- mai: Derșida - Kisderzsida, imagine de ansamblu (Psalmi 50.14);
- iunie: Creaca - Karika, detaliu (Psalmi 4.7);
- iulie: Bulgari - Nyirfalva, imagine de ansamblu (Luca 9.13);
- august: Brusturi - Somróújfalu, detaliu (Psalmi 23.6);
- septembrie: Jac - Zsákfalva, imagine de ansamblu (Romani 12.11);
- octombrie: Brebi - Beréd, (plângerile lui Ieremia 3, 31.32);
- noiembrie: Doba Mică - Kisdoba, imagine de ansamblu (Efeseni 5.48);
- decembrie: Dobrin - Debren, detaliu (Fapte 7.48)
Profesor Adorjan Ilona: ”În anul 2013 am realizat 33 de desene reprezentând 20 de biserici de lemn sălăjene și detalii ale acestora. Am editat și anul trecut un calendar similar conținând ilustrațiile a 13 dintre aceste biserici, o imagine pentru copertă și alte 12 pentru lunile anului. Acum am ales aleator alte 13 desene, am respectat doar regula potrivit căreia un desen ce reprezintă o biserică în ansamblu să fie urmat de un alt desen care redă un detaliu, nu neapărat de la acea biserică. Citatul din Biblie l-am ales folosindu-mă de o concordanță biblică. Fiecare desen mi-a sugerat un cuvânt cheie, iar pe baza concordanței biblice am ales acel citat care se potrivea cu acel cuvânt.”
Iulie - biserica de lemn din Bulgari |
August - detaliu al bisericii de lemn din Brusturi |
Septembrie - biserica de lemn din Jac |
Cele 12 desene, care ar putea fi pe simezele oricărei galerii de artă, sunt reproduse și pe coperta din spate, alături de informații (trilingve) legate de autor - Adorján Ilona, de tehnoredactor - Major Lóránd și de tipografia - Color Print Zalău.Un calendar ce se poate transforma într-un veritabil material de promovare a Sălajului.
Detaliu al bisericii de lemn din Brebi, ilustrează luna octombrie |
Biserica de lemn din Doba Mică - noiembrie |
Decembrie - detaliu al bisericii de lemn din Dobrin |