Ca la fiecare început de an, obișnuim să aruncăm o privire retrospectivă a asupra anului care tocmai s-a încheiat. Ca să nu stricăm tradiția, așa vom face și de data aceasta. Doar că retrospectiva va fi una fotografică, vom încerca să rememorăm momentele frumoase ale anului 2016, văzute prin intermediul aparatului de fotografiat. Începem cu o galerie a celor mai frumoase răsărituri și apusuri de soare surprinse în anul 2016. De ce un astfel de demers? În primul rând pentru că în anul care a trecut, Natura mi-a oferit câteva momente de vis, surprinse atât dimineața la răsărit cât mai cu seamă seara, la apus. Pe de altă parte, fiecare zi a existenței noastre este cuprinsă între un răsărit și un apus. Și cum toate momentele au fost surprinse pe teritoriul județului Sălaj, am intitulat acestă galerie fotografică pe care v-o oferim cadou, acum la început de an cu speranța de mai bine, ”Sălajul între răsărit și apus”.
Inițial am vrut să realiez un Top 10, un clasament al acelor mai frumoase răsărituri și apusururi fotografiate în 2016. Ar fi însemnat să las de o parte cel puțin jumătate din aceste fotografii. Așa că, am ales o altă abordare: aceea de a prezenta fotografiile cronologic, în funcție de luna calendaristică în care au fost realizate. Acest demers a fost oarecum facil, pentru că, aproape în fiecare lună a anului 2016 am avut parte de momente spectaculoase la răsărit sau la apus.
- ianuarie 2016
- februarie 2016
- martie 2016
- aprilie 2016
- iunie 2016
- iulie 2016
- august 2016
- octombrie 2016
- noiembrie 2016
- decembrie 2016