În ultimii ani, în județul Sălaj au avut loc o serie de evenimente etnografice care au pus în valoare zestrea culturală, bogăția obiceiurilor și tradițiilor autentice dar și frumusețea costumelor populare. O bună parte dintre aceste evenimente au fost organizate de către instituții culturale, dintre acestea merită amintit Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Au fost însă și situații când inițiativa și chiar organizarea a aparținut unor persoane îndrăgostite de frumos. O astfel de inițiativă a avut loc recent, iar punerea ei în practică a însemnat încă un eveniment etnografic reușit, care a pus în mișcare o întreagă comunitate. Este vorba despre reînvierea unei tradiții, care pe vremea părinților și bunicilor noștri făcea parte din cotidian: Danțul la Șură.
![]()
Ce este ”danțu la şură”?
Desigur, cei mai tineri se vor întreba probabil, ce mai e și cu acest obicei? De unde provine denumirea? Pe vremea bunicilor, dansul organizat duminica sau de sărbătorile religioase (excluzând desigur perioadele de post) reprezenta ceva firesc, normal. În dialectul transilvănean, la dans i se mai spune și danț probabil de la cuvântul maghiar tánc (ce se citește tanţ) și care înseamnă dans. Așa cum s-a întâmplat în cazul multor altor cuvinte și în acest caz, s-a ajuns la forma de danț. Dansul avea dincolo de latura distractivă și una socială. Era un prilej de socializare, de cunoaștere a consătenilor. Un prilej prin care feciorii aveau ocazia de a cunoște fetele din sat, dintre care urmau să-și aleagă viitoarea mireasă.
Șura este una dintre dependințele importante ale unei gospodării. Aici se țineau utilajele agricole: carul, sania, plugul. De regulă șura avea o arhitectură care-i permitea unui car încărcat cu fân să intre, tavanul ridicat și porțile mari asigurau acest lucru. În cele mai multe situații, șurile aveau porți duble, prin șură se putea ajunge în grădină. Într-un capăt al șurii era grajdul, poiata, unde erau ținute animalele. Ieslea era orientată spre șură, iar prin obloane gospodarul putea să-și hrănescă animalele direct din șură, mai ales că în multe situații fânul era ținut în podul șurii. În celălalt capăt al șurii exista o anexă similară grajdului, care avea diferite funcții. Șura nu avea pardoseală de beton sau de lemn decât în rare situații și doar la familiile înstărite. Cele mai multe șuri aveau pământ pe jos. În timp, datorită numeroaselor treceri cu carele pe acolo, pardoseala de pământ se uza și necesita completarea cu pământ nou. Atunci, gospodarul apela la ceilalți săteni și prin organizarea unui danț rezolva această problemă. După o zi de danț la șură pământul era bătătorit de numeroasele cupluri de dansatori.
![]()
![]()
![]()
La Sîg a reînviat ”danțu la șură
Obiceiul descris mai sus a dispărut de zeci de ani din peisajul satelor noastre. Danțu la șură a fost înlocuit deja de mult cu discoteci, muzica populară tradițională aproape că a fost uitată iar costumul popular a rămas ascuns în lăzile de zestre. Puține sunt localitățile în care cu ocazia diverselor evenimente, sătenii aleg să îmbrace costumul popular. Din acest punct de vedere, satele de pe Valea Barcăului sunt un exemplu demn de urmat. Așa că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că în decurs de o lună, aici au avut loc două evenimente etnografice excepționale. După nunta tradițională de la Marin (am scris pe larg aici), iată că a venit rândul ”Danțului la Șură” de la Sîg.
A fost nevoie de inițiativa doamnei Oana Maria Rîndunica - consilier local. Aceasta și-a dorit, nici mai mult nici mai puțin decât să reînvie un obicei. Iată ce declara înainte de eveniment, pe pagina de facebook ”Viața la Sîg”: ”Cu gândul la părinții și bunicii noștri care nu prea au motive de veselie, m-am gândit că se vor bucura retrăindu-și o duminică din tinerețea lor. Am încercat cât de mult am putut ca duminica asta să devină ca o călătorie în trecut pentru ei, iar noi să vedem cum erau ei în anii tinereții și ce știau să facă.”
A fost apoi nevoie ca ideea să fie pusă în practică. Era nevoie de o șură. Acesta a fost găsită chiar în centrul satului. Este șura lui Ioanea Țitreanului, unchiul doamnei Rândunica (fratele tatălui ei). Tatăl, Gheorghica Țitrenului este cel mai bătrân om din sat. Proprietarul șurii, Ioanea Țitreanului a murit, întreaga gospodărie, deci și șura a rămas moștenire nepoatei Viorica, mama doamnei Rodica Borlea - o altă colegă de a mea, profesoară de matematică și fosta directoare la Grup Școlar Sîg. Așa se face că acum, actualii proprietari ai șurii sunt familia Borlea.
Am mers cu drag la Sîg din cel puțin două motive. În primul rând, n-am ajuns acolo cu proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj” și aveam acum o oportunitate. În al doilea rând, evenimentele etnografice au intrat în sfera mea de interes ca fotograf amator, pasionat de fotografia etnografică. Când am ajuns, am găsit poarta de la drum larg deschisă, la fel ca și porțile de la șură. Câțiva curioși erau deja adunați și-și căutau loc pe la umbră. Șura era tapetată cu țoale (cuverturi de pat) viu colorate, decorate cu motive geometrice și florate. Pe o poartă larg deschisă un afiș: ”Dohănitu' nu-i slobod”. Ce frumos sună în limbaj ardelenesc! În șură, pe cele două laițe (bănci) puse la perete, câteva bunicuțe îmbrăcate în costume populare. parcă le știu de undeva, dar nu apuc să mă dumiresc că sunt strigat pe nume. Este doamna Maria Toma, mama Patriciei Toma - mireasa de acum o lună! ce surpriză plăcut! Și da, femeile sunt cele pe care le-am văzut la Marin, cele care au ”chiuiut” sau au ”descântat”. Între timp o văd și pe Patricia. Și ea e în costum popular dar are și aparatul de fotografiat la ea. parcă nu se potrivește tehnica din dotare cu frumusețea costumului, dar înțeleg că aici vrea să surprindă aspecte din cadrul evenimentului.
![]()
![]()
![]()
![]()
În curte, o mașină veche de balotat paie. Îmi place că și acesta parcă asigură decorul necesar evenimentului.
Un grup de fete dau tonul ”danțului”. Cel puțin așa mi s-a părut; de fapt era doar o repetiție. Fetele sunt din localitate, eleve la gimnaziu și câteva dintre ele la liceu. Au costume populare frumos colorate. Repetă ”muiereasca”, un dans însoțit de ”chiuituri”, de strigături ritmate. Curând, în curte încep să-și facă apariția din ce în ce mai mulți localnici sau invitați din satele vecine. L-am salutat chiar și pe primarul Municipiului Zalău, pe domnul Ionel Ciunt. A venit însoțit de soția sa, doamna profesoară Florentina Ciunt. Vin și grupuri de dansatori, îmbrăcați în costume populare, semn că în curând se va da startul acestui inedit eveniment.
![]()
![]()
Nu e nimic regizat. Ceterașii care ocupă un colț al curții, lângă șură își încearcă instrumentele. Șeful lor pare a fi Mitică a Ghoibului care are doba. Instrumentul e și el ”gătat de sărbătoare”. Are o ștergură decorată cu ”pene”. Ceilalți ceterași sunt: Petrișor a Tambii la taragot, Ionică rad la vioară cu goarnă, Bogdan Cadar la saxofon și Blaga Vlad venit de la Moigrad la vioară. Ei vor asigura fondul sonor al evenimentului, ei vor da tonul distracției. La fel ca și pe vremuri, ceterașii sunt foarte importanți la un astfel de eveniment; de modul în care ei cântă depinde reușita acestuia. Din punctul meu de vedere, ceterașii de la Săg au fost la înălțime.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Apoi contează cine ”sparge gheața”. După ce fetele care au interpretat ”muiereasca” au adunat aplauzele celor prezenți, au intrat în rol cele trei perechi de dansatori. Erau de vârste diferite. Prima pereche, formată din Mia Țîrlea și Adrian Țap erau cei mai tineri. Se vedea asta și după portul lor. Fata avea o cunună cu ”prime” care aici în zonă se numește ”murună”. Era purtată de fetele care urmau să se mărite. Băiatul Adrian, care mi-a fost elev acum câțiva ani, avea un ”clop cu stoli”. Cei doi tineri urmează să se căsătorească, motiv pentru care aici la ”danț” jucau rolul tinerilor îndrăgostiți. În rolul jucat aici, băiatul a ”învălit-o” pe fată, a fugit cu ea din danț.
![]()
![]()
![]()
Celelalte perechi de dansatori sunt Diana și Gabriel Bode - care au venit împreună cu copilul lor, îmbrăcat de asemenea în costum popular; respectiv Aurica și Dan Borz. După câteva reprize bune, care au atras și grupul de femei din Marin dar și câțiva musafiri, pe mese au apărut bucate tradiționale. Poate din cauza lor, dar și din cauza oboselii, lumea a luat o pauză. Sarmalele, aperitivele tradiționale, vinul și pălinca i-au ademenit pe dansatori, iar ”pancovele” au fost deliciul copiilor.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
La habă ca la Peceiu
Când părea că evenimentul lâncezește, cei de față având mai mult chef de povești decât de dansat, iată că a venit un alt grup. Îmbrăcați în costume populare superbe, femeile cu furcile de tors în mână, bărbații cu câteva straițe. Sunt din Peceiu și s-au constituit ad-hoc, special pentru acest eveniment. În fruntea lor, colega mea profesoară de matematică și directoarea școlii Bănișor, doamna Florica Chiș. Aceștia au pus în scenă o ”habă” cu specific local. A fost ca o piasă de teatru, jucată însă de actori amatori, dar la fel de talentați ca și cum ar fi fost de-adevărate-lea. Am auzit pe cineva spunând: ”uite-l pe fostul primar de Bănișor” sau ”uite-l pe șeful de post din Crasna”. Frumos din partea lor, nu contează poziția socială sau funcția, cu toții au îmbrăcat costumele populare și nu s-au sfiit să cânte, să joace, să lucreze.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
A fost poate cel mai consistent moment al evenimentului. A oferit pe de o parte răgaz dansatorilor să se odihnească, iar pe de altă parte au adus în atenția publicului un alt obicei. Acuma, în mod normal, danțul era danț iar haba era habă. Însă ca spectacol, ca punere în scenă, cele două s-au completat reciproc. Păcat doar că mulți dintre curioșii veniți - să fi fost vreo 150 - au stat pasivi, preferând umbra dată de via de deasupra porții de intrare în curte. Dar probabil, la următoarele evenimente, numărul celor care vor alege să se implice efectiv în danț va crește.
![]()
![]()
![]()
Au urmat desigur, alte și alte reprize de dans spre deliciul celor prezenți. Am vrut să știu care e părerea organizatoarei acestui eveniment, așa că am întrebat-o pe doamna Oana Maria Rândunică câte ceva despre inițiativă și mai ales despre ceea ce va urma. Iată răspunsul: ”Evenimentele care se fac în general sunt pentru copii și tineri. Însă cu acest eveniment am reușit să implic toate vârstele. Am făcut ca vârstnicii să retrăiască anii tinereții lor, tinerii și copii să vadă cum se distrau părinții și bunicii lor. Am reușit să fac destul de multe persoane să scoată din lada veche, portul lor drag. Au fost și momente emoționante. Două bătrânici din Sîg vroiau să se alăture grupului de descântătoare din Marin. Vedeam în ochii lor cum își retrăiesc tinerețea. A fost extraordinar!”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Pe final, fetele din Sîg au mai interpretat încă o dată ”muiereasca” și vrând să demonstreze că știu la fel de bine și să cânte, au cântat câteva melodii populare. Un moment interesant a fost acela în care, a apărut domnul Ștefan Pomoseasca din Tusa, îmbrăcat într-un costum popular care-i scotea în evidență opincile de umă (ingurul participant la eveniment care era încălțat cu opinci). Extrem de jovial, a ”plătit” ceterașii cu câte o gură de pălincă pe care a adus-o într-o ploscă. Evident, ”descântătoarele” din Marin nu au ratat ocazia să strige câteva chiuituri a căror subiect era pălinca de prune, atât de vestită în această zonă.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
Așa consider și eu. A fost extraordinar! Iar pozele ce ilustrează materialul de față sau cele două galerii postate pe pagina mea personală (aiciși aici) sau selecția postată pe pagina ”Hoinar prin Sălaj” vorbesc de la sine.
Nu știu cum se face că un astfel de eveniment, pe care eu l-am perceput ca fiind unul de excepție, nu s-a bucurat deloc de prezența mass-mediei sălăjene. Să nu se fi făcut suficientă promovare? Sau de vină să fi fost multele evenimente culturale care au avut loc în acel week-end. Oricum, pe viitor cred că ar trebui acordat o mai mare atenție acestui aspect.
![]()
![]()
![]()
Ce este ”danțu la şură”?
Desigur, cei mai tineri se vor întreba probabil, ce mai e și cu acest obicei? De unde provine denumirea? Pe vremea bunicilor, dansul organizat duminica sau de sărbătorile religioase (excluzând desigur perioadele de post) reprezenta ceva firesc, normal. În dialectul transilvănean, la dans i se mai spune și danț probabil de la cuvântul maghiar tánc (ce se citește tanţ) și care înseamnă dans. Așa cum s-a întâmplat în cazul multor altor cuvinte și în acest caz, s-a ajuns la forma de danț. Dansul avea dincolo de latura distractivă și una socială. Era un prilej de socializare, de cunoaștere a consătenilor. Un prilej prin care feciorii aveau ocazia de a cunoște fetele din sat, dintre care urmau să-și aleagă viitoarea mireasă.
Șura este una dintre dependințele importante ale unei gospodării. Aici se țineau utilajele agricole: carul, sania, plugul. De regulă șura avea o arhitectură care-i permitea unui car încărcat cu fân să intre, tavanul ridicat și porțile mari asigurau acest lucru. În cele mai multe situații, șurile aveau porți duble, prin șură se putea ajunge în grădină. Într-un capăt al șurii era grajdul, poiata, unde erau ținute animalele. Ieslea era orientată spre șură, iar prin obloane gospodarul putea să-și hrănescă animalele direct din șură, mai ales că în multe situații fânul era ținut în podul șurii. În celălalt capăt al șurii exista o anexă similară grajdului, care avea diferite funcții. Șura nu avea pardoseală de beton sau de lemn decât în rare situații și doar la familiile înstărite. Cele mai multe șuri aveau pământ pe jos. În timp, datorită numeroaselor treceri cu carele pe acolo, pardoseala de pământ se uza și necesita completarea cu pământ nou. Atunci, gospodarul apela la ceilalți săteni și prin organizarea unui danț rezolva această problemă. După o zi de danț la șură pământul era bătătorit de numeroasele cupluri de dansatori.
La Sîg a reînviat ”danțu la șură
Obiceiul descris mai sus a dispărut de zeci de ani din peisajul satelor noastre. Danțu la șură a fost înlocuit deja de mult cu discoteci, muzica populară tradițională aproape că a fost uitată iar costumul popular a rămas ascuns în lăzile de zestre. Puține sunt localitățile în care cu ocazia diverselor evenimente, sătenii aleg să îmbrace costumul popular. Din acest punct de vedere, satele de pe Valea Barcăului sunt un exemplu demn de urmat. Așa că nu trebuie să mire pe nimeni faptul că în decurs de o lună, aici au avut loc două evenimente etnografice excepționale. După nunta tradițională de la Marin (am scris pe larg aici), iată că a venit rândul ”Danțului la Șură” de la Sîg.
A fost nevoie de inițiativa doamnei Oana Maria Rîndunica - consilier local. Aceasta și-a dorit, nici mai mult nici mai puțin decât să reînvie un obicei. Iată ce declara înainte de eveniment, pe pagina de facebook ”Viața la Sîg”: ”Cu gândul la părinții și bunicii noștri care nu prea au motive de veselie, m-am gândit că se vor bucura retrăindu-și o duminică din tinerețea lor. Am încercat cât de mult am putut ca duminica asta să devină ca o călătorie în trecut pentru ei, iar noi să vedem cum erau ei în anii tinereții și ce știau să facă.”
A fost apoi nevoie ca ideea să fie pusă în practică. Era nevoie de o șură. Acesta a fost găsită chiar în centrul satului. Este șura lui Ioanea Țitreanului, unchiul doamnei Rândunica (fratele tatălui ei). Tatăl, Gheorghica Țitrenului este cel mai bătrân om din sat. Proprietarul șurii, Ioanea Țitreanului a murit, întreaga gospodărie, deci și șura a rămas moștenire nepoatei Viorica, mama doamnei Rodica Borlea - o altă colegă de a mea, profesoară de matematică și fosta directoare la Grup Școlar Sîg. Așa se face că acum, actualii proprietari ai șurii sunt familia Borlea.
Am mers cu drag la Sîg din cel puțin două motive. În primul rând, n-am ajuns acolo cu proiectul fotografic ”Hoinar prin Sălaj” și aveam acum o oportunitate. În al doilea rând, evenimentele etnografice au intrat în sfera mea de interes ca fotograf amator, pasionat de fotografia etnografică. Când am ajuns, am găsit poarta de la drum larg deschisă, la fel ca și porțile de la șură. Câțiva curioși erau deja adunați și-și căutau loc pe la umbră. Șura era tapetată cu țoale (cuverturi de pat) viu colorate, decorate cu motive geometrice și florate. Pe o poartă larg deschisă un afiș: ”Dohănitu' nu-i slobod”. Ce frumos sună în limbaj ardelenesc! În șură, pe cele două laițe (bănci) puse la perete, câteva bunicuțe îmbrăcate în costume populare. parcă le știu de undeva, dar nu apuc să mă dumiresc că sunt strigat pe nume. Este doamna Maria Toma, mama Patriciei Toma - mireasa de acum o lună! ce surpriză plăcut! Și da, femeile sunt cele pe care le-am văzut la Marin, cele care au ”chiuiut” sau au ”descântat”. Între timp o văd și pe Patricia. Și ea e în costum popular dar are și aparatul de fotografiat la ea. parcă nu se potrivește tehnica din dotare cu frumusețea costumului, dar înțeleg că aici vrea să surprindă aspecte din cadrul evenimentului.
În curte, o mașină veche de balotat paie. Îmi place că și acesta parcă asigură decorul necesar evenimentului.
Un grup de fete dau tonul ”danțului”. Cel puțin așa mi s-a părut; de fapt era doar o repetiție. Fetele sunt din localitate, eleve la gimnaziu și câteva dintre ele la liceu. Au costume populare frumos colorate. Repetă ”muiereasca”, un dans însoțit de ”chiuituri”, de strigături ritmate. Curând, în curte încep să-și facă apariția din ce în ce mai mulți localnici sau invitați din satele vecine. L-am salutat chiar și pe primarul Municipiului Zalău, pe domnul Ionel Ciunt. A venit însoțit de soția sa, doamna profesoară Florentina Ciunt. Vin și grupuri de dansatori, îmbrăcați în costume populare, semn că în curând se va da startul acestui inedit eveniment.
Nu e nimic regizat. Ceterașii care ocupă un colț al curții, lângă șură își încearcă instrumentele. Șeful lor pare a fi Mitică a Ghoibului care are doba. Instrumentul e și el ”gătat de sărbătoare”. Are o ștergură decorată cu ”pene”. Ceilalți ceterași sunt: Petrișor a Tambii la taragot, Ionică rad la vioară cu goarnă, Bogdan Cadar la saxofon și Blaga Vlad venit de la Moigrad la vioară. Ei vor asigura fondul sonor al evenimentului, ei vor da tonul distracției. La fel ca și pe vremuri, ceterașii sunt foarte importanți la un astfel de eveniment; de modul în care ei cântă depinde reușita acestuia. Din punctul meu de vedere, ceterașii de la Săg au fost la înălțime.
Celelalte perechi de dansatori sunt Diana și Gabriel Bode - care au venit împreună cu copilul lor, îmbrăcat de asemenea în costum popular; respectiv Aurica și Dan Borz. După câteva reprize bune, care au atras și grupul de femei din Marin dar și câțiva musafiri, pe mese au apărut bucate tradiționale. Poate din cauza lor, dar și din cauza oboselii, lumea a luat o pauză. Sarmalele, aperitivele tradiționale, vinul și pălinca i-au ademenit pe dansatori, iar ”pancovele” au fost deliciul copiilor.
La habă ca la Peceiu
Când părea că evenimentul lâncezește, cei de față având mai mult chef de povești decât de dansat, iată că a venit un alt grup. Îmbrăcați în costume populare superbe, femeile cu furcile de tors în mână, bărbații cu câteva straițe. Sunt din Peceiu și s-au constituit ad-hoc, special pentru acest eveniment. În fruntea lor, colega mea profesoară de matematică și directoarea școlii Bănișor, doamna Florica Chiș. Aceștia au pus în scenă o ”habă” cu specific local. A fost ca o piasă de teatru, jucată însă de actori amatori, dar la fel de talentați ca și cum ar fi fost de-adevărate-lea. Am auzit pe cineva spunând: ”uite-l pe fostul primar de Bănișor” sau ”uite-l pe șeful de post din Crasna”. Frumos din partea lor, nu contează poziția socială sau funcția, cu toții au îmbrăcat costumele populare și nu s-au sfiit să cânte, să joace, să lucreze.
A fost poate cel mai consistent moment al evenimentului. A oferit pe de o parte răgaz dansatorilor să se odihnească, iar pe de altă parte au adus în atenția publicului un alt obicei. Acuma, în mod normal, danțul era danț iar haba era habă. Însă ca spectacol, ca punere în scenă, cele două s-au completat reciproc. Păcat doar că mulți dintre curioșii veniți - să fi fost vreo 150 - au stat pasivi, preferând umbra dată de via de deasupra porții de intrare în curte. Dar probabil, la următoarele evenimente, numărul celor care vor alege să se implice efectiv în danț va crește.
Au urmat desigur, alte și alte reprize de dans spre deliciul celor prezenți. Am vrut să știu care e părerea organizatoarei acestui eveniment, așa că am întrebat-o pe doamna Oana Maria Rândunică câte ceva despre inițiativă și mai ales despre ceea ce va urma. Iată răspunsul: ”Evenimentele care se fac în general sunt pentru copii și tineri. Însă cu acest eveniment am reușit să implic toate vârstele. Am făcut ca vârstnicii să retrăiască anii tinereții lor, tinerii și copii să vadă cum se distrau părinții și bunicii lor. Am reușit să fac destul de multe persoane să scoată din lada veche, portul lor drag. Au fost și momente emoționante. Două bătrânici din Sîg vroiau să se alăture grupului de descântătoare din Marin. Vedeam în ochii lor cum își retrăiesc tinerețea. A fost extraordinar!”
Pe final, fetele din Sîg au mai interpretat încă o dată ”muiereasca” și vrând să demonstreze că știu la fel de bine și să cânte, au cântat câteva melodii populare. Un moment interesant a fost acela în care, a apărut domnul Ștefan Pomoseasca din Tusa, îmbrăcat într-un costum popular care-i scotea în evidență opincile de umă (ingurul participant la eveniment care era încălțat cu opinci). Extrem de jovial, a ”plătit” ceterașii cu câte o gură de pălincă pe care a adus-o într-o ploscă. Evident, ”descântătoarele” din Marin nu au ratat ocazia să strige câteva chiuituri a căror subiect era pălinca de prune, atât de vestită în această zonă.
Nu știu cum se face că un astfel de eveniment, pe care eu l-am perceput ca fiind unul de excepție, nu s-a bucurat deloc de prezența mass-mediei sălăjene. Să nu se fi făcut suficientă promovare? Sau de vină să fi fost multele evenimente culturale care au avut loc în acel week-end. Oricum, pe viitor cred că ar trebui acordat o mai mare atenție acestui aspect.
