Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Radu Păltineanu leagă Americile pe bicicletă

$
0
0
Îmi plac călătoriile și mai ales călătorii adevărați. Cei pentru care scopul nu este neapărat destinația ci mai degrabă drumul până acolo. Un astfel de călător este și Radu Păltineanu care și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât să lege Alaska de Țara de Foc, America de Nord de America de Sud. Și o face nu oricum, ci pedalând pe bicicletă. Peste doar câteva zile, se va întâlni în Cartagena, Columbia, cu un alt călător adevărat, cu Mirel Magop. Așa cum știți probabil din episoadele serialului ”Where is Mirel? Sudamericana”, acesta vine tocmai din cel mai sudic punct al platoului continental al Americii de Sud. Va fi, cu siguranță o întâlnire emoționantă, pe care cei care-i urmăresc pe cei doi o așteaptă cu sufletul la gură. Dacă despre Mirel Magop - alias Badea Cârțan am tot scris în ultima vreme, este momentul să-l cunoaștem și pe Radu Păltineanu.





Radu Păltineanu este tot moldovean, s-a născut în 1989, înainte de revoluție. Emigrează cu părinții în Canada la Montreal în 2004 dar nu se rupe total de România, de-a lungul anilor face mai multe drumuri între cele două țări. La Universitatea McGill studiază Software Enginering (adică automatizări și calculatoare), iar anul 2013 îl prinde la Copenhaga unde venise într-un stagiu de 6 luni.

Prima aventură pe bicicletă
Pe bătrânul continent, la Copenhaga îl cunoaște pe Tică Darie, un alt român, activist împotriva explorărilor de la Roșia Montana. Acesta face în 2012 un ciclotur de la Copenhaga la Roșia Montana pentru a atrage atenția Europei despre intenția autorităților de a ceda explorarea zăcământului de la Roșia Montana. Radu Păltineanu nu ezită șă i se alăture, astfel că se formează două echipe: Tică Darie cu o prietenă nemțoaică pedalează prin țările Europei de Vest iar Radu Păltineanu împreună cu un prieten canadian și cu o prietenă din Republica Moldova pedalează prin țările Europei de Est. Prin marile orașe pe unde a trecut a organizat diferite întâlniri, au prezentat un film despre Roșia Montana și au răspuns întrebărilor primite. 

Au fost două luni și 2440 de kilometri pedalați prin Scandinavia, Rusia și Europa de Est. Cele două echipaje au făcut joncțiunea la Cluj-Napoca și de acolo au mers împreună pe bicicletă la Roșia Montana. A fost o primă aventură, o primă călătorie. Se pare că a a fost infectat cu ”microbul călătoriei”, astfel că n-a stat mult și a pornit din nou. 

Cu autostopul la Teheran
În 2014, Radu Păltineanu a pornit într-o altă aventură. A pornit din România spre Franța iar de acolo cu autostopul a traversat toată Europa, Balcanii, Turcia și s-a dus până în Teheran. Și-a dorit să ajungă la Teheran, capitala Iranului și așa a făcut. 

Cu ocazia acestei călătorii a pornit un alt proiect care se derulează și acum. Fiind și un pasionat de alpinism, Radu și-a fixat un obiectiv, o provocare: să urce pe cei mai înalți vulcani de pe fiecare continent. Proiectul se numește ”7 Volcanic Summit” iar până acum a urcat pe doi dintre acești vulcani: cel mai înalt vulcan din Asia (Damavand 5671 m) și din America de Nord (Orizaba 5636 m).

America pe bicicletă: #cicletheamericas
Întors din Iran în 2014, era cât pe ce să se însoare cu o iraniancă și împreună să ia lumea la pas. N-a fost să fie așa că decide să pornească singur. A fost inspirat de un tur al Americilor pe care l-a făcut în 2009 belgianul Mark Beaumont. Între timp termină studiile în Canada și cu diploma în buzunar vine în România să-și pregătească călătorie.

O face în mod meticulos. Are un site profesionist radupaltineanu.com in care iși descrie tot traseul, pas cu pas. Are parteneri logistici firme mari ca și Cross Cycle, Evolio, Samsung România și Teo Travel. De asemenea are parteneri media importanți Antena 3, Antena 1 și RoMedia Film. Ultima companie este a prietenului său, Ioan Roman - un alt român care e stabilit în Canada. Acestuia i-a plăcut ceea ce vrea să facă Radu așa că s-au înțeles să lucreze împreună la un documentar care va rezulta în urma expediției. 



Pe 28 iulie 2015 împreună, Radu Păltineanu și Ioan Roman au zburat în Alaska. într-o mică localitate din preeriile canadiene. De acolo, împreună cu Ioan Roman au mers cu mașina încă 3300 km spre nord până într-una din cele mai îndepărtate așezări, Deadhorse. De aici a pornit, pe 5 august 2015, Radu Păltineanu spre sud. 

Un trailer la viitorul documentar Cycle the Americas poate fi vizionat aici.




Radu Păltineanu: ”Inițial am vrut să termin traseul în 9 luni. Dar pe parcurs am realizat că ar fi păcat să nu mă opresc ici colo și să explorez puțin mai mult regiunile și zonele pe unde trec. Acum la aproape un an de la plecare am 14.000 de kilometri pedalați prin cele 10 țări continentale ale Americii de Nord”. Când mi-a dat această declarație, Radu Păltineanu era în Panama City la capătul traseului nord-american. Urmează să treacă în America de Sud.






Mi-a mai făcut o mărturisire ce merită consemnată: ”Călătoria e un drog...simți tot timpul nevoie să vezi ceva nou iar faptul că nu știi prin ce întâmplare vei mai trece...pe cine vei mai întâlni asta e partea cea mai faină. Vreau prin ceea ce fac să inspir tinerii de la noi să se aventureze mai mult. Să-și depășească propriile limite. Să-și urmeze visele.” - a spus Radu Păltineanu





O întâlnire eveniment
În câteva zile, doi români, doi mari călători se vor întâlni și-și vor strânge mâna. Radu Păltineanu vine din nordul Americii de Nord pe bicicletă, Mirel Magop vine din sudul Americii de Sud pe jos. Cei doi se vor întâlni în Cartagena, în Columbia. Vor avea și o prezență live pe pagina de facebook a lui Radu. Interesant este faptul că deși sunt prieteni pe rețelele de socializare și știu unul despre altul, cei doi nu s-au văzut face to face niciodată.

I-am întrebat pe fiecare cum vede acest eveniment. 
Radu Păltineanu: ”Mă aștept să întâlnesc alt spirit călător și faptul că e și moldovean mă încântă la nebunie. O să putem vorghi pi graiul nost.”




Mirel Magop: ”E o întâlnire pe care o așteptăm amândoi de vreo zece luni. Ne vom întâlni, vom povesti, îmi va da ponturi pe unde a trecut, la fel și eu. Avem mulți fani comuni care așteaptă întâlnirea.”



De altfel, ca un preambul al acestei întâlniri, am vorbit în emisiunea ”Matinal” de la Radio România Actualități de marți 19 iulie 2016, despre cei doi călători. Îi mulțumesc pe acestă cale lui Adrian Lungu - corespondentul RRA de Sălaj pentru acestă oportunitate. 

Toate pozele care însoțesc materialul de față sunt folosite cu acordul lui Radu Păltineanu și Mirel Magop.  Le mulțumesc din nou și pe acestă cale!



Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48