Peru va rămâne cu siguranță țara în care globetrotter-ul Mirel Magop a zăbovit cel mai mult în călătoriile sale. Dincolo de faptul că a fost și un concurs de împrejurări pentru care a fost nevoit să-și prelungească viza cu încă trei luni, Mirel s-a îndrăgostit de acestă țară. O țară care i-a oferit de toate: relief variat, peisaje mirifice și mai ales oameni faini. Pentru că nu-i așa, oamenii sfințesc locul. Haideți să continuăm descrierea traseului pe care Mirel l-a parcurs prin Peru. Dacă vă mai amintiți, în ultimul episod l-am lăsat la Arequipa. Iată pe unde a mai umblat de atunci.
![]()
Cred că am mai spus-o și cu altă ocazie, Mirel e imprevizibil. Uneori își propune să urmeze un traseu, o ia într-o direcție. Însă cum aici în America de Sud spațiile sunt vaste și nu are neapărat un plan bine stabilit, se mai abate de la ce și-a propus. Asta îmi place la el și cu siguranță călătorii adevărați știu cel mai bine asta: are libertatea absolută de a merge încotro vrea, nu depinde de nimic. Sau mă rog, depinde de oamenii de treabă pe care-i întâlnește.
De la Arequipa, Mirel a luat-o spre vest, spre Pacific. A trecut prin cel mai adânc canion din lume: Canionul Colca. Nu a fost foarte încântat de acestă aventură. Iată ce spune el: ”Pentru mine canionul Colca a fost dezamăgitor. E cel mai adânc...nu cel mai frumos. Plus că a fost ceață și umezeală și nu am putut scoate în evidență ce e mai important. Am umblat trei zile în pustiu până am ajuns la civilizație. Am fost singur pe acolo, drumul e până la intrarea în canion...mai departe nu se poate circula. Cei care ajung acolo se întorc. Eu nu!”
![]()
![]()
![]()
![]()
În Canionul Colca, Mirel a avut privilegiul de a arbora drapelul României. Nu e prima dată când face acest lucru. Oricât de departe ar fi de țară, are mereu la el un drapel. De regulă îl poartă legat de rucsac, la vedere. Este felul lui de a promova România prin locurile prin care umblă. Așa că, gestul lui de a arbora tricolorul este unul cât se poate de firesc.
Odată ieșit din canion, a luat-o la pas spre Lima. Îl despărțeau 900 de kilometri de capitală. O distanță care ne-ar fi descurajat pe oricare dintre noi. Nu însă și pe Mirel. Și ca de multe ori, Dumnezeu a avut grijă de el. I-a scos în față un camion care l-a luat. Mirel Magop: ”Am stabilit un record al călătoriei...un camion m-a luat 900 km până la Lima. Drumul a durat două zile. Noaptea am dormit lângă camion, în nisip cu vânt puternic (tot de nisip).”
![]()
![]()
![]()
Odată ajuns în Lima, a tras lângă ambasadă. Ca un călător cu experiență a învățat că cele mai sigure locuri în orașele mari, sunt cele din preajma ambasadelor. A campat o noapte aproape de ambasadă, apoi în noaptea următoare și-a permis să se cazeze la un hostel. În America de Sud, hostelurile sunt ieftine, o noapte de cazare nu depășește 4-5 euro. Însă aici la Lima, l-a costat ceva mai mult, 8 euro.
![]()
![]()
![]()
Când Mirel ajunge într-o capitală, merge întotdeauna la ambasadă pentru o ștampilă. Are un caiet plin de ștampile pe care le colecționează. La început, ca la orice colecție, se bucura că a mai strâns una. Acum, o face din rutină, nu mai contează neapărat cantitatea. Iată cum descrie el acest episod: ”În Lima ambasada și consulatul României sunt în aceeași clădire. Am sunat la ambasadă și mi s-a spus să intru pe cealaltă ușă, la consulat. Am intrat la consulat. Doamna de acolo a acceptat să-mi pună ștampila...dar caietul nu intra prin ghișeu ăla mic. A venit pe ușă...mi-a luat caietul și m-a rugat să aștept puțin ca domnul consul să pună și o semnătură. După vreo câteva minute vine însuși ambasadorul și mă invită în ambasadă. Am stat la povești vreo oră. M-a întrebat ce am nevoie? I-am spus: Să vă fac o listă? A râs...a priceput aluzia și mi-a spus că ambasada nu mă poate ajuta în sensul ăsta, dar el o să mă ajute în nume personal. Mi-a dat 100 soli. Apoi secretara mi-a adus câte ceva de ale gurii și mi-a dat și ea 100 de soli. Ambasadorul știa de călătoria mea la Roma.”
![]()
![]()
L-am întrebat pe Mirel ce înseamnă 100 de soli. M-a lămurit că paritatea sol / leu e aproape unul la unul. Un euro sau un dolar (pariatatea e aceeași) îți trebuie 3,8 soli - curs oficial. În practică 1 euro face 3,5 soli. Cu o sumă cuprinsă între 5-7 soli poți să iei o masă de prânz; prețul unei supe de de 2-3 soli; berea e 4-5 soli. Însă combustibilul e mai scump ca în Europa, un litru de benzină costă 10-11 soli.
De la Lima, Mirel Magop a luat-o direct spre junglă. Însă până acolo a urcat la 4818 metri la Abra de Anticona, acolo unde se află cea mai înaltă stație de tren din lume. Efortul a fost unul pe măsură, în patru zile Mirel a urcat peste 4200 m ca diferență de nivel. ”După două zile de coborât, am trecut de cea mai friguroasă regiune din Peru cu capitala la Cerro de Pasco. A fost atât de frig încât dimineața cortul a fost înghețat.”
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
În viața oricărui călător adevărat sunt momente în care trebuie să ia decizii rapide. Mai ales dacă călătorești așa cum o face Mirel, fără a avea neapărat o țintă precisă. El vroia să ajungă în junglă, să experimenteze și asta. Însă traseul până acolo nu era stabilit neapărat. Și-a făcut un plan, pe ce drum să o apuce, însă alegerea era una subiectivă. Din mărturisirile sale, de multe ori a fost pus în situația să ”dea cu banul”. Sau, mergând într-o direcție, s-a întâmplat să dea de cineva care să-l ia la ocazie și să-și schimbe planul în funcție de destinația șoferului respectiv. De cele mai multe ori schimbarea de plan i-a fost favorabilă.
Așa s-a întâmplat și acum. S-a întâlnit cu Arturo, un șofer de camion care are și o afacere cu lemne în capitală, iar întâlnirea a fost una care i-a schimbat pentru moment viitorul apropiat. Iată cum descrie el acestă întâlnire: ”M-a văzut și a oprit într-o curbă. Urma să mă ducă până la intersecția unde eu aveam să o iau spre nord, el spre est. La un moment dat s-a oprit și mi-a venit ideea să cobor. Era o zonă minunată (pe care am parcurs-o la întoarcere). Am luat-o pe jos...Imediat mi-a părut rău că am coborât...se întunecase. În stânga râu, în dreapta munte. Unde să campez? Nimerisem și o porțiune de drum stricat și camioanele m-au prăfuit rău de tot. După vreo 2 km m-a ajuns Arturo din urmă și a oprit iar. Puțin înainte de locul unde trebuia să cobor, m-a invitat la masă. Acolo am adus vorba că sunt tâmplar și atunci el mi-a făcut o propunere pe care nu aveam cum să o refuz.”
Și uite așa, Mirel l-a însoțit pe Arturo până la Pucallpa, aproape de granița cu Brazilia. Urma să stea acolo doar câteva zile până se încărca transportul de lemne. Dar n-a fost să fie așa. Au trecut patru zile, în care lui Mirel i-au luat foc călcâiele. Apoi a aflat că formalitățile mai durează încă vreo patru zile. A fost prea mult. Mirel a luat-o pe jos spre Lima și culmea, a ajuns înaintea lui Arturo.
Acum Mirel Magop e la Lima. Lucrează pentru Arturo dintr-un motiv foarte simplu. Banii s-au cam terminat...Din câte am înțeles, va încerca în acest timp să scrie și o carte. O carte despre Peru, pe care vrea să o publice în spaniolă acolo. Eu unul abia aștept, știu că va fi o carte de succes.
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
Cred că am mai spus-o și cu altă ocazie, Mirel e imprevizibil. Uneori își propune să urmeze un traseu, o ia într-o direcție. Însă cum aici în America de Sud spațiile sunt vaste și nu are neapărat un plan bine stabilit, se mai abate de la ce și-a propus. Asta îmi place la el și cu siguranță călătorii adevărați știu cel mai bine asta: are libertatea absolută de a merge încotro vrea, nu depinde de nimic. Sau mă rog, depinde de oamenii de treabă pe care-i întâlnește.
De la Arequipa, Mirel a luat-o spre vest, spre Pacific. A trecut prin cel mai adânc canion din lume: Canionul Colca. Nu a fost foarte încântat de acestă aventură. Iată ce spune el: ”Pentru mine canionul Colca a fost dezamăgitor. E cel mai adânc...nu cel mai frumos. Plus că a fost ceață și umezeală și nu am putut scoate în evidență ce e mai important. Am umblat trei zile în pustiu până am ajuns la civilizație. Am fost singur pe acolo, drumul e până la intrarea în canion...mai departe nu se poate circula. Cei care ajung acolo se întorc. Eu nu!”
În Canionul Colca, Mirel a avut privilegiul de a arbora drapelul României. Nu e prima dată când face acest lucru. Oricât de departe ar fi de țară, are mereu la el un drapel. De regulă îl poartă legat de rucsac, la vedere. Este felul lui de a promova România prin locurile prin care umblă. Așa că, gestul lui de a arbora tricolorul este unul cât se poate de firesc.
Odată ieșit din canion, a luat-o la pas spre Lima. Îl despărțeau 900 de kilometri de capitală. O distanță care ne-ar fi descurajat pe oricare dintre noi. Nu însă și pe Mirel. Și ca de multe ori, Dumnezeu a avut grijă de el. I-a scos în față un camion care l-a luat. Mirel Magop: ”Am stabilit un record al călătoriei...un camion m-a luat 900 km până la Lima. Drumul a durat două zile. Noaptea am dormit lângă camion, în nisip cu vânt puternic (tot de nisip).”
Odată ajuns în Lima, a tras lângă ambasadă. Ca un călător cu experiență a învățat că cele mai sigure locuri în orașele mari, sunt cele din preajma ambasadelor. A campat o noapte aproape de ambasadă, apoi în noaptea următoare și-a permis să se cazeze la un hostel. În America de Sud, hostelurile sunt ieftine, o noapte de cazare nu depășește 4-5 euro. Însă aici la Lima, l-a costat ceva mai mult, 8 euro.
Când Mirel ajunge într-o capitală, merge întotdeauna la ambasadă pentru o ștampilă. Are un caiet plin de ștampile pe care le colecționează. La început, ca la orice colecție, se bucura că a mai strâns una. Acum, o face din rutină, nu mai contează neapărat cantitatea. Iată cum descrie el acest episod: ”În Lima ambasada și consulatul României sunt în aceeași clădire. Am sunat la ambasadă și mi s-a spus să intru pe cealaltă ușă, la consulat. Am intrat la consulat. Doamna de acolo a acceptat să-mi pună ștampila...dar caietul nu intra prin ghișeu ăla mic. A venit pe ușă...mi-a luat caietul și m-a rugat să aștept puțin ca domnul consul să pună și o semnătură. După vreo câteva minute vine însuși ambasadorul și mă invită în ambasadă. Am stat la povești vreo oră. M-a întrebat ce am nevoie? I-am spus: Să vă fac o listă? A râs...a priceput aluzia și mi-a spus că ambasada nu mă poate ajuta în sensul ăsta, dar el o să mă ajute în nume personal. Mi-a dat 100 soli. Apoi secretara mi-a adus câte ceva de ale gurii și mi-a dat și ea 100 de soli. Ambasadorul știa de călătoria mea la Roma.”
L-am întrebat pe Mirel ce înseamnă 100 de soli. M-a lămurit că paritatea sol / leu e aproape unul la unul. Un euro sau un dolar (pariatatea e aceeași) îți trebuie 3,8 soli - curs oficial. În practică 1 euro face 3,5 soli. Cu o sumă cuprinsă între 5-7 soli poți să iei o masă de prânz; prețul unei supe de de 2-3 soli; berea e 4-5 soli. Însă combustibilul e mai scump ca în Europa, un litru de benzină costă 10-11 soli.
De la Lima, Mirel Magop a luat-o direct spre junglă. Însă până acolo a urcat la 4818 metri la Abra de Anticona, acolo unde se află cea mai înaltă stație de tren din lume. Efortul a fost unul pe măsură, în patru zile Mirel a urcat peste 4200 m ca diferență de nivel. ”După două zile de coborât, am trecut de cea mai friguroasă regiune din Peru cu capitala la Cerro de Pasco. A fost atât de frig încât dimineața cortul a fost înghețat.”
În viața oricărui călător adevărat sunt momente în care trebuie să ia decizii rapide. Mai ales dacă călătorești așa cum o face Mirel, fără a avea neapărat o țintă precisă. El vroia să ajungă în junglă, să experimenteze și asta. Însă traseul până acolo nu era stabilit neapărat. Și-a făcut un plan, pe ce drum să o apuce, însă alegerea era una subiectivă. Din mărturisirile sale, de multe ori a fost pus în situația să ”dea cu banul”. Sau, mergând într-o direcție, s-a întâmplat să dea de cineva care să-l ia la ocazie și să-și schimbe planul în funcție de destinația șoferului respectiv. De cele mai multe ori schimbarea de plan i-a fost favorabilă.
Așa s-a întâmplat și acum. S-a întâlnit cu Arturo, un șofer de camion care are și o afacere cu lemne în capitală, iar întâlnirea a fost una care i-a schimbat pentru moment viitorul apropiat. Iată cum descrie el acestă întâlnire: ”M-a văzut și a oprit într-o curbă. Urma să mă ducă până la intersecția unde eu aveam să o iau spre nord, el spre est. La un moment dat s-a oprit și mi-a venit ideea să cobor. Era o zonă minunată (pe care am parcurs-o la întoarcere). Am luat-o pe jos...Imediat mi-a părut rău că am coborât...se întunecase. În stânga râu, în dreapta munte. Unde să campez? Nimerisem și o porțiune de drum stricat și camioanele m-au prăfuit rău de tot. După vreo 2 km m-a ajuns Arturo din urmă și a oprit iar. Puțin înainte de locul unde trebuia să cobor, m-a invitat la masă. Acolo am adus vorba că sunt tâmplar și atunci el mi-a făcut o propunere pe care nu aveam cum să o refuz.”
Și uite așa, Mirel l-a însoțit pe Arturo până la Pucallpa, aproape de granița cu Brazilia. Urma să stea acolo doar câteva zile până se încărca transportul de lemne. Dar n-a fost să fie așa. Au trecut patru zile, în care lui Mirel i-au luat foc călcâiele. Apoi a aflat că formalitățile mai durează încă vreo patru zile. A fost prea mult. Mirel a luat-o pe jos spre Lima și culmea, a ajuns înaintea lui Arturo.
Acum Mirel Magop e la Lima. Lucrează pentru Arturo dintr-un motiv foarte simplu. Banii s-au cam terminat...Din câte am înțeles, va încerca în acest timp să scrie și o carte. O carte despre Peru, pe care vrea să o publice în spaniolă acolo. Eu unul abia aștept, știu că va fi o carte de succes.
Acest episod face parte din serialul Where is Mirel:
- retrospectiva europeană poate fi citită aici;
- Sudamericana 1: Brazilia
- Sudamericana 2: De la Rio de Janeiro la Montevideo
- Sudamericana 3: Buenos Aires - Mendoza
- Sudamericana 4: Din Chile în Patagonia
- Sudamericana 5: La Capătul Lumii
- Sudamericana 6: De la Capătul Lumii încoace...
- Sudamericana 7: Prin Chile spre Atacama
- Sudamericana 8: Prin Atacama spre Machu Pichu
- Sudamericana 9: Camino Inka
- Sudamericana 10: Printre urmașii incașilor