De mai bine de cinci săptămâni, globetrotter-ul Mirel Magop se află într-o călătorie ce are ca punct final Capul Horn din America de Sud. Parte a proiectului ”De la Nordkapp la Capul Horn”, această călătorie se desfășoară sub genericul ”National Costumes of The World”și are ca scop pe de o parte promovarea costumului popular românesc în lume, iar pe de altă parte realizarea unui album al costumelor populare ale comunităților prin care trece.
Blogul Foto-Travel, care sprijină demersul lui Mirel Magop și-a propus, cu ajutorul acestuia să publice periodic ”note de călătorie” - impresii ale călătorului ce străbate lumea așa cum știe el cel mai bine: pe jos. Deși ne-am fi dorit să putem publica aceste note săptămânal, trebuie să ținem cont și de faptul că prioritară este călătoria în sine și că nu întotdeauna condițiile tehnice permit o comunicare via internet.
Așa se face că n-am mai scris în ultimele două săptămâni, de când Mirel ajunsese la Viena în mijlocul comunității de români din capitala Austriei. Chiar dacă știam că se îndreaptă spre Italia și că urmează să traverseze Munții Dolomiți, n-am mai avut ocazia să stăm de vorbă decât sporadic, schimbând două-trei cuvinte pe facebook.
În tot acest timp, Mirel și-a văzut de drumul lui și din Mürzzuchlag (Austria) s-a îndreptat spre granița cu Italia trecând prin Stadl an der Mur, Tamsweg, St.Michael im Lungau, Seeboden, Lendorf. De aici a urmat cursul Dravei până la Lienz iar apoi drumul european E66 spre Sillian.
Iată ce scria din Sillian pe pagina sa de facebook, în 28 aprilie 2015: ”Salutare! nu ne-am auzit de mult, așa-i? Am fost să-i caut lui Claudiu o parteneră...că eu nu am chef tot timpul să-i acord maximum de atenție de care merită. Am găsit-o...o cheamă Miky și eu cred că se plac mult, așa-i?”
În drum spre Italia, Mirel s-a lăsat de fumat. Este una dintre cele mai importante decizii ale sale. Ajuns la Katschberg - o frumoasă stațiune de sky din Tirol, Mirel scrie pe pagina sa de facebook: ”Unele pasuri m-au solicitat la maximum... Noroc ca nu mai fumez....!”
Dar iată și scurta relatare a globetrotter-ului, care completează informația din precedentele: ”De la ultima relatare, unde am mai mai făcut o oră până în Italia, am mers pe traseul Sillian - Brunico - Arabba - Ora -Trento - Padova. Faptul că m-am băgat să văd acești munți extraordinari, aflați sub protecția UNESCO, a fost cel mai inspirat itinerariu pe care mi l-am propus de mult timp, dar iată...abia acum realizat. Puțin prea devreme calendaristic...dar nu imposibil. Am prins și temperaturi de 0 grade noaptea, multă zăpadă...ploaie, ninsoare. Asta nu m-a împiedicat să fiu mereu cu ochii pe sus și mai mereu cu mâna pe declanșator.” - spune Mirel rememorând acele zile în care a traversat Munții Dolomiți.
Într-adevăr, pozele realizate vorbesc de la sine. Iată o superbă galerie de imagini, trimisă de Mirel Magop în exclusivitate pentru blogul Foto-Travel.
Despre pozele realizate în Munții Dolomiți, Mirel Magop mărturisește: ”Cred că am făcut mai multe poze pe Dolomiți decât întreaga lună de când am pornit la drum... Vă las pe voi să admirați Dolomiții, dar vă recomand să-i vizitați totuși vara!”
Vă veți întreba probabil, care va fi următorul traseu al lui Mirel. Așa cum mi-a mărturisit, se îndreaptă spre Roma iar de acolo spre Sicilia. Vrea să treacă în Africa și de acolo să ajungă în America de Sud. Vă vom ține la curent cu alte ”note de călătorie” pe care le vom publica pe măsură ce le vom primi.
Blogul Foto-Travel, care sprijină demersul lui Mirel Magop și-a propus, cu ajutorul acestuia să publice periodic ”note de călătorie” - impresii ale călătorului ce străbate lumea așa cum știe el cel mai bine: pe jos. Deși ne-am fi dorit să putem publica aceste note săptămânal, trebuie să ținem cont și de faptul că prioritară este călătoria în sine și că nu întotdeauna condițiile tehnice permit o comunicare via internet.
Așa se face că n-am mai scris în ultimele două săptămâni, de când Mirel ajunsese la Viena în mijlocul comunității de români din capitala Austriei. Chiar dacă știam că se îndreaptă spre Italia și că urmează să traverseze Munții Dolomiți, n-am mai avut ocazia să stăm de vorbă decât sporadic, schimbând două-trei cuvinte pe facebook.
În tot acest timp, Mirel și-a văzut de drumul lui și din Mürzzuchlag (Austria) s-a îndreptat spre granița cu Italia trecând prin Stadl an der Mur, Tamsweg, St.Michael im Lungau, Seeboden, Lendorf. De aici a urmat cursul Dravei până la Lienz iar apoi drumul european E66 spre Sillian.
Lienz - Austria |
Claudiu și...Miky - mascotele lui Mirel Magop |
În drum spre Italia, Mirel s-a lăsat de fumat. Este una dintre cele mai importante decizii ale sale. Ajuns la Katschberg - o frumoasă stațiune de sky din Tirol, Mirel scrie pe pagina sa de facebook: ”Unele pasuri m-au solicitat la maximum... Noroc ca nu mai fumez....!”
Dar iată și scurta relatare a globetrotter-ului, care completează informația din precedentele: ”De la ultima relatare, unde am mai mai făcut o oră până în Italia, am mers pe traseul Sillian - Brunico - Arabba - Ora -Trento - Padova. Faptul că m-am băgat să văd acești munți extraordinari, aflați sub protecția UNESCO, a fost cel mai inspirat itinerariu pe care mi l-am propus de mult timp, dar iată...abia acum realizat. Puțin prea devreme calendaristic...dar nu imposibil. Am prins și temperaturi de 0 grade noaptea, multă zăpadă...ploaie, ninsoare. Asta nu m-a împiedicat să fiu mereu cu ochii pe sus și mai mereu cu mâna pe declanșator.” - spune Mirel rememorând acele zile în care a traversat Munții Dolomiți.
Într-adevăr, pozele realizate vorbesc de la sine. Iată o superbă galerie de imagini, trimisă de Mirel Magop în exclusivitate pentru blogul Foto-Travel.
- 29 aprilie 2015 - Corvara
- 30 aprilie 2015 - Pasul Pordoi (2239 metri)
Despre pozele realizate în Munții Dolomiți, Mirel Magop mărturisește: ”Cred că am făcut mai multe poze pe Dolomiți decât întreaga lună de când am pornit la drum... Vă las pe voi să admirați Dolomiții, dar vă recomand să-i vizitați totuși vara!”
Vă veți întreba probabil, care va fi următorul traseu al lui Mirel. Așa cum mi-a mărturisit, se îndreaptă spre Roma iar de acolo spre Sicilia. Vrea să treacă în Africa și de acolo să ajungă în America de Sud. Vă vom ține la curent cu alte ”note de călătorie” pe care le vom publica pe măsură ce le vom primi.
Până la următoarea relatare a lui Mirel, să-i urăm ”Drumuri Bune!”.
Vă reamintim că cei care vor să dea o mână de ajutor, o pot face folosind conturile:
- cont în lei: RO87BUCU1071033073369RON
- cont în euro: RO30BUCU1701110013674EUR
Seria de note de călătorie ”Where is Mirel?” mai cuprinde articolele: