Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Mirel Magop într-o nouă aventură: National Costumes of the World

$
0
0
 Globetrotterul Mirel Magop, cel care a impresionat prin călătoriile lui desfășurate atipic, mai ales prin reeditarea celebrei călătorii a lui Badea Cârțan, pe jos, până la Roma, a pornit într-o altă aventură. De data aceasta a luat cu el, alături de drapelul tricolor pe care-l poartă cu mândrie peste tot în lume și un costum popular românesc, de pe Valea Barcăului (județul Sălaj), dăruit cu generozitate de Ligia Alexandra Bodea - proprietara Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” din Iaz. 



Prin acest nou proiect, visul lui Badea Cârțan merge mai departe. Este păstrat spiritul promovării valorilor românești. Și la fel ca și ilustrul său înaintaș, Mirel va purta cu mândrie costumul popular românesc acolo nude-l vor purta pașii. 

Trebuie precizat că această nouă aventura a sa se subscrie încercării de a lega cel mai nordic punct al continentului european - Nordkapp de cel mai sudic punct al continentului sud-american - Capul Horn. Anul trecut, având susținerea financiară a companiei Lindab România, a plecat spre Nordkapp, urmând ca de acolo să plece spre sud. Și-a întrerupt proiectul, pentru a da curs unei noi provocări, aceea de a face turul lumii pe bicicletă, împreună cu un alt globetrotter - Anton Duma. A început chiar să se antreneze, plimbându-se prin țară pe bicicletă. Însă, din motive independente de voința lui, acest proiect a căzut, așa ca s-a întors la pasiunea lui: mersul pe jos. 

S-a gândit să reînnoade mai vechiul său proiect, acela de a merge de la Nordkapp la Capul Horn. Însă a venit cu un element de noutate, care dă o altă perspectivă călătoriei lui. Dacă tot va străbate lumea, cum ar fi să ducă cu el costumul popular autentic românesc și să încerce să realizeze un album al costumelor populare. Zis și făcut. Ideea a prin contur atunci când din nou, Lindab i-a întins o mână de ajutor. M-am bucurat să mă implic în susținerea proiectului prietenului meu Mirel Magop, proiect pe care l-a intitulat ”National Costumes of the World”. 

Am apelat la Ligia Alexandra Bodea, tânăra colecționară din Iaz, care a fost de asemenea bucuroasă să susțină proiectul lui Mirel. Prin intermediul acestuia, costumul popular de pe Valea Barcăului avea să-l însoțească pe Mirel prin lumea largă, avea să fie cunoscut și promovat dincolo de granițele țării. Așa s-a făcut că după ce Mirel Magop a fost prezent în emisiunea Hai-Hui (de la minutul 56) de pe TVR1 în data de 23 martie 2015, a doua zi să pornească oficial de la sediul Lindab din București cu destinația...Iaz, via Zalău. Călătorii de genul lui Mirel Magop sunt imprevizibili, nu pot sta locului, drumurile îi cheamă mereu. Fapt dovedit prin aceea că a doua zi dimineața, pe 25 martie călătorul Mirel Magop era în Jibou. Prietenul meu și de acum și al lui, Györfi-Déak György profesor de fizică și bibliotecar la Biblioteca Orășenească din Jibou i-a fost gazdă și ghid pe timpul șederii lui la Jibou. Un articol despre aceast popas, puteți citi pe blogul Bibliotecii Orășenești Jibou

plecarea oficială de la sediul Lindab din București

Mirel Magop la Grădina Botanică Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro
Mirel Magop și Muntele Fuji...din Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro
Dedicație pentru  Biblioteca Orășenească Jibou. Sursa foto: jibouan.blogspot.ro
Eu l-am așteptat pe Mirel la gară în Zalău. O gară nouă, modernă plină de elevi navetiști. Reîntâlnirea cu Mirel a fost una emoționantă. M-am bucurat sincer să-l văd cu rucsacul în spate, știind cât de mult a tânjit toată iarna să plece la drum. La Zalău, am reușit să stârnim interesul mass-mediei, Mirel fiind invitat în emisiunea ”Ediție Specială” de la Sălăjeanul TV, moderată de Adrian Lungu. Aici a vorbit sălăjenilor despre pasiunea lui de acălători, despre proiectele pe care le-a derulat și mai ales despre ceea ce urmează să facă. A fost o adevărată lecție de viață, o leție despre fericirea lucrurilor simple, care contează cu adevărat. Despre noul proiect al lui Mirel au scris și ziarele Magazin Sălăjean, Sălăjeanul, Vocea Transilvaniei.

Mirel Magop ajunge la Zalău
Mirel Magop în studioul Sălăjeanul TV
Mirel Magop alături de Adrian Lungu în emisiunea ”Ediție Specială”
Sâmbătă 28 martie 2015, pe o vreme ploioasă, Mirel Magop îmbrăcat în costumul popular dăruit cu generozitate de Ligia Bodea, a plecat din curtea Muzeului de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” în cea de a doua etapă a proiectului ”De la Nordkapp la Capul Horn”. Așa cum îl știu, va face față tuturor provocărilor unei astfel de călătorii și cu încăpățânarea caracteristică marilor călători va ajunge, mai degrabă sau mai târziu, acolo unde și-a propus. 

Mirel Magop la Muzeul Ligiei Bodea din Iaz

Mirel Magop și Ligia Alexandra Bodea la Iaz
Însă pentru a reuși să-și ducă la capăt acest nou și ambițios proiect, Mirel are nevoie de susținere. Iată de ce, facem un apel la toți cei care pot să sprijine acestă inițiativă, punându-le la dispoziție conturile:

  • cont în lei:     RO87BUCU1071033073369RON
  • cont în euro:  RO30BUCU1701110013674EUR
deschise la Alpha Bank pe numele Magop Costel Mirel.

Aventurile lui Mirel Magop pot fi urmărite pe paginile lui de Facebook:
Blogul Foto-Travel, susține acest demers de promovare a costumului popular sălăjean și va scrie periodic note / impresii de călătorie, relatate de Mirel Magop., sub genericul ”Where is Mirel?”. Drumuri bune Mirel Magop!

Despre Mirel Magop am mai scris articolele:

Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48