Spania a devenit în ultimii ani foarte atractivă pentru români. Foarte mulți conaționali de ai noștri au căutat pe tărâm spaniol un trai mai bun pentru ei și familiile lor. Așa se face că după integrarea României în Uniunea Europeană, sute de mii de români, au părăsit țara și s-au stabilit pe coastele însorite ale Spaniei. Chiar dacă sunt răspândiți prin toată țara, în regiunea Valencia și mai cu seamă în provincia Castellón sunt cei mai mulți. După unele statistici, 44% dintre străinii din această provincie, sunt români.
Am avut șansa să vizitez o parte din provincia Castellón. De la Valencia, până în centrul provinciei, sunt aproximativ 70 de kilometri. Infrastructura rutieră este în această parte a Spaniei una de excepție, multe din drumuri realizându-se cu forță de muncă românească. Drumul urmează linia țărmului, pe zeci de kilometri nu vezi decât plantații de portocali sau măslini. Această regiune a Spaniei este renumită pentru livezile sale, portocalele de aici sunt printre cele mai bune. Drumul trece pe lângă localități cochete și sate pitorești: Sagunt, Almenara, Xilxes etc.
Trebuie să te oprești și să vezi de aproape cum arată o livadă de portocali. O structură ciudată, de metal, stă înfiptă în mijlocul unui sens giratoriu. Poate e o imagine stilizată a florii de portocal. Vei fi surprins să constați că livezile nu sunt îngrădite și nu par a fi păzite. Portocalii sunt pitici, nu au mai mult de 3 metri înălțime, coroana este foarte bogată iar portocalele sunt mari. Galbenul fructelor contrastează puternic cu verdele crud al frunzelor.
Istoria orașului este interesantă. În secolul al IX-lea, așezarea s-a dezvoltat în jurul unei piețe maure. La data de 16 iulie 1233, așezarea a fost cucerită / eliberată de către Jaime I de Aragon ca o primă etapă în eliberarea proviniei Valencia. În 1349 regele Pedro IV acordă privilegii localității. Emblema orașului este un scut albastru cu trei coroane aurite. Orașul a fost protejat de un zid, însă puternica expansiune demografică a dus inevitabil la demolarea sa. Așezarea primește statut de oraș abia la 4 iulie 1901.
Orașul este elegant, are clădiri nu prea înalte, cu 2 până la 4 niveluri, un fel de blocuri dar nu de factura celor comuniste de la noi. Sunt clădiri cu stil, care au personalitate. În general, parterul este ocupat de mici magazine, etajele fiind formate din apartamente. Multe dintre ele sunt destul de noi, altele sunt renovate. Este efectul boom-ului imobiliar ce a cuprins întreaga Spanie. Din păcate, în ultimii 2-3 ani, ritmul de dezvoltare a încetinit, ba chiar stagnează. Efectele crizei economice sunt vizibile la tot pasul. Zeci de apartamente se vând, proprietarii sau chiriașii lor mutându-se în altă parte. Criza lasă fără lucru mulți dintre români, dar puțini sunt totuși aceia care aleg să revină în România. S-au obișnuit cu un anumit nivel de trai, cu clima blândă de aici.
Orașul văzut de sus, de pe acoperișul unui imobil este fascinant. Nu ai să vezi doar acoperișuri ci un amestec de acoperișuri și terase. Este o îmbinare între stilul construcțiilor mediteraneene, care sunt fără acoperiș și stilul continental, în care acoperișul are rol de protecție. Majoritatea clădirilor au o mică terasă, un loc unde sunt întinse hainele sau în care poți pur și simplu să te relaxezi. În depărtare se vede albastrul Mării Mediterane care se confundă cu albastrul cerului.
Orașul văzut de sus, de pe acoperișul unui imobil este fascinant. Nu ai să vezi doar acoperișuri ci un amestec de acoperișuri și terase. Este o îmbinare între stilul construcțiilor mediteraneene, care sunt fără acoperiș și stilul continental, în care acoperișul are rol de protecție. Majoritatea clădirilor au o mică terasă, un loc unde sunt întinse hainele sau în care poți pur și simplu să te relaxezi. În depărtare se vede albastrul Mării Mediterane care se confundă cu albastrul cerului.
În centrul vechi, impresionează Biserica ”El Salvador” datând din secolul al XIII-lea. Stilul arhitectonic este predominat gotic, dar are și abside în stil romanic. Străduțele înguste sunt pitorești. Există în centru un bar cochet, având o tematică feroviară. Totul este decorat de parcă te-ai afla într-o gară. Plăcuțe feroviare, bagaje vechi, harți feroviare și poze de epocă, fac ca acest bar să fie unul îndrăgit de tineri. Aici am auzit vorbindu-se românește, una dintre barmanițe fiind româncă.
Am vizitat și portul, aflat la 1,5 kilometri de oraș. Aici sunt ancorate elegante iahturi. Marea este de un albastru frumos, ce te face să visezi. În port funcționează Clubul Nautic Burriana. Are o capacitate de ancorare de 400 de nave de mici dimensiuni, cu o lungime de maxim 15 metri. Clubul organizează diverse activități: canotaj, pescuit, sau cursuri de nvigație și scufundări. Printre facilitățile oferite de Club se numără un bar, un restaurant, piscine pentru adulți și copii, grădini și locuri de joacă.
Îmi place Burriana pentru aerul său de orășel de provincie, pentru străzile înguste, pentru clădirile frumoase, pentru plajele sale minunate.