Quantcast
Channel: Foto travel
Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Armistițiul de Crăciun 1914, un eveniment uluitor de acum 100 de ani

$
0
0
Am văzut de curând o superbă reclamă a companiei britanice Sainsbury's, al treilea lanț de magazine din Marea Britanie. Dincolo de reclama propriu-zisă, de marketing-ul foarte bine gândit, spot-ul considerat de publicația Business Insider ca fiind cea mai bună reclamă de Crăciun, redă povestea emoționantă a doi combatanți de pe frontul Primului Război Mondial. Aflați în tranșee despărțite de câteva sute de metri, în ajunul Crăciunului, Otto și Jim sunt dușmani, fac parte din armatele ce se înfruntă în ceea ce avea să fie Marele Război. Otto mai are un singur biscuite pe care nu se încumetă să-l mănânce în timp ce Jim primește pachet de acasă o ciocolată. Povestea inspirată (se spune) dintr-o întâmplare reală, îi aduce pe cei doi, ca dealtfel și pe camarazii lor într-o incredibilă fraternizare concretizată în schimburi simbolice de cadouri și un meci de fotbal jucat printre garduri de sârmă ghimpată. Treziți de realitate de zgomotul războiului și reîntorși fiecare în tranșeul său, cei doi trăiesc minunea de Crăciun, bucuria de a dărui concretizată în ciocolata englezească găsită de Otto în buzunarul mantalei și de biscuitele german găsit de Jim. Mesajul spotului este Christmas is for sharing. 


Scenă din spotul Sainsbury's Official Christmas 2014 Ad. Captură youtube


Marele Război - subiect de marketing

Acest emoționat clip poate fi vizualizat pe canalul oficial de youtube al companiei.  Tot aici pot fi vizualizate alte două filmulețe ce au legătură cu subiectul, primul este unul care arată cum a fost realizat spotul (The making off our Christmas Ad) iar cel de-al doilea film prezintă contextul istoric real (The story behind our Christmas ad) care a stat la baza spotului publicitar.

Spotul făcea reclamă la o ciocolata cu aspect vintage, lansată de Sainsbury la începutul lunii decembrie pentru a sărbători 20 de ani de colaborare cu The Royal Legion. Ciocolata s-a vândut cu 1 liră, jumătate din sumă mergând spre proiectele umanitare. A fost atins un prag record al vânzărilor, în primele săptămâni de la difuzare, s-au vândut 5000 de batoane pe oră. Și clip-ul a avut un succes fulminat, pe youtube acesta având peste 16 milioane de vizualizări!. Desigur, au fost și voci care au acuzat politica companiei de a folosi în scop comercial o poveste din primul război mondial. Conform unui studiu apărut în Business Insider în 27 noiembrie 2014, au fost înregistrate peste 700 de plângeri formulate, însă Autoritatea pentru Standarde în Publicitate a considerat că nu există motive pentru a investiga cazul.

Joyeux Noël, un film emoționant
Reclama companiei Sainsbury, mi-a amintit că în urmă cu câțiva ani am văzut un film care evoca povestea din ziua de Crăciun a anului 1914. Am căutat filmul și l-am revăzut în aceste zile, de data asta online pe un site de filme. Filmul, în regia lui Christian Carion, se numește Joyeux Noël și a fost lansat în anul 2005. Filmul a fost proiectat în afara competiției Festivalului de la Cannes din 2005, fiind de asemenea nominalizat în 2006 pentru Oscar, Globul de Aur și BAFTA. Filmul a câștigat trei trofee la Festivalul de Film de la Leeds în 2005 (premiul publicului, cel mai bun film și cel mai bun regizor) precum și alte două trofee (premiul FIPRESCI și premiul pentru cel mai bun regizor) la Festivalul Internațional de Film de la Valladolid din același an. 

Joyeux Noël este povestea romanțată a evenimentului petrecut de Crăciunul din 1914, fix acum 100 de ani. Personajele principale din film sunt Gordon (un locotenent al Royal Scots Fusilier), Audebert (un locotenent francez de infanterie și fiu al unui general), Horstmayer (un locotenent german de origine evreiască), Palmer (un preot scoțian angajat ca și brancardier), tenorul german Nikolaus Sprink și soția sa soprana daneză Anna Sorensen.



Afișul filmului Joyeux Noel
Pentru iubitorii filmelor istorice, fiecare scenă a filmului poate fi considerată memorabilă. Scenele de început, în care copii englezi, francezi sau germani țin la școală discursuri ”patriotice” prin care își proslăvesc țara și-i înfierează pe dușmani sunt elocvente pentru a demonstra gradul de intoleranță specific anilor premergători izbucnirii războiului.

Povestea îi duce pe doi frați scoțieni și pe capelanul lor pe front, la fel ca și pe tenorul Sprink care este întrerupt în timpul unui spectacol de un militar care anunță mobilizarea generală din ordinul Împăratului. În tranșee, locotenentul francez Audebert privește poza soției lui însărcinate pe care a trebuit să o lase acasă, în partea Franței ocupată acum de germani. Atacul pornit de francezi ajutați de scoțieni eșuează, mulți fiind secerați de mitralierele germane. Era cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 1914. 
Sprink este solicitat (la intervenția Annei Sorensen) să cânte în noaptea de Crăciun la comandamentul german, instalat nu departe de linia frontului. După spectacol, decide să meargă în tranșee să cânte și pentru camarazii săi împreună cu Anna. Aici se întâmplă miracolul, minunea de Crăciun. În timp ce germanii primesc brazi de Crăciun în tranșee, scoțienii cântă la cimpoi cântece ce amintesc de casă. În timp ce Sprink le cântă germanilor Silent Night, este acompaniat din tranșeele inamice de cimpoaiele scoțiene. Fără să țină cont de pericole, Sprink iese din tranșee continuând să cânte, urmat de scoțieni și francezi care-l aplaudă. Este momentul în care ofițerii celor trei regimente, Gordon, Audebert și Horstmayer se întâlnesc în ”no man's land” și decid, neoficial - fără a avea acordul superiorilor -  un armistițiu de Crăciun. 

Este emoționant momentul în care soldații din taberele inamice se întâlnesc, își dau mâna cu oarecare precauție la început, pentru ca apoi să prindă curaj și să depene amintiri, fiecare din țara lui, în limba lui. Inamicii ajung chiar să-și facă mici cadouri. Totul culminează cu slujba ținută de preotul scoțian Palmer pe un altar improvizat din trei puști. 
A doua zi, armistițiul continuă, soldații joacă fotbal sau alte jocuri în ”no man's land”, apoi își îngroapă morții. Minunea de Crăciun - fraternizarea inamicilor, nu avea să dureze mult în condițiile unui război aflat în plină desfășurare. Cazul lor era unul singular, taxat drastic de superiori. 

Impactul filmului asupra opiniei publice de astăzi
Acesta este filmul. Se pare că a avut impact puternic asupra opiniei publice din moment ce în anul 2011, la Teatrul Ordway din St.Paul Minnesota are lor premiera operei în două acte Silent Night, inspirată din filmul Joyeux Noël și compusă de Kevin Puts. Premiera europeană a operei are loc pe data de 24 octombrie 2014 la Wexford festival Opera din Irlanda.


Secvențe din opera Silent Night. Sursa foto: www.npr.org
Oricum, povestea este una emoționantă, iar filmul unul ce ar trebui vizionat în preajma Crăciunului în toate școlile din lume. Asta pentru a le arăta elevilor, indiferent de etnie sau credințe religioase că ura, intoleranța și ignoranța nu trebuie încurajate. Povestea este frumoasă, însă cât sâmbure de adevăr are? Chiar s-a întâmplat de Crăciun, acum 100 de ani? Atât spotul celor de la Sainsbury cât și filmul Joyeux Noël susțin că povestea este inspirată dintr-un caz real. Cum se face însă că în cărțile de istorie nu este amintit acest episod? 

Întâmplarea face să dau tot în aceste zile de un articol superb în ediția online a revistei Historia, semnat de prietenul meu, dr. Andrei Pogăciaș, articol intitulat ”Crăciunul 1914 în tranșee”. Amplul articol este dedicat în întregime ”fraternizării” de pe anumite segmente ale frontului de vest, cu ocazia Crăciunului anului 1914. Evenimentul este în opinia autorului ”un scurt episod care face însă notă discordantă cu distrugerea și disperarea aduse de conflagrație: fraternizarea inamicilor cu ocazia Crăciunului anului 1914, o ultimă insulă de umanitate și speranță într-un război”. 


Articolul din Historia, semnat de dr. Andrei Pogăciaș
Doctorul în istorie Andrei Pogăciaș, autorul articolului din Historia a declarat pentru blogul Foto-Travel: ”Crăciunul în tranșeele anului 1914 a fost un eveniment unic în istoria militară a lumii. De aceea, un episod al serialului privind Primul Război Mondial, în revista Historia, a fost dedicat acestei întâmplări puțin cunoscute și trecute sub tăcere încă din acele zile. Articolele lunare din Historia despre bătăliile Marelui Război aduc în prim plan mai ales acele campanii mai puțin știute, cum ar fi cele din Africa, Asia Caucaz, Frontul de Est și Galiția. Articolul despre ”armistițiul soldaților” face o binevenită notă discordantă printre relatările luptelor și masacrelor războiului. Din păcate, acest episod pașnic a fost relativ singular, mai ales la amploarea la care a avut loc. Din fericire beneficiază și de un film, Joyeux Noel, din 2005, o idealizare a armistițiului ad-hoc, din care se poate înțelege și mai bine spiritul de sărbătoare care a cuprins tranșeele de pe Frontul de Vest ale unui război care ar fi trebuit, conform guvernelor și comandamentelor militare beligerante, să fie gata deja până la Crăciunul anului 1914.” 

Sunt câteva informații din mai multe surse care trebuie luate în seamă și care toate demonstrează că într-adevăr, cu ocazia Crăciunului în 1914 a existat un armistițiu neoficial, numit Armistițiul de Crăciun (Christmas Truce). Nu s-a fraternizat pe întregul front, au fost doar unele sectoare implicate, însă se pare că au fost implicați peste 100.000 de combatanți. Principalul loc unde s-a petrecut acest episod nefiresc în contextul războiului, însă perfect uman, a fost regiunea Ypres din Belgia, în apropiere de localitatea Ploegsteert. 

Un meci de fotbal pe frontOrașul Ieper / Ypres din Belgia este înconjurat de cimitire militare: franceze, britanice sau germane. Toate comemorează bătăliile duse pe Frontul de Vest în primul Război Mondial. La 12 km sud de Ieper, aproape de granița cu Franța se află cimitirul Ploegsteert Wood Military Cemetery, unde în 1999, la împlinirea a 85 de ani de la izbucnirea Marelui Război cineva a avut ideea de a ridica un monument cel puțin ciudat. Aici, pe un câmp, o cruce de lemn are la bază câteva mingi de fotbal, aluzie la meciul jucat în ziua de Crăciun de cei acre erau de fapt inamici. Pe cruce scrie: ”1914 / The Khaki Chums Christmas Truce / 1999 / 85 years / Lest we forget”.  


Monumentul Khaki Chums de lângă localitatea Ploesteert
Lângă monument a fost montat un panou informativ. Sursa foto: www.ww1battlefields.co.uk
Meciul de fotbal, jucat de combatanți în ziua de Crăciun a anului 1914, a rămas în conștiința publică, mai ales cea britanică. Chiar în acest an, echipe de fotbal ale armatei germane și britanice au reeditat celebrul meci de fotbal, britanicii au câștigat cu 1-0 meciul jucat pe Aldershot Town FC Hampshire. (sursa aici). De asemenea, în Newark, Nottinghamshire a fost dezvelită o placă comemorativă, în memoria lui William Setchfield - soldat în armata britanică acum 100 de ani, unul dintre jucătorii acelui memorabil meci numit ”meciul păcii”. Un articol pe această temă a apărut pe 25 decembrie 2014 pe site-ul BBC News Nottingham dar și pe portalul itv


placă memorială care marchează împlinirea a 100 de ani de la ”jocul păcii”. Sursa foto: www.bbc.com
De altfel atât în Marea Britanie cât și în alte locuri din Europa, pe tot parcursul anului au fost organizate o serie de evenimente comemorative, au fost dezvelite noi monumente care amintesc de Armistițiul de Crăciun. Este cazul și monumentului inaugurat la mijlocul lunii decembrie în National Memorial Arboretum de însuși Alteța Sa Regală prințul William, Duce de Cambridge. (sursa informației aici). Monumentul reprezintă două mâini strânse într-un salut, încadrate într-un cadru ce sugerează o minge de fotbal.


cel mai nou monument ce comemorează Armistițiul de Crăciun din 1914. 
În șirul evenimentelor comemorative s-a implicat și UEFA. A fost realizat un emoționant film de aproape 5 minute, un tribut pentru cei care sfidând războiul și-au dat mâna de Crăciun. Introducerea este realizată de însuși președintele UEFA , Michel Platini. Sub genericul ”Football, then and now, bringing people together” este evocat acel meci de fotbal. În filmul UEFA apar fotbaliști renumiți cum ar fi Wayne Rooney, Hugo Lloris, Gareth Bale, Bastian Schweinsteiger, Philipp Lahm iar naratorii sunt sir Boby Charlton, Didier Deschamps și Paul Breitner. Un omagiu adus de fotbaliștii profesioniști de astăzi pentru fotbaliștii amatori de acum un secol. Filmul poate fi vizualizat pe site-ul UEFA.

Armistițiul de Crăciun în presa de acum 100 de ani
Dacă astăzi toată lumea vorbește despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un secol, lucrurile nu au stat la fel atunci. Armistițiul de Crăciun a fost imediat condamnat de către comandamentele armatelor implicate. Opinia publică din țările beligerante nu trebuia să afle despre acest episod. Cu toate eforturile autorităților, de a ascunde armistițiul, în presa britanică au apărut informații și imagini. Astfel publicația London Illustrated News publică pe coperta ediției din 9 ianuarie 1915 o imagine sugestivă cu soldați britanici și germani despărțiți de gardul de sârmă ghimpată. Soldatul german are în mână un brad de Crăciun.


coperta revistei The Illustrated London News din ianuarie 1915. Sursa foto: www.iln.org.uk
Ilustrație din publicația The Illustrated London News
Știrea considerată chiar și în acea vreme una cu totul și cu totul deosebită, este preluată și de publicația The Daily Mirror care publică în ediția din 5 ianuarie 1915 o poză de grup cu soldați germani și britanici. 




Armistițiul de Crăciun în presa de astăzi
Despre Armistițiul de Crăciun s-a scris mult în ultimii ani, mai ales în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. În 2011, un articol cu titlul ”All was quiet on The Western Front a apărut în publicația Southern Africa's Catolic Weekly. În 27 decembrie 2013, portalul network23.org din Bristol publică articolul cu titlul sugestiv ”Happy Christmas Fritz, Wiihnacht Gruesse Tommy”. Și presa de peste Ocean acordă ample articole evenimentelor de acum 100 de ani de pe Frontul de Vest. The New York Times publică pe 25 decembrie 2005 articolul The Truce of Christmas, 1914.

Chiar în aceste zile, subiectul de acum 100 de ani este dezbătut de diverse publicații. Astfel același portal network23.org publică pe data de 19 decembrie 2014 articolul ”Christmas Truce - aste the sentimentality”. Și prestigioasa publicație Time publică pe data de 24 decembrie 2014, articolul Silent Night: The Story of The World War I. Christmas Truce in 1914. Articole care abordează acest subiect au apărut și în presa românească. Astfel portalul HotNews.ro publică pe 23 decembrie 2014 articolul ”Armistițiul de Crăciun. O zi de pace în mijlocul războiului”.

În acest an în care se comemorează un secol de la izbucnirea Marelui Război, a apărut la editura Amberley Press cartea ”The Truce: The Day the War stopped”avându-l ca autor pe Chris Baker. E clar, subiectul va fi exploatat la maxim, vor fi cu siguranță și alte cărți, alte studii. 

Cartea lui Chris baker. Sursa foto: www.1914-1918.net

Mit sau realitate?
Desigur există și grupul celor care susțin că evenimentele de acum 100 de ani nu au la bază surse credibile, că sunt mituri exploatate din plin de presa britanică. Cel mai aprig susținător al teoriei mitului Armistițiului de Crăciun, este profesorul Mark Connelly care a reacționat imediat la spotul publicitar al companiei Sainsbury's. În publicația electronică History Extra - site-ul oficial al BBC History Magazine, publică pe data de 25 decembrie 2014 articolul Sainsbury's Christmas truce advent confuse understanding of the First World War care încearcă să explice cum s-a ajuns la acest mit. Și mitul meciului de fotbal este demontat de același istoric, printr-un articol publicat pe 19 decembrie 2014 sub titlul ”Did the First World War Christmas truce football match really happen?”

Armistițiul de Crăciun de acum 100 de ani, a fost sursă de inspirație pentru mulți. În 2012, artistul Leo Glaser a scris un cântec emoționant, a cărui film de prezentare poate fi vizualizat pe youtube, aici. De asemenea un documentar amplu realizat pentru History Channel (ce poate fi vizualizat aici) a fost realizat în vara acestui an.

Lecția Armistițiului de Crăciun
În contextul în care Europa comemorează în perioada 2014-2018 împlinirea a 100 de ani de la Primul Război Mondial, este interesant faptul că universități de prestigiu cum ar fi Northumbria and Newcastle University sprijiniți de Martin Luther King Peace Committee, au elaborat pachete de resurse didactice (în limba engleză) pentru profesori sau lideri religioși, cu scopul de a marca evenimentul de acum 100 de ani. Materialele sunt disponibile aici.



Indiferent care a fost adevărul și la ce concluzii vor ajunge istoricii peste ani, cred că semnificația acelui moment este importantă. Spiritul Crăciunului s-a manifestat și în condițiile improprii ale unei conflagrații mondiale. Armistițiul de Crăciun este dovada faptului că sentimente umane ca bunătatea, dragostea, grija față de aproapele, mila în sens creștinesc devin mai puternice de Crăciun decât altele ca ura, frica, dușmănia. Întreaga poveste, adevăr sau mit, este o lecție de viață. 







Viewing all articles
Browse latest Browse all 909

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48